Litigiu de muncă. Potrivit art. 41 din Codul muncii schimbarea unilaterală a locului muncii este contrară dispoziţiilor legale

Litigiu de muncă. Potrivit art. 41 din Codul muncii schimbarea unilaterală a locului muncii este contrară dispoziţiilor legale

 - Codul Muncii, art. 41

Potrivit contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta,  activitatea acesteia se desfăşoară la Compartimentul Info - Clienţi, iar scopul postului ocupat este individualizat prin chiar fişa postului ca fiind „asigurarea unei bune comunicări cu clienţii”, situaţie în care este evident faptul că cerinţa de „a intra pe linia caselor de marcat” se constituie şi într-o schimbare unilaterală a locului muncii, de asemenea contrară prevederilor art. 41 din Codul muncii.

În aceste condiţii, refuzul reclamantei de a executa o sarcină străină de cele specifice postului ocupat apare ca fiind pe deplin justificat, nefiind întrunite cerinţele vreunei abateri disciplinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 220/1 februarie 2012, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. R.H.România S.R.L., a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta L.C.I. şi, drept consecinţă, a anulat decizia de sancţionare nr. 2930/07.07.2011, emisă de pârâtă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 41 Cod procedură civilă, întrucât decizia atacată a fost emisă de directorul magazinului R. din Târgu Mureş, L.I.S., specificându-se că semnează în calitate de „reprezentant legal”, iar întreaga procedură disciplinară a fost desfăşurată la nivelul acestuia.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că postul ocupat de reclamantă era acela de „funcţionar informaţii clienţi”, titulatură care nu presupune manipularea de valori băneşti, iar din fişa postului nu reiese vreo obligaţie cu privire la participarea acesteia, la solicitarea superiorilor, la activităţi altele decât felul muncii pentru care a fost angajată şi pentru care s-au valorificat cunoştinţele reclamantei.

De altfel, în fişa postului se arată că „participă la solicitarea supervizorului în proiecte sau activităţi intra şi interdepartamentale cu caracter temporar, în funcţie de rolul şi competenţele sale, pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei”. Deci, participarea la alte activităţi se poate face numai în limitele competenţei conferite de contractul de muncă şi actele adiţionale la acesta.

Faptul că erau mai mulţi clienţi la casele de marcat nu este un caz de forţă majoră care să poată fi invocat pentru încălcarea felului muncii şi a competenţelor angajatei, problema putând fi rezolvată prin asigurarea personalului corespunzător ce are atribuţii specifice fişelor postului casierilor.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă, modificarea integrală a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Prin intermediul memoriului de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece denumirea corectă a pârâtei este „S.C. R.H. ROMANIA S.R.L.” şi are sediul social în mun. Bucureşti, în timp ce denumirea utilizată de către aceeaşi instanţă nu există, Magazinul R. Târgu Mureş fiind doar un punct de lucru, fără personalitate juridică.

Relativ la fondul cauzei, pârâta a arătat că prima instanţă a apreciat în mod greşit că postul ocupat de reclamantă nu presupune manipularea de valori băneşti, în contextul în care la Biroul de informaţii clienţi desfăşoară zilnic munca de casier şi, totodată, a ignorat faptul că sarcinile interdepartamentale menţionate în cuprinsul fişei postului sunt sarcini în legătură directă cu rolul şi competenţele angajatului, cu atât mai mult cu cât sarcina trasată avea un caracter strict temporar, în vederea fluidizării traficului de clienţi, îndeplinirea acestei sarcini având rolul de a contribui la realizarea obiectivelor echipei, fiind o obligaţie normală şi perfect justificată.

S-a mai arătat că prin apărările formulate pe parcursul cercetării disciplinare, însăşi reclamanta a evidenţiat faptul că înţelege şi cunoaşte caracterul temporar al sarcinii interdepartamentale trasate, însă a decis să refuze îndeplinirea acesteia prin invocarea unor motive fără temei – respectiv „temerea de a înregistra o lipsă la casa de marcat”, iar în situaţia în care instanţa de fond avea dubii cu privire la atribuţiile salariatei (deşi actele depuse la dosarul cauzei sunt suficiente în susţinerea apărărilor pârâtei), ar fi trebuit să admită proba cu interogatoriul acesteia, solicitată în mod expres.

 Reclamanta a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul căreia a susţinut legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

Examinând recursul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Magazinului R. Târgu Mureş, arătând că acesta este un punct de lucru fără personalitate juridică, sediul social al S.C. R.H. ROMANIA S.R.L. fiind în mun. Bucureşti.

Reclamanta nu a chemat, însă în judecată Magazinul R. Târgu Mureş, ci pe SC  R.H. SRL, indicând sediul acesteia ca fiind în Târgu Mureş, dat fiind faptul că decizia de sancţionare contestată a fost emisă de Directorul Magazinului Târgu Mureş, în calitate de reprezentant legal al societăţii menţionate.

Că este aşa o confirmă chiar faptul că Magazinul Real Târgu Mureş nu a participat la judecată în faţa primei instanţe în calitate de pârât,  o astfel de poziţie fiind preluată chiar de la primul termen de judecată de către SC R.H. SRL, care a şi formulat întâmpinare în cauză.

Pentru aceste motive, Curtea a constat că soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este corectă, chiar dacă s-a făcut în mod eronat trimitere la dispoziţiile art. 41 Cod procedură civilă, care nu prezentă relevanţă în cauză, din perspectiva celor anterior expuse.

Relativ la fondul cauzei, se constată că prin Decizia nr. 2930/7 iulie 2011, reclamanta a fost sancţionată cu „avertisment scris” pentru faptul că în data de 13 iunie 2011 a refuzat să execute o dispoziţie trasată de superiorul său direct, în sensul „de a intra pe linia caselor de marcat pentru a ajuta la fluidizarea traficului de clienţi, deoarece la momentul respectiv erau cozi la case”.

Însă, astfel cum în mod corect a observat şi prima instanţă, o atare solicitare excede atribuţiilor de serviciu specifice postului ocupat de reclamantă – acela de „funcţionar informaţii clienţi”, deoarece, chiar dacă în fişa postului se prevede că  sarcinile enumerate în cuprinsul acesteia „nu sunt exclusive, titularul postului trebuind să îndeplinească toate activităţile necesare îndeplinirii obiectivelor magazinului şi să  participe, la solicitarea supervizorului, în proiecte sau activităţi intra şi interdepartamentale, cu caracter temporar, în funcţie de rolul şi competenţele sale, pentru a contribui la realizarea obiectivelor echipei”, astfel de sarcini suplimentare nu pot fi trasate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 41 din Codul muncii, care interzic modificarea unilaterală a contractului individual de muncă, inclusiv sub aspectul felului muncii.

Mai mult, potrivit contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta,  activitatea acesteia se desfăşoară la Compartimentul Info-Clienţi, iar scopul postului ocupat este individualizat prin chiar fişa postului ca fiind „asigurarea unei bune comunicări cu clienţii”, situaţie în care este evident faptul că cerinţa de „a intra pe linia caselor de marcat” se constituie şi într-o schimbare unilaterală a locului muncii, de asemenea contrară prevederilor art. 41 din Codul muncii.

În aceste condiţii, refuzul reclamantei de a executa o sarcină străină de cele specifice postului ocupat apare ca fiind pe deplin justificat, nefiind întrunite cerinţele vreunei abateri disciplinare, cum în mod greşit a apreciat pârâta.

Prin urmare, constatând că în cauză nu se regăseşte niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă şi nici nu a fost identificat din oficiu vreun motiv de ordine publică, în sensul prevederilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul examinat, observând, totodată, că reclamanta-intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare