Dreptul muncii – Încetarea contractului individual de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.08.2018 sub nr. 5228/118/2018, reclamanta R A M, în contradictoriu cu pârâta SC Z C SRL, a solicitat anularea concedierii şi a Deciziei nr. 172/13.07.2018 emise de pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective şi integrale a acestei despăgubiri, obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 5000 euro, în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă nr. 96/14.05.2015, pe durată determinată de 7 luni, pentru funcţia de manager project, locul muncii fiind la punctul de lucru al societăţii din C, iar, prin actul adiţional nr. 1/07.01.2016, s-a modificat durata contractului, pe perioadă nedeterminată. Potrivit actului adiţional nr. 5/15.05.2018, contractul s-a modificat în sensul că, începând cu data de 22.05.2018, activitatea se desfăşoară la adresa de reşedinţă a salariatului din C, modificându-se corelativ drepturile şi obligaţiile părţilor.

În continuare, reclamanta a menţionat că, în perioada derulării raporturilor de muncă, a fost solicitată de angajator să deţină în mod formal funcţia de administrator al altor societăţi care aveau aceeaşi asociaţi, inclusiv funcţia de administrator al societăţii pârâte, iar aceasta a acceptat pentru a-şi păstra locul de muncă în cadrul societăţii pârâte având în vedere dificultăţile financiare. A precizat că nu exercita în mod real atribuţiile administratorului, acestea fiind exercitate de persoane pentru care semna la solicitare procuri de administrare.

A arătat că, începând cu data de 08.01.2018, a solicitat în scris să fie înlocuită din calitatea de administrator în acele societăţi comerciale, moment de la care au început presiunile asupra sa pentru păstrarea funcţiei de administrator, fiindu-i comunicat că renunţarea la funcţia de administrator atrage şi încetarea raporturilor de muncă cu pârâta. Deoarece nu a fost înlocuită, la data de 08.03.2018, a revocat integral mandatele acordate prin procurile autentificate anterior, iar, la data de 08.03.2018, V W SRL ŞI Z C SRL, în calitate de asociaţi ai D P SRL, au adoptat hotărâri pentru revocarea sa din calitatea de administrator al societăţii. Ulterior, a fost revocată şi din funcţia de administrator al societăţii pârâte şi al firmei din P A S, considerând că pârâta a procedat la concedierea sa întrucât a refuzat să mai exercite funcţia de administrator al societăţilor indicate şi pentru a oferi un exemplu angajaţilor care ar solicita acelaşi lucru.

Cu privire la Decizia nr. 172/13.07.2018 emisă de pârâtă privind concedierea reclamantei, a arătat că aceasta ar avea în vedere Hotărârea administratorului din data de 27.04.2018 privind desfiinţarea punctului de lucru al societăţii din C, aceasta fiind motivată de eliminarea tuturor cheltuielilor directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru, lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, solicitarea clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative; precizând ca temei de drept dispoziţiile art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii.

A precizat că decizia prevede, pe de o parte, încetarea contractului de muncă la data de 16.07.2018 – luni, şi, pe de altă parte, că, la data de 13.07.2018 – vineri, contractul de muncă va înceta să producă efecte, data de 13.07.2018 fiind precizată ca „ultima zi lucrată”.

Reclamanta a considerat că decizia de concediere este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiţiilor legale privind preavizul. În acest sens, a invocat decizia ICCJ nr. 8/2014 şi a arătat că, în raport de conţinutul notificării nr. 19/08.05.2018, al notificării nr, 21/14.05.2018 şi al actului adiţional nr. 5/15.05.2018, conform căruia s-a modificat contractul de muncă cu privire la „locul de muncă”, nu se poate afirma că preavizul a fost acordat prin notificarea nr. 19/08.05.2018 întrucât prin acest act i se oferea un post în I, pentru care i se acorda un termen de exprimare a opţiunii de zile lucrătoare, termen ce se împlinea la 15.05.2018.

A precizat că, fără a aştepta împlinirea acestui termen, pârâta a comunicat notificarea nr. 21/14.05.2018 şi, ulterior, prin actul adiţional nr. 5/15.05.2018, prin acordul părţilor, contractul individual de muncă s-a modificat cu privire la locul de muncă.

A menţionat că, în contextul în care, în executarea contractului individual de muncă, a intervenit modificarea acestuia, a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, prin acordul părţilor, faţă de statutările obligatorii ale ICCJ în sensul că, pe durata preavizului, drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de muncă rămân neschimbate; pe durata respectivă nu sunt modificate condiţiile de încheiere sau de executarea a contractului individual de muncă, notificările nr. 19/08.05.2018 şi nr. 21/14.05.2018, anterioare actului adiţional nr. 5/15.05.2018, nu pot constitui, din punct de vedere juridic, acte prin care s-a acordat preaviz.

În subsidiar, reclamanta a considerat că nu a fost respectat nici termenul de preaviz de 45 zile întrucât acesta nu poate curge de la data comunicării notificării nr. 19/08.05.2018 în condiţiile în care, prin aceasta, i se solicita exprimarea opţiunii cu privire la un post în I în termen de 3 zile lucrătoare. A arătat că, şi în cazul în care s-ar aprecia că preavizul a fost acordat prin această notificare, nu este împlinit termenul de 45 de zile.

În continuare, reclamanta a arătat că decizia emisă de pârâtă nu respectă conţinutul obligatoriu al actului unilateral al angajatorului în sensul că nu conţine o motivare concretă a soluţiei de concediere, de natură să asigure informarea corectă a salariatului privind cauzele concedierii sale şi pentru care acest să aibă posibilitatea de a lua în cunoştinţă de cauză decizia de a atac sau nu în instanţă acest act şi de a-şi exercita dreptul la apărare.

A menţionat că, potrivit deciziei, concedierea are drept cauză desfiinţarea locului de muncă, iar câte vreme o asemenea desfiinţare este „cauza” concedierii, ea nu poate fi confundată cu motivele la care face referire art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, cei doi termeni definind noţiuni distincte.

A arătat că „motivul” concedierii nu poate fi „cauza” ei şi nici invers, iar, prin modul în care a redactat decizia, pârâta a motivat concedierea prin însăşi cauza acestei măsuri, confundând cele două elemente care, în intenţia şi prin voinţa legiuitorului, constituie noţiuni diferite.

Reclamanta a invocat şi netemeinicia deciziei de concediere, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii. A apreciat că simpla desfiinţare a locului de muncă nu este suficientă pentru temeinicia măsurii concedierii întemeiată pe art. 65 din Codul Muncii, ci este necesar ca aceasta să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Astfel, a menţionat că desfiinţarea punctului de lucru este lipsită de relevanţă având în vedere că reclamanta era salariat cu munca la domiciliu, iar, cu privire la cheltuieli, relevantă este corespondenţa primită prin email la 06.07.2017 de la departamentul studii şi control de gestiune că anumite cheltuieli nu sunt luate în calcul, iar unele venituri sunt considerate fictive la acest calcul.

Cu referire la lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, a arătat că susţinerea este eliptică şi nereală; aşa cum rezultă din datele publice de pe site-ul Ministerului Finanţelor, pârâta a avut o cifră de afaceri netă de 0 lei în anul 2014, de 4974232 lei în 2015, de 20860592 lei în 2016, de 29976980 lei în anul 2017.

Referitor la solicitarea clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative, a menţionat că este o simplă susţinere, lipsită de relevanţă întrucât nu terţii iau decizii cu privire la organizarea societăţii.

În ceea ce priveşte capetele 2 şi 3, reclamanta a arătat că, prin anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, efectele nulităţii retroactivează până la momentul emiterii deciziei, părţile fiind puse în situaţia anterioară printr-o ficţiune a legii prezumându-se existenţa neîntreruptă a raportului de muncă dintre părţi, angajatorul datorând astfel salariatului drepturile salariale şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit concedierea, drepturi ce urmează a fi majorate în cazul în care s-au acordat astfel de majorări.

A mai arătat că sumele plătite cu titlu de despăgubire urmează a fi reactualizate din ziua în care obligaţia a devenit scadentă şi până la plata efectivă în funcţie de coeficientul de inflaţie, salariatul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului, precum şi la dobânda legală.

Cu privire la capătul de cerere privind daunele morale, au fost invocate dispoziţiile art. 253 alin. 1 din Codul Muncii. Reclamanta a arătat că, în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, concordant jurisprudenţei CEDO, practica este unitară în sensul că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, iar, în speţă, fapta ilicită constă în concedierea nelegală.

A considerat că documentele medicale ataşate arată că presiunile exercitate de pârâtă începând cu data solicitării schimbării reclamantei din funcţia de administrator şi ameninţările cu privire la concediere i-au produs suferinţe fizice şi morale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile menţionate în cerere.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că decizia contestată întruneşte cumulativ toate cerinţele de legalitate, în sensul că există o motivaţie temeinică pentru desfiinţarea locului de muncă, care să aibă o cauză reală şi serioasă şi măsura este efectivă. A arătat că desfiinţarea postului de manager site – manager proiect a fost o consecinţă a strategiei de reorganizare a companiei, decizia fiind luată în urma unei analize de eficientizare a operaţiunilor, cu obiective clare ce au impus un proces de restructurare în acest sens, acest post fiind suprimat din organigrama şi din statul de funcţii a pârâtei, în vederea rentabilităţii societăţii prin reducerea cheltuielilor directe şi indirecte de administrare a punctului de lucru din C.

A menţionat că, în urma analizei costurilor generate de susţinerea acestui punct de lucru raportat la lipsa rezultatelor comerciale efective ale proiectelor derulate în C, singura opţiune pentru pârâtă a fost închiderea punctului de lucru. A arătat că un factor hotărâtor a fost şi condiţionarea de către clientul unic al societăţii a reducerii costurilor pentru randamentul colaborării.

Cu privire la calitatea de administrator al reclamantei, pârâta a arătat că nu s-a pus problema unei condiţionări a acesteia de a păstra funcţia de administrator, drept dovadă şi  faptul că înlocuirea sa a avut loc fără nicio repercusiune, iar susţinerile reclamantei sunt calomnioase.

A precizat că desfiinţarea postului manager site – manager proiect din organigrama pârâtei de la punctul de lucru din C a fost o consecinţă firească a desfiinţării acelui punct de lucru în sine, în contextul în care, din punctul de vedere al activităţii sale economice, constituia o cheltuială pe care nu o putea susţine fără rezultate concrete.

Sub acest aspect, pârâta a menţionat că a fost de bună-credinţă, a invitat-o pe reclamantă la I pentru a-i comunica intenţia de a închide punctul de lucru şi a încercat să identifice împreună cu aceasta soluţiile în vederea continuării activităţii sale în cadrul pârâtei, comunicându-i că mai exista un post similar la I, cu aceleaşi atribuţii şi aceeaşi remuneraţie.

Pârâta a precizat că nemulţumirea reclamantei a fost legată în mod clar de motivul desfiinţării punctului de lucru, aspect care este independent de voinţa pârâtei, realitatea economică impunând optimizarea activităţii şi gestionarea corectă a investiţiilor, iar punctul de lucru de la C era generator de cheltuieli semnificative însă nu dădea rezultate comerciale care să se reflecte în cifra de afaceri.

A arătat că, de la data de 09.05.2018, a început să curgă termenul de preaviz, în condiţiile în care reclamanta nu a dat curs propunerii sale privind postul din I, iar, la data de 18.05.2018, reclamanta a procedat la predarea echipamentelor, fără niciun fel de incidente sau fără a se face vreo formă de presiuni asupra acesteia.

A menţionat că, în condiţiile în care punctul de lucru a fost desfiinţat, nu mai avea posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în clădirea din C şi astfel, independent de voinţa sa, s-a impus ca reclamanta să-şi desfăşoare activitatea fie de la I, fie de la domiciliu, în funcţie de opţiunea sa.

Pârâta a considerat că a fost respectat termenul de preaviz, ultima zi de lucru fiind la data de 13.07.2018, astfel încât contractul de muncă a încetat la data de 16.07.2018, iar drepturile reclamantei au fost respectate. A arătat că termenul acordat de opţiune pentru un post la I nu era de natură să suspende curgerea termenului de preaviz, dar era firesc să fie stabilit pentru a ştie dacă reclamanta înţelegea să accepte postul şi pentru a efectua eventualele formalităţi. A mai precizat că, prin contractul de muncă, reclamanta achiesase să aibă o clauză de mobilitatea şi aceasta a desfăşurat şi anterior activitate la I, motiv pentru care propunerea nu avea doar caracter formal, ci era una absolut necesară.

Referitor la conţinutul deciziei de concediere, pârâta a arătat că a indicat în mod clar şi fără echivoc care au fost motivele care au condus la concedierea reclamantei. Astfel, a menţionat că desfiinţarea punctului de lucru a reprezentat motivul concret al concedierii, iar punctul de lucru a fost desfiinţat din motivele redate cu claritate: eliminarea tuturor cheltuielilor directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru, lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, solicitarea clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative.

A considerat că, deşi motivul concedierii ar fi fost indicat în mod foarte concis, nu se poate aprecia că a fost încălcată condiţia de legalitate privind motivarea deciziei de concediere. De asemenea, a precizat că este un fapt evident că desfiinţarea unui punct de lucru are drept consecinţă imediată şi imposibilitatea continuării activităţii de către angajaţi.

Cu privire la temeinicia concedierii, pârâta a menţionat că afirmaţia reclamantei conform căreia ar fi fost angajat cu munca la domiciliu pe perioadă nedeterminată, arată tocmai reaua sa credinţă, în condiţiile în care aceasta cunoştea că se află în perioada de preaviz şi că i s-a acordat posibilitatea de a lucra la domiciliu, la solicitarea sa expresă de a-şi căuta un loc de muncă şi, mai mult, arată că aceasta cunoştea faptul că, odată cu desfiinţarea punctului de lucru din C, activităţile în legătură cu acest punct de lucru se aflau în lichidare implicit. A precizat că, în condiţiile în care punctul de lucru din C nu mai exista, singura opţiune era să dea curs cererii reclamantei şi de a o lăsa să desfăşoare operaţiunile finale în legătură cu punctul de lucru din C de la domiciliu.

A mai arătat că, şi în situaţia în care, de la începutul contractului de muncă, ar fi desfăşurat activitate la domiciliu, odată cu închiderea punctului de lucru din C, nu ar fi avut ce să mai administreze, obiectul contractului rămânând neschimbat; reclamanta fiind angajata societăţii pe organigrama punctului de lucru din C, or, odată cu desfiinţarea punctului de lucru, a dispărut din organigramă şi postul ocupat de aceasta.

Referitor la daunele morale solicitate de reclamantă, a arătat că organizarea unei simple proceduri de predare a echipamentului de către salariată nu poate să conducă la o reacţie de tipul celei invocate de către reclamantă, nefiind dovedită astfel o legătură de cauzalitate între diagnosticul stabilit şi presupus conduită a pârâtei pe parcursul procedurii. A menţionat că simpla nemulţumire a fostei angajate nu poate fi asimilată cu o afectare a drepturilor personale nepatrimoniale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi 453 alin. 1 C.proc.civ., ale art. 65 din Legea nr. 53/2003.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei, cu un martor.

De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8000 euro cu titlu de daune materiale, la plata sumei de 15000 euro cu titlu de prejudiciu de imagine, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamanta a avut calitatea de administrator al societăţii şi de angajată, iar, la începutul anului 2018, între părţi, au avut loc o serie de situaţii tensionate care au condus la înlocuirea, la cererea acesteia, din funcţia de administrator.

A menţionat că acest conflict dintre părţi s-a amplificat pe fondul a două aspecte: primul este legat de solicitarea sa de a obţine copii după toate documentele societăţii din perioada în care a fost administrator şi al doilea desfiinţarea punctului de lucru din C unde aceasta îşi desfăşura activitatea şi desfiinţarea postului de manager site din organigrama societăţii de la punctul de lucru din C.

A arătat că acţiunile reclamantei au avut un caracter vindicativ, aceasta începând cu rea-credinţă să formuleze plângeri împotriva societăţii, cea mai gravă fiind cea depusă la ANAF în urma căreia s-a declanşat un nou control al cărui rezultat a fost foarte clar, stabilindu-se că nu se fac vinovaţi de acuzaţiile grave aduse de reclamantă.

Pârâta a considerat că plângerea către ANAF a fost rezultatul subscrisei de a plăti reclamantei contravaloarea a 12 salarii, aceasta precizând că, în caz contrar, se va adresa instituţiilor statului care să efectueze diverse controale.

A precizat că reaua-credinţă a reclamantei este clar evidentă, raportat la faptul că aceasta cunoştea foarte bine dinamica societăţii şi caracterul licit al activităţii, aceasta acuzând pârâta de spălare de bani, încheierea unor tranzacţii fictive.

A menţionat că prejudiciul efectiv cauzat pârâtei a constat în alocarea unor resurse de personal, spaţii puse la dispoziţia organelor de control pentru desfăşurarea corectă a procedurilor, note explicative, puncte de vedere, implicând aici costuri cu consultanţă juridică.

A mai arătat că reclamanta a luat legătura cu angajaţi ai clientului pârâtei D P SRL şi cu foşti angajaţi, denigrând societate, iar rezultatul a fost că, pe fondul presiunilor şi mesajelor transmise direct şi indirect de reclamanta, au fost angajaţi ai partenerului economic care au demisionat. A menţionat că au plecat 4 angajaţi ai D P SRL, iar acest rezultat a fost reflectat direct în scăderea cifrei de afaceri.

A mai arătat că proiectarea unei imagini false a pârâtei îngreunează activitatea sa de cooperare cu alte societăţi întrucât activitatea sa este în strânsă dependenţă de angajare de personal, fără de care activitatea lor este imposibilă, iar scăderea în activitate a partenerului economic a condus inevitabil la o scăderea a cifrei de afaceri a societăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 209 C.proc.civ., ale art. 254 şi urm. din Codul Muncii.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantei, cu un martor.

La data de 10.10.12018, pârâta a depus precizări la întâmpinarea formulată, reluând în esenţă apărările din cuprinsul întâmpinării şi detaliind motivele pentru care a considerat că decizia de concediere este legală şi temeinică.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii, nulitatea şi inadmisibilitatea acesteia, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la pretenţiile în referire la D P SRL pentru motivele detaliate în înscrisul depus.

Cu privire la fondul cererii reconvenţionale, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată considerând că modalitatea ambiguă, imprecisă şi nefundamentată juridic în care pârâta a înţeles a formula pretenţiile o pune în imposibilitatea formulării de apărări în cauză.

A arătat că nu se înţelege care sunt faptele care ar fi creat daunele materiale în sumă de 8000 euro, respectiv cele care ar fi creat prejudiciul de imagine de 15000 euro, cum a ajuns pârâta la această evaluare şi în baza căror dovezi.

A precizat că, deşi cererea reconvenţională este întemeiată pe dispoziţiile art. 254 din Codul Muncii, este evident că aceasta nu vizează răspunderea patrimonială a reclamantei pentru pagube materiale produse în legătură cu munca.

A menţionat că, având în vedere că a avut calitatea de administrator a mai multor societăţi, fără a o exercita în mod efectiv, a formulat o petiţie la ANAF pentru verificarea unor aspecte în legătură cu activitatea societăţii, pentru a se asigura că activitatea acesteia s-a realizat cu respectarea cadrului de reglementare incident în perioada deţinerii funcţiei de administrator; aceasta fiind singura petiţie formulată.

A considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a acesteia.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi cu martori.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a denunţat ca false înscrisurile ataşate întâmpinării, respectiv Hotărârea administratorului nr. 1/27.04.2018 şi anexele acesteia – stat de funcţii aprilie 2018, stat de funcţii după desfiinţarea punctului de lucru, organigrama aprilie 2018, organigrama după desfiinţare post.

A menţionat că, anexat întâmpinării, pârâta a ataşat aceste înscrisuri însoţite de Rezoluţia nr. 10267/09.05.2018 a ORC I privind cererea de înregistrare nr. 34372/08.05.2018 şi, că, urmare a verificărilor efectuate, a constatat că cererea de înregistrare a fost însoţită de alte documente şi că hotărârea din 27.04.2018 are un alt conţinut decât cea depusă la dosarul cauzei.

În continuare, reclamanta a solicitat respingerea tuturor apărărilor cuprinse în întâmpinare şi în precizările aduse acesteia şi a combătut susţinerile pârâtei.

Pârâta a formulat răspuns la întâmpinarea reclamantei prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate.

La termenul de judecată din data de 14.12.2018, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii reconvenţionale, a nulităţii şi a inadmisibilităţii acesteia, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei în ceea ce priveşte cererea reconvenţională pentru motivele reţinute din cuprinsul încheierii de şedinţă.

În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri, cu martori şi cu interogatoriul reclamantei propus de pârâtă.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 172/13.07.2018 a pârâtei SC Z C SRL, s-au dispus următoarele:

-încetarea contractului individual de muncă nr. 96/14.05.2015 al d-nei R A M, conform prevederilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii;

-durata preavizului a fost de 45 zile lucrătoare conform prevederilor art. 75 alin. 1 din Codul Muncii şi a notificării referitoare la preaviz, înregistrată sub nr. 19/08.05.2018;

-încetarea efectelor contractului de muncă la data de 13.07.2018 reprezentând ultima zi lucrată a salariatei;

-motivul concediere este desfiinţarea punctului de lucru din C având ca şi consecinţă desfiinţarea postului ocupat de d-na R A M, dispusă de decizia Administratorului menţionată în preambulul deciziei, ca urmare a: eliminarea tuturor cheltuielilor directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru, lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, solicitarea clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative;

-prin notificarea nr. 19/08.05.2018, dnei R A M i s-a oferit postul vacant, manager de site I, existent la data comunicării, iar aceasta a refuzat postul oferit;

-durata concediului de odihnă pe anul în curs este de 23 de zile, din care cele 13 zile neefectuate i se vor compensa în bani.

Potrivit preambulului acestei decizii, s-a avut în vedere Hotărârea administratorului societăţii pârâte din data de 27.04.2018 privind desfiinţarea punctului de lucru al pârâtei din C începând cu data de 10.05.2015 motivată de: eliminarea tuturor cheltuielilor directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru, lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, solicitarea clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative.

De asemenea, s-au reţinut expirarea duratei de 45 zile lucrătoare a termenului de preaviz conform notificării nr. 19/08.05.2018 şi dispoziţiile art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii privind concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul individual de muncă înregistrat nr. 96/14.05.2015, pe durată determinată de 7 luni, pentru funcţia de manager proiect, locul muncii fiind la punctul de lucru al societăţii din C, jud. C, precum şi în alte locuri, în funcţie de necesităţile ce rezultă din specificul muncii, iar, prin actul adiţional nr. 1/07.01.2016, s-a modificat durata contractului, pe perioadă nedeterminată.

Potrivit actului adiţional nr. 5/15.05.2018, contractul s-a modificat începând cu data de 22.05.2018, în sensul că, începând cu data de 22.05.2018, activitatea se desfăşoară la adresa de reşedinţă a salariatului din C. De asemenea, s-au modificat şi dispoziţiile referitoare la durata muncii.

Astfel cum reiese din fiţa postului ocupat de reclamantă, scopul postului este următorul: titularul postului asigură implementarea în site a acţiunilor decise de conducerea companiei şi supraveghează activitatea funcţiilor suport dedicate site-ului.

Printre responsabilităţile principale ale acestei se enumeră: gestionează şi asigură p bună imagine a companiei în faţa terţelor părţi şi asigură relaţii de durată şi corecte cu instituţiile locale, furnizori de servicii, şi clienţii din Franţa; dezvoltă recomandări bugetare pentru cheltuielile operaţionale şi/sau capital outlay, servicii personale, echipamente şi materiale şi optimizează costurile companiei; raportează către Board, în mod regulat, despre operaţiunile generale în site, proiectele alocate şi mediul social al angajaţilor; organizează activitatea din site legată de modelul organizaţional (oameni, funcţii profil, nivel salarial), gestionează subordonaţi direcţi din echipele funcţiilor suport.

Potrivit notificării nr. 19/08.05.2018 emise de pârâtă în atenţia reclamantei, având în vedere decizia administratorului privind desfiinţarea punctului de lucru al societăţii pârâte din C, i s-a comunicat reclamantei faptul că, începând cu data de 09.05.2018, postul de manager site – manager proiect a fost desfiinţat în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii.

S-a precizat că, în cadrul sediului social al societăţii din I, este disponibil un post cu atribuţii similare postului deţinut de reclamantă, pentru care la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei notificări de a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit. De asemenea, s-a arătat că, în lipsa consimţământului în termenului transmis sau a unui răspuns negativ, contractul individual de muncă va înceta în termen de 45 de zile lucrătoare de la comunicarea prezentei notificări, scop în care se va emite decizia de concediere conform dispoziţiilor legale.

În final, pârâta a arătat că notificarea nu este decizie de concediere, reprezentând informarea privind desfiinţarea postului ocupat în prezent, oferirea unui post similar şi acordarea termenului de preaviz prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile.

Reclamanta a luat cunoştinţă de această notificare la data de 09.05.2018, prin email, potrivit menţiunii olografe a acesteia din notificare (fila 37, vol. II).

Prin email-ul transmis la data de 14.05.2018, ora 16:47 PM de către numita A H reclamantei, i s-a comunicat acesteia notificarea şi totodată informarea privind desfiinţarea efectivă a punctului de lucru Z în C.

Potrivit notificării nr. 21/14.05.2018, având în vedere decizia administratorului privind desfiinţarea punctului de lucru al societăţii în C care a devenit efectivă din data de 10.05.2018 ca urmare a înregistrării la ORC, precum şi notificarea privind desfiinţarea postului de manager site – manager proiect pe care îl ocupă, reclamantei i s-a comunicat că angajatorul este în imposibilitate de a-i asigura continuitatea activităţii în C pentru perioada preavizului şi i s-a solicitat să-şi desfăşoare activitatea pe perioada preavizului în cadrul sediului social al societăţii din I, iar, în situaţia în care nu se poate deplasa la I, i s-a propus ca, pe perioada preavizului, să-şi desfăşoare activitatea de la domiciliul personal

De asemenea, tot prin email, în aceeaşi zi, la ora 17:58, reclamanta a comunicat răspunsul la cele două notificări (fila 172, vol. I), solicitând fişa postului oferit în I şi a arătat că nu-şi poate desfăşura activitatea la I pe perioada acestui preaviz.

Prin rezoluţia nr. 10267/09.05.2018 a ONRC – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I, s-a admis cererea de înregistrare a menţiunilor cu privire la sedii secundare potrivit datelor din hotărârea administratorului unic din 27.04.2018.

Prin hotărârea care a fost depusă la ONRC – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I, ce poartă viza instituţiei, s-a dispus închiderea punctului de lucru al societăţii pârâtei din mun. C şi împuternicirea numitei M D pentru îndeplinirea formalităţilor de publicitate.

La dosarul cauzei, a fost depusă şi Hotărârea administratorului pârâtei nr. 1 din data de 27.04.2018 (fila 16, vol. II), prin care s-au hotărât următoarele: desfiinţarea punctului de lucru al societăţii din C, având ca şi consecinţă desfiinţarea postului manager site – manager proiect, aprobarea noii organigrame a societăţii pârâte şi a noii structuri funcţional – organizatorice.

S-a arătat că hotărârea conţine următoarele anexe: organigrama înaintea desfiinţării punctului de lucru, statul de funcţii înaintea desfiinţării punctului de lucru, organigrama aprobată după desfiinţarea postului de manager site, statul de funcţii după desfiinţarea postului de manager site.

În preambulul acestei hotărâri, s-a arătat că aceasta este motivată de nota de fundamentare a serviciului extern SC S S SRL (filele 21 – 23, vol. II).

Conform acestui document (care nu indică data emiterii), scopul societăţii pârâte este de a furniza şi centraliza servicii comerciale diverse către unicul său client care activează pe piaţa europeană.

S-a arătat că, având în vedere recomandarea unicului client al societăţii de optimizare a profitului şi de reducere a costurilor de natură administrativă şi administrare, societatea are în vedere declanşarea unui proces de reorganizare, iar, pentru identificarea etapelor de reorganizarea s-au analizat informaţiile referitoare la fiecare manager de proiect din I, C, B şi s-au identificat cheltuielile directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru din C, detaliate în cuprinsul actului.

De asemenea, s-a arătat că s-au analizat rezultatele comerciale ale proiectelor din C reflectate în cifra de afaceri realizată. Activitatea comercială la nivelul platoului comercial C asigurată de 24 de achizitori angajaţi ai societăţii DOT Profesional în perioada octombrie 2014 – martie 2018 a avut un obiectiv de comenzi de 7878700 euro din care a fost realizat 5116132, reprezentând un procent de 64,92 %.

Concluzia oferită este că pârâta trebuie să ia măsuri de reorganizare şi optimizare a activităţii prin desfiinţarea punctului de lucru C.

Prin decizia asociatului unic al societăţii pârâte din data de 15.03.2018 (filele 25-26 şi 37 - 39, vol. III), au fost ratificate toate deciziile administratorului societăţii, în ceea ce priveşte structura organizatorică, mai ales referitoare la: organigrama şi lista posturilor din cadrul societăţii. De asemenea, s-a aprobat şi validat organigrama şi lista posturilor din cadrul societăţii pentru anul 2018, anexate deciziei.

Conform statului de funcţie anexat, pentru C, este menţionat postul de manager, denumire şi Cod COR – manager proiect 242101, funcţie internă – manager site. Potrivit organigramei, reclamanta figurează în calitate de manager site C.

În drept, potrivit art. 58 din Codul Muncii: (1)Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

(2)Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

În temeiul art. 65 din Codul Muncii: (1)Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2)Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Art. 75 din Codul Muncii prevede următoarele:

(1)Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

 (2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. d), care se află în perioada de probă.

(3)În situaţia în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepţia cazului prevăzut la art. 51 alin. (2).

Conform art. 76, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a)motivele care determină concedierea;

b)durata preavizului;

c)criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d)lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

Potrivit art. 77, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.

În temeiul art. 78, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Art. 79 prevede că, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Conform art. 80: (1)În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2)La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

(3)În cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

În temeiul art. 272, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Potrivit art. 278 alin. 1, dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.

Conform art. 2553 alin. 1 din Codul Civil, când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prim şi ultima zi a termenului. Art. 2554 din acelaşi cod prevede că, dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit la sfţrşitul primei zile lucrătoare care îi urmează.

Art. 192 din Legea nr. 31/1990: (1)Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel.

(2)Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

Art. 196 ind. 1 din acelaşi act normativ:

(1)În cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile adunării generale a asociaţilor societăţii.

(2)Asociatul unic va consemna de îndată, în scris, orice decizie adoptată în conformitate cu alin. (1).

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte motivul de nulitate invocat de reclamantă constând în neîndeplinirea condiţiilor legale privind preavizul, Tribunalul nu le poate reţine.

Astfel, potrivit notificării nr. 19/08.05.2018 emise de pârâtă şi comunicate prin email la data de 09.05.2018, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă faptul că postul de manager site – manager proiect a fost desfiinţat în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul Muncii. De asemenea, i s-a comunicat că, în cadrul sediului social al societăţii din I, este disponibil un post cu atribuţii similare postului deţinut de reclamantă, pentru care la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei notificări de a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit, precizându-se că, în lipsa consimţământului în termenului transmis sau a unui răspuns negativ, contractul individual de muncă va înceta în termen de 45 de zile lucrătoare de la comunicarea prezentei notificări, scop în care se va emite decizia de concediere conform dispoziţiilor legale.

În final, pârâta a arătat că notificarea nu este decizie de concediere, reprezentând informarea privind desfiinţarea postului ocupat în prezent, oferirea unui post similar şi acordarea termenului de preaviz prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile.

Din cuprinsul acestei notificări, reiese în mod clar, că, în situaţia în care reclamanta nu accepta postul de la sediul social din I sau nu îşi exprima opţiunea în termenul acordat, de la data comunicării notificării – 09.05.2018 – începea să curgă termenul de preaviz de 45 de zile lucrătoare conform contractului individual de muncă. Soluţia propusă de pârâtă prin notificare este una logică, întrucât, în măsura în care reclamanta accepta postul din I în termenul dat,  termenul de preaviz de 45 zile nu ar mai fi început să curgă şi părţile ar fi procedat la modificarea contractului individual de muncă în sensul agreat de acestea.

Instanţa reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză nu impun o formă sau un conţinut specific al înscrisului prin care i se acordă salariatului termenul de preaviz. Astfel, deşi notificarea nr. 19/08.05.2018 emisă de pârâtă conţine şi oferta acesteia pentru un alt post, nu se poate concluziona că notificarea a fost emisă doar în acest scop, cu atât mai mult cu cât, în finalul acesteia, se arată în mod expres că notificarea reprezintă şi acordarea termenului de preaviz prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile.

În continuare, instanţa nu poate reţine susţinerile reclamantei în sensul că, faţă de modificarea contractului individual de muncă prin actul adiţional din data de 15.05.2018, notificarea din data de 08.05.2018 nu poate constitui din punct de vedere juridic un act prin care s-a acordat termenul de preaviz.

Referitor la invocarea de către reclamantă a considerentelor Deciziei ICCJ nr. 8/08.12.2014, instanţa reţine că, prin această decizie, au fost interpretate dispoziţiile art. 78 din Codul Muncii cu referire la art. 75 alin. 1 din acelaşi cod, respectiv la art. 76 lit. b, reţinându-se că neacordarea preavizului cu durata minimă atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere şi că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă.

Prin urmare, considerentele instanţei supreme trebuie analizate prin coroborare cu ceea ce i s-a supus interpretării unitare prin intermediul recursului în interesul legii.

Considerentele invocate de reclamantă sunt următoarele: „Pe durata preavizului drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de muncă rămân neschimbate, în sensul că angajatul este obligat în continuare să presteze munca, nu îi sunt atinse drepturile salariale, beneficiind şi de celelalte drepturi băneşti cuvenite pentru munca prestată şi de orice alte avantaje care decurg din contractul de muncă (de exemplu, dreptul la locuinţă de serviciu, dreptul la plata de către angajator a abonamentelor pe mijloacele de transport în comun). Pe durata respectivă nu sunt modificate condiţiile de încheiere sau de executare a contractului individual de muncă. Salariatul are, în continuare, obligaţia de a se abţine de la orice act de concurenţă neloială, ca şi de la orice act de indisciplină, în caz contrar contractul său de muncă putând fi desfăcut pentru motive disciplinare.”

Se constată că acestea fac parte din analiza prealabilă a instanţei supreme referitoare la definirea conţinutului noţiunii de „procedură a concedierii”, analiză care începe odată cu paragraful de la pct. 7, I – „În primul rând, prealabil oricărei alte analize este relevantă definirea conţinutului noţiunii de „procedură a concedierii” (…)”.

Faptul că s-a arătat că, pe durata respectivă nu sunt modificate condiţiile de încheiere sau de executare a contractului individual de muncă, nu poate conduce la concluzia că, în cadrul termenului de preaviz, există o interdicţie în sensul că părţile nu ar putea modifica prin acord contractul individual de muncă, aşa cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Instanţa constată că actul adiţional încheiat între părţi a avut în vedere doar modificarea locului de muncă al reclamantei şi al duratei muncii ca urmare a faptului că punctul de lucru al societăţii situat în mun. C nu mai exista din punct de vedere legal, iar reclamanta nu putea să-şi desfăşoare activitatea de muncă în mod efectiv în acel punct de lucru. Însă, drepturile şi obligaţiile părţilor din contractul individual de muncă au rămas neschimbate, în sensul că angajatul a fost obligat în continuare să presteze munca, nu i-au atinse drepturile salariale, beneficiind şi de celelalte drepturi băneşti cuvenite pentru munca prestată şi de orice alte avantaje care decurg din contractul de muncă.

Pentru aceste motive, instanţa nu poate reţine că, prin încheierea actului adiţional la data de 15.05.2018, a fost anihilat termenul de preaviz, cu atât mai mult cu cât încheierea acestui act adiţional s-a impus tocmai pentru ca reclamanta să-şi continue activitatea de muncă la reşedinţa sa pe durata preavizului până la momentul desfacerii contractului de muncă.

Acest aspect reiese în mod clar inclusiv din răspunsul reclamantei din data de 14.05.2018 în care a precizat că, numai faţă de aspectul perioadei de preaviz, deşi nu doreşte să fie concediată, nu poate să-şi desfăşoare activitatea pe perioada acestui preaviz la I.

În concluzie, instanţa reţine că pârâta a respectat dispoziţiile legale incidente în cauză referitoare la acordarea termenului de preaviz.

În ceea ce priveşte respectarea termenului de preaviz, având în vedere cele menţionate anterior, instanţa reţine că termenul de preaviz de 45 zile lucrătoare acordat reclamantei a început să curgă de la momentul comunicării către aceasta a notificării nr. 19/08.05.2018.

Astfel, notificarea a fost comunicată reclamantei la data de 09.05.2018, prin email, potrivit menţiunii olografe a acesteia din notificare (fila 37, vol. II). Data comunicării prin email a acestei notificări reiese inclusiv din menţiunile specifice email-ului (fila 36, vol. II – se indică că mesajul transmis cu subiectul „Notificare” a fost citit la data de 09 mai 2018, 14:24:45).

Instanţa reţine că reclamanta nu a contestat menţiunile olografe existente pe acest înscris deşi aceasta a ataşat cererii de chemare în judecată notificarea respectivă cu data de 10.05.2018 ca fiind data luării la cunoştinţă (fila 163, vol. I).

Termenul de preaviz a început să curgă astfel de la data de 09.05.2018. În lipsa unor dispoziţii specifice din Codul Muncii referitoare la modul de calcul al termenelor, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. 1 din Codul Muncii, se aplică dispoziţiile din Codul civil – art. 2553 alin. 1 şi art. 2554.

În calculul termenului de preaviz de 45 de zile lucrătoare, trebuie incluse doar zilele lucrătoare, fiind astfel excluse zilele libere (luni, 28 mai 2018 – a doua zi de Rusalii şi vineri, 1 iunie 2018), precum şi prima şi ultima zi lucrătoare din durata termenului de preaviz conform art. 2553 alin. 1 Cod civil. Astfel, termenul de preaviz s-a împlinit la data de 16.07.2018, durata acestuia fiind astfel respectată.

În ceea ce priveşte menţiunile din cuprinsul deciziei de concediere referitoare la data încetării contractului de muncă, instanţa reţine că acestea sunt diferite în sensul că s-a indicat data de 16.07.2018 ca fiind data încetării contractului, iar data de 13.07.2018 a fost menţionată ca data ultimei zi lucrate a salariatei.

Pe de altă parte, instanţa reţine că aceste date sunt irelevante în cauză în condiţiile în care, conform dispoziţiilor art. 77 din Codul Muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, indiferent de menţiunile din decizie. În speţă, decizia de concediere a fost comunicată reclamantei la data de 20.07.2018, astfel cum reiese din dovada de comunicare (fila 24, vol. II), astfel încât aceasta a produs efecte de la data de 20.07.2018, iar, la această dată, era deja împlinit termenul de preaviz potrivit celor menţionate anterior.

În continuare, referitor la motivul de nulitate invocat de reclamantă – nerespectarea conţinutului obligatoriu al deciziei de concediere prin nemotivarea acesteia, instanţa reţine că, aşa cum reiese din cuprinsul deciziei contestate, motivul concedierii este desfiinţarea punctului de lucru din C dispusă de decizia Administratorului menţionată în preambulul deciziei.

Se reţine astfel că decizia menţionează care este motivul desfiinţării locului de muncă, respectiv desfiinţarea punctului de lucru din C, motiv pentru care nu se poate constata că motivul concedierii a fost cauza acesteia, şi anume desfiinţarea locului de muncă, aşa cum a susţinut reclamanta.

Sub acest aspect, se reţine că au fost respectate dispoziţiile art. 76 lit. a din Codul Muncii, decizia de concediere conţinând motivul concedierii – desfiinţarea punctului de lucru.

Trebuie observat că, prin decizia contestată, pârâta a arătat faptul că desfiinţarea locului de muncă a fost consecinţa desfiinţării punctului de lucru din C indicând în continuare motivele care au condus la desfiinţarea punctului de lucru, acestea din urmă fiind relevante în analiza caracterului real şi serios potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 2 din Codul Muncii, analiză ce va fi efectuată în continuare cu privire la temeinicia măsurii de concediere.

Urmează astfel ca instanţa să analizeze în cele ce urmează caracterul efectiv al desfiinţarea locului de muncă, precum şi cauza reală şi serioasă a desfiinţării acestuia.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăseşte în organigrama acestuia ori în statul de funcţii.

În dovedirea caracterului efectiv al desfiinţării locului de muncă ocupat de reclamantă, pârâta a depus la dosarul cauzei Hotărârea administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018 prin care s-a dispus desfiinţarea punctului de lucru al societăţii din C având ca şi consecinţă desfiinţarea postului Manager site – Manager proiect şi aprobarea noii organigrame a societăţii, respectiv a noii structuri funcţional – organizatorice.

De asemenea, au fost depuse şi anexele acestei hotărâri: stat de funcţii aprilie 2018, stat de funcţii după desfiinţarea punctului de lucru, organigrama aprilie 2018, organigrama după desfiinţare post.

Reclamanta s-a înscris în fals cu privire la această hotărâre, precum şi la anexele acesteia, motivând că, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I, a fost depusă o altă hotărâre a administratorului, cu un conţinut diferit de cea ataşată întâmpinării depuse de pârâtă şi că acestea înscrisuri nu au fost întocmite la data precizată, respectiv la data de 27.04.2018.

În primul rând, instanţa constată că, într-adevăr, hotărârea administratorului SC Z C SRL din data de 27.04.2018 care a fost înregistrată de societatea pârâtă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I (fila 149, vol. II) are un conţinut diferit de Hotărârea administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018 depusă de pârâtă odată cu întâmpinarea.

Astfel, prin hotărârea depusă la ORC, s-au dispus următoarele: închiderea punctului de lucru al societăţii din mun. C şi împuternicirea numitei M D pentru îndeplinirea formalităţilor de publicitate, pentru a semna actul constitutiv actualizat, precum şi pentru a înregistra actele la ORC şi pentru a semna documentaţia necesară aferentă.

Această hotărâre a fost ataşată cererii pârâtei depuse la data de 08.05.2018 prin care aceasta a solicitat înregistrarea menţiunilor privind sediul secundar al societăţii. Cererea a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 10267/09.05.2018 emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I (fila 147, vol. II), iar, la data de 10.05.2018, a fost emis certificatul de înregistrare menţiuni (fila 148, vol. II).

Potrivit lămuririlor oferite de administratorul societăţii pârâte în şedinţa publică din data de 29.03.2019, s-a arătat că, în momentul în care reprezentantul departamentului juridic a mers la ORC, i s-a solicitat o reformulare a hotărârii şi o împuternicire. De asemenea, a menţionat că nu a considerat necesar publicarea în Monitorul Oficial a acestor elemente care ţin strict de organizarea internă.

