Termenul de contestarea a deciziei de concediere curge de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare la registratura unităţii

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa nr.773 din data de 01.04.2019,  pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.4383/63/2018, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul V.D.L., în contradictoriu cu pârâţii P.M. C... şi C.L.M. C...

A fost anulată Dispoziţia nr. 365/02.05.2018, emisă de P.M. C...

Au fost repuse  părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere şi a fost obligat astfel pârâtul P.M. C.... să-l reintegreze pe reclamant în postul deţinut anterior emiterii Dispoziţiei nr. 365 din data de 02.05.2018.

A fost obligat pârâtul-angajator să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective.

A fost obligat pârâtul P.M. C... să plătească reclamantului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul V.D.L. a fost angajat în funcţia de administrator public în aparatul de specialitate al P.M. C..., în baza contractului de management nr. 6232/01.08.2016, iar  prin Dispoziţia nr. 365/02.05.2018, emisă de P.M. C..., jud. D..., s-a dispus sancţionarea disciplinară a acestuia, cu sancţiunea disciplinară a  desfacerii contractului de management, în temeiul art. 58 corob. cu art. 61 lit. a şi art. 248 alin.1 lit. e din legea nr. 53/2003.

În motivarea dispoziţiei se arată că  acesta  a săvârşit următoarele abateri disciplinare:

-aplicarea vizei bun de plată pe facturi  ale căror documente justificative erau ataşate în copie, cu consecinţa introducerii lor la plată de mai multe ori;

-neverificarea corespondenţei dintre poziţiile de materiale înscrise în factură şi cele din referatele de necesitate;

-aplicarea vizei bun de plată pe facturi care erau însoţite doar de rapoarte întocmite de delegaţii săteşti fără ca acestea să fie însoţite de referate de necesitate întocmite de persoane cu atribuţii-ingineri;

-angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător, prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537 încheiat între Primăria Mun. C.... şi Telekom România Mobile S.A., care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente;

-acordarea spre folosinţă a abonamentelor pentru servicii de comunicaţii electronice Telekom România Mobile, respectiv telefoane mobile cu simul corespunzător sau numai simul  către persoane care nu au calitatea de angajat la Primăriei mun. C..., dat fiind că nu au fost identificaţi toţi ultilizatorii respectivelor abonamente;

-acordarea abuzivă spre folosinţă a posibilelor beneficii constând în aparatură-telefoane, laptopuri, tablete, televizoare şi care ar fi putut fi date de către Telekom România Mobile S.A. la perfectarea unui/unor asemenea contracte.

S-a reţinut în cuprinsul dispoziţiei faptul că prin modul cum a procedat, reclamantul a încălcat normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, prevederile art. 24 alin.2 şi 3 din legea nr. 276/2006, privind finanţele publice locale, art. 6 alin.1 lit. a din O.G. nr. 119/1999, precum şi art. 7 lit. d din contractul de management nr. 6232/01.08.2016, cu consecinţa perturbării grave a activităţii instituţiei.

Sub aspectul motivelor de nulitate absolute, instanţa a reţinut următoarele :

În ce priveşte susţinerea reclamantului, în sensul că cercetarea disciplinară a fost efectuată  de către un funcţionar public debutant în cadrul P.M. C..., anume, M.J., instanţa a reţinut că potrivit art. 60 din legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarului public,  perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia, pe parcursul acestei perioade, funcţionarul public debutant având un îndrumător, funcţionar public definitiv desemnat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, de regulă, din cadrul compartimentului în cadrul căruia urmează să îşi desfăşoare activitatea, cu atribuţii în stabilirea programului de desfăşurare a perioadei de stagiu şi în coordonarea activităţii  funcţionarului public debutant pe parcursul acestei perioade.

De asemenea, art. 61 din aceeaşi lege prevede că la terminarea perioadei de stagiu, pe baza rezultatului evaluării realizate, funcţionarul public debutant va fi numit funcţionar public de execuţie definitiv în clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în funcţiile publice prevăzute la art. 14, în gradul profesional asistent sau poate fi eliberat din funcţia publică, în cazul în care a obţinut la evaluarea activităţii calificativul "necorespunzător, în acest ultim caz, perioada de stagiu neconstituind vechime necesară pentru ocuparea unei funcţii publice.

În cauză, prin Dispoziţia P.M. C... nr. 246/06.03.2018, M.F.J., având funcţia de consilier juridic, clasa I, grad debutant în cadrul compartimentului achiziţii publice a fost împuternicită pentru efectuarea cercetării disciplinare  prealabile a faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi săvârşite de către personalul contractual din cadrul primăriei, cabinetul primarului şi S.P.C.E.P. C...., aceasta întocmind raportul de cercetare disciplinară prealabilă a contestatorului, înregistrat sub nr. 4105/02.05.2018.

Din această perspectivă, instanţa a reţinut ca fiind întemeiate criticile reclamantului,  funcţionarul public ce a efectuat cercetarea disciplinară neavând experienţa profesională necesară pentru a efectua un astfel de raport pentru un angajat din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, cu atât mai mult cu cât acesta îndeplinea şi calitatea de ordonator principal de credite, potrivit Dispoziţiei nr. 610/02.08.2016, emisă de P.M. C..., în condiţiile în care el însuşi urma a fi evaluat la sfârşitul perioadei de probă,  conform procedurii prev. de art. 60/1-60/4 din legea nr. 188/1999.

În plus, instanţa a constatat că potrivit prevederilor legii nr. 188/1999, perioada de stagiu în care se afla persoana respectivă la momentul cercetării disciplinare are tocmai scopul de a-i fi verificate aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică, cunoaşterea specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia, pe parcursul acestei perioade, funcţionarul public debutant având un îndrumător, cu atribuţii în stabilirea programului de desfăşurare a perioadei de stagiu şi în coordonarea activităţii  funcţionarului public debutant pe parcursul acestei perioade, îndrumător ce întocmeşte la sfârşitul perioadei de probă un raport de evaluare, în baza căruia debutantul va deveni funcţionar public de execuţie definitiv sau va fi eliberat din funţie, conf. art. 61 din aceeaşi lege.

Sub aspectul motivului de nulitate vizând neindicarea datei şi modalităţii de săvârşire a  faptelor ce constituie abateri disciplinare,  instanţa a constatat că potrivit art.252 alin. 2 din codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de sancţionare disciplinară trebuie să cuprindă mai multe elemente, printre care descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, iar prin descriere trebuie să se înţeleagă prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la  concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină săvârşite în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligaţiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Din descrierea faptei trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acţiunea sau inacţiunea săvârşită cu vinovăţie de salariat, prin care a încălcat normele legale, regulamentul intern, contract individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici, în aşa fel încât salariatul, dar şi instanţa să poată avea o imagine exactă a faptei imputate.

Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, raportat la actul normativ încălcat este o obligaţie imperativă, prin aceasta dându-i-se posibilitatea salariatului să se apere împotriva faptei reţinute, nefiind suficient ca pretinsa abatere să fie înscrisă numai în alte documente indicate de angajator, decizia de sancţionare neputând fi completată cu elemente exterioare ce ar explica menţiunile generale din cuprinsul ei şi nici nu i se va putea complini lipsa acestor menţiuni, ataşându-se referatul întocmit ulterior.

Mai mult, descrierea faptei nu este suficientă dacă nu este indicată şi data comiterii ei, dată ce reprezintă un element esenţial pentru individualizarea faptei imputabile celui sancţionat, pentru ca angajatul să poată formula apărări faţă de susţinerile angajatorului, iar instanţa să poată verifica, în concret, atât existenţa faptei, cât şi dacă prin aceasta s-au încălcat prevederi din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, indicarea momentului sau a intervalului de timp în care s-a comis abaterea fiind fundamentală pentru a asigura legalitatea deciziei de sancţionare, inclusiv prin verificarea respectării termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare, prev. de art. 252 din codul muncii.

Aceste aspecte, esenţiale pentru legalitatea unei decizii de sancţionare, lipsesc din cuprinsul deciziei de sancţionare contestată, în ce priveşte  abaterile disciplinare menţionate la pct. 1 din dispoziţie, cu excepţia celei vizând angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător, prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537 încheiat între P.M. C.... şi Telekom România Mobile S.A., care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente,  nefiind indicată data săvârşirii acestora şi nici datele de identificare a facturilor, abonamentelor, beneficiilor la care se face referire.

Ca atare, instanţa a apreciat că, cu excepţia celei de-a patra abatere disciplinară reţinută,  nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute  de art. 252 alin. 2 litera a  din Codul Muncii, trimiterea la alte înscrisuri, adrese, rapoarte, nefiind suficientă pentru a aprecia că faptele considerate a fi abateri disciplinare sunt descrise în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate anterior, căci descrierea faptei prin chiar elementele care o definesc este necesar a fi făcută în conţinutul deciziei şi nu în alte acte administrative anterioare emiterii acesteia, doar în acest mod putându-se constata o respectare a exigenţelor legale, contestaţia fiind astfel întemeiată.

Referitor la motivul vizând aplicarea sancţiunii disciplinare după împlinirea termenului de prescripţie de 30 zile, prevăzut  de art. 252 alin.1 din codul muncii, instanţa a  reţinut că este nefondat, întrucât, potrivit art. 252 alin. 1 din codul muncii, Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, însă acest termen curge, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 16/2012, de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare la registratura unităţii.

Cum în cauză, raportul de cercetare disciplinară a fost înregistrat  în registrul entităţii la data de 02.05.2018, sub nr. 4105, excepţia invocată de contestator a fost nefondată, fiind respinsă în consecinţă.

Este nefondat şi motivul de nelegalitate referitor la neprecizarea în concret a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă şi cel colectiv de muncă aplicabil, ce au fost încălcate de angajat, având în vedere că la pct. 2.a.2), I a) şi III a) din dispoziţia contestată sunt menţionate prevederile legale a căror încălcare s-a reţinut prin săvârşirea abaterilor de către contestator.

În ce priveşte critica vizând neprecizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului în cursul cercetării disciplinare, Tribunalul a reţinut că în cuprinsul dispoziţiei, la pct. 2.a.2) - I a) şi  II a), 2. b.2) -I .b ), II .b ), III b) şi IV b), sunt arătate  motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, motivul invocat fiind astfel nefondat.

Un ultim motiv de nelegalitate invocat a fost cel referitor la necomunicarea dispoziţiei contestate către prefectul judeţului, în vederea exercitării controlului de legalitate, conform disp. art. 115 alin. 2 şi alin. 7 din Legea nr. 215/2001.

Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut că prin  Decizia nr. 11 din 11 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,  privind interpretarea dispoziţiilor art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 63 alin. (5) lit. e) şi art. 115 alin. (2) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 19 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 612/122/2013, şi  s-a stabilit că, prefectului îi este recunoscut dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte a reţinut în considerente faptul că prefectul exercită dreptul de tutelă administrativă numai în privinţa actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, întrucât numai aceste acte sunt emise "în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin realizarea competenţei administrative (ca sumă de atribuţii conferite unei entităţi în organizarea executării şi executarea în concret a legii) ce revine autorităţii publice plasate, în cadrul raportului juridic de drept administrativ, pe o poziţie exorbitantă în raport cu particularii.

De asemenea, s-a reţinut că, exceptând actele administrative în sensul arătat în precedent, toate celelalte acte ale autorităţile administraţiei publice locale [cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile ori de muncă] încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept excedează dreptului şi contenciosului administrativ, în privinţa acestor acte încheiate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale fiind aplicabile reglementările specifice de drept substanţial şi procedural, iar nu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, căruia i se circumscrie instituţia juridică a tutelei administrative.

De altfel, faptul că instituţia tutelei administrative vizează numai actele administrative rezultă fără echivoc inclusiv din terminologia legii, întrucât art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 dispune expres că "prefectul [...] verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului".

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile ce formează obiectul sesizării se interpretează în sensul că prefectului îi este recunoscut dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ numai actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În raport de decizia instanţei supreme, Tribunalul a constatat că actul atacat în prezenta cauză nu este emis în regim de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci este un act al autorităţii publice locale, ce excede dreptului şi contenciosului administrativ, aspect ce rezultă şi din sentinţa nr. 578/2018, pron. de Curtea de Apel Craiova în dos. nr. 1957/54/2018, prin care s-a reţinut că prezentul litigiu izvorăşte dintr-un raport juridic de dreptul muncii, aşa încât, nu exista nici obligaţia prev. de art. 115 alin.2 din legea nr. 215/2001, motivul de nulitate fiind astfel neîntemeiat.

Analizând pe fond,  abaterea disciplinară constând în angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător, prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537 încheiat între P.M. C... şi Telekom România Mobile S.A., care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente, instanţa a reţinut, din coroborarea probelor administrate, inclusiv din cuprinsul acestui  act adiţional depus în copie la dosar, pe de o parte, faptul că nu se indică în decizia de încetare a contractului de management, la ce cheltuieli de referă în concret abaterea imputată, cuantumul acestora, natura lor, cheltuieli care să necesite viza CFP, iar pe de altă parte, în cuprinsul actului  adiţional, la fila nr. 1, capitolul Oferta, pct.1.2, se menţionează acordarea unui beneficiu către beneficiarul contractului de abonament, în schimbul continuării relaţiei contractuale cu Telekom, până la data expirării duratei contractuale existente pentru fiecare număr, conform contractului de abonament.

Instanţa a reţinut astfel, că nu s-a făcut în cauză, dovada celor reţinute în dispoziţie, în sensul că a fost prelungit contractul de abonament, că s-ar fi majorat costurile acestuia, din ultimul paragraf al capitolului Oferta, nerezultând aceste aspect, fapta reţinută, aşa cum a fost descrisă în dispoziţie, referindu-se la angajarea de cheltuieli, fără însă a indica natura cheltuielilor şi cuantumul acestora, în condiţiile în care, din cuprinsul actului adiţional rezultă acordarea de  beneficii  Consiliului Local, iar nu angajarea de cheltuieli, proba celor susţinute fiind în sarcina angajatorului, conf. art. 272 din codul muncii.

De asemenea, deşi s-a reţinut faptul că reclamantul ar fi acordat abuziv, spre folosinţă,  posibile beneficii, constând în aparatură-telefoane, laptopuri, tablete, televizoare şi care ar fi putut fi date de către Telekom România Mobile S.A. la perfectarea unui/unor asemenea contracte,  instanţa a reţinut, având în vedere chiar formularea dată acestei abateri disciplinare, dar şi menţiunile intimatului de la pct. III. a) al dispoziţiei contestate, faptul că nu rezultă care este în concret, fapta imputată, care este prejudiciul şi dacă acesta există, la ce contracte se referă, chiar fapta descrisă generic referindu-se la posibilele beneficii, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul abaterii  constând în acordarea spre folosinţă a abonamentelor pentru servicii de comunicaţii electronice Telekom România Mobile, respectiv telefoane mobile cu simul corespunzător sau numai simul  către persoane care nu au calitatea de angajat la P.M. C..., dat fiind că nu au fost identificaţi toţi utilizatorii respectivelor abonamente, faptă pentru care nu s-a făcut dovada celor susţinute, în raport şi de motivarea de la pct. II a) din dispoziţie, prin care se recunoaşte că nu s-au finalizat verificările preliminare pentru această abatere,  deşi s-a reţinut în sarcina contestatorului .

Ca atare, pentru toate aceste considerente, Tribunalul a admis  contestaţia formulată împotriva Dispoziţia nr. 365/02.05.2018, emisă de Primarul mun. Calafat  şi astfel a anulat-o, iar în temeiul art. 80 alin. 2 din codul muncii, ca efect al constatării nulităţii dispoziţiei de concediere, a admis cererea reclamantului şi l-a repus în situaţia anterioară emiterii acesteia, obligând astfel angajatorul să îl reintegreze în postul deţinut anterior emiterii Dispoziţiei nr. 365 din data de 02.05.2018.

Potrivit art. 80 alin. 1 din codul muncii instanţa a obligat pârâtul angajator la plata unei despăgubiri către reclamant, egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta pentru perioada cuprinsă între data concedierii şi până la data reintegrării efective, având în vedere că lipsirea sa de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit, această măsură fiind în concordanţă cu principiul ce guvernează răspunderea angajatorului şi evaluarea judiciară a despăgubirilor, conform cărora acestea trebuie să cuprindă pierderea suferită efectiv şi care are o legătură cauzală cu faptul ce a generat prejudiciul.

Prin cererea formulată la data de 03.06.2019, pe rolul Tribunalului Dolj,  reclamantul  V.D.L., prin avocat A.M. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei  nr..., pronunţată în dosarul nr..., în sensul că s-a menţionat eronat  denumirea pârâtei P.M. C..., înlocuită cu  C.L.M. C...,  precum şi faptul că s-a omis  menţionarea  M. C... (UAT), ca şi parte, solicitând astfel  îndreptarea erorii materiale intervenită  în sentinţa civilă nr.773/01.04.2019, în sensul de înlocuire a denumirii ,,C.L.M. C...", cu denumirea - ,, P.M. C....", precum şi  de menţionare  a M. C...  (UAT,) ca şi parte pârâtă. Cererea  este întemeiată pe disp. art.442 alin.(1) Cod Procedură Civilă.

Prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 27.06.2019, s-a respins cererea având ca obiect îndreptare eroare materială, formulată de reclamantul  V.L.D.

Analizând cererea de îndreptare eroare, instanţa a reţinut că potrivit art. 442 alin. 1 c.p.c., Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Noţiunea de greşeală materială, în sensul art. 442 c.p.c., are înţelesul de eroare materială vizibilă, săvârşită cu ocazia redactării ori tehnoredactării hotărârii în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, pe această cale neputând fi îndreptate greşelile de judecată care privesc fondul pricinii, acestea putând fi înlăturate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Ca atare, în condiţiile în care se solicită o modificare a denumirii unui pârât şi de conceptare a altuia, se  tinde astfel la remedierea unor eventuale erori de judecată, apte de îndreptare prin promovarea căilor legale de atac, ce nu poate fi realizată pe această cale, nefiind vorba de o eroare sau omisiune în sensul disp. art. 442 alin. 1 c.p.c..

Având în vedere că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 442 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, instanţa a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul V.D.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel pârâtul P.M. C..., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând  admiterea apelului şi rejudecând fondul, schimbarea in totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii contestaţiei formulată de către V.D.L. împotriva dispoziţiei nr.365/02.05.2018 emisă de P.M. C...

În drept, a invocat prevederile art. 466 si urmatoarele din Legea nr. 134/2010, Codul de procedura civila, pe prevederile Legii nr. 62/2011, privind dialogul social.

La data de 30.05.2019,  în termen legal, reclamantul a formulat întâmpinare faţă de apelul principal, solicitând în esenţă respingerea acestuia ca nefondat, precum şi  apel incident.

În susţinerea apelului incident, s-a arătat că în mod nelegal a obligat P.M. C.... şi C.L.M. C..., când este evident că angajatorul său  este P.M. C... (UATM C...), cu care a înţeles să se  judece în contradictoriu, aceasta fiind reprezentată prin Primar. Cum  Primarul  a acţionat ca reprezentant al angajatorului,  şi nu în calitatea de persoană fizică, hotărârea trebuia pronunţată şi în raport de angajatorul M. C....

Prin prisma acestor critici, a  solicitat admiterea apelului incident şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării angajatorului  M. C... (UAT C...) să  plătească despăgubirea egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamantul ar  fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective, precum şi a cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea fondului cauzei.

La data de 15.07.2019, în termen legal, reclamantul V.D.L. a formulat apel şi împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată de Tribunalul Dolj la 27.06.2019 susţinând că este o simplă eroare au fost consemnate greşit numele părţilor în cauză  contestaţia fiind formulată în contradictoriu cu P.M. C... (ca instituţie publică), M. C... (ca şi unitate administrativ-teritorială), ambele reprezentate prin Primar, precum şi cu P.M. C..., ca persoană emitentă a Dispoziţiei de concediere.

În drept,  a invocat dispoziţiile  art. 446 Cod de pr. civilă.

Prin decizia nr...pronuntată în dosarul nr...  de Curtea de Apel Craiova a fost admis apelul principal declarat de apelantul-pârât P.M. C... şi apelul incident declarat de apelantul-reclamant V.D.L., împotriva sentinţei civile nr... din data de ..., pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr..., având ca obiect anulare act obligaţia de a face  - drepturi băneşti.

A fost anulată în tot procedura urmată şi sentinţa civilă nr... din data de ..., pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, şi a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

A fost respins apelul declarat de reclamantul V.D.L., împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 27.06.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în acelaşi dosar.

Pentru a se pronunta astfel, instanta a reţinut următoarele :

Întrucât prin apelul incident formulat de reclamant au fost invocate motive de nulitate absolută a sentinţei civile, Curtea a examinat cu precădere criticile aduse prin intermediul acestuia.

 Astfel, a constatat că, deşi prin contestaţia dedusă judecăţii, reclamantul a indicat în mod expres că solicită ca judecarea cauzei să se facă în contradictoriu cu trei pârâţi, respectiv: P.M. C..., P. C... şi UAT C..., prima instanţă a procedat în mod greşit la conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârâţi  doar a  P. M. C.... şi a C.L., deşi această din urmă autoritate a administraţiei publice locale nici nu fusese chemată în judecată de reclamant.

 Sentinţa primei instanţe a fost pronunţată în contradictoriu cu aceşti doi pârâţi, P.M. C... şi C.L. C..., iar prin intermediul apelului incident, reclamantul a criticat  omisiunea instanţei de a-i examina cauza şi în contradictoriu cu pârâtul UAT C... 

 Potrivit art. 9 alin.1 şi 2  Cod pr. civ., coroborat cu art. 22 Cod pr. civ., care dau  expresie principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, reclamantul, în calitate de titular al acţiunii, este cel care stabileşte cadrul procesual, inclusiv sub aspectul părţilor litigante, instanţa având obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în contradictoriu cu toate părţile chemate sau atrase în judecată. Încălcarea principiului fundamental al disponibilităţii se sancţionează cu nulitatea absolută, virtuală, partea  nefiind obligată să  facă dovada vreunei vătămări.

Totodată, conform art. 153 alin.1 Cod pr. civ., instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel.

 Or, în speţă, deşi reclamantul a solicitat chemarea  în judecată în calitate de pârât şi a UAT C..., prima instanţă a omis să citeze această parte şi să examineze contestaţia formulată în contradictoriu cu aceasta, încălcând astfel principiul disponibilităţii, aspect care atrage nulitatea procedurii urmate şi a sentinţei pronunţate.

 Potrivit art. 480 alin. 6 Cod pr. civ., când instanţa de apel  constată că există un  alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin.5, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel va anula în parte sau în tot procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată şi va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

 În speţă, din interpretarea per a contrario (dimpotrivă) a dispoziţiilor legale mai sus invocate, întrucât în prima instanţă cauza nu a fost soluţionată pe fond şi  faţă de pârâtul chemat în judecată UAT C..., Curtea a admis apelul incident, a anulat în tot procedura urmată, având în vedere faptul că neregularitatea procedurală s-a ivit încă din etapa verificări cererii de chemare în judecată şi a regularizării acesteia, precum şi sentinţa pronunţată,  şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Curtea a mai reţinut că soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare ca urmare a anulării sentinţei se impune chiar în condiţiile în care apelantul sau părţile adverse nu au solicitat luarea acestei măsuri prin cererea de apel incident sau prin întâmpinările formulate faţă de acesta, întrucât nu ar exista posibilitatea ca subsecvent anulării cu reţinere, instanţa de apel, evocând fondul, să introducă în proces  pentru prima dată pârâtul UAT C...,  care nu a figurat ca parte la prima instanţă, în acest sens  fiind dispoziţiile art. 478 alin.1 Cod pr. civ care stabilesc interdicţia modificării în apel a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe.

Pe de altă parte, dacă o astfel de soluţie - de anulare cu reţinere -  ar fi adoptată, s-ar încălca dreptul  părţii  chemată în judecată, dar care a fost omisă de la conceptare şi citare şi care ar fi introdusă pentru prima dată în litigiu în apel, după anularea sentinţei cu reţinerea cauzei spre judecare prin evocarea fondului, la asigurarea unei căi efective de atac, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil,  în condiţiile în care hotărârea  pronunţată de instanţa de apel, prin evocarea fondului, ar fi definitivă, nesusceptibilă de  a fi atacată cu vreo cale de atac ordinară. Or, într-o asemenea ipoteză, accesul la justiţie al părţii nou introduse în cauză ar fi golit de conţinut, devenind inefectiv, partea interesată fiind practic lipsită de posibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, fiind atinsă însăşi substanţa dreptului. Relevante sub acest aspect sunt  deciziile Curţii Constituţionale nr. 500/15.05.2012 şi  967/20.11.2012. În consecinţă, deşi în materie civilă, aparent dublul grad de jurisdicţie, respectiv dreptul de a formula o cale de atac efectivă împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în primă instanţă, nu este garantat, legiuitorul având competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, eliminarea, în această situaţie particulară, doar pentru una dintre părţi, a singurei căi de atac prevăzută de lege pentru categoria de litigiu în discuţie,  echivalează cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 129 din legea fundamentală.

 Faţă de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 480 alin.6 Cod pr. civ., a admis apelul incident, a anulat în tot procedura urmată şi sentinţa pronunţată şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, iar ca efect al admiteri apelului incident şi a soluţiei pronunţate, a admