Infracţiuni la regimul vamal

Hotărâre 597 din 29.09.2020


Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDLUG:2020:...

Dosar nr. ../252/2020Cod operator 2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

SENTINȚA PENALĂ NR. ..

Şedinţa publică din data de .... 2020

Completul constituit din:

PREŞEDINTE: P. I.

Grefier: C. G.

Ministerul Public este reprezentat de procuror V. P.,

 din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I.M.şi pe partea civilă D.G.R.F.P. TIMIŞOARA, având ca obiect infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006).

Fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Se constată că dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 22.09.2020, susţinerile părţilor fiind consemnate în Încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa, în temeiul disp. art. 391 alin (1) Cod proc. penală a stabilit termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.09.2020.

INSTANŢA

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr..../P/2020 din data de 17.07.2020 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj şi înregistrat pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 20.07.2020 sub număr unic de dosar 2730/252/2020, inculpatul I.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. şi ped. de art. 270 alin.(3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 Cod Penal.

În actul de sesizare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În data de 16.04.2020, în jurul orei 16:00, lucrători de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, în urma unei acţiuni de serviciu, au depistat în zona pieţei agroalimentare Timişul din Lugoj pe inculpatul I.M.în timp ce s-a apropiat de un autoturism marca Skoda cu număr de înmatriculare .... şi a scos de sub hanorac un cartuş de ţigări pe care l-a aruncat sub maşină în momentul în care a fost somat de lucrătorii de jandarmi să se prezinte.

Verificând locul în care a fost aruncat cartuşul de ţigări, acesta a fost găsit în partea dreaptă, sub autovehicul şi s-a constatat că este vorba de 10 pachete ţigări marca Golden Bird, netimbrate corespunzător (200 bucăţi ţigarete). În autoturism a fost identificat martorul L. S. care a asistat la identificarea bunurilor şi la întocmirea actelor de constatare, inculpatul refuzând semnarea procesului-verbal însă.

Întreaga cantitate de ţigări găsită a fost ridicată şi predată la D. R.V. Timişoara conform procesului–verbal din data de 21.04.2020 al I.J.J Timiş.

Inculpatul precizează că a cunoscut că ţigările provin din contrabandă şi urma să le vândă, iar la momentul depistării sale, deşi a recunoscut că ţigările îi aparţin, le-a solicitat lucrătorilor de jandarmi să nu constate fapta întrucât mai are şi alte dosare penale pentru infracţiunea de contrabandă (acesta fiind şi motivul pentru care nu a semnat procesul-verbal de constatare).

Activitatea infracţională a inculpatului a fost surprinsă pe filmarea depusă la dosar de lucrătorii de jandarmi pe suport optic CD.

Prin procesul-verbal nr. .../09.06.2020 al DRV Timişoara s-a stabilit că prejudiciul creat bugetului de stat prin fapta inculpatului se ridică la suma de 127 lei pentru cele 10 pachete de ţigări marca Golden Bird nemarcate fiscal.

Pe parcursul urmăririi penale prejudiciul a fost achitat conform chitanţei nr. .../11.06.2020 depusă la dosarul cauzei. De menţionat că inculpatul a mai fost sancţionat contravenţional de lucrătorii vamali din cadrul DRV Timişoara pentru încălcări ale codului fiscal şi ale Legii nr. 86/2006.

Situaţia de fapt mai sus menţionată este susţinută de probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de constatare, proces-verbal de ridicare bunuri, proces-verbal nr. .../09.06.2020 al DRV Timişoara, fişe de calcul a prejudiciului, proces-verbal de predare a bunurilor, adresă Primăria Lugoj, declaraţie suspect, declaraţie inculpat, declaraţii martori, fişa cazierului judiciar, delegaţie asistenţă judiciară obligatorie.

Prin încheierea de camera preliminară din data de 18.08.2020, definitivă prin neexercitarea căii de atac, în baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 22.09.2020 inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art.375 şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime de probele anterior enunţate, reţinând următoarele:

Potrivit probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv proces-verbal de constatare, proces-verbal de ridicare bunuri, proces-verbal nr. ../09.06.2020 al DRV Timişoara, fişe de calcul a prejudiciului, proces-verbal de predare a bunurilor, adresă Primăria Lugoj, declaraţie suspect, declaraţie inculpat, declaraţii martori, fişa cazierului judiciar, delegaţie asistenţă judiciară obligatorie coroborate cu cele declarate de inculpat în fața instanței rezultă că situația de fapt a fost reținută în mod corect în rechizitoriu.

În faţa instanţei, inculpatul a dat o declaraţie prin care a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu, solicitând a se face aplicarea art. 374 alin. (4) a art. 375 şi a art. 396 Cod de procedură penală.

În drept, fapta inculpatului care la data de 16.04.2020 a deținut 10 pachete de țigări netimbrate fiscal cunoscând că acestea provin din contrabandă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „contrabandă” (varianta asimilată) prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art. 41 Cod Penal.

Conform art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1 ) - de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi – colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Fapta constă în deţinerea bunurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, inculpata cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Cunoaşterea de către inculpat a provenienţei mărfurilor deţinute rezultă din declaraţia acestuia (f. 18 - verso din dosarul de urmărire penală) şi din împrejurarea că nu avea acte de achiziţie.

Mai mult, ţigările erau nemarcate fiscal cu timbru autohton ceea ce dovedeşte conştientizarea ilegalităţii provenienţei ţigărilor, inculpatul acţionând cu intenţie (indirectă) în condiţiile art. 16 alin. (3) lit. b) Cod Penal, având reprezentarea faptului că aduce atingere relaţiilor sociale care ocrotesc producerea şi comercializarea de produse accizabile şi regimul vamal, fiind de notorietate totodată că ţigările care se comercializează (ilegal) în pieţele agroalimentare provin din contrabandă.

Aşadar, în temeiul art. 396 alin. (1)-(2) Cod de Procedură Penală, se constată că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa urmând a proceda la stabilirea unei pedepse. Se reține că inculpatul a recunoscut în totalitate înainte de începerea cercetării judecătorești săvârșirea infracțiunii imputată în sarcina sa, fiind așadar aplicabile prevederile art. 396 alin. (10) Cod de Procedură Penală.

În ceea ce privește reținerea stării de recidivă, instanța reține că inculpatul fusese condamnat anterior prin Sentința Penală nr...../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare, prin neapelare la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare.

Fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 16.04.2020 iar aceasta se pedepsește cu închisoare între 2 și 7 ani.

Potrivit art. 41 alin. (1) Cod penal, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Individualizarea pedepsei:

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret fapta inculpatului este una cu un grad de pericol redus, numărul produselor de contrabandă cu care a fost prinsă asupra s-a fiind unul mic (10 pachete de țigări).

Se mai are în vedere faptul că, așa cum rezultă din fișa de cazier (f. 26 dosar instanță), inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie.

Totodată instanţa, în procesul individualizării pedepsei va avea în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care, este o persoană în vârstă 39 de ani, are studii 2 clase, nu are ocupație și nici loc de muncă.

La stabilirea pedepsei închisorii, instanța are în vedere că în urma aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, limitele pentru infracțiunea săvârșită de către inculpată se reduc cu o treime, noile limite fiind închisoarea între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni.

Conduita inculpatului de a recunoaște fapta nu se mai analizează în cadrul individualizării pedepsei întrucât aceasta a fost deja valorificată prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă potrivit art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

În consecinţă instanţa va condamna inculpatul I. M., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de Contrabandă săvârșită în stare de recidivă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicare art. 41 Cod penal.

În temeiul art. 67 alin. (2) Cod Penal rap. la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod Penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În continuare, instanța constată că prin Sentința Penală nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, condamnă inculpatul I.M.– ..., la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de Contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (fapta din data de 22.05.2018).

În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen., rap. la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, condamnă inculpatul I.M.la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de Contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 (fapta din data de 17.09.2018).

În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen., rap. la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În baza art. 583 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) Cod penal, dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 5 luni închisoare, aplicate inculpatului prin Sentința Penală nr. ../04.09.2018, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2018, definitivă prin Decizia Penală nr. .../A/30.10.2018 a Curții de Apel Timișoara.

Constată că infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare, prin Sentința Penală nr. ../04.09.2018, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2018, definitivă prin Decizia Penală nr. ../A/30.10.2018 a Curții de Apel Timișoara, este concurentă cu infracțiunile pentru care au fost aplicate inculpatului pedepse prin prezenta sentință.

În temeiul art. 97 alin. (1) rap. la art. 38 şi la art. 39 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele anterior menţionate şi aplică în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 5 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 11 luni închisoare [(1 an și 5 luni+1 an și 4 luni):3], inculpatului urmând să i se aplice o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. d) Cod penal pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În temeiul art. 45 alin. (4) Cod penal, scade din durata pedepsei complementare rezultante perioada deja executată în baza Sentinței Penale nr. .../04.09.2018, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2018, definitivă prin Decizia Penală nr. .../A/30.10.2018 a Curții de Apel Timișoara (intervalul 30.10.2018-13.08.2019).

În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani care se calculează de la data de 02.10.2018.

În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Timiș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele serviciului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiș sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C.pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Lugoj sau a Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei”, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 94 alin. (1) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiș.

În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea executării pedepsei și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

Așadar, termenul de încercare stabilit prin această sentință a început să curgă la data de 02.10.2018 trebuind să se împlinească la data de 01.10.2022.

Infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezentul dosar a fost săvârșită la data de 16.04.2020.

Rezultă că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere dispuse prin Sentința Penală nr. .../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare.

Potrivit art. 96 alin. (4) Cod penal, dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

Față de aceste dispoziții legale și de faptul că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere, în baza art. 583 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 96 alin. (4) Cod penal, va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicate inculpatului prin Sentința Penală nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. .../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare.

Potrivit art. 96 alin. (5) Cod penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară.

Întrucât inculpatul se află în stare de recidivă, în temeiul art. 96 alin. (5) rap. la art. 43 alin. (1) Cod penal, acesta urmează a executa pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (rezultantă în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni) aplicată prin Sentința Penală nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare la care se va adăuga pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă, pe care aceasta urmează a o executa efectiv, în regim de detenție, fiind de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) și alin (3) lit. b) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod Penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) Cod Penal (dreptul de a alege) pe o perioadă de 2 ani. Acestea se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În temeiul art. 45 alin. (4) Cod penal, scade din durata pedepsei complementare rezultante perioada deja executată în baza Sentinței Penale nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare (intervalul 02.10.2018-29.09.2020).

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod de Procedură Penală rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) Cod Penal, dispune confiscarea specială a cantităţii de 10 pachete de țigări marca Golden Bird ridicate de la inculpat și predate apoi la DRV Timișoara conform procesului verbal din data de 21.04.2020 al I.J.J. Timiș întrucât acestea sunt bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală.

În temeiul art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală, constată că partea civilă nu își mai menține constituirea de parte civilă ca urmare a achitării integrale a prejudiciului de către inculpat (f. 22-23 dosar instanță).

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de Procedură Penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului.

Dispune virarea sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare și pentru faza de judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat T. L.-M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod de Procedură Penală, condamnă inculpatul I.M.– ....), la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de Contrabandă săvârșită în stare de recidivă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicare art. 41 Cod penal.

În temeiul art. 67 alin. (2) Cod Penal rap. la art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod Penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) Cod Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În baza art. 583 alin. (1) Cod de procedură penală raportat la art. 96 alin. (4) Cod penal, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicate inculpatului prin Sentința Penală nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare.

În temeiul art. 96 alin. (5) rap. la art. 43 alin. (1) Cod penal, inculpatul urmează a executa pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare (rezultantă în urma aplicării dispozițiilor privind concursul de infracțiuni) aplicată prin Sentința Penală nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare la care se va adăuga pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsa rezultantă, pe care aceasta urmează a o executa efectiv, în regim de detenție, fiind de 3 ani și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) și alin (3) lit. b) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod Penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 4 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) Cod Penal (dreptul de a alege) pe o perioadă de 2 ani. Acestea se vor executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod Penal.

În temeiul art. 45 alin. (4) Cod penal, scade din durata pedepsei complementare rezultante perioada deja executată în baza Sentinței Penale nr. ../20.08.2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. ../252/2019, definitivă la data de 10.09.2019 prin neapelare (intervalul 02.10.2018-29.09.2020).

În temeiul art. 45 alin. (5) Cod penal aplică, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) Cod de Procedură Penală rap. la art. 112 alin. (1) lit. f) Cod Penal, dispune confiscarea specială a cantităţii de 10 pachete de țigări marca Golden Bird ridicate de la inculpat și predate apoi la DRV Timișoara conform procesului verbal din data de 21.04.2020 al I.J.J. Timiș.

În temeiul art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală, constată că partea civilă nu își mai menține constituirea de parte civilă ca urmare a achitării integrale a prejudiciului de către inculpată.

În temeiul art. 274 alin. (1) Cod de Procedură Penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului.

Dispune virarea sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru faza Camerei preliminare și pentru faza de judecată, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş pentru avocat T. L.-M..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.09.2020.

PREŞEDINTE,GREFIER,

P. I. C.G.

Ex.:5

CONCEPT.:I.P.

TEHNORED.:C.G. 26.10.2020