Infracţiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. l Codul Penal, şi de efectuarea operațiunilor financiare în mod fraudulos prevăzută de art. art. 250 alin. 1 Codul Penal, în concurs cu furtul calificat prevăzută de art.

Sentinţă penală 154 din 21.07.2020


Prin rechizitoriul nr. .../P/..., emis la data de 12.05.2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, .... a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata ... pentru săvârşirea  unei infracţiuni de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 2 lit. b) Codul penal, unei infracţiuni de efectuarea operațiunilor financiare în mod fraudulos prevăzută de art. art. 250 alin. 1 Codul Penal și a unei infracţiuni de accesul ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. l Codul Penal, totul cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 și 2 Codul penal.

Prin actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina inculpatei că în ziua de 18.05.2017, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, de 73 ani, iar din interior a sustras suma de 1000 lei precum și un card bancar care avea alături și codul pin apoi în aceeași zi s-a deplasat în Mun. ... unde, de la un ATM aparținând Băncii..a accesat ilegal contul atașat cardului, efectuând în mod fraudulos retrageri de numerar în sumă totală de 350 lei.

În cursul urmăririi penale s-au efectuat acte de urmărire penală specifice, concretizate în următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii orale; proces-verbal din data de 22.05.2017 întocmit de organele de poliție; declarație persoana vătămată; extras de cont; adresa nr. 1251 din data de 25.05.2017 eliberată de ... Brăila și DVD; proces-verbal de vizualizare imagini și planșa fotografică aferentă; proces-verbal de reconstituire și planșa fotografică aferentă; declaraţie martor; declaraţii suspect/inculpat

....

În fața instanței de judecată, inculpata s-a prezentat personal şi a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, a recunoscut prejudiciul de 1354,5 lei precizat de către persoana vătămată în faţa instanţei de judecată cu cerere scrisă la dosar şi s-a declarat de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cazul în care va fi găsită vinovată (....).

Analizând şi coroborând materialul probator existent în dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 22.05.2017, persoana vătămată de 73 ani, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în data de 18.05.2017, în timp ce se afla la un magazin situat pe strada pe care locuiește, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, pe ușa lăsată neasigurată iar din interior i-au sustras suma de 1200 lei și un card bancar pe care se afla o sumă de bani, împreună cu o bucată de hârtie pe care se afla inscripționat codul P.I.N. al cardului.

Pe baza ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale, probatoriu recunoscut şi însuşit în totalitate de către inculpată în procedura recunoaşterii vinovăţiei, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În cursul anului 2016, între persoana vătămată și inculpate s-a legat o relație de prietenie, inculpata vizitând-o periodic pe persoana vătămată, acordându-i ajutor la activitățile gospodărești, pentru care era remunerată, avându-se în vedere faptul că inculpata este o persoană tânără în timp ce persoana vătămată este o persoană în vârstă (în prezent, aceasta are 73 ani).

Astfel, în dimineața zilei de 18.05.2017, persoana vătămată s-a deplasat pentru a-și retrage o parte din banii de pensie pe care îi avea pe un card bancar emis de către Banca ... și pentru a efectua anumite cumpărături.

În cursul aceleași zile, persoana vătămată a revenit pe raza localității de domiciliu, deplasându-se cu trenul, iar în gara comunei ... s-a întâlnit cu inculpata, care a ajutat-o să transporte până la domiciliu cumpărăturile efectuate.

Pe drumul parcurs până la locuința persoanei vătămate, cele două au purtat o discuție, ocazie cu care persoana vătămată i-a relatat inculpatei și faptul că avea asupra sa o sumă de bani, fără a-i specifica exact cât, pe care o încasase cu titlu de pensie.

Cele două au ajuns la domiciliul persoanei vătămate, inculpata i-a lăsat bagajul cărat la poartă, fără a pătrunde în curte, persoana vătămată a pătruns în curte iar inculpata a plecat la domiciliul său.

După aproximativ o oră, persoana vătămată s-a deplasat de la domiciliu la un magazin situat pe strada pe care locuiește pentru a achita o datorie, lăsând poarta de acces în curtea locuinței și ușa de acces în locuință neasigurate.

Înainte de a pleca, persoana vătămată a lăsat pe o masă din imobil suma de 1000 lei, cardul bancar și codul aferent acestuia, de asemenea și-a lăsat pe un frigider, în holul casei, și portofelul personal, despre care persoana vătămată a afirmat că conținea suma de 200 lei.

În acel interval de timp, în care persoana vătămată nu era acasă, inculpata s-a deplasat de la domiciliul ei la cel al persoanei vătămate, sub pretextul împrumutării unor plante medicinale.

Ajunsă la domiciliul persoanei vătămate, inculpata a pătruns în curte și apoi în imobil unde, negăsind pe cineva, a observat că pe o masă se afla suma de 1000 lei, formată din 10 bancnote a 100 lei și de asemenea lângă bani a mai observat o pungă din care a sustras cardul bancar de pensie al persoanei vătămate precum și o bucată de hârtie pe care era inscripționat codul de acces al cardului respectiv.

La plecare, inculpata a observat în holul imobilului, pe un frigider, portofelul menționat mai sus, și uitându-se în acesta, cu scopul de a mai sustrage bani, contrar celor declarate de către persoana vătămată a declarat că a găsit doar suma de 3 lei, pe care însă nu a luat-o, după care s-a deplasat la domiciliul său.

În continuare, inculpata s-a deplasat cu trenul pe raza mun. Brăila, unde a retras de la ATM-ul aferent sucursalei suma de 350 lei, respectiv a efectuat șapte retrageri a câte 50 lei fiecare după care, pentru a nu fi găsit asupra sa cardul bancar și hârtia cu codul de acces, le-a distrus și le-a aruncat într-un coș de gunoi apoi s-a deplasat la domiciliul său cu un taxi.

În perioada imediat următoare, inculpata a cheltuit sumele de bani sustrase, efectuând mai multe cumpărături pe raza localității de domiciliu, fără a relata cuiva despre proveniența banilor.

...

În cauză a fost audiată în calitate de suspect și inculpat numita ...din toate declarații date în cauză rezultând faptul că inculpata a recunoscut și regretat comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, neavând de propus probe în apărarea sa.

În faţa instanţei de judecată inculpata a formulat cerere de judecare în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei şi a recunoscut prejudiciul dovedit cauză ca fiind de 1354,5 lei, iar nu de 1500 lei cât ceruse în prealabil partea civilă.

În drept, faptele inculpatei care în ziua de 18.05.2017, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, de 73 ani, iar din interior a sustras suma de 1000 lei precum și un card bancar care avea alături și codul pin apoi în aceeași zi, de la un ATM aparținând Băncii... a accesat ilegal contul atașat cardului, efectuând în mod fraudulos retrageri de numerar în sumă totală de 350 lei, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 2 lit. b) Codul penal, unei infracţiuni de efectuarea operațiunilor financiare în mod fraudulos prevăzută de art. art. 250 alin. 1 Codul Penal și ale unei infracţiuni de accesul ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. l Codul Penal. 

Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa constată că faptele de mai sus există, au fost săvârşite de inculpată şi constituie infracţiuni în sensul art. 15 Cod penal, astfel încât în baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, va dispune condamnarea inculpatei, la câte o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.

....

În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală va condamna pe inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal şi art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, raportat la art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 250 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală va condamna pe inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

În baza art. 67 alin. 1 Cod penal şi art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, raportat la art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 360 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală va condamna pe inculpată la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de accesul ilegal la un sistem informatic.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, va contopi pedepsele aplicate mai sus, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, pe care o va spori cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea aplicate (adică cu 5 luni închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. 

În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, art. 67 alin. 1 Cod penal şi art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, va contopi pedepsele complementare şi va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal şi art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, va contopi pedepsele accesorii şi va interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

...

Astfel, instanţa  va reţine dispoziţiile art. 91 Cod penal, conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea stabilită prin prezenta sentinţă fiind sub 3 ani închisoare, iar inculpata nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la procesul penal, este integrată social și se află la o vârstă matură, astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă de către aceasta a pedepsei aplicate.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 91 Cod penal, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 5 luni închisoare aplicată inculpatei prin prezenta hotărâre şi va stabili un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, va obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal va impune inculpatei respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a obligaţiei de a frecventa un program de reintegrare derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, va impune inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul ... ori în cadrul ..., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege.

În baza art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a) şi b) Cod penal (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) luată pe o durată de 1 an faţă de inculpată se va executa de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 54 Cod penal şi art. 65 Cod penal pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor civile prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a) şi b) Cod penal (dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), îşi va începe executarea în caz de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Latura civilă a cauzei:

În cursul urmăririi penale, persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1500 lei considerând că i-au mai fost sustraşi cu aceeaşi ocazie şi 200 lei, dar din probele dosarului a rezultat că suma ce constituie prejudiciu în această cauză este de numai 1354,5 lei.

Prin cererea precizatoare formulată la termenul de judecată din 17.07.2020 şi depusă la dosar, partea civilă a arătat că prejudiciul solicitat este de 1354,5 lei, iar acest prejudiciu a fost recunoscut şi de inculpată în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei de judecată.

Prin urmare, instanța a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor art. 1357 Cod civil, existând un prejudiciu material creat prin săvârşirea faptelor penale, astfel că în baza art. 397 Cod procedură penală, în referire la art. 19 Cod procedură penală şi art. 23 alin. 2 şi art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi va obliga pe inculpata la plata sumei de 1354,5  lei  reprezentând daune materiale către partea civilă.