Contestaţie decizie de pensionare

Sentinţă civilă 996 din 23.02.2021


996/2021 23-02-2021

contestatie decizie de pensionare

Tribunalul ARGES

Instituția emitentă

Tribunalul ARGES

Număr hotărâre

996/2021

Obiect dosar

contestatie decizie de pensionare

Data

23-02-2021

Materie juridică

Asigurari sociale

Stadiu procesual

Fond

 

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2021:049.______

Dosar nr. _____________

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 996/2021

Ședința publică de la 23 februarie 2021

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ C_____ D______

Asistent judiciar D____ R________ R___

Asistent judiciar N______ E____ S_____

Grefier E____ D_____ O______

Pe rol judecarea cauzei în materie de asigurări sociale privind pe reclamanta B______ B_____ și pe pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. N_______ B______, pentru reclamantă, lipsind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, procedura de citare a părților fiind legal îndeplinită.

Instanța pune în discuție competența Tribunalului Argeș în ceea ce privește soluționarea cauzei.

Apărătorul reclamantei apreciază că Tribunalul Argeș este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit disp.art.131 alin.1 C.pr.civ., tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, în conformitate cu disp. art. 153-154 din Lg. 263/2010, republicată, după care pune în discuție durata necesară pentru cercetarea procesului.

Apărătorul reclamantei apreciază cercetarea prezentei cauze la 1 termen de judecată.

Tribunalul, potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 1 termen de judecată, având în vedere obiectul cauzei și probatoriul ce trebuie administrat și acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Tribunalul, apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri solicitată, constatând că acestea sunt depuse la dosar.

La solicitarea instanței, apărătorul reclamantei arată că nu are alte cereri prealabile dezbaterii fondului și solicită ca acesta să aibă loc la acest termen de judecată, potrivit art. 244 alin.3 C.pr.civ.

Constatând că apărătorul reclamantei este de acord cu dezbaterea fondului azi, în ședință publică, în conformitate cu art. 392 C.pr.civ., instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Av. N. B______, pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.

În conformitate cu art.394 alin.1 C.pr.civ., instanța închide dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare asupra prezentei cauze.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28-07-2020, reclamanta B______ B_____ a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. ______/17.07.2020 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin luarea în calcul a adeverinței nr. ______/03.06.2020 eliberată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI, precum și să plătească acesteia diferențele drepturilor de pensie începând cu data de 01.08.2020, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este pensionată pentru limită de vârstă, solicitând recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor pentru care angajatorul a eliberat adeverința indicată. Cu toate acestea, pârâta, încălcând principiul contributivității, a respins cererea sa de recalculare, prin decizia contestată.

În drept, s-au invocat disp. art. 139 din Legea nr. 127/2019.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.157 din Legea nr.263/2010.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27-08-2020, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că nu a fost valorificată adeverința, întrucât veniturile respective nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1-04-2001, conform art.165 din Legea nr. 263/2010 și Anexei nr.15 din HG nr. 257/2011.

În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține pe fondul cauzei următoarele:

Prin decizia nr. ______/17.07.2020 emisă de pârâtă, cererea reclamantei din 06.07.2020 de recalculare a drepturilor sale de pensie prin valorificarea salariilor brute pentru care angajatorul său a eliberat adeverința nr. ______/03.06.2020 emisă de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI a fost respinsă cu motivarea că potrivit prevederilor art.165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor anuale, pentru perioadele anterioare datei de 1-04-2001, se utilizează salariile tarifare de încadrare în conformitate cu modul de înregistrare în carnetul de muncă.

Într-adevăr, art.165 alin.1 lit.b din Legea nr. 263/2010 stabilește că pentru perioada 1.07.1977-1.01.1991 se utilizează la determinarea punctajelor lunare salariile nete, iar adeverința depusă de reclamant atestă veniturile brute de care a beneficiat acesta, fostul angajator menționând că pentru sumele respective s-au virat contribuțiile corespunzătoare la bugetul de stat al asigurărilor sociale.

Or, art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010 instituie ca principiu de bază al sistemului public de pensii principiul contributivității.

Sub acest aspect s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, prin decizia nr. 19/2011, în considerentele căreia, de asemenea obligatorii, conform art.517 alin.4 N C.pr.civ., se statuează că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității.

Totodată, prin decizia nr. 19 /2012 ÎCCJ, obligatorie conform art. 517 alin. 4 C.pr.civ, se statuează că sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de angajator și pentru acestea s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Prin urmare, la calculul drepturilor de pensie în temeiul Legii nr.263/2010 se au în vedere toate veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Art.165 din lege nu poate fi interpretat, astfel cum o face pârâta, în sensul excluderii de la valorificare a unor venituri ce au constituit bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale, pe motiv că adeverința eliberată de angajator evidențiază salarii brute și nu salarii nete sau invers.

Tribunalul apreciază că art. 165 din Legea nr. 263/2010 are menirea de a clarifica, având în vedere succesiunea în timp a legilor, modalitatea de înscriere în carnetul de muncă a salariilor în cursul anilor, precum și modalitatea de stabilire a bazei de calcul pentru contribuția de asigurări sociale.

Altfel spus, textul de lege prevede ce salarii se utilizează la determinarea punctajelor lunare, pentru diverse perioade, în funcție de legislația în vigoare la acel moment, reglementând deci procedura de calcul ce trebuie respectată de casa de pensii și având caracter orientativ.

Excluderea de la valorificare a unor venituri, ce au constituit, potrivit mențiunilor din adeverințe, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale constituie un abuz, pârâta încălcând principiul contributivității.

Prin urmare, în contextul în care adeverința depusă la Casa de pensii de către reclamantă este emisă conform legii și angajatorul menționează că a fost reținută contribuția de asigurări sociale cu privire la aceste venituri, pârâta are obligația de a lua în calcul și aceste venituri potrivit legislației aplicabile.

Astfel că, în temeiul disp.art.107 alin.3 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, instanța va anula decizia ______/17.07.2020 a CJP Argeș și va obliga pârâta să emită o nouă deciziei de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei prin valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr. ______/03.06.2020 eliberată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI (exceptând salariile evidențiate cu steluță).

Având în vedere că potrivit art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin.3 se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea (în speță, la 06-07-2020), instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei diferențele de drepturi de pensie ce rezultă din această recalculare începând cu data de 01.08.2020.

Pentru aceste considerente, tribunalul va admite acțiunea și potrivit dispozițiilor art.453 alin. (1) Cod procedură civilă va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, potrivit chitanței de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta B______ B_____, CNP _____________, domiciliată în Pitești, ____________________. 9, ______________, _________________ și cu domiciliul procesual ales la C__. Av. B______ N_______, cu sediul în Pitești, _______________________, ____________, jud. Argeș, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, cu sediul în Pitești, __________________ nr. 38, jud. Argeș.

Anulează decizia nr. ______/17.07.2020 a CJP Argeș.

Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în calcul a veniturilor brute (exceptând salariile evidențiate cu steluță) menționate în adeverința nr. ______/03.06.2020 eliberată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PITEȘTI, precum și să plătească acesteia diferențele drepturilor de pensie începând cu data de 01.08.2020.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

Executorie provizoriu de drept.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeș.

Pronunțată azi, 23.02.2021, la Tribunalul Argeș, Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

Președinte,

A______ C_____ D______ Asistent judiciar,

D____ R________ R___ Asistent judiciar,

N______ E____ S_____

Grefier,

E____ D_____ O______

Red. D.R.R. – 04.03.2021

4 ex.

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

________________________________________

[*] operator de date cu caracter personal nr. 5085 și 5596

55/2021 18-02-2021

calcul drepturi salariale

Tribunalul ARGES

Instituția emitentă

Tribunalul ARGES

Număr hotărâre

955/2021

Obiect dosar

calcul drepturi salariale

Data

18-02-2021

Materie juridică

Litigii de munca

Stadiu procesual

Fond

 

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2021:049.______

Dosar nr. ______________

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 955/2021

Ședința publică de la 18 Februarie 2021

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M________ P__________, judecător

Asistent judiciar D____ R________ R___

Asistent judiciar N______ E____ S_____

Grefier E____ - R_____ R_____

S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții: Q_____ Q________ Q______, [______ [_____, V____ V__, H___ H____, D______ D________, L_________ L___ L_________, P_________ P____, Z_____ Z____, U_______ U_____ U__, G_____________ G_____ G______, C_______ C_____, K_______ K______ K_______, O____ O____ O________, Y_____ Y_______ Y______, T______ T____, F______ F_____, B_____ B______, J___ J____ J______, N_____ N____, X_____ X____ X____, S______ S______ S_____, E_____ E________ E_______, A__ A_____ A_____, I______ I____, M______ M____ M____, W___ W_______ W_______ și pe pârâtul R_______ R_______ R_ R______ R______, având ca obiect calcul drepturi salariale.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința din data de 04.02.2021 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 18.02.2021, când deliberând a pronunțat următoarea soluție.

INSTANȚA

1.Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arges la data de 12 octombrie 2017 (data plicului), asa cum a fost completata la data de 20.02.2018 (f. 115, vol I), reclamanții Q_____ Q________ Q______, [______ [_____, V____ V__, H___ H____, D______ D________, L_________ L___ L_________, P_________ P____, Z_____ Z____, U_______ U_____ U__, G_____________ G_____ G______, C_______ C_____, K_______ K______ K_______, O____ O____ O________, Y_____ Y_______ Y______, T______ T____, F______ F_____, B_____ B______, J___ J____ J______, N_____ N____, X_____ X____ X____, S______ S______ S_____, E_____ E________ E_______, A__ A_____ A_____, I______ I____, M______ M____ M____, W___ W_______ W_______ au chemat în judecată pârâtul R_______ R_______ R_ R______ R______, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la:

a - plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a calculării sporului de condiții de lucru la salariul de bază (conform definiției acestuia din Legea-cadru nr. 330/ 2009 și Legea-cadru nr. 284/2010) iar nu la salariul de încadrare, calculul diferențelor urmând a fi făcut începând cu trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii până la data de 24 decembrie 2016 (până la intrarea în vigoare a Legii 250/2016);

b - plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a calculării sporului de prevenție la salariul de bază iar nu la salariul de încadrare, calculul diferențelor urmând a fi făcut începând cu trei ani în urmă de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data de 24 decembrie 2016;

c - plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a calculării tarifului orar pentru orele de gardă la salariul de bază iar nu la salariul de încadrare, calculul diferenței lor urmând a fi făcut începând cu trei ani în urmă de la data introducerii prezente acțiuni și până la 24 decembrie 2016;

d - plata diferențelor salariale cuvenite ca urmarea calculării sporului de vechime la salariul de bază iar nu la salariul de încadrare, calculul diferențelor urmand a fi făcut începând cu trei ani în urmă de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data de 24 decembrie 2016;

2.S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și la acordarea dobanzii legale, cu plata cheltuielilor de judecată.

3.În motivarea acțiunii reclamantii au arătat că sunt medici ai Spitalului Județean Argeș iar începând cu anul 2010 sporurile solicitate și tariful orar pentru orele de gardă le-au fost plătite la salariul de încadrare, noțiune care nu este definită de lege, dar care este evidentiata în statul de salarii. Legea-cadru 330/2009 și Legea-cadrul 284/2010 definesc salariul de bază iar în conformitate cu dispozițiile OMS 547/2010 și respectiv OMS 870/2004, sporurile de condiții de lucru și de preventie și tariful orar pentru orele de gardă se calculează la salariul de bază.

4.Au mai aratat reclamanții că fiecare beneficiază, după caz, de sporul de 50% pentru condiții periculoase, pentru activități în blocul operator, de sporul de 15% pentru condiții deosebite – stres, risc si de sporul de 5% pentru condiții deosebite, sporuri ce se acordă proporțional cu timpul de muncă prestat în locurile respective, cuantumul acestora stabilindu-se prin aplicarea cotei procentuale la salariul de baza din luna respectivă. In ceea ce privește tariful pentru orele de gardă, garzile efectuate pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru în zilele lucrătoare se salarizeaza cu un spor de 75% iar cele în afara normei legale de muncă și a programului de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează, se salarizeaza cu un spor de 100%, sporuri ce trebuie calculate și plătite la salariul de bază. Aceeași bază de calcul, salariul de bază, trebuie avută în vedere și în cazul sporului de vechime prevăzut de Codul Muncii.

5.La data de 21 noiembrie 2017 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal anularea cererii de chemare în judecată deoarece nu respectă prevederile art. 194 din Codul de Procedură Civilă si a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată. In ceea ce privește excepția tardivității/inadmisibilitatii cererii de chemare în judecată, s-a susținut că reclamanții nu au respectat procedura prealabilă impusă de art. 30 din Legea 284/2010.

6.Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată și a susținut că sporurile pentru condiții de lucru au fost acordate reclamanților la limita maximă prevăzută de lege. Incepând cu ianuarie 2010 salarizarea în sistemul bugetar s-a făcut potrivit Legii 330/2009. Incepând cu luna ianuarie 2010 noul salariu de bază va fi salariul de bază avut în luna decembrie, corespunzător funcției, clasei, gradului și treptei profesionale avute la care se adaugă sporurile prevăzute în anexa nr. II/2 la lege, după cum urmează: sporul de vechime, salariul de merit pentru personalul care a beneficiat de salariu de merit, sporul de prevenție, cuantumul lunar al primei de stabilitate. Sporurile rămase în afara salariului de bază se acordă intr-un cuantum a cărui valoare să nu depășească suma avută în luna decembrie 2009. Deci, în anul 2010, sporurile la salariile de bază se acordă într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009 iar în acest sens s-au emis si precizările Ministerului Sănătății Direcția Planificarea sistemului sanitar și politici salariale nr. IX/C/1422 din 9 ianuarie 2010. S-a concluzionat de către pârât că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite în mod corect, potrivit normelor legale în vigoare.

7.La data de 17.04.2018 instanța a analizat prioritar exceptia tardivitatii actiunii si exceptia inadmisibilitatii acesteia, insa le-a respins ca neintemeiate prin incheierea pronuntata la acea data.

8.Prin sentinta nr. 1488/02 Aprilie 2019 pronuntata de Tribunalul Arges s-a respins actiunea formulata de reclamanti. S-a retinut ca notiunea de „salariu de baza”, mentionata in toate actele normative indicate in motivarea cererii de chemare in judecata este similara cu notiunea de „salariul de incadrare”.

9.Prin decizia nr. 4633/25 Noiembrie 2019 pronuntata in apel de catre Curtea de Apel P______, completata prin decizia nr. 2378/21 Septembrie 2020, s-a admis apelul declarat de reclamanti si s-a anulat sentinta civila. S-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.

10.Pentru a decide astfel, s-a retinut ca motivarea instanței este bazată numai pe verificarea statelor de plată și fără nicio argumentare a semnificației și conținutului juridic al noțiunilor de „salariu de încadrare” și „salariu de bază” fapt ce este în contradicție cu principiul dreptului la apărare reglementat de art.13 Cod procedură civilă, precum și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului reglementat de art.22 din același cod.

11.In rejudecare s-a procedat la reanalizarea probelor administrate in prima etapa procesuala.

12.Prioritar, se va retine ca incheierea din data de 17.04.2018 prin care instanța de fond in prima etapa procesuala a analizat prioritar exceptia tardivitatii actiunii si exceptia inadmisibilitatii acesteia, cu solutia respingerii ca neintemeiate, nu a fost apelata, astfel ca a intrat in puterea lucrului judecat. Cum incheierea nu a fost nici anulata, in aceasta etapa procesuala Tribunalul nu se va mai pronunta asupra acestor exceptii.

13.Analizand actele si lucrarile cauzei, pe fond, Tribunalul va retine urmatoarele:

14.Reclamantii fac parte din colectivul de medici al spitalului parat. Acestia sustin ca paratul nu le-a calculat in mod corect sporul de conditii de lucru, sporul de preventie, tariful pentru orele de garda si sporul de vechime, intrucat procentul acestor sporuri nu ar fi fost aplicat la salariul de baza, ci la salariul de incadrare.

15.In aceste conditii, prin actiunea de fața se solicita de catre reclamanti acordarea diferentelor de drepturi salariale rezultate incepand cu data de 12.10.2014 si pana la 24 decembrie 2016.

16.Reclamantii au sustinut ca notiunea de „salariu de baza” , mentionata in toate actele normative indicate in motivarea cererii de chemare in judecata este diferita de „salariul de incadrare” si ca aplicarea procentelor sporurilor la cel din urma ar duce la o diminuare a drepturilor salariale de care ar fi trebuit sa beneficieze.

17.Într-adevăr, în toate actele normative ce reglementează salarizarea se regăsește notiunea de „salariu de baza” iar nu aceea de „salariul de incadrare”.

18.Astfel, potrivit art. 11 alin. 2 din Legea-cadru nr. 330/2009: „(2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.” iar conform art.6 : „Reglementările din cuprinsul prezentei legi au ca scop și finalitate următoarele: (…)

b) stabilirea salariului de bază, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, ca principal element al câștigului salarial, prin includerea în acestea, după caz, a unor sporuri, majorări sau indemnizații cu caracter general;”

19.În mod similar, și disp. art. 1 din ORDINUL Nr. 547 din 26 mai 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice : “

Art. 1 - Salariile de bază pentru personalul contractual din unitățile bugetare subordonate autorităților administrației publice sunt prevăzute astfel:

b) în anexa nr. II/2, pentru unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială;” se referă tot la noțiunea de salariu de bază.

20.Notiunea de „salariu de baza” este mentinuta si in art. 9 alin. 2 al Legii cadru 284/2010, potrivit caruia : „(2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi în bani și în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.”

21.De altfel, și următoarele acte normative ce reglementează salarizarea, respectiv OUG nr. 84/2021, OUG nr. 70/2014, OUG nr. 83/2014, OUG nr. 35/2015, OUG nr. 57/2015, OUG nr. 20/2016 si chiar Ordinul nr. __________ citat chiar de către pârâtă, se referă la aceeași noțiune precum și la modalitate de aplicare a sporurilor ( incluse sau nu) la aceasta. Deci sigura bază de calcul, indiferent cum se face acest calcul este salariul de bază, iar nu un alt criteriu, ce nu se regăsește în legislația aplicabilă categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, respectiv salariu de încadrare.

22.În continuare, rămâne de stabilit dacă din susținerile parților raportat la înscrisurile câștigate cauzei, salariul de incadrare la care s-a raportat pârâta este echivalentul bănesc al salariului de bază pe care îl invocă reclamanții.

23.Tribunalul constată, din conținutul precizării (f. 1, vol II) susținere reluată în întâmpinarea formulată în fața instanței de apel prin raportare la statele de plată depuse ( vol II) că în coloana 1 este menționat “ salariu de încadrare = salariu de bază”, ceea ce ar putea duce la concluzia că aceste două noțiuni sunt similare. Or, potrivit susținerilor pârâtei, in coloana 14 ar fi menționat tot salariul de bază dar raportat la timpul efectiv lucrat.

24.Salariul de bază este o noțiune la care se raportează întreaga structura salarială și nu poate avea, pentru același salariat, valori diferite în funcție de anumite criterii. De altfel, în coloana 14 este menționat “salariu de încadrare realizat”, ceea ce ar echivala, in concepția pârâtei, cu noțiunea de salariu de bază, în mod evident diferit, pentru o parte dintre salariați.

25.De altfel, toate statele de plată depuse la dosar ( f. 21, vol II și urm) menționează aceeași noțiune, a salariului de încadrare, noțiune ce nu se regașeste in legislație ca bază de calcul ( poz. 1 si 2) în mod evident diferit de salariul de bază (poz. 11 și 12), noțiune ce se regăsește în legislație ca bază de calcul, pentru aplicarea diferitelor sporuri cuvenite reclamanților.

26.Susținerile pârâtei se raportează la o altă situație, necriticată de reclamanți pe calea prezentei acțiuni și anume o pretinsă neacordare a sporurilor sau un pretins calcul greșit al acestora, cu susținerea însă a faptului că baza de calcul aleasă este indubitabil, cea corectă. Or, reclamanții tocmai acest lucru îl contestă : alegerea unei baze de calcul greșită.

27.Cu privire la proba cu expertiză solicitată de reclamanți s-a apreciat faptul că aceasta nu este utilă în această etapă procesuală a procesului civil, ci în a doua etapă, respectiv cea execuțională, în cadrul căreia, odată pus în executare dispozitivul prezenței, cu referire exactă la baza de calcul, respectiv salariul de bază pentru fiecare reclamant în parte, se poate efectua o expertiză contabilă prin care să se calculeze, în concret, dreptul salarial al fiecărui reclamant.

28.Din această perspectivă, se poate constata ca nici instanța de apel, în considerentele deciziei sale, nu a apreciat necesar, să stabilească cu exactitate în sarcina instanței de fond efectuarea unei expertize contabile, deși motivele de apel au indicat în mod expres această chestiune.

29.Ca atare, nu se poate susține ca în aplicarea modalității de calcul pârâta s-a raportat pentru fiecare reclamant în parte, la noțiunea de “salariu de baza” astfel cum se regăsește el în actele normative mai sus menționate, motiv pentru care, în baza art. 271 C. muncii, Tribunalul va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a calculării sporului de condiții de lucru, a sporului de prevenție, a tarifului orar pentru orele de gardă și a sporului de vechime la salariul de bază iar nu la salariul de încadrare, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și la acordarea dobanzii legale, sume ce vor rezulta în urma efectuarii unei expertize contabile în fază execuțională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanții Q_____ Q________ Q______, [______ [_____, V____ V__, H___ H____, D______ D________, L_________ L___ L_________, P_________ P____, Z_____ Z____, U_______ U_____ U__, G_____________ G_____ G______, C_______ C_____, K_______ K______ K_______, O____ O____ O________, Y_____ Y_______ Y______, T______ T____, F______ F_____, B_____ B______, J___ J____ J______, N_____ N____, X_____ X____ X____, S______ S______ S_____, E_____ E________ E_______, A__ A_____ A_____, I______ I____, M______ M____ M____, W___ W_______ W_______ toți cu domiciliul procesual ales în Pitești, ______________________. 1, ______________, ____________________, în contradictoriu cu pârâtul R_______ R_______ R_ R______ R______, cu sediul în Pitești, _________________________. 1, județul Argeș.

Obliga pârâtul la plata diferențelor salariale cuvenite ca urmare a calculării sporului de condiții de lucru, a sporului de prevenție, a tarifului orar pentru orele de gardă și a sporului de vechime la salariul de bază iar nu la salariul de încadrare, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și la acordarea dobanzii legale, sume ce vor rezulta în urma efectuarii unei expertize contabile în fază execuțională.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Argeș.

Pronunțată, azi, 18.02.2021, în condițiile art. 396 alin.2 NCPC, la Tribunalul Argeș - Secția pentru Conflicte de Munca și Asigurări Sociale.

Președinte,

M________ P__________ Asistent judiciar,

D____ R________ R___ Asistent judiciar,

N______ E____ S_____

Grefier,

E____ - R_____ R_____

E.R. 24 Februarie 2021

Red.M.P./26.02.2021

Tehn.E.N./ 29 ex

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

________________________________________

[*] operator de date cu caracter personal nr. 5085 și 5596