Hotarare art 522 cpp

Hotărâre no din 28.06.2011


Dosar nr.

 Cod operator de date cu caracter personal ....

ROMANIA

JUDECATORIA RACARI- JUDETUL DIMBOVITA

SENTINTA PENALA NR…..

Sedinta publica din data de  …

Instanta constituita din :

Presedinte –…

Grefier- …

Ministerul Public  a fost reprezentat de procuror ….

din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Racari

Pe  rol soluţionarea  cauzei penale, avand ca obiect cerere de rejudecare intemeiata pe dispozitiile art.5221 Cpp, formulata de petent condamnat BS, detinut in Penitenciarul Ploiesti.

Sedinţa de judecată  a fost înregistrează cu mijloace tehnice audio, in conformitate cu dispozitiile art.304 Cod procedura penala.

Procedura de citare legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică  se prezinta petentul condamnat B. S fiind  asistata de avocat din oficiu G.R conform delegatiei Seria DB nr…...

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura este legal îndeplinită, după care;

Instanţa constata ca s-a formulat o cerere de rejudecare din partea condamnatului. Aduce la cunostinta condamnatului ca i s-a  desemnat aparator din oficiu.

Condamantul arata ca este de acord cu apărătorul din oficiu desemnat.

Instanţa pune in discutia partilor admisibilitatea in principiu a cererii petentului condamnat in  temeiul dispozitiilor articolul. 5221 alin.(2) Cod penal.

Apărătorul petentului condamnat B.S solicită admiterea cererii solicitând a se avea în vedere motivele cererii în timpul souţionării dosarului având în vedere că acesta era plecat în Spania,  nu a avut cunoştinţă  de dosar si nu a putut sa isi facă apărările. Totodată solicită a se avea în vedere situaţia familiară a acestuia, aratând că are 4 copii minori, doi in Spania si doi in Romania. De asemenea, se mai arată că condamntul a plecat în Spania pentru a munci  ca să le ofere copiilor o viata mai bună, solicită admiterea cererii.

Inculpatul solicita admiterea cererii in principiu, aratând că este nevinovat , ca nu a avut cunoştinţă  de existenta vreunui proces  pana sa plece in Spania şi că nu a primit nici o citatie .De asemenea arată că nu au fost audiaţii toţi martorii, solicită admiterea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită  respingerea cererii , aratand ca la fila 33 din dosarul nr….. exista atasata o citatie pentru termenul din data de 22.11.2009, astfel condamantul a avut termen in cunostinta iar in dosarul nr….. al Curtii de Apel Ploiesti la fila 3 se afla recursul  formulat de inculpat prin aparator, precizand ca toate acestea arata faptul ca condamnatul stia de proces aratand ca nu poate  fi admisa o astfel de cerere.

Condamnatul arata ca din anul 2001 nu a mai venit in Romania si ca nu exista nici o dovada  si ca nimeni nu i-a luat o declaratie la momentul respectiv .De asemenea arata ca trebuiau audiati toti martorii de la momentul respectiv .

Condamnatul arata ca are contract de munca in Spania si ca a plecat pe viza sportiva  in Spania. Totodata arata ca dupa ce a aflat de dosar a incercat sa isi redeschida cazul , mentioneaza ca a ispasit deja jumatate din pedeapsa pe nedrept.

INSTANTA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Racari la data de 11.05.2012, sub nr…. petentul condamnat B.S a solicitat instantei Judecatoriei Racari, rejudecarea cauzei in care acesta a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 3 ani, pedeapsa pentru care s-a emis mandatul de executare sub nr. …, aratand ca in acea cauza condamnarea s-a pronuntat in lipsa sa , condamnatul fiind stabilit in acea perioada in Spania, iar pe toata durata procesului cat si la data pronuntarii sentintei nu a fost instiintat in nici un fel si nici nu a fost informat de incriminarea sa.

La primirea dosarului, din oficiu, s-a dispus de instanta atasarea dosarului de fond nr…. al Judecatoriei Racari in care s-a pronuntat Sentinta penala nr…. definitiva prin respingerea recursului prin Decizia penala a Curtii de Apel Ploiesti nr…. pronuntata in Dosar nr….

S-a dispus de asemenea intocmirea unui referat de Biroul executari penale al Judecatoriei Racari, referat intocmit si depus la dosar (fila 8).

Condamnatul B.S a fost asistat de avocat din oficiu, G. R, cu delegatie seria DB nr…..

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare formulată de condamnatul B.S, prin prisma motivelor invocate, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane învinuite de săvârşirea unei infracţiuni.

Totuşi, extrădarea se acordă dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare.

 Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.

 Rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 5221 Cod de procedură penală, potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.

 Din examinarea textului de lege mai sus citat, rezultă că pentru rejudecarea unei persoane extrădate este necesară îndeplinirea condiţiei ca aceasta să fi fost judecată şi condamnată în lipsă. Din modul în care legiuitorul a redactat textul folosind conjuncţia „şi” în propoziţie, rezultă că rejudecarea poate avea loc numai atunci când atât judecata, cât şi condamnarea persoanei extrădate au avut loc în lipsa acesteia.

Potrivit art. 5221 Cod de procedură penală cauza „va putea” fi rejudecată, prin aceasta înţelegându-se că nu întotdeauna are loc rejudecarea persoanei extrădate, ci numai atunci când aceasta a fost judecată şi condamnată în lipsă. Acest fapt este raţional având în vedere prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora noua procedură de judecată are ca scop salvgardarea drepturilor la apărare a persoanei care, judecată şi condamnată în lipsă, nu a avut cunoştinţă de procesul pornit împotriva sa şi, prin urmare, nu a fost în măsură să-şi facă apărările.

Nici jurisprudenţa CEDO nu instituie o obligaţie a statelor de a relua procedura penală îndreptată contra condamnaţilor, ci consideră contrar art. 6 din Convenţie acele legislaţii  interne care nu permit unei persoane condamnate în absenţă - atunci când aceasta nu a fost  informată, efectiv despre  procesul  intentat şi nu a renunţat fără echivoc la dreptul de a se înfăţişa la proces - dreptul de a obţine o nouă  examinare a acuzaţiilor aduse ei de către o instanţă (cazul T. v.s. Statul Italian).

Mai mult, jurisprudenţa în materia judecăţii în lipsă este în sensul  că o persoană poate fi judecată în lipsă dacă Statul a depus eforturi pentru a-l găsi pe reclamant  şi a-l cita conform procedurii, înţelegându-se prin  eforturi rezonabile o notificare  personală, oficială şi într-un termen  rezonabil cu privire la desfăşurarea  procedurilor. În orice caz de un astfel de drept de rejudecare a cauzei nu va dispune persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei.

Concluzionând, se reţine ca  nu se poate rejudeca cauza în orice situaţie, ci în condiţiile stabilite de Legea 302/2004 şi Convenţia Europeană de Extrădare, în  caz contrar s-ar putea ajunge la concluzia că orice judecată desfăşurată în  absenţă ar reprezenta o încălcare a justiţiei pentru că oricum, la cererea celui extrădat, procesul se va relua în întregime.

Pe de altă parte, se apreciaza că în situaţia în care acuzatul a renunţat la dreptul său de a se prezenta şi de a se apăra în persoană, ar avea puterea exclusivă de a analiza valabilitatea propriului proces şi ar fi într-o poziţie mult mai favorabilă, beneficiind de un nou proces decât  acuzaţii care nu renunţă la exercitarea drepturilor lor procesuale.

Deşi nu a fost reglementată distinct şi concret faza de admitere în principiu în procedura rejudecării cauzei după extrădare, existenţa acesteia rezultă, însă, din conţinutul art. 405 alin. (1) Cod de procedură penală ce se aplică corespunzător, iar judecătorul este ţinut, totuşi, a face anumite verificări prealabile privind obiectul acestei proceduri, şi anume dacă hotărârea dată în cauză este definitivă, asupra scopului extrădării persoanei condamnate - respectiv dacă s-a făcut în vederea executării pedepsei sau în baza unui mandat european de arestare preventivă, ceea ce are drept consecinţă verificarea competenţei de judecată şi dispunerea în consecinţă, - asupra modului în care a avut loc judecata iniţială, în sensul dacă judecata a avut loc în lipsa condamnatului sau, dimpotrivă, acesta a fost prezent la judecarea cauzei, respectiv daca condamnatul s-a sustras de la judecata cauzei, avand cunostinta de proces.

Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii atrage sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii cererii de rejudecare justificată de exercitarea unui drept procesual în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.

Din examinarea lucrărilor dosarului nr…. al Judecatoriei Racari in care s-a pronuntat Sentinta penala nr…. definitiva prin respingerea recursului prin Decizia penala a Curtii de Apel Ploiesti nr… din 12 septembrie 2003 pronuntata in Dosar nr…. se constata că petentul condamnat B.S este o persoană judecată şi condamnată în lipsă intrucat aceasta s-a sustras de la judecata, in cauza anterior mentionata pentru următoarele considerente:

Se constata de instanta ca in cursul judecatii fondului cauzei ce a facut obiectul dosarului nr…. al Judecatoriei Racari in care s-a pronuntat Sentinta penala nr…., inculpatul B.S, legal citat, primeste personal citatia emisa pentru termenul din data de 22.11.2002, semnand personal dovada de indeplinire a procedurii de citare, aspect atestat de altfel si de mentiunea facuta de factorul postal in sensul ca :acesta „B.S” a primit citatia, semnand in fata noastra, (fila 33 din Dosar nr… al Judecatoriei Racari) fapt ce contrazice sustinerea petentului condamnat ca pe tot parcursul judecatii cauzei in discutie acesta s-a aflat in permanenta pe teritoriul Spaniei si ca nu a avut cunostinta de aceasta cauza.

Mai mult decat atat se constata de instanta ca in cursul judecatii apelului promovat de inculpatul B.S, ce a facut obiectul dosarului nr…. al Tribunalului Dambovita, cauza in care s-a pronuntat Decizia penala nr…. iunie 2003, acesta a fost reprezentat de avocat ales G.M, conform imputernicirii  existenta la dosar (fila 9)

Aceeasi situatie se regaseste si in Dosarul de recurs nr…. al Curtii de Apel Ploiesti, inculpatul  B.S promovand calea de atac a recursului prin avocat ales G.M (fila 3).

Astfel, se constata de instanta ca petentul condamnat B.S a avut cunostinta de judecata cauzei  ce a facut obiectul dosarului nr…. al Judecatoriei Racari in care s-a pronuntat Sentinta penala nr…., pana la momentul ramanerii ei definitive, judecata sa in lipsa avand loc din culpa sa exclusiva acesta intelegand sa se sustraga de la judecata, fapt confirmat de inscrisurile anterior mentionate, ceea ce echivaleaza cu o renunţare fără echivoc la dreptul de a se înfăţişa la proces.

Cum dreptul la rejudecarea cauzei nu este recunoscut persoanei care se sustras de la judecarea cauzei,  instanta urmeaza a respinge ca inadmisibila cererea petentului condamnat B.S, detinut in Penitenciarul Ploiesti, formulată în temeiul art. 5221 Cod de procedură penală, privind rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. …al Judecatoriei  Racari.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, urmeaza a obliga pe petentul-condamnat  B.S la plata sumei de 20 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respingerea ca inadmisibilă cererea petentului condamnat B.S, detinut in Penitenciarul Ploiesti, formulată în temeiul art. 5221 Cod de procedură penală, privind rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. …al  J u d e c ă t o r i e i Racari.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală, obliga pe petentul-condamnat B.S la plata sumei de 20 cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru cei lipsa.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 28.06.2012.

PRESEDINTE GREFIER

….……………….   ……………

Red…. /Dact…. /3 ex/19.07.2012

Domenii speta