Plângere contravențională. Lipsa calității procesuale active a petentei care, fiind mama persoanei sancționate prin procesul verbal contestat, a formulat plângerea în nume propriu.
Sentinţa nr. 5578/2020/29.10.2020 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin neapelare
Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ___ nr. _____ din data de 16.04.2020, B____ M___ M___ a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2000 lei deoarece la data de 16.04.2020, ora 17:15, a fost depistat deplasându-se pe str. M____ din localitatea T___ fără a avea asupra sa declarația pe proprie răspundere cu justificarea motivului deplasării, prevăzută de OM 3/2020.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.04.2020 pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. _____/233/2020, petenta B____ C____, mama lui B___ M___ M____, în nume propriu, a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie seria ____ nr. _____ din data de 16.04.2020.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Plângerea se formulează de către contravenient, persoană fizică sau juridică, acesta fiind subiectul activ al săvârşirii faptei contravenţionale, în speţă fiind B_____ M___ M___ şi nu B___ C___.
Deși petenta a învederat că fiul său suferă de probleme psihice, instanța constată, pe de o parte, că plângerea este formulată în nume propriu de B___ C___, și nu în numele fiului său, iar pe de altă parte nici nu s-a produs vreo dovadă că B___ C___ ar avea calitatea de reprezentant legal al contravenientului.
Având în vedere că petenta nu are calitatea de subiect activ al săvârşirii contravenţiei, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui B___ C___ şi va respinge plângerea contravenţională ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Elementele obligatorii ale acţiunii în contencios administrativ, prin prisma prevederilor art.112 Cod procedură civilă. Lipsa menţiunilor privind persoana care are calitatea de pârât şi actul administrativ atacat.
Judecătoria Făurei
Cerere de valoare redusa-Plăți
Tribunalul Gorj
Art. 274 alin. 1 şi 3 c.pe.civ. Cheltueili de judecată.
Tribunalul Gorj
Art. 494 alin. 3 Cod procedură civilă. Situaţia constructorului de bună credinţă.
Tribunalul Gorj
Contestatie