Insolvenţă – contestaţie la tabelul preliminar de creanţe

„Potrivit disp.art.102 alin.2) din Legea 85/2014, înscrierea în tabel a creanţei în baza căreia s-a deschis procedura se realizează de către administratorul judiciar „în urma verificării”, astfel că legea nu exclude de plano posibilitatea analizării de către practicianul în insolvenţă a acestei creanţe. Cu toate acestea, aplicarea art.102 alin.2) din Legea 85/2014 şi verificările efectuate de administratorul judiciar cu privire la creanţa în baza căreia s-a deschis procedura insolvenţei nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat de care hotărârea de deschidere a procedurii se bucură, inclusiv sub aspectul considerentelor prin care se analizează respectiva creanţă.

Debitoarea avea posibilitatea – fie pe calea contestaţiei la cererea de deschidere a procedurii, fie ulterior pe calea apelului la hotărârea de deschidere a insolvenţei – să invoce apărări cu privire la creanţă. Cât timp mijloacele procesuale nu au fost valorificate de debitoare, iar instanţa a reţinut prin sentinţa de deschidere existenţa unei creanţe în baza contractului de închiriere şi prelungirea efectelor acestuia şi cu privire la facturile emise ulterior perioadei de valabilitate iniţiale de 90 de zile, autoritatea de lucru judecat a hotărârii se opune ca aceste apărări se fie reiterate şi reanalizate pe calea contestaţiei la tabel.

În ce priveşte însă cererea subsidiară, de reducere a cuantumului penalităţilor, instanţa apreciază că nu există o prevede legală care să se opună formulării şi analizării unei astfel de cereri pe calea prezentei contestaţii.

Contrar susţinerilor creditoarei, demersul exercitat în procedura Legii 85/2014 nu poate fi considerat inadmisibil cât timp nu există o acţiune de fond, de drept comun, în cadrul căreia debitoarea să poată valorifica aceste apărări, chiar dreptul de creanţă al intimatei-creditoare fiind analizat de instanţă în procedura Legii 85/2014, pe care aceasta a iniţiat-o”.

Cuprins

„Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.3273/118/2021/a5, debitoarea M T S.R.L prin administrator special T - I M a formulat, în contradictoriu cu CII EM – administrator judiciar al debitoarei şi G C S.R.L, în calitate de creditor, contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe cu privire la înscrierea creanţei în cuantum total de 1.066.479,28 lei debit principal şi penalităţi, solicitând în subsidiar reducerea penalităţilor de întârziere într-una din modalităţile prevăzute de art.1541 C.Civ .

În motivare, contestatoarea a arătat că in mod nelegal si netemeinic administratorul judiciar a admis in totalitate pretentiile afirmate de catre creditoarea G C S.R.L, procedand la inscrierea sumei totale de 1.066.479,28 lei in tabelul preliminar al obligatiilor subscrisei.

Creditoarea G C S.R.L pretinde ca suma de 1.066.479.28 lei este compusa dintr-un debit principal in cuantum de 109.500,87 lei si asa zise penalitati de intarziere in cuantum de 956.978,41 lei, calculate pana la data de 18.08.2021.

Se critica inscrierea in tabelul preliminar a sumei totale de 956.478,81, reprezentand asa zise penalitati aferente facturilor enumerate in petitul prezentei contestatiei.

La data de 26.11.2018, intre debitoare in calitate de locatar si creditoarea G C S.R.L in calitate de locator a fost incheiat contractul de inchiriere echipament nr. 5B, obiectul acestuia fiind reprezentat de transmiterea dreptului de folosinta de catre proprietar asupra bunurilor, echipamente de constructii in sortimentatia, cantitatile si preturile prevazute in Anexa nr. 1 si in procesele verbale de predare primire.

Fata de prevederile art. III, durata contractului anterior mentionat a fost stabi1ita la o perioada de 90 de zile calendaristice, iar in conformitate cu dispozitiile art. IV. 5 din acelasi contract, "In caz de neplata a facturii in termenele si scadentele prevazute in contract, chiriasul se obligla sa achite proprietarului penalitati de intarziere in procent de 2,5% pe zi, raportat la valoarea restanta, cuantumul penalitatilor puttind depasi aceastei valoare, pana la achitarea integrala”.

