Executare contract administrativ

Sentinţă civilă 86/LP/2021 din 28.04.2021


 Aplicarea dispoziţiilor art. 78 din OUG nr. 34/2006,  art. 122 alin 1 lit i din OUG 34/2006.

Conform art. 78 din OUG nr. 34/2006: ,,(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentatia de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligatia de a răspunde, în mod clar, complet si fără ambiguităti, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăsească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic."

Potrivit art. 122 alin 1 lit i din OUG 34/2006 ,, Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri: i) atunci când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- atribuirea să fie făcută contractantului iniţial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale să nu poată fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deşi separabile de contractul iniţial, să fie strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite şi a actelor adiţionale care vor fi încheiate pentru lucrări şi/sau servicii suplimentare ori adiţionale să nu depăşească 20% din valoarea contractului iniţial;”

Instanţa de fond reţine  în esenţă că încheierea contractului a fost rezultatul unei proceduri de achizitie publică, guvernată de OUG 34/2006, aşa încât suplimentarea pretului contractului după momentul organizării licitatiei şi a declarării ofertei câştigătoare ar încălca principiile care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publică si a art. 122 alin 1 lit i din OUG 34/2006. Ceea ce solicită reclamanta reprezintă cheltuieli indirecte pe care reclamanta le asociază celor 263 zile de întârziere, ori legislatia in materia achizitiilor publice nu o permite pentru altceva decât pentru lucrări deja executate, deci nu şi pentru întârzieri in executarea lucrărilor. Or, pentru lucrările executate au fost deja calculate şi achitate costurile indirecte. Astfel că reclamanta nu este îndreptătită la alte costuri suplimentare indirecte peste procentul contractual.

În ceea ce priveste temeiul de drept subsidiar îmbogătirea fără justa cauza-invocata de către reclamanta prin cererea aditională instanta retine ca izvorul obligatiei in cauza de fata este contractul, de altfel reclamanta invoca ca şi temei principal răspunderea contractuala, (conditii contractuale nerespectate însă de către reclamanta).