Pretenţii -Litigii cu profesioniştii

Conform art 21 din legea 132/2017 prevăd că  ,,(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.

În acelaşi timp, dispoziţiile alin 4 din acelaşi articol prevede că ,, (4) Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F”.

Potrivit art. 22 din acelaşi act normativ a prevăzut procedura privind ,,Stabilirea despăgubirilor”,,(1) Despăgubirea se stabileşte şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligaţiei acestuia cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.

Conform art 14 din acelaşi act normativ ,,(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice.(….).

(3) Valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată.(….)”.

Instanţa de control judiciar a reţinut că legiuitorul a prevăzut că la art. 21 din Legea nr. 132/2017 procedura privind ,,Soluţionarea cererii de despăgubire” în cazul accidentelor auto unde sunt implicate autovehicule asigurate RCA, iar la art. 22 din acelaşi act normativ a prevăzut procedura privind ,,Stabilirea despăgubirilor”.

Din textele de lege menţionate mai sus rezultă că în ce priveşte stabilirea despăgubirilor legiuitorul a prevăzut două modalităţi: 1. la solicitarea păgubitului în condiţiile art 14 din Legea nr. 132/2017 când asiguratorul este obligat să comunice asiguratului sau mandatarului acestuia valoarea maximă de despăgubire; 2. prin hotărâre judecătorească în cazul în care persoana păgubită nu este mulţumită de despăgubirea acordată de către asigurator conform art 22 alin 1 din acelaşi act normativ.

Acest lucru rezidă şi din procedura privind ,,Soluţionarea cererii de despăgubire” prevăzută de art. 21 alin 4 din Legea nr. 132/2017 care prevede că ,,Despăgubirea se plăteşte… de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă”.

Ca atare, necomunicarea de către asiguratorul RCA în termenul de 30 de zile a unei notificări părţii prejudiciate de respingere a pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, nu validează automat obligaţia de plată a asiguratorului a sumei solicitate către persona prejudiciată.

A se interpreta dispoziţiile art. 21 din actul normativ menţionat mai sus în sensul dorit de reclamantă, ar însemna ca dispoziţiile art. 21 alin 4 şi ale art.  22 alin 1 din legea nr. 132/2017, să rămână fără aplicare.

Domenii speta

Spete similare