Plata necuvenită.Salariatul care a prestat munca are dreptul la remunerarea acesteia, o eventuală constatare a nulității contractului de muncă putând produce efecte doar pentru viitor

Asupra cauzei de faţă ,

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. dosar 5129/63/2019, reclamanta UATC P..., prin Primar a chemat în judecata pârâtul NCC, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 9600 lei reprezentând plăţi încasate de acesta în mod necuvenit în perioada ianuarie-decembrie 2015 şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă.

În fapt, se arată că, la 05.01.2015 între reprezentanţii UATC P... şi pârâtul NCC s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care acesta din urmă se angaja ca, pentru o perioadă de 1 an, să asigure paza comunală în com. P... pentru suma de 800 lei lunar. A arătat că pe parcursul celor 12 luni pârâtul a încasat suma de 9600 lei.

A menţionat că, în anul 2016, s-a realizat de către Curtea de Conturi Romania-Camera de Conturi D... un control privind activitatea UATC P..., ocazie cu care s-a constatat că nu au fost respectate disp. art. 12 din Legea nr. 333/2003, în sensul că paza poate fi realizată numai cu personal calificat şi atestat. S-a reţinut în decizia nr. 92/2016 a Curţii de Conturi, că toate persoanele fizice angajate cu contracte de prestări servicii nu au avut autorizările legale pentru a presta serviciul de pază şi că, deşi în planul de pază pe anul 2015 s-a prevăzut că dispozitivul de pază este format din 5 patrule şi 3 posturi fixe de noapte, entitatea nu a prezentat documente justificative prevăzute de anexa nr. 2 la HG nr. 301/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, care să confirme că serviciul de pază, aşa cum a fost prezentat în planul de pază, a fost efectuat atât de personalul propriu cât şi de cele 27 de persoane fizice angajate.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 256 C. Muncii, depunând în scop probator în copie contractul de prestări servicii, cartea de identitate a pârâtului, Decizia nr. 92/2016 a Curţii de Conturi, Decizia nr. 3436/2018 a Curţii de Apel Craiova, stat nominal de plată pentru perioada ianuarie-decembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1375/07.10.2019 instanţa de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat cauza în favoarea Secţiei I civilă din n cadrul Tribunalului Dolj , reţinând că între părţi s-a încheiat un ”contract de prestări servicii”, reclamanta solicitând restituirea plăţilor efectuate în baza acestuia.

Conform art. 8(2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Cauza a fost înregistrată la data de 29.11.2019  pe rolul Tribunalului Dolj -  Secţiei I civilă sub nr. 1529/63/2019*.

Prin încheierea din 17.01.2020, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că între reclamantă şi pârât a fost încheiat un contract denumit ”contract de prestări servicii”, prin care pârâtul s-a obligat să efectueze paza comunală, între orele  20:00-06:00, urmând să i se plătească contravaloarea prestaţiei, respectiv 800 lei/lună.

Pin decizia nr. 92/2016, Curtea de Conturi a decis că în ceea ce priveşte plăţile nelegale provenind din plata serviciului de pază efectuat de persoane necalificate şi fără atestare, conducerea U.A.T.C. P... va dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 256 din Codul Muncii, reclamanta solicitând obligarea pârâtului la plata sumei încasate necuvenit.

Este adevărat că răspunderea patrimonială la care se referă art. 256 din Codul muncii presupune existenţa unui raport de muncă, însă chiar dacă între părţi a fost încheiat conform actului depus la dosarul cauzei un contract denumit ”contract de prestări servicii”, prin invocarea acestui temei de drept, reclamanta înţelege că între părţi s-au desfăşurat în fapt relaţii de muncă.

Instanţa a reţinut că prezenta cauză nu se referă la un raport juridic civil şi nici la modul de executare a unui contract administrativ, iar, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul şi locul de muncă reclamantul."

În raport de situaţia de fapt existentă în cauză şi prevederile legale aplicabile, soluţionarea litigiului aparţine Tribunalului Dolj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi nu instanţei civile care judecă numai litigii civile.

În consecinţă, având în vedere obiectul şi natura litigiului de faţă, dar şi dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Hotărârea C.S.M. nr. 1375 din 17.12.2015, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, instanţa , în baza art. 428 raportat la art. 132 alin. 3, art. 136 alin. 1, art. 247 alin. 1 şi art. 248 alin. 1 N.C.P.C., s-a admis excepţia necompetenţei materiale specializate a Secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Dolj, invocată din oficiu, de către instanţă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect pretenţii, în favoarea Tribunalului Dolj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Dolj sub nr. 5108/63/2019**.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa  reţine următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că prin contractul de prestări servicii nr. 6034/05.01.2015 (fila 5) încheiat pe perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, pârâtul şi-a asumat obligaţia să efectueze paza comunală între orele 20,00-6,00, iar reclamanta beneficiar să achite suma de 800 lei c/val prestaţiei pârâtului.

Potrivit art. 159 alin. 1 din C. muncii „salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”, iar potrivit art. 161 din C. muncii „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor”.

Dispoziţiile art. 166 alin. 1 C. muncii prevăd ca „salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.

Din statele nominale privind plata c/val prestării de servicii aferente lunilor ianuarie -decembrie 2015 (filele 19 şi urm), rezultă că pârâtul a încasat c/val prestaţiei stabilite prin contractul menţionat mai sus.

Tot din aceste înscrisuri rezultă că pentru aceste sume de bani, reclamanta a reţinut impozitul în cuantum de 16%, cota de contribuţie de 10,5% la CAS şi 5,5% la CASS.

Deşi a fost intitulat "contract de prestări servicii", instanţa constată că, potrivit dispozitiilor art. 12 din Legea 333/2003, „Paza proprie se realizează cu personal calificat, angajat al unităţii beneficiare, conform legii”.

Aşadar, legiuitorul, ca şi în alte situaţii expres prevăzute, a intenţionat ca raportul juridic în baza căruia se va desfăşura activitatea de pază proprie să fie unul de muncă, supus reglementărilor specifice acestei materii.

Prin acţiunea formulată, întemeiată pe dispoziţiile art. 256 C. Muncii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 9600 lei, reprezentând plăţi încasate de acesta în mod necuvenit în perioada ianuarie-decembrie 2015 şi dobânda legală aferentă până la plata efectivă, apreciind că pârâtul a încasat necuvenit în perioada ianuarie-decembrie 2015 suma de 9600 lei.

A avut în vedere că, prin decizia nr. 92/2016, Curtea de Conturi a decis că, în ceea ce priveşte plăţile nelegale provenind din plata serviciului de pază efectuat de persoane necalificate şi fără atestare, conducerea U.A.T.C. P... va dispune măsuri pentru recuperarea prejudiciului.

În conformitate cu prevederile art. 256 alin. 2 Codul Muncii, ”salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

(2)Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.”

Prin urmare, obligaţia de restituire priveşte, după caz:

– sumele de bani primite nedatorat (de exemplu, salariul a fost calculat greşit ori s-a acordat o indemnizaţie de concediu superioară celei legale);

– bunuri care nu i se cuveneau (de pildă, echipamente de lucru sau de protecţie);

– servicii neîndreptăţite (referitoare, de exemplu, la cazare, transport, telefon de serviciu etc.).

În speţă însă, pârâta nu a făcut dovada faptului că suma imputată a fost primită nedatorat de către salariat, simpla invocare a unei Decizii a Curţii de Conturi, care nu este opozabilă salariatului, neputând constitui temei juridic al reţinerii drepturilor salariale cuvenite reclamantului.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 17/13.06.2016, ICCJ – DCD a statuat că ”deşi este reglementată în Legea nr. 53/2003 — Codul muncii la cap. III — Răspunderea patrimonială, din titlul XI — Răspunderea juridică, instituţia restituirii sumelor nedatorate achitate salariaţilor nu se confundă cu răspunderea patrimonială, această interpretare dată textului de lege fiind confirmată prin Decizia nr. 274/2011 a Curţii Constituţionale în considerentele căreia se reţine că „textul de lege criticat (s.n. art. 256 din Codul muncii actual) nu dă o definiţie exactă a noţiunii de «sumă nedatorată» şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire. El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză."

 Aceasta înseamnă că unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, ce nu reprezintă o acţiune în răspundere patrimonială bazată pe culpa salariatului, ci o acţiune derivând din îmbogăţirea fără justă cauză a patrimoniului acestuia, nu i se poate opune textul de lege prevăzut de art. 138 alin. (5) din Legea nr. 62/2011.

Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul a încasat sume necuvenite (spre exemplu, premii, indemnizaţii, despăgubiri etc.);

În cazul plăţii nedatorate, plata este nulă, deoarece este lipsită de cauză şi nu poate fi reţinut ceea ce nu este datorat.

De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorată, adică să nu aibă fiinţă (de exemplu, se mai achită o datorie care a mai fost plătită; se achita o datorie inexistentă; se face plata înainte de împlinirea condiţiei).

O altă condiţie de admisibilitate  este aceea ca plata să fi fost făcută din eroare.

Pe de altă parte, cererea de restituire motivată prin invocarea dispoziţiilor art. 256 Codul Muncii nu este întemeiată pe culpa salariatului în producerea pagubei, afirmarea culpei antrenând răspunderea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 254 Codul Muncii.

Sub acest aspect, Tribunalul reţine că, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea Constituţională a României, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 Codul Muncii a reţinut că “textul de lege criticat nu dă o definiţie exactă a noţiunii de "sumă nedatorată" şi nici nu detaliază condiţiile în care se naşte obligaţia de restituire.

El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situaţii prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reţinută vinovăţia acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligaţia de restituire se naşte în legătură cu desfăşurarea raporturilor de muncă."

În speţă, se constată că plata sumelor a căror restituire se solicită a fost făcută în baza contractului de muncă intervenit între părţi, nefiind întrunită condiţia inexistenţei unei juste cauze.

Aşa fiind, este evident că situaţia descrisă de reclamantă nu permite obligarea pârâtului la restituirea sumelor solicitate, în temeiul dispoziţiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.

De asemenea, instanţa reţine şi faptul că simpla constatare, printr-o decizie a Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi D..., a faptului ca persoanele fizice angajate cu contracte de prestări servicii nu au avut autorizaţiile legale pentru a presta serviciul de pază, precum şi alte nereguli imputabile reclamantei, nu poate avea drept efect ineficienţa clauzelor contractului individual de muncă.

Sub acest aspect, instanţa reţine considerentele Deciziei 17/2016 a ICCJ, raţionamentul juridic expus în motivarea deciziei fiind perfect aplicabil în speţă.

Astfel, ICCJ a reţinut ca „fiind corectă opinia conform căreia o decizie a Curţii de Conturi nu poate să înlăture eo ipso de la aplicare o clauză a contractului colectiv de muncă. Aceasta întrucât o astfel de decizie, cu caracter administrativ, nu este opozabilă decât angajatorului, în sarcina căruia impune obligaţii de recuperare a prejudiciului, nu şi salariatului.

Pentru a se putea repercuta asupra raportului juridic de muncă al salariatului bugetar, din perspectiva drepturilor băneşti încasate cu încălcarea legii, trebuie iniţiat un mecanism procesual care să îi fie opozabil acestuia şi în care salariatul să aibă posibilitatea de a se prevala, în justificarea drepturilor încasate, de existenţa clauzei din contractul colectiv de muncă (fie pentru a pretinde plata dreptului acordat prin respectiva clauză, fie, odată plătit, pentru a se opune unei cereri de restituire). Verificarea conformităţii respectivei clauze contractuale cu normele imperative ale legii urmează a ţine cont de reglementările speciale derogatorii în materia nulităţii, vizând condiţiile în care instanţa poate constata nulitatea absolută a unei clauze din contractul colectiv de muncă, care acordă salariatului din sectorul bugetar drepturi neprevăzute în legea de salarizare.”

Pentru aceleaşi considerente, o decizie a Curţii de Conturi nu poate lipsi de efecte contractul individual de muncă al reclamantului, respectiv, nu poate anula clauza/decizia referitoare la obligaţia angajatorului de a plăti salariul pentru munca prestată.

În speţă, însă, o astfel de cerere nu a fost formulată, reclamanta solicitând doar obligarea pârâtului la restituirea sumelor, cerere nefondată în măsura în care actele în baza cărora drepturile salariale ce fac obiectul prezentului litigiu au fost acordate nu au fost contestate.

Instanţa reţine, totodată, şi faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 Codul Muncii,

„(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

(4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.”

Altfel spus, chiar şi în ipoteza în care s-ar dispune nulitatea contractului individual de muncă, urmare a nerespectării condiţiei deţinerii autorizaţiilor legale de către salariaţi pentru prestarea serviciilor de pază, salariatul care a prestat munca are dreptul la remunerarea acesteia, o eventuală constatare a nulităţii contractului de muncă putând produce efecte doar pentru viitor.

Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu hotărârea şi considerentele acesteia.

Domenii speta

Spete similare