Contractul nr. 65/B din data de 26.11.2018, raportat la prevederile art. III a incetat la data predarii ultimelor bunuri inchiriate in baza contractului anterior indicat, respectiv, la data de 28.03.2019, dovada in acest sens fiind si partea finala a art. III prin care se prevede in mod expres ca prelungirea duratei contractului se putea realiza prin acordul scris al ambelor parti.

Intre debitoare si creditoare nu a existat niciun act scris prin care sa se decida prelungirea duratei contractului nr.65B/26.11.2018, iar bunurile ce au format obiectul lui au fost restituite in mare parte pana la finalul perioadei contractuale de 90 de zile, diferenta nerestituita fiind predata creditoarei pana la data de 28.03.2019.

Un al doilea raport contractual este reprezentat de inchirierea in forma simplificata a altor bunuri, indicate la pct. 2, 3, 4, 7 si 10 din Factura nr. 4203/29.03.2019, care nu au format obiectul contractului nr.65B/26.11.2018, inchiriere care nu se supune clauzelor contractului anterior indicat.

Cu referire particulara la raportul contractual in forma simplificata, rezulta in mod cert caracterul distinct al acestuia, dovada in acest sens fiind mentiunile existente in factura nr. 4203/29.03.2019 din care rezulta ca inchirierea, respectiv, predarea bunurilor de la pct. 2, 3, 4, 7 si 10 nu a avut loc in perioada de valabilitate de 90 de zile a contractului nr. 65/B/26.11.2018, ci ulterior.

Toate celelalte facturi ce au fost emise de catre creditoare incepand cu data de 29.03.2019 vizeaza raporturi contractuale in forma simplificata, carora nu le sunt aplicabile prevederile contractului nr. 65/B/26.11.2018.

Fata de aspectele anterior evidentiate, rezulta ca in ceea ce priveste raporturile comerciale derulate exista doua situatii distincte, respectiv - o prima situatie vizeaza raporturile comerciale derulate in perioada 26.11.2018 - 28.03.2019, in perioada de valabilitate a contractului nr. 65/B din data de 26.11.2018; - o a doua situatie vizeaza raporturile comerciale derulate atat anterior cat si ulterior incetarii Contractului nr.65/B din data de 26.11.2018, acestea avand un caracter distinct si autonom de contractul anterior indicat, nefiind supuse prevederilor acestuia.

Rezulta, asadar, ca facturile emise pentru bunurile ce au format obiectul Contractului nr. 65/B din data de 26.11.2018 sunt supuse clauzelor acestuia, in timp ce facturile emise pentru perioadele ulterioare datei de 28.03.2019, precum si facturarea unor bunuri anterior datei de 28.03.2019, care nu au format obiectul contractului nr.65B/26.11.2018, nu sunt supuse clauzelor din contractul expirat, aceste facturi avand natura juridica a unui contract distinct in forma simplificata, prin care debitoarea si-a asumat numai obligatia de plata a chiriei echipamentelor inchiriate.

In mod nelegal si netemeinic administratorul judiciar a dispus inscrierea in tabelul preliminar al creantelor penalitatile afirmate de catre creditoarea G C S.R.L, deoarece debiotoarea datoreaza penalitatile stabilite prin contractul nr.65/B din data de 26.11.2018 numai in ceea ce priveste suma total a de 3664,37 lei compusa din sumele indicate la: pct. 1 din Factura nr. 4203/29.03.2019, pct. 5 din Factura nr. 4203/29.03.2019, pct. 6 din Factura nr. 4203/29.03.2019, pct. 8 din Factura nr. 4203/29.03.2019, pct. 9 din Factura nr. 4023/29.03.2019.

Aplicand procentul de penalitati stabilit prin contractul nr. 65B din data de 28.11.2018 la suma de 3664,37 lei, rezulta ca penalitatile datorate sunt numai in cuantum de 499,6 lei.

In subsidiar, se solicita reducerea penalitatilor de intarziere in cuantum de 956.978,41 lei sub limita debitului principal, avand drept consecinta inlaturarea din tabelul preliminar de creante a diferentei dintre suma de 956.978,41 lei si cuantumul penalitatilor reduse, fata de prevederile art. 1541 alin 1 lit. a Cod civil.

In speta, sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile legale, avand in vedere ca debitoarea a executat in parte obligatia principala si aceasta executare a profitat creditoarei. In acest sens, din dovezile de plata anexate prezentei contestatii rezulta ca s-a achitat factura nr.4016/21.12.2018, factura nr.4103/31.01.2019, factura nr.4144/28.02.2019, factura nr.4203/29.03.2019, factura nr.4222/29.03.2019, factura nr.4273/30.04.2019, respectiv, factura nr.311/31.05.2019. 2.2.

