Dreptul la concediu de odihnă plătit este un drept constituţional prevăzut de art. 41 al.2 din Constituţie şi garantat şi prin lege organică (art. 39 al.1 lit.c, art. 139 şi 145 Codul Muncii) tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări.
Angajatorul are obligaţia programării asistenţilor personali în efectuarea concediului de odihnă (conform art. 143 Codul Muncii), iar în cazul în care se optează pentru neefectuarea repausului specific concediului de odihnă, aceştia au dreptul să primească indemnizaţii în echivalent. În cazul în care angajatorul nu asigură dreptul la un repaus anual, repausul trebuie plătit, fapt ce atrage astfel dreptul la despăgubiri pentru asistenţii personali. Această obligaţie de dezdăunare este prevăzută de art. 40 al.2 Codul Muncii.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 942 din 5 noiembrie 2010
Curtea de Apel Suceava
Discriminare pe motive de apartenenţă la un sindicat. Dispoziţie în Regulamentul intern de interzicere a desfăşurării de activităţi sindicale. Consecinţe.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Modificarea unilaterală a felului muncii. Nelegalitate
Tribunalul Mehedinți
Raporturi de muncă, prejudicii, daune
Curtea de Apel București
Regimul juridic al raporturilor de muncă dublate de raporturile de mandat. Consecinţele neîntocmirii fişei postului la încheierea noului contract individual de muncă.
Curtea de Apel Alba Iulia
Decizie de concediere întemeiată pe dispoziţiile art.61 litera d din codul muncii. Termen de emitere.