Nerespectarea hotărârii judecătoreşti, art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată

Sentinţă penală 730 din 23.06.2020


Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

INSTANŢA

Constată că la data de 12.02.2020 s-a înregistrat la Judecătoria O...... rechizitoriul din data de 07.02.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria O......  , emis în dosar nr. 4262/P/2018, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 23 alin. 1, lit. d şi f din Legea 217/2003, republicată şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti, faptă prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 23 alin. 1, lit. f din Legea 217/2003, republicată, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

În fapt, s-a reţinut că în data de 07.08.2019, în timp ce se afla în zona de agrement SI...... de pe strada F...... din Municipiul O......  , inculpatul s-a apropiat de minora B.A. la o distanţă mai mică de 200 de metri şi a comunicat verbal cu aceasta, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria O...... prin sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018 dată în dosarul nr. 8958/271/2018, conform căreia era obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 de metri faţă de minoră şi să nu o contacteze în nici un mod, iar în data de 10.12.2019 a contactat-o telefonic pe minora B...... A...... şi a discutat telefonic cu aceasta, încălcând măsurile dispuse prin același ordin de protecţie.

Prin încheierea nr. 523/2020 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii în cauză. 

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018, pronunţată în dosarul nr. 8958/271/2018 al Judecătoriei O......  , a fost emis un ordin de protecţie pe o perioadă de 6 luni, prin care a fost obligat inculpatul C.I., să păstreze o distanţă minimă de 200 de metri faţă de minora B.A., faţă de domiciliul ei şi faţă de instituţia şcolară, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta, inclusiv telefonic, f. 22-29.

La data de 19.06.2018 inculpatul a luat cunoştinţă de conţinutul ordinului de protecţie emis împotriva sa, semnând pe procesul verbal de instruire întocmit de organele de poliție, f. 31-33.

1. La data de 07.08.2018, în timp ce se afla în zona de agrement SI...... de pe strada F...... din O......  , inculpatul C.I. s-a apropiat de minora B.A., născută la data de ...., la o distanţă mai mică de 200 de metri şi a comunicat verbal cu aceasta, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria O...... prin sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018, pronunţată în dosarul nr. 8958/271/2018, conform căruia era obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de minora B.A. şi să nu o contacteze în nici un mod.

În data de 07.08.2018, orele 17.20, organele de poliţie s-au deplasat în zona de agrement SI...... din O......  , Str. F......  , unde se reclama nerespectarea măsurilor dispuse într-un ordin de protecţie. La faţa locului au identificat-o pe numita B.A., mama minorei, care reclama faptul că l-a văzut pe numitul C.I. în prezenţa fiicei lor B.A., deşi, conform măsurilor dispuse în ordinul de protecţie emis de Judecătoria O......  , acesta nu avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de 200 metri de fiica lor şi nici să o contacteze în vreun mod.

Din declaraţia martorei B.S. reiese că la data de 07.08.2018, în jurul orei 17.00, în timp ce se afla în zona de agrement SI...... din O......  , strada F......  , împreună cu familia ei şi cu inculpatul C.I., a sosit şi minora B.A., care a stat cu ei şi a discutat cu tatăl său. Aceasta mai declară că inculpatul C.I. s-a întâlnit cu fiica lui B.A. şi în data de 06.08.2018, dată la care au stabilit că se vor întâlni a doua zi în zona de agrement SI......  .

2. La data de 10.12.2018 inculpatul C.I. a contactat-o telefonic pe minora B.A., născută la data de 17.03.2005, prin intermediul colegei sale de cameră, care deţinea telefon mobil şi a purtat o discuţie cu aceasta, încălcând astfel măsura de interzicere a contactării în orice mod a minorei, dispusă prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria O...... prin sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018. Cu această ocazie inculpatul C.I. a rugat-o pe fiica lui, minora B.A., să se întâlnească cu el în data de 11.12.2018, la o bisericuţă de lemn din cartierul Nufărul O......  .

La data de 10.12.2018 minora B.A. se afla în plasament la Centrul de Plasament O......  , Modul „C......  " O......  , cu sediul în O......  , Str. F......  , nr. 24/B, jud. B......  .

Din declaraţia martorei O.P., managerul de caz al minorei B.A. reiese că la data de 11.12.2018 a fost anunţată de către psihologul Centrului de plasament, Modulul „C......  " că aceasta a fugit din centru. Totodată, a fost anunţată că minora B.A. conversa prin mesaje scrise cu tatăl ei, inculpatul C.I., motiv pentru care a sesizat organele de poliţie, ştiind că este în vigoare un ordin de protecţie, conform căruia acesta nu avea voie să ia legătura cu fiica sa. Martora a anexat mesajele de pe telefonul minorei T.A., prin care minora B.A. a conversat cu inculpatul C.I.

Din declaraţia martorei I.B., angajată în cadrul DGASPC B......  , Centrul de Plasament - Modul „C......  " din O......  , reiese că la data de 11.12.2018 minora T.A. a anunţat-o că minora B.A. a luat legătura telefonic cu tatăl ei, inculpatul C.I. şi că în acea zi urmau să se întâlnească. Pentru verificarea celor relatate de minora T.A., martora I.B. a condus-o pe aceasta la conducerea centrului de plasament pe strada T...... , iar pe minora B.A. a condus-o la Şcoala Generală I.  din Municipiul O......  . A rezultat că minora T.A. avea în telefon mesaje scrise cu inculpatul C.I.. Martora O.P. le-a printat şi le-a anexat sesizării depuse la Poliţia Municipiului O......  . Martora a învederat, totodată, că pe o hârtie erau notate numerele de telefon ale mamei minorei B.A., ale inculpatului C.I. şi ale unui anumit L..

Din declaraţia martorei T.A., aflată în plasament la Centrul de Plasament - Modul „C......  ", reiese că în luna decembrie 2018 la centru a fost adusă minora B.A., care i-a spus că are probleme familiale şi că intenţiona să ia legătura cu tatăl ei în câteva zile. Totuşi, minora B.A. a rugat-o să îl contacteze pe un anumit L. şi să-1 roage să-i transmită tatălui ei locaţia Centrului de plasament. In aceeaşi zi martora a fost sunată de o persoană care s-a prezentat a fi tatăl numitei B.A.. Minora B.A. a discutat cu tatăl ei câteva minute. La data de 10.12.2018 B.A. a fugit de la şcoală, comunicându-i martorei că a doua zi urma să se întâlnească cu tatăl ei în cartierul Nufărul din Municipiul O......  , la o bisericuţă din lemn. La data de 11.12.2018 B.A. a fugit din plasament.

Din declaraţia martorului G.L. reiese că în cursul lunii decembrie 2018 a fost sunat de colega de cameră a numitei B.A., care l-a rugat să-i transmită inculpatului C.I. un număr de telefon. Nu îşi aduce aminte dacă i-a dat numărul de telefon inculpatului. Nu a cunoscut existenţa şi conţinutul ordinului de protecţie emis împotriva acestuia.

La dosarul cauzei au fost ataşate planşe foto care au surprins întâlnirea inculpatului cu fiica lui la data de 07.08.2018, în zona de agreement SI...... din O......  , Str. F......  , precum şi mesajele purtate între inculpat şi martora T.A., despre minora B.A..

Audiat în cursul urmăririi penale inculpatul C.I. a recunoscut comiterea celor două fapte, arătând că minora B.A. a fost cea care a iniţiat întâlnirea din data de 07.08.2018, iar acesta nu a refuzat-o, cunoscând situaţia ei emoţională sensibilă.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul  C.I. a fost audiat la termenul de judecată din data de 23.06.2020, ocazie cu care a uzat de dispoziţiile art. 374 al.4, art. 375 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate faptele pentru care s-a făcut trimiterea în judecată şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (f. 19).

Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi în instanţă, respectiv: procesul verbal de constatare, declaraţiile reprezentantului legal al persoanei vătămate B.A., sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018, f. 22-30; procesele verbale de instruire, declaraţii şi grafic, planşele foto depuse de persoana vătămată, conversaţiile scrise depuse de către DGASPC, declaraţiile martorilor .... şi declaraţiile de recunoaştere a inculpatului. 

Luând în considerare toate aceste probe, instanţa apreciază că în prezenta cauză există probe certe de vinovăţie, prezumţia de nevinovăţie instituită de art. 23 alin. 11 Constituţie, art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată. 

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru reținerea formei continuate întrucât este vorba de aceeași persoană vătămată, fiica inculpatului, de același ordin de protecție , iar inculpatul a avut indiferent de perioada dintre fapte o rezoluție infracțională unică de a accepta sau de a lua legătura cu fiica sa minoră în orice împrejurare în care acest lucru ar fi posibil. În  consecință  în baza art. 386 C.p.p. instanța va schimba încadrarea juridică din infracţiunile de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prev.de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003 şi prev. de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit.  f din Legea nr.217/2003 într-o infracţiune continuată de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prev.de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003.

În drept, fapta inculpatului C.I. care în data de 07.08.2019, în timp ce se afla în zona de agrement SI...... de pe strada F...... din Municipiul O......  , s-a apropiat de minora B.A. la o distanţă mai mică de 200 de metri şi a comunicat verbal cu aceasta, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria O...... prin sentinţa civilă nr. 1641/19.06.2018 dată în dosarul nr. 8958/271/2018, conform căreia era obligat să păstreze o distanţă minimă de 200 de metri faţă de minoră şi să nu o contacteze în nici un mod, iar în data de 10.12.2019 a contactat-o telefonic pe minora B.A. şi a discutat telefonic cu aceasta, încălcând măsurile dispuse prin același ordin de protecţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii continuate de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prev. de art. 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 35 al. 1 Cod penal şi art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003, text de lege în baza cărora făcând şi aplicarea art 36 Cod penal, art.44 alin.2 cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, instanţa îl va condamna la o pedeapsă de 6 luni închisoare. 

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 Cod penal, de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile săvârşite, reduse cu 1/3, circumstanţele reale în care au fost comise faptele, gravitatea acestora, dar şi atitudinea inculpatului de recunoaştere a faptei şi persoana inculpatului care are antecedente penale.

Având în vedere natura faptelor comise, asupra unor membrii de familie instanţa în temeiul temeiul art. 67 alin. 1 rap la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal, va interzice inculpatului C.I. pe durată de 3 ani ca și pedepse complementare exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, cel al dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B.A. ori de a se apropia de aceasta şi  dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată B.A.  desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 200 m, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 65 alin. 1 rap la art. 66 alin.1 lit. a, b, n şi o Cod penal, va interzice inculpatului C.I. ca şi pedepse accesorii exercițiul acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei.

În temeiul art. 44 alin.2 rap. la art. 39 alin.1 lit. d Cod penal va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1800 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1230/2017 a Judecătoriei O......  , definitivă prin neapelare la 03.01.2018, va aplica pedeapsa de 6  luni închisoare, la care va adăuga pedeapsa amenzii penale de 1800 lei, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa rezultată de 6 luni închisoare, în regim de detenție şi 1800 lei amendă penală.

Sub aspectul laturii civile,  instanţa reţine că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice sau morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate.

 Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanţa de judecată are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 19 alin. 3, art. 25 alin.1 şi art. 397 Cod de procedură penală raportat la art.1357 şi urm. Cod civil, instanţa va respinge acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către procuror pentru persoana vătămată minoră B.A., având în vedere că în cauză nu s-a justificat vreun prejudiciu nepatrimonial suferit de aceasta în condițiile în care minora a inițiat întâlnirea cu inculpatul. Din probele administrate nu rezultă că prin fapta de nerespectarea a ordinului de protecție în împrejurările în care a fost comisă s-a produs o suferinșă fizică sau psihică persoanei vătămate.

În baza art. 272 Cod procedură penală,  onorariul avocatului din oficiu S.A., în cuantum de 1495 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului B......  , conform delegaţiilor nr. 862/2020 şi 863/2020. 

În baza art. 272 Cod procedură penală,  onorariul avocatului din oficiu B.A., în cuantum de 940 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului B......  , conform delegaţiilor nr. 864/2020 şi 865/2020.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, fiind în culpă procesulă, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prev.de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003 şi prev. de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit.  f din Legea nr.217/2003 într-o infracţiune continuată de nerespectarea hotărârii judecătoreşti prev.de art 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 44 al. 1 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003.

În baza art. 32 al.1 din Legea nr.217/2003, cu aplic art. 35 al. 1, art 36 Cod penal şi art. 44 al. 1şi 2 Cod penal rap la art. 23 alin.1 lit. d şi f din Legea nr.217/2003  şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, la o pedeapsă de:

- 6 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. 1 rap la art. 66 alin. 1 lit. a, b, n şi o Cod penal, interzice inculpatului C.I. pe durată de 3 ani ca și pedepse complementare exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, cel al dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B.A. ori de a se apropia de aceasta şi  dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde persoana vătămată B.A. desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 200 m, după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 65 alin. 1 rap la art. 66 alin.1 lit. a, b, n şi o Cod penal, interzice inculpatului C.I. ca şi pedepse accesorii exercițiul acelorași drepturi, pe perioada executării pedepsei.

În temeiul art. 44 alin.2 rap. la art. 39 alin.1 lit. d Cod penal contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1800 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1230/2017 a Judecătoriei O......  , definitivă prin neapelare la 03.01.2018, aplică pedeapsa de 6  luni închisoare, la care adaugă pedeapsa amenzii penale de 1800 lei, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa rezultată de 6 luni închisoare, în regim de detenție şi 1800 lei amendă penală.

În temeiul art. 19 alin. 3, art. 25 alin.1 şi art. 397 Cod de procedură penală raportat la art.1357 şi urm. Cod civil respinge acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către procuror pentru persoana vătămată minoră B.A.

În baza art. 272 Cod procedură penală,  onorariul avocatului din oficiu S.A., în cuantum de 1495 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului B......  , conform delegaţiilor nr. 862/2020 şi 863/2020. 

În baza art. 272 Cod procedură penală,  onorariul avocatului din oficiu B.A., în cuantum de 940 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului B......  , conform delegaţiilor nr. 864/2020 şi 865/2020.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2020.

PREŞEDINTE GREFIER