Răspundere civilă delictuală (defaimare politist in presa)

Decizie 555 din 19.11.2021


Potrivit art. 1357 alin. 1 C.civ. - cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvarşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Libertatea de exprimare recunoscută atât în legislaţia internă (art. 70 C.civ, art. 30 Constituţia României) dar şi în reglementările internaţionale (ex. art. 10 CEDO), nu este un drept absolut ci trebuie exercitat fără a aduce atingere dreptului la respectarea vieţii private şi a demnităţii persoanelor cu privire la care este exercitat.

Deşi libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le formulează, şi nici aceştia nu pot depăşi anumite limite, exigentele ce urmeaza a fi avute in vedere atunci cand afirmatiile provin de la o persoana fizică nemulţumită de modul de exercitare a funcţiei de către un funcţionar, sunt mai mari.

În ceea ce priveşte limitele criticii admisibile cu privire la comportamentul funcţionarilor publici făcute de presă sau de cetăţeni, CEDO a admis ca acestea pot fi mai largi la adresa funcţionarilor decât pentru un simplu particular, fără a se merge până acolo încât să se afirme că aceştia s-ar expune la un control atent al faptelor şi al gesturilor lor exact ca în cazul oamenilor politici şi că ar trebui trataţi din acest punct de vedere exact ca şi oamenii politici. Mai mult, funcţionarii trebuie ca, în exercitiul funcţiei lor, să beneficieze de încrederea publicului fără a fi perturbaţi în mod nejustificat, astfel că poate să apară necesară protecţia lor împotriva unor atacuri verbale ofensatoare, atunci când îşi exercită atributele de serviciu care le revin  (Janowski c/Polonia).

Jurisdicţia europeană a precizat şi că art. 10 din Convenţie nu garantează libertatea de exprimare fără nicio restricţie, chiar şi atunci când este vorba despre „acoperirea mediatică” a unor probleme de interes public serios. Potrivit paragrafului 2 al textului, exerciţiul acestei libertăţi comportă „îndatoriri şi responsabilităţi” care privesc si presa si care pot căpăta o importanţă deosebită atunci cand un articol riscă sa aducă atingere reputatiei unei persoane, punand astfel in pericol „drepturile altuia”.

In plus această libertate de exprimare trebuie exercitată de cel interesat cu buna credinţă, astfel incat sa ofere informatii exacte si demne de crezare. Din acest punct de vedere se retine că informatiile oferite public de parat nu sunt nici exacte si nici demne de crezare, astfel ca induc publicul in eroare, dovada fiind comentariile de pe pagina de socializare. (...)

În cauza de faţă tribunalul retine că afirmatiile paratului publicate in articol si pe pagina sa de socializare au provocat comentarii atat de sustinere a celor declarate de pârât cat si de combatere a acestora, dar ceea ce sare in evidenta si nu se poate ignora este violenta in limbaj cat si incitarea la acte de violenta fizică impotriva reclamantului („păi de ce nu îi faceti o vizita pe inserat acestui demn apărător al legii, cu niste cocteiluri, ca niste vechi prieteni?” f.14, „o bataie buna sau aruncat in Dunăre” f.15, „acest imbecil cu uniforma de poliţist ... anunt public ca nu voi fi responsabil de faptele mele la intalnirea cu el” f.15), făcute la adăpostul anonimatului din mediul online.