Dreptul la concediu de odihnă plătit este un drept constituţional prevăzut de art. 41 al.2 din Constituţie şi garantat şi prin lege organică (art. 39 al.1 lit.c, art. 139 şi 145 Codul Muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări.
Angajatorul are obligaţia programării asistenţilor personali în efectuarea concediului de odihnă (conform art. 143 Codul Muncii), iar în cazul în care se optează pentru neefectuarea repausului specific concediului de odihnă, aceştia au dreptul să primească indemnizaţii în echivalent. În cazul în care angajatorul nu asigură dreptul la un repaus anual, repausul trebuie plătit, fapt ce atrage astfel dreptul la despăgubiri pentru asistenţii personali. Această obligaţie de dezdăunare este prevăzută de art. 40 al.2 Codul Muncii.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 942 din 5 noiembrie 2010
Curtea de Apel Cluj
Decizie de imputare prin care fostului angajat i s-au reţinut drepturi salariale, fără existenţa unui titlu executoriu. Nelegalitate
Curtea de Apel Alba Iulia
Gestionari. Lipsuri în gestiune. Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie.
Curtea de Apel Timișoara
Decizie de imputare a prejudiciului provocat de un preot parohiei. Competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei astfel de decizii. Legalitatea deciziei de imputare
Tribunalul Galați
Decizie de modificare a raporturilor e serviciu ale funcționarului public. Obligativitatea motivării deciziei.
Curtea de Apel Constanța
Incadrarea într-un post cu studii superioare in lumina dispozitiilor art. 7 din OG nr. 9/2005 se poate face începând cu primul nivel al noului post ocupat cu studii superioare, nefiind posibila mentinerea gradatiilor obtinute în considerarea postului...