Tot in subsidiar, se solicita si reducerea penalitatilor de intarziere la suma de 109.501,87 lei, avand drept consecinta inlaturarea din tabelul preliminar de creante a sumei de 847.476,54 lei, fata de prevederile art. 1541 alin.1 lit. b Cod civil.

In speta, sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune reducerea penalitatilor solicitate de catre creditoare, in conditiile in care acestea au un vadit caracter excesiv fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului.

Creditoarea G C S.R.L. pretinde suma totala 1.066.479,28 lei cu privire la care sustine ca este compusa dintr-un debit principal in cuantum de 109.500,87 lei si asa zise penalitati de intarziere in cuantum de 956.978,41 lei, calculate pana la data de 18.08.2021.

Or, prin raportare la un simplu calcul matematic se poate observa ca pretinsele penalitati sunt intr-un cuantum aproximativ de noua ori mai mare fata de debitul principal, ceea ce dovedeste dincolo de orice indoiala caracterul vadit excesiv al penalitatilor in raport de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la incheierea contractului.

Totodata, conditia existentei unui caracter excesiv al penalitatilor fata de prejudiciul ce putea fi prevazut de parti la data incheierii contractului se impune a fi analizata dintr-o perspectiva rational obiectiva, prin Ordonanta nr. 13/2011 fiind stabilit un criteriu obiectiv de apreciere in ceea ce priveste eventualul prejudiciu suferit de un creditor in ipoteza depasirii de catre debitor a termenului de plata.

Rezulta, asadar, ca un cuantum exceptional de ridicat al penalitatilor de intarziere, cum este si cel din speta, respectiv de 912,5%/an, nu poate fi justificat in cadrul unor raporturi comerciale uzuale, ce nu inglobeaza niciun element atat de spectaculos si iesit din comun incat sa fundamenteze o apreciere rationala cu privire la un potential prejudiciu de peste noua ori valoarea debitului principal.

Contractul nr. 65B din data de 28.11.2018 a vizat inchirierea unor bunuri de gen, altfel spus un contract uzual care nu prezinta nicio particularitate atat de iesita din comun, incat partile sa poata prefigura in mod obiectiv si rational un asa zis prejudiciu de peste noua ori valoarea debitului principal.

Intr-un ultim subsidiar, se solicita reducerea penalitati1or de intarziere la un cuantum superior debitului principal, cu consecinta inlaturarii din tabelul preliminar de creante a diferentei dintre suma de 956.978,41 lei si cuantumul penalitatilor reduse.

În drept, au fost invocate disp.art.111 din Legea nr.85/2014.

Intimata-creditoare nu a formulat întâmpinare, dar a a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

A motivat că debitoarea nu a formulat contestatie la cererea de deschidere a procedurii insolventei, ceea ce insemana ca nu a contestat aceasta creanta, alcatuita din debit si penalitati de intarziere. Mai mult, nici impotriva sentintei de deschidere a procedurii insolventei nu s-a formulat vreo cale de atac.

In aceste conditii, toate motivele din contestatie trebuie respinse ca nefondate, ele fiind analizate de instanta de judecata.

Problema care se ridica in cauza este aceea a duratei contractului de inchiriere echipament nr. 65 b/26.11.2018, care este un contract cadru care reglementeaza fiecare operatiune in inchirere.

Fiecare factură emisă, cuprinde echipamentele închiriate iar facturile fiscale emise nu sunt identice, au bunuri diferite si valori diferite, ceea ce înseamnă că echipamentul închiriat era de fiecare dată diferit.  Deci, fiecare factură emisă, presupunea o predare de echipament si o restituire.

Prin contestatie se afirma eronat ca facturilor emise după expirarea contractului de închiriere echipament nu li se vor putea aplica clauzele contractului expirat, fiecare factură fiscală în parte având valoarea unui contract distinct în formă simplificată (respectiv comandă urmată de executare), prin care chiriaşul M T SRL si-a asumat doar obligaţia de plată a chiriei echipamentelor închiriate, deci inaplicabilitatea clauzei privind penalitatile de intarziere.

In mod evident, intentia reala a partilor a fost prelungirea termenului contractului de inchiriere echipament nr. 65 b/26.11.2018 si dupa termenul de 90 de zile, in conditiile in care raporturile dintre parti au ramas neschimbate, s-au incheiat in continuare procese verbale de predare de echipamente si de restituire de echipamente si s-au emis in continuare facturi.

Ambele parti au fost de acord ca acest lucru sa se faca fara a exista un acord scris al ambelor parti, conform clauzei III.1 din contract, iar aceste aspecte sunt confirmate de faptul ca facturile emise in a doua perioada fac trimitere in mod expres la contractul 65 B/26.11.2018.

In mod similar exista un extras de cont pentru suma de 79.266,95  lei debit datorat la data de 04.03.2021, extras semnat de debitoare si necontestat, in cuprinsul caruia sunt mentionate facturi care fac trimitere la contractul de inchiriere echipament nr.65 B/26.11.2018.

In subsidiar poate fi retinuta aplicarea prevederilor art. 1809 alin. 1 şi art. 1810 din C.civ.

In cauza, aplicarea prevederilor art. 1541 C.civ. privind reducerea cuantumului penalităţii nu este admisibila in procedura insolventei, avand in vedere caracterul special al acestei proceduri declansate in baza art.111 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, avand ca obiect numai formularea de contestaţii „faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel ”.

Administratorul judiciar CII EM a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, învederând că a înscris creanţa pe baza documentelor justificative puse la dispoziţie de societatea debitoare, iar declaraţia de creanţă a creditoarei G C este de fapt cererea în baza căreia a fost deschisă pocedura insolvenţei.

În probaţiune, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând cererea, pe baza probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Prin s.c nr.903/18.08.2021 instanța a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței asupra debitoarei M T SRL la cererea creditoarei G C SRL, desemnând în calitate de administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă CII EM.

Prin tabelul preliminar întocmit, administratorul judiciar a înscris pe creditoarea G C SRL cu o creanţă totală de 1.066.479,28 lei, reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere, calculate până la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Potrivit disp.art.102 alin.2) din Legea 85/2014, „Creanţa în baza căreia s-a deschis procedura insolvenţei este înregistrată de administratorul judiciar, în baza documentelor justificative ataşate cererii de deschidere a procedurii şi în urma verificării, fără a fi necesară depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1), cu excepţia cazului în care se calculează accesorii până la data deschiderii procedurii”.

Din interpretarea textului de lege citat rezultă că înscrierea în tabel a creanţei în baza căreia s-a deschis procedura se realizează de către administratorul judiciar „în urma verificării”, astfel că legea nu exclude de plano posibilitatea analizării de către practicianul în insolvenţă a acestei creanţe.

Cu toate acestea, aplicarea art.102 alin.2) din Legea 85/2014 şi verificările efectuate de administratorul judiciar cu privire la creanţa în baza căreia s-a deschis procedura insolvenţei nu trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat de care hotărârea de deschidere a procedurii se bucură, inclusiv sub aspectul considerentelor prin care se analizează respectiva creanţă.

Astfel, deşi debitoarea contestă înscrierea creanţei G C SRL doar cu privire la penalităţile de întârziere în cuantum de 956.478,81 lei, prin motivele invocate în cadrul contestaţiei se aduc argumente ce privesc raporturile juridice desfăşurate între părţi în baza contractului nr.65B/26.11.2018.

Cu privire la existenţa şi întinderea acestora instanța a statuat deja, prin s.c nr.903/18.08.2021 de deschidere a procedurii, că din înscrisurile depuse în probaţiune rezultă existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile asupra debitoarei, provenind din contractul de închiriere de echipament nr.65B/26.11.2018 şi facturile emise în baza acestuia.

S-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că deşi  potrivit art.III.1 din contract, acesta a fost încheiat pe o perioadă de 90 de zile calendaristice, cu posibilitatea prelungirii prin acordul de voinţă al părţilor, toate facturile emise de creditoare fac referire în cuprinsul lor, la contractul de închiriere nr.65B/26.11.2018, iar facturile emise în perioada 28.06.2019-31.12.2020 au fost indicate în extrasul de cont emis de creditoare, debitul aferent acestor facturi, în cuantum de 79.266,95 lei fiind confirmat de debitoare prin semnătură şi ştampilă.

Prin urmare, instanţa a reţinut deja existenţa raporturilor juridice dintre părţi, concretizate prin încheierea, respectiv prelungirea contractului nr.65B/26.11.2018, astfel că apărările debitoarei referitoare la modalitatea desfăşurării acestor raporturi juridice nu mai pot fi valorificate pe calea contestaţiei la tabel, cât timp nu a fost exercitat apel împotriva sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei.

Altfel spus, debitoarea avea posibilitatea – fie pe calea contestaţiei la cererea de deschidere a procedurii, fie ulterior pe calea apelului la hotărârea de deschidere a insolvenţei – să invoce apărări cu privire la creanţă, inclusiv raportat perioada de valabilitate a contractului de închiriere echipamente.

Cât timp mijloacele procesuale nu au fost valorificate de debitoare, iar instanţa a reţinut prin sentinţa de deschidere existenţa unei creanţe în baza contractului de închiriere nr.65B/26.11.2018 şi prelungirea efectelor acestuia şi cu privire la facturile emise ulterior perioadei de valabilitate iniţiale de 90 de zile, autoritatea de lucru judecat a hotărârii se opune ca aceste apărări se fie reiterate şi reanalizate pe calea contestaţiei la tabel.

Prin urmare, nu pot fi primite argumentele debitoarei referitoare la înlăturarea penalităţilor de întârziere pe motivul lipsei unei prevederi contractuale care să le reglementeze ulterior datei de 28.03.2019.

În ce priveşte însă cererea subsidiară, de reducere a cuantumului acestor penalităţi, instanţa apreciază că nu există o prevede legală care să se opună formulării şi analizării unei astfel de cereri pe calea prezentei contestaţii.

Contrar susţinerilor creditoarei, demersul exercitat în procedura Legii 85/2014 nu poate fi considerat inadmisibil cât timp nu există o acţiune de fond, de drept comun, în cadrul căreia debitoarea să poată valorifica aceste apărări, chiar dreptul de creanţă al intimatei-creditoare fiind analizat de instanţă în procedura Legii 85/2014, pe care aceasta a iniţiat-o.

Instanţa nu poate reţine prima solicitare a debitoarei, întemeiată pe disp.art.1541 alin.1) lit.a) C.Civ.,  potrivit cu care penalitatea poate fi redusă atunci când „obligaţia principală a fost executată în parte şi această executare a profitat creditorului”, deoarece obligaţia de plată a debitoarei nu a reprezentat o prestaţie unică, executată parţial, pentru a se putea analiza incidenţa textului de lege.

Obligaţiile de plată ale debitoarei sunt individualizate prin fiecare factură în parte, astfel că deşi există câteva facturi achitate, instanţa constată că există şi multiple facturi neachitate nici măcar parţial, astfel încât apreciază că ipoteza avansată de debitoare nu se circumscrie sferei de reglementare a art.1541 alin.1) lit.a)  C.Civ .

Instanţa reţine însă disp.art.1541 alin.1) lit.b)  C.Civ., potrivit cu care penalitatea poate fi redusă atunci când „este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului”.

Astfel, se constată că părţile au prevăzut prin contract un procent de penalitate de 2,5% / zi de întârziere, ce echivalează cu un procent anual de 912,5 %.

Din analiza contractului de închiriere, instanţa reţine într-adevăr că acesta priveşte bunuri de gen, iar contravaloarea folosinţei lor o reprezintă deja preţul perceput cu titlu de chirie.

Daunele moratorii de 2,5% /zi de întârziere au fost prevăzute pentru neplata la termen a facturilor, nu pentru o eventuală neîndeplinire a obligaţiei de predare a bunurilor închiriate, astfel încât creditorul să fie lipsit şi de propriile bunuri şi de plata chiriei.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că un procent de penalitate zilnic de 2,5% şi anual de 912,5% depăşeşte orice prejudiciu pe care părţile l-ar fi putut prevedea la încheierea contractului, iar principiul de bază în materie contractuală este cel al bunei-credinţe – aplicabil nu doar în privinţa asumării ori executării obligaţiilor, dar şi în stabilirea clauzei penale (daunelor-interese).

Referitor la măsura în care instanţa poate reduce penalitatea, se reţin disp.art. 1541 alin.2  C.Civ., potrivit cu care „În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redusă trebuie însă să rămână superioară obligaţiei principale”.

În aceste condiţii, instanţa va reduce cuantumul penalităţilor de întârziere la suma de 110.000 lei, astfel încât nivelul acestora să se situeze peste limita obligaţiei principale, de 109.500,87 lei.

Domenii speta

Spete similare