Condamnare cu executare - măsuri preventive

Sentinţă penală 15 din 08.02.2022


Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. nr. X/P/2021 din data de 22.11.2021 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului  B.I.M., reţinându-se în fapt că, în noaptea de 29/30.10.2021 a pătruns prin efracţie în imobilul aflat în faza de construcţie ce aparţine persoanei vătămate T.V.A., situat în com. C. D., sat M., str. D.D., jud. D., de unde a sustras 8 ferestre tip termopan şi două uşi tip termopan împreună cu elementele de feronerie aferente acestora pe care le-a transportat în două rânduri la domiciliul său din com. A., sat L., jud. D..

S-a mai arătat în rechizitoriu faptul că, la data de 01.11.2021 organele de poliţie  din cadrul postului de Poliţie C. D. au fost sesizate de către persoana vătămată T.V.A., care a reclamat că în noaptea de 31.10/01.11.2021, persoane necunoscute au sustras un număr de 8 cercevele montate pe fereastră cu sistem închidere/deschidere şi de culisare şi 2 uşi montate pe locuinţă, una de acces, iar cealaltă de la etajul superior al imobilului.

Concret, persoana vătămată T.V.A. a declarat că deţine un imobil care se află în faza de construcţie la intrarea în satul M., la care montase în urmă cu două săptămâni geamurile şi uşile tip termopan. La data de 01.11.2021, când a mers la acea construcţie a observat că lipsesc 8 ferestre şi două uşi, respectiv cea de la intrarea în imobil şi cea de la terasa de la etaj, cauzându-i-se un prejudiciu în valoare de 15.000 lei. Persoana vătămată a mai precizat faptul că furtul este posibil să fi fost săvârşit în noaptea de 29/30.10.2021, întrucât la faţa locului în noaptea respectivă a fost prezent un autoturism marca Ford, de culoare roşie, ce avea în componenţa numărului de înmatriculare literele X, existând probabilitatea ca utilizatorul autoturismului respectiv să fie implicat în săvârşirea infracţiunii.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că a fost sustrasă uşa de la intrarea în imobil, în dreptul tocului fiind găsite şuruburile metalice ce păreau a fi desfăcute de la sistemul de culisare a acesteia. De asemenea, s-a constatat că  lipsesc părţile mobile de la ferestrele de la  sufragerie, pe toc observându-se urme de forţare a mecanismului de deschidere. S-a mai constatat lipsa părţilor mobile de la ferestrele de pe hol, din bucătărie, baie, balcon şi terasă. Totodată, s-a constatat lipsa uşii dintre terasă şi dormitor, în total fiind sustrase 8 ferestre şi două uşi. În curtea casei au fost identificate două urme de anvelope ale unui autovehicul care începeau din drumul judeţean 606A şi continuau până în apropierea imobilului.

În urma activităţilor de investigare s-a stabilit că autoturismul menţionat de persoana vătămată este în fapt marca Ford Focus, cu nr. de înmatriculare DJ-X-X, proprietarul şi deţinătorul curent al autoturismului respectiv fiind inculpatul B.I.M..

S-a mai arătat că, în cauză s-a procedat la stabilirea traseului autoturismului sus-menţionat în noaptea săvârşirii infracţiunii, ocazie cu care s-a constatat că în noaptea de 30.10.2021, la ora 00:29:53, autoturismul a fost surprins de camera video din satul O., îndreptându-se către satul M., iar ulterior, la ora 02:49:16, a fost surprins de camera video din satul M., îndreptându-se în direcţia comunei A., fiind de remarcat faptul că distanţa dintre cele două camere a fost străbătută în aproximativ 2 ore şi 19 minute, aspect neobişnuit, având în vedere că distanţa dintre cele două camere este de aproximativ 3 km, iar locuinţa persoanei vătămate este situată între aceste două camere.

Ulterior, la ora 04:11:51, autoturismul sus-menţionat a fost surprins din nou de camera situată în satul M., îndreptându-se în direcţia satului O., însă de această dată nu mai ajunge la camera din satul respectiv, fiind surprins din nou la ora 04:56:49, tot de camera din comuna M., îndreptându-se în direcţia A., deci după ce a staţionat încă aproximativ 45 de minute în zona în care a fost săvârşită infracţiunea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei F. la data de 22.11.2021 - nr. X/230/2021.

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi pronunţată la data de 06 noiembrie 2021 în dosarul nr. X/230/2021 a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria F. cu privire la inculpatul B. I.M., urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat  prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1, lit.b şi d Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1 Cod penal şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. I. M., pe o durată de 30 de zile, de la data de 06.11.2021 la data de 05.12.2021, inclusiv.

În temeiul art. 230 alin. 1 Cod procedură penală, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 3/06.11.2021 pentru inculpatul  B. I. M.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, iar prin Incheierea nr. X din data de 09.11.2021 pronunţată de Tribunalul D.a fost respinsă contestaţia, ca nefondată.

La primirea dosarului, judecătorul de cameră preliminară fiind dator să verifice legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului  B. I. M., prin prisma lucrărilor dosarului de cercetare penală şi sub incidenţa dispoziţiilor articolului 207 din Codul de procedură penală, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 23.11.2021 în dosarul asociat nr. X/230/2021/a1.1, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut starea de arest a inculpatului B. I. M., dispusă faţă de inculpat prin Încheierea din data de 06.11.2021 pronunţată de Judecătoria F., în dosarul numărul X/230/2021 - mandat de arestare preventivă numărul 3 emis de Judecătoria F., judeţul D., la data de 06.11.2021. 

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, iar prin Încheierea nr. X/25.11.2021 a Tribunalului D., a fost respinsă contestaţia ca nefondată.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 13.12.2021 în dosarul asociat nr. X/230/2021/a1.2, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut starea de arest a inculpatului B. I. M., dispusă faţă de inculpat prin Încheierea din data de 06.11.2021 pronunţată de Judecătoria F., în dosarul numărul X/230/2021 - mandat de arestare preventivă numărul 3 emis de Judecătoria F., judeţul D., la data de 06.11.2021. 

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, iar prin Incheierea nr. X din data de 16.12.2021 pronunţată de Tribunalul D. a fost respinsă contestaţia, ca nefondată.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 17.12.2021 în dosarul asociat nr. X/230/2021/a1, în baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a constatat ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. din data de 22.11.2021 dat în dosarul de urmărire penală numărul X/P/2021, prin care a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B. I. – M., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii  de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art. 229 alin. 1, lit. b şi d  Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, împotriva persoanei vătămate T.V.A., iar în baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat, s-a dispus începerea judecăţii.

După rămânerea definitivă a încheierii, a fost stabilit prim termen pentru soluţionarea cauzei la data de 20.01.2022.

Prin încheierea pronunţată la data de 22.12.2021, instanţa, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod Procedură Penală raportat la art. 218 Cod Procedură Penală, a respins cererea inculpatului B. I. M. de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, iar în baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 208 alin. 2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului  şi, în baza art. 208 alin. 3 raportat la art. 207 alin. (4) Cod procedură penală, a menţinut până la o nouă verificare măsura arestării preventive a inculpatului.

Impotriva acestei încheieri inculpatul a formulat contestaţie, iar prin Decizia civilă nr. X pronunţată la data de 23.12.2021 de Tribunalul D., a fost respinsă ca nefondată, contestaţia.

Judecata pe fond:

Pe parcursul judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, la solicitarea instanţei s-a înaintat la dosar fişa de cazier judiciar a inculpatului, eliberată de I.P.J. D. (f. nr. 14-15 din dosar).

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2022, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acesteia, drepturile şi garanţiile procesuale, precum şi dreptul de a solicita ca judecarea cauzei să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 374 – 375 din Codul de procedură penală, doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, situaţie care presupune ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost reţinute şi descrise în actele de sesizare a instanţei, având posibilitatea de a solicita, şi administrarea probei noi cu înscrisuri în circumstanţiere.

Inculpatul, personal, a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei ce face obiectul acuzaţiei, doreşte ca judecarea cauzei să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate fiind de acord totodată, în cazul în care va fi găsit vinovat, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Privitor la latura civilă a cauzei, înainte de a se da citire actului de sesizare a instanţei, persoana vătămată T. V. A. a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză  cu suma de 9.500 lei reprezentând daune materiale, fiindu-i luată o declaraţie în cauză, iar inculpatul a recunoscut pretenţiile formulate de partea civilă şi a fost de acord să achite aceste daune materiale, motiv pentru care instanţa a respins cererea formulată de partea civilă prin care a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

În fapt, la data de 01.11.2021 organele de poliţie din cadrul postului de Poliţie C. D. au fost sesizate de către persoana vătămată T. V. A., care a reclamat că în noaptea de 31.10/01.11.2021, persoane necunoscute au sustras un număr de 8 cercevele montate pe fereastră cu sistem închidere/deschidere şi de culisare şi 2 uşi montate pe locuinţă, una de acces, iar cealaltă de la etajul superior al imobilului.

În drept, fapta inculpatului B. C., care în noaptea de 31/01.11.2021 a sustras 8 cercevele montate pe ferestre şi 2 uşi, în timpul nopţii, prin pătrunderea în curtea imobilului persoanei vătămate T. V. A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de  furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 rap. la art.229 alin.1, lit.b şi d Cod penal.

În ceea ce priveşte elementul material, acesta este reprezentat de acţiunea inculpatului de a sustrage mai multe cercevele montate pe fereastră cu sistem închidere/deschidere şi de culisare şi 2 uşi montate, din locuinţa persoanei vătămate situată pe raza comunei C. D.

Urmarea imediată a faptei constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile şi producerea unei pagube, prin diminuarea patrimoniului persoanei vătămate cu valoarea bunurilor sustrase. Paguba nu s-ar fi produs în lipsa activităţii infracţionale, dovedind existenţa raportului de cauzalitate.

Din punct de vedere subiectiv inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen., având reprezentarea faptei şi a consecinţelor acesteia, urmărind producerea rezultatului faptei prin comiterea infracţiunii.

Cu privire la fapta săvârşită, incriminarea infracţiunii de furt are ca scop protejarea unei valori sociale deosebit de importante, respectiv patrimoniul persoanelor împotriva acţiunilor de deposedare, fără drept, de bunurile aflate în posesia lor. Gradul de pericol social abstract al faptelor este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la 2 la 7 ani având în vedere circumstanţele care califică fapta din prezenta cauză.

Vinovăţia inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale care se coroborează cu declaraţia acestuia dată în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 20.01.2022 prin care a arătat că recunoaşte în totalitate fapta ce face obiectul acuzaţiei, astfel cum a fost reţinută şi descrisă în rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 374 din C.proc.pen. iar la individualizarea judiciară a pedepsei, să beneficieze de dispoziţiile prev. de art. 396 alin. 10 C.proc.pen., urmând ca instanţa să reducă limitele de pedeapsă conform dispoziţiilor arătate în acest text de lege.

Astfel, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în calitate de autor în sensul art. 46 alin. 1 Cod penal, se va dispune condamnarea acestuia.

Individualizarea pedepsei

Funcţia de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare corectă a pedepsei, astfel încât instanţa trebuie să analizeze în mod corect atât circumstanţele reale ale faptei, cât şi cele persoanele ale inculpatului.

Analizând circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii imputate inculpatului,  instanţa apreciază că acesta, prin modul de operare folosit a dat dovadă de o periculozitate crescută rezultată din împrejurarea că, pe timp de noapte, prin pătrunderea în curtea imobilului persoanei vătămate a sustras bunuri mobile de tip uşă/fereastră prin acţiuni ce presupun timp îndelungat, şi prin efectuarea a două transporturi către locuinţa sa pentru a căra bunurile sustrase. Timpul lung şi activităţile desfăşurate, în sensul că a fost nevoie de demontarea cu şurubelniţa a acestor bunuri pentru a le putea sustrage denotă o periculozitate sporită a inculpatului, o lipsă a oricărei temeri că va fi putea fi surprins de organele de poliţie sau de alte persoane în timpul comiterii infracţiunii. Acest comportament al inculpatului este inacceptabil şi aduce atingere unor valori sociale deosebit de importante, ocrotite de lege, respectiv patrimoniul persoanelor.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a comis fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind condamnat cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, termen de încercare 4 ani, pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T. C., definitivă prin decizia penală nr. X din 25.06.2021 a C.A.C.

Totodată,  instanţa va ţine cont de multiplele condamnări suferite de inculpat începând cu anul 2007 şi până în prezent, aspecte ce denotă a perseverenţă infracţională deosebită a inculpatului, asupra cărora pedepsele stabilite de instanţe nu şi-au atins scopul educativ preventiv. Instanţa apreciază că toate aceste condamnări suferite de către inculpat nu fac decât să confirme instanţei periculozitatea inculpatului, pentru care furtul reprezintă un mod de viaţă.

Întrucât inculpatului i-a fost admisă solicitarea de urmare a procedurii simplificate, instanţa urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p,  potrivit cărora, când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Instanţa va avea însă în vedere faptul că inculpatul a dat dovadă de sinceritate si colaborare cu organele judiciare recunoscând săvârşirea faptei ce face obiectul acuzaţiei. Se va ţine seama de faptul ca  inculpatul a manifestat o atitudine sincera, recunoscând comiterea faptei si împrejurările în care aceasta s-a produs, acesta contribuind astfel în mod nemijlocit la solutionarea justa şi cu celeritate a cauzei si la aflarea adevărului, cu respectarea exigentelor impuse de art. 6 din C.E.D.O, aspecte de natura a genera aplicarea unor pedepse al căror cuantum va fi orientat spre minimul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Faţă de cele expuse, ţinând seama îndeosebi de perseverenţa infracţională manifestată de inculpat, instanţa concluzionează că pentru sancţionarea inculpatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept este necesară şi suficientă aplicarea unei pedepse peste minimul special, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat"  prevăzută de art. 228 alin. 1 şi art. 229 alin. 1 lit. b şi d  Cod penal cu aplicarea art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 alin. 10 C.p.p.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului, instanţa constată că  inculpatul B. I. – M. se află în termenul de încercare de 4 ani al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni la care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T. C., definitivă prin decizia penală nr. X din 25.06.2021 a C. A. C.

Constatând astfel că la data săvârşirii faptei 01.11. 2021, inculpatul se afla în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei, în baza art. 96 alin. 4 Cod penal, instanţa va revoca beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi va dispune executarea pedepsei.

 Astfel, în raport cu gravitatea infracţiunii care se judecă, ilustrată în circumstanţele comiterii acesteia, luând în considerare şi persoana inculpatului, care nu se află la prima confluenţă cu legea penală suferind în trecut multiple condamnări, care atrag în cazul lui şi starea de recidivă postcondamnatorie, dar care a recunoscut fapta, instanţa apreciază că pedeapsa de 2 ani închisoare la care se adaugă pedeapsa anterioară de 2 ani şi 8 luni, ca urmare a comiterii infracţiunii pe durata termenului de încercare, reprezintă un tratament sancţionator proporţional şi este apt să răspundă în concret şi în mod eficient nevoilor reinserţiei sociale şi prevenţiei generale, această instanţă neidentificând niciun motiv pentru stabilirea unei pedepse cu o durată mai scăzută.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 43 alin. 1 raportat la art. 96 alin. 5 Cod Penal, instanţa va adauga la pedeapsa de 2 ani  închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T. C., definitivă prin decizia penală nr. 949 din 25.06.2021 a C. A. C., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază că executarea pedepsei în regim de detenţie este singura posibilitate prevăzută de lege, de natură în acest caz să atingă toate scopurile funcţie ale pedepsei.

Potrivit art. 67 C.pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Instanţa apreciază că natura şi gravitatea infracţiunii comise de către inculpat, natura şi durata pedepsei principale stabilite şi a celei aplicate şi modalitatea de executare a acesteia îl fac nedemn pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi acela de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, sens în care apreciază că se impune interzicerea acestor drepturi atât ca pedeapsă complementară cât şi ca pedeapsă accesorie.

Astfel, în baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, va interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a şi b C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Totodată, va constata că prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T. C., definitivă prin decizia penală nr. X din 25.06.2021 a C. A. C. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 3 C.pen.

În baza art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal  va aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani, stabilită prin prezenta sentinţă, la care se adaugă restul rămas neexecutat prin deducerea perioadei din 25.06.2021 (data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei anterioare) la zi, din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b C.pen., pe o perioada de 2 (doi) ani, stabilită prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T.C., definitivă prin decizia penală nr. 949 din 25.06.2021 a C.A.C.

De asemenea, în baza art. 45 alin. 5 Cod Penal raportat la art. 45 alin. 3 Cod penal şi art. 65 alin. 1 Cod Penal, va aplica inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1, lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 C.pen.

În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal rap. la art. 404 alin. 4 lit. a Cod Procedură Penală va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05.11.2021 la zi.

În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal rap. la art. 404 alin. 4 lit. a Cod Procedură Penală  va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu începând cu data de 11.09.2020 până la data de 16.02.2021, astfel cum s-a constatat prin Sentinţa penală nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T.C., modificată şi definitivă prin decizia penală nr. X din 25.06.2021 a C.A.C.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. b raportat la art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, va menţine arestarea preventivă a inculpatului B. I.- M., dispusă prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei F. din data de 06.11.2021 în dosarul nr. X/230/2021, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 3 din data 06 noiembrie 2021.

Potrivit art. 399 alin. 4 Cod procedură penală, dispoziţia cu privire la măsura preventivă este executorie.

Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii, inclusiv cuantumul prejudiciului cauzat, pe care este de acord să îl achite, prejudiciu care a fost estimat de către persoana vătămată la suma de 9.500 lei.

Potrivit art. 23 alin. 2 şi 3 din Codul de Procedură Penală, inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile, iar în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute pot fi administrate probe.

Având în vedere faptul că articolul sus menţionat constituie o aplicaţie a principiului disponibilităţii care implică atât subiectul activ, cât şi pe cel pasiv ai acţiunii civile, în temeiul disp. art. 397 C.p.p. rap. la art. 23 alin. 2 şi 3 C.p.p., instanţa va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă T. V. A., în măsura recunoaşterii, şi va obliga inculpatul la plata sumei de 9.500 lei, reprezentând despăgubiri materiale, către partea civilă T. V. A..

Va menţine în rest dispoziţiile Sentinţei penale nr. X din 22.12.2020 în dosarul nr. X/317/2020 a Judecătoriei T. C., definitivă prin decizia penală nr. X din 25.06.2021 a C.A.C., care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. 6 Cod procedura penală, suma de 868 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu (M.M.- I.) va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. l C. proc. pen. va obliga inculpatul, la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 550 lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).