Litigii de muncă – contestare decizie de concediere, nulitate contract de muncă

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C la data de 01.09.2017, reclamanta F M a chemat în judecată pe pârâta C S S SRL, solicitând:

-anularea deciziei pârâtei nr. 3003/31.07.2017,

-repunerea părţilor în situaţia anterioara emiterii Deciziei contestate, în sensul reintegrării pe funcţia deţinută anterior concedierii,

-obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi care i s-ar  fi cuvenit de la data concedierii şi până la data reintegrării efective,

-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a dispus, în temeiul art. 61 lit. a C. muncii, încetarea contractului individual de muncă nr. 746/22.05.2015, pentru săvârşirea abaterii disciplinare constând în lipsa nejustificată de la locul de muncă începând cu data de 07.07.2017 – 13.07.2017, respectiv, încălcarea art. 39 al. 2 C. muncii.

Reclamanta a contestat decizia nr. 3003/31.07.2017 pentru următoarele motive:

I.Reclamanta a invocat nulitatea deciziei pentru lipsa consimțământului valabil exprimat de persoana juridică la adoptarea sa:

În drept, a invocat dispoziţiile art. 209 al. 1 al. 2 C.Civ., art. 75, art. 197 al. 1 Legea nr. 31/1990, arătând că persoana juridică îşi poate exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile prin organele sale de administrare, respectiv, persoanele fizice sau juridice care au fost desemnate să acţioneze în numele şi pe seama persoanei juridice, iar dreptul de a reprezenta societatea aparţine administratorului numit prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

În speţă, decizia nr. 3003 a fost semnată de B M, persoană care nu a fost numită administrator prin actul constitutiv sau de adunarea generală a asociațiilor în conformitate cu dispoziţiilor legale incidente. În acest sens, a făcut referire la hotărârea adunării generale a asociaţilor nr. 10/29.05.2017, a cărei anulare a solicitat-o în cadrul dosarului nr. 3944/118/2017 şi la rezoluţile Directorului ORC nr. 14879/09.06.2017 şi nr. 14820/09.06.2017 şi plângerea înregistrată sub nr. 4219/118/2017.

II.Reclamanta a susţinut că, în mod greşit, prin Decizia contestată s-a reţinut că lipsa nejustificată de la locul de muncă începând cu data de 07.07.2017 – 13.07.2017 ar constitui abatere disciplinară gravă de natură a determina încetarea raporturilor de muncă.

În acest sens, a arătat că are calitatea de asociat al societăţii pârâte şi a fost numită administrator prin actul constitutiv. În considerarea calităţii sale de administrator, a fost perfectat contractul individual de muncă nr. 746/22.05.20155, în temeiul căruia a ocupat funcţia de administrator.

Prin Hotărârea AGA nr. 10/29.055.2017, s-a hotărât promovarea acţiunii în răspundere în contra sa, în calitate de administrator al societăţii.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 220 al. 4 C.Civ.

În perioada imediat următoare adoptării hotărârii nr. 10, s-a aflat în concediu de odihnă, până la data de 13.07.2017.

În condiţiile în care postul deţinut în cadrul pârâtei, în temeiul contractului individual de muncă, fusese ocupat în considerarea calităţii sale de administrator statutar, atribuţiile postului fiind identice cu cele prevăzute de Legea nr. 31/1990, odată cu încetarea de drept a calităţii sale de administrator statutar în temeiul art. 220 al. 4 C. muncii, nu ar mai fi putut să exercite atribuţiile care, în calitate de salariat, îi reveneau.

Nesocotirea hotărârii AGA, prin continuarea de activităţi specifice funcţiei de administrator ar putea constitui temei al promovării unor acţiunii juridice specifice în contra administratorului.

În plus, prin adresa nr. 2239/15.06.2017, comunicată odată cu Decizia nr. 3003, s-a arătat că ar avea obligaţia de a preda întreaga gestiune, de a prezenta datele, actele, informaţiile, contractele, actele financiar fiscale, extrasele de cont bancar, parolele de acces la computerele societăţii, precum şi autoturismul utilizat. Prin urmare, chiar pârâta a considerat că nu mai este în măsură a exercita vreo atribuţie specifică funcţiei de administrator.

Or, constituie abatere disciplinară absenţa nejustificată de la locul de muncă, iar nu o absenţă justificată de împrejurările de fapt anterior expuse.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 268 C.muncii.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul Cioranu Luigi.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

Prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că adunarea generală a asociaţilor a decis încheierea unui contract de muncă pe postul de administrator cu dna B M, caz în care dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societăţile nu mai sunt aplicabile, ci se aplică dispoziţiile speciale derogatorii de dreptul muncii, astfel încât lipsa consimțământului valabil exprimat al persoanei juridice nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte motivul de nulitate al deciziei de concediere reprezentat de susţinerea că actul atacat nu ar fi fost semnat de reprezentantul legal al societăţii, a arătat că adunarea generală a asociaților a desemnat persoana care să exercite acţiunea în atragerea răspunderii personale patrimoniale împotriva reclamantei bazată pe prevederile art. 220 C. Civ., care determină încetarea de drept a mandatului. Adunarea generală a asociaţilor a desic încheierea unui contract individual de muncă pe postul de administrator cu dna B M, caz în care dispozitiile din  Legea nr. 31/1990 nu mai sunt aplicabile, ci se aplică dispoziţiile speciale derogatorii de dreptul muncii. Alegaţiile reclamantei cu privire la lipsa consimţământului valabil exprimat al persoanei juridice nu pot fi primite din moment ce – în cea mai nefericită situaţie – salariatul B M este angajat pe postul de administrator societate cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, cu puteri depline de prezentare a firmei în raport cu salariaţii, precum şi cu terţii, confrom fişei postului.

Prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes.

De asemenea, s-a arătat că reclamanta susţine fictiv că era în concediu de odihnă până în data de 13.07.2017, lucru nereal.

Pe calea cererii reconvenţionale a solicitat anularea contractului individual de muncă nr. 746/22.05.2015 încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că reclamanta de peste 15 ani este salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată pe timp integral de 8 ore/zi la Universitatea O Constanţa, în calitate de cadru didactic universitar, iar în acelaşi timp avea încheiat contractul individual de muncă cu angajatorul pârât C S S SRL, pe durată nedeterminată, cu timp integral de 8 ore zilnic, caz în care reclamanta pretinde prin cerere că muncea 16 ore/zi, lucru inimaginabil. Durata muncii unui salariat este limitată legal la 8 ore/zi, conform art. 112 C. muncii. În realitate reclamanta îşi petrecea majoritatea timpului la universitate, neglijându-şi obligaţiile de serviciu de la unitatea C S S, unde lipsea frecvent, fiind nevoiţi să depună numeroase diligenţe pentru a o găsi fizic pe reclamantă în vederea semnării unor înscrisuri de afaceri urgente.

Prevederile art. 121 din C.muncii limitează efectuarea muncii suplimentare cu respectarea art. 114, 115 C. muncii, după caz, dar niciodată nu se poate depăşi timpul de 48 ore de lucru săptămânale.

Pârâta a arătat că a solicitat anularea contractului de muncă din prezentul dosar, deoarece contractul de muncă încheiat cu Universitatea O este anterior celui perfectat cu C S S, fiind unul real şi nu fictiv, aşa cum este cel atacat de pârâtă.

În drept, a invocat art. 193, 197 din Legea nr. 31/1990, art. 220, art. 114, 115 C. muncii.

În temeiul art. 298 CPC, a solicitat ca reclamanta să depună copie certificată a contractului de muncă şi a întregului dosar de personal încheiat cu Universitatea O.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii L G, F C, interogatoriul reclamantei.

Reclamanta - pârâtă a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că la perfectarea contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 746/22.05.2015, au fost respectate, în integralitate, dispoziţiile legale prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă, respectiv, toate condiţiile legale pentru încheierea sa valabilă, atât cele comune, generale, cât şi cele speciale.

Prin actul constitutiv al pârâtei, a fost desemnată şi în calitate de administrator, însă, în fapt, s-a ocupat de administrarea societăţii începând cu data de 22.05.2015. în considerarea calităţii de administrator statutar, a fost încheiat contractul de muncă nr. 746/22.05.2015. Este real că la data perfectării contractului de muncă, îşi desfăşura activitatea în cadrul universităţii O, însă această calitate nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească obligaţiile ce îi reveneau în calitate de administrator al societăţii. De asemenea, a făcut precizări cu privirie la norma didactică, activitatea didactică desfăşurată în perioada 11.05.2015 – 30.09.2015, perioada 01.10.2015 – 30.09.2016 de concediu fără plată, respectiv, perioada 2016-2017.

Existenţa unui cumul de funcţii exercitate în considerarea a 2 contracte de muncă perfectate cu 2 angajatori diferiţi nu constiutie motiv de nulitate absolută a niciunuia dintre ele, câtă vreme, în cadrul raporturilor de muncă, această posibilitate a fost consacrată legislativ, fiind aşadar o practică legală şi permisă.

Pârâta nu a înţeles a arăta dispoziţiile legale pretins nerespectate la momentul încheierii contractului, de natură a atrage nulitatea acestuia.

Singurul motiv de pretinsă nelegalitate a contractului individual de muncă invocat de pârâtă constă în aceea că ar fi încheiat cu depăşirea nr. de ore de muncă permise de legiutior, în condiţiile în care reclamanta deţine calitatea de salariat şi în cadrul Universităţii O, fără ca pârâta să indice dispoziţia legală care să reglementeze, ca şi condiţie de valabilitate a contractului de muncă, inexistenţa unui alt raport de muncă perfectat cu un alt angajator.

Nu numai că exercitarea concomitentă a calităţii de salariat în cadrul mai multor angajatori nu reprezintă o cauză de natură a atrage nulitatea unui contract individual de muncă, dar o asemenea posibilitate este consacrată legislativ.

În drept, a invocat art. 35 din C. muncii, art. 201 al. 2 în ref. la art. 205 şi urm. în ref. la art. 209 al. 5 din C.p.civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 17.10.2017, reclamanta a formulat note scrise, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al societăţii C S S SRL a semnatarului întâmpinării şi cererii reconvenţionale.

Pârâta a formulat răspuns la întâmpinarea la cererea reconvenţională, prin care a arătat că reclamanta are în realitate încheiate 3 contracte de muncă, cu referire la contractul de muncă încheiat cu L R S SRL, cu timp parţial – 2 ore/zi.

Cererea reconvenţională nu vizează condiţiile de încheiere a contractului, ci faptul că salariatul nu poate încheia contracte de muncă cu depăşirea timpul legal de lucru, nu poate renunţa la dreptul său fundamental de limitare a timpului de lucru la 8 ore zilnic.

Pârâta a formulat concluzii scrise la data de 29.11.2017, cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de reclamantă.

Reclamanta  a formulat note scrise la data de 05.12.2017, prin care a invocat exepţia lispei calităţii de reprezentant legal al societăţii pârâte a asociatului B M, excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional al pârâtei a avocatului R A, cu soliciatrea de desemnare a unui curator pentru pârâtă.

La data de 05.12.2017, judecata cauzei a fost supendată până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3944/118/2017, pricina fiind repusă pe rol la data de 10.09.2019.

Reclamanta a depus la data de 10.09.2019 note scrise, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, nulitatea absolută parţială a hotărârii AGA nr. 10/29.05.2017.

Pârâta a depus note scrise la fata de 23.10.2019, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la excepţia nulităţii absolute parţiale a hotărârii AGA nr. 10/29.05.2017, iar reclamanta arăspuns excepţiilor invocate prin note scrise depuse la data de 20.11.2019.

Prin încheierea din data de 12.12.2019, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocării pe cale de excepţie a nulităţii hotărârii generale a asociaţiilor şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat judecat invocată de SC C S SRL în ceea ce priveşte solicitarea de a se constata, pe cale de excepţie, nulitatea absolută parţială a hotărârii adunării generale nr.10/29.05.2017 în raport de sentinţa civilă nr. 711/07.11.2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia a II a civilă în dosar nr. 3944/118/2017.

Prin încheierea din data de 05.02.2020, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al societatii C S S SRL al semnatarului întâmpinării si a cererii reconvenționale, dna. B M, ca rămasă fără obiect.

Prin încheierea din data de 26.05.2020, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

După rămânerea în pronunţare, pârâta a formulat concluzii scrise.

Analizând cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională, prin prisma materialului probator administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul reţine următoarele:

În fapt,

Între părţi, reclamanta F M - în calitate de angajat - şi pârâta  C S S SRL - în calitate de angajator, s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 746/22.05.2015, reclamanta fiind angajată pe postul de administrator (f. 52 – 55 vol. I).

Astfel cum s-a reţinut – cu autoritate de lucru judecat - în dosarul nr. 3944/118/2017, prin actul constituitv al C S S SRL, reclamanta a fost desemnată administrator al societăţii, dar, prin hotărârea nr. 10/29.05.2017 s-a dispus introducerea acţiunii în răspundere împotriva acesteia şi înlocuirea admninistratorului F M cu  asociatul B M.

Cu privire la cererea principală:

Prin Decizia nr. 3003/31.07.2017, s-a dispus încetarea disciplinară a contractului individual de muncă nr. 746/22.05.2015, în temeiul 248 alin. 1 lit. e C. muncii, pentru săvârşirea de către angajat a abaterii disciplinare grave constând în absenţa nemotivată de la locul de muncă în perioada 07.07.2017 – 13.07.2017.

În motivarea deciziei, s-a arătat că au fost avute în vedere prevederile regulamentului intern, absenţa nejustificată de la locul de muncă începând cu data de 07.07.2017 – 13.07.2017, cercetarea disciplinară efectuată în perioada 14.07.2017 – 31.07.2017 şi s-a reţinut că angajata a fost convocată de către angajator pentru a se prezenta la efectuarea cercetării prealabile pentru data de 31.07.2017, ora 08.00, convocarea nr. 2725/14.07.2017 fiind comunicată  reclamantei, care nu s-a prezentat la data şi ora stabilite în faţa comisiei de cercetare disciplinară.

Procedând la analiza  legalităţii actului decizional contestat, raportat la disp. art. 248 alin. 1 lit.a) din Codul muncii în referire la art. 252 alin. 2 din Codul muncii, care reglementează conținutul obligatoriu al unei decizii de sancţionare, se constată că decizia contestată îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, Tribunalul constată că reclamanta nu a invocat niciun motiv de nulitate absolută legat de conţinutul actului sau procedura de cercetare disciplinară.

În cadrul prezentului litigiu, reclamanta a invocat 2 motive de contestare a deciziei de concediere, respectiv, calitatea persoanei ce a dispus această măsură, şi netemeinicia deciziei de concediere, raportat la împrejurarea că în perioada 14.07.2017 – 31.07.201, cu privire la care s-a reţinut că ar fi absentat nejustificat, s-a aflat în realitate în concediu de odihnă.

Cu privire la calitatea de administrator al societăţii la data emiterii actului de dispoziţie contestat, respectiv, 31.07.2017, instanţa reţine următoarele:

Este adevărat că certificatul ORC pentru societatea pârâtă emis la data de 16.08.2017 (f. 58 - 68) nu o indică pe B M în calitate de administrator  al pârâtei, însă, în speţă, instanţa este ţinută de soluţia dată în dosarul nr. 3944/118/2017, în care reclamanta din prezenta cauză a contestat hotărârea AGA nr. 10/29.05.2017 prin care, între altele, s-a dispus introducerea acţiunii în răspundere împotriva administratorului F M şi înlocuirea administratorului F M cu administratorul B M.

Astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea din data de 12.12.2019 din prezenta cauză, prin sentinţa civilă nr. 711/07.11.2018  pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia a II a civilă în dosarul nr. 3944/118/2017, a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a horărârii AGA nr. 10/29.05.2017  ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă în ceea ce priveşte cererea  de constatare a nulităţii  şi de anulare a punctelor 4-10 din Hotărâre, iar Sentinţa a rămas definitivă ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 218/24.04.2019 a Curţii de Apel Constanţa prin care au fost respinse apelurile declarate de părţi.

Astfel, în dosarul nr. 3944/118/2017, s-a reţinut că potrivit actului constitutiv actualizat al SC C S S SRL emis de ORC Constanţa societatea are ca membri fondatori asociaţii F M, B M, M M, M M şi V R S, că la art.9 din actul constitutiv părţile au reglementat situaţia administrării societăţii în sensul că se va face pe o perioadă nelimitată de asociaţii V R S şi F M şi că prin hotărârea nr. 10/29.05.2017, cu majoritate absolută a părţilor sociale şi a asociaţilor a fost aprobată desemnarea în calitate de administrator al SC C S S SRL asociatul B M.

Prin urmare, Tribunalul reţine că la data emiterii deciziei contestate, administratorul B M a dispus de prerogativa  disciplinară a angajatorului şi a avut competenţa de a aplica sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantei.

În ceea ce priveşte temeinicia decizei contestate, reclamanta s-a prevalat de cererea de concediu – f. 69 vol. I – prin care la data de 29.05.2017 a solicitat efectuarea a 21 de zile de concediu medical, cererea fiind aprobată la aceeaşi dată de reclamanta în calitate de administrator al societăţii pârâte. În legătură cu acest înscris, instanţa observă că nu a fost invocat şi prezentat în apărare în cadrul cercetării disciplinare efectuate şi că poartă aceeaşi dată cu data adoptării hotărârii nr. 10/29.05.2019, dată la care a încetat calitatea de administrator statutar al reclamantei. Pentru aceste motive, instanţa apreciază că cererea de concediu din data de 29.05.2017 reprezintă un înscris procausa, care nu face dovada afirmaţiilor reclamantei în sensul că în perioada 07.07.2017 – 13.07.2017 s-a aflat în concediu de odihnă.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanța va respinge acțiunea ca nefondată pe toate capetele de cerere, inclusiv sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională:

Prin cererea reconvenţională, reclamanta a invocat un singur motiv de nulitate a contractului individual de muncă, respectiv, acela că reclamanta este salariat cu contract individual de muncă pe timp integral de 8 ore/zi la Universitatea O Constanţa, caz în care reclamanta pretinde prin cerere că muncea 16 ore/zi, lucru inimaginabil, iar durata muncii unui salariat este limitată legal la 8 ore/zi, conform art. 112 C. muncii. În acest sens, s-a susţinut şi că, în realitate, reclamanta îşi petrecea majoritatea timpului la universitate, neglijându-şi obligaţiile de serviciu de la unitatea C S S, unde lipsea frecvent, fiind nevoiţi să depună numeroase diligenţe pentru a o găsi fizic pe reclamantă în vederea semnării unor înscrisuri de afaceri urgente.

Cu titlu preliminar, instanţa reţine că, la acest moment, contractul de muncă al reclamantei cu pârâta este încetat conform deciziei de concediere nr. 3003/31.07.2017, astfel că, raportat la art. 268 alin. 1 lit. d C. muncii, potrivit căruia introducerea unei acţiuni în justiţie pentru constatarea nulităţii contractului individual de muncă se poate realiza doar pe durata existenţei contractului individual de muncă, nu s-ar putea analiza cererea pârâtei de anulare a contractului individual de muncă al reclamantei, întrucât după încetarea contractului individual de muncă o astfel de acţiune în justiţie este lipsită de interes, deoarece constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor. Cu toate acestea, câtă vreme cererea reconvenţională a fost formulată în contextul contestării de către reclamantă a deciziei sale de concediere, instanţa urmează să analizeze pe fond cererea reconvenţională.

Existenţa a 2 sau mai mult contracte de muncă perfectate cu 2 sau mai mulţi angajatori diferiţi nu constituie motiv de nulitate absolută a niciunuia dintre ele, câtă vreme, în cadrul raporturilor de muncă, această posibilitate este recunoscută legal.

Art. 35 C. muncii:

(1)Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

(2)Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilităţi pentru cumulul unor funcţii.

Astfel, art. 35 C. muncii consacră dreptul unei persoane de a avea mai multe contracte de muncă, cu angajatori diferiţi, iar prevederile art. 112, art. 114 şi 115 din C. muncii nu pot fi interpretate în sensul urmărit de pârâta neconvenientă, în condiţiile în care aceste dispoziţii legale limitează durata muncii doar în cadrul unui singur contract de muncă.

De altfel, prin agrumentele invocate în susţinerea motivului de nulitate a contractului de muncă al reclamantei se tinde în realitate la analiza executării acestui contract – cu referire la prezenţa la muncă a reclamantei, respectarea programului de muncă, îndeplinirea sarcinilor, iar nu a condiţilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă.

Mai reţine instanţa că nu a fost învestită cu analiza motivului de nulitate a contractului individual de muncă legat de împrejurarea că acest act a fost semnat de reclamantă atât în calitate de angajat, cât şi în calitate de reprezentant al angajatorului.

Pentru aceste motive, cererea reconvenţională urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare