Acţiune în pretenţii şi nulitate absolută act

Prin acţiunea formulată se tinde la apărarea unui atribut al dreptului de proprietate al reclamantului, prin constatarea nulităţii absolute a contractului prin care s-a transmis în patrimoniul pârâtei D. SRL dreptul de uz şi prin repararea prejudiciului produs de folosirea fără drept de către pârâta D a terenului aflat în proprietatea reclamantului.

Prin urmare, litigiul are ca obiect, în principal, analiza drepturilor reale invocate de părţi, neputând fi circumscris noţiunii de exploatare a unei întreprinderi în sensul articolului 3 alin. 3 Cod civil şi nici asimilat litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de articolul 226 alin. 1 din legea nr. 71/2011 (Decizia nr. 533/04.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă).

Toate cele patru categorii prevăzute de articolul 226 din legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitate comercială/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant”.

Cuprins:

„Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 19.08.2021, sub nr. 6333/118/2021, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la data de 11.10.2021, reclamantul Municipiul Constanţa prin Primar a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D S 94 SRL şi M SA, constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare autentificat sub nr. 901/24.08.2009, încheiat între pârâte, cu privire la transferul dreptului de folosinţă asupra terenului ce face obiectul litigiului, iar în contradictoriu cu pârâtul D S 94 SRL constatarea inexistenţei dreptului de folosinţă al pârâtei asupra terenului în suprafaţă de 3018 mp situat în Constanţa, staţiunea M, aferente Restaurantului D, obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă imobilului teren în suprafaţă de 3018 mp, pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii acţiunii şi la plata dobânzii legale aferente.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâta M SA nu avea dreptul de a transmite pârâtei D S 94 SRL, un drept de folosinţă gratuită, faţă de dispoziţiile articolelor 124 din legea nr. 215/23.04.2001 şi ale OUG nr. 88/1997. Reclamantul a invocat  nulitatea contractului în ce priveşte dreptul de folosinţă, pentru eroare asupra substanţei obiectului vândut şi asupra persoanei proprietarului, raportat la dispoziţiile articolului 954 Cod civil.

Pentru aceleaşi motive, reclamantul a solicitat constatarea inexistenţei dreptului de folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 3.018 mp, în patrimoniul pârâtei D S 94 SRL, şi în temeiul răspunderii civile delictuale a solicitat obligarea pârâtei D S 94 SRL la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului şi dobânda legală aferentă.

În drept, legea nr. 215/2001, art. 1349 şi următoarele Cod civil, OUG nr. 57/2019, art. 954 Cod civil, art. 948 Vechiul Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamantul a ataşat înscrisuri.

La data de 20.09.2021, respectiv 01.11.2021, pârâta D S 94 SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

La data de 24.03.2022, pârâta M SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea dosarului nr. 8839/118/2021, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La primul termen de judecată, cu părţile legal citate, instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Secţiei a II-a a Tribunalului Constanţa.

Analizând excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în privinţa competenţei materiale procesuale a secţiilor specializate, că se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de articolul 226 alin. 1 din legea nr. 71/2011.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă arătat că pentru determinarea competenţei materiale procesuale a secţiilor specializate, trebuie să se ţină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de articolul 226 alin. 1 din legea nr. 71/2011 şi că revine judecătorului rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit (considerentele 174 şi 176 din decizia nr. 18/2016).

Instanţa supremă a mai arătat că, o interpretare contrară, în sensul calificării litigiilor nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără acoperire în dreptul pozitiv, contravenind prevederilor articolului 122 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiilor articolului 126 alin. 2 din Constituţia României.

În cauză, instanţa este învestită, pe de o parte, cu o acţiune negatorie având ca obiect constatarea inexistenţei în patrimoniul pârâtei D S 94 SRL a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate (dreptul de uz) asupra unui teren în suprafaţă de 3018 mp situat în Staţiunea M şi o acţiune în constatarea nulităţii parţiale a titlului invocat de pârâtă în dovedirea dreptului său de folosinţă. Pe de altă parte, reclamantul a învestit instanţa şi cu o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru acoperirea prejudiciului produs prin lipsa de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 3018 mp din Staţiunea M.

Astfel, prin acţiunea formulată se tinde la apărarea unui atribut al dreptului de proprietate al reclamantului, prin constatarea nulităţii absolute a contractului prin care s-a transmis în patrimoniul pârâtei D S 94 SRL dreptul de uz şi prin repararea prejudiciului produs de folosirea fără drept de către pârâta D S a terenului aflat în proprietatea reclamantului.

Prin urmare, litigiul are ca obiect, în principal, analiza drepturilor reale invocate de părţi, neputând fi circumscris noţiunii de exploatare a unei întreprinderi în sensul articolului 3 alin. 3 Cod civil şi nici asimilat litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de articolul 226 alin. 1 din legea nr. 71/2011 (Decizia nr. 533/04.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă).

Toate cele patru categorii prevăzute de articolul 226 din legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe activitate comercială/economică şi izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant.

Apreciind că raportat la obiectul şi natura cauzei, obiectul şi temeiul juridic al cererii nu  prezintă elemente comune cu vreuna dintre cele patru categorii prevăzute de articolul 226 alin. 1 din legea nr. 71/2011, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia I Civilă”.

Domenii speta

Spete similare