Admisibilitatea apelului declarat doar de către intervenientul accesoriu

- Codul de procedură civilă: art. 67 alin. (4)

Apelul exercitat de către intervenientul accesoriu este neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 945 din 12 septembrie 2016, rezumată de judecător dr. Carmen Pârvulescu)

Prin sentinţa civilă nr. 677/20.05.2016, pronunţată în dosarul nr. x/115/2015, Tribunalul Caraş-Severin a admis  acţiunea formulată de reclamanta A… în contradictoriu cu pârâta SC. B… SA, a constatat că activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul societăţii pârâte, în perioada 1.04.1990-1.04.1998, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, şi a obligat pârâta să-i elibereze reclamantei o adeverinţă care să ateste faptul că activitatea desfăşurată de aceasta în cadrul societăţii pârâte, în perioada 1.04.1990-1.04.1998, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Totodată, a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta accesorie C, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta A… a fost angajata pârâtei SC D… SA, actualmente SC. B… SA, în meseria de lăcătuş, respectiv cocsar la Secţia UCC, în perioada 01.04.1990-01.04.1998, aşa cum rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă al reclamantei şi din adeverinţa nr. 2005/25.09.2015, eliberată de pârâtă.

Activitatea desfăşurată de reclamantă, în perioada menţionată mai sus, a fost încadrată de pârâtă în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr. 968/1990, pct. 1, Anexa II.

Din examinarea probelor administrate în cauză, respectiv declaraţia martorului E…, rezultă că reclamanta a fost încadrată la Secţia Cocserie, condiţiile de muncă fiind grele, nocive şi aceleaşi cu ale personalului acestei secţii, personal care a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%. Acelaşi martor a relatat faptul că, în anul 1990, reclamanta nu şi-a schimbat locul de muncă, lucrând în cadrul aceleiaşi secţii şi desfăşurând aceleaşi activităţi.

Tribunalul a reţinut că din adeverinţa nr. x/25.09.2015, eliberată de pârâtă, rezultă că activitatea desfăşurată de reclamantă, în calitate lăcătuş la Secţia Cocserie în perioada 6.10.1986-1.04.1990, anterioară perioadei ce constituie obiectul prezentei cauze, a fost încadrată în grupa I de muncă, în procent de 100 %, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, pct. 16 din Anexa I.

Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionarii, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.

Anexa 1 pct. 16 din ordinul sus-menţionat prevede activităţile care se încadrează în grupa I de muncă din cadrul cocseriei astfel: „Cocserie: maşina de şarjare, aşezarea şi etanşarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze (platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs), scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului”.

 Acest temei legal a fost avut în vedere, de către pârâtă, la încadrarea activităţii desfăşurate de reclamantă în grupa I de muncă, în procent de 100%, în perioada 6.10.1986-1.04.1990.

Prin urmare, Tribunalul a reţinut că, în condiţiile în care reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aceleiaşi secţii şi în aceleaşi condiţii de muncă, în mod greşit pârâta nu i-a acordat grupa I de muncă şi pentru perioada ce constituie obiectul prezentei cauze în baza aceluiaşi temei legal.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, beneficiind de asemenea de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de muncă, iar conform dispoziţiilor art. 7 din acelaşi act normativ încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa a II-a, cel puţin 70 % din programul de lucru.

Raportat şi la aceste dispoziţii legale, prima instanţă a constatat că, în perioada 1.04.1990-1.04.1998, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea împreună şi în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiar al grupei I de muncă, activitate care, drept urmare, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Susţinerile intervenientei accesorii în sensul că cererea reclamantei nu are o bază reală, pretenţiile acesteia fiind contrazise de decizia nr. 78/24.05.1990 şi Tabelul cuprinzând locurile de muncă, funcţiile şi activităţile care se încadrează în grupele I şi II de muncă, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Deciziei nr. 78/1990, emise cu respectarea procedurii prevăzută de actele normative la acel moment, precum şi că modificarea încadrării în grupe superioare de muncă se putea face doar în condiţiile stabilite prin Codul muncii, respectiv prin acte adiţionale la contractul individual de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, nu au fost acceptate de instanţa de fond, întrucât aceasta ar presupune ca încadrările în grupele de muncă efectuate de către angajator să nu poată fi supuse controlului judecătoresc, cu consecinţa îngrădirii dreptului de acces la instanţă.

Mai mult, prin Decizia nr. 9/16.05.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6 - 8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969 – 01 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.

De asemenea, instanţa supremă, prin Decizia nr. 13/16.05.2016, a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Craiova–Secţia I civilă în dosarele nr. 13307/63/2014 şi 10630/63/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 Cod procedură civilă, art. 111 Cod de procedură civilă din 1865, art. 2502 Cod civil, respectiv art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat, acţiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, intră în categoria acţiunilor în constatare de drept comun şi sunt imprescriptibile.

În ceea ce priveşte petitul privind obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverinţă conform constatărilor de mai sus, tribunalul a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (5) din Codul muncii, la solicitarea salariatului, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. 

Astfel, dispoziţiile art. 34 alin. (5) din Codul muncii, care obligă angajatorii să elibereze salariaţilor documente din care să rezulte date referitoare la activitatea în muncă, nu trebuie interpretate în sensul că se aplică automat şi necondiţionat, în orice situaţie, ori de câte ori adeverinţa solicitată nu a fost eliberată. Art. 34 alin. (5) din Codul muncii constituie un temei pentru a constrânge pe angajatorii care refuză nejustificat eliberarea documentelor care le sunt solicitate, care rămân în pasivitate şi nu depun niciun fel de diligenţe pentru soluţionarea unor astfel de cereri, necomunicând niciun răspuns sau răspunzând nefavorabil din varii motive.

Raportat la aceste dispoziţii legale, prima instanţă a constatat că şi acest petit al acţiunii reclamantei privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe este întemeiat.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanţa de fond nu a acordat cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel intervenienta-apelantă C…, solicitând admiterea apelului şi anularea ori, după caz, schimbarea în tot sau în parte a hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii, sau anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad din aceeaşi circumscripţie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel, se arată, în esenţă, că reclamanta a chemat în judecată pârâta S.C. B… S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că activitatea lucrată Ia pârâtă se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%.

Apelanta a formulat, în acest litigiu, cerere de intervenţie voluntară accesorie, întrucât dreptul dedus judecăţii este strâns legat de obţinerea dreptului la pensie şi are ca scop obţinerea dreptului la pensie, drept de care reclamantul vrea să beneficieze în mod ilegal, cu prejudicierea bugetului asigurărilor sociale şi încălcarea principiului contributivităţii, inducând în eroare, cu rea-credinţă, instanţa de judecată.

În temeiul art. 245-246 raportat la art. 426 alin. (3) şi art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se invocă excepţia de nulitate a hotărârii instanţei de fond, întrucât aceasta a fost comunicată fără să fie semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier.

În situaţia în care exemplarul hotărârii din dosarul de fond ar apărea ca fiind semnat, solicită a se constata că aplicarea menţiunii „pt. conformitate” a semnăturii persoanei care a scris menţiunea pe hotărârea care a fost comunicată nu reprezintă situaţia reală, fiind evident că nu s-au respectat dispoziţiile art. 427 alin. (1) fraza a doua din Codul de procedură civilă.

Instanţa de fond a încălcat principiul securităţii juridice, dat fiind că, într-o speţă absolut identică celei din dosarul de faţă, respectiv în dosarul nr. x/115/2015, a respins acţiunea reclamantului F…, prin sentinţa civilă nr. x din 27.11.2015, rămasă definitivă, prin neapelare.

Cu privire la fondul cauzei, apelanta consideră că soluţia de respingere a cererii de intervenţie voluntară accesorie este netemeinică şi nelegală, întrucât pârâta S.C. B… S.A. nu înţelege să se apere corect, instituţia apelantă fiind nevoită să depună, la dosarul de fond, actele prin care s-a stabilit încadrarea în grupele I şi II de muncă, respectiv Decizia nr. 78/24.05.1990 şi Tabelul cuprinzând locurile de muncă, funcţiile şi activităţile care se încadrează în grupele I şi II de muncă, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Deciziei nr. 78/1990, pe baza cărora s-a achitat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, iar potrivit art. 139 lit. c) – d) şi o) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 18 lit. e), k) şi d) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, are obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru asigurarea integrităţii şi protecţiei bugetului asigurărilor sociale de stat.

La solicitarea intervenientei, pârâta S.C. B… SA i-a comunicat Decizia nr. 78/24.05.1990 şi Tabelul cuprinzând locurile de muncă, funcţiile şi activităţile care se încadrează în grupele I şi II de muncă, conform Ordinului nr. 50/05.03,1990 şi Deciziei nr. 78/1990, acte care prevăd expres locurile de muncă, funcţiile/meseriile şi limitele procentuale pentru grupa I şi grupa a II-a de muncă.

Pârâta S.C. B… SA nu înţelege să se apere în cauză, neavând nici un interes. Valorificarea grupei de muncă se face de către C, cu ocazia stabilirii dreptului la pensie, astfel încât este evident interesul intervenientei accesorii, care doreşte evitarea achitării unor sume de bani, cu titlu de pensie, peste limitele stabilite de unitate, prin Decizia nr. 78/24.05.1990 şi Tabelul cuprinzând locurile de muncă, funcţiile şi activităţile care se încadrează în grupele I şi II de muncă, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Deciziei nr. 78/1990.|

Pe de altă parte, din carnetul de muncă al reclamante rezultă că ea a fost încadrată de pârâtă într-o grupă superioară de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, reclamanta dorind modificarea încadrării, fără a avea o bază reală. Modificarea încadrării în grupe superioare de muncă se putea face doar în condiţiile stabilite prin Codul muncii, respectiv prin acte adiţionale la contractul individual de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.

Din Decizia nr. 78/24,05.1990 şi Tabelul cuprinzând locurile de muncă, funcţiile şi activităţile care se încadrează în grupele I şi II de muncă, conform Ordinului nr. 50/05.03.1990 şi Deciziei nr, 78/1990, rezultă că încadrarea în grupa I de muncă s-a făcut între limitele procentuale de 55-75%, iar în grupa a II-a între limitele procentuale de 70-80%, contrar celor dispuse de către instanţa de fond.

Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I şi a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări, respectiv la data de 01.04.2001.

După această dată nu mat există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite în grupe superioare de muncă, iar atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, reclamanta-intimată şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei (nu a funcţiei) s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 şi doar pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă etc.).

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466-482 coroborate cu cele ale art. 453, art. 426 alin. (3) raportat la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Intimata A… a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei.

Apelanta a depus răspuns la întâmpinarea intimatei, solicitând admiterea apelului aşa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, dat fiind că motivele de apel sunt fondate, fiind dovedite prin probele administrate în cauză.

La termenul de judecată din 12.09.2016, Curtea, din oficiu, în temeiul art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului şi a reţinut cauza în pronunţare, apreciind că se impune respingerea cererii de apel pendinte pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede următoarele: „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”.

În speţă, la data de 21.01.2016, intervenienta accesorie C… a depus, la dosar, cerere de intervenţie voluntară accesorie, prin care a solicitat instanţei admiterea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din data de 5 februarie 2016, tribunalul, în temeiul art. 64 alin. (2) coroborat cu art. 61 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de C.J.P. Caraş-Severin, iar în şedinţa publică din data de 19 februarie 2016, având în vedere că împotriva acestei încheieri a declarat apel intervenienta C…, în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cererii principale până la soluţionarea căii de atac.

Prin decizia civilă nr. 283/2.03.2016, pronunţată în dosarul nr. x/115/2015/a1, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de către intervenienta C împotriva Încheierii din data de 5.02.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/115/2015, în contradictoriu cu intimaţii A… şi SC B… SA, a schimbat în tot hotărârea atacată şi a admis în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta accesorie C…, astfel încât C… a dobândit calitatea de intervenient accesoriu în cauză raportat la pârâta SC B… SA.

Prin hotărârea atacată, prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamanta A… în contradictoriu cu pârâta SC B… SA, a constatat că activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul societăţii pârâte, în perioada 1.04.1990-1.04.1998, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, şi a obligat pârâta să-i elibereze reclamantei o adeverinţă care să ateste faptul că activitatea desfăşurată de aceasta în cadrul societăţii pârâte, în perioada 1.04.1990-1.04.1998, se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%. Totodată, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenienta accesorie C…, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pârâta SC B… SA nu a declarat apel împotriva acestei sentinţe civile, astfel încât cererea de apel formulată de către intervenienta accesorie împotriva aceleaşi hotărâri judecătoreşti este neavenită, potrivit art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de intervenienta-apelantă C… împotriva sentinţei civile nr. 677/20.05.2016, pronunţată de către Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/115/2015, în contradictoriu cu reclamanta-intimată A… şi pârâta-intimată SC B… SA, fără a acorda cheltuieli de judecată, întrucât intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare