Contestaţie Legea 77/2016

Asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 18.06.2020, sub nr., reclamanta B.T., în contradictoriu cu pârâtul G.C.V, a formulat contestaţie împotriva notificării de dare în plată nr. , prin care pârâtul intenţionează să stingă datoria ce rezultă din convenţia de credit nr. .

Astfel, s-a solicitat să se constate inaplicabilitatea procedurii de dare în plată, să se constate faptul că notificarea de dare în plată nr. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016, modificată, iar părţile să fie repuse în situaţia anterioară comunicării notificării nr..

În motivare, s-a arătat că între intimatul G.C.V., în calitate de împrumutat, E.M.D., în calitate de garant ipotecar, și contestatoarea BT, în calitate de creditoare, s-a încheiat contractul de credit nr., prin care contestatoarea a acordat împrumutatului un credit în valoare de  euro, având ca destinație acoperirea de nevoi personale. În vederea garantării restituirii împrumutului, s-a constituit garanție reală imobiliară asupra imobilului proprietatea garantului ipotecar, EMD. Având în vedere că intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a achita ratele de credit, în prezent este demarată executarea silită în dosarul de executare înregistrat pe rolul BEJ sub nr..

În anul 2017, garantul ipotecar a notificat banca în vederea dării în plată a imobilului aflat în garanție, iar litigiul înregistrat sub nr. a fost soluționat favorabil în favoarea băncii la data de 11.12.2019. Astfel, s-a solicitat să se constate existența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, conform art. 431 din C.pr.civ.

În continuare, s-a arătat că Legea nr. 52/2020, prin care a fost modificată Legea nr. 77/2016, nu poate fi aplicată prezentului contract, întrucât pentru a fi aplicabile prezumțiile absolute de impreviziune, obligația fie trebuie exprimată într-o valută ce a cunoscut o creștere semnificativă, fie rata trebuie să cunoască o atare majorare ca urmare a creșterii procentului de dobândă, situații ce trebuie menținute pe o perioadă de 6 luni anterior formulării cererii. Astfel, situația intimatului este la fel ca în dosarul nr., intimatul nebucurându-se de aceste prezumții. Prin prezenta notificare, debitorul invocă aceeași variație a cursului de schimb pe care a invocat-o garantul ipotecar în dosarul menționat anterior.

De asemenea, s-a arătat că finanțarea pentru stingerea căreia a fost manifestată intenția de a da în plată nu a fost contractată în scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință, iar intimatul nu a dovedit existența dezechilibrului contractual sau a condițiilor aplicării impreviziunii, ca modalitate de echilibrare a prestațiilor prin darea în plată.

S-a mai susținut că intimatul nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligația de restituire a împrumutului contractat și a exercitat cu rea-credință dreptul conferit de Legea nr. 77/2016. Astfel, s-a solicitat amendarea intimatului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 30 şi urm. din C.pr.civ. şi toate celelate texte de lege la care s-a făcut referire în cuprinsul acţiunii introductive.

La data de 09.07.2020, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, precum şi a următoarelor prevederi din Legea nr. 52/2020: articol unic, pct. 2, de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 4 alin. 11-13 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 3, de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 4 alin. 3 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 4, de modificare a art. 5 alin. 3 din Legea nr. 77/2016 – art. 5 alin.3 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 5, de completare a art. 5 din Legea nr. 77/2016 – art. 5 alin 31 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 6, de modificare a art. 7 alin. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 7 alin. 4 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 7, de completare a art. 7 din Legea nr. 77/2016 – art. 7 alin. 51 din Legea nr. 77/2016 şi articol unic, pct. 8, de modificare a art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 – art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

Pârâtul a formulat întâmpinare la data de 23.07.2020, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În motivare, s-a arătat că la data de 10.06.2020, pârâtul a notificat contestatoarea pentru darea în plată a imobilului situat în, în baza contractului de credit nr., în vederea stingerii obligației debitorului. Imobilul în cauză este proprietatea garantului ipotecar, EMD.

S-a învederat că pârâtul a încheiat contractul de credit nr. pentru rambursarea altor credite mai mici, iar cu privire la nevoile personale, pentru achiziționarea unei garsoniere numitului EM.

De asemenea, s-a susținut că procedura notificării este aplicabilă în cauză, notificarea de dare în plată îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016. Astfel, s-a arătat că pârâtul chiar este într-o situație dificilă, impreviziunea putând fi apreciată de instanță având în vedere înscrisurile depuse la dosar cu privire la situația în care se află pârâtul.

S-a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât pârâtul nu a fost parte în dosarul nr., iar împrejurările au fost altele. Imobilul care a garantat creditul are destinația de locuință și nu se poate reține reaua-credință a pârâtului întrucât acesta nu are loc de muncă, problemele au apărut din 2015, când firma la care a fost asociat a fost falimentată, și au apărut mai multe probleme de sănătate în urma unui accident rutier.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din C.pr.civ., Legea 77/2016 și Legae nr. 52/2020.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare la data de 26.08.2020, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat și a reluat argumentele indicate în acțiunea introductivă.

Prin încheierea din 23.11.2020, instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate formulată de reclamanta BT, cu sediul procesual ales în, în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 18.06.2020, sub nr., în contradictoriu cu pârâtul GCV, cu domiciliul în . Astfel, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 52/2020, în ansamblul său, şi articol unic, pct. 2, de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 4 alin. 11-13 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 3, de completare a art. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 4 alin. 3 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 4, de modificare a art. 5 alin. 3 din Legea nr. 77/2016 – art. 5 alin.3 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 5, de completare a art. 5 din Legea nr. 77/2016 – art. 5 alin 31 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 6, de modificare a art. 7 alin. 4 din Legea nr. 77/2016 – art. 7 alin. 4 din Legea nr. 77/2016; articol unic, pct. 7, de completare a art. 7 din Legea nr. 77/2016 – art. 7 alin. 51 din Legea nr. 77/2016 şi articol unic, pct. 8, de modificare a art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016 – art. 8 alin. 5 din Legea nr. 77/2016, toate din Legea nr. 52/2020.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părţi.

Deliberând asupra cererii de chemare în judecată, prin prisma probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de credit nr., încheiat între B, în calitate de creditor ipotecar, intimatul GCV, în calitate debitor, şi EMD, în calitate de garant ipotecar, banca a acordat împrumutul în sumă de  euro. Creditul a fost acordat pentru rambursarea mai multor credite şi pentru nevoi personale, conform art. 1 din contract.

În vederea garantării obligaţiilor de plată s-a instituit o ipotecă în favoarea băncii, asupra imobilului teren şi construcţie, din

Prin notificarea înregistrată pe rolul contestatoarei sub nr., intimatul GCV, în calitate de împrumutat-debitor, a notificat decizia de a transmite, prin dare în plată, imobilul proprietatea numitului EMD, având acordul verbal al acestuia din urmă, imobil situat în, în vederea stingerii obligaţiei pe care debitorul o are faţă de bancă în temeiul contractului de credit nr..

Cu privire la solicitarea reclamantei de constatare a existenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, conform art. 431 din C.pr.civ., având în vedere că în anul 2017, garantul ipotecar a notificat banca în vederea dării în plată a imobilului aflat în garanție, iar litigiul înregistrat sub nr. a fost soluționat favorabil în favoarea băncii la data de 11.12.2019, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr., definitivă prin decizia nr. pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost admisă cererea având ca obiect contestaţie la Legea nr. 77/2016, formulată de contestatoarea B, în contradictoriu cu intimatul EMD. Astfel, s-a constatat că notificarea înregistrată la contestatoare sub nr. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016.

În cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. a fost analizată contestaţia formulată de B, în contradictoriu cu EMD, faţă de notificarea nr.. Pârâtul-debitor din prezenta cauză, GCV, nu a avut calitate procesuală în acel dosar, nu au fost analizate susţineri formulate de acesta din urmă, or, în cauza de faţă, instanţa are de analizat tocmai aceste aspecte. De asemenea, se constată inexistenţa identităţii de părţi, obiect şi cauză, dintre cauza dedusă judecăţii şi cauza nr.. Pe cale de consecinţă, instanţa respinge solicitarea reclamantei de reţinere a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată.

În drept, potrivit dispoziţiilor art.1 din Legea nr.77/2016, prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 3 din Legea nr. 77/2016, prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

În temeiul art. 5 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 77/2016, în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere şi nici mai lung de 90 de zile, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de un creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. Neprezentarea debitorului la termenele indicate în notificare echivalează cu renunţarea la notificarea de dare în plată şi părţile vor fi repuse de drept în situaţia anterioară.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art.4 alin.1 din Legea nr.77/2016: pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a)creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b)cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c)creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d)consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi. E )este îndeplinită condiţia privind impreviziunea.

Deşi reclamanta a invocat faptul că finanțarea pentru stingerea căreia a fost manifestată intenția de a da în plată nu a fost contractată în scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016, instanţa reţine că prin contractul de ipotecă nr., creditul contractat de pârât a fost garantat cu imobilul teren şi construcţie, din, compus din teren şi locuinţă. Astfel, susţinerile reclamantei se resping, ca neîntemeiate.

Conform art. 4 alin 11 – 4 din Legea nr.77/2016, reprezintă impreviziune: a)pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Naţională a României la data transmiterii notificării de plată şi cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit; b)pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

În scopul aplicării prevederilor prezentei legi este necesară menţinerea pragurilor valorice prevăzute la alin. (11) lit. a) şi b) în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Prezumţiile prevăzute la alin. (11) au caracter absolut. Creditorul care formulează contestaţie, conform art. 7, are obligaţia de a dovedi omisiunea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a notificării de dare în plată, prevăzute la alin. (1) lit. a)-d). În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5). Echilibrarea şi continuarea contractului de credit sunt prioritare. Încetarea contractului de credit va putea fi dispusă doar în cazul imposibilităţii vădite a continuării sale.

Potrivit Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care Curtea Constituțională a României a efectuat controlul de constituționalitate al Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, contractul de credit ”presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.[…] Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supra-adăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.”

Conform Deciziei Curţii Constituționale a României nr. 415/2018, “instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supra-adăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea. Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenţei persoanei fizice.”

Potrivit paragrafului 65 din Decizia C.C.R. nr. 731/06.11.2019, s-au reţinut următoarele: “Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, anterior referită, paragraful 100, Curtea a statuat că, „potrivit arhitecturii constituţionale şi legale, în caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii (ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă) trebuie realizată cu maximă rigoare […]“. Raportând cele de mai sus la ipoteza fluctuaţiei de curs valutar, Curtea constată că este îndeplinită condiţia obiectivă a intervenirii situaţiei neprevăzute atât timp cât fluctuaţia de curs valutar are o anumită consistenţă valorică şi persistenţă temporală. În privinţa condiţiilor subiective, Curtea reţine că, atât timp cât debitorul nu a provocat el însuşi situaţia obiectivă reţinută sau nu a avut intenţia expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit, înseamnă că în situaţia dată există impreviziune. Prin urmare, Curtea constată că diferenţele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului şi întinderii în timp, pot constitui, în sine, o situaţie de impreviziune, pentru că la momentul contractării creditului, deşi părţile au avut în vedere o anumită fluctuaţie valutară inerentă oricărui contract convenit în monedă străină, nu se poate afirma cu drept temei că riscul astfel acceptat a depăşit ceea ce este rezonabil. Totodată, Curtea reiterează faptul că nu există nicio relaţie între impreviziunea în contracte şi situaţia financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, şi nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual.”

Sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractului de faţă, raportat la data încheierii acestuia, respectiv 19.05.2008), teoria impreviziunii era fundamentată pe dispoziţiile art. 970 conform cărora: “Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.” Prin urmare, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor.

În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, Curtea Constituţională a reţinut că determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează. Astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de  voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului şi unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea a reţinut că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.

Din cele de mai sus, rezultă că adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor, a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului.

De asemenea, conform ultimei modificări a Legii nr. 77/2016, impreviziunea intervine atunci când pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit sau atunci când pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă

Prin urmare, procedând la examinarea dispoziţiilor legale ale art. 4 alin.1 şi 11 din Legea nr.77/2016, se constată că, instanţa verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii (persoanele cărora se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii şi intervenirea impreviziunii).

Din probele administrate în cauză, se reţine că pârâtul nu a dovedit faptul că nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile care rezultă din contractul de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-a putut prevedea la data încheierii contractului de credit. De asemenea, nu s-a făcut dovada că este îndeplinită vreuna dintre condiţiile prevăzute de art. 4 alin. 11 din Legea nr. 77/2016.

Mai mult, deşi pârâtul a invocat faptul că a avut un accident de maşină în urma căruia s-a aflat în imposibilitatea de a-şi câştiga existenţa, instanţa constată că pârâtul a fost victima unui accident rutier la data de, iar contractul de credit ce face obiectul analizei în prezenta cauză a fost încheiat la data de. Astfel, se reţine intenţia pârâtului de inducere în eroare a instanţei de judecată. De asemenea, chiar dacă pârâtul a invocat faptul că nu are un loc de muncă, acest aspect nu poate constitui un motiv pentru constatarea intervenirii impreviziunii în cauză.

Astfel, chiar dacă raportat la dispoziţiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 77/2016, impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, care formulează o notificare în condiţiile art. 5 sau art. 8 alin. (5), instanţa reţine că prin probele administrate în cauză de reclamantă s-a făcut dovada contrară celor prezumate în favoarea pârâtului, contestaţia formulată fiind întemeiată.

Pe de altă parte, instanţa reţine că solicitarea reclamantei de amendare a pârâtului este neîntemeiată.

Conform art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a din C.pr.civ., introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice, se sancţionează cu amendă judiciară de la 100 la 1000 lei.

Reaua-credință nu trebuie raportată la scopul final urmărit de petent, fiind evident că nu se poate afirma, încă de la început, că cel ce urmărește obținerea unui câștig este de rea-credință. Buna-credință în formularea cererii trebuie raportată la poziția subiectivă a petentului faţă de șansele sale de câștig. Cu alte cuvinte, petentul este de bună-credință dacă la data efectuării unui demers crede în șansa ca acesta să aibă câștig. Deci, pentru a aprecia că prezenta condiție este îndeplinită trebuie a se constata că, deși își dă seama că demersul său este neîntemeiat, petentul tot îl efectuează. Or, raportat la situaţia de fapt expusă de petent şi la probele administrate în susţinerea notificării de dare în plată, instanţa nu poate reţine reaua-credinţă a pârâtului GCV.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, instanţa va admite cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, va constata că notificarea înregistrată pe rolul reclamantei sub nr. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016.

Raportat la dispoziţiile art. 452 din C.pr.civ., instanţa constată că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cauză şi va respinge solicitarea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta BT, cu sediul, în contradictoriu cu pârâtul GCV, cu domiciliul în.

Constată că notificarea înregistrată pe rolul reclamantei sub nr. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr.77/2016.

Respinge solicitarea reclamantei de amendare a pârâtului, ca neîntemeiată.

Respinge solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.01.2021.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare