Civil - interdicţie - numire tutore

Hotărâre 8343 din 07.11.2011


Prin cererea înregistrată sub nr. 7548/320/2008/a1, în 25.10.2011 pe rolul Judecătoriei Tg. Mureş, petenta PA a solicitat în temeiul Sentinţei civile nr. 6214/24.11.2008, desemnarea sa în calitate de tutore, pe seama interzisului PI-A.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La cerere aceasta a anexat Sentinţa civilă nr. 6214/2008, adeverinţă de salarizare, adeverinţă medicală, copii acte de identitate.

A fost ataşat dosarul nr. 7548/320/2008 al Judecătoriei Tg. Mureş, având ca obiect punerea sub interdicţie a intimatului PM-V.

Instanţa a dispus citarea petentei, care în acest caz deţine şi calitatea de curator, potrivit procedurii necontencioase, prevăzute de art. 331 şi următoarele C pr civilă.

La termenul din 07.11.2011 instanţa a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele cu privire la excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti:

Prin Sentinţa civilă nr . 6214/24.11.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, în dosarul nr. 7548/320/2008, s-a admis cererea formulată de petentul PM-V în contradictoriu cu intimatul PI-A, prin curator PA. S-a dispus punerea sub interdicţie judecătorească a intimatului PI-A, fiul lui Mircea-V şi al Margareta, născut la data de 15.06.1958, în Tg. Mureş, judeţul Mureş, cu domiciliul în Tg. Mureş, str. Măgurei, nr.19, ap.14, jud. Mureş, cod numeric personal 1580615264377.

Potrivit prevederilor art. 144-145 C familiei, hotărârea se comunică după rămânerea definitivă şi irevocabilă: Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Mureş; Autorităţii Tutelare din cadrul Municipiului Tg. Mureş; Judecătoriei Tg.Mureş.

Din dovezile de comunicare ataşate la dosar a rezultat că s-a efectuat comunicare către persoanele fizice interesate în cauză, fiind omisă comunicarea către instituţiile amintite. Cu toate acestea, atât petentul cât şi curatorul, deşi au primit hotărârea în 23 februarie 2009, nu au înţeles să solicite Autorităţii Tutelare de la domiciliul bolnavului desemnarea tutorelui, deşi una dintre ele era curatorul bolnavului.

Instanţa reţine că prezenta cerere a fost formulată la momentul la care atât  Legea nr.287/2009, privind Codul civil cât şi Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a primei, erau în vigoare, însă acest fapt nu este în măsură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 170 ale noului Cod civil.

Se opune unei astfel de soluţii, art. 230 lit. o din Legea nr. 71/2011 potrivit căreia „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:..o) Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu excepţia art. 30 - 43, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010.

Potrivit art. 34 din Decretul nr. 32/1954, în vigoare la momentul formulării cererii de către petentă „ Instanţa judecătorească va comunica autorităţii tutelare, de la domiciliul celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, hotărârea dată asupra cererii de punere sub interdicţie, pentru ca autoritatea tutelară sa dispună ridicarea curatelei, dacă aceasta a fost instituită, iar în caz că instanţa a hotărât punerea sub interdicţie, sa dispună numirea unui tutor.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere ca procedura reglementată de Noul Cod civil să producă efecte depline de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, viitorul Cod de procedură civilă.

Deocamdată, până la acel moment, al intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, singura competentă să desemneze tutorele în cazul unei persoane puse sub interdicţie, rămâne Autoritatea Tutelară de la domiciliul celui pus sub interdicţie.

Nici nu ar putea fi incident art. 170 al Legii nr. 287/2009 potrivit interpretării gramaticale a acestuia şi potrivit stării de drept relevate (aceea a emiterii hotărârii de punere sub interdicţie în anul 2008, definitivă în 12 martie 2009).

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc că prevederile Noului Cod civil sunt incidente numai situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare (or, starea de incapacitate pe fondul bolii s-a născut anterior momentului 1 octombrie 2011.)

În această situaţie, constatând că cererea nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit art.1591 C pr civilă alin.1, instanţa va admite excepţia invocată şi va respinge cererea ca inadmisibilă.

Petenta va fi îndrumată să formuleze această cerere la Autoritatea Tutelară de la domiciliul pusului sub interdicţie.