Recunoaşterea hotărârii penale

Prin cererea înregistrată la data de 06.07.2020 pe rolul Tribunalului Bacău, sub dosar nr. 1490/110/2020, persoana condamnată V.A., a solicitat instanţei recunoaşterea hotărârii penale din data de 13.02.2013 a Tribunalului Raional Central din oraşul Nikolaev, pronunţată în dosarul nr. 1423/16718/2012, prin a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, fiind încarcerat la data de 26.04.2012 în Penitenciarul nr. 72 din oraşul Vozmesensc din Ucraina, după care a fost transferat în Penitenciarul Bacău la data de 31.07.2019, pentru judecarea dosarului nr. 3838/110/2017 în care avea calitatea de inculpat şi în care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 145/D/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacau, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020.

Petentul arată că se află în stare de detenţie din data de 26.04.2012 şi că faptele comise pe teritoriul României sunt concurente cu cele pentru care a executat pedeapsa în Ucraina, astfel încât solicită contopirea pedepselor şi deducerea perioadei executate. Petentul a mai solicitat aplicarea legii penale vechi, apreciind că aceasta este mai favorabilă şi având în vedere că faptele au fost comise anterior datei de 1 februarie 2014.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La solicitarea instanţei, la dosarul cauzei a fost ataşată fişa persoanei condamnate V.A., dosarul nr. 3838/110/2017 al Tribunalului Bacău, precum şi dosarul nr. 1710/110/2019 în cadrul căruia se regăseşte şi hotărârea penală din data de 13.02.2013 a Tribunalului Raional Central din oraşul Nikolaev, pronunţată în dosarul nr. 1423/16718/2012

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 145/D/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacau, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020, numitul V.A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlharie urmată de moartea victimei prevăzută de art. 233 - art. 234, alin. 1, lit. c, d, f şi art. 236 C.pen. cu aplicarea art. 77, lit. a, art. 78, alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. (fapta din 10.08.2011) constând în aceea că în noaptea de 10/11.08.2011, împreună cu coinculpaţii C.P., M.R., C.S., T.A. şi P.I., au pătruns fără drept şi fără consimţământul victimei D.V. în locuinţa acesteia din sat. L. – S., com. M., jud. Bacău, cu scopul de-i sustrage prin violenţă suma de 300.000 Euro, rezultând uciderea acesteia şi deposedarea sa de suma de 700 dolari.

Prin hotărârea penală din data de 13.02.2013 a Tribunalului Raional Central din oraşul Nikolaev, pronunţată în dosarul nr. 1423/16718/2012 s-a dispus condamnarea numitului V.A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu confiscarea bunurilor pe care le deţine, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 186, alin. 5 din Codul Penal al Ucrainei (fapte din perioada septembrie 2011-aprilie 2012), fapte care se încadrează, potrivit legii penale romane în vigoare la data săvârşirii lor, în prevederile art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. a şi b, alin. 21 lit. a şi c C. pen. de la 1969 şi art. 192, alin. 2 C. pen. de la1969, totul cu aplicarea art. 33, lit.a C. pen. de la 1969

Raportat la datele săvârşirii infracţiunilor care stau la baza sentinţelor penale sus-indicate si la datele rămânerii definitive a acestor hotărâri, instanţa reţine că infracţiunile în cauză au fost comise în concurs real.

În conformitate cu dispoziţiilor art. 585, alin. 1, lit. a C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni.

Văzând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul legal sus-citat, instanţa va admite cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul V.A., şi va recunoaşte, pe cale incidentală, hotărârea penală din data de 13.02.2013 a Tribunalului Raional Central din oraşul Nikolaev, pronunţată în dosarul nr. 1423/16718/2012,.

Sub aspectul recunoasterii hotararii straine mentionate, instanţa reţine aplicabilitatea prevederilor art. 147, alin. 2 Legea nr. 302/2004: „Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare”.

Potrivit art. 142 din acelasi act normativ, „(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

 a) hotărârea este definitivă şi executorie;

 b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

 c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

 d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

 e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.”

Alin. 2 al aceluiasi articol stipulează situaţiile în care hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare, din continutul acestor prevederi rezultand ca nu există nici un astfel de impediment în privinta petentului V.A.

Conform art. 147, alin. 3 „Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea deducerii perioadei executate în detenţie pe teritoriul altui stat, se face dacă pedeapsa a fost executată în întregime sau a fost considerată ca fiind executată în statul străin, iar aceste aspecte au fost confirmate de statul străin, urmând a fi dedusă perioada executată efectiv.” Instanţa reţine că petentul a executat pedeapsa aplicată de instanţele ucrainiene, fiind pus in libertate la data de 30.07.2019, moment la care a fost preluat de autorităţile române şi reîncarcerat începând cu data de 31.07.2019.

În speţă, se constată că hotărârea judecătorească străină indicată mai sus este definitivă şi executorie, iar faptele pentru care s-a dispus condamnarea constituie infracţiuni potrivit legislaţiei române, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie si violare de domiciliu, care se incadreaza, potrivit legii penale in vigoare la data savarsirii lor, in prevederile art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. a şi b, alin. 21 lit. a şi c C. pen. de la 1969 şi art. 192, alin. 2 C. pen. de la1969, totul cu aplicarea art. 33, lit.a C. pen. de la 1969.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în baza art. 147 alin. 3 din aceeaşi lege, instanţa va dispune recunoaşterea hotararii penale din data de 13.02.2013 a Tribunalului Raional Central din oraşul Nikolaev, pronunţată în dosarul nr. 1423/16718/2012, prin care s-a stabilit pedeapsa de 8 ani închisoare în sarcina numitului V.A., cu confiscarea bunurilor pe care le deţine, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 186, alin. 5 din Codul Penal al Ucrainei (fapte din perioada septembrie 2011-aprilie 2012), care se încadrează, potrivit legii penale romane în vigoare la data săvârşirii lor, în prevederile art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. a şi b, alin. 21 lit. a şi c C. pen. de la 1969 şi art. 192, alin. 2 C. pen. de la1969, totul cu aplicarea art. 33, lit.a C. pen. de la 1969.

Întrucât pluralitatea de infracţiuni săvârşită de petent s-a definitivat sub imperiul C. pen. de la 1969, instanţa constată că, în cauză, se impune analizarea legii penale mai favorabile în ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni.

În acest sens, art. 34, alin. 1, lit. b C. pen. de la 1969 prevede că, în cazul în care „s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim este neîndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani”. Deci, C. pen. de la 1969 reglementează regimul sancţionator al cumulului juridic, cu spor facultativ; cu privire la această formă de pluralitate de infracţiuni, fiind necesar a se respecta şi limita impusă de art. 34, alin. 2 C. pen. de la 1969 din acest act normativ, respectiv interdicţia depăşirii totalului pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

În schimb, art. 39, alin. 1, lit. b din Noul Cod Penal prevede că, în cazul în care, „s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.” De asemenea, art. 36 alin. 2 C. pen. de la 1969 prevede că „dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.”

 Cu alte cuvinte, legea penalǎ actualǎ reglementează regimul sancţionator al cumulului juridic, cu spor obligatoriu, cu privire la această formă a pluralitǎţii de infracţiuni, în timp ce legea anterioară reglementează regimul sancţionator al cumulului juridic, cu spor facultativ.

Astfel, dacă s-ar proceda la contopirea pedepselor conform regulilor prevăzute de Codul Penal în vigoare, respectiv a pedepselor de 10 ani si 8 ani inchisoare, aplicate prin cele două sentinte de condamnare, instanţa ar aplica pedeapsa cea mai grea (10 ani închisoare), la care ar adăuga 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse (1/3 din 8 ani), ajungandu-se la o pedeapsa rezultanta de 12 ani şi 8 luniinchisoare.

În schimb, dacă s-ar proceda la contopirea pedepselor conform regulilor prevăzute de C. pen. 1969, instanţa ar aplica pedeapsa cea mai grea (10 ani), la care ar putea adăuga un spor, acesta nefiind obligatoriu.

Raportat la aceste aspecte, instanţa concluzionează că legea penală mai favorabilă în prezenta cauză este C. pen. de la 1969.

În consecinţă, va proceda la contopirea pedepselor de 10 ani, respectiv 8 ani închisoare aplicate petentului V.A. prin cele două sentinţe penale menţionate anterior şi va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care va adăuga un spor de pedeapsa de 2 ani inchisoare, astfel ca petentul va executa în final pedeapsa rezultantă de 12 ani inchisoare. Aplicarea sporului de pedeapsă este justificată de perseverenţa infracţională de care a dat dovadă petentul, care a manifestat o evidentă nesocotire a valorilor sociale protejate prin lege, săvârşind infractiuni deosebit de grave atât pe teritoriul Ucrainei, cât şi pe teritoriul României.

În baza art. 67, alin. 1 C. pen. i se va interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), iar în temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. i se vor interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen., astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 145/D/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacau, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020.

În temeiul art. 15, alin. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu referire la art. 36, alin. 3 C. pen. 1969, din durata pedepsei rezultante de 12 ani inchisoare aplicată conform prezentei, va fi dedusă durata arestării preventive şi perioada de detenţie executată în stăinătate începând cu data de 26.04.2012 şi până la data de 30.07.2019 inclusiv, precum şi durata detenţiei pe teritoriul României de la data de 31.07.2019 la zi.

Instanţa va dispune desfiinţarea mandatului de executare a pedepsei emis in baza Sentinţei penale nr. 145/D/11.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bacau, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 7 din Legea nr.178/1997, art. 16, alin. 1 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 178/1997, aprobat prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 1054/C din data de 27 iulie 2005 şi art. 1, alin. 1 din Ordinul comun nr.772/C-414/2009 al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi al Ministerului Finanţelor Publice, va constata efectuată traducerea de către S.C. H.S. SRL, precum şi valoarea acestei prestaţii, în cuantum de 179,71 lei, iar în baza art. 16, alin. 2 din Regulament va dispune comunicarea copiei dispozitivului, precum şi a facturii nr. C/15 în valoare de 179,71 lei, Compartimentului economico-financiar al Tribunalului Bacău, în vederea efectuării plăţii prestaţiei către S.C. H.S. SRL.

În temeiul art. 275 alin. 6 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare