Ordonanță de plată

I N S T A N Ţ A,

 Deliberând asupra cererii de emitere a ordonanţei de plată, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 23745/281/2020 la data de 03.12.2020, creditoarea ...  a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea debitoarei  ... la plata sumei de 69.792,63 lei, reprezentând debit principal în valoare de 39.089 lei, astfel cum reiese din facturile fiscale emise de creditoare în perioada 10.07.2017 – 17.06.2018, penalități de întârziere în cuantum de 30.703 lei, calculate de la data scadentei, respectiv 30 de zile de la data primirii facturii până la data de 30.01.2020, data comunicării somației de plată conform prevederilor cap. VII din contractul de vânzare cumpărare nr. 631 din 01.02.2017 și plata penalităților după această dată până la data plății efective, conf. art. 628 alin. 2 cod pr. civ., cu obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că în data de 01.02.2017 a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 631 între ... și ... , având ca obiect vânzarea-cumpărarea de materiale de construcții, în  baza contractului fiind emise facturi începând cu data de 10.07.2017 până la data de 16.05.2018, facturi care sunt scadente de mai mult de 2 ani de zile.

S-a arătat că potrivit facturilor exigibile, debitoarea figurează cu un debit în cuantum de 39.089,63 lei, conform fișa de cont din data de 29.01.2020, la care se adaugă penalității în conformitate cu art. VII din Contract în cuantum de 30.703 lei calculate începând cu data de 10.08.2017 până la data de 30.01.2020.

S-a arătat că la data de 30.01.2020 s-a comunicat către debitoare Somația de plată, potrivit confirmării de primire aceasta fiind primită la data de 03.02.2020, de la acel moment și până la înregistrarea cererii trecând mai mult de 9 luni, timp în care debitoarea nu a procedat în consecință, nu a achitat și nu a venit cu altă propunere de eșalonare, ignorând somația.

S-a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1014 cod pr. civ., creanța fiind certă lichidă și exigibilă atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la debitul accesoriu.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei conf. art. 6 alin. 2 cod pr. civ.

La data de 06.02.2021, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției pentru debitele cuprinse în factura nr. ERI6570/10.07.2017 scadentă la 10.09.2017 și factura nr. ERI nr. 6621/07.09.2017 scadentă la data de 07.10.2017.

S-a arătat că somația a fost primită de debitoare la data de 30.01.2020, s-au invocat prevederile art. 1015 alin. 2 cod pr. civ., în sensul că această somație întrerupe prescripția extinctivă potrivit art. 2540 cod civil, care se aplică corespunzător, alături de prevederile art. 2540 cod civil.

S-a arătat că de la data comunicării somației până la data introducerii cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 9 luni cum creditoarea recunoaște, astfel încât această somație nu mai are efectul întreruptiv al prescripției, ci doar al acela al punerii în întârziere.

S-a indicat că pentru ca punerea în întârziere a debitorului să producă efectul întreruptiv de prescripție prevăzut la art. 2450 cod civil, acesta trebuie să îndeplinească condițiile de formă și fond prev. de art. 1522 cod civil, respectiv printr-un mijloc care asigură dovada comunicării.

Invocarea acestui motiv de întrerupere prezintă interes doar în cazul în care punerea în întârzie este făcută în ultimele 6 luni ale termenului de prescripție, ori dacă termenul este de 6 luni sau mai scurt. În cazul în care există un interval mai mare de 6 luni, efectul întreruptiv de prescripție este înlăturat.

S-a arătat astfel că potrivit art. 1517 cod civil termenul de prescripție este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, în consecință pentru debitul rezultând din factura nr. ERI6570/10.07.2017 scadentă la data de 10.08.2017, prescripția a intervenit la data de 10.08.2020 iar pentru debitul rezultând din factura ERI nr. 6621/07.09.2017 scadentă la data de 07.10.2017, prescripția a intervenit la data de 07.10.2020.

S-a arătat, în continuare, că această creanță solicitată de creditoare nu este certă lichidă și exigibilă, întrucât nu este anexată formula de calcul a penalităților și modalitatea din care a rezultat suma pretinsă.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru părți și a dispus unirea excepției prescripției astfel invocate cu fondul cauzei.

Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța constată următoarele

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că, între părţi s-au derulat raporturi contractuale, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 631/01.02.2017 însușit prin semnătură de ambele părți, potrivit căruia obiectul și valoarea contractului este reprezentat de vânzarea-cumpărarea de materiale de construcții conf. art. 1.1 contract f. 10.

