Tip : incheiere

Sentinţă civilă *** din 17.03.2021


Prin cererea înregistrată sub nr. (...) contestatorul (...) a formulat contestaţie la executare, in contradictoriu cu intimata (...), solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunta să se dispună anularea actelor si a formelor de executare efectuate in dosarul de executare nr. (...) al (...); suspendarea executării silite pană la solutionarea definitivă a cauzei, invocând totodată prescriptia dreptului material la acţiune.

În motivarea cererii contestatorul arată că împotriva lui s-a declansat executarea silită la cererea intimatei, prin care i se solicită plata sumei de (...) lei, sumă compusa din (...) lei reprezentand creanţa compusa din (...) lei debit principal, (...) lei dobanda aferentă creditului si (...) lei cheltuieli de executare silită, titlul executoriu fiind reprezentat de contractul de credit bancar nr(...)

Mai precizează contestatorul că într-adevăr, in anul (...) a incheiat un contract de credit prin care a imprumutat o anumită sumă de bani, insă acest împrumut a fost restituit în totalitate, astfel că pentru toate motivele invocate solicită admiterea cererii.

In drept, a invocat dispozitiile art. 711 si urm. cod procedură civilă.

A depus alăturat, în copie, înscrisuri.

La data de (...) intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestatiei la executare ca nelegala si neintemeiată.

La data de (...) (...) a depus, in copie certificată, dosarul de executare nr. (...)

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reține următoarele:

În fapt, la data de (...) între contestatoarul (...) şi (...), a fost încheiat contractul de credit nr. (...), obiectul contractului fiind reprezentat de acordarea de către (...) a unui credit în sumă de (...) lei, pentru un termen de (...) de luni.

La data de (...) ( ...)  a cesionat creanţa rezultată din contractul de credit nr. (...) către (...), iar la data de (...) a operat cesiunea de creanţă între (...) şi intimata (...)

Prin cererea înregistrată la (…) la data de (…), creditoarea intimată (...) a solicitat executarea silită a debitorului (...) în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. (...)

Prin încheierea pronunțată de (...) în data de (...) în dosarul nr. (...), a fost admisă cererea formulată de (...) și a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului (...) prin toate formele de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. (...)

In drept, potrivit art. 711 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar, alineatul 3 al aceluiaşi articol, statueaza ca dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot cere, pe calea contestatiei la executare si anularea incheierii prin care s-a admis cererea de incuviintare a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.

Contestaţia la executare este o cale de atac în faţa instanţei de judecată îndreptată împotriva actelor de executare întocmite de organul de executare cu nerespectarea unor dispoziţii legale. Sancţiunea care intervine în situaţia în care organul de executare nu a respectat dispoziţiile legale care reglementează procedurile de executare silită este  nulitatea actelor de executare urmărindu-se prin aceasta lipsirea de efecte a unor acte nelegale.

Prin prezenta contestaţia la executare contestatorul a invocat ca motive de nelegalitate prescripția dreptului material la acţiune, precizată ulterior ca fiind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, precum şi critici cu privire la autenticitatea contractului de credit, nesusţinute ulterior, motiv pentru care acestea din urmă nu vor fi analizate.

În ce privește critica referitoare la prescripția dreptului de a cere executarea silită, instanța reține că una dintre neregularitatile procedurale savarsite cu prilejul activitatii de urmarire silita si care poate face obiectul unei contestatii la executare propriu-zise este si neobservarea intervenirii prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.

Cu privire la aceasta aparare, instanta are in vedere prevederile art. 706 alin. 1 C.proc.civ., conform carora dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani daca legea nu prevede altfel iar alin. 2 dispune ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.

Raportand aceste prevederi la cauza de fata instanta urmeaza a determina momentul de la care a început sa curga termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. (...)

Cu titlu prealabil, instanța reține că, aşa cum rezultă din actele dosarului şi cum s-aprecizat anterior, creanța de față a fost cesionată în favoarea intimatei însă aceasta din urma a preluat creanța așa cum se prezenta la momentul cesiunii sale, debitorul cedat putând opune cesionarului prescripția executării silite intervenită chiar anterior cesiunii sau ulterior acesteia, cesiunea creanței neconstituind o cauză de întrerupere a termenului de prescripție, nefiind prevăzută în enumerarea limitativă de la art. 709 C.proc.civ.

