Uzucapiunea cotei-părți

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de __.__.___, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B şi C, ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se constate calitatea de proprietar asupra cotei-părţi de ½ din imobilul situat în loc. X, ap. U, jud. Y, ca efect al uzucapiunii de lungă durată, cealaltă cotă indiviză de ½ fiind proprietatea sa în baza titlului de proprietate nr. _/06.02.1979.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că a fost căsătorită cu numitul ABC (decedat la data de 06.11.2016), s-au despărţit în fapt în anul 1977, fără a mai relua convieţuirea, şi, prin sentinţa civilă nr. _/26.06.1987, pronunţată de Judecătoria _, în dosarul nr. __/1986, a fost desfăcută căsătoria, construirea imobilului fiind solicitată de reclamantă anterior căsătoriei, iar achiziţionarea lui având loc în timpul ei. A învederat că bunul imobil a fost dobândit în baza contractului de construire nr. _/18.12.1975, încheiat cu Oficiul Judeţean pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor Y, i-a fost predat prin procesul-verbal nr. _/16.04.1976, ulterior fiind emis titlul de proprietate nr. _/06.02.1979. A afirmat că preţul apartamentului a fost 97.256 lei, achitat astfel: 40.256 lei, reprezentând avans (din care 29.000 lei, depusă la CEC în contul curent personal, iar diferenţa provenind din preţul obţinut de tatăl său prin vânzarea unui imobil); 57.000 lei, reprezentând diferență de preț (reţineri salariale lunare în perioada Octombrie 1976 - Octombrie 1978, iar suma de 42.169 lei a fost achitată la data de 21.11.1978, după despărţirea în fapt de numitul ABC). A cerut să se constate intervertirea posesiei pentru cota de ½ ce se cuvenea defunctului la momentul rămânerii definitive a hotărârii de divorţ (19.09.1987), când proprietatea devălmaşă s-a transformat în coproprietate pe cote-părţi şi reclamanta a posedat ca proprietar întregul imobil. A afirmat că, în privinţa sa, s-a produs o intervertire a posesiei comune în posesie exclusivă prin posedarea exclusivă a imobilului în termenul legal de uzucapiune şi efectuarea de acte care denotă intenţia fermă de a se comporta ca un proprietar exclusiv, în considerarea modalităţii de dobândire, a încetării convieţuirii şi a legăturilor de orice natură ale soţilor în anul 1977 şi a exercitării exclusive a tuturor actelor de administrare a bunului. A precizat că decizia de a cumpăra imobilul a fost doar a sa şi a părinţilor săi, iar defunctul nu l-a dorit deoarece avea deja proprietatea părinţilor săi, nu a contribuit la plata preţului, motiv pentru care nu a emis niciodată vreo pretenţie în legătură cu acesta. A menţionat că abia când a dorit să demareze formalităţile pentru intabulare a aflat faptul că regimul juridic care rezultă din acte al imobilului este acela de bun comun. A arătat că, în urma investigaţiilor, a luat cunoştinţă că pârâţii sunt moştenitorii defunctului ABC şi a considerat că ei sunt singurele persoane faţă de care se poate realiza interesul urmărit juridic întrucât doar aceştia pot contesta regimul juridic al imobilului.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1.847 şi art. 1.890 din Codul Civil anterior, art. 555 din Codul civil, art. 3 alin.1 lit. “e” din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 194, art. 254 alin. 2 şi art. 293 din Codul de procedură civilă.

Acţiunea a fost timbrată cu suma de 3.323 lei, conform _.

Pârâţii B şi C au formulat întâmpinare, prin care s-au prezentat ca fiind descendent direct, respectiv soţie supravieţuitoare faţă de defunctul ABC, şi au arătat că sunt de acord cu cererea de chemare în judecată, având ca obiect uzucapiune, şi că nu doresc să participe la proces deoarece nu au niciun fel de pretenţii.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

Reclamanta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, instanţa, considerând că sunt admisibile şi concludente, în temeiul art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu martorul M şi proba cu expertiza judiciară în specialitatea construcţii.

Instanţa a audiat martorul M.

În cauză, a fost întocmit raportul de expertiză judiciară înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Y sub nr. _/18.11.2019, întocmit de expertul judiciar E, la care nu au fost formulate obiecţiuni (fila nr. 62-71).

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta A s-a căsătorit cu numitul ABC la data de 03.12.1970 şi căsătoria lor a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. _/26.06.1987, pronunţată de Judecătoria _, în dosarul nr. __/1986, definitivă la data de 19.09.1987, aspecte ce reies din hotărârea judecătorească menţionată şi menţiunile din finalul acesteia (fila nr. 16).

Imobilul situat în loc. X, ap. U, jud. Y, a fost dobândit de reclamantă în baza contractului de construire nr. _/18.12.1975, încheiat cu Oficiul Judeţean pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor Y (filele nr. 19-20), a procesului-verbal de predare-primire-recepţie nr. _/16.04.1976 (fila nr. 30) şi a titlului de proprietare nr. _/06.02.1979, emis de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Y - Administraţia Financiară (fila nr. 31).

Apartamentul are suprafaţa utilă de 61,09 m2, este compus din 3 camere şi dependinţe şi decomandat şi valorează 221.710 lei, conform raportului de expertiză judiciară înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Y sub nr. _/18.11.2019, întocmit de expertul judiciar E, la care nu au fost formulate obiecţiuni (fila nr. 62-71).

Reclamanta a achitat impozit pentru teren şi clădire în cuantum de 181 lei, 163 lei, respectiv 165 lei, în anii 2016, 2017, respectiv 2019, conform chitanţelor seria 130534\2016, nr. _, din data de 02.03.2016 (fila nr. 35), seria 130534\2017, nr. _, din data de 01.03.2017 (fila nr. 34), şi seria 130534\2019, nr. _, din data de 14.02.2019 (fila nr. 33).

În drept, potrivit art. 6 alin. 4 din Codul civil, “prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”. Conform art. 81 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, “dispozițiile art. 920 din Codul civil se aplică numai cazurilor de intervertire apărute ulterior intrării în vigoare a Codului civil”.

Art. 1.847 din Codul civil anterior prevede că, pentru a se putea prescrie, este nevoie de o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. În conformitate cu art. 1.890 din Codul civil anterior, toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca persoana ce invocă această prescripţie să fie obligată a produce vreun titlu, şi fără sa i se poată opune reaua-credinţă.

Conform art. 1.853 din Codul civil anterior, actele exercitate sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei legale a aceluia, nu constituie o posesie sub nume de proprietar, şi alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că tot asemenea este posesia exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. Potrivit art. 1.854 din Codul civil anterior, posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul, şi art. 1.855 din Codul civil anterior stipulează că atunci când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate, dacă nu este proba contrarie.

Conform art. 1.858 din Codul civil anterior, “posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât prin vreunul din următoarele patru moduri: 1. când deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la o a treia persoană, alta decât adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine; 2. când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de rezistenţă la exerciţiul dreptului său; 3. când deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bună-credinţă; 4. când transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună-credinţă.”

Potrivt art. 30 alin. 1 din Codul Familiei (Legea nr. 4/1953, rep.), “bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale soţilor”, şi potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, “calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”. Art. 36 alin. 1 din Codul Familiei prevede următoarele: “La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească”.

Cu titlu preliminar, se reţine că legile aplicabile în timp în speţă sunt Codul civil anterior, atât în ceea ce priveşte uzucapiunea (conform art. 6 alin. 4 din Codul civil, deoarece s-a pretins că a început și nu se împlinise la data intrării în vigoare a legii noi), cât şi în ceea ce priveşte cazurile de intervertire a detenţiei precare în posesie (conform art. 81 din Legea nr. 71/2011, deoarece nu au fost invocate unele ulterioare intrării în vigoare a legii noi), şi Codul Familiei (Legea nr. 4/1953, rep.), în ceea ce priveşte regimul bunurilor soţilor (conform art. 33 din Legea nr. 71/2011, deoarece actul juridic în temeiul căruia s-a arătat că a fost dobândit bunul este anterior intrării în vigoare a legii noi).

În cauză, instanţa urmează a se pronunţa asupra a ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, conform art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, potrivit art. 9 alin. 2 din Codul de procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În concret, cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză nu reprezintă – aşa cum reiese din modul de formulare şi temeiurile de drept invocate – o acţiune şi de partaj al imobilului, ci o acţiune care are ca obiect doar uzucapiune.

Se constată că imobilul situat în loc. X, ap. U, jud. Y, a fost dobândit de reclamantă în baza contractului de construire nr. _/18.12.1975, încheiat cu Oficiul Judeţean pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor Y (filele nr. 19-20), a procesului-verbal de predare-primire-recepţie nr. _/16.04.1976 (fila nr. 30) şi a titlului de proprietare nr. _/06.02.1979, emis de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Y - Administraţia Financiară (fila nr. 31), adică în intervalul 03.12.1970-19.09.1987, perioada căsătoriei cu numitul ABC, astfel cum rezultă ea din sentinţa civilă nr. _/26.06.1987, pronunţată de Judecătoria _, în dosarul nr. __/1986, şi menţiunile din finalul acesteia (fila nr. 16).

Aşa fiind, imobilul a devenit bun comun al acestora (al soților), în temeiul art. 30 alin. 1 şi alin. 3 din Codul Familiei. De aceea, nu sunt relevante, sub acest aspect, faptul că solicitarea de construire a locuinţei a fost formulată anterior încheierii căsătoriei (deoarece cererea respectivă nu reprezintă act de dobândire a proprietăţii) nici provenienţa sumelor de bani care au servit la achitarea preţului imobilului (deoarece textul de lege menţionat nu distinge după acest criteriu).

Reclamanta nu a dovedit – deşi sarcina probei îi revenea, conform art. 249 din Codul de procedură civilă – că devălmăşia a încetat prin partaj voluntar ori judiciar. Susţinerea reclamantei, în sensul că proprietatea devălmaşă s-a transformat în coproprietate pe cote-părţi, este neîntemeiată, întrucât – aşa cum reiese din interpretarea art. 36 alin. 1 din Codul Familiei – comunitatea devălmaşă a soţilor se păstrează până la stabilirea cotei-părţi a fiecăruia.

Aşadar, nu există o cotă-parte determinată care să poată face obiectul unei posesii şi, mai departe, care să facă utilă avansarea către următoarea etapă a cercetării fondului, aceea a examinării unuia dintre efectele posesiei, respectiv uzucapiunea.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că posesia ar putea purta asupra dreptului nefracţionat al reclamantei, atunci trebuie observat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile legale cumulative pentru uzucapiune, respectiv aceea ca posesia să fie exercitată sub nume de proprietar, prevăzută de art. 1.847 din Codul civil anterior. Astfel, întrucât proprietatea comună nu a încetat, posesia reclamantei asupra dreptului nefracţionat care nu era al său a fost precară (a constituit detenţie precară), conform art. 1.853 din Codul civil anterior, şi nu s-a produs niciunul dintre cazurile de intervertire a detenţiei precare în posesie, limitativ prevăzute de art. 1.858 din Codul civil anterior. Astfel, se apreciază că nici gradul de contribuţie la plata preţului imobilului şi a impozitelor nici aspectele că reclamanta ar fi avut iniţiativa cumpărării imobilului şi ar fi locuit fără soţ în apartament, că reclamanta nu ar mai fi reluat relaţia cu fostul soţ şi că nu ar fi existat pretenţii cu privire la imobil nu fac aplicabilă ipoteza prevăzută de  art. 1.858 pct. 2 din Codul civil anterior nu este aplicabilă, pentru că nu au existat – conform probelor administrate – acte de rezistenţă prin care reclamanta să fi negat dreptul fostului său soţ ori al moştenitorilor acestuia, după caz.

Faţă de cele arătate, instanţa urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii B şi C, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, domiciliată în loc. X, ap. U, jud. Y, C.N.P. _, în contradictoriu cu pârâţii B, domiciliat în _, C.N.P. _, şi C, domiciliată în _, C.N.P. _, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată astăzi, 17.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare