Uzucapiune. Existența cauzei cererii de chemare în judecată. Temeiul de fapt și temeiul legal.

Decizie 582/A din 18.11.2021


În cazul cererilor prin care se urmărește dobândirea dreptului de proprietate prin

uzucapiune, cauza acestor cereri este determinată atât de temeiul de fapt, cât și de temeiul legal, ambele trebuind indicate de către reclamant  pentru determinarea soluționării corecte a cererii. Lipsa unuia dintre aceste temeiuri determină lipsa cauzei cererii de chemare în judecată.

În cazul de față, reclamantul a indicat atât temeiul de fapt, cât și cel legal, astfel că

instanța este obligată să țină cont de cauza arătată, respectiv de temeiul juridic, atâta timp cât nu există un acord expres al reclamantului cu privire la incidența în cauză a altui temei legal, conform art. 22 alin. 5 Cod proc.civ..

În cauză, tribunalul constată că nu a existat o astfel de exprimare de voință, astfel că

prima instanță trebuia să analizeze cererea în funcție de cauza cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 582/A/18.11.2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

dosarul nr. 4692/208/2019, s-a admis cererea de apel formulată de către apelantul-reclamant C. Z. D. împotriva sentinței civile nr. 283/08.03.2021 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4692/208/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. prin Primar, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.

Deliberând asupra apelului civil de față, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 283/08.03.2021, pronunțată în dosarul cu nr. 4692/208/2019, Judecătoria Caransebeș a respins  cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. Z. D. în contradictoriu cu pârâta U.A.T. C. M., prin Primar, județul Caraș-Severin ca neîntemeiată, luând act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din extrasul de carte funciară nr. ...... rezultă că proprietarul tabular al imobilului cu nr. topografic ...., în suprafață de 1757 ha și 6930 mp, este C. M..

Conform Raportului de expertiză în specialitatea topografie, efectuat în cauză de expert R. T. D. (filele ...) și avizat de O.C.P.I. Caraș-Severin, imobilul în litigiu este în suprafață de 30.000 mp, face parte din izlaz și este situat în extravilanul localității M.. Expertul a arătat că terenul face parte din domeniul privat al C. M..

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 30.000 m.p., invocând în acest sens dispozițiile codului civil austriac, motivat de faptul că reclamantul și antecesorii săi posedă acest teren anterior anului 1930.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea 241/12.07.1947 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la Cărțile Funciare din 27.04.1938 „prescripțiile împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cârmuite, în ceea ce privește natura, durata și efectele lor de dispozițiile legii sub care au început”.

 Or, instanța a reținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că reclamantul și antecesorii lui ar fi posedat terenul anterior datei de 22.06.1943 pentru a fi incidente prevederile codului civil austriac.

 Astfel, fiind audiat în calitate de martor numitul M. D., în vârstă de ... ani, a arătat că a fost la acest teren în anul 1981 și știe că era folosit de străbunicul reclamantului, dar nu știe exact de când îl folosea, dar cel mai probabil din tinerețe.

Potrivit declarației martorului Cârstoiu Victor, în vârstă de ... ani, aceasta a fost personal în anul 1969 la acest teren unde exista o colibă a străbunicului reclamantului, care se numește C. Z.. De asemenea, martorul a arătat că străbunicul reclamantului poseda acest teren încă înainte de primul război mondial, aproximativ din anul 1913-1914, iar în prezent terenul este folosit de strănepot.

Însă, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, nu rezultă cu certitudine că reclamantul și antecesorii săi posedă imobilul anterior datei de 22.06.1943. Astfel, instanța nu poate reține ca fiind credibilă declarația martorului C. V. conform căreia străbunicul reclamantului folosește terenul din anul 1913-1914 de vreme ce martorul s-a născut în anul 1948. În ceea ce privește martorul M. D., acesta a arătat că cel mai probabil străbunicul reclamantului folosea terenul din tinerețe, neputând preciza exact data de la care era folosit terenul.

Prin urmare, instanța a apreciat că prezenta acțiune este guvernată de prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, intrat în vigoare la data de 12.07.1947 prin Legea nr. 241/1947, dat fiind faptul că posesia antecesorilor reclamantului asupra terenului a început ulterior datei de 12.07.1947.

