Deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept

Sentinţă penală 44 din 28.10.2022


Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2022:......

Dosar nr. .... 

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ...

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. 44

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2022

PREŞEDINTE: .........

GREFIER: ............

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror .................. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial ...

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra sesizării cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit art. 483 Cod procedură penală, privind pe inculpatul ...., cercetat în libertate pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prevăzute de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 05.10.2022, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 28.10.2022, când a hotărât următoarele

TRIBUNALUL

I.Deliberând, constată următoarele:

La data de 17.08.2022, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului ... sub nr. ...., acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial ... cu inculpatul ...., cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă:

La data de 6 august 2021, organele de cercetare ale poliție judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate ... și Serviciului Poliției Rutiere ..., aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza com. Catalina, sat Imeni, jud. ..., pe DJ114, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca ...., model ....., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare ...., în interiorul căruia au fost identificate următoarele persoane:

-P.N., fiul lui R. şi K., născut la data de ....., în mun. ....., jud. ....., cu domiciliul în ............., posesor al ... seria .... nr. ...., CNP ......., şoferul autoturismului

-K.L. – L., fiul lui L. A. şi A., născut la data de ....., în mun. ...., jud. ......, cu domiciliul în mun. ...., ............, posesor al .... seria ......., CNP ........, pasager,

-...., fiul lui I. şi E., născut la data de ....., în mun. ...., jud. ..., cu domiciliul în mun. ...., .................., posesor al .... seria .... nr. ......, CNP .................., pasager,

-L.S., fiica lui Z. şi T., născuta la data de ...., în mun. ...., jud. ..., cu domiciliul în mun. ...., ......................... ..., posesor al ... seria .... nr. ...., CNP .............., pasager,

-K.E., fiica lui J. şi M., născută la data de ....., în mun. ...., jud. ..., cu domiciliul în mun. ...., ................, posesoare a .... seria ... nr. ...., CNP ........, pasager.

După legitimarea persoanelor de mai sus, s-a trecut la efectuarea unui control corporal amănunţit, pentru fiecare dintre ocupanţii autoturismului, ocazie cu care au fost identificate următoarele:

-În rucsacul aparținând lui ...., CNP ...., a fost identificată o punguţă din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla substanţă vegetală de culoare verde-olive, despre care acesta a declarat verbal faptul că a procurat-o de la un anume ”M.A.”. Punguţa din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla substanţă vegetală de culoare verde-olive a fost ridicată, ambalată şi sigilată într-un plic de hârtie, de culoare alb, inscripţionat “PLICUL NR.1”, sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 19550, în vederea continuării cercetărilor.

-În rucsacul numitului K.L. L., CNP ....., au fost identificate un pliculeţ din plastic transparent, cu ziplock, ce conţine un timbru colorat, un pliculeţ din plastic transparent, cu ziplock, ce conţine substanţă pulverulentă, două ambalaje din staniol ce conţin substanţă. Despre probele găsite, K.L. L. declară verbal că timbrul îl are de la un amic din Ungaria, pe nume ”L. S.”, cu care s-a întâlnit în mun. ...., iar despre substanţa pulverulentă şi substanţa ambalată în folii de staniol, acesta declară verbal că le-a adus din Croaţia, săptămâna trecută, când s-a întors din vacanţă. Probele menţionate au fost ridicate, ambalate şi sigilate într-un plic de hârtie, de culoare alb, inscripţionat “PLICUL NR. 2”, sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 19550, în vederea continuării cercetărilor.

-În portmoneul numitului P.N., CNP .... fost identificată o punguţă din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla o substanţă vegetală de culoare verde-olive, despre care acesta declară verbal faptul că a procurat-o de la o persoană necunoscută, din mun. ...., din zona supermarketului ”......”. Punguţa din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla substanţă vegetală de culoare verde-olive a fost ridicată, ambalată şi sigilată într-un plic de hârtie, de culoare alb, inscripţionat “PLICUL NR.3”, sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 19550, în vederea continuării cercetărilor.

Trecând la percheziționarea autoturismului în cauză nu au fost găsite obiecte, bunuri, valori, înscrisuri, interzise la deţinere de lege.

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 797293/02.02.2022 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, probele înaintate în cauza privind pe numiții ...., K.L. L. și P.N., sunt constituite din:

-Proba nr. 1 (o punguță din material plastic transparent care conține fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv): 0,26 grame Cannabis

-Proba nr. 2: o bucată din carton colorat (o doză) pe care s-a pus în evidență LSD;

-Proba nr.3 (o punguță din material plastic transparent care conține substanță pulverulentă de culoare albă): 0,42 grame pulbere care conține Amfetamină în amestec cu Cofeină

-Proba nr.4 (două folii din staniol care conțin substanță pulverulentă de culoare albă): 1,21 grame pulbere care conține Amfetamină în amestec cu Cofeină

-Proba nr.5 (o punguță din material plastic transparent care conține fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv) : 1,21 grame Cannabis.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică menționat, proba nr.1 a fost ridicată în data de 06.08.2021 de la .... și a fost sigilată cu sigiliul tip M.A.I. nr. 19550, găsit intact.

Probele 1 și 5 conțin THC (Tetrahydrocannabinol) substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis.

Cannabis face parte din Tabelul nr. III anexă la Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

Proba nr.1 reprezentând cantitatea de cannabis găsită asupra inculpatului .... a fost consumată în procesul analizei de laborator.

Fiind audiat, inculpatul .... a relatat, în esență, faptul că, în data de 06 august 2021 se deplasa la o petrecere organizată lângă localitatea Zăbala, jud. ... cu un autoturism în care se mai aflau prietena sa, K.L. L., P.N. și prietena acestuia. În timp ce se deplasau spre locația evenimentului, au fost opriți de un echipaj de poliție pentru un control de rutină. În urma efectuării unei percheziții, a fost găsită o cantitate de cannabis în rucsacul său. De asemenea, s-a găsit cannabis asupra prietenului său, P.N. și asupra lui K.L. L. s-au găsit prafuri.

Cu privire la cantitatea de droguri găsită asupra sa, inculpatul a declarat că, în urmă cu circa o săptămână sau două anterior depistării a achiziționat de la o persoană 1 gram de cannabis cu suma de 50 de lei în timp ce participa la o petrecere organizată în aceeași locație de către M.A.. Inculpatul a negat că ar fi achiziționat drogurile de la M.A. astfel cum a declarat în momentul depistării, precizând că i-a fost teamă.

Încadrarea juridică a faptei reţinută de procuror.

Fapta reținută în sarcina inculpatului ...., constând în aceea că, în data de 06 august 2021, în timp ce se afla în autoturismul marca ..., model ...., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare ...., a deținut în rucsacul sau, fără drept, pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cantitatea de 0,26 grame Cannabis ambalată într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată.

Mijloacele de probă reţinute de procuror:

-în declarația dată în calitate de suspect/inculpat filele 23,24

-proces verbal de constatare, filele. 4-6, 9-11

-Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 797293/02.02.2022 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, filele 32-40

Cu privire la urmărirea penală s-a reţinut:

Prin ordonanța din data de 09 august 2021 dată în dosarul penal nr. 56D/P/2021 s-a dispus începerea in rem a urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 și. 2 din Legea nr. 143/2000.

Prin ordonanța din data de 10 decembrie 2021 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, faptă prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 având în vedere că, persoanele depistate ...., K.L. L. și P.N. aveau asupra lor substanțe care sunt supuse efectuării constatării tehnico-ştiinţifice de natură fizico – chimică, din acestea, unele substanțe vegetale având aspect și miros specific de cannabis, drog de risc și faptul că numiții au învederat că, au procurat substanțele de la diferite persoane a căror identitate au indicat-o.

Prin ordonanța din data de 25 mai 2022 s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 și. 2 din Legea nr. 143/2000 relativ la depistarea numitului .... și deținerea de către acesta unei cantități de 0,26 grame Cannabis despre care a susținut că a fost achiziționată de la numitul M.A., fiind format dosarul penal nr. 42 D/P/2022. Prin aceeași ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 și. 2 din Legea nr. 143/2000 cu privire la depistarea numitului P.N. și deținerea de către acesta a cantității de 1,21 grame Cannabis despre care a susținut că a fost achiziționată de la o persoană necunoscută din mun. Tg. Secuiesc, fiind format dosarul penal nr. 43 D/P/2022.

Prin ordonanța din data de 27 mai 2022 din dosarul penal nr. 42D/P/2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

 Prin ordonanța din data de 06 iunie 2022 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale în cauză față de suspectul ...., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

Prin ordonanța din 30 iunie 2022 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul .... pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă, pe bază de proces verbal, drepturile şi  obligaţiile revenite în calitate de suspect și de inculpat, în datele de 15 iunie 2022 și 30 iunie 2022, filele 21,23 și 27 şi i-a fost înmânat un exemplar al ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale în cauză.

În cursul anchetei, inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat G.M. din cadrul Baroului Brașov și a beneficiat de interpret.

Cu privire la condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției s-au reţinut următoarele:

Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 din Codul de procedură penală pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției întrucât:

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 (3 luni la 2 ani închisoare sau amendă) este mai mică de 15 ani închisoare;

din probele administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului;

Prin referatul din 16.08.2022 s-a propus avizarea limitelor încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art.4 alin. 1 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

S-a arătat că în temeiul art. 478 şi următoarele din Codul de procedură penală, urmare a încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul ...., s-au stabilit următoarele:

1.Condamnarea la 90 de zile amendă penală și stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile amendă la 10 de lei, în total 900 lei,  în baza art. 61 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. b din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art.4 alin. 1 din Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

2.Atragerea atenției inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin. 1 din Codul penal, potrivit cărora, dacă nu execută, cu rea credință, pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare

3.În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din faza urmăririi penale (în cuantum de 422,1 lei, din care 400 lei reprezintă costul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză) și a judecății.

Totodată a fost înaintat instanţei dosarul de urmărire penală nr. 42/D/P/2022.

II. Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial ..., instanţa constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 480 – 482 Cod procedură penală.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 478 - art. 483 Cod procedură penală, instanţa constată că acesta vizează infracţiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 15 ani (limitele speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept prev. de art. 4 alin. 1 din legea nr. 143/2000, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani),  fiind astfel îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 480 alin.1 Cod procedură penală.

 De asemenea, inculpatul .... a recunoscut comiterea faptelor şi a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa, cât şi felul şi cuantumul pedepselor, precum şi forma de executare a acesteia, conform art. 479 Cod procedură penală.

Instanţa reţine şi faptul că acordul a fost încheiat în scris, cuprinde menţiunile prevăzute de art. 482 Cod procedură penală şi a fost avizat la data de 16.08.2022 de către procurorul șef birou al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brașov, conform art. 478 alin. 2,4 Cod procedură penală.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de 6 august 2021, organele de cercetare ale poliție judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate ... și Serviciului Poliției Rutiere ..., aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza com. Catalina, sat Imeni, jud. ..., pe DJ114, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca ...., model ...., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare ....

În autoturism  se mai aflau, P.N., şoferul autoturismului şi pasagerii: K.L. – L., ...., L.S., K.E..

Organele ce cercetare penală au efectuat un control corporal amănunţit, pentru fiecare dintre ocupanţii autoturismului, ocazie cu care au fost identificate următoarele:

-În rucsacul aparținând lui ...., a fost identificată o punguţă din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla substanţă vegetală de culoare verde-olive;

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 797293/02.02.2022 întocmit de IGPR, DCCO, Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba nr.1 constând în o punguță din material plastic, transparent, cu ziplock, care conține fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv, conținea 0,26 grame Cannabis.

Fiind audiat inculpatul .... a relatat, în urmă cu circa o săptămână sau două a achiziționat de la o persoană 1 gram de cannabis cu suma de 50 de lei în timp ce participa la o petrecere organizată de către M.A..

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa a avut în vedere următoarele mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi reţinute în acordul de recunoaştere a vinovăţiei:

Procesul verbal din data de 06.08.2021 (fila 4 dosar UP), unde s-a consemnat că organele de cercetare ale poliție judiciare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate ... și Serviciului Poliției Rutiere ..., aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza com. Catalina, sat Imeni, jud. ..., pe DJ114, au procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca ...., model ...., de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare ...., în interiorul căruia au fost identificate următoarele persoane: P.N., şoferul autoturismului şi pasagerii: K.L. – L., ...., L.S., K.E..

După legitimarea persoanelor de mai sus, s-a trecut la efectuarea unui control corporal amănunţit, pentru fiecare dintre ocupanţii autoturismului, ocazie cu care au fost identificate următoarele:

-În rucsacul aparținând lui ...., a fost identificată o punguţă din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla substanţă vegetală de culoare verde-olive;

-În rucsacul numitului K.L. L., au fost identificate un pliculeţ din plastic transparent, cu ziplock, ce conţine un timbru colorat, un pliculet din plastic transparent, cu ziplock, ce conţine substanţă pulverulentă, două ambalaje din staniol ce conţin substanţă.

-În portmoneul numitului P.N., fost identificată o punguţă din material plastic, transparent, cu ziplock, în interiorul căreia se afla o substanţă vegetală de culoare verde-olive, despre care acesta declară verbal faptul că a procurat-o de la o persoană necunoscută, din mun. ...., din zona supermarketului ”.....”.

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 797293/02.02.2022 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, probele înaintate în cauza privind pe numiții ...., K.L. L. și P.N., sunt constituite din:

-Proba nr. 1 (o punguță din material plastic transparent care conține fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv): 0,26 grame Cannabis

-Proba nr. 2: o bucată din carton colorat (o doză) pe care s-a pus în evidență LSD;

-Proba nr.3 (o punguță din material plastic transparent care conține substanță pulverulentă de culoare albă): 0,42 grame pulbere care conține Amfetamină în amestec cu Cofeină

-Proba nr.4 (două folii din staniol care conțin substanță pulverulentă de culoare albă): 1,21 grame pulbere care conține Amfetamină în amestec cu Cofeină

-Proba nr.5 (o punguță din material plastic transparent care conține fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde-oliv) : 1,21 grame Cannabis.

Fiind audiat suspect/inculpatul .... a declarat că, recunoaște și regretă fapta și a relatat că, în data de 06 august 2022 a se deplasa la o petrecere organizată lângă localitatea Zăbala, jud. ... cu un autoturism în care se mai aflau prietena sa, K.L. L., P.N. și prietena acestuia. În timp ce se deplasau spre locația evenimentului, au fost opriți de un echipaj de poliție pentru un control de rutină. În urma efectuării unei percheziții, a fost găsită o cantitate de cannabis în rucsacul său. De asemenea, s-a găsit cannabis asupra prietenului său, P.N. și asupra lui K.L. L. s-au găsit prafuri. În continuare acesta a arătat că în urmă cu circa o săptămână sau două a achiziționat de la o persoană 1 gram de cannabis cu suma de 50 de lei în timp ce participa la o petrecere organizată de către M.A..

În drept, instanţa reţine că fapta inculpatului .... constând în aceea că, în data de 06 august 2021, în timp ce se afla în autoturismul marca ..., model ......, de culoare albastră, cu numărul de înmatriculare ...., a deținut în rucsacul sau, fără drept, pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cantitatea de 0,26 grame Cannabis ambalată într-o punguță din material plastic transparent, cu ziplock, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 constituie infracțiune cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate constă în acțiuni alternative, respectiv cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc sau de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

Aceste acțiuni trebuie să se refere la droguri de risc, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 143/2000 și prevăzute de tabelul-anexă nr. III ale acestui act normativ.

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul ...., în data de 06.08.2022, fiind în autoturismul marca ....., cu numărul de înmatriculare ...., a deținut asupra sa, pentru consum propriu, fără drept, cantitatea de 0,26 grame Cannabi, în vederea consumului, fără drept, drog de risc.

