infracţiunea de omor, prev. de art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAŞOV
SECŢIA PENALĂ
Dosar nr. 180/62/2016
SENTINŢA PENALĂ NR. 67/S
SEDINŢA PUBLICĂ DIN 22.04.2016
PREŞEDINTE: (…) - judecător
GREFIER: (…)
Cu participarea procurorului – (…) - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării cauzei penale inculpatul MC trimis în judecată pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile în cauza de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv cele ale preşedintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza penală de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 21.04.2016, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 22.04.2016.
T R I B U N A L U L,
Deliberând,
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov cu numărul 1130/P/2015 din data de 18.01.2016, înregistrat la Tribunalul Braşov la data de 19.01.2016 sub numărul 180/62/2016 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului MC pentru infracţiunea de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal.
Ca stare de fapt s-a reţinut că noaptea de 24/25.12.2015, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în curtea domiciliului comun din com. B, str., jud. Braşov, pe fondul unui conflict spontan, MC l-a înţepat pe fratele său MC cu o furcă în zona feţei, producându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie.
Istoricul cauzei relevă că prin ordonanţa din data de 25.12.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 24/25.12.2015, în jurul orei 02:00, în com. Budila, jud. Braşov a avut loc un scandal între mai mulţi membri ai familiei M., iar numitul MC a fost lovit cu o furcă în cap şi se află internat în stare critică în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov (fila 3).
Prin ordonanţa din data de 25.12.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul MC pentru săvârşirea infracţiunii de omor în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal (fila 4-6), iar prin ordonanţa din 26.12.2015 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul MC pentru aceiaşi infracţiune (fila 10-12).
Prin Încheierea de şedinţă a judecătorului de cameră preliminară din data de 24.02.2016 s-a constatat regularitatea actului de sesizare, legalitatea probelor depuse la dosar şi s-a dispus începerea judecăţii.
În cauză a fost ascultat inculpatul la termenul de judecată din data de 21.04.2016, acesta a declarat că recunoaşte fapta în integralitatea ei, că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale şi că solicită urmarea procedurii simplificate. Instanţa a constatat îndeplinite condiţiile procedurii simplificate.
Ca stare de fapt, având în vedere probele cauzei, se reţin următoarele:
Prezenta procedură a fost declanşată ca urmare a faptului că la data de 25.12.2015, ora 02:29, Postul de Poliţie B, jud. Braşov a fost sesizat telefonic prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, pe strada M. nr. x din localitate se află o persoană agresată, astfel că lucrătorii de poliţie s-au deplasat în locaţia respectivă şi au găsit-o pe persoana vătămată MC în stare de inconştienţă, având ambii ochi umflaţi, fără a prezenta alte urme evidente de violenţă la verificarea fizică sumară, deşi din primele investigaţii a rezultat că fusese împunsă cu o furcă la nivelul capului de fratele său MC.
Persoana vătămată MC a fost transportată şi internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, iar investigaţiile medicale şi interpretarea lor s-au finalizat în jurul orelor 15:00, stabilindu-se că starea sa de sănătate este afectată foarte grav, ceea ce a impus sesizarea telefonică a I.P.J. Braşov – Serviciul de Investigaţii Criminale şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, care s-au sesizat din oficiu despre săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal.
Familia M este compusă din 7 fraţi şi domiciliază în com. B, jud. Braşov, în case separate situate în aceiaşi curte. Toţi fraţii sunt căsătoriţi sau întreţin relaţii de concubinaj şi au în întreţinere copii minori.
În noaptea de 24/25.12.2015, martorul MFNe s-a certat cu concubina sa MD, care a ieşit în curte şi a strigat că a fost bătută, scandalul fiind auzit de persoana vătămată MC, concubina sa GE, fratele său MT, concubina acestuia MG şi nepotul MN, care se aflau în imobilul aparţinând persoanei vătămate şi consumau băuturi alcoolice.
În jurul orei 02:00, persoana vătămată MC împreună cu martorii MT, GE şi MN au luat hotărârea să se răzbune pe MFN e pentru comportamentul său, astfel că au pătruns în casa acestuia din urmă, MN l-a lovit cu pumnul în faţă, iar GF a spart geamul imobilului.
În continuare, participanţii menţionaţi mai sus au ieşit în curtea comună, s-au înarmat cu diferite obiecte contondente (furci, bâte, cuţit) şi au continuat să se agreseze, astfel că martorul M. V. s-a deplasat la locuinţa inculpatului MC şi i-a cerut să intervină pentru aplanarea conflictului, având în vedere că era cel mai vârstnic frate şi avea autoritate asupra rudelor.
În aceste condiţii, inculpatul s-a deplasat la locul altercaţiei, i-a lovit cu pumnii pe fraţii săi MC şi MT, iar acesta din urmă a replicat lovindu-l cu o furcă în zona superioară a spatelui, ceea ce l-a determinat pe inculpat să fugă la domiciliu şi să se înarmeze, la rândul său, cu o furcă. Revenit la locul conflictului, inculpatul MC l-a lovit iniţial cu acel obiect pe martorul MT, după care l-a împuns cu furca în zona feţei pe fratele său MC, astfel încât coarnele i-au străpuns ambii ochi şi creierul.
În urma agresiunii, persoana vătămată MC a căzut la sol, iar în momentul când martora GE a intenţionat să-l agreseze pe inculpat cu o piatră, a fost lovită cu o bâtă peste braţul stâng de către martorul MFN. În final, constatând că starea de sănătate a persoanei vătămate MC este gravă, conflictul a luat sfârşit şi a fost chemată ambulanţa.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 3473/E/28.12.2015 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, persoana vătămată MC a prezentat leziuni traumatice oculare şi cranio-cerebrale (palpebral superior stâng o plagă de 2 cm nesuturată, cu marginile relativ netede şi dehiscente, suborbitar drept o plagă acoperită de crustă hematică de circa 0,7 cm, iar potrivit examenului CT - un hematom intraparenchimatos temporal drept, sânge în spaţiile subarahnoidiene, pneumoencefalie internă, sânge intraventricular cu inundare tetraventriculară, cisterne comprimate, hematom intraorbitar drept cu distrucţia globului ocular, fractură de pereţi orbitari drept, perete postero-lateral stâng, fractură de perete sinus sfenoidal şi etimoidal) ce s-a putut produce prin lovire cu corp înţepător (posibil furcă), pot data din 24/25.12.2015 şi au pus în primejdie viaţa victimei. Poziţia agresor - victimă a fost faţă în faţă în momentul aplicării loviturilor. Leziunile traumatice cerebrale sunt de gravitate mare, cu risc vital crescut şi posibilităţi terapeutice minime. S-a apreciat că numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili în cazul în care evoluţia pacientului este staţionară sau uşor favorabilă şi după un examen oftalmologic complet.
Ca urmare a decesului victimei MC în cauză s-a dispus efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cauza decesului şi dacă există legătură de cauzalitate între deces şi acţiunile inculpatului.
Potrivit raportului de expertiză medico legală 75/AUT/24.02.2016 efectuat de SJML moartea numitului MC a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio cerebral cu două plăgi înţepate şi penetrante intracraniene, cu o evoluţie extrem de gravă – stare comatoasă prelungită, complicate în final cu bronhopneumonie.
Leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu un instrument înţepător, posibil doi dinţi de furcă şi care au legătură directă cu decesul. Moartea victimei poate datata din data de 23.02.2016.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 3472/E/ 28.12.2015 eliberat de S.J.M.L. Braşov, s-a stabilit că martora GF prezintă leziuni traumatice (fractură ambele oase antebraţ stâng cu deplasare 1/3 medie) ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit (posibil bâtă), pot data din 24/25.12.2015, necesită 30-35 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus în primejdie viaţa.
La rândul său, inculpatul MC a fost examinat medico-legal şi s-a constatat că prezintă leziuni traumatice (două excoriaţii profunde acoperite de crustă brună de 1,5/1 cm şi 0.8/0,4 cm cervical posterior, dungă excoriată profundă acoperită de crustă brună groasă de 5/1 cm pe umărul drept, tumefacţie accentuată fluctuentă de circa 7/4 cm centrată de o excoriaţie superficială de 2/1 cm pe antebraţul drept faţa cubitală în 1/3 medie) ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, inclusiv direct cu corp dur alungit (posibil bâtă), pot data din 24/25.12.2015, necesită 5-6 zile îngrijiri medicale şi nu i-au pus viaţa în primejdie (raport de expertiză medico-legală nr. 3471/E/28.12.2015 emis de S.J.M.L. Braşov).
Având în vedere starea de fapt mai sus prezentată, probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor, inculpatul a lovit victima care este fratele său, cu furca, obiectul înţepător producând leziuni victimei care au condus la deces. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a comis infracţiunea cu intenţie indirectă.
ÎN DREPT, fapta inculpatului MC care, în noaptea de 24/25.12.2015, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla în curtea domiciliului comun din com. B, str., jud. Braşov, pe fondul unui conflict spontan, l-a înţepat pe fratele său MC cu o furcă în zona feţei, producându-i leziuni traumatice care au condus la decesul victimei la data de 23.02.2016 realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor, prevăzută art. 188 Cod penal raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.
La individualizarea pedepsie pe care instanţa o va aplica inculpatului se vor avea în vedere circumstanţele reale ale faptei astfel cum a fost descrisă cât şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă prevăzute de lege acestea sunt închisoare de la 10 ani la 10 ani la 20 ani, limite care se majorează cu o pătrime ca urmare a dispoziţiilor art. 199 alin. 1 Cod penal, fapta de omor fiind comisă de inculpat asupra unui membru de familie, respectiv împotriva fratelui său.
De asemenea, fiind urmată procedura simplificată, limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, de recunoaştere şi regret, faţă de disponibilitatea manifestată pentru a acoperi prejudiciul cauzat, având în vedere lipsa antecedentelor penale, cât şi dinamica faptei, inculpatului i s-a solicitat să intervină într-un incident declanşat de fraţii săi, aceasta pentru a-i pune capăt, instanţa consideră că scopul pedepsei se poate realiza şi prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea ce va fi orientată la minimul special prevăzut de lege.
Astfel adăugând la limita minimă o pătrime rezultă pedeapsa de 12 ani şi 6 luni, aceasta redusă cu o treime rezultă minimul pedepsei este de 8 ani şi 4 luni.
Având în vedere cele ce preced, în baza art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală se va dispune condamnarea inculpatului inculpatul MC la o pedeapsă de 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 literele a, b Cod penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de omor.
Se va aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 raportat la art. 66 literele a, b Cod penal.
Având în vedere dispunerea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea de omor şi constatând că temeiurile care au stat la baza dispunerii măsurii arestului preventiv se menţin în continuare, pentru a se asigura apărarea ordinii publice, conform art. 396 alin. 1 Cod procedură penală se va menţine starea de arest a inculpatului MC şi se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada 26.12.2015 la zi.
Sub aspectul laturii civile, Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 33.300.61 lei pentru prestaţiile mediale acordate victimei MC.
Din relaţiei victimei MC şi a numitei GF a rezultat minora GDG născută la data de 12.02.2005. Pentru minoră nu s-a stabilit filiaţia faţă de tată. Inculpatul MC a recunoscut că minora GDG născută la data de 12.02.2005 este nepoata sa şi fiica defunctului său frate. Pentru minoră reprezentantul Ministerului Public s-a constituit parte civilă în cauză cu titlu de daune materiale, pentru întreţinerea pe care victima o presta în favoarea minorei ce s-a solicitat să fie calculată la salariul minim pe economie, de la data conflictului şi până la majoratul minorei şi cu suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
Inculpatul a arătat că în măsura disponibilităţilor pe care le va avea va despăgubi minora.
Având în vedere acordul inculpatului de a achita pretenţiile solicitate în numele minorei, conform art. 1348 Cod procedură civilă urmează a obliga pe inculpatul MC să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov suma de 33.300.61 lei cu titlu de pretenţii şi minorei GDG născută la data de 12.02.2005 prin reprezentant G F suma de 1.200 lei cu titlu de prestaţie globală de la data de 26.12.2015 şi până la data de 22.04.2016 şi câte 300 lei lunar de la data pronunţării prezentelor dispoziţii şi până la majoratul minorei care va avea loc la data de 12.02.2023 sau până la intervenţia unor modificări, cu titlu de daune morale şi suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale. Pentru stabilirea cuantumului întreţinerii lunare instanţa s-a raportat la salariul minim pe economie de 1200 lei.
Se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Au calitate de mijloace materiale de probă şi rămân ataşate cauzei, următoarele:
-coletul numărul 1 ce conţine o furcă cu coadă de lemn de culoare închisă de aproximativ 125 cm lungime, grosimea cozii aproximativ 5 cm, lungimea părţii metalice 20 cm;
-colet numărul 2 ce conţine o furcă cu coadă de lemn de culoare închisă de aproximativ 110 cm lungime, grosimea cozii aproximativ 34 cm;
-colet numărul 3 ce conţine partea metalică a unei furci de aproximativ 25 cm lungime şi 17 cm lăţime;
- plicul ce conţine proba de referinţă recoltată de la victima MC cu ocazia efectuării autopsiei
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 260 lei, pentru faza de judecată pentru prestaţia avocatului din oficiu OMA se suportă din fondurile MJLC.
Urmează a obliga inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E:
În baza art. 188 Cod Penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod Procedură Penală condamnă pe inculpatul MC (…) la o pedeapsă de 8 (opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 literele a,b Cod Penal pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracţiunii de omor.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 raportat la art. 66 literele a,b Cod Penal.
În baza art. 396 alin. 1 Cod Procedură Penală menţine starea de arest a inculpatului MC şi deduce din durata pedepsei aplicate perioada 26.12.2015 la zi.
Conform art. 1348 Cod Procedură Civilă obligă pe inculpatul MC să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov suma de 33.300.61 lei cu titlu de pretenţii şi minorei GDG născută la data de 12.02.2005 prin reprezentant G F suma de 1.200 lei cu titlu de prestaţie globală de la data de 26.12.2015 şi până la data de 22.04.2016 şi câte 300 lei lunar de la data pronunţării prezentelor dispoziţii şi până la majoratul minorei care va avea loc la data de 12.02.2023 sau până la intervenţia unor modificări, cu titlu de daune morale şi suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale.
Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Au calitate de mijloace materiale de probă şi rămân ataşate cauzei, următoarele:
-coletul numărul 1 ce conţine o furcă cu coadă de lemn de culoare închisă de aproximativ 125 cm lungime, grosimea cozii aproximativ 5 cm, lungimea părţii metalice 20 cm;
-colet numărul 2 ce conţine o furcă cu coadă de lemn de culoare închisă de aproximativ 110 cm lungime, grosimea cozii aproximativ 34 cm;
-colet numărul 3 ce conţine partea metalică a unei furci de aproximativ 25 cm lungime şi 17 cm lăţime;
- plicul ce conţine proba de referinţă recoltată de la victima MC cu ocazia efectuării autopsiei
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 260 lei, pentru faza de judecată pentru prestaţia avocatului din oficiu OMA se suportă din fondurile MJLC.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 2000 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru toate părţile.
Pronunţată în şedinţă publică azi 22.04.2016.
PREŞEDINTE GREFIER
…
Tribunalul Neamț
Infracţiuni de loviri cauzatoare de moarte. Individualizarea judiciară a pedepsei
Judecătoria Bacău
Furt calificat şi tâlhărie
Judecătoria Focșani
infractiuni contra persoanei
Curtea de Apel Târgu Mureș
a) Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Dezincriminare b) Deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori. Elemente constitutive
Judecătoria Oradea
furt, art.228 alin. 1 Cod penal