CIVIL.Contestaţie la executare silită – analiza prescripţiei dreptului de a mai obţine executarea silită

Sentinţă civilă 5 din 20.05.2022


Contestaţie la executare silită – analiza prescripţiei dreptului de a mai obţine executarea silită

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. .../300/2021 la data de 19.04.2021, reclamanta PL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P... SARL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea prescripției dreptului de a obţine executarea silita cu consecinţa anularii întregii executări silite in dosarul de executare nr. .../2015, anularea încheierii din data de 11.05.2015 pronunţată în dosarul nr. .../300/2015 de către Judecătoria Sector 2 București, prin intermediul căreia a fost încuviinţată executarea silita la cererea creditoarei  în baza contractului de credit nr. .../08.04.2005  la care s-a încheiat Actul Adițional nr. ..., precum si a întregii executări silite, întoarcerea  executării silite prin restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării intimatei la restituirea eventualelor sume poprite, ca urmare a iniţierii procedurii de executare silită

Totodată a solicitat ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, în esenţă, reclamantul a arătat că în fapt a contractat în 2005 un împrumut cu E... IFN S.A, în cadrul dosarului de executare nu a fost efectuata nicio poprire si nu s-au comunicat acte pana in data de 19.01.2021. Din actele comunicate rezulta faptul ca din 25 iunie 2015 si pana in prezent nu a mai fost efectuat niciun act de urmărire asupra bunurilor si nici nu au fost efectuate plaţi.

Astfel, după o perioada 5 ani si 6 luni in care creditoarea nu a procedat la efectuarea vreunui act legal pentru recuperarea creanţei, în data de 19.01.2021 a primit din partea executorului o adresa de înfiinţare a popririi.

Întrucât legea sancţionează pasivitatea creditorului ineficacitatea titlului executoriu si având in vedere faptul ca legislaţia prevede ca prescripţia nu operează de drept, s-a formulat prezenta acţiune.

 Se precizează că reclamanta a avut un loc de muncă încă din anul 2015, în mod constant, astfel nu se justifică pasivitatea executorului judecătoresc în acești 5 ani.

Se apreciază că  termenul de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silita s-a împlinit în iunie 2018, din luna iunie 2015 si pana in iunie 2018 nu a intervenit niciunul dintre cazurile de întrerupere a prescripției şi că  niciunul dintre cauzele de întrerupere a prescripției nu este incident, cursul prescripţiei fiind împlinit, astfel ca nu se mai poate solicita nici reluarea executării silite, aceasta fiind prescrisa, nici continuarea acesteia şi nu se mai poate face nici un act de executare sau urmărire.

Se mai precizează că nici solicitările transmise de către creditor către executor nu duc la întreruperea termenului de prescripție, deoarece nu reprezintă acte de executare silită efectuale de executorul judecătoresc.

Se apreciază că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 25.06.2015 dată la care executorul judecătoresc a admis cererea formulată de creditoare, acesta împlinindu-se la  data de 25.06.2018, perioada în care executorul nu a mai efectuat niciun act veritabil de executare care sa tinda la întreruperea termenului de prescripţie din interiorul procedurii de executare in cauza, împlinirea termenului de prescripţie stinge dreptul de executare silită, iar titlurile  executorii își pierd puterea executorie.

Se solicită anularea înștiințării privind măsura popririi pronunțata in dosarul de executare nr. .../2015 pentru suma de 7.672,13 lei la solicitarea cererea creditorului P... SARL prin reprezentant convențional K ...S.A. întrucât aceasta nu a fost încuviințată în mod legal, cererea de fiind depusă de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant a intimatei.

 Se solicită astfel admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 706, art. 712, 723 cod Proc. Civ.

În probaţiunea a solicitat ca instanţa să încuviinţeze proba cu înscrisuri.

Cererea şi înscrisurile ataşate acesteia au fost comunicate pârâtului care la data de 25.02.2021 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nelegală şi neîntemeiată

În esenţă, pârâtul a susţinut  că întrucât debitorul a încetat să îşi mai achite ratele, instituţia financiar bancară a declarat creditul scadent anticipat şi ulterior a cesionat întreaga creanţă către pârâtă. Se precizează că s-au îndeplinit toate formalităţile prevăzute de lege ş i că toate încercările creditorului de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanţei în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către contestator, motiv pentru care la data de 25.06.2021 s-au început formalităţile de executare silită.

