Anulare proces-verbal de contravenție. Prezumția de temeinicie.

Prin recunoaşterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenţiei face dovada situaţiei de fapt consemnate în cuprinsul său până la dovada contrară, precum şi a posibilităţii persoanei sancţionate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumţia de nevinovăţie a persoanei sancţionate, dar se realizează şi un just echilibru între interesul general al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravenţiilor şi interesul particular. O altfel de soluţie, care ar impune organului constatator să se abţină de la a sancţiona o abatere contravenţională constatată personal, ar submina autoritatea şi credibilitatea agenţilor constatatori, demontând însăşi raţiunea învestirii unor funcţionari cu atribuţia de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale.

Instanța apreciază că înregistrarea video depusă la dosar de petent nu poate face dovada, fără putință de tăgadă, a faptului că acesta nu ar fi efectuat depășirea pe un sector de drum care interzice această manevră întrucât, pe de o parte, înregistrarea nu poartă nicio dată, nerezultând că ar fi fost efectuată imediat după ce petentul a fost oprit de către agentul constatator și, pe de altă parte, în condițiile în care este realizată filmarea, cu focalizarea pe bordul autoturismului condus de petent, nu se poate constata cu precizie că semnul de circulație care interzicea depășirea s-ar fi aflat la prea mare distanță pentru a putea fi observat de polițiștii rutieri. Înregistrarea video face însă dovada că acest semn de circulație era amplasat imediat după indicatorul de ieșire din localitate, astfel că, pe sectorul de drum pe care s-a reținut că circula petentul, depășirea era, într-adevăr interzisă.

Sentința civilă nr. 5685/11.08.2022 a Judecătoriei Galați

Potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 teza I din OG nr. 2/2001, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, constituind contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, actele normative prin care se stabilesc contravenţii urmând a cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

În drept, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator.

În analiza legalităţii procesului-verbal de contravenţie, instanţa va avea în vedere condiţiile de fond şi formă ale procesului-verbal de contravenţie, prin raportare la motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Analizând procesul-verbal de contravenţie ce face obiectul prezentei cauze, instanţa constată că acesta cuprinde datele de identificare ale agentului constatator (nume, prenume), data săvârşirii contravenţiei (respectiv 04.04.2021), numele contravenientului şi codul său numeric personal, faptele contravenţionale reţinute în sarcina sa constând în încălcarea obligaţiei de a respecta regulile privind depăşirea şi deţinerea documentelor de identificare asupra sa, precum şi semnătura agentului constatator. Ca atare, instanţa constată că menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sunt cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a procesului-verbal, din prevederile art. 34 ale acestui act normativ rezultă că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrară.

Conform art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 ,,Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depăşirea.”

De asemenea, potrivit art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, (1) „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra să documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).”

În temeiul art. 35 alin. (2) din O.U.G. 195/2002, „Participanţii la trafic sunt obligaţi ca, la cererea poliţistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum şi alte documente prevăzute de lege.”

Procesul-verbal seria PGLX nr. 024395 din data de 04.04.2021 a fost încheiat pe baza constatărilor directe (ex propriis sensibus) ale agentului constatator din cadrul intimatei. Astfel, actul administrativ în discuţie se bucură de prezumţia de legalitate - actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumţia de autenticitate - actul emană în mod real de la cine se spune că emană, şi cu prezumţia de veridicitate - actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (în această situaţie agentul constatator) consemnează exact faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea (cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menţionării intenţionate sau chiar din neglijenţă a unor împrejurări nereale, agentul constatator este expus unor posibile sancţiuni de natură disciplinară sau penală).

Potrivit dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 din OG 2/2001, instanţa, odată învestită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea şi temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de contravenţie nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conţinutul său, prezumţia de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancţionată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt.

Pe de altă parte, persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit.

Prin recunoaşterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenţiei face dovada situaţiei de fapt consemnate în cuprinsul său până la dovada contrară, precum şi a posibilităţii persoanei sancţionate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumţia de nevinovăţie a persoanei sancţionate, dar se realizează şi un just echilibru între interesul general al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravenţiilor şi interesul particular. O altfel de soluţie, care ar impune organului constatator să se abţină de la a sancţiona o abatere contravenţională constatată personal, ar submina autoritatea şi credibilitatea agenţilor constatatori, demontând însăşi raţiunea învestirii unor funcţionari cu atribuţia de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale.

Prezumţia de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu încalcă dreptul persoanei sancţionate la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988), prezumţiile de fapt şi de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăţiei făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiţii: respectarea unor limite rezonabile, ţinând-se cont de miza litigiului şi respectarea dreptului la apărare.

Cu toate acestea este de reţinut că, potrivit art. 249 C. proc. civ., petentul este dator să dovedească susţinerile sale, fiind astfel de aşteptat ca acesta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite prin procesul-verbal această abordare fiind justificată de regimul juridic aplicabil în materia contravenţiilor.

Instanța constată că petentul a administrat, pentru a demonstra că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este contrară realității, o înregistrare video în care a parcurs distanța de la locul în care se afla mașina de poliție și locul unde era amplasat indicatorul de interzicere a manevrei de depășire din proximitatea ieșirii din localitatea Șivița. 

În speță, proba testimonială nu a putut fi administrată, întrucât ambii martori MM și PBE au fost citați și s-au emis pe numele acestora mandate de aducere, însă nu au fost găsiți la domiciliu.

Instanța apreciază că înregistrarea video depusă la dosar de petent nu poate face dovada, fără putință de tăgadă, a faptului că acesta nu ar fi efectuat depășirea pe un sector de drum care interzice această manevră întrucât, pe de o parte, înregistrarea nu poartă nicio dată, nerezultând că ar fi fost efectuată imediat după ce petentul a fost oprit de către agentul constatator și, pe de altă parte, în condițiile în care este realizată filmarea, cu focalizarea pe bordul autoturismului condus de petent, nu se poate constata cu precizie că semnul de circulație care interzicea depășirea s-ar fi aflat la prea mare distanță pentru a putea fi observat de polițiștii rutieri. Înregistrarea video face însă dovada că acest semn de circulație era amplasat imediat după indicatorul de ieșire din localitate, astfel că, pe sectorul de drum pe care s-a reținut că circula petentul, depășirea era, într-adevăr interzisă.

În acest context, instanța consideră că nu au fost administrate probe din care să rezulte un dubiu cu privire la fapta săvârșită de petent, dubiu care să profite acestuia, iar prezumția de veridicitate a procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește săvârșirea contravenției prevăzute de 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data săvârșirii contravenției, nu a fost răsturnată, astfel că procesul-verbal de contravenție va fi menținut în ceea ce privește reținerea faptei constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.

În ceea ce privește a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentului, aceea de a circula fără a avea asupra sa permisul de conducere, instanța reține că petentul a recunoscut săvârșirea acesteia, prin urmare instanța va analiza proporționalitatea sancțiunii aplicate cu fapta săvârșită.

Potrivit disp. art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică între limitele fixate de actul normativ, avându-se în vedere anumite criterii de individualizare, cum ar fi împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, respectiv celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.

Instanța notează că amenda în cuantum de 1160 lei aplicată petentului este în cuantumul maxim prevăzut de lege, nefiind indicate în cuprinsul-procesului verbal de contravenție circumstanțele care au condus la aplicarea acestui maxim.

Instanţa apreciază că înlocuirea sancţiunii pecuniare cu un avertisment este suficientă pentru a atrage atenţia petentului ca pe viitor să se conformeze dispoziţiilor legale referitoare la respectarea obligației de a avea asupra sa toate documentele prevăzute la art. 147 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare. Instanţa are în vedere atitudinea sinceră a petentului care a recunoscut săvârșirea faptei, însă a arătat că din eroare nu deținea permisul de conducere asupra sa.

Situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie nu poate conduce la exonerarea în întregime a petentului de răspundere, însă instanţa consideră că sancţiunea trebuie dozată în aşa fel încât să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv şi educativ, sancţiunea avertismentului fiind suficientă pentru atingerea scopului sancţiunii, iar instanța prin aplicarea acestei sancțiuni atrage atenția petentului asupra necesității corijării conduitei sale în sensul efectuării verificărilor pe care orice conducător auto trebuie să le realizeze înainte de se deplasa pe drumurile publice, aceste verificări incluzând-o pe aceea că trebuie să aibă toate documentele asupra sa.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va anula în parte procesul-verbal de contravenție seria PGLX nr. 024395/04.04.2021 și va dispune înlocuirea cu avertisment a sancțiunii amenzii aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, forma în vigoare la data săvârșirii contravenției.

Domenii speta

Spete similare