Plângere contravenţională

Prin Sentinţa Civilă nr. X din 2021 pronunțată de Judecătoria O, s-a admis în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Z.R.D,  în contradictoriu cu intimatul IPJ, s-a dispus înlocuirea sancţiunii contravenţionale principale a amenzii în cuantum de 580 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei ,pentru contravenţia prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu sancţiunea avertismentului, s-a atras  atenţia petentului asupra gradului de pericol social al faptei săvârşite şi asupra necesităţii de a respecta dispoziţiile legale în materia circulaţiei pe drumurile publice.

A reţinut instanţa de fond , având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, că petentul nu a dovedit existența unor motive pertinente pentru a proba netemeinicia celor reţinute, în măsură să creeze un dubiu cu privire la cele constatate de agentul constatator şi să conducă spre o stare de fapt contrară celei descrise în cuprinsul procesului-verbal, a apreciat că sancţiunea contravenţională principală a avertismentului este suficientă pentru a atrage atenţia petentului asupra necesităţii de a respecta normele privind circulaţia pe drumurile publice, fiind proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

 Instanţa de apel a apreciat  că apelurile declarate împotriva hotărârii Judecătoriei O.  sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Critica apelantului petent Z.R.H .vizează în esența  faptul că instanța de fond nu a apreciat în mod just materialul probator de la dosar, procesul verbal se impune a fi anulat  nefiind vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, intimata nu a reușit să facă dovada faptului că a depășit pe trecerea de pietoni, fapta reținută în sarcina sa nefiind confirmată de către martorul audiat.

Cenzurând sentința atacată şi motivele de apel  formulate  de  apelantul petent, Tribunalul a reținut că, sub aspectul legalității şi temeiniciei sancționării contravenționale a petentului apelant, actul constatator întocmit de către reprezentanții IPJ respectă condițiile de validitate impuse de dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Astfel, prin actul sancționator s-a reținut că apelantul petent a condus autoutilitara marca R şi a efectuat manevra de depășire pe trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător, depășind autoturismul cu nr. ..... condus de numitul D.M.G.

 Tribunalul  a reținut că, potrivit dispozițiilor art.100  alin (3)  Constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a II-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;”

Prin prisma dispozițiilor legale invocate raportat la probațiunea  administrată,  instanța de control  constată  că raționamentul primei instanței este corect raportat existența  faptei reținute in cuprinsul procesului verbal. 

In primul rând  instanța are în vedere natura juridică duală a procesului-verbal de constatare şi sancționare a contraveniților, care este în același timp un act administrativ supus unei proceduri de contestare speciale – fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii – dar şi un act procedural, sens în care îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001) prevederile art. 175 C.proc.civ.

 In  continuare instanța va  reţine că în Cauza Haiducu și alții contra României (Cererea nr. 7.034/07, decizia de inadmisibilitate din 13 martie 2012), Curtea Europeană a precizat că prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materia circulației rutiere.

Așadar, procesul-verbal de contravenție este un act administrativ, întocmit de un agent constatator ca reprezentant al autorității administrative învestit cu autoritate statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de o prezumție de autenticitate și veridicitate, care este însă relativă și poate fi răsturnată prin probe, de contravenient (Cauza Anghel împotriva României – Cererea nr. 28.183/03, Hotărârea din 4 octombrie 2007, rămasă definitivă la 31 martie 2008).

Aplicând  aceste  considerente  în  speța pendinte  instanța de control judiciar  a reţinut că  situația de fapt reținută în procesul-verbal este rezultatul unor constatări personale ale unui agent aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata şi sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor şi apărarea statului de drept. În acest  caz veridicitatea constatărilor personale nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuie furnizate de  petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia. În caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât şi puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.  În acest sens  tribunalul constată că martorul ocular  audiat de  instanța de  fond a  declarat că  „nu știu exact daca pe trecere am fost depășit. Știu sigur că m-a depășit pe linie  continuă.” Se va  concluziona  că  martorul ocular  nici nu a confirmat dar nici nu a infirmat starea  de  fapt reținută în actul constatator  astfel că în mod corect judecătorul fondului, coroborând  probațiunea  administrată  si valorificând-o in mod  judicios,  prin prisma dispozițiilor legale  mai sus evocate, nu a dat eficienta susținerilor petentului apelant  în sensul că  a  efectuat manevra  de  depășire regulamentar.

 Prin urmare criticile  apelantului  petent sunt  nefondate, soluția primei instanțe de menținere a  procesului verbal reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispozițiilor legale  în raport cu situația de fapt ce rezultă din probele administrate în  cauză şi a celor care au stat la baza întocmirii procesului verbal.

 Prin apelul formulat in cauză  apelantul IPJ se critică  modalitatea  individualizării de  către instanța de fond a sancțiunii aplicate apreciind că nu îşi găsește corespondentul în gravitatea faptei comise şi în scopul urmărit.

 În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate Tribunalul apreciază că raportat la  criteriile de individualizare a pedepsei  prevăzute  la  art. 21 alin 3  din OG 2/2001, in mod corect a  reținut instanța de  fond  că  prin  înlocuirea sancțiunii  amenzii contravenționale in sumă de  580 lei cu  sancțiunea „avertisment” şi  menținerea sancțiunii complementare aplicate, respectiv suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, scopul educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins.

 În acest sens, instanța reține că înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului a fost determinată de aplicarea în speță a dispozițiilor art. 5 alin. (5) coroborat cu art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, respectiv de aprecierea instanței de fond în sensul că fapta contravențională reținută în sarcina petentului  prin actul constatator prezintă un grad de pericol social redus, raportat la circumstanțele concrete ale săvârșirii acesteia.

O astfel de apreciere este considerată legală de către instanța de control judiciar, si din această perspectivă, instanța de apel a apreciat că, în speță, instanța de fond a apreciat în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise şi a reindividualizat sancțiunea aplicată.

Domenii speta

Spete similare