Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.1846 şi urm. vechiul Cod civil, constatarea împlinirii termenului prevăzut de lege, dobândirea dreptului de proprietate prin efectul prescripţiei achizitive

Sentinţă civilă 1871 din 15.09.2021


Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.849/06.04.1984, reclamanții L T și L M au cumpărat casa de locuit situată în T, cu precizarea că terenul aferent locuinței în suprafaţă de 792 mp trece în proprietatea statului.

Potrivit declarațiilor martorilor B R si C L rezultă că reclamanții locuiesc în imobilul casă și teren aferent din anii 1980, de când au cumpărat de la familia B, iar de atunci cei doi au locuit permanent acolo. Imobilul este împrejmuit cu gard, nu au avut procese cu vecinii cu privire la suprafața de teren. Familia B nu a avut moștenitori.

Prin adresa nr.2325/R/14.01.2020, pârâta UAT T a precizat că terenul în litigiu nu figurează în inventarul domeniului public sau privat al municipiului T.

Prin concluziile raportului de expertiză de specialitate topometrie s-a constatat că imobilul aflat în posesia reclamanților, aflat în intravilanul municipiului T este în suprafață de 777 mp teren curți construcții, arabil și vii, situată în intravilanul municipiului T, judeţul G, cu următoarele vecinătăți: N-E: C V; N-V: P A; E: Ț R; S: str.G; V-P M.

Potrivit prevederilor art.1847 V.C.civ., aplicabil în cauza de faţă, pentru a uzucapa se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar, iar prevederile art.1853 din acelaşi cod precizează că actele ce se execută asupra unui lucru al altuia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.

Drept urmare, faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus instanţa apreciază că reclamanții au făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenţia acestuia de a se comporta ca adevăraţi titulari ai dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.

Aşadar, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.1846 şi urm. vechiul Cod civil, instanţa constată împlinit termenul prevăzut de lege, situație în care va admite acţiunea şi va constata că reclamanţii au dobândit prin efectul prescripţiei achizitive dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 808 m.p., având următorii vecini: N-prop.D Ş; E- B T; S- C G; V-strada F.