Drepturi salariale cuvenite funcţionarilor publici. Termenul şi procedura de atacare a nivelului de salarizare

Drepturi salariale cuvenite funcţionarilor publici. Termenul şi procedura de atacare a nivelului de salarizare

Actul administrativ de stabilire a salariului funcţionarului public poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării actului de autoritate, la organul emitent.

Necerând şi neobţinând desfiinţarea actului administrativ de autoritate, prin care instituţia publică i-a stabilit elementele salarizării şi cuantumul acestora, reclamantul nu poate solicita obligarea angajatorului la stabilirea pentru viitor a unei grile de salarizare diferite.

Decizia nr. 608/C.A./15 octombrie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 159/CA din 11 iunie 2007, Tribunalul Vaslui a admis în parte acţiunea reclamantei Z.L. împotriva S.P.C.E.P.-Vaslui, a modificat dispoziţia nr. 19/2006, stabilind că drepturile salariale se cuvin reclamantei conform Anexei III lit. „b” din O.G. nr. 92/2004, constatând că reclamantei i se cuvine o diferenţă de 1.775 lei, pentru perioada octombrie 2005 şi până în luna februarie 2007, obligând pârâta să plătească această sumă, precum şi suma de 1.350 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat modificarea actului administrativ de stabilire a salarizării, considerând că aceasta trebuie făcută conform Anexei III la O.U.G. nr. 92/2004, precum şi acordarea diferenţei cuvenite pe perioada 01 octombrie 2005 şi până în prezent, precum şi plata premiilor pretins cuvenite pentru perioada ianuarie-iunie 2005, cerere la care a renunţat pe parcursul judecăţii.

Prima instanţă a mai reţinut că, prin dispoziţia nr. 19 din 18 ianuarie 2006, S.P.C.E.P. Vaslui a dispus ca salarizarea reclamantei să nu se mai facă conform deciziei de încadrare nr. 5/01.04.2004, ci potrivit Anexei IV din O.U.G. nr. 92/2004, act ce nu s-a dovedit a fi fost comunicat funcţionarului public vizat, fapt pentru care s-a considerat că nu s-a făcut vreo comunicare şi că, într-o atare situaţie, contestaţia a fost depusă în termenul legal de 6 luni prevăzut de Legea contenciosului administrativ, reclamanta uzând de procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 31 din O.U.G. nr. 92/2004.

Raportându-se la dispoziţiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, precum şi la prevederile art. 8 din H.G. nr. 2104/2004, tribunalul a apreciat că salarizarea reclamantei trebuie să se facă conform Anexei III din O.U.G. nr. 92/2004 şi că fără temei s-a dispus ca salarizarea câştigată să fie redusă, conform Anexei IV a aceluiaşi act normativ, măsură apreciată nelegală şi discriminatorie, ce justifică admiterea acţiunii.

Curtea constată că cererea formulată de pârâta-recurentă este întemeiată, sens în care reţine următoarele:

Reclamanta-intimată Z.L. are statut de funcţionar public, regimul său juridic fiind guvernat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999.

Este necontestat că, începând cu data e 01 ianuarie 2005, reclamanta a fost transferată de la Consiliul Judeţean Vaslui la Serviciul public comunitar judeţean de evidenţă a persoanelor Vaslui şi că, prin dispoziţia nr. 6 din 12 ianuarie 2005, aceasta a fost numită pe funcţia e referent clasa III, gradul profesional superior, treapta I de salarizare, prin dispoziţia nr. 5 din 01 aprilie 2005, Z.L. fiind transferată efectiv la instituţia publică pârâtă.

Ulterior perfectării transferului, S.P.C.E.P.- Vaslui, cu care reclamanta se află în raporturi de serviciu, a emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 92/2004, dispoziţia nr. 40 din 03 octombrie 2005, prin care reclamantei Z.L. i-a fost stabilită salarizarea corespunzătoare funcţiei de referent, clasa III superior, măsură apreciată de reclamantă ca nelegală, având în vedere că, prin chiar petitul acţiunii, afirmă că: „Din luna octombrie (2005) drepturile mele salariale au fost reduse semnificativ ca urmare a faptului că am fost salarizată potrivit Anexei IV şi nu potrivit Anexei III”.

Rezultă astfel că pretinsa modificare a salarizării, în sens negativ, a fost dispusă prin dispoziţia nr. 40 din 03 octombrie 2005 şi nu prin dispoziţia nr. 19 din 18.01.2006, cum s-a reţinut de prima instanţă, dispoziţie care nu face altceva decât să păstreze vechiul nivel de încadrare, actualizând doar drepturile salariale potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2006 referitoare la reglementarea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici pentru anul 2006.

În mod justificat prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i s-a comunicat, în mod direct şi nemijlocit, nici dispoziţia nr. 40 din 03 octombrie 2005 şi nici dispoziţia nr. 19 din 18 ianuarie 2006, astfel că, cu deplin temei, s-a considerat că excepţia tardivităţii este nefondată, atâta timp cât reclamantei nu i-a fost înmânată, sub luare de semnătură, nici unul din actele menţionate, singura modalitate de comunicare ce poate fi acceptată ca valabilă, răspunsul dat reclamantei prin adresa nr. 1024 din 11 ianuarie 2006 neavând valoarea unei comunicări efective a actului de autoritate, astfel că, sub acest aspect, corect s-a reţinut că acţiunea reclamantei trebuie considerată a fi introdusă în termenul legal de 30 de zile.

Ceea ce nu a observat însă prima instanţă este faptul că sesizarea instanţei s-a făcut cu neobservarea dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 92/2004, deoarece, odată actele comunicate, împreună cu întâmpinarea depusă la termenul din 04 decembrie 2006, funcţionarul public nemulţumit de modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale era în drept să facă plângere la ordonatorul de credite, în speţă la Consiliul Judeţean Vaslui, urmând ca numai după soluţionarea contestaţiei, în condiţiile arătate la alin. 3, şi împotriva măsurilor dispuse printr-un act de autoritate, persoana în cauză să se adreseze instanţei judecătoreşti competente, solicitând desfiinţarea atât a actului de stabilire a salariului, cât şi a actului de soluţionare a contestaţiei, funcţionarul public neavând, în această materie, deschisă calea unei acţiuni directe şi imediate în justiţie.

Ori, în cauza de faţă, reclamanta nu numai că nu a solicitat în mod explicit desfiinţarea sau modificarea dispoziţiei nr. 40/03.10.2005 şi a dispoziţiei  nr. 19/18.01.2006, dar a omis şi să parcurgă procedura specială prevăzută de legiuitor, prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 92/2004 reprezentând norme imperative, speciale, de neînlăturat, care fac lipsit de eficienţă demersul făcut de reclamantă prin cererea adresată conducerii S.P.C.J.E.P. Vaslui la data de 19 decembrie 2005.

Necerând şi neobţinând desfiinţarea actului administrativ de autoritate prin care instituţia publică pârâtă i-a stabilit elementele salarizării şi cuantumul acestora, reclamanta nu era în drept să solicite obligarea pârâtei de a proceda la stabilirea drepturilor salariale potrivit Anexei III la O.U.G. nr. 92/2004, pentru viitor, întrucât soluţionarea unei astfel de cereri presupune ca instanţa să se substituie în drepturile uneia din părţile în raportul de serviciu, fără a se fi cercetat legalitatea actului prin care raportul obligaţional a luat naştere.

Domenii speta

Spete similare