Infracţiunii de contrabandă, în forma asimilată, art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006

Sentinţă penală 1466 din 18.11.2020


INSTANŢA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria O...... din data de 03.08.2020, emis în dosarul nr. 2....../P/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H.Ş., pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin.3 Cod vamal -Legea 86/2006.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, faptul că, în data de 31.12.2020, în timp ce se afla în incinta Pieței Agroalimentare Cetate din O......, jud. B......, a deținut în vederea comercializării cantitatea totală de 840 țigarete marcate necorespunzător sau nemarcate, respectiv: 240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma de 704 lei.

În susţinerea acuzaţiei au fost reținute următoarele mijloace de probă: planșa fotografică; dovada seria BH nr. 0040887, privind predarea țigaretelor la Camera de Corpuri Declicte a I.P.J. B......;Raportul de constatare încheiat la data de 05.03.2020, de către de Direcția Regională Vamală Cluj – Biroul vamal de interior gr. 1 B......, cu privire la prejudiciul cauzat de numitul HS......; adresa nr. BHG-REG-22537/08.05.2020 emisă de ANAF- Administraţia Județeană a Finanțelor Publice B......, privind constituirea de parte civilă în cauză; chitanța seria TS076, numărul 10000741061 din 14.07.2020 emisă de Trezorerira mun. O...... prin care inculpatul a achitat prejudiciul în sumă de 704 lei.; declaraţia de inculpat al numitului HS......, fișa de cazier judiciar.

 Prin încheierea nr. 1579/CP/06.10.2020 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria O......, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H.Ş..

La termenul de judecată din data de 13.11.2020 inculpatul a declarat că recunoaşte fapta reținută în sarcina sa, însă nu în maniera expusă în actul de sesizare, motiv pentru care instanță, după respingerea procedurii recunoașterii învinuirii, a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile dreptului comun.

Examinând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În data de 31.12.2019, în jurul orelor 12.30, lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean B......, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat pe inculpatul HS......, în Piaţa Agroalimentară Cetate din mun. O......, jud. B......, în timp ce deținea în vederea comercializării ţigarete nemarcate legal, motiv pentru care au procedat la interceptarea şi legitimarea acestuia. (f. 16 dos UP)

În momentul depistării s-au găsit asupra lui într-o plasă din material plastic de culoare neagru, 240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, în total 840 ţigarete (42 pachete) toate marcate necorespunzător și care trebuiau plasate sub un regim vamal. Acestea au fost ridicate de lucrătorii de jandarmi fiind întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante. (filele 18-19 dos UP)

Prejudiciul reținut în sarcina inculpatului H.Ş., conform adresei nr.1880/CU/05.03.2020 emisă de Direcția Regională Vamală Cluj – Biroul vamal de interior gr. 1 B...... se ridică la suma de 704 lei, compus din (taxe vamale în sumă de 141 lei, accize în sumă de 411 lei și TVA în sumă de 152 lei).

Inculpatul a achitat în totalitate prejudiciul cauzat bugetului de stat la data de 14.07.2020 astfel cum rezultă din cuprinsul chitanţei seria TS076 nr. 10000741061 de la fila 33..

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul H.S. a a declarat că el cumpărase țigările cu 8 lei și dorea să le revândă cu suma de 10 de lei, menționând că știa că acestea provin din contrabandă datorită prețului mic cu care le-a cumpărat.

La termenul de judecată din data de 13.11.2020, inculpatul H.S. a arătat că nu cunoştea faptul că tigaretele provin din contrabandă şi că ceea ce l-a intzeresat a fost doar preţul tigaretelor. În plus, a menţionat că acestea au fost cumpărate pentru consum propriu, iar doar în cazul puţin probabil în care, după sărbători, i-ar fi rămas câteva pachete, posibil că pe acelea le-ar fi comercializat.

În drept, fapta inculpatului H.Ş. care, în data de 31.12.2019, în timp ce se afla în incinta Pieței Agroalimentare Cetate din O......, jud. B......, a deținut în vederea comercializării cantitatea totală de 840 țigarete marcate necorespunzător sau nemarcate, respectiv: 240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prejudiciind în acest mod bugetul consolidat al statului cu suma de 704 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a deține în vederea comercializării cantitatea totală de 840 țigarete marcate necorespunzător sau nemarcate, respectiv: 240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Cu privire la elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, se reține că prin decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 28 ianuarie 2016), s-a statuat că noţiunea de „contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma „cunoscând că acestea provin din contrabandă", priveşte contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că „se consideră că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlulvamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât celestabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora. (...) În ambele situaţii, făptuitorul cunoaşte provenienţa sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României."

În cauză, faptul că inculpatul a cunoscut că țigaretele provin din contrabandă nu poate fi pus la îndoială, în condițiile în care acesta a achiziţionat întreaga cantitate de tigarete deţinută de către o persoană necunoscută, care le oferea spre vânzare în Piaţa Agroalimentară Cetate din mun. O......, la un preţ mult mai mic decât cel practicat în comerţul licit, care nu aveau timbre fiscale româneşti şi pentru care nu a primit niciun document justificativ.

Sub aspectul laturii subiective, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, instanţa reţine că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, acesta prevăzând urmarea faptei sale, respectiv starea de pericol pentru relațiile sociale privitoare la regimul vamal al României și urmărind producerea acesteia. De asemenea, din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, se reţine că infracţiunea comisă de către inculpat este nejustificată şi imputabilă acestuia.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relațiile sociale privitoare la regimul administrării sumelor datorate bugetului consolidat al statului și al frontierei de stat, iar legătură de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Infracțiunea s-a consumat în momentul în care s-a realizat fapta tipică, prin deținerea pachetelor de ţigarete pe teritoriul vamal al României, care cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, conform art. 3 alin.1 din Codul vamal.

Având în vedere că inculpatul a acoperit integral prejudiciul material stabilit și reținut în sarcina sa în cursul urmăririi penale, până la data de 13.11.2020, astfel cum rezultă din actul de sesizare a instanței, declarația inculpatului și înscrisurile administrate în cauză (filele 33 dosar u.p.), iar infracțiunea prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006 nu face parte dintre cele prevăzute în mod expres de art. 75 alin. 1 lit. d) teza a II-a Cod penal, instanța va reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală, prevăzută de art. 75 alin.1 lit.d) Cod penal.

Prin urmare, reţinând că din probele administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către acesta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, iar în privinţa infracţiunii nu a intervenit vreunul dintre cazurile care să împiedice exercitarea acţiunii penale, în temeiul art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. d) raportat la art. 76 alin.1 Cod penal, instanța îl va condamna pe H.Ş. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea, în calitate de autor, a infracţiunii de contrabandă asimilată.

Făcând aplicarea art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a ţinut cont de gradul de pericol social concret al faptei comise și de criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 Cod penal, dintre care se evidenţiază împrejurările în care aceasta a fost comisă, respectiv prin deținerea ilegală a unei cantități relativ mari de ţigarete achiziţionate cu scopul de a fi comercializate. Totodată, s-au avut în vedere situația personală și familială a inculpatului, faptul că acesta este integrat social, că nu este încadrat în muncă și nu figurează cu antecedente penale, respectiv conduita procesuală corectă a inculpatului care s-a prezentat în fața organelor judiciare și a acoperit integral prejudiciul material reținut în sarcina sa în cursul urmăririi penale.

Astfel, instanţa reţine faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal, având în vedere natura infracţiunii săvârşite, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta, cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, persoana şi conduita procesuală a acestuia şi posibilităţile sale de îndreptare, respectiv faptul că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, motive pentru care apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, astfel că va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, se va dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H.Ş. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B......, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei O...... sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B......, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, se va dispune ca datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal să fie comunicate Serviciului de Probaţiune B.......

În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal i se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 68 alin.1 lit.b Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Sub aspectul laturii civile, instanţa constată că prin adresa nr. 22537/08.05.2020 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B...... s-a constituit parte civilă în procesul penal în contradictoriu cu inculpatul H.Ş. cu suma de 704 lei, (filele 21-28 dosar u.p.).

Cu privire la acțiunea civilă exercitată împotriva inculpatului H.Ş., se reține inculpatul a plătit integral suma de bani pretinsă de către partea civilă anterior datei la care s-a formulat constituirea de parte civilă, precum rezultă din actul de sesizare a instanței, declarația inculpatului și înscrisurile administrate în cauză (filele 33 dosar u.p.), motiv pentru care nu se mai impun alte precizări în considerarea deciziei nr. 11/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, astfel încât se va respinge, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către ANAF,  eventuale alte sume datorate, cu titlu de obligații fiscale accesorii, în privința cărora partea civilă nu a făcut vreo mențiune până la data pronunțării hotărârii, urmând a putea fi stabilite și impuse în condițiile Codului de procedură fiscală, Codului fiscal și Codului vamal al României ori valorificate pe calea unei acțiuni civile exercitate separat, în condițiile legii.

Cu privire la măsurile de siguranță care se impun a fi luate în cauză, având în vedere că deţinerea în afara antrepozitului fiscal a cantităţii de :240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, în total 840 ţigarete (42 pachete) toate marcate necorespunzător și care trebuiau plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă este interzisă de legea penală, iar bunurile identificate de către organele de poliție au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă asimilată, instanţa va confisca în favoarea statului întreaga cantitate de țigarete, depusă la Camera de corpuri delicte a I..P.J. B......, conform dovezii seria BH nr. 0040887 (fila 45 dosar urmărire penală).

Reținând culpa procesuală a inculpatului, în temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, instanţa îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

În temeiul art. 396 alin.2  Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul H.Ş. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prevăzute de art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.d raportat la art. 76 alin.1 Cod penal.

În temeiul art. 67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 91 alin.1 şi art. 92 alin.1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare sub supraveghere pe un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H.Ş. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune B......, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin.3 Cod penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei O...... sau Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului B......, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 94 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin.1 lit.c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune B.......

În temeiul art. 404 alin.2 Cod de procedură penală şi art. 91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 68 alin.1 lit.b Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată în cauză, dat fiind faptul că prejudiciul solicitat a fost recuperat în integralitate.

În temeiul art. 404 alin.4 lit.d Cod de procedură penală raportat la art.112 alin.1 lit.f Cod penal confiscă în favoarea statului cantitatea de 240 fire ţigarete (12 pachete) marca MARLBORO, 240 fire tigarete (12 pachete) marca JIN LING, 320 fire tigarete (16 pachete) marca KULT Slims si 40 fire tigarete (2 pachete) marca CREDO, în total 840 ţigarete (42 pachete), depuse la Camera de corpuri delicte a I..P.J. B......, conform dovezii seria BH nr. 0040887 .

În temeiul art. 274 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 18.11.2020

Domenii speta