Conform art. III din același contract, cumpărătorul se obligă să plătească prețul produselor în condițiile prevăzute de contract. Conform art. VII. În cazul în care prețul mărfii sau orice alt debit aferent prezentului contract nu va fi achitat la termenul stipulat în acesta, Cumpărătorul va datora penalități de 0,10 % din valoarea respectivului debit datorat efective pentru fiecare zi de întârziere a plății socotite până la data stingerii efectivă a debitului, fără trecerea vreunui termen, intervenția unei instanțe de judecată sau vreo altă formalitate.

În baza contractului arătat s-au emis următoarele facturi

•Factura nr. ERI-6570 din data de 10/07/2017 în valoare de 61,722.55 lei f. 14-17, din care creditoarea solicită suma de 3.723,74 lei, rest de plată.

•Factura nr. ERI – 6621 din data de 07/09/2017 în valoare de 18,402.89 lei f. 43

•Factura nr. ERIC -  2124 din data de 07.09.2017  în valoare de 5.689,65 lei f. 45

•Factura nr. ERI – 6987 din data de 18/01/2018 în valoare de 8,462.11 lei f. 46

•Factura nr. ERI – 7297 din data de 16/05/2018 în valoare de 2,811.24 lei f. 49.

Analizând cu prioritate excepția prescripției invocată de debitoare prin întâmpinare, sub aspectul facturii nr. ERI-6570 din data de 10/07/2017 scadentă la data de 10/08/2017 și a facturii nr. ERI – 6621 din data de 07/09/2017 scadentă la data de 07.10.2017, instanța reține faptul că potrivit disp. art.  2517 cod civil :Termenul general de 3 ani  Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Astfel, calculând termenul de prescripție conf. prevederilor codului civil, instanța reține faptul că termenul de 3 ani s-ar fi împlinit la data de 10/08/2020 pentru factura nr. ERI-6570 din data de 10/07/2017 în timp ce pentru factura ERI – 6621 din data de 07/09/2017, termenul s-ar fi împlinit la data de 17/10/2020,

În continuare, instanța reține că s-a făcut dovada punerii în întârziere prin somația de la dosarul cauzei f. 52-53, comunicată la data de 03.02.2020.

Astfel, conform art. 2540 cod civil  Punerea în întârziere  Prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Instanța amintește faptul că cererea prezentă privind emiterea unei ordonanțe de plată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.12.2020, aceasta fiind trimisă către instanță la data de 25.11.2020 potrivit ștampilei poștei f. 55.

Totodată, instanța reține faptul că potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Aplicând dispoziţiile legale citate la datele speţei, instanţa reţine că, în raport de data scadenţei sumelor pretinse de reclamantă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2500 şi următoarele C.civ. Potrivit art. 2501 alin. 1 C.civ., drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel, termenul de prescripţie fiind de 3 ani, potrivit art. 2517 C.civ.

În privinţa curgerii termenului de prescripţie, instanţa va face aplicarea art. 2524 alin. 1 C.civ., care prevede că dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligaţiilor contractuale de a da sau de a face prescripţia începe să curgă de la data când obligaţia devine exigibilă şi debitorul trebuia astfel s-o execute.

Modul de calcul al termenului de prescripţie este prevăzut în art. 2552 alin. 1 C.civ., potrivit căruia când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.

De asemenea, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 2503 alin. 2 C.civ., potrivit cărora în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestaţiile datorate. În acelaşi sens dispune şi art. 2526 C.civ., potrivit căruia când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă.

Totodată, instanța amintește prevederile decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, respectiv ale decretului nr. 240/14.04.2020 s-a stabilit că prescriptiile, uzucapiunile si termenele de decadere de orice fel, altele decat cele prevazute la art. 63 alin. (12), nu incep sa curga, iar, daca au inceput sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta, dispozitiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispozitii legale contrare nefiind aplicabil (art. 62).

Aşadar, instanţa reţine că în intervalul 16.03.2020 – 14.05.2020 (cât a durat starea de urgenţă la nivel naţional) a fost suspendată curgerea termenului de prescripţie de 3 ani aplicabil în cauză, aceasta fiind reluată la data de 15.05.2020.

Revenind la datele speţei, instanţa reţine că termenul de prescripţie extinctivă trebuie calculat distinct, pentru fiecare serviciu pentru care au fost emise facturile depuse de reclamantă la dosarul cauzei, în raport de data scadenţei fiecărei facturi.

Cu titlu prealabil, instanța va reține faptul că somația creditoarei comunicată la data de 03.02.2020 către debitoare nu produce decât efectul unei puneri în întârziere, neducând la întreruperea termenului de prescripție, atât timp cât cererea de chemare în judecată în prezenta cauză a fost formulată la data de 25.11.2020 conform ștampilei aplicate pe plicul atașat la dosar.

În continuare, se constată că acea creanță pentru care a fost emisă factura ERI-6570 din data de 10/07/2017 a devenit scadentă la data de 10/08/2017, calculând un termen de 3 ani de la scadență, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la data de 10.08.2020.

Cu toate acestea, termenul de prescripție s-a suspendat conform prevederilor sus-indicate în intervalul 16.03.2020 – 14.05.2020, până la data de 16.03.2020 curgând un termen de 2 ani 7 luni și 5 zile, termen care și-a reluat cursul ulterior datei de 14.05.2020, 2 ani 7 luni și 30 de zile împlinindu-se la data de data de 8 iunie, astfel încât cei 3 ani ai termenului de prescripție s-au împlinit la data de 8 octombrie 2020, motiv pentru care instanța va constata prescripția sumei decurgând din factura ERI-6570 din data de 10/07/2017 devenită scadentă la data de 10/08/2017 și va respinge cererea sub aspectul acestui debit ca fiind prescrisă, atât sub aspectul debitului principal, cât și sub aspectul debitului accesoriu, penalități.

Sub aspectul debitului decurgând din factura nr. ERI – 6621 din data de 07/09/2017 scadentă la data de 07.10.2017, instanța reține că, în lipsa unor cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție, termenul de prescripție pentru debitele decurgând din creanța aferentă acestei facturi s-ar fi împlinit la data de 07.10.2020. Având în vedere faptul că în intervalul 16.03.2020 – 14.05.2020 (cât a durat starea de urgență la nivel național) a fost suspendată curgerea termenului de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză, aceasta fiind reluată la data de 15.05.2020, la data de 16.03.2020, cursese un termen de 2 ani 5 luni și 8 zile care și-a reluat cursul la data de 14.05.2020, la data de 5 iunie 2020 împlinindu-se un termen de 2 ani 5 luni și 30 de zile, termenul de prescripție de 3 ani împlinindu-se astfel la data de 05.12.2020, motiv pentru care pentru  debitul rezultând din factura indicat, prescripția nu este îndeplinită la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 25.11.2020, astfel încât instanța va respinge excepția prescripției invocată de pârâtă prin întâmpinare sub aspectul debitului rezultând din această factură.

În continuare, instanţa reţine că art. 1270 C. civ. prevede obligativitatea respectării contractelor valabil încheiate între părţile contractante, în caz contrar fiind antrenată răspunderea civilă contractuală a părţii ce nu şi-a respectat obligaţiile respective, conform art. 1350 C. civ.

Prin urmare, orice neexecutare a obligaţiilor contractuale de către una din părţi conferă celeilalte dreptul la o acţiune în răspundere civilă contractuală. În cauză, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile acestui fel de răspundere civilă.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile Codului civil, pentru a fi angajată răspunderea debitorului, reclamantul trebuie să facă dovada faptei ilicite a acestuia, a prejudiciului rezultat din aceasta, precum şi a vinovăţiei pârâtului.

Creditoarea din prezenta cauză a făcut dovada faptei ilicite, constând în neexecutarea obligaţiei contractuale a debitoarei de achitare a contravalorii facturilor fiscale menţionate, prejudiciul fiind reprezentat de lipsa din patrimoniul creditoarei a contravalorii serviciilor prestate pentru care au fose emise facturile anterior menţionate.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, instanţa reţine că, în conformitate cu art. 1350 alin. 2 C. civ., în cazul în care creditorul face dovada existenţei creanţei atât neexecutarea, cât şi vinovăţia debitorului în neexecutare se prezumă. Altfel spus, în materie contractuală, culpa debitorului pentru neexecutarea obligaţiei convenţionale ce-i incumbă este prezumată. Această prezumţie poate fi înlăturată numai dacă debitorul face dovada unei cauze străine exoneratoare de răspundere, conform art. 1351 şi următoarele C. civ, dovadă ce însă nu a fost făcută în cauză.

În ceea ce priveşte creanţa creditoarei, aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 663 C.p.c., fiind certă, lichidă şi exigibilă, având în vedere că existenţa şi întinderea sa rezultă din contractul şi din facturile fiscale depusă la dosar, iar scadenţa de plată a sumelor s-a împlinit.

Cu privire la penalităţile de întârziere, instanţa constată că acestea au fost expres prevăzute în convenţia părţilor (respectiv la art. 7.1 contract).

Astfel, având în vedere clauzele contractuale şi dispoziţiile art. 1.535 alin. 1 C.civ., instanţa constată că cererea creditoarei de obligarea a debitoarei la plata penalităţilor de întârziere este întemeiată sub aspectul facturilor Factura nr. ERI – 6621 din data de 07/09/2017 în valoare de 18,402.89 lei f. 43, Factura nr. ERIC -  2124 din data de 07.09.2017  în valoare de 5.689,65 lei f. 45, Factura nr. ERI – 6987 din data de 18/01/2018 în valoare de 8,462.11 lei f. 46, Factura nr. ERI – 7297 din data de 16/05/2018 în valoare de 2,811.24 lei f. 49.

De asemenea, instanța apreciază ca fiind neîntemeiată apărarea debitoarei referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil, deoarece această apărare vizează pe de o parte faptul că o parte din debitele solicitate sunt prescrise și au fost avute în vedere la calcularea cuantumului penalităților, creditoarea anexând formula de calcul al penalităților precum și modalitatea în care a rezultat suma pretinsă. Instanța reține că s-au comunicat precizări privind fiecare factură și penalitățile care curg cu privire la acestea motiv pentru care va respinge apărarea formulată ca neîntemeiată.

În drept, instanţa reţine că, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1014 şi urm. C.pr.civ., optând pentru procedura specială a ordonanţei de plată. Prin urmare, instanţa va proceda la verificarea condiţiilor de admisibilitate înscrise în art. 1014 alin. (1) şi (2), art. 1015 alin. (1) şi art. 1016 alin. (2) C.pr.civ. Conform art. 1014 alin. (1) C.pr.civ., creditoarea trebuie să deţină o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, constând în plata unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege. În privinţa tipului de creanţă, alin. (2) prevede inadmisibilitatea creanţelor înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă.

Referitor la noţiunea de “creanţă certă, lichidă şi exigibilă”, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 663 alin. (2)-(4) C.pr.civ. Potrivit acestor dispoziţii, creanţa este certă atunci când existenţa sa este neîndoielnică, ea este lichidă atunci când obiectul său este determinat sau determinabil şi este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

O altă condiţie de admisibilitate specifică procedurii ordonanţei de plată este comunicarea, de către creditoare, a unei somaţii prin care se pune în vedere debitoarei să achite suma datorată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Somaţia trebuie comunicată debitoarei prin executor judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, iar dovada comunicării somaţiei trebuie ataşată cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea respingerii cererii ca inadmisibilă.

În primul rând, în ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, instanţa constată că între creditoarea și debitoare s-a încheiat contractului de vânzare cumpărare nr. 631/01.02.2017 însușit prin semnătură de ambele părți, potrivit căruia obiectul și valoarea contractului este reprezentat de vânzarea-cumpărarea de materiale de construcții conf. art. 1.1 contract f. 10.

Conform art. III din același contract, cumpărătorul se obligă să plătească prețul produselor în condițiile prevăzute de contract. Conform art. VII. În cazul în care prețul mărfii sau orice alt debit aferent prezentului contract nu va fi achitat la termenul stipulat în acesta, Cumpărătorul va datora penalități de 0,10 % din valoarea respectivului debit datorat efective pentru fiecare zi de întârziere a plății socotite până la data stingerii efectivă a debitului, fără trecerea vreunui termen, intervenția unei instanțe de judecată sau vreo altă formalitate.

Conform art. 1178 C.civ., contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă. De asemenea, conform art. 1270 alin. (2) C.civ., contractul se modifică numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege. Din înscrisurile depuse de creditoare la dosar, rezultă că părţile au încheiat contractul în formă scrisă, fiind însuşit prin semnătură de către ambele părţi.

Prin urmare, instanţa constată că între părţi există un contract valabil încheiat, constatat printr-un înscris şi însuşit de către părţi prin semnătură. În această situaţie, în baza art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul are forţă obligatorie între părţi, astfel că acestea sunt ţinute să îşi îndeplinească în mod corespunzător obligaţiile contractuale.

 De asemenea, se reţine faptul că, prin cererea sa, creditoarea urmăreşte valorificarea unei creanţe reprezentând o sumă de bani, iar această creanţă derivă dintr-un raport contractual, astfel încât nu se regăseşte printre domeniile excluse de la aplicarea procedurii speciale a ordonanţei de plată.

În baza contractului încheiat, creditoarea a emis mai multe facturi fiscale care au la baza contractul indicat anterior. Totodată, instanța reține că apărările formulate de debitoare nu au în vedere aspecte de temeinicie a cererii ci exclusiv critici privind excepția prescripției sus analizate precum și neîndeplinirea unora dintre condițiile prevăzute pentru emiterea unei ordonanțe de plată.

Cu privire la caracterul lichid al creanţei, valoarea debitului principal este individualizată de către creditoare prin facturile depuse, astfel că, creanţa reprezentând debitul principal are caracter lichid.

În final, în ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei, din dispozițiile speciale în materia contractelor între profesioniști reiese faptul că plata facturilor se realiza în termen de 30 zile calendaristice de la data facturii, în lipsa unui termen contractual stipulat. Prin urmare, instanţa reţine că facturile depuse la dosar, au ajuns la scadenţă anterior pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti, astfel încât creanţa reprezentând debitul principal este exigibilă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere contractul sus-menţionat, însuşit sub aspectul tuturor clauzelor de către părţi, facturile emise de către creditoare, instanţa constată că debitoarea datorează creditoarei suma de 35.365,89 lei cu titlu de debit principal și suma de 39,475.6 lei cu titlu de penalități, precum și în continuare până la plata efectivă debitului la plata de penalități în cuantum de 0,10% calculate asupra debitului principal rezultat din fiecare factură.

Cu privire la condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 1015 alin. (1) C. pr. civ., instanţa observă că somaţia a fost comunicată debitoarei la data de 03.02.2020, astfel încât termenul de plată s-a împlinit, întrucât, faţă de data înregistrării cererii de emitere a ordonanţei de plată (25.11.2020), se constată că termenul de 15 zile a expirat. În privinţa modalităţii de comunicare a somaţiei, conform înscrisurilor aflate la dosar, somaţia a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel încât instanţa reţine îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 1015 alin. (1) C.pr.civ.. De asemenea, creditoarea a îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de lege pentru această procedură prealabilă obligatorie, fiind depuse la dosar somaţia, împreună cu dovada comunicării acesteia către debitoare.

Având în vedere constatările instanţei privind caracterul cert, lichid şi exigibil al debitului total, ţinând cont şi de respectarea condiţiilor de formă de către creditoare, instanţa concluzionează că pretenţiile creditoarei sunt întemeiate.

Prin urmare, va admite în parte cererea creditoarei şi va emite ordonanţa de plată prin care va ordona debitoarei să plătească creditoarei, suma de 35.365,89 lei cu titlu de debit principal și suma de 39,475.6 lei cu titlu de penalități calculate până la data de 12.02.2021, precum și în continuare până la plata efectivă debitului la plata de penalități în cuantum de 0,10% calculate asupra debitului principal rezultat din fiecare factură.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către creditoare, acestea sunt reprezentate de taxa judiciară de timbru, în cuantum de 200 lei.  În conformitate cu art. 453 alin. (1) C. pr. civ., “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, la plata cheltuielilor de judecată”. De asemenea, art. 451 alin. (1) C. pr. civ. enumeră taxa judiciară de timbru printre cheltuielile de judecată. Cu privire la cerinţa dovedirii cheltuielilor de judecată, prevăzută de art. 452 C. pr. civ., instanţa constată depunerea de către creditoare a dovezii achitării taxei judiciare de timbru. Având în vedere faptul că debitoarea este în culpă procesuală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 454 C. pr. civ., instanţa va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARAŞTE:

Admite excepția prescripției invocată de pârâta ... cu privire la debitul rezultând din factura nr. ERI-6570 din data de 10/07/2017 în valoare de 61.722,55 lei, emisă de creditoarea ..., din care aceasta solicită suma de 3.723,74 lei, cu titlu de rest de plată - debit principal și suma de 4.769,16 lei, cu titlu de penalități.

Respinge cererea privind ordonanța de plată cu privire la debitul solicitat rezultând din factura nr. ERI-6570 din data de 10/07/2017 emisă de creditoarea ..., ca prescrisă.

Respinge excepția prescripției invocată de pârâta ... cu privire la debitul rezultând din factura nr. ERI  6621 din data de 07/09/2017, emisă de creditoarea ..., ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ..., în contradictoriu cu debitoarea  ...,

Obligă debitoarea ... la plata către creditoarea ... a sumei de 35.365,89 lei cu titlu de debit principal și a sumei de 39.475,6 lei cu titlu de penalități, precum și în continuare la plata de penalități în cuantum de 0,10% pe zi întârziere, calculate asupra debitului principal rezultat din fiecare factură de la data scadenței, până la plata efectivă debitului.

Obligă debitorul la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în valoare de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.03.2021.

Domenii speta

Spete similare