Propunere de luare a măsurii arestării preventive

În 26.07.2020 pe rolul Judecătoriei Câmpina s-a înregistrat cu nr. 4598/204/2020 propunerea motivată a procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina cu privire la luarea măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile, din 27.07.2020 până în 25.08.2020, inclusiv, a inculpatului M.I.G., acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. (1) din Codul penal și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. și ped. de art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal (fapte pentru care s-a propus arestarea preventivă).

A.

In propunerea de luare a măsurii arestării preventive procurorul a reținut, în esență, că: „Prin ordonanța din 26.07.2020, confirmata de procuror, s-a dispus efectuarea in continuare urmăririi penale fata de numitul M.I. G. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 334 alin. 1 tezaIIC.p., art. 335 alin.l C.p. si art. 337 C.p., retinandu-se ca, in data de 26.07.2020, in jurul orei 02.25, susnumitul a condus autoturismul proprietate personala marca Ford Fiesta, pe care il deține fara forme legale, pe D.J. 720, pe raza localității Filipestii de Pădure, jud. Prahova, in direcția Filipestii de Pădure - Floresti si, pe fondul consumului de alcool si a lipsei de experiența in conducerea autovehiculului, a pierdut controlul asupra direcției de mers, ‘a părăsit partea carosabila si a intrat in coliziune cu gardul împrejmuitor al imobilului cu nr. 16, apartinandnumituluiN.T.D..

In urma producerii accidentului rutier, pasagerul aflat pe bancheta din spate a autovehiculului condus de inculpat, numitul D. VA a suferit leziuni traumatice. Personalul medical sosit la fata locului i-a stabilit diagnosticul: „ escoriatii cot drept, TCC minor grad I, traumatism torace cu fractura costala C7, contuzie glezna dreapta”, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgente Ploiești, pentru continuarea investigațiilor medicale.

De asemenea, in autoturismul marca Ford Fiesta s-a aflat in calitate de pasager pe locul din dreapta fata numitul B. V.F., care nu a suferit leziuni traumatice.

Inculpatul M.I. G. (in varsta de 38 ani) a fost testat cu aparatul Drager la poziția 0024, la ora 03.51 si s-a constatat ca, avea o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur in aerul expirat, a fost condus la Spitalul Orășenesc Baicoi unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, in urma verificărilor efectuate in bazele de date INTER ID si PRUM-EUCARIS, s-a constatat faptul ca inculpatul M.I.G. nu se afla in evidenta informatizata ca fiind posesor al unui permis de conducere iar autoturismul Ford Fiesta cu seria sasiu.(ce nu avea montate plăcutele cu nr. de înmatriculare), figurează in stare radiat din data de 06.02.2020, de autoritatile din Germania.

Persoana vatamata D. VA. nu a formulat pana la acest moment plângere prealabila in cauza pentru infracțiunea de vatamare corporala din culpa ”.

Potrivit art. 287 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a atașat copie certificată și numerotată de grefa parchetului de pe actele dosarului nr. 1461/P/2020.

În urma analizării lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Inculpatul M.I.G. este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. (1) din Codul penal și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. și ped. de art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal (fapte pentru care s-a propus arestarea preventivă).

Organele de urmărire penală au administrat următoarele mijloace de probă până în acest moment procesual: procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșă foto (filele 8-33 d.u.p.), proces-verbal refuz de recoltare probe/mostre biologice (fila 44 d.u.p.), declarațiile martorilor B.V.C. (filele 53-55 d.u.p.), B.V.V. (filele 56-59 d.u.p.), N.T.D. (filele 61-63), G.F. (filele 65-67 d.u.p.), procese-verbale de recunoaștere de pe planșe foto și planșe foto (filele 70-81 d.u.p.), declarațiile inculpatului (filele 90-94,106-111 d.u.p.) și înscrisuri (filele 35-36,38-39, 41-42, 45-50).

Din examinarea mijloacelor de probă judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este acuzat.

Sintagma „există suspiciunea rezonabilă”, utilizată de legiuitorul național în art. 223 din Codul de procedură penală, trebuie interpretată prin spectrul noțiunii de „motive verosimile de a bănuF că a fost săvârșită o infracțiune, din conținutul art. 5 § 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Standardul anteprecizat presupune existența unor fapte sau informații capabile să convingă un observator obiectiv că individul în cauză poate să fi comis infracțiunea, în funcție de toate circumstanțele (Selahattin Demirtaș împotriva Turciei, în curs de examinare în fața Marii Camere, cererea nr. 14305/17, hotărârea din 20.11.2018, pct. 161; Ugar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 15172/13, hotărârea din 22.05.2014, pct. 88; Erdagoz împotriva Turciei, cererea nr. 21890/93, hotărârea din 22.10.1997, pct. 51; Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, cererile nr. 12244/86,12245/86 și 12383/86, hotărârea din 30.08.1990,pct. 32).

Exigențele noțiunii analizate înglobează ansamblul împrejurărilor și circumstanțelor fiecărei cauze analizate. Faptele care pot da naștere unor bănuieli nu trebuie să fie de același nivel probator cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație (Merabishvili împotriva Georgiei, cererea nr. 72508/13, hotărârea din 28.11.2017, pct. 184).

1 Astfel, din procesul-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto, declarațiile martorilor B.V.C, B.V.V., N.T.D., G.F. și procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe foto și planșe foto, judecătorul de drepturi și libertăți reține că, în 26.07.2020, în jurul orei 02:25, pe D.J. 720, pe raza localității Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, a avut loc un accident de circulație soldat cu producerea de leziuni traumatice asupra persoane aflate în vehicul. Autovehiculul era marca Ford Fiesta și a fost condus de inculpatul M.I.G.. Inculpatul a fost testat cu aparatul Drager la poziția 0024, la ora 03.51 și s-a constatat că prezenta o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit înscrisurilor de la dosar, personalul medical sosit la fata locului i-a stabilit persoanei care a suferit leziuni traumtice diagnosticul „ escoriații cot drept, TCC minor grad I, traumatism torace cu fractură costală C7, contuzie glezna dreaptă”. A fost fost transportat la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești pentru investigații medicale. În autoturism s-a aflat în calitate de pasager pe locul din dreapta-față încă o altă persoană, care nu a suferit leziuni traumatice.

Inculpatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Băicoi, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a refuzului de recoltare de probe/mostre biologice și declarația martorului G.F., medic de gardă la unitatea spitalicească.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date INTER ID și PRUM-EUCARIS s-a constatat faptul că inculpatul nu se afla în evidența informatizată ca fiind posesor al unui permis de conducere. Autoturismul Ford Fiesta cu seria sașiu....., care nu avea montate plăcuțele cu nr. de înmatriculare figura radiat din 06.02.2020 de autoritățile din Germania.

Inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere. A refuzat prelevarea de mostre biologice, motivând că se teme de ace.

Probele anteredate conturează starea de fapt care constituie acuzația penală formulată de procuror față de inculpat.

Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți reține că, în 26.07.2020, în jurul orei 02:25, pe D.J. 720, pe raza localității Filipeștii de Pădure, jud. Prahova, inculpatul M.I.G. a condus fără a poseda permis de conducere autovehiculul era marca Ford Fiesta, fără a avea montate plăcuțe de înmatriculare și a produs un accident de circulație soldat cu producerea de leziuni traumatice asupra persoane aflate în vehicul. De asemenea, a fost condus la Spitalul Orășenesc Băicoi, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce prealabil a fost testat cu aparatul Drager la poziția 0024, la ora 03.51 și s-a constatat că prezenta o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faptele inculpatului pentru care s-a cerut arestarea preventivă întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. (1) din Codul penal și refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice, prev. și ped. de art. 337 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Gravitatea acuzației penale poate determina autoritățile judiciare penală să ia și să mențină o persoană acuzată în stare de arestare preventivă pentru a preveni posibilitatea reieterării unor noi conduite penale.

Circumstanțele concrete ale cauzei, care conturează fondul factual antedescris, în ipoteza în care față de inculpat s-ar dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, sunt apte să determine o percepție negativă în rândul membrilor societății, atât în plan local, cât și național, asupra reacțiilor pe care organele judiciare penale le iau față de persoanele acuzate de comiterea unor fapte de natura celor reținute în sarcina inculpatului de către procurori și ar genera un sentiment de puternică insecuritate publică sau ar putea crea premiselor săvârșirii unor atare conduite de către alte persoane, încurajate de lipsa luării unor măsuri preventive exemplare.

Gravitatea deosebită a unor infracțiuni este aptă să conducă la reacții efervescente ale publicului, manifestate prin tulburări sociale. Curtea Europeană acceptă că arestarea preventivă poate fi justificată în asemenea împrejurări.

În opinia judecătorului de drepturi și libertăți, lipsa unei reacții ferme față de inculpat poate determina astfel de tulburări sociale, manifestate printr-o percepție negativă asupra sistemului judiciar, derivată dintr-o tratament prea blând din punct de vedere al măsurilor preventive față de inculpat. Alte persoane cu predispoziție spre comiterea de fapte antisociale ar putea fi încurate în adoptarea de conduite penale.

În acest moment procesual și în baza probatoriul analizat, judecătorul de drepturi și libertăți reține că față de inculpat nu operează circumstanțe care să atenueze răspunderea penală derivată din faptele de care este acuzat, la fel de relevante sunt gravitatea sporită a faptelor de care este acuzat inculpatul.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul să fugă (Stdgmuller împotriva Austriei, hotărârea din 10.11.1969, seria A nr. 9, pct. 15)-, riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, hotărârea din 27.06.1968, seria A nr. 7, pct. 14), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, hotărârea din 10.11.1969, seria A nr. 10, pct. 9) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, hotărârea din 26.06.1991, seria A nr. 207, pct. 51 și Hendriks împotriva Țărilor de Jos, nr. 43701/04, 5.07.2007).

În privința inculpatului sunt incidente două ipoteze dintre cele arătate, respectiv pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică și să comită noi infracțiuni.

Prin acțiunile sale inculpatul a înțeles să nesocotească norme de conviețuire socială, instituite atât pentru protecție sa, cât și a altor persoane. Doar arbitrariul a făcut posibilă evitarea producerii unei tragedii.

Este de notorietate în rândul membrilor societății, la nivel local și național, precum și în practica judiciară penală, că infracțiunile de acest gen cunosc o recrudescență și reprezintă un pericol imediat și direct la adresa vieții, integrității corporale sau sănătății persoanelor. Starea de pericol operează atât față de subiectul activ, cât și față de subiecții pasivi. Ambele categorii pot fi vătămate prin asemenea infracțiuni.

Practica judiciară a instanțelor de judecată relevă constant că, adesea, consumul de băuturi alcoolice și conducerea vehiculelor pe drumurile publice în aceste condiții de către persoane care nu posedă permis de conducere constituție factori favorizanți sau chiar generatori ai unor accidente rutiere cu consecințe dintre cele mai grave.

Măsurile luate de organele judiciare față de asemenea fapte trebuie să prezinte un caracter exemplar. în condițiile arătate, dată fiind realitatea socială curentă, doar măsuri preventive exemplare mai pot constitui un resort apt să contribuie la descurajarea membrilor societății din a avea conduite penale de genul celor din conținutul constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului.

Consumul de alcool poate constitui un factor care să îl determine în viitor pe inculpat să își reitereze conduitele infracționale, dat fiind că împrejurările realității cauzei curente nu au avut vreun efect de inhibare față de acesta.