Instanţa reţine că dispoziţiile Codului Muncii nu impun redactarea unui act specific pentru desfiinţarea locului de muncă şi nici anumite forme de publicitate. În acest sens, se reţine că poate fi întocmită de angajator notificarea prin care i se aduce la cunoştinţă luarea hotărârii de desfiinţare a locului de muncă şi acordarea termenului de preaviz, aşa cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă.

Cu toate acestea, în vederea dovedirii caracterului efectiv al desfiinţării locului de muncă, trebuie să se analizeze dacă au fost respectate dispoziţiile legale incidente, precum şi cele din actul constitutiv al societăţii.

În cauză, pârâta s-a prevalat de Hotărârea administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018 şi de anexele acesteia. Faţă de acestea, aşa cum a susţinut şi reclamanta, instanţa reţine că acestea înscrisuri nu prezintă o dată certă în sensul dispoziţiilor Codului de procedură civilă, care să fie opozabilă terţilor.

În primul rând, această hotărâre prin care s-a aprobat noua organigramă a societăţii, respectiv noua structură funcţional – organizatorică a societăţii pârâte, nu este cea prezentată la ORC pentru a se reţine că a dobândit dată certă în această modalitate.

Susţinerile reprezentantului legal al societăţii pârâte în sensul că persoanei împuternicite i s-a solicitat de la ORC o reformulare a hotărârii în sensul de a nu conţine elemente care ţin de structura internă a societăţii nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, deşi pârâta ar fi avut posibilitatea de a administra probe în acest sens, respectiv propunerea ca martor a persoanei care a fost împuternicită să depună înscrisurile la ORC.

Pe de altă parte, analizând conţinutul notificărilor nr. 19/08.05.2018 şi nr. 21/14.05.2018, înscrisuri emise la o dată ulterioară datei de 27.04.2018, instanţa constată că, prin acestea, a fost menţionată „decizia administratorului privind desfiinţarea punctului de lucru al societăţii SC Z C SRL”, iar nu Hotărârea administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018 (cea ataşată întâmpinării). De altfel, cele două înscrisuri sunt uşor de identificat prin faptul că cea înregistrată la ORC nu poartă un număr spre deosebire de cea ataşată întâmpinării care are un număr, respectiv Nr. 1.

Chiar dacă s-ar avea în vedere lămuririle oferite de reprezentantul legal al societăţii, deşi nesusţinute de alte probe, nu reiese motivul pentru care cele două înscrisuri nu au acelaşi număr în măsură în care s-a arătat că decizia închiderii punctului de lucru şi cea a desfiinţării punctului de lucru au fost luate prin aceeaşi hotărâre, doar că ulterior hotărârea ar fi fost reformulată pentru a fi înregistrată la ORC în sensul solicitat de această instituţie.

În continuare, deşi, ca urmare a înscrierii în fals, la termenul din data de 29.03.2019, i s-a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei înscrisuri din evidenţa hotărârilor administratorului cu privire la hotărârea la care reclamanta s-a înscris în fals, pârâta a depus la dosar doar hotărâri care sunt supuse publicităţii la ORC (filele 30 – 35, 148 – 205, vol. III). Rezultă astfel că nu există un registru al hotărârilor administratorului referitoare la organizarea internă a societăţii.

În cauză, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 277 alin. 3 C.proc.civ. care prevede că înscrisul sub semnătură privată întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnării în cuprinsul său; în acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi combătută cu orice mijloc de probă.

Un înscris sub semnătură privată referitor la structura funcţional – organizatorică a societăţii pârâte nu poate fi considerat un înscris întocmit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi în condiţiile în care nu are în vedere realizarea obiectului de activitate al societăţii în cadrul unor relaţii cu alţi profesionişti sau clienţi.

În final, instanţa reţine că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada aprobării noii organigrame a societăţii, respectiv a noii structuri funcţional – organizatorice de către conducerea societăţi, şi anume de asociatul unic al societăţii pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 196 ind. 1 şi ale art. 192 din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, se constată că, prin actul constitutiv al societăţii pârâte actualizat ca urmare a Hotărârii asociatului unic din data de 8 martie 2018, este atribuţia asociatului unic să hotărască cu privire la orice altă problemă importantă referitoare la activitatea societăţii. Potrivit aceluiasi act, printre atribuţiile administratorului societăţii se regăsesc următoarele: să aprobe structura organizatorică a societăţii, să hotărască înfiinţarea sau desfiinţarea de sedii secundare.

Instanţa reţine că, deşi, potrivit actului constitutiv al societăţii pârâte, administratorul poate să aprobe structura organizatorică a societăţii, având în vedere decizia asociatului unic al societăţii pârâte din data de 15.03.2018 (filele 25-26 şi 37 - 39, vol. III), decizie care este emisă după actualizarea actului constitutiv din 8 martie 2018, deciziile administratorului societăţii trebuie ratificate de către asociatul unic.

Astfel, conform deciziei administratorului unic al societăţii pârâte din data de 15.03.2018, au fost ratificate toate deciziile administratorului societăţii, în ceea ce priveşte structura organizatorică, mai ales referitoare la: organigrama şi lista posturilor din cadrul societăţii. De asemenea, s-a aprobat şi validat organigrama şi lista posturilor din cadrul societăţii pentru anul 2018, anexate deciziei. Conform statului de funcţii şi organigramei ratificate de asociatul unic, reclamanta figurează ca ocupând postul de manager site – manager proiect în C.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei decizia asociatului unic de ratificare a deciziei administratorului societăţii referitoare la noua structură organizatorică a societăţii după data de 27.04.2018.

Prin urmare, în lipsa unei date certe a Hotărârii administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018 (cea ataşată întâmpinării) şi în lipsa ratificării acesteia de către asociatul unic al societăţii pârâte conform actului constitutiv, nu se poate reţine că desfiinţarea locului de muncă ocupat de reclamantă a fost efectivă. Ca urmare a nerespectării procedurii prevăzute de actul constitutiv, nu se poate reţine că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă pentru că, în prezent, nu există o altă persoană care să exercite atribuţiile reclamantei.

În continuare, instanţa reţine că este reală cauza desfiinţării locului de muncă când prezintă un caracter obiectiv, adică există în realitate cu adevărat şi nu o disimulează.

Aşa cum s-a arătat şi anterior, potrivit deciziei de concediere, desfiinţarea postului deţinut de reclamantă a intervenit ca şi consecinţă a desfiinţării punctului de lucru.

Reiese astfel în mod clar că, în opinia societăţii pârâte, postul ocupat de reclamant era indisolubil legat de punctul de lucru al societăţii existent în C şi că, urmare a închiderii acestui punct de lucru, s-a impus şi desfiinţarea postului.

Sub acest aspect, având în vedere strict aprecierea pârâtei, instanţa reţine că este reală cauza invocată prin decizia de concediere în condiţiile în care a intervenit în mod real închiderea punctului de lucru din C, astfel cum reiese din rezoluţia nr. 10267/09.05.2018 a ONRC – Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul I prin care s-a admis cererea de înregistrare a menţiunilor cu privire la sedii secundare potrivit datelor din hotărârea administratorului unic din 27.04.2018.

Cu toate acestea, instanţa nu poate reţine ca fiind întemeiată aprecierea pârâtei în sensul că postul ocupat de reclamantă era indisolubil legat de punctul de lucru al societăţii existent în C, aceste aspecte având relevanţă în analiza caracterului serios la cauzei desfiinţării locului de muncă.

Instanţa reţine că este serioasă cauza atunci când desfiinţarea locului de muncă se impune din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii şi nu se urmăreşte o concediere determinată de persoana salariatului.

În primul, instanţa reţine chiar susţinerile societăţii pârâte din cuprinsul întâmpinării, respectiv faptul că reclamanta şi-a desfăşurat şi anterior activitatea la I, aspect necontestat de către reclamantă. Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, locul de muncă al reclamantei nu a fost niciodată stabilit în municipiul I, reieşind astfel că, deşi avea locul de muncă în municipiul C, pe parcursul executării contractului de muncă, reclamanta a prestat muncă şi într-o altă localitate, diferită de cea în care se afla punctul de lucru al societăţii.

De asemenea, se constată că, potrivit contractului individual de muncă, activitatea se desfăşoară la punctul de lucru al societăţii pârâte din C, precum şi în alte locuri, în funcţie de necesităţile ce rezultă din specificul muncii.

Faţă de cele arătate, se naşte cel puţin o prezumţie că munca prestată de reclamantă nu era legată în mod strict de punctul de lucru al societăţii existent în C.

Sub acelaşi aspect, trebuie observat că, pe perioada preavizului, a intervenit modificarea locului de muncă al reclamantei, acesta fiind stabilit la adresa de reşedinţă a acesteia. Deşi această modificare a intervenit în vederea respectării termenului de preaviz, se poate constata că, în concret, munca reclamantei putea fi prestată şi într-un alt loc, nu doar la punctul de lucru existent în mun. C.

În continuare, instanţa are în vedere că, între părţi, se aplică dreptul român sens în care noţiunile din contract trebuie interpretate conform dispoziţiilor limbii române.

Astfel, potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi, reclamanta exercita funcţia de manager proiect, cod 242401, conform Clasificării Ocupaţiilor din România. Se reţine astfel că noţiunea de „manager site” care reprezintă denumirea internă a funcţiei deţinute de reclamantă nu există în Clasificarea Ocupaţiilor din România, aceasta reprezentând o titulară internă din cadrul societăţii, aşa cum este menţionat chiar în fişa postului.

Codul 242401 face parte din categoria COD CAEN 2421 - Analişti de management si organizare, aceştia oferind asistenţă organizaţiilor pentru a obţine o eficienţă mai mare şi pentru a rezolva problemele organizaţionale; studiind structurile, metodele, sistemele şi procedurile organizaţionale.

Dacă s-ar reţine aprecierea pârâtei că postul reclamantei era strict legat de punctul de lucru al societăţii, în sensul că reclamanta administra acel punct de lucru, ar fi însemnat că reclamanta ar fi avut doar atribuţii de administrare efectivă a spaţiului în care se afla punctul de lucru, cu titlu exemplificativ plata chiriei spaţiului, plata utilităţilor aferente spaţiului, încasarea chiriei datorate de celelalte societăţi care au subînchiriat de la pârâtă o parte din spaţiul respectiv.

Or, din chiar fişa postului, reiese că atribuţiile reclamantei erau mai complexe şi diversificate decât administrarea efectivă a punctului de lucru din C. În acest sens, sunt de menţionat următoarele atribuţii din fişa postului: gestionează procesul local de achiziţii inclusiv negocierea condiţiilor contractuale cu sprijinul directorului financiar/office manager, solicită constant feedback din partea clienţilor privind organizarea generală şi statusul proiectelor din site, raportează despre proiectul alocat, asigură mediul şi resursele necesare pentru dezvoltarea proiectelor, asigură formalităţile administrative legate de procesul de formare, asigură un bun climat social în site pentru dezvoltarea tuturor angajaţilor.

De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, în special din corespondenţa electronică între reclamantă şi diferite alte persoane care deţineau funcţii în cadrul altor societăţi din grupul fiscal sau societăţi cu care pârâta colabora, reiese că reclamanta avea atribuţii de organizare şi/sau implementare a proiectelor derulate la nivelul municipiului C.

Totodată, instanţa are în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar, nu reiese în mod clar ce reprezintă pentru pârâtă funcţia de „manager site”, denumirea internă a postului deţinut de reclamantă.

Analizând semnificaţia în limba română a cuvântului „site”, cuvânt preluat din limba engleză, acesta reprezintă „locul în care se pot accesa informații utile (texte, imagini, sunete, programe) într-o rețea de calculatoare, de obicei internet” sau „spațiu în care sunt situate informații pe rețeaua de internet. În mod evident, reiese că nu s-a avut în vedere această definiţie a noţiunii de „site”.

Ţinând cont de faptul că asociatul unic al societăţii pârâte este cetăţean francez, instanţa reţine că noţiunea de „site” din limba franceză poate fi tradusă în limba română ca privelişte, configurarea unui loc în raport de un scop precis, teren, loc anume.

Semnificaţia de loc (spaţiu) a noţiunii pare a fi fost avută în vedere de către pârâtă, însă, faţă de cele arătate anterior, în raport de atribuţiile reclamantului conform fişei postului, nu se poate reţine că munca reclamantei consta doar în administrarea spaţiului în care se afla punctul de lucru.

În continuare, chiar având în vedere semnificaţia de „loc, spaţiu” a acestei noţiuni, analizând înscrisurile depuse la dosar, precum şi declaraţia martorului B O, se reţine că noţiunea de „site” se referă la activitatea desfăşurată la nivelul municipiului sau a judeţului C, însă nu doar la activitatea societăţii pârâte, ci a tuturor societăţilor din cadrul grupului fiscal al cărui reprezentant este societatea pârâta şi a celor din grupul fiscal al cărui reprezentant este SC V W S SRL.

În acest sens, instanţa constată că martorul B O a declarat că cunoştea situaţia acestui post din cifre, că sediul era sub aşteptări, că urmărea indicatorii de performanţă raportat la obiectivele comerciale. Martorul a arătat că este angajată în funcţia de „director controling”, ocupându-se de activitatea companiei pe ţară, lucrând în Bucureşti, mai exact, a precizat că efectuează analize de performanţe pentru comitetele din cadrul grupului.

Prin referirea la „companie”, instanţa reţine că martorul nu s-a referit la societatea pârâtă, în condiţiile în care martorul nu a fost şi nu este nici în prezent angajatul societăţii pârâte, astfel cum reiese din organigrama societăţii pârâte aprobate de asociatul unic la data de 15.03.2018. Prin urmare, având în vedere şi atribuţiile martorului, instanţa reţine că aceasta s-a referit la totalitatea societăţilor, respectiv grupul/grupurile de societăţi.

Sub acelaşi aspect, instanţa reţine lămuririle oferite de reprezentantul societăţii pârâte A H, în cadrul şedinţei din data de 29.03.2019, care a arătat că a dat cele două hotărâri pe care le-a semnat în urma unei decizii interne a asociaţilor la nivelul companiei. Or, este evident că nu s-a referit la societatea pârâtă în mod singular, în condiţiile în care aceasta are doar un sigur asociat, iar nu mai mulţi.

Analizând înscrisurile depuse de pârâtă pentru termenul din data de 31.05.2019 cu privire la deciziile interne care se iau în cadrul unor şedinţe ale căror minute se plasează în aplicaţia OneNote, aplicaţie accesibilă online pentru toată lumea care este implicată, deşi acestea nu sunt traduse în limba română, reiese în mod clar că nu privesc activitatea societăţii pârâte, ci a întregului grup de societăţi, în condiţiile în care poartă sigla „V W S” şi au în vedere rezultatele unor proiecte derulate nu doar în România, dar şi în Polonia şi în Bulgaria.

Totodată, din minuta şedinţei din data de 19.02.2018, se reţine că nu mai este folosită noţiunea de „site”, ci o altă noţiune, respectiv „plateau”. Astfel, este notat că nu este un bun „plateau” C, fiind necesare acţiuni privind costurile şi că managerul „plateau” din C nu este potrivit pentru Veo, iar dacă lucrurile nu se schimbă, M ar trebui să plece.

Din minuta din data de 08.12.2017, cu privire la subiectul „prezentarea site-urilor comerciale”, reiese că s-a discutat despre „C plateau” – continuitatea activităţii, autorizarea PSI, revista Veo; decizia fiind că „C plateau” rămâne funcţional, luând în considerare sprijinul local pentru acţiunile Pioneer.

Din aceste menţiuni, rezultă că cele două noţiuni, de „site” şi de „plateau”, nu au aceeaşi semnificaţie, în condiţiile în care există o altă funcţie de „manager plateau” (iar nu de „manager site”) care era deţinută la acel moment de o altă persoană în cadrul unei alte societăţi, iar nu de reclamanta din cauză.

De asemenea, odată ce noţiunea de „plateau” este diferită de cea de „site”, reiese că minuta din 19.02.2018 nu are în vedere punctul de lucru al societăţii pârâte din C sau că, cel puţin, nu se referă doar la acest punct de lucru, ci eventual la întreaga activitate a grupului de societăţi Veo în municipiul C.

Pe de altă parte, deşi au fost depuse aceste înscrisuri, pârâta nu a menţionat ce anume reprezintă „Pioneer”, legătura cu societatea pârâtă, precum şi cu activitatea desfăşurată de reclamantă.

În aceste condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 79 din Codul Muncii şi motivele invocate de pârâtă în cuprinsul deciziei de concediere pentru închiderea punctului de lucru, instanţa reţine că nu pot fi avute în vedere la analiza caracterului serios aceste înscrisuri care privesc activitatea grupului V W S, motiv ce nu este indicat în decizie.

Cu privire la motivele menţionate în decizia de concediere pentru justificarea măsurii de închidere a punctului de lucru, instanţa reţine că, deşi avea sarcina probei, pârâta nu a dovedit existenţa solicitării clientului principal al societăţii de reducere a costurilor administrative.

Pârâta a arătat că solicitarea a fost formulată verbal, în multiple rânduri, de reprezentanţii clientului său şi a fost discutată în şedinţele interne derulate inclusiv cu participarea reclamantei. În primul rând, instanţa reţine că pârâta nici nu a menţionat cine este clientul principal al societăţii şi, în mod implicit, nu a dovedit că acesta este clientul principal al societăţii pârâte, iar nu a grupului de societăţi.

Trecând chiar peste aspectul puţin probabil ca această solicitare să fi fost formulată verbal, având în vedere implicaţiile cel puţin de ordin financiar ale unei astfel de solicitări, precum şi faptul că, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, persoanele implicate în activitatea grupului fiscal comunică prin mijloace moderne de comunicare (în principal e-mail), în condiţiile în care aceste aspecte au fost discutate în şedinţele interne, minuta acestor şedinţe în care s-a discutat solicitarea verbală a clientului principal trebuia să fie plasată în aplicaţia OneNote, potrivit precizărilor pârâtei conform cărora, în această aplicaţie, sunt postate minutele şedinţelor interne, aplicaţia fiind accesibilă online pentru toată lumea care este implicată. Prin urmare, proba discutării acestei solicitări verbale a clientului principal putea fi făcută prin depunerea minutelor şedinţelor interne respective.

În continuare, având în vedere atribuţiile reclamantei referitoare la proiectele grupului la nivelul municipiului/judeţului C, instanţa reţine că pârâta nu a depus la dosar efectuarea unei analize complete a activităţii societăţii care să fi condus la concluziile de eliminare a tuturor cheltuielilor directe şi indirecte de administrare ale punctului de lucru din C şi la lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri.

Astfel, în ceea ce priveşte nota de fundamentare – reorganizare a societăţii Z C întocmită de SC S S SRL, instanţa constată că aceasta nu menţionează care este data întocmirii. Acest înscris apare menţionat doar în Hotărârea administratorului Nr. 1 din data de 27.04.2018, cu privire la care s-a reţinut deja că nu are o dată certă şi nu a fost ratificată de către asociatul unic al societăţii pârâte.

De asemenea, în condiţiile în care s-a arătat că societatea are în vedere declanşarea unui proces de reorganizare, se constată că nu au fost efectuate analize ale celorlalte puncte de lucru ale societăţii pârâte din I şi B, asemănătoare celei din nota de fundamentare pentru punctul de lucru din C, pentru a se verifica intenţia de declanşare a procesului de reorganizare, aceasta neputând viza doar un punct de lucru.

Mai mult, instanţa constată că acest înscris a fost redactat de o societate din cadrul grupului fiscal al cărui reprezentant este SC V W S SRL. Faţă de aceasta, luând în considerare că înscrisul nu menţionează data redactării, nu se poate reţine caracterul obiectiv al acestei analize.

Totodată, cu privire la lipsa de rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri, deşi, în cuprinsul deciziei de concediere nu se indică în mod exact, noţiunea de „rezultate comerciale ale proiectelor din C reflectată în cifra de afaceri” trebuie raportată strict la societatea pârâtă Z C SRL, aceasta fiind angajatorul reclamantei. Or, potrivit notei de fundamentare – reorganizare a societăţii Z C întocmite de SC S S SRL, s-a avut în vedere activitatea comercială la nivelul platoului comercial C. Faţă de cele arătate anterior referitoare la noţiunea de „plateau (platou)”, se reţine că s-au avut în vedere proiectele grupului Veo în municipiul C.

Pe de altă parte, aşa cum reiese din informaţiile publicate de Ministerul Finanţelor Publice, cifra de afaceri a societăţii pârâte a crescut în anul 2017 (anul anterior concedierii reclamantei) în raport de anii precedenţi, astfel că era necesar ca pârâta să depună dovada certă că, deşi cifra de afaceri a societăţii a crescut, acest aspect nu s-a datorat activităţii punctului de lucru din C.

Instanţa reţine că pârâta are dreptul de a-şi organiza activitatea în funcţie de necesităţi, în scopul rentabilizării li este singura în măsură să aprecieze asupra modalităţii de funcţionare a investiţiei sale, însă trebuie să facă dovada că desfiinţarea postului este consecinţa reorganizaţii activităţii, decisă în baza unei strategii de reorganizare având ca obiectiv rentabilizarea societăţii, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal.

Deşi, în cauză, s-a invocat ca motiv al desfiinţării punctului de lucru eliminarea cheltuielilor directe şi indirecte, pârâta nu a depus la dosarul cauzei o analiză concretă a acestui obiectiv/ o prognoză efectuată anterior luării deciziei de concediere a reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, în raport de cele menţionate în decizia de concediere, instanţa reţine că nu s-a făcut dovada caracterului serios al cauzei desfiinţării locului de muncă.

Pe cale de consecinţă, reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 65 din Codul Muncii, instanţa va dispune anularea concedierii reclamantei şi a deciziei nr. 172/13.07.2018 emise de pârâtă.

Faţă de cererea reclamantei în acest sens, se va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective şi integrale a acestei despăgubiri.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la daune morale, instanţa îl va respinge ca neîntemeiat având în vedere că nu s-a făcut dovada existenţei unui prejudiciu moral şi a unei legături de cauzalitate între concedierea netemeinică a reclamantei şi prejudiciul invocat de aceasta.

În primul rând, instanţa are în vedere că, potrivit fişei postului, una dintre abilităţile solicitate reclamantei pentru ocuparea acestui post constă în rezistenţa la stres.

De asemenea, instanţa reţine că, în cauză, nu s-a făcut dovada exercitării unor presiuni de către pârâtă începând cu data solicitării schimbării reclamantei din calitatea de administrator. Sub acest aspect, din corespondenţa electronică dintre reclamantă şi administratorul din prezent al societăţii pârâte, A H, din ianuarie 2018, reiese că aceasta din urmă nu a avut nicio obiecţie la solicitarea reclamantei, dimpotrivă, i-a adus la cunoştinţă reclamantei că, până pe 19 ianuarie, semnarea documentelor de numire a noului administrator din partea VEO nu va fi posibilă pentru că o persoană cu atribuţii în acest sens (O) era în concediu, şi a întrebat-o pe reclamantă de propunerile pe care le are pentru noii administratori.

Totodată, deşi în cadrul unui mesaj prin e-mail din data de 09.03.2018, reclamanta i-a comunicat A H că nu are un mail în care să-i fie transmis că, dacă nu este administrator, trebuie să plece din companie, acest lucru fiind transmis verbal de către O în cadrul evaluării şi că are conversaţia înregistrată, reclamanta nu a depus la dosar această conversaţie.

Instanţa mai reţine că, în lipsa unor dovezi suplimentare, înscrisurile medicale depuse de reclamantă nu fac dovada că afecţiunile medicale ale reclamantei au avut drept cauză comportamentul unor reprezentanţi ai societăţii pârâte faţă de reclamantă. De asemenea, martorii N V şi V A G au aflat de presiunile invocate prin cerere de la reclamanta din cauză, din discuţiile cu aceasta.

Prin urmare, cererea reclamantei va fi admisă în parte în sensul arătat anterior.

Faţă de această soluţie, în temeiul art. 453 alin. 2 C.proc.civ. şi având în vedere cererea reclamantei în acest sens, pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul parţial de avocat.

În ceea ce priveşte cerere reconvenţională, instanţa o va respinge ca neîntemeiată având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a reclamantei şi nici a unui prejudiciu de imagine suferit de către pârâtă.

Astfel, reclamata a formulat o singură petiţie la ANAF justificată de faptul că a deţinut calitatea de administrator al unor societăţi comerciale din cadrul grupului de societăţi, iar, astfel cum reiese din procesul-verbal nr. 642/21.06.2018 al DGRFP I – AJFP I, nu s-a constatat încălcarea de către pârâtă a unor prevederi legale şi nu s-a dispus luarea unor măsuri împotriva acesteia. Faptul că pârâta a efectuat anumite cheltuieli pentru a răspunde petiţiei formulate de către reclamantă nu poate conduce la concluzia existenţei unei fapte ilicite a reclamantei, fiind opţiunea pârâtei de a decide modalitatea de a acţiona.

De asemenea, instanţa reţine că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanta a luat legătura cu angajaţi ai clientului pârâtei D P SRL şi cu foşti angajaţi, denigrând societatea şi că unii angajaţi ai partenerului economic au demisionat, ceea ce s-a reflectat în scăderea cifrei de afaceri, şi nici a faptului că a fost îngreunată activitatea sa de cooperare cu alte societăţi.

În lipsa unor dovezi în acest sens, instanţa reţine că acestea sunt simple susţineri ale societăţii pârâtei, motiv pentru care cererea reconvenţională va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R A M în contradictoriu cu pârâta S.C. Z C S.R.L.

Anulează concedierea reclamantei şi decizia nr. 172/13.07.2018 emisă de pârâtă.

Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei.

O obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective şi integrale a acestei despăgubiri.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la daune morale.

O obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul parţial de avocat.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C, sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată astăzi, 31.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Domenii speta

Spete similare