 Instanța a constatat că, în sistemul de carte funciară, dobândirea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune poate avea loc numai în condițiile expres prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare. Prevederile din Codul civil referitoare la dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiune nu sunt aplicabile în teritoriile aflate sub regimul publicității cărților funciare, doar posesia cerută în vederea dobândirii dreptului de proprietate trebuie să îndeplinească condițiile din Codul civil, respectiv să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (art. 1847).

Având în vedere Decizia nr. 86/10.12.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în cazul prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938, instanța va analiza îndeplinirea condițiilor uzucapiunii reglementate de acest act normativ.

Instanța a reținut că procedura prevăzută de Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează două cazuri de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune, consacrate de art. 27 și art. 28.

În prezenta cauză, sunt incidente dispozițiile art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora „Cel care a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat”.

În acest caz uzucapiunea este extratabulară, pentru că dobândirea dreptului de proprietate se realizează fără ca posesorul să-l fi înscris în cartea funciară la începutul posesiei sale. Pentru a opera uzucapiunea reglementată de acest act normativ trebuie verificată îndeplinirea următoarele condiții, în mod cumulativ: titularul dreptului intabulat în cartea funciară să fie decedat, uzucapantul să posede imobilul timp de 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, iar posesia exercitată de uzucapant să fie utilă. 

Potrivit dispozițiilor art. 1846 – 1850 din C. civ. de la 1864: Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru. Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole. Posesiunea este discontinuă când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitențe anormale. Posesiunea este întreruptă prin modurile și după regulile prescrise în articolele 1863 – 1973. Comunitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de proba din partea celui ce invocă prescripția, în acest sens că, posesorul actului care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.

Tot astfel, potrivit art. 1854 C.civ., Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.

Însă, instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale prescripției achizitive prevăzute de art. 28, alin.(1) din Decretul-Lege nr. 115/1938 (aplicabil posesiilor începute după data de 12.07.1947).

Astfel, nu se poate reține că titularul dreptului înscris în cartea funciară a decedat din moment ce din extrasul de carte funciară nr. ..... rezultă că proprietarul tabular al imobilului cu nr. topografic ..., în suprafață de 1757 ha și 6930 mp, este C. M..

Prin urmare, în speță nu a început să curgă termenul de prescripție achizitivă de 20 de ani întrucât proprietarul tabular al acestui teren nu este decedat, această condiție nefiind posibil a fi îndeplinită în cazul unităților administrativ-teritoriale.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul C. Z. D. a formulat apel, solicitând admiterea apelului în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă asupra imobilului înscris în CF...., fără nr. top... în suprafață de 30000 mp.

Instanța, analizând cererea de apel în raport de motivele invocate, constată întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:

Conform cererii de chemare în judecată, temeiul de fapt îl constituie posesia terenului începută sub imperiul Codului civil austriac și temeiul legal constă în prevederile art. 1452 și urm. din acest cod.

În cazul cererilor prin care se urmărește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cauza acestor cereri este determinată atât de temeiul de fapt cât și de temeiul legal, ambele trebuind indicate de către reclamant  pentru determinarea soluționării corecte a cererii. Lipsa unuia dintre aceste temeiuri determină lipsa cauzei cererii de chemare în judecată.

În cazul de față, reclamantul a indicat atât temeiul de fapt cât și cel legal, astfel că instanța este obligată să țină cont de cauza arătată, respectiv de temeiul juridic, atâta timp cât nu există un acord expres al reclamantului cu privire la incidența în cauză a altui temei legal, conform art. 22 alin. 5 Cod proc.civ.

În cauză, tribunalul constată că nu a existat o astfel de exprimare de voință, astfel că prima instanță trebuia să analizeze cererea în funcție  de cauza cererii de chemare în judecată.

Analizarea cererii de către prima instanță în raport de dispozițiile D-L nr. 115/1938, având în vedere altă cauză a cererii de chemare în judecată, reprezintă o neanalizare a fondului cauzei astfel cum a fost arătat de către reclamant, fiind astfel incidente prevederile art. 480 alin. 2 teza 1 din Codul de procedură civilă.

Petru aceste considerente, tribunalul urmează să admită  cererea de apel formulată de către  apelantul-reclamant C. Z. D. împotriva sentinței civile nr. 283/08.03.2021 pronunțată de către Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4692/208/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. M. prin Primar, să anuleze sentința apelată și să trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.