Privarea de libertate a persoanei trebuie să garanteze protejarea individului împotriva arbitrariului și să fie necesară în mod real față de circumstanțele cauzei, respectiv să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 din Convenție (Wîtold Liîxva împotriva Poloniei, hotărârea din 04.04.2000, pct. 78).

Detenția trebuie să reprezinte o măsură proporțională cu obiectivul declarat, pentru a răspunde exigențelor art. 5 § 1 lit. c) (Ladent împotriva Poloniei, cererea nr. 11036/03, hotărârea din 18.03.2008, pct. 55-56).

Curtea a reiterat constant că o persoană poate fi deținută, în temeiul art. 5 § 1 lit. c) din Convenție, în cadrul unei proceduri penale, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când este suspectată că a comis o infracțiune (Șahin Alpay împotriva Turciei, cererea nr. 16538/017, hotărârea din 20.03.2018, pct. 103; Jecius împotriva Lituaniei, cererea nr. 34578/97, hotărârea din 31.07.2000, pct. 50; Schwabe și M.G. împotriva Germaniei, cererile nr. 8080/08 și 8577/08, hotărârea din 01.12.2011, pct. 72).

Totodată, în acord cu practica Curții, judecătorul de drepturi și libertăți subliniază că acuzațiile aduse inculpatului sunt de o gravitate sporită, iar contextul factual în care au fost comise constituie motive suficient de pertinente, legitime și proporționale cu restrângerea drepturilor sale pentru justificarea îndepărtării sale provizorii dintre membrii societății.

Date fiind aceste motive, privarea sa de libertate este necesară și pentru a se asigura prezența sa în fața organelor de urmărire penală, pentru desfășurarea cu celeritate a procedurilor judiciare și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

In ipoteza existenței unor „ motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune ", Curtea arată că nu este acceptată o politică de prevenție generală îndreptată împotriva unei persoane individuale sau unei categorii de persoane care sunt percepute periculoase sau predispuse la săvârșirea de infracțiuni de către autorități. Așadar, motivul de detenție oferă statelor contractante un mijloc pentru a preveni o infracțiune concretă și precisă cu privire, în special, la locul și momentul săvârșirii, precum și la victimele acesteia. Astfel, o detenție este justificată dacă autoritățile demonstrează, în mod convingător, că persoana în cauză a fost implicată după toate probabilitățile într-o infracțiune concretă și precisă, iar săvârșirea ei nu a fost prevenită de detenție (S., V. și A. împotriva Danemarcei, cererile nr. 35553/12, 36678/12 și 36711/12, hotărârea din 22.10.2018, pct. 89 și 91).

In acord cu jurisprudența Curții, judecătorul de drepturi și libertăți realizează un test de necesitate în cazul ipotezei analizate, prevăzute de art. 5 § 1 lit. c). O atare evaluare presupune că judecătorul a analizat și a luat în considerare măsuri preventive mai puțin restrictive, alternative, însă a constatat că acestea ar fi insuficiente pentru a asigura protecția persoanei sau a interesului public.

Astfel, după cum a arătat, judecătorul de drepturi și libertăți subliniază că lăsarea în libertate a inculpatului îl poate încuraja pe acesta să își reitereze conduitele infracționale în raporturile cu alți subiecți pasivi sau alte valori sociale ocrotite prin norme de incriminare penală, prin aceea că i se poate induce ideea de impunitate.

Conduitele sale și persoana sa sunt caracterizate de gravitate sporită. A conduce fără permis de conducere și sub influența alcoolului, cu urmarea producerii unui accident de circulație, urmate de refuzul de recoltare de probe/mostre biologice, denotă un grad scăzut de responsabilitate și respect față de lege.

Există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a condus un autovehicul fără permis de conducere, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și a produs un accident de circulație în urma căruia pasagerul ar fi suferit multiple leziuni traumatice. A refuzat prelevarea de mostre biologice, conduită care reflectă, în esență, o sfidare Ia adresa organelor judiciare penale.

Detenția provizorie trebuie să înceteze de îndată ce riscul nu mai există, putând fi necesară o supraveghere. Inclusiv durata detenției reprezintă, de asemenea, un factor relevant (S., V. și A. împotriva Danemarcei, antereferită, pct. 161).

Ecoul social al faptelor nu s-a estompat, ci este actual și resimțit în mentalul și percepția colectivă a societății, atât în plan local, cât și național, care este în expectativa unei reacții preventive ferme față de inculpat.

Detenția nu rămâne legitimă, decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată.

Continuarea detenției nu poate fi folosită pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.

Instanțelor interne le revine sarcina de a motiva în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată în cazul în care inculpatul ar fi liber (Letellier împotriva Franței, cererea nr. 12369/86, hotărârea din 26.06.1991, pct. 51; I. A. împotriva Franței, cererea nr. 28213/95, hotărârea din 23.09.1998, pct. 104; Prencipe împotriva Monaco, cererea nr. 43376/06, hotărârea din 16.07.2009, pct. 79; Tîron împotriva României, cererea nr. 17689/03, hotărârea din 07.04.2009, pct. 42).

Lăsarea în libertate a inculpatului, din măsura preventivă a reținerii, amenință ordinea publică. Există suspiciunea rezonabilă că a comis infracțiunile antedescrise în condițiile arătate.

Privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Sintagmapericol pentru ordinea publică”, prevăzută de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, desemnează o stare prin care s-ar putea periclita în viitor, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, normala desfășurare a relațiilor sociale care compun obiectul juridic al infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.

Prin urmare, în lipsa unei reacții ferme, adecvate și eficiente a organelor judiciare penale față de persoane cu privire la care s-a formulat o acuzație penală, care îndeplinește cerințele procedurale anteredate, se pot genera sentimente de revoltă, indignare și insecuritate socială în rândul cetățenilor, care se conformează legilor și care pretind, de la stat și organele sale, asigurarea unui climat guvernat de domnia legii, în care, împotriva persoanelor care manifestă conduite penale, se iau măsuri procesuale proporționale și necesare.

De asemenea, există pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială care vizează valori sociale dintre cele ocrotite de dispozițiile art. 1 din Codul penal, în urma unei reacții declanșate de faptă sau ca urmare a unei activități ulterioare a persoanei acuzate.

Criteriile pentru stabilirea existenței sau inexistenței stării de pericol pentru ordinea publică sunt reglementate expres de dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală și constau în gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere, anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale, alte împrejurări referitoare la persoana inculpatului în urma aplicării acestor criterii în cauza pendinte, judecătorul de drepturi și libertăți subliniază faptul că natura infracțiunilor denotă un posibil grad ridicat de dezinhibiție a inculpatului în săvârșirea de fapte antisociale, circumstanțe care imprimă faptelor o gravitate concretă ridicată în concluzie, activitatea antisocială reflectă riscul ca, pe viitor, inculpatul să reitereze fapte de natură penală sau să încurajeze alte persoane să adopte astfel de conduite.

De asemenea, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, deoarece infracțiunile sunt pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani inclusiv.

Faptele săvârșite, în ansamblul lor, răspund cerințelor suplimentare prevederii faptei, prevăzute de textul de lege antereferit, încălcarea din nou a regulilor de conviețuire socială, prin activități infracționale ale inculpatului, este unul din elementele pericolului concret pentru ordinea publică.

Așadar, din împrejurările reale și circumstanțele personale, judecătorul de drepturi și libertăți subliniază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate socială și ar crea un efect de nemulțumire colectivă, deoarece împotriva unor persoane ce comit fapte penale organele statului nu acționează suficient, eficient și cu rigoare.

în concluzie, față de dispozițiile art. 202 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura preventivă în curs este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și este necesară pentru realizarea scopului asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii de la urmărirea penală și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

În lipsa unei definiții legale, în opinia instanței, sintagma „buna desfășurare a procesului penal”, prevăzută de art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu trebuie interpretată și analizată într-un sens restrâns, accepțiune care sa presupună doar asigurarea prezenței inculpatului la procesul penal sau al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, deoarece aceste noțiuni sunt prevăzute distinct în cuprinsul art. 202 alin.(l) din Codul de procedură penală.

Sintagma „buna desfășurare a procesului penar are o accepțiune mai largă, care înglobează un palier amplu de noțiuni și componente și care cuprinde și alte elemente intrinseci sau extrinseci procesului penal (cum ar fi de exemplu, ordinea publică sau o stare de tensiune ori nesiguranță în rândul societății).

De asemenea, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social și rezonanța publică ale faptelor de care este acuzat inculpatul, limitele de pedeapsă și persoana inculpatului.

În concluzie, toate aceste elemente au fost analizate în precedent și determină concluzia că măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nu constituie resorturi preventive suficiente în acest moment pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică.

Astfel, în ceea ce privește caracterul necesar al măsurii, față de gravitatea faptelor, urmările produse și modul de comitere, măsura arestării preventive reprezintă o reacție rapidă și fermă a autorităților judiciare penale, împotriva unor fapte grave și persoane periculoase, în ceea ce privește caracterul proporțional al măsurii, înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică și împiedicarea inculpatului de a fi implicat în săvârșirea de fapte antisociale, prin reiterarea unor conduite penale reprobabile, nu pot fi realizate prin măsura controlului judiciar ori a arestului la domiciliu, ci prin înlăturarea acestuia pentru o perioadă necesară și suficientă de timp din comunitatea afectată de ecoul faptelor.

Totodată, se ține seama că nu există probe că inculpatul ar suferi probleme de sănătate care nu fac posibil regimul de detenție.

Cerința proporționalității decurge din cea a necesității și presupune existența unui just echilibru între măsura privativă de libertate și scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertății persoanei și evitării oricărei ingerințe arbitrare în drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei.

Inculpatul nu a dat declarație în fața judecătorului de drepturi și libertăți. A arătat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Susținerile inculpatului, formulate prin apărătorul desemnat din oficiu, prin care s-'a invocat că se poate lua o măsura preventivă mai ușoară, respectiv arestul la domiciliu, invocându-se că se poate constata că a avut o atitudine sinceră nu sunt suficient de temeinice și nu constituie, în acest moment procesual și pentru considerentele antedescrise, temeiuri pentru luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Faptul că se teme de ace nu constituie un motiv de înlăturare sau diminuare a răspunderii penale. Procedeul recoltării urma să fie realizat de un medic dintr-o unitate spitalicească, astfel că eventualele sale temeri sunt nejustificate. Nu a făcut dovada că ar suferi de vreo afecțiune medicală care să interzică efectuarea asupra sa a unui procedeu medicale de natura recoltării de mostre biologice.

Membrii localității din care provine inculpatul trebuie să aibă reprezentarea că respectarea legilor constituie un imperativ și o stare de normalitate într-o societate democratică.

Prin urmare, judecătorul de drepturi și libertăți reține că cererea inculpatului este nefondată.

Nu au constatate din oficiu și nu au fost ridicate de către subiecții procesuali elemente de nelegalitate care să împiedice luarea măsurii preventive. Nu există vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale dintre cele de la art. 16 din Codul de procedură penală.

Prin urmare, luarea unei alte măsuri preventive, respectiv controlul judiciar, prevăzut de art. 211 din Codul de procedură penală sau arestul la domiciliu, prevăzută de art. 218 din Codul de procedură penală, nu este suficientă în acest moment procesual.

Cheltuieli judiciare: în baza art. 275 alin. (3) din Codul procedură penală, cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, înregistrat la nivelul Ministerului Justiției cu nr. 14511/14.02.2019, cheltuielile judiciare de 616 lei, pentru procedura desfășurată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu titlu de onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu inculpatului, rămân în sarcina statului și vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Domenii speta

Spete similare