Hotarare cvr admis in parte

Cod ECLI ECLI:RO:JDURZ:2021:012.######

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA URZICENI

SECŢIE CIVIL / PENAL

Dosar nr. ####/330/2021 Sentinţa civilă nr. ###

Ședința camerei de consiliu din data de 23 iunie 2021

Instanța constituită din:

##### #### -  Judecător

#### C. ##########  - Grefier

************

Pe rol fiind, s-a luat spre soluţionare cauza civilă privind pe reclamanta RCS & ### S.A. București, cu sediul în Bucureşti, str. Dr. Staicovici, nr. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ### #, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul #### ##### #######, CNP – #############, domiciliat în Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 4, ### ##, ### #, ### ##, jud. ########, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 15 iunie 2021, ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la data de astăzi,  23 iunie 2021, rezultând în urma deliberării următoarea sentinţă civilă:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 01.04.2021, sub numărul ####/330/2021, reclamanta RCS & ### S.A. a solicitat  instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului #### ##### ####### la plata către reclamantă a sumei totale de 1.838,76 lei, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului.  Totodată, a solicitat obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08.07.2019, între Rcs & ### S.A. şi pârât, în calitate de ”Beneficiar”, s-a încheiat Contractul de furnizare servicii nr. ########## (în cele ce urmează ”Contract"), în temeiul căruia pârâtul a contractat servicii de televiziune prin cablu internet fix şi internet mobil, pentru o perioadă contractuală iniţială de 12 (douăsprezece) luni.

A învederat faptul că reclamanta şi-a respectat întocmai obligaţiile asumate; astfel, a furnizat pârâtului serviciile contractate, emiţând facturi pentru suma totală de 1.838,76 lei. Pârâtul nu şi-a respectat însă obligaţia corelativă de plată integrală a serviciilor furnizate, motiv pentru care reclamanta a reziliat Contractul.

Invocă prevederile art. 5.5.2 din anexa Contractului, asumată de pârât, privind plata justei despăgubiri.

Având în vedere lipsa contraprestaţiei, atitudinea indiferentă a pârâtului faţă de obligaţiile contractuale asumate, reclamanta a apelat la prezenta cerere de chemare în judecată, pentru o obţine obligarea acestuia la plata sumelor datorate în temeiul Contractului.

Menţionează faptul că pârâtul a fost notificat prin Avertisment de plată transmis la adresa de domiciliu a pârâtului.

Având în vedere cele anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 663 Cod Procedură Civilă, consideră creanţa Societatii RCS&### S.A. ca fiind certă, lichidă şi exigibilă, motiv pentru care solicită admiterea cererii şi obligarea pârâtului la plata sumelor de: 1.838,76 lei contravaloare facturi neachitate, precum şi a penalităţilor contractuale, în cuantum de 0,2% zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor, până la achitarea integrală a acestora.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1.026 — 1.032 titlul X din Codul de Procedură Civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50  lei (fila 5).

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri (f. 6-27).

Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare şi nici formularul de răspuns completat potrivit disp. art. 1030 alin. (4) C.proc.civ.

În temeiul art. 258 C.proc.civ. rap. la art. 255 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele anexate la dosarul cauzei, apreciind că este admisibilă, legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reţine următoarele:

La data de 08.07.2019 între cele două părţi a fost încheiat contractul de furnizare servicii nr. ##########, având ca obiect furnizarea de către reclamantă, către pârât, în calitate de beneficiar, a serviciilor de comunicații electronice (Digi TV Cablu, Digi Net), pentru locaţia din Bucureşti, #### ####### ###### ### #, ### ##, ### #, ### #, ### ##, sector 3.

Instanţa constată că potrivit art. 2.2 din Condiţiile generale anexate contractului, după expirarea duratei iniţiale de 12 luni, durata contractului s-a prelungit pe perioadă nedeterminată.

Pentru a se ajunge la suma de 1.838,76 lei, instanţa reţine că reclamanta a facturat, cu aplicarea clauzei penale contractuale, contravaloarea echipamentelor transmise în regim de custodie pârâtului la momentul încheierii contractului şi nerestituite.

Punctual, cu privire la suma de 171,69 lei reprezentând debit principal (contravaloare servicii de cablu TV şi internet), instanţa constată că potrivit art. 3.5 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, parte integrantă a contractului, pârâtul avea obligaţia să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective.

În baza contractului nr. ########## din data de 08.07.2019 a fost emisă factura nr. FDB19######### din data de 06.09.2019 (f. 17), a cărei contravaloare pârâtul nu a achitat-o în termenul de plată prevăzut în contract.

Instanţa reţine aceasta pentru că odată dovedită creanţa, sarcina probei plăţii revine debitorului. Pârâtul nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a achitat datoria pretinsă şi nici nu a contestat factura emisă de reclamantă, contrar dispoziţiilor contractuale care prevedeau acest drept.

Din coroborarea datelor cuprinse în actele anexate cererii, cu atitudinea procesuală a pârâtului care nu a făcut dovada plăţii debitului sau stingerii în alt mod a acestuia, instanţa reţine că obligaţiile asumate de către reclamantă au fost îndeplinite, iar pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor ce i-au fost prestate, acumulând debitul restant solicitat.

Conform art. 1516 Cod civil aplicabil contractului, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 Cod civil, atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire (respectiv obligaţiile pe care le-a contractat), ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa reţine că în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Instanţa reţine că, potrivit regulilor aplicabile în materia răspunderii civile în cazul obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existenţa creanţei, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedeşte executarea.

Prin urmare, instanţa apreciază că prin probatoriul administrat în cauză, mai sus analizat, reclamanta a reuşit să dovedească temeinicia susţinerilor sale şi existenţa creanţei în cuantum de 171,69 lei, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de plată.

Totodată, instanţa are în vedere şi împrejurarea că pârâtul, deşi a fost legal citat cu menţiunea de a depune, în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor, formularul de răspuns completat corespunzător sau orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, precum şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se folosească, nu s-a conformat.

În acest context, instanţa reţine că suma solicitată de reclamantă ca debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor de care pârâtul a beneficiat rezultă din factura fiscală depusă la dosar (fila 17) şi este în valoare de 171,69 lei. Factura a fost emisă cu respectarea prevederilor contractului semnat de părţi. Factura determină expres cuantumul sumelor facturate, precum şi data scadentă, care a fost depăşită.

Cât despre sumele facturate în baza clauzei penale echipamente şi justa despăgubire, în cuantum de 1.467,07 lei + 200 lei, solicitate de reclamantă, instanţa reţine că, urmare a rezilierii contractului pentru neplata debitului principal, reclamanta a calculat aceste sume conform prevederilor art. 5.5.1 şi 5.5.2 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, diferenţiat după cum plata urma a se face până la data de 29.02.2020 sau ulterior.

Astfel, în cazul şi în măsura în care debitul principal de 171,69 lei urma a fi achitat până la data de 29.02.2020, reclamanta a calculat contravaloarea echipamentelor la valoarea totală de 191,16 lei (Mininod la valoarea de 10 Euro, iar echipamentul ### la valoarea de 30 Euro, conform anexei la avertismentul de plată din data de 22.10.2019 – fila 13). În caz contrar, reclamanta a pretins, în loc de 191,16 lei + 200 lei, suma de 1.467,07 lei + 200 lei, fără a justifica modul cum a calculat această ultimă valoare, respectiv de unde provine diferenţa de 1.275,91 lei – discountul - (f. 14 dosar).

Chiar şi asumând că suma de 1.275,91 lei facturată suplimentar de reclamantă ar avea o justificare contractuală, instanţa apreciază că valoarea este disproporţionat de mare raportat la prejudiciul real suferit (şi nedovedit) de reclamantă, astfel încât, calificând o astfel de clauză drept abuzivă, urmează a respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata diferenţei de 1.275,91 lei cu titlu de clauză penală echipamente, cu consecinţa admiterii cererii pentru valoarea de bază a echipamentelor – de 191,16 lei, la care se adaugă justa despăgubire de 200 lei.