 Aceste aspecte rezultă din procesul-verbal din data de 06.08.2022 care se coroborează cu declarația inculpatului și cu aspectele care reies din raportul de constatare tehnico-științifică.

Executarea rezoluției infracționale de deținere a drogurilor s-a referit la droguri de risc, respectiv cannabis substanță prevăzută în tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză.

Acțiunea inculpatului a fost săvârșită fără drept, acesta nefiind autorizat să dețină droguri de risc în vederea consumului propriu.

Urmarea imediată a acțiunii care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate constă într-o vătămare a relațiilor sociale referitoare la sănătatea publică.

Între acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective și urmarea imediată a acestei acțiuni există legătură de cauzalitate.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii analizate, aceasta se poate comite cu intenție directă, calificată prin scop, ca formă a vinovăției. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal.

Având în vedere considerentele expuse anterior, în cauză sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În consecinţă se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptelor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, iar încadrarea juridică este corectă.

În speţă sunt întrunite şi celelalte condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 480 – 482 Cod procedură penală.

Maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului .... este până în 15 ani închisoare (infracţiunea prev. de 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, fiind sancţionată cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă şi conţine menţiunile prev. de art. 482 Cod procedură penală, iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat. De asemenea, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost avizat în prealabil, în scris, sub aspectul limitelor de către procurorul ierarhic superior, conform art. 478 alin. 4 Cod procedură penală.

De asemenea, în mod justificat s-au reţinut dispoziţiile art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, precum şi probele administrate în cursul urmăririi penale.

Faţă de aceste considerente, şi apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a rap. la art. 396 alin. 2  Cod procedură penală, se va admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial ... cu inculpatul ...., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, obiect al cauzei penale nr. 42/D/P/2022.

Văzând datele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, precum şi atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare, instanţa apreciază ca justificată pedeapsa amenzii în cuantum de 900 de lei pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală va condamnă pe inculpatul .... la pedeapsa amenzii în cuantum de 900 de lei, reprezentând echivalentul a 90 de zile amendă şi stabileşte cuantumul corespunzător unei zile-amendă la 10 de lei, în baza art. 61 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. b din Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Va atrage atenţia inculpatului .... asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora, dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În conformitate cu art. 398 Cod procedură penală raportat  la  art. 274 alin.1, 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de câte 622,2 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 422,2 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 7 alin. 2 şi 3 lit. c din Legea nr. 178/1997 raportat la art.1 alin. 1 lit. a, alin. 2 din Ordinul nr. 2907/2020, acordă suma de 123,64 lei la care se adaugă taxa pe valoare adăugată  doamnei interpret K.E., cu titlu de onorariu care conform art. 275 alin. 6 Cod procedură penală rămâne în sarcina statului.

T R I B U N A L U L

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial ... cu inculpatul ...., fiul lui I. şi E., născut la data de ....., în mun. ...., jud. ..., cu domiciliul în mun. ...., str...................., posesor al ... seria .... nr. ......., CNP ...., fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prev. de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, obiect al cauzei penale nr. 42/D/P/2022.

În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul .... la pedeapsa amenzii în cuantum de 900 de lei, reprezentând echivalentul a 90 de zile amendă şi stabileşte cuantumul corespunzător unei zile-amendă la 10 de lei, în baza art. 61 alin. 1, 2, 3 și 4 lit. b din Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Atrage atenţia inculpatului .... asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora, dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În conformitate cu art. 398 Cod procedură penală raportat  la  art. 274 alin.1, 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de câte 622,2 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 422,2 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În baza art. 7 alin. 2 şi 3 lit. c din Legea nr. 178/1997 raportat la art.1 alin. 1 lit. a, alin. 2 din Ordinul nr. 2907/2020, acordă suma de 123,64 lei la care se adaugă taxa pe valoare adăugată  doamnei interpret K.E., cu titlu de onorariu care conform art. 275 alin. 6 Cod procedură penală rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2022.

PREŞEDINTE  GREFIER