Neexercitarea dreptului de a cerere executare silită în termenul legal produce efectul extinctiv al prescripției. Prin împlinirea termenului de prescripție, dreptul de a cere executarea silită se stinge și creditorul care n-a cerut executarea titlului său executoriu în termenul legal nu mai poate obține realizarea pretențiilor sale pe calea constrângerii judiciare întrucât dreptul său la acțiune s-a prescris.

Potrivit art. 711 C. proc. civ., dispozițiile referitoare la prescripția dreptului de a obține executarea silită se completează cu dispozițiile Codului civil privitoare la prescripția extinctivă.

În cazul unui titlu executoriu constând într-un contract de credit, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită trebuie calculat de la momente diferite, în funcție de modalitatea în care creditorul înțelege să pună în executare contractul de credit.

Astfel, în cazul în care se pune în executare fiecare rată în parte, pentru fiecare din acestea curge un termen distinct de prescripție, având în vedere că este vorba despre prestații succesive, iar în cazul în care banca procedează la declanșarea scadenței anticipate și executarea silită vizează întregul credit, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data declarării scadenței anticipate, fără a fi exclusă însă posibilitatea de a se invoca prescripția pentru ratele de credit devenite exigibile anterior declarării scadenței anticipate, în cazul în care pentru fiecare dintre acestea s-a împlinit termenul de prescripție.

Din înscrisurile comunicate de către (...) nu rezultă că s-ar fi declarat scadenţa anticipată a creditului acordat prin contractul nr. (...)

Din rulajul creditului  rezultă că ultima plată efectuată de către contestator este din data de (...), iar la (...) a operat cesiunea de creanţă dintre unitatea bancară şi (...)

Astfel, deşi la dosar nu a fost depusă dovada unei notificări formale a împrumutatului cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului, însă la data de (...) a intervenit cesiunea creanței, instanţa reţine că aceasta are valoarea declarării exigibilității întregii creanțe, deoarece banca nu putea cesiona decât o creanță certă și exigibilă, iar nu un contract bancar.

Întrucât cesiunea creanței are valoarea declarării exigibilității întregii creanțe, începând cu data de (...) ratele stabilite pentru creditul acordat şi-au pierdut individualitatea, astfel că a început să curgă, de la data de (...), un singur termen de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, pentru întregul sold neachitat al împrumutului.

Astfel, raportat la momentul înregistrării pe rolul (...) a cererii de executare silită de către creditoarea cesionară (intimata din cauză), respectiv la data de (…) dreptul de a obţine executarea silită apare ca prescris, fiind împlinit termenul de 3 ani prevăzut de lege, intimata nedovedind existenţa în cauză a unor acte întrerupătoare de prescripţie.

Față de aspectele menționate în precedent, reţinând incidenţa prescripţiei dreptului de obţine executarea silită şi văzând dispozițiile art. 707 alin.2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia  prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie, instanţa va admite contestaţia la executare şi va anula executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. (...) al (...)

Așa fiind, contractul de credit în discuție și-a pierdut caracterul executoriu, iar potrivit art. 632 alin. 1 C. proc. civ., „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”.

Aşadar, nu se mai poate proceda la punerea în executare silită a titlului executoriu cu privire la care s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Potrivit art. 704 C. proc. civ., „nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum şi a actelor de executare subsecvente, dispoziţiile art. 174 şi următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător”.

Potrivit art. 174 alin. 1 C. proc. civ., „nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă”, iar potrivit art. 175 alin. 1 C. proc. civ., „actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia”.

În speță, este evidentă vătămarea cauzată contestatorului prin efectuarea urmăririi silite împotriva sa, în baza unui titlu care şi-a pierdut caracterul executoriu, iar singura modalitate de înlăturare a vătămării produse o reprezintă anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. (...).

În temeiul art. 45 alin. (1) lit. f din OUG 80/2013, instanţa va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de (...) lei aferentă contestației la executare, achitată cu chitanțele seria (...) nr. (...) şi seria (...) nr. (...), după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.