Nu în ultimul rând, cu privire la penalităţile de întârziere de 0,2% pretinse de reclamantă, instanţa reţine că potrivit prevederilor art. 3.6 din Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, reclamanta poate percepe penalități de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate asupra sumei scadente și neplătite, până la data achitării integrale a sumei restante. Totalul penalităților de întârziere datorate de beneficiar poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Analizând această clauză prevăzută în contract, instanţa reţine că la rândul său este abuzivă, pentru următoarele considerente:

Instanţa subliniază faptul că prezentul litigiu se încadrează în sfera protecţiei consumatorului, având în vedere că pârâta este o persoană fizică ce are această calitate. Astfel, în speţă ne aflăm în prezenţa unui contract încheiat între un profesionist (astfel cum noţiunea este definită de art. 3 alin. 2 Cod civil) şi un consumator (astfel cum noţiunea este definită de Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, respectiv orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale), contract de adeziune, întrucât clauzele au fost impuse de reclamantă, pârâta neavând decât să le accepte ca atare, fără a le putea negocia.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori (contractul încheiat între părţi, fiind de prestări servicii, intră sub incidenţa acestei legi, aşa cum rezultă din art. 1 alin. 1), se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate.

De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 29,2% pe an – o cotă disproporţionat de mare faţă de dobânzile practicate pe piaţa bancară, clauză care contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată.

Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporţie vădită şi cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite reclamantei din prezenta cauză pentru recuperarea creanţei, fapt ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului

Având în vedere că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis că protecţia recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanţa naţională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecăţii are caracter abuziv.

Curtea a statuat aceea că „În ceea ce priveşte problema dacă o instanţă învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecţie introdus prin directivă porneşte de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual şi al forţei de a negocia, într-o poziţie dezavantajoasă faţă de comerciant şi deţine un nivel mai scăzut de cunoştinţe faţă de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora.

Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că nu produc efecte faţă de consumatori clauzele abuzive, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înşişi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocaţiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abţină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înşişi în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neştiinţă, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecţie eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaşte posibilitatea instanţei naţionale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 şi 26).

În cauză, opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie şi Internet nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie şi Internet pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, trebuie să accepte în #### ########## prestabilite de acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.

De aceea, semnarea contractului de către pârât nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.

Pentru toate aceste motive, instanţa consideră nejustificate pretenţiile reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, obţinute prin aplicarea unui procent 0,2% pe fiecare zi, raportat la suma datorată, astfel că va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

În temeiul art. 1026 alin. 1 C.proc.civ. (Titlul X – Procedura cu privire la cererile de valoare redusă - Domeniu de aplicare): ,,Prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.”

De asemenea, potrivit art. 1031 C.proc.civ. (Titlul X – Procedura cu privire la cererile de valoare redusă – Soluţionarea cererii): ,,Instanţa va pronunţa şi redacta hotărârea în termen de 30 zile de la primirea tuturor informaţiilor necesare sau, după caz, de la dezbaterea orală. În cazul în care nu primeşte niciun răspuns de la partea interesată în termenul stabilit la art. 1030 alin. 4, 6 sau 8, instanţa se va pronunţa cu privire la cererea principală sau la cererea reconvenţională în raport de actele depuse la dosar. Hotărârea primei instanţe este executorie de drept”.

În cauza de faţă, faţă de considerente mai sus expuse, instanţa va admite cererea în parte urmând a obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 562,85 lei (171,76 lei reprezentând debit principal şi suma de 191,16 lei contravaloarea echipamente nerestituite şi justa despăgubire de 200 lei).

În temeiul art. 1032  Cod procedură civilă, instanţa va obliga pe pârât şi la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru), pe temeiul culpei sale procesuale şi al principiului disponibilităţii părţilor.

Va respinge în rest cererea de chemare în judecată.

În conformitate cu disp. art. 1031 alin. (3) C.proc.civ, prezenta sentinţă va fi executorie de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta RCS & ### S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Dr. Staicovici, nr. 75, Forum 2000 Building, Faza I, ### #, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul #### ##### #######, CNP – #############, domiciliat în Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 4, ### ##, ### #, ### ##, jud. ########.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 562,85 lei cu titlu de debit.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Urziceni.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2021.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

#### ##### #### ##########

pentru grefier aflat în C.O.

semnează grefierul-şef

Red. ####/Tehnored. ####

4 ex,/03.08.2021

2 com./

Domenii speta

Spete similare