Contestatie creditor

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanta C......... U........... TM, în contradictoriu cu pârâta V........  F........, a formulat contestaţie la notificarea de dare in plata a imobilului situat în mun. Caracal, str. T..... N....., nr.30, jud. Olt, în scopul stingerii datoriei rezultata din Contractul de împrunut nr. OTC00434 incheiat la data de 06.11.2020 intre aceasta, pe de o parte, si pârâta V........  F........, pe de alta parte, prin care a solicitat admiterea contestaţiei ca urmare a  neindeplinirii de catre Notificarea inregistrata sub nr. 101 din data de 04.08.2022 a conditiilor de admisibilitate prevazute de legea pentru darea in plata, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara transmiterii acesteia.

În motivarea în fapt a  cererii s-a arătat că a primit de la debitoare, prin intermediul unui Cabinet de Avocat, o Notificare privind darea in plata a imobilului situat in Caracal, str. T..... N....., nr.30, jud. Olt, in vederea stingerii executării silite izvorâte din contractul de împrumut nr. OTC00434/2020, executare silita ce face obiectul dosarului de executare nr. 101/2022, pe rolul BEJ G.......... R........., iar prin notificarea respectiva li se comunica faptul ca in data de 05.09.2022, orele 13, sunt convocaţi la BNP A........ R........... R........-Bucureşti, in vederea perfectării actelor privind darea in plata a imobilului, considerând ca nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de dare in plata, deoarece prin contractul de împrumut debitoarea a contractat un credit pentru nevoi personale, si nu a avut ca obiect achiziţionarea, extinderea, renovarea, etc, a unui imobil, si nu a existat nici un imobil ipotecat, nefiind un împrumut ipotecar, asa cum prevede in mod expres art. 4 alin.l lit.c din Legea nr.77/2016.

S-a subliniat că, în aceasta situaţie, procedura darii in plata este inadmisibila.

 Fata de cele prezentate, a solicitat admiterea contestaţiei.

În motivarea în drept a cererii a  invocat disp.art.4 alin.1 lit.c şi urm. din legea nr.77/2016

În dovedirea contestaţiei s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, ataşând cererii notificarea de dare în plată în dosarul 101/2022 BEJ G.......... R......... ( f.5), contractul de împrumut nr.OTC00434 din 06.11.2020 (f.6 -9)

Pârâta, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare.

În şedinţa publică din 19.10.2020, instanţa a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei extras de cont din care să rezulte obligaţia de plată lunară pe perioada derulării contractului de împrumut nr.OTC00434 din 06.11.2020 până la data notificării de dare în plată, în măsura în care a fost declarată scadenta anticipată a creditului, să facă dovada declarării scadenţei anticipate a creditului, urmând a depune înscrisurile necesare, punând în vedere pârâtei debitoare să depună la dosarul cauzei dovezi cu privire la veniturile realizate de la data acordării contractului de împrumut până la data notificării de dare în plată.

La data de 08.11.2022 contestatoarea a formulat răspuns la relaţiile solicitate de instanţă, prin care a arătat că contractul de împrumut nr.OTC00434 din 06.11.2020 a fost declarat scadent la data de 09.09.2021 şi ţinând cont de punctul 4 din contract, deoarece debitorul nu a achitat 3 rate consecutive ( notificarea nr.247/N/2021 BEJ G.......... R.........).

A mai precizat că debitorul a achitat ultima sumă în valoare de 200 lei, la data de 01.07.2022, iar la data de 05.07.2022 a început executarea silită împotriva acestuia.

S-a mai arătat că de la data începerii executării silite împrotriva debitorului, nu a fost recuperată nicio sumă de bani, astfel încât în prezent, debitul este în cuantum de 40005,51 lei din care rate în sumă de 26532,90 lei şi dobând în sumă de 13472,61 lei.

Contestatoarea a ataşat copie după notificarea nr.247/N/2021 şi grafic debit de recuperat OTC00434/06.11.2022.

În cauză, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între C......... U...........  TM şi debitoarea V........  F........ s-a încheiat contractul de împrumut nr. OTC00434 din 06.11.2020 (f. 6-9), prin care creditoarea a acordat împrumutantei un împrumut în sumă de 30000,00 lei, împreună cu dobânda de 19714,06 lei, începând cu data de 06.12.2020, în 60 de rate lunare, din care rata lunară în valoare de 278,57 lei, împreună cu dobânda lunară de 550,00 lei, iar ultima rată scadentă la data de 06.11.2025, fiind de 813,65 lei, iar dobând de 14,92 lei. 

Creditul a fost garantat de giranţii fideiusori B........ Fl......... A........., S........ M........ A......... şi Breahna Alina Florina.

La data de 04.08.2022 debitoarea V........  F........  au formulat o notificare de dare în plată (notificarea nr. 101/2022 BEJ G.......... R......... ( f. 5), prin care a solicitat remiterea de datorie şi stingerea creanţei prin vânzarea imobilului situat în Caracal, str. T..... N....., nr.30, jud. Olt,  apreciind că sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii conform art. 4 din legea nr. 77/2016 întrucât pe durata executării contractului de împrumut, întrucât creditul nu depăşeşte suma de 250.000 Euro, are calitatea de consumator şi nu a fost condamnată penal pentru nicio infracţiune  în legătură cu creditul.

Această notificare a fost contestată de creditor şi face obiectul prezentului dosar, creditorul apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi condiţiile impreviziunii.

În drept,  instanţa reţine că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 77/2016, în forma în vigoare la data notificării.

Instanţa reţine că potrivit art. 11 din Legea nr. 77/2016, „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată”.

Curtea Constituţională a analizat constituţionalitatea acestor prevederi, iar prin decizia nr. 623/2016 a statuat că doar sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” este neconstituţională. Prin urmare, Curtea a decis că soluţia aplicării Legii nr. 77/2016 contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare (indiferent de data când au fost încheiate) este constituţională, neaducând atingere principiului neretroactivităţii

În acest context, instanţa reţine că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, „Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite cumulativ, următoarele condiţii: a). creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b). cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c). creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d). consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi”, iar conform art. 8 alin. 5, „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1, „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”.

În cauză, fiind formulată contestație împotriva notificării de dare în plată, sunt incidente următoarele dispoziții legale:

- art. 5 din legea nr. 77/2016: În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

- art. 7 alin. 1 din legea nr. 77/2016: În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispozițiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

 La data de 16.05.2020, au intrat în vigoare modificările legii nr. 77/2016, care au adăugat articolului 4 din legea nr. 77/2016 condiția verificării impreviziunii și a stabilit că reprezintă impreviziune: a) pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit. În vederea calculării procentului de 52,6% se va avea în vedere cursul publicat de Banca Națională a României la data transmiterii notificării de plată și cursul de schimb publicat de Banca Națională a României la data încheierii contractului de credit;b) pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

Analizând contestația creditorului prin prisma dispozițiilor art. 4, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 77/2016, instanța reține că aceasta este întemeiată și că notificarea de dare în plată nu corespunde exigențelor legii astfel cum sunt ele descrise anterior.

Instanţa va analiza, în continuare, condițiile prevăzute la art. 4 din lege, astfel:

-1). creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială

Instanţa constată că potrivit art. 3 alin. 2 şi 3 Cod civil, „(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.

- 2). cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit.

Cu privire la cea de-a treia condiţie, referitoare la contractarea creditului de către consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, instanţa constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, instanţa reţine că scopul pentru care a fost contractat creditul nu a fost specificat în contactul de imprumut Nr. OTC00434/06.12.2020(fila 6)

În acelaşi timp, cu privire la cerinţa referitoare la consumator, să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, instanţa constată că nu au fost ataşate certificatele de cazier judiciar notificării în cauză.

În continuare, având în vedere că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanţa va analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, având în aspectele consacrate în jurisprudenţa şi doctrina aferente sub imperiul Codului civil din 1864 (aplicabil în cauză, în raport cu data încheierii contractului – 06.11.2020), cât şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016.

Instanţa constată că instituţia impreviziunii a fost reţinută atât de jurisprudenţă, cât şi de doctrină, această abordare fiind însuşită inclusiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 53/18.01.2017, aceasta fiind obligatorie pentru instanţele de judecată: „Curtea reţine că sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şi-a găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului XX, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor” (paragraf 95).

Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în decizia sus-citată, sub regimul Codului civil din 1864 (...), teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art.970 C.civ., potrivit cărora „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa” Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăși reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică (art. 1271).

Pentru a întări această concluzie, instanţa va aminti cu titlu de exemplu următoarele orientări jurisprudenţiale în sensul aplicării teoriei impreviziunii, inclusiv din perioada interbelică, astfel: Decizia pronunţată de Tribunalul Ilfov în 1920 în Cauza Lascăr Catargiu c. Banca Bercovic, în care s-a reţinut că scăderea drastică a valorii monedei naționale în raport de moneda în care s-a contractat contul curent (francul elvețian) în 1912 ca urmare a primului război mondial constituie un eveniment cu totul excepțional, ce nu putea fi prevăzut, (...)  făcând ca echilibrul să se rupă prin crearea de avantaje excesive de o parte și pierderi ruinătoare de cealaltă parte; Decizia pronunţată de Tribunalul Mehedinți în 1926, publicată în Revista Pandectele Române din 1926, în care instanţa a dispus desfiinţarea unui contract, reţinând deprecierea fantastică a leului în raport cu lira sterlină în timpul primului război mondial, ce a condus la creșterea imensă a prețului bumbacului, considerând că toate raporturile economice s-au răsturnat după războiul mondial, iar părțile nu ar fi încheiat contractul de furnizare bumbac în 1914 dacă ar fi prevăzut aceste urmări; prin Decizia nr. 21/1994, Curtea Supremă de Justiţie a admis teoria impreviziunii în contractele cu executare succesivă.

În analiza pe care o va realiza, instanţa va avea în vedere şi principiile directoare enunţate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623/2016, astfel:

- adoptarea Legii nr. 77/2016 a fost determinată de ideea de echitate şi împărţirea riscurilor contractuale în executarea contractului de credit; regula pacta sunt servanda poate fi supusă unor atenuări impuse de situaţii ce intervin pe parcursul executării contractului, situaţii care nu au putut fi avute în vedere la încheierea acestuia şi care pun una dintre părţile din contract în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile contractuale (paragraf 94);

- impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta; contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo (paragraf 96);

- impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului (paragraf 97);

- teoria impreviziunii, fundamentată pe cele 2 principii interdependente pe care se întemeiază contractul civil (puterea de lege/forţa obligatorie pe care acesta o are pentru părţile contractante, pe de o parte, şi buna-credinţă în executarea contractului, pe de altă parte, acestea fiind desprinse din coroborarea dispoziţiilor art. 969 şi art. 970 Cod civil din 1864), atenuează caracterul obligatoriu al contractului, în măsura în care, pe perioada executării acestuia, intervine o situaţie imprevizibilă, însă niciuna dintre părţile contractante nu abdică de la obligaţiile care îi revin potrivit executării cu bună-credinţă a contractului. Aşadar, echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele (paragraf 99);

- impreviziunea constituie doar o aparentă excepţie de la principiul autonomiei de voinţă a părţilor (paragraf 101);

- instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia; faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile Legii nr. 77/2016 trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (paragraf 119);

- din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8, ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege (paragraf 120).

În concret, pentru a stabili dacă în cauză se poate face aplicarea impreviziunii instanţa constată pe de o parte faptul că în ceea ce priveşte creditul ce a format obiectul contractului de împrumut nr.OTC00434 din 06.11.2020, acesta a fost acordat în lei, obiectul contractului de împrumut reprezentându-l acordarea sumei de 30.000 lei pârâtei V........  F.........

Cu toate acestea, întrucât teoria impreviziunii îşi regăseşte resorturile pe principiile forţei obligatorii a convenţiilor şi executării lor cu bună credinţă, determinând o atenuare, în anumite circumstanţe, a forţei obligatorii a contractului, în măsura în care, pe perioada executării sale, intervine o situaţie ce nu a putut fi prevăzută, totuşi, aceasta nu poate semnifica că vreuna din părţi ar putea fi exonerată de la sarcinile ce îi revin, potrivit principiului executării cu bună credinţă a convenţiei, aşa încât, având în vedere cele stabilite de Curtea Constituţională, trebuie conchis în sensul că, pe tărâmul aplicării Legii nr. 77/2016, examinarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă ) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor ( condiţii subiective ), precum şi a echităţii ( ce presupune atât o latură obiectivă, cât şi una subiectivă ) trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti, urmând ca, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale de înfăptuire a justiţiei, potrivit art. 126 alin. (1) din legea fundamentală, instanţa judecătorească, independentă în aprecierea sa, să poată aplica impreviziunea până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016, adică predarea imobilului şi stingerea datoriilor debitorului, fără ca aceasta să poată opera de drept, ca o consecinţă a voinţei puterii legiuitoare.

Referitor la pricina de faţă, se remarcă faptul că, ţinând seama de circumstanţele cauzei, nu se poate afirma că ar exista o schimbare semnificativă a împrejurărilor, a cărei întindere nu a fost şi nici nu a putut fi preconizată, în mod rezonabil, de către debitori, la momentul contractării, ce s-ar fi produs posterior perfectării actului juridic.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că, referitor la atitudinea sau conduita părţilor contractante în intervalul de timp relevant, respectiv lipsa culpei debitorilor în executarea convenţiei, acesta nu a fost dovedită debitoarea neinvocând niciun motiv în acest sens ce ar putea fi în măsură a conduce la concluzia existenţei impreviziunii cu efectul dării în plată.

Instanţa are în vedere de asemenea că, pe durata executării contractului de credit, obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă.

În consecinţă, instanţa apreciază că nu a fost dovedită condiţia impreviziunii de către cei doi debitori, pentru considerentele anterior menţionate.

Astfel, instanţa reţine că în executarea contractului nu a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale. Nu a intervenit un risc supra-adăugat care nu a putut face obiectul unei previzionări de niciuna din părţi, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente care nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aspectele menţionate, în temeiul art. 4, art. 5 și art. 7 din Legea nr. 77/2016, va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, va constata că notificarea de dare în  plată în dosarul de executare 101/2022 al BEJ G.......... R........., înregistrată la creditoare la data de 04.08.2022 nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prev. de Legea nr.77/2016  și va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară comunicării notificării.

Postat 29.11.2022

Domenii speta

Spete similare