Se solicită admiterea excepţiei netimbrării acţiunii şi anularea cererii formulate de către contestator dacă la dosarul cauzei nu se regăseşte la primul termen de judecată dovada taxei de timbru datorate.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare se precizează faptul că în prezenta cauză contestatorului i-au fost comunicate actele de procedură în data de 02.07.2015 iar contestaţia la executare a fost formulată şi depusă în data de  03.02.2021 depăşind astfel termenul de 15 zile prevăzut de lege în vederea efectuării contestaţiei la executare.

Faţă de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant se solicită admiterea prezentei excepţii şi respingerea contestaţiei  pentru nedovedirea calităţii de reprezentant a contestatoarei, dacă până la primul termen de judecată nu se regăseşte la dosarul cauzei împuternicirea avocaţială.

Pe fondul cauzei se precizează că în data de 08.04.2005 a fost încheiat contractul de credit nr. .../08.04.2005  la care s-a încheiat Actul Adițional nr. ... din data de 13.10.2009, iar pe calea contestaţiei la executare nu se pot admite formulări pe fondul litigiului ce vizează cuantumul şi natura creanţei, ci se pot primi doar apărări ce vizează strict legalitatea actelor de executare silită contestate.

Prescripţia dreptului de a cere si obţine executarea silita este o sancţiune procesuala pentru titularul dreptului de a cere executarea silita, dar si un beneficiu legal pentru debitorul care, pana in acest moment, a fost suspus posibilităţii de a fi urmărit silit asupra bunurilor din patrimoniul sau.

Banca a declarat scadent anticipat creditul, debitorul-contestator neexecutând voluntar obligaţiile asumate prin contract si nu a plătit creditorului ratele scadente privind restituirea creditului, astfel, creditorul iniţial a formulat cerere de executare silita in anul 2015, cerere înregistrata pe rolul BEJ CM, depusa in interiorul termenului de prescripţie.

Cesiunea de creanţa dintre creditorul iniţial si P... S.a.R.L. a avut loc in data de 16.08.2016 si conform art. 1568 C.Civ. prin cesiune se transfera cesionarului toate drepturile pe care le are in legătura cu creanţa cedata. Astfel, pârâta a preluat toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa, inclusiv calitatea de creditoare in cadrul dosarului execuțional nr. .../2015, de pe rolul BEJ CM.

Ulterior depunerii cererii de executare silita si pana in prezent, executorul judecătoresc întreprinde in mod continuu acte de executare silita in formele prevăzute de lege, acte care de asemenea întrerup cursul prescripţiei extinctive conform prevederilor legale in vigoare.

Mai mult, poprirea este o măsura continua, durând de la momentul înfiinţări pana la achitarea integrala a obligaţiilor prevăzute in titlul executoriu.

 Odată înfiinţată poprirea asupra conturilor bancare/veniturilor, indisponibilizarea are la bază atât sumele actuale cat si pe vele viitoare, ceea ce permite creditorului sa îşi satisfacă dreptul de creanţa de îndată ce este  alimentat contul debitorului cu lichidităţi.

Se mai precizează că această indisponibilizare care se întinde și asupra creanţelor cu exigibilitate în viitor — după momentul comunicării adresei de înființare a popririi — are ca rațiune imediată celeritatea și simplificarea procedurii de executare silită prin poprire, întrucât, în acest fel, executorul judecătoresc nu va fi obligat să emită câte o adresă de înfiinţare a popririi pentru fiecare perioadă ulterioară în care creanțele au devenit exigibile și alimentează contul debitorului poprit.

Atât indisponibilizarea sumelor ce alimentează contul debitorului poprit, ce reprezintă consecința directă și imediată a emiterii adresei de înființare a popririi de către executorul judecătoresc, cât și obligațiile ulterioare ale terțului poprit fac parte integrantă din procedura de executare silită indirectă prin poprire și, în consecință, ele reprezintă acte de executare silită.

De asemenea se solicită să se constate că, în cauza, contestatorul — debitor, prin motivele formulate, nu a contestat existenta si, astfel, încheierea contractului de credit, faptul neachitării la scadenta a ratelor de credit, acesta având astfel cunoştinţa de conţinutul obligaţiilor contractuale asumate, modul de aducere la îndeplinire, si, de asemenea, de întinderea, chiar si in timp, a executării acesteia.

Împotriva tuturor acestor acte juridice (contract de credit si notificări) si a căror existenta nu a fost contestata, contestatorul debitor nu a formulat, pana la momentul declanşării efective a executării silite, nicio opoziţie de natura sa poată fi interpretata si reţinută drept o nerecunoaștere/de către debitor a creanţei intimatei-creditoare, in condiţiile in care, si potrivit convenţiei părţilor, durata contractului de credit încheiat la data de este de 60 luni, respectiv 5 ani.

Se mai arată că  prin cesiune se transfera cesionarului toate drepturile pe care le are in legătura cu creanţa cedata. Astfel, pârâta a preluat toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa, inclusiv calitatea  de creditoare în cadrul dosarului execuțional nr. .../2015, de pe rolul BEJ CM, nefiind necesara obţinerea unei noi încuviinţări şi că pârâta a fost re rezonantă convenţional de către avocat AC  conform contractului de asistenta juridica încheiat între P...S.a.R.L.si avocat.

Cererea de continuare a executării silite a fost formulata prin avocat AC semnata prin mandatar avocat.

Contestatorului i-au fost comunicate actele de executare emise de către BEJ CM, in data de 02.07.20165, actele fiind înmânate soţului debitorului, conform procesului-verbal de înmânare.

Se menţionează că, procedura de comunicare ale actelor de executare este legal îndeplinita. Daca destinatarul nu se afla la domiciliu sau reşedinţa, comunicarea se face uneia dintre persoanele identificate la art. 163 alin. (6) NCPC (este vorba de: o persoana majora din familie, alta persoana majora care locuieşte cu destinatarul ori care, in mod obişnuit, îi primeşte corespondenta) sau alin. (7) NCPC (este vorba de: administrator, portar sau cel care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte, daca destinatarul locuieşte într-un hotel sau o clădire  cu mai multe apartamente). Aceasta persoana poate primi sau poate refuza primirea actului de procedura

In situaţia în care o persoana are calitatea de debitor, iar creditorul sau a obţinut un titlu executoriu care i-a dat dreptul sa pornească executarea silita si sa îşi recupereze sumele datorate, chiar daca titlul executoriu este ulterior desfiinţat, debitorul nu poate fi repus auto. mat in situaţia anterioara pe acest simplu motiv.

Înainte de demararea procedurii executării silite, pârâta a încercat în nenumărate rânduri recuperarea creanţei izvorâte din contractul de credit, pe cale amiabila, prin intermediul notificărilor si contactării telefonice a debitorilor.

Având în vedere ca debitorii contestatori nu si-au respectat obligaţiile, creditul acordat acestora a devenit scadent anticipat  rezultând astfel o creanţa certa, lichida si exigibila.

Contestatorul, în calitatea de împrumutat al băncii nu a restituit sumele datorate în temeiul contractului încheiat, dar solicita in schimb concursul forţei coercitive a statului  de a obţine modificarea nejustificata a obligaţiilor asumate, urmărind prin aceasta cerere ea echilibrului contractual si încălcarea principiului pacta sunt servanda, fără a avea însa motivaţie legitima.

In concluzie, întrucât debitorului i s-au oferit nenumărate oportunităţi de plata si totuşi a ales sa ignore eforturile creditorului de soluţionare amiabila, datorita faptului ca motivele si argumentele sunt neprobate se consideră că aceasta contestaţie la executare este depusa tocmai pentru a îngreuna procesul cu rea credința.

 Se precizează că în ceea ce privește cheltuielile de judecata solicitate de către contestator în privinţa taxei judiciare de timbru, pentru care instanţa poate dispune restituirea prin hotărârea ce urmează a fi pronunţată, aceasta nu se va achita de către intimată, ci când  contestaţia la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitiva, trebuie adresata o cerere de restituire instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea.

După ce o cerere de restituire este soluţionată de instanţa de judecata, aceasta depusa (in vederea restituirii) la unitatea administrativ-teritoriala/instituţia financiar a la care taxa a fost achitata.

Dreptul de a solicita restituirea sumelor poate fi exercitat in maximum un an de la data li acestuia.

In mod ideal, cheltuielile de judecata din procesul civil ar trebui sa reprezinte dovada elocventă a faptului ca dreptul este arta binelui si a echitaţii.

Instanţa poate, chiar si din oficiu, sa reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei. Măsura luata de instanţa nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau.

Concluzionând asupra tuturor celor  precizate se solicită să se constate nelegalitatea si netemeinicia contestaţie la executare formulata de contestator si pe cale de consecinţa respingerea acţiunii.

La termenul din data de 12.04.2021  instanţa de judecată admite excepţia necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, invocată din oficiu, şi declină competenţa de soluţionare a cauzei  în favoarea Judecătoriei Buzău.

La termenul din data de 17.06.2021 instanţa de judecată va respinge ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de intimată şi va respinge excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 01.07.2021 instanţa de judecată repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului.

La data de 26.07.2021 la dosarul cauzei se depune cerere precizatoare de către pârâtă prin care se precizează faptul că la data de 08.04.2005, a fost încheiat Contractul nr. ..., modificat prin actul adiţional nr. ... din data de 13.10.2009, între banca, în calitate de împrumutat si contestatorul din prezenta cauza în calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acestuia din urma un împrumut.

În data de 20.05.2016 a fost încheiat Contractul de vânzare cumpărare de creanţe, prin care BP S.A. in calitate de Vânzător, a cesionat, transmis si vândut către P... S.a.R.L., creanţa pe care vânzătorul o deţinea pana la acel moment împotriva debitorului LP, debitorul fiind notificat cu privire la preluarea calităţii de creditor in data de 01.09.2016.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că este învestită cu o contestaţie la executare ce face obiectul dosarului execuțional înregistrat pe rolul BEJ CM sub .../2015, prin care se solicită, în esenţă, anularea întregii executării silite ca urmare a intervenirii prescripției dreptului de a obține executarea silită, anularea încheierii Judecătoriei Sector 2 București de încuviințare a executării pronunțată în dosarul nr. .../300/2015, precum și a întregii executări silite, precum și întoarcerea executării.

Mai întâi, raportat la data înregistrării cererii de executare silita (25.06.2015), în temeiul art. 24 din C.proc.civ., instanţa apreciază că sunt aplicabile noile dispoziţii ale Codului de procedura civila.

În fapt, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, la data de 08.04.2005, între contestatoarea PL şi ERS SA a fost încheiat contractul pentru emiterea unui card de credit de credit nr. ..., între ERS SA, în calitate de împrumutant şi contestatoare în calitate de împrumutat, prin care primul i-a acordat acesteia din urmă un împrumut în cuantum de 26.504.912 lei ROL pe o perioadă de 36 luni.

Întrucât debitoarea a încetat să mai achite ratele, la data de 13.10.2009 între părți a fost încheiat un act adițional prin care părțile au convenit eșalonarea debitului ajuns la suma de 8.051,56 lei pe o perioadă de 49 rate lunare.

Față de faptul că nici ulterior încheierii actului adițional debitoarea nu a achitat integral debitul restant datorat, la data de 16.01.2017, creditorul inițial a înţeles să demareze procedura executării silite in vederea recuperării acestuia, înregistrându-se pe rolul BEJ CM dosarul de executare silită nr. .../2015.

În acest sens, față de dispozițiile legale în materia executării silite în vigoare la data înregistrării dosarului execuțional, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. .../300/2015 Judecătoria Sectorului 2 București a învestit cu formulă executorie titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. nr. ... modificat prin act adițional, iar prin încheierea din data de 25.06.2015 BEJ CM a încuviințat executarea silită în vederea recuperării creanței în cuantum de 7.435,22 lei.

De asemenea, la data de 25.06.2015, BEJ CM a emis încheierea privind stabilirea de cheltuieli de executare silită fiind stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 1.443,11 lei, înștiințare privind declanșarea urmăririi silite, adrese privind înființarea popririi, acte de executare ce au fost au fost comunicate contestatoarei la data de 02.07.20155 împreună cu încheierea de încuviinţare a executării silite şi titlul executoriu, înscrisurile fiind recepționate de către soțul contestatoarei conform dovezii aflate la fial 111 în dosar.

Prin intermediul contestației ce face obiectul prezentului dosar contestatoarea consideră că pe parcursul executării silite ar fi intervenit prescipția dreptului de a mai obține executarea silită ca urmare a faptului că a trecut un termen mai mare de 3 ani între două acte de executare silită.

În drept, instanţa reţine incidenţa disp. art. 705 C.proc.civ. potrivit cărora  dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani. (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Totodată, potrivit disp. art. 706 C.proc.civ. (1) prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate. (2) Prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.

Termenul de prescripţie reglementat de dispoziţiile mai sus menţionate este supus suspendării şi întreruperii în situaţiile prevăzute de art. 707, respectiv art. 708 C.proc.civ..

Astfel, contrar susținerilor contestatoarei, anterior încheierii executorului din data de 16.12.2020 privind măsura popririi și încheierea de stabilire a cheltuielilor suplimentare de executare au fost îndeplinitite mai multe acte de executare ce au întrerupt termenul de prescripție ce a început să curgă ulterior depunerii cererii de executare silită.

Or, pe de-o parte, la solicitarea executorului judecătoresc, conturile aparținând contestatoarei au fost poprite încă din data de 23.12.2016, executorul efectuând atât în anul 2017, cât și în anul 2018 adrese de înființare a popririi către B și L Bank, comunicate și contestatoarei, prin care s-a confirmat faptul că este menținută poprirea, fiind întrerupt astfel termenul de prescripție conform disp. art. 709 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte anularea actelor de executare ca urmare a faptului că cererile de executare silită au fost formulate prin intermediul unei societăţi comerciale în calitate de reprezentant al altei societăţi, se constată faptul, urmare a cesiunii de creanță intervenită la data de 20.05.2016, comunicată contestatoarei la data de 01.09.2016, P... Sarl este noul creditor al debitoarei și nu cel ce a formulat cererea de executare silită.

Aşa cum rezultă din conţinutul înștiințării privind comunicarea cesiunii de creanță, la K... România SA intimatul a indicat un sediul procesual ales pentru a se comunica actele de procedura având în vedere faptul că sediul social al acesteia este într-o altă ţară.

În atare condiţii, instanţa constată că nu este incidentă Decizia ICCJ nr. 19/2018 care a statuat faptul că în interpretarea și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind vorba despre o reprezentare în fața instațelor judecătorești.

În atare condiţii, instanţa constată că acest motiv de nelegalitate invocat de către contestator este neîntemeiat.

În ceea ce privește anularea încheierii Judecătoriei Sector 2 București pronunțată în dosarul nr. .../300/2015 de învestire  cu formulă executorie, instanța constată faptul că  nu a fost indicat niciun motiv concret care să conducă la anularea acesteia, solicitarea fiind de altfel și tardivă, față de faptul că încheierea a fost comunicată contestatoarei o dată cu primele acte execuționale emise în cauză.

Ca urmare a respingerii motivelor de nelegalitate invocate de contestatoare cu privire la executarea silită efectuată în dosarul execuțional .../2015, instanța constată că nu se pune problema nici a unei eventuale restituiri a vreunei sume ce a fost recuperate de executor, drept pentru care va fi respins, ca neîntemeiat, și petitul referitor la întoarcerea executării.

Faţă de aceste considerente, instanţa urmează a respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată împotriva actelor execuționale emise de BEJ CM în dosarul de executare silită nr. .../2015 aflat pe rolul BEJ CM.

Faţă de faptul că nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor reprezentând contravaloare fotocopiere dosar de executare silită, având în vedere soluţia la care instanţa a ajuns, raportat la disp. art. 717 alin. 2 C.proc.civ., se va dispune obligarea contestatoarei, la plata, în contul BEJ CM, a sumei de 135,66 lei cu această destinație.

Potrivit disp. art. 718 C.proc.civ., prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buzău.