Contestaţie decizie de concediere. Autoritate de lucru judecat

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea formulata la data de 06.01.2017 si inregistrata de Tribunalul Dolj sub nr. dosar 81/63/2017, reclamanta G. E. a chemat in judecata parata Asociația de Proprietari Bloc, solicitand instantei sa dispuna anularea Deciziei 10/28.11.2016, prin care s-a dispus incetarea contractului sau individual de munca nr. 8673/20.03.2003.

In motivare, reclamanta a aratat ca la data de 29.11.2016 i-a fost comunicata decizia a carei anulare o solicita, decizie pe care a apreciat-o ca fiind netemeinica si nelegala.

Contestatoarea a invocat autoritatea de lucru judecat a sentintei pronuntate in dosar 2799/63/2016 al Tribunalului Dolj, prin care instanta a respins cererea paratei din prezenta cauza de constatare a nulitatii absolute a contractului individual de munca urmare a lipsei atestatului pentru exercitarea functiei de administrator imobile.

In continuare, contestatoarea a aratat ca decizia contestata este lipsita de obiect si interes, deoarece se decide incetarea contractului individual de munca de pe functia de administrator, functie pe care contestatoarea nu o mai detinea, in realitate, aceasta exercitand functia de casier, asa cum reiese din inregistrarile efectuate in Revisal.

O alta aparare a vizat faptul ca prin decizia contestata a fost incetat un contract individual de munca in perioada cat acesta era suspendat, astfel ca aceasta incetare este nelegala.

In ceea ce priveste motivul incetarii contractului, reprezentat de lipsa atestatului necesar exercitarii functiei de administrator imobile, contestatoarea a aratat ca acesta este nefondat, intrucat la momentul emiterii deciziei, indeplinea functia de casier ce nu presupunea existenta unui astfel de atestat.

De asemenea, reclamanta a aratat ca decizia este nula absolut ca urmare a faptului ca nu respecta conditiile prevazute de art. 252 alin.1 Codul Muncii, respectiv, nu mentioneaza temeiurile de fapt si de drept care au condus la incetarea raporturilor de munca.

In drept, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 268 Codul Muncii.

In scop probator a fost depusa decizia contestata.

In cauza a formulat intampinare intimata (fila 14 dosar), care a solicitat respingerea exceptiilor invocate si respingerea contestatiei.

Referitor la exceptia autoritatii (puterii) de lucru judecat, intimata a aratat ca, prin sentinta pronuntata in dosar 2799/63/2016, instanta a respins actiunea sa, prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca, retinand in considerente ca lipsa atestatului pentru exercitarea functiei de administrator imobile nu constituie un motiv de nulitate absoluta a contractului individual de munca, ci o cauza de incetare a acestuia.

In continuare, intimata a aratat ca, desi contractul de munca a fost suspendat in baza art. 52 alin.1 lit.b Codul Muncii, urmare a pronuntarii Deciziei CCR nr. 279/2015 (prin care s-a cdeclarat neconstitutionalitatea acestui text de lege), aceasta suspendare nu mai avea temei juridic, astfel incat partile au fost repuse in situatia anterioara suspendarii.

In privinta functiei detinute de contestatoare, intimata a aratat ca intre parti a fost incheiat un singur contract de munca, nr. 1/2003, potrivit caruia contestatoarea a fost angajata in functia de administrator, fara printr-un act aditional ulterior sa fi intervenit schimbarea felului muncii, astfel ca mentionarea in Revisal a functiei de casier nu are relevanta juridica.

In ceea ce priveste cauza incetarii contractului individual de muncă, intimata a invocat prevederile art. 56 lit.g Codul Muncii, potrivit carora, in situatia lipsei atestatului, contractul de munca inceteaza de drept, chiar si in situatia in care acest contract ar fi suspendat, cauza de incetare de drept prevaland, potrivit dispozitiilor art. 49 alin.5 Codul Muncii.

Instanta a dispus atasarea sentintei nr. 3180/01.11.2016, pronuntata de Tribunalul Dolj in dosar 2799/63/2016, fata de care a fost invocata autoritatea de lucru judecat.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:

In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, in primul rand, se cuvine facuta sublinierea ca, in contextul NCPC, nu mai subzista diferentirea între notiunile de ”putere de lucru judecat” si ”autoritate de lucru judecat”.

Autoritatea de lucru judecat nu se regaseste reglementata in NCPC in sectiunea dedicata exceptiilor procesuale (art. 245 -248 CPC), ci este consacrata ca efect al hotararii judecatoresti, la art. 430 CPC.

În valorificarea autorităţii de lucru judecat ca excepţie procesuală absolută, art. 432 C. pr. civ. permite invocarea sa, de instanţă sau de părţi, în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs, pentru prima dată, posibilitate determinată de regimul său juridic de excepţie de ordine publică.

 În privinţa autorităţii de lucru judecat s-a apreciat in literatura de specialitate  (Revista de Studii Juridice – Supliment 2/2015, Ed. Universul Juridic pag. 9-25) că, dată fiind necesitatea de ordine publică a recunoaşterii celor statuate printr-o hotărâre judecătorească anterioară, părţile nu pot renunţa la posibilitatea de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat, iar instanţa, dacă are cunoştinţă de existenţa unei hotărâri anterioare date într-o cauză identică, este obligată să invoce autoritatea de lucru judecat.

 Aşadar, autoritatea de lucru judecat este obligatorie pentru părţi şi pentru instanţă, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi în considerarea funcţiei sale pozitive.

Prin noul Cod de procedură civilă sunt reglemententate expres cele două efecte ale autorităţii de lucru judecat, respectiv efectul negativ şi efectul pozitiv.

 Cele două efecte, considerate şi funcţii ale autorităţii de lucru judecat, reprezintă formele în care se poate manifesta aceasta sau aspectele pe care le poate îmbrăca. Articolul 431 C. pr. civ. consacră efectele lucrului judecat sub forma efectului negativ - nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, şi al efectului pozitiv - oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

 Dispoziţiile din noul cod corespund celor recunoscute în doctrina şi jurisprudenţa anterioare intrării sale în vigoare.

 De remarcat că instanţa supremă a arătat că în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), iar în manifestarea pozitivă acest efect al hotărârii demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Prin urmare, întrucât în relaţia dintre părţi, prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea  unei situatii juridice contrare statuărilor anterioare ale unei instanţe judecătoreşti.

Autoritatea de lucru judecat, sub ambele aspecte, se impune cu forţă obligatorie faţă de părţile procesului în legătură cu care se produce.

Problema părţii din hotărâre asupra căreia poartă autoritatea de lucru judecat - una din cele mai disputate în doctrină - îşi găseşte, de asemenea, rezolvare expresă prin dispoziţiile noului cod. Dacă, în mod necesar şi firesc, autoritatea de lucru judecat însoţeşte dispozitivul hotărârii, potrivit art. 430 alin. (2) C. pr. civ., aceasta poate să privească şi „considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

Justificarea recunoaşterii unui asemenea efect şi considerentelor rezidă în ceea ce constituie fundamentul autorităţii de lucru judecat, respectiv, autoritatea justiţiei, care impune nu numai evitarea contrazicerilor între dispozitive, ci şi între considerentele hotărârilor.

In speta, prin sent. civ. 3180/2016, pronuntata in dosar 2799/63/2016, Tribunalul Dolj a respins actiunea formulata de Asociatia de Proprietari nr. 67 A1 Craiovita Noua (parata in prezenta actiune), formulata in contradictoriu cu Glavă Eugenia (reclamanta in speta), prin care s-a solicitat instantei sa constate nulitatea absoluta a contractului individual de munca intervenit intre parti, ca urmare a lipsei atestatului de administrator imobile.

In considerentele hotararii ramase definitive prin neapelare, instanta a statuat, cu autoritate de lucru judecat, faptul ca reclamanta din prezenta cauza a fost angajata doar in functia de administrator la asociatia intimata.

De asemenea, a mai retinut instanta ca ”lipsa atestatului de administrator imobile este, conform art. 57 lit.g din Codul Muncii,  o cauza de incetare a contractului individual de munca, si nu o cauza care atrage nulitatea acestui contract”.

Considerentele instantei referitoare la interpretarea si aplicarea in speta a dispozitiilor art.57 lit.g Codul Muncii, reprezinta considerente indiferente, care insa intra, alaturi de considerentele decisive si cele decizorii, in autoritatea de lucru judecat.

In acest sens sunt dispoziţiile legale anterior menţionate, din care rezultă categoriile de considerente care fie sunt apte să intre în autoritatea de lucru judecat, fie pot forma obiect al controlului judiciar separat de dispozitiv.

 Articolul 430 alin. (2) C. pr. civ. instituie categoria considerentelor decisive – pe care hotărârea se sprijină – şi a considerentelor decizorii - prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar art. 461 C. pr. civ. pe cea a considerentelor indiferente (prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata), a considerentelor greşite şi a celor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Considerentele decisive sau necesare sunt cele care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta sau pe care se sprijină sau se întemeiază soluţia din dispozitiv. Aceste considerente nu pot lipsi (sau dacă lipsesc hotărârea este nulă) şi, prin urmare, autoritatea de lucru judecat se ataşează automat acestora.

Considerentele decizorii sau decizionale sunt acelea prin care, aşa cum spune chiar textul legal, se rezolvă o chestiune litigioasă, adică cele care conţin o soluţie dată unei probleme litigioase, invocată de pârât ori ivită incidental, însă supusă dezbaterilor contradictorii. Ele nu sunt reflectate în dispozitiv, nu au corespondent în acesta şi nici nu explicitează dispozitivul, aşa cum o fac motivele decisive.

Considerentele indiferente, nenecesare sau supraabundente sunt cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata în respectivul proces. Ele nu pot fi decisive şi nici decizorii, însă se aseamănă cu acestea din urmă prin aceea că statuează asupra unor aspecte. Spre deosebire de cele decizorii, care au format obiect al dezbaterilor contradictorii, considerentele indiferente cuprind acele aprecieri ale instanţei care nu au fost supuse dezbaterii în proces, depăşesc limitele învestirii instanţei şi nu au legătură cu cele statuate prin dispozitiv.

Spre deosebire de considerentele care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, considerentele indiferente vizează probleme de drept.

Considerentele indiferente, greşite sau care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea dobândesc autoritate de lucru judecat împreună cu întreaga hotărâre, dacă nu sunt atacate separat şi remediate sau înlăturate.

Astfel, chiar daca in litigiul anterior instanta a fost investita doar cu o cerere in constatarea nulitatii contractului, ca urmare a lipsei atestatului de administrator imobile, aceasta a statuat ca lipsa atestatului este, conform art. 57 alin.1 lit.g Codul Muncii, o cauza de incetare (de drept) a contractului individual de munca.

Reclamanta din prezenta cauza nu a inteles sa formuleze calea de atac prevazuta de lege impotriva acestor considerente, astfel ca acestea au dobandit, impreuna cu intreaga sentinta, autoritate de lucru judecat.

Drept urmare a ramanerii definitive a aceste hotarari, in mod corect, intimata a emis decizia nr. 10/28.11.2016 prin care nu face altceva decat sa constate (in litera si spiritul sentintei definitive) incetarea de drept a contractului de munca incheiat cu reclamanta, pentru functia de administrator (referitor la care s-a retinut cu autoritate de lucru judecat in aceeasi sentinta ca este singurul contract incheiat de parti, neexistand un alt contract/act aditional pentru functia de casier) in baza temeiului juridic retinut de instanta (art. 56 lit.g Codul Muncii).

Asadar, nu are relevanta in prezenta cauza daca art. 56 alin.1 lit g Codul Muncii a fost corect aplicat si interpretat de instanta ce a pronuntat sentinta definitiva sau daca lipsa atestatului de administrator imobile are ca efect incetarea de drept a contractului individual de munca, analiza legalitatii sau temeiniciei constatarilor instantei a carei hotarare a ramas definitiva neputand fi facuta decat prin intermediul cailor de atac prevazute de lege.

În speta, instanta nu poate actiona ca o instanta de control judiciar, prin care sa infirme considerentele sentintei 3180/2016, fiind obligata sa aiba in vedere statuarile acesteia, intrate in autoritatea lucrului judecat.

In acest sens sunt si dispozitiile  Deciziei 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secţia Civilă, care lămureşte caracterul obligatoriu al dezlegărilor ramase definitive: “Principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeaşi cauza şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces”.

 Asadar, considerentele instantei expuse in sentinta 3180/2016 pronuntata in dosar 2799/63/2016 de Tribunalul Dolj, neatacate de partea interesata, au dobandit, alaturi de intreaga sentinta, autoritate de lucru judecat, impunandu-se si in prezenta cauza.

Asa fiind, instanta va admite exceptia autoritatii de lucru judecat a sentintei nr. 3180/2016 a Tribunalului Dolj, pronuntata in dosar 2799/63/2016, retinand ca nu se pot face, in prezentul demers judiciar, alte constatari, contrare celor prin care s-a statuat ca lipsa atestatului de administrator imobile este, conform art. 57 alin.1 lit.g Codul Muncii, o cauza de incetare de drept a contractului individual de munca.

Nu sunt intemeiate nici celelalte motive formulate in motivarea contestatiei.

Astfel, nu pot fi retinute sustinerile contestatoarei, referitoare la lipsa obiectului deciziei contestate, dat fiind  faptul ca instantele, in mod constant, au retinut, in litigiile anterior purtate intre parti (dosar 571/63/2015, dosar 2799/63/2016), cu autoritate de lucru judecat, ca intre parti a fost incheiat un singur contract de munca, cel pentru functia de administrator.

In ceea ce priveste functia detinuta de contestatoare in cadrul asociatiei intimate si, implicit, cea vizata de decizia atacata (respectiv, administrator sau casier), Tribunalul retine totodata si faptul ca, in conformitate cu art. 22 din Normele de aplicare a Legii 230/2007 "(1) Activitatea de administrare a condominiului include activităţi de administrare tehnică, de contabilitate şi casierie."

 Art. 22 alin.5 lit.b din Norme prevede ca administratorul are ca atributie gestionarea bunurilor materiale şi a fondurilor băneşti, dacă nu are angajat un casier".

 La randul sau, alin. (6) prevede: "Contabilul răspunde de organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii. La asociaţiile de proprietari care optează pentru conducerea contabilităţii în partidă simplă, administratorii de imobile pot cumula şi funcţia de contabil."

Asadar, cum legea prevede expres posibilitatea ca administratorul sa exercite si atributii de casier (putand chiar sa cumuleze si functia de contabil al asociatiei), nu prezinta relevanta mentionarea in Revisal a functiei de casier, exercitata de contestatoare.

De asemenea, nu are nicio relevanta daca, la momentul emiterii deciziei prin care s-a constatat incetarea de drept a contractului de munca, acesta era suspendat, intrucat, in conformitate cu prevederile art. 49 alin.5 Codul Muncii, ”de fiecare data cand in timpul perioadei de suspendare a contractului intervine o cauza de incetare de drept a contractului individual de munca, cauza de incetare prevaleaza”.

Asadar, sustinerile contestatoarei, in conformitate cu care incetarea contractului individual de munca in timpul suspendarii contractului este nelegala, sunt gresite si nu pot fi retinute de instanta.

In fine, in ceea ce priveste sustinerea contestatoarei, referitoare la nulitatea absoluta a deciziei contestate, urmare a nerespectarii conditiilor prevazute de art. 252  Codul Muncii, instanta retine ca aceste dispozitii legale invocate de contestatoare nu isi gasesc incidența in cauza.

Astfel, art. 252 Codul Muncii se refera la aplicarea sanctiunilor disciplinare, iar alin.2 al acestui articol stabileste continutul obligatoriu al deciziei de sanctionare disciplinara si sanctiunea ce intervine in situatia neinserarii acestor elemente in cuprinsul deciziei de sanctionare.

 Ori, in speta, decizia atacata nu este una de sanctionare disciplinara, ci o decizie prin care se constata incetarea de drept a contractului individual de munca, in baza art. 56 alin. 1 lit. g Codul Muncii.

In conformitate cu prevederile art. 56 alin.2 Codul Muncii, in situatia prevazuta de alin.1 lit. c-j (deci, si in cazul prevazut la lit.g), constatarea cazului de incetare de drept a contractului individual de munca se face in scris, prin decizie a angajatorului, fara insa ca legea sa impuna anumite conditii de forma ale deciziilor astfel emise si, implicit, nici anumite sanctiuni.

Se constata asadar ca, in speta, decizia a fost emisa in forma scrisa, astfel fiind întrunită singura conditie de forma prevazuta de lege.

Fata de toate aceste considerente, instanta va respinge contestatia formulata, ca neintemeiata.

In temeiul dispozitiilor art. 453 CPC, instanta va obliga contestatoarea la plata catre intimata a sumei de 1500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare