Prin cererea înregistrată sub nr. 1936/2004 la această instanţă, contestatorii M.V; M.I.M; M.C.B; şi M.M.V au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite dispuse la cererea creditoarei B.I.R prin Corpul Executorilor Bancari- Sucursala Alexandria începută asupra imobilelor din comuna Tătărăştii de Jos, sat Negreni, judeţul Teleorman.
În motivare, contestatorii au arătat că prin urmărirea începută au fost încălcate normele de procedură care reglementează, sub sancţiunea nulităţii , desfăşurarea urmăririi silite.
Prin sentinţa civilă nr. 214/05.05.2005 pronunţată de Judecătoria Videle a fost admisă contestaţia şi au fost anulate formele de executare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că titlul executoriu, respectiv contractul de împrumut nr. 139/1999 nu a fost comunicat la domiciliul deschiderii succesiunii garantului defunct M.D., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 398 Cod procedură civilă prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Curtea de Apel Iași
Finanțare nerambursabilă pentru proiect POSDRU. Contestație proces-verbal de constatare a neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare. Eligibilitate cheltuieli salariale efectuate cu angajarea unor experți pe termen scurt implicați în proiect
Curtea de Apel Oradea
Recurs. PROCEDURA INSOLVENTEI. Vânzarea licentei de exploatare miniera a societatii în reorganizare de catre administratorul judiciar si administratorul special, catre unul din creditorii societatii, fara aprobarea prealabila a adunarii creditorilor. Acti
Tribunalul Constanța
Contract de prestări servicii. Invocarea nulităţii, pentru nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Tribunalul Neamț
ACORDAREA DESPĂGUBIRII PENTRU ÎNCETAREA ANTICIPATĂ A CONTRACTULUI
Judecătoria Babadag
constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare