Verificare măsuri preventive (art.207 Cpp)

Prin Rechizitoriul nr. 660/P/2020, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 336 alin. 1 C.p. şi art. 335 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a formulat şi propunere de menţinere a măsurii arestării preventive, dispusă faţă de inculpat prin încheierea nr. 17/UP/2020 pronunţată de Judecătoria Câmpina la data de 30.03.2020, în dosarul penal nr. 2270/204/2020 în baza căreia a fost emis MAP nr. 4/UP din 30.03.2020.

Din analiza actelor dosarului reiese că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în data de 29.03.2020,în jurul orei 10.00, inculpatul a condus pe D.C. 133 din direcţia Buştenari către comuna Cocorăştii Mislii, autovehiculul cu numărul de înmatriculare PH-18-MWZ, fără să deţină permis de conducere şi aflându-se sub influenţa alcoolului.

Conform art. 211 alin. (1) C.proc.pen., în cursul urmării penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) C.proc.pen.

Conform art. 202 alin. (1) C.proc.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Analizând dispoziţiile legale menţionate rezultă, în mod evident, că temeiurile care au determinat luarea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să existe nu numai ab initio, ci trebuie să subziste în continuare (hotarârea CEDO Stogmuller vs. Austria din 1969), iar suspiciunea trebuie să privească o infracţiune concretă şi determinată.

Prin urmare, la acest moment procesual, judecătorul constată că în continuare subzistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunile, pentru care a fost trimis în judecată.

Cu toate acestea, pentru a răspunde exigenţelor art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, precum şi concluziilor formulate de apărătorul inculpaţilor, judecătorul trebuie să analizeze şi posibilitatea luării unor măsuri alternative întrucât numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpat (cauza McKay c Regatului Unit).

Jurisprudenţa Curţii a fost preluată la nivel normativ de către legiuitor, art. 202 alin. 3 arătând în mod expres că orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei adusă persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 242 alin. 2 Cod proc. pen., judecătorul apreciază, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, că luarea unei măsuri preventive mai uşoare este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 Cod proc. pen.

În acest sens, judecătorul apreciază că pentru realizarea scopului de a preveni săvârşirea de alte astfel de fapte, precum şi aceea de a asigura buna desfăşurare a procesului penal și înlăturarea stării concrete de pericol pentru ordinea publică, acesta poate fi realizat prin înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., dar si cu practica instanţelor naţionale, măsurile privative de libertate sunt măsuri de excepţie si acestea trebuie luate doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în dispoziţiile art. 202 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speţei (cauza W. contra Germaniei).

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, § 15); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, § 14), să comită noi infracţiuni (M. împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, § 9) sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franţei, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, § 51, şi H. împotriva Olandei, nr. 43.701/04, 5 iulie 2007).

Pericolul de împiedicare a bunei desfăşurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităţi, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (B. împotriva Moldovei, nr. 9.190/03, § 59, 4 octombrie 2005). La fel este şi cazul tulburării ordinii publice; dacă un astfel de motiv poate intra în discuţie din perspectiva art. 5 al Convenţiei în aceste circumstanţe excepţionale si în măsura în care dreptul intern recunoaşte această noţiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deţinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (L., citată anterior).

Riscul unui impact negativ asupra opiniei publice descreşte după ce este atenuat şocul iniţial creat de săvârşirea infracţiunii (CEDO, cauza Degeratu c. României, cererea nr. 35104/02, hotărârea din 06.07.2010). Astfel, instanţele naţionale trebuie să ofere argumente prin care să explice, odată cu trecerea timpului, care ar fi fost impactul negativ pe care punerea în libertate a inculpatului l-ar fi avut asupra societăţii civile sau cum ar fi obstrucţionat ancheta (CEDO, cauza Jiga c. României, cererea nr. 14352/04, hotărârea din 16.03.2010).

Or, în cauză, judecătorul consideră că perioada scursă de la plasarea inculpatului sub puterea unei măsuri preventive privative de libertate a fost în măsură să atenueze impactul social existent, organele de stat reacţionând la acel moment prompt şi eficient.judecătorului, îl reprezintă necesitatea respectării limitelor rezonabile ale privării de libertate, aşa cum acestea sunt definite de art, 5 par.3 din CEDO.

În ceea ce priveşte conduita procesuală a inculpatului, judecătorul constată că acesta a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere fără reţineri a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Referitor la circumstanţele comiterii presupuselor infracţiuni, judecătorul reţine că inculpatul a condus pe un sector de drum slab circulat.

De altfel, deşi s-a menţionat în propunerea de menţinere a măsurii preventive periculozitatea socială sporită dovedită de producerea unor vătămări martorului Ilie Valentin, nu poate fi trecut cu vederea faptul că acest martor a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul anterior săvârşirii de către acesta din urmă a infracţiunilor şi s-a urcat de bunăvoie în maşină deşi cunoştea că inculpatul a consumat alcool. De altfel, în cauză nu s-a formulat plângere penală sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra integrităţii corporale.

E drept, nu poate fi contestată gravitatea infracţiunilor pretins comise de inculpat.

Conducerea sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul fără permis sunt infracţiuni ce afectează relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi care, dincolo de pericolul abstract pe care îl produc, pot conduce la producerea de adevărate drame, la vătămări corporale semnificative sau chiar la decesul participanţilor la trafic sau a simplilor pietoni.

Din aceste motive, doar hazardul a împiedicat ca în cauză să se producă un rezultat păgubitor mai grav, iar menţinerea unei măsuri preventive, în opinia judecătorului, este încă necesară şi oportună.

Însă, analizând caracterul excepţional şi subsidiar al măsurilor preventive privative de libertate (arest preventiv şi arest la domiciliu), prin raportare şi la circumstanţele personale ale inculpatului (fără antecedente penale) judecătorul apreciază că măsura controlului judiciar, însoţită de obligaţii stricte pentru inculpat, este suficientă şi asigură dezideratul respectării scopurilor de la art. 202 C.p.p.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 207 alin. 1,2,3, C.p.p. rap. la art. 348 C.p.p., rap la art. 242 alin. 2 C.p.p., rap. la art. 211 C.p.p., va înlocui măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul C.M. prin încheierea nr. 17/UP/2020 pronunţată de Judecătoria Câmpina la data de 30.03.2020, în dosarul penal nr. 2270/204/2020 în baza căreia a fost emis MAP nr. 4/UP din 30.03.2020, cu măsura cu măsura controlului judiciar, prev. de art. 211 C.p.p., pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 215 alin. 1 şi 2 C.pr. pen. va stabili în sarcina inculpatului C.M. următoarele obligaţii:

1) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

2) să anunţe Judecătoria Câmpina cu privire la schimbarea locuinţei;

3) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.

4) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Prahova, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

5) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

6) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

În temeiul art. 221 al. 3 C.p.p. va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţa a măsurii sau a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de Poliţia Municipiului Câmpina prin secţia rurală competentă.

În baza art. 215 alin. 5 Cod procedură penală copia încheierii se va comunica, de îndată, inculpatului şi instituţiei desemnate cu supravegherea sa, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte inculpatul, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră.

Masurile dispuse devin executorii la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

În temeiul art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare