Tentativă de omor în forma violenţei în familie

I. Situaţia de fapt şi încadrarea juridicǎ reţinutǎ prin rechizitoriu

Prin rechizitoriul din data de 30.08.2019 al Parchetului de pe lângǎ Tribunalului Bacău în dosar nr. 339/P/2019 înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 2365/110/2019 la data de 05.09.2019 s-a dispus trimiterea în judecatǎ a inculpatului P.O. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor în forma violenţei în familie, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188, alin. 1 C. pen. raportat la art. 199 alin. 1 C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţǎ, cǎ în după-amiaza zilei de 30.05.2019, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla în punctul „P.B.”, situat pe raza com. H., sat D., jud. Bacău, pe fondul consumului de alcool şi al unei altercaţii, inculpatul l-a lovit pe vărul său primar, numitul P.V.I. cu pumnii şi picioarele în mai multe zone ale corpului, precum şi cu o pilă metalică utilizată la ascuţitul lanţurilor pentru drujbe, în zona hemitoracelui stâng, lovitura cu pila metalică cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost administrate urmǎtoarele mijloace de probǎ în cursul urmǎririi penale: proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 8-9 d.u.p.); planșe foto (f. 10-15; 117-121; 125-128 d.u.p.);  declaraţia persoanei vătămate P.V.I. (f. 16-17 d.u.p.); fișă de constatări preliminare, întocmită de S.J.M.L. Bacău cu ocazia examinării medico-legale a persoanei vătămate P.V.I. (f. 19 d.u.p.); raport de examinare medico-legală a persoanei vătămate P.V.I. (f. 20 d.u.p.); acte medicale, în copie ( f. 21-90 d.u.p.); declarațiile martorilor P.D.I., U.V.I., U.D.C. și P.L. (f. 95-107 d.u.p.); proces-verbal de examinare a articolelor de îmbrăcăminte purtate de persoana vătămată P.V.I. la momentul agresiunii (f. 115 d.u.p.); proces-verbal de examinare fizică a inculpatului  P.O. (f. 124 d.u.p.)

II. Camera preliminarǎ

Prin Încheierea nr. 183/P/2019 din data de 07.10.2019 judecǎtorul de camerǎ preliminarǎ a dispus începerea judecǎrii cauzei, constatând legalitatea sesizǎrii instanţei, a administrǎrii probelor şi a efectuǎrii actelor de urmǎrire penalǎ privindu-l pe inculpatul P.O.

De asemenea, judecǎtorul de camerǎ preliminarǎ a constatat cǎ nu au fost formulate cereri ori invocate excepţii de cǎtre inculpat sau apǎrǎtorul acestuia cu privire la legalitatea administrǎrii probelor şi a efectuǎrii actelor de cǎtre organele de urmǎrire penalǎ, respectiv că nu se impune invocarea din oficiu a unor asemenea excepţii.

III. Desfǎşurarea cercetǎrii judecǎtoreşti

Anterior citirii actului de sesizare, persoana vătămată P.V.I. a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, neavând vreo pretenţie de la inculpat.

Prezent la judecarea cauzei, instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului P.O. învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare al instanţei, precum şi faptul că are dreptul să nu facă nicio declaraţie, că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declaraţii are obligaţia să spună tot ce ştie cu privire la învinuirile care i se aduc.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 12.12.2019, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă, în baza art. 374, alin. 1 C. proc. Pen. a actului de sesizare al instanţei, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396, alin. 10 C. proc. Pen.

În prezenţa apǎrǎtorului ales, inculpatul P.O. a declarat în mod expres că recunoaşte învinuirea ce i se aduce prin actul de sesizare şi că înţelege să fie judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 374 şi art. 375 C. proc. Pen., doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi pe care şi le însuşeşte în integralitatea lor. Totodatǎ, acesta şi-a exprimat consimţǎmântul în sensul cǎ este de acord sǎ presteze o muncǎ neremuneratǎ în folosul comunitǎţii în eventualitatea în care va fi condamnat.

 După punerea în discuţia părţilor a cererii inculpatului, instanţa a constatat că sunt îndeplinte condiţiile prevăzute de art. 374, alin. 4 şi art. 375, alin. 1 C. proc. Pen. şi a admis cererea formulată de acesta.

Astfel, cu privire la manifestarea de voinţă a inculpatului în sensul judecării cauzei potrivit procedurii speciale, instanţa reţine că unul dintre principiile care stau la baza procedurii penale, astfel cum este statuat în cuprinsul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului îl constituie dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil al cauzei, iar conform art. 3, lit. d din Convenţia europeană, referitor la drepturile persoanelor acuzate, se prevede că acestea pot: „să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării”.

În această situaţie, în prezenţa declaraţiei de recunoaştere a învinuirii, de însuşire a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a solicitării de a fi judecat doar pe baza acestora, fără administrare de probatorii noi, ori de readiministrare în mod nemijlocit de către instanţa de judecată a probatoriului din cursul urmăririi penale, inculpatul P.O. nu va putea reclama ulterior vătămarea drepturilor la un proces echitabil sau încălcarea dreptului la apărare (Cauza Brandstetter contra Austriei – hotărârea CEDO din 28 august 1991).

La acelaşi termen de judecată, inculpatul, prin apărător ales, a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în forma violenţei în familie, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188, alin. 1 C. pen. raportat la art. 199 alin. 1 C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193, alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 199, alin. 1 C. pen. Ulterior, apărătorul ales şi-a precizat cererea, în sensul că a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 194, alin. 1, lit. e C. pen. raportat la art. 199, alin. 1 C. pen.

Având în vedere poziţia procesuală exprimată de către inculpat, ţinând seama că acesta a recunoscut situaţia de fapt şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate, însă nu este ţinut şi de încadrarea juridică dată prin actul de sesizare, având în vedere şi dispoziţiile art. 377, alin 5 C. proc. Pen., conform cărora, dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, instanţa a pus în discuţie necesitatea readministrării probatoriului administrat în cursul urmăririi penale pentru stabilirea încadrării juridice corecte a faptei, sens în care au fost audiaţi martorii U.V.I. (f. 46 d.i.), P.L. (f. 48-49d.i.), P.D.I. (f. 50-51 d.i.) şi persoana vătămată P.V.I. (f. 47 d.i.).

Prin Încheierea din data de 16.01.2020, ţinând seama şi de Decizia nr. 250/2019, prin care Curtea Constituţională a constatat că “dispozițiile art. 377, alin. 4 teza întâi și art. 386, alin. 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei,” instanţa a admis cererea formulată de inculpatul P.O., prin apărător ales şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în actul de sesizare în sarcina acestuia, din infracţiunea de tentativă de omor în forma violenţei în familie prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188, alin. 1 C. pen. raportat la art. 199, alin. 1 C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală în forma violenţei în familie prevăzută de art. 194, alin. 1, lit. e C. pen. raportat la art. 199, alin. 1 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 377, alin. 1 C. pen. s-a încuviinţat pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere, sens în care acesta a depus la dosarul cauzei zece caracterizări.

IV. Situaţia de fapt reţinutǎ de instanţǎ

Având în vedere cǎ pe parcursul desfǎşurǎrii procedurii de camerǎ preliminarǎ nu au fost invocate excepţii cu privire la legalitatea administrǎrii probelor, cǎ în cursul judecǎţii nu au fost contestate probele şi nici nu s-a propus administrarea unor noi probe, iar inculpatul a recunoscut învinuirea ce i se aduce prin actul de sesizare, instanţa urmeazǎ a reţine aceeaşi situaţie de fapt precum cea indicatǎ în rechizitoriu, urmând a fi analizate într-o secţiune subsecventă elementele constitutive ale infracţiunii în legătură cu care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

Astfel, instanţa reţine că în după-amiaza zilei de 30.05.2019, în jurul orei 16:00, inculpatul P.O. s-a deplasat la locuința persoanei vătămate P.V.I., vărul său primar, situată în com. H., sat D., jud. Bacău, unde au purtat diverse discuții, cei doi fiind sub influența alcoolului. La un moment dat, aceștia au început să se certe, întrucât persoana vătămată i-a cerut inculpatului să îi restituie o drujbă pe care i-o împrumutase anterior. Inculpatul a refuzat să o restituie în acel moment, motivând că are nevoie de aceasta, urmând să se deplaseze în cursul aceleiași zile la pădure, pentru a tăia lemne.

În cele din urmă, inculpatul a părăsit locuința persoanei vătămate, iar la scurt timp a plecat cu o căruță către punctul ,,T.'', situat în afara satului, împreună cu martorii P.D.I., P.L., U.V.I. și U.D.C., inculpatul având asupra sa o pilă metalică utilizată pentru ascuțitul lanțului de la drujbă.

În jurul orei 17:00, când au ajuns în locul numit „P.B.”, situat în afara localității, inculpatul și martorii menționați anterior au fost ajunși din urmă de către persoana vătămată P.V.I., care se deplasa cu căruța. P.V.I. s-a îndreptat către inculpat și i-a cerut să îi restituie drujba, înjurându-l. Inculpatul i-a răspuns că îi va restitui drujba, după ce persoana vătămată îi va restitui suma datorată din vânzarea anterioară a unui mânz.

P.V.I. l-a lovit pe inculpat, iar acesta l-a îmbrâncit, însă, în cădere, persoana vătămată l-a tras pe inculpat, iar amândoi au căzut la pământ, lovindu-se reciproc. În acele momente, inculpatul P.O. l-a lovit pe P.V.I. cu pila pe care o avea în mână în zona hemitoracică stânga.

În continuare, persoana vătămată s-a ridicat, s-a dus la căruța sa, de unde a luat un par cu care l-a lovit pe inculpat în zona brațului și a omoplatului stâng. În același timp, persoana vătămată îi adresa inculpatului amenințări cu acte de violență și cu moartea. În continuare, cei doi au continuat să se lovească reciproc, fiind despărțiți, pentru moment, de cei din jur. La un moment dat, când P.V.I. era așezat pe pământ, inculpatul a venit și i-a dat drujba, dar întrucât persona vătămată continua să îi adreseze amenințări, inculpatul a lovit-o cu piciorul în zona ochiului drept.

În cele din urmă, persoana vătămată s-a urcat în căruță și a plecat către sat. După scurt timp, inculpatul și persoanele aflate împreună cu acesta s-au întors cu căruța în aceeași direcție. Pe drum, aceștia au depășit căruța în care se afla P.V.I., iar la vederea acestora, persoana vătămată a început din nou să îi adreseze din nou amenințări inculpatului.

În drum spre casă, persoana vătămată a început să se simtă din ce în ce mai rău, iar când a ajuns acasă, mama acesteia a anunțat ambulanța, care a sosit la fața locului și a transportat victima la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

 Din concluziile raportului de examinare medico-legală nr. A1D/152/31.05.2019 (înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 11.06.2019), emis de S.J.M.L. Bacău, rezultă următoarele:

1. P.V.I. prezintă plagă înjunghiată hemitorace stâng penetrantă cu pneumotorax total consecutiv şi echimoză ochi drept.

2. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect înţepător-tăietor şi corpuri dure, în condiţiile stabilite de anchetă şi pot data din 30.05.2019.

3. Necesită 22-25 de zile de îngrijiri medicale.

4. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei.

Raportat la mijloacele de probǎ administrate în cauzǎ şi la poziţia procesuală exprimată de inculpat, instanţa constatǎ cǎ fapta existǎ, constituie infracţiune şi a fost sǎvârşitǎ cu vinovǎţie de acesta dincolo de orice îndoialǎ rezonabilǎ, aşa cum prevǎd dispoziţiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen.

V. Încadrarea jurdicǎ a faptelor reţinutǎ de cǎtre instanţǎ

În drept, fapta inculpatului P.O. constând în aceea că în după-amiaza zilei de 30.05.2019, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla în punctul „P.B.”, situat pe raza com. H., sat D., jud. Bacău, pe fondul consumului de alcool şi al unei altercaţii, l-a lovit pe vărul său primar, numitul P.V.I. cu pumnii şi picioarele în mai multe zone ale corpului, precum şi cu o pilă metalică utilizată la ascuţitul lanţurilor pentru drujbe, în zona hemitoracelui stâng, lovitura cu pila metalică cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie întruneşte, conform încadrării juridice reţinută de instanţă, elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194, alin. 1, lit. e C. pen. raportat la art. 199, alin. 1 C. pen., totul cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen.

Astfel, s-a reţinut că spre deosebire de infracţiunea de tentativă de omor în cazul căreia inculpatul acţionează cu intenţie directă ori indirectă pentru a suprima viaţa victimei, în cazul infracţiunii de vătămare corporală în varianta agravată ce constă în punerea în primejdie a vieţii victimei, făptuitorul urmăreşte vătămarea integrităţii corporale a victimei, iar rezultatul mai grav, constând în periclitarea vieţii se produce din culpă. Prin urmare, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu şi-au produs efectul, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost comise – că infractorul a avut intenţia de a ucide, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară s-a arătat în mod constant că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport de împrejurările concrete şi, îndeosebi, în raport de instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă anterior săvârşirii infracţiunii, atitudinea infractorului după săvârşirea faptei. Aceste împrejurări trebuie analizate unitar, nu individual, deoarece chiar dacă unele par neconcludente privite în mod izolat, pot duce la o încadrare juridică eronată a faptei.

Urmarea infracţiunii de tentativă de omor şi a infracţiunii de vătămare corporală gravă, care prevede în forma agravată punerea în primejdie a vieţii persoanei, este comună, respectiv punerea în primejdie a vieţii persoanei, iar distincţia dintre cele două infracţiuni este o problemă care suscită numeroase discuţii în practica judiciară.

Expresia „punerea în primejdie a vieţii persoanei” prezintă două accepţiuni: una juridică, ce constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi caracterizată cu intenţia specifică de omor, care să demonstreze, prin natura sa şi împrejurările de săvârşire că infractorul a avut intenţia de a ucide, nu intenţia generală de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei; cea de-a doua medico-legală, constând în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, generat de natura şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, pericol ce poate fi imediat, tardiv sau potenţial, important fiind ca leziunea să determine moartea, indiferent de modul de îndepărtare a lui (prin tratament medical sau reactivitate organică crescută).

Infracţiunea de vătămare corporală gravă în modalitatea punerii în primejdie a vieţii persoanei nu poate avea în vedere decât accepţiunea medico-legală a expresiei, iar tentativa la omor pe cea juridică. Pe cale de consecinţă, aprecierea medico-legală nu poate constitui în acest caz, prin ea însăşi, un criteriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, ci, cel mult, un element de fapt, care, pentru a fi relevant, trebuie să se coroboreze în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale de ordin juridic, cum sunt, de pildă, intenţia, premeditarea, etc.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, ceea ce distinge cu adevărat cele două infracţiuni este aspectul laturii subiective. Intenţia de a ucide trebuie stabilită în raport de toate împrejurările cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de către făptuitor, regiunea corpului vizată, raporturile dintre făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

Astfel, criteriul subiectiv pentru sancţionarea faptei ca vătămare corporală sau tentativă la omor trebuie dedus din elemente obiective, cum ar fi, de exemplu, împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta. Este eronat să se considere că orice vătămare produsă într-o zonă vitală a corpului constituie infracţiunea de tentativă la omor, fără a lua în considerare şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, cum ar fi cele care privesc modul de derulare a acţiunii sau chiar persoana inculpatului. Numărul de zile de îngrijiri medicale este un aspect care nu exprimă în mod automat dinamismul interior al actului infracţional.

La momentul schimbării încadrării juridice, instanţa a apreciat că din materialul probator administrat, coroborat cu aspectele reţinute în actul de sesizare nu rezultă că inculpatul ar fi acţionat cu intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate. Declaraţiile martorilor se coroborează întrutotul cu cele ale inculpatului, respectiv ale persoanei vătămate şi converg spre concluzia că inculpatul a lovit persoana vătămată cu pila metalică folosită la ascuţitul lamei drujbei în mod spontan, în cursul altercaţiei (martorii nu au observat lovitura şi nici persoana vătămată nu a realizat că a fost înţepată cu respectivul obiect decât după terminarea conflictului), însă deşi a fost vizată o zonă vitală iar instrumentul, prin el însuşi, poate fi apt la a produce moartea victimei, acesta nu a acţionat cu intenţia de a ucide, rezultatul mai grav constând în punerea în primejdie a vieţii persoanei vătămată fiindu-i imputabil nu în baza formei de vinovăţie a intenţiei directe/indirecte, ci a praeterintenţiei.

În acest sens, instanţa reţine că inculpatul P.O. nu a urmărit suprimarea vieţii persoanei vătămate P.V.I. şi nu a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat, cu doar a vătămării victimei.

Intenţia de ucidere de cele mai multe ori rezultă din materialitatea actului, ex re, care reflectă poziţia agresorului faţă de rezultat. În prezenta cauză, pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat, sunt deosebit de importante împrejurările efective în care s-a produs manifestarea de voinţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

Analizând starea de fapt expusă deja şi elementele din ansamblul probator, nu rezultă elemente care să susţină ideea că inculpatul P.O. acţionat cu intenţia de a ucide.

Totodată, deosebit de important în aprecierea intenţiei inculpatului este şi comportamentul ulterior comiterii faptei. În acest sens, practica judiciară este unanimă în a considera că suntem în prezenţa unei infracţiuni de tentativă la omor şi nu vătămare corporală ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod, încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voinţa acestuia.

Din starea de fapt reţinută, rezultă că inculpatul P.O. ar fi avut posibilitatea de a suprima viaţa persoanei vătămate în timpul agresiunii, spre exemplu prin lovirea în mod repetat cu obiectul pe care îl avea în mână, cu intensitate mai mare şi eventual în alte zone vitale, însă inculpatul a încetat agresiunea şi i-a restituit persoanei vătămate drujba împrumutată după epuizarea conflictului.

În acest sens, instanţa are în vedere împrejurarea că inculpatul a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură cu pila metalică în zona hemitoracică stângă şi că agresiunea a avut loc cel mai probabil în timp ce aceştia se aflau la pământ, întrucât în caz contrar martorii şi chiar persoana vătămată ar fi putut observa agresiunea. Or, aşa cum rezultă atât din declaraţiile acestora atât din cursul urmăririi penale, cât şi din aspectele prezentate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, nici martorii şi nici persoana vătămată P.V.I. nu au observat momentul în care inculpatul a folosit instrumentul folosit la ascuţirea drujbei, în derularea conflictului.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în acţiunea inculpatului de a exercita acte de violenţǎ asupra persoanei vătămate, cu consecinţa imediată a producerii unei vătămări fizice, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 22-25 zile îngrijiri medicale, leziunile suferite fiind de naturǎ a-i pune viaţa în pericol.

Latura subiectivă a infracţiunii îmbracă forma praeterintenţiei, întrucât vătămarea integrităţii corporale a victimei a fost prevăzută şi acceptată de către inculpat, însă punerea în primejdie a vieţii acestuia nu a fost urmărită, deşi inculpatul trebuia şi putea să o prevadă.

Urmarea socialmente periculoasă o reprezintă atingerea adusă sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanei vătămate, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei.

În mod corect în actul de sesizare au fost reţinute şi prevederile art. 199, alin. 1 C. pen. referitoare la calitatea de membru de familie al persoanei vătămate, având în vedere că în accepţiunea art. 177, alin. 1, lit. a C. pen. prin membru de familie se înţelege „ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude”

VI. Individualizarea judiciarǎ a pedepselor

Constatând, în conformitate cu dispoziţiile art. 396, alin. 2 C. Proc. Pen., dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa faptei deduse judecăţii care este prevăzută de legea penală, inoperabilitatea în cauză a vreunei cauze justificative sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul său penal, precum şi vinovăţia inculpatului P.O. în comiterea ei, instanţa reţine că, în cauză, a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce a operat în favoarea acestuia şi va proceda la tragerea sa la răspundere penală.

Instanţa va avea în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporţionare a acesteia, ţinând seama şi de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate. Se va urmări formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

La individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Pedeapsa stabilită de lege pentru săvârşirea infracţiunii vătămare corporală prevăzută de art. 194, alin. 1, lit. e C. pen. este închisoarea cu limite cuprinse între 2 ani şi 6 luni şi 9 ani şi 4 luni, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 199, alin. 1 C. pen. referitoare la majorarea limitelor de pedeapsă. În final, ca urmare a reţinerii prevederilor art. 396, alin. 10 C. proc. Pen. dată fiind poziţia procesuală exprimată de inculpat în sensul judecării cauzei conform procedurii simplificate, instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă reduse cu o treime, pedeapsa aplicabilă fiind cuprinsă între 1 an şi 8 luni şi 6 ani, 2 luni şi 10 zile închisoare.

Referitor la persoana inculpatului, instanţa reţine că la momentul săvârşirii infracţiunii acesta avea vârsta de 22 de ani iar din analiza fişei sale de cazier judiciar rezultă că se află la prima încălcare a legii penale, nesuferind anterior alte condamnări.

Instanţa reţine pericolul concret al faptei săvârşită de inculpat, în prinicipal faţă de urmările deosebit de grave pe care activitatea sa infracţională a avut-o, în sensul că persoana vătămată P.V.I. a necesitat 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fiindu-i periclitatǎ viaţa şi având nevoie de intervenţie chirurgicalǎ de urgenţă pentru înlǎturarea consecinţelor vǎtǎmatǎtoare, respectiv pentru a preîntâmpina decesul. Pe de altă parte, în aprecierea cuantumului pedesei, instanţa va avea în vedere condiţiile concrete în care s-a produs rezultatul socialmente negativ, vârsta inculpatului, relaţiile de rudenie existente între acesta şi persoana vătămată, împrejurarea că amândoi erau sub influenţa băuturilor alcoolice, caracterul spontan al conflictului dar şi comportamentul persoanei vătămate anterior săvârşirii faptei, respectiv împrejurarea confirmatǎ de materialul probator administrat în cauză, în sensul cǎ acesta a avut un comportament jignitor şi agresiv la adresa inculpatului.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli şi criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, aşa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanţă. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Doar o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija şi de a preîntâmpina reiterarea conduitei infracţionale. Prin raportare la cele prezentate, respectiv pericolul social concret al infracţiunii, atitudinea inculpatului, circumstanţele reale şi personale reţinute, vârsta şi gradul de instruire, instanţa va dispune condamnarea inculpatului P.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru sǎvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 194, alin. 1, lit. e C. pen. raportat la art. 199, alin. 1 C. pen., totul cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc. Pen.

La stabilirea pedepselor accesorii şi complementare aplicabile inculpatului P.O. instanţa urmează să aibă în vedere nu doar dispoziţiile naţionale, ci şi normele europene, astfel cum au fost interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la legislaţia penală română.

În cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interdicţia tuturor drepturilor ca pedeapsă accesorie, nu poate fi aplicată în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracţiunea pentru care se aplică pedeapsa principală şi fără a fi supusă controlului instanţelor în ceea ce priveşte necesitatea, nefiind adecvată şi nu se justifică în raport cu natura infracţiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a reclamanţilor din cauza respectivă.

În hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Calmanovici împotriva României, instanţa europeană şi-a exprimat dubiul faţă de eficienţa recurgerii la interdicţia de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern (de prevenire a infracţiunilor, de pedepsire a infractorilor şi de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societăţii fiind lipsite de dreptul de a-şi exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea), şi a arătat că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1. Curtea a reamintit că art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfinţeşte capacitatea individului de a influenţa compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restricţii ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea funcţiilor publice sau al cărui comportament a ameninţat să submineze statul de drept sau fundamentele democraţiei. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu uşurinţă la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot. Pe de altă parte, principiul proporţionalităţii impune existenţa unei legături perceptibile şi suficiente între sancţiune şi comportament, precum şi faţă de situaţia persoanei afectate. Totodată Curtea a adus în discuţie şi recomandarea Comisiei de la Veneţia, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronunţată de o instanţă judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instanţă independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialităţii, oferă o garanţie solidă împotriva arbitrarului. Aceste aspecte pot fi regăsite şi în hotărârea dată în cauza Hirst contra Marii Britanii.

În hotărârea pronunţată în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, s-a stabilit că în ceea ce priveşte interzicerea exercitării drepturilor părinteşti trebuie să se demonstreze că retragerea absolută a drepturilor părinteşti corespunde unei necesităţi primordiale privind interesele copilului şi că, în consecinţă, urmăreşte un scop legitim, anume protecţia sănătăţii, moralei sau a educaţiei minorilor.

Faţă de toate acestea, instanţa trebuie să analizeze în concret dacă se impune interzicerea unor drepturi inculpatului şi care anume dintre cele prevăzute de lege.

Natura faptelor comise de inculpat denotă o atitudine de sfidare a valorilor sociale ocrotite de norma penală, ceea ce relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

Astfel, faţă de cele ce preced, instanţa va aplica inculpatului P.O. pedeapsă complementară a interzicerii  pe o durată de 3 ani de la data rǎmânerii definitive a prezentei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a şi b  C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen.

Având în vedere circumstanţele personale şi reale reţinute, ţinând cont de gradul de pericol social al faptei comise, precum şi de înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei ce caracterzează în mod pozitiv persoana inculpatului, instanţa apreciazǎ cǎ scopul pedepsei, constând în principal în prevenirea sǎvârşirii de noi infracţiuni, poate fi atins fǎrǎ ca pedeapsa stabilitǎ sǎ fie executatǎ în regim de detenţie. Cu toate acestea, în raport de conduita infracţionalǎ, instanţa apreciazǎ cǎ este necesarǎ o perioadǎ de supraveghere a acestuia, pentru a preveni reiterarea comportamentului infracţional, motiv pentru care va face în cauzǎ aplicarea prevederilor art. 91 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În opinia instanţei, condamnarea inculpatului P.O. este de naturǎ sǎ îi atragǎ acestuia atenţia asupra importanţei respectǎrii legii penale, fiind îndeplinite totodatǎ şi funcţiile preventive şi coercitive ale pedepsei.

Conform art. 91, alin. 1 C. pen. „instanţa poate dispune suspendarea executǎrii pedepsei sub supraveghere dacǎ sunt întrunite urmǎtoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilitǎ, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevǎzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncǎ neremuneratǎ în folosul comunitǎţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avutǎ anterior sǎvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlǎturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilitǎţile sale de îndreptare, instanţa apreciazǎ cǎ aplicarea pedepsei este suficientǎ şi, chiar fǎrǎ executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însǎ este necesarǎ supravegherea conduitei sale pentru o perioadǎ determinatǎ.

Instanţa constatǎ cǎ toate condiţiile prevǎzute cumulativ de lege sunt îndeplinite: pedeapsa stabilitǎ este închisoarea în cuantum de 3 ani iar inculpatul P.O. nu a mai fost condamnat anterior, cu ocazia audierii în cursul judecǎţii şi-a exprimat acordul de a presta o muncǎ neremuneratǎ în folosul comunitǎţii, iar raportat la persoana infractorului, de conduita anterioarǎ a acestuia, aplicarea pedepsei este suficientǎ, chiar fǎrǎ executarea acesteia în regim de detenţie, apreciindu-se că există un risc scăzut de a comite noi infracţiuni.

În consecinţǎ, în temeiul art. 91 C. proc. Pen., instanţa va dispune suspendarea executǎrii pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula cu începere de la data rǎmânerii definitive a prezentei hotǎrâri. Instanţa apreciazǎ cǎ perspectiva executǎrii pedepsei în cazul sǎvârşirii unei noi infracţiuni sau a nerespectǎrii obligaţiilor impuse odatǎ cu acordarea acestui beneficiu (care ar atrage revocarea beneficiului suspendǎrii sub supraveghere a executǎrii pedepsei) constituie un veritabil impediment în sǎvârşirea de noi infracţiuni de cǎtre inculpat, instituţia suspendǎrii executǎrii pedepsei sub supraveghere asigurând eficienţa şi efectivitatea rolului preventiv al pedepsei.

Conform art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul P.O. va  fi obligat sǎ respecte urmǎtoarele mǎsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacǎu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93, alin. 2, lit. b C. pen. instanţa va obliga pe inculpatul P.O. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93, alin. 3 C. pen, pe parcursul termenului de supraveghere, va impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăriei Comunei H., cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă

Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacǎu va lua mǎsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevǎzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen.

De asemenea, potrivit art. 404, alin. 2 C. proc. Pen. şi art. 91, alin. 4 C. pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96, alin. 1, 2 şi 4 C. pen., în sensul cǎ:

a) dacǎ pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţǎ, nu respectǎ mǎsurile de supraveghere sau nu executǎ obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocǎ suspendarea şi dispune executarea pedepsei;

b) dacǎ pânǎ la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotǎrâre, instanţa revocǎ suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afarǎ de cazul în care persoana dovedeşte cǎ nu a avut nicio posibilitate sǎ le îndeplineascǎ;

c) dacǎ pe parcursul termenului de supraveghere sǎvârşeşte o nouǎ infracţiune, descoperitǎ pânǎ la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar dupǎ expirarea acestui termen, instanţa revocǎ suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principalǎ pentru noua infracţiune se stabileşte şi se executǎ, dupǎ caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivǎ sau la pluralitatea intermediarǎ.

VII. Alte mǎsuri dispuse de instanţǎ

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P.O., la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În temeiul art. 112, alin. 1, lit. b C. pen. va dispune confiscarea specială de la inculpat a pilei metalice de culoare gri cu lungimea de 24,5 cm, grosimea de 5 mm, cu urme de striaţii, folosită la săvârşirea infracţiunii şi ridicată cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului din data de 30.05.2019, aflată în coletul nr. 1 depus la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, conform procesului verbal din data de 17.12.2019.

Totodată, în temeiul art. 162, alin. 4 C. proc. pen. se va dispune restituirea către inculpatul P.O., la data rămânerii definitive a prezentei, a unui lanţ de purtat la gât din metal de culoare galbenă cu lungimea de 55 cm şi a unui tricou cu mâneci scurte din culoare verde care prezintă multiple rupturi, bunuri aflate în coletele nr. 2 şi 3 conform procesului verbal din data de 17.12.2019, înregistrate în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Bacău la poziţia 44/CD/17.12.2019.

VIII. Soluţionarea acţiunii civile

Instanţa va lua act că persoana vătămată P.V.I., Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău şi Spitalul Municipal Sf. Ierarh Doctor Luca Oneşti nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.

IX. Cheltuieli de judecatǎ

În raport de soluţia de condamnare dispusǎ în cauzǎ şi vǎzând prevederile art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274, alin. 1 C. proc. Pen., inculpatul P.O. va fi obligat la plata către stat a sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 1.000 lei în cursul judecăţii.

Domenii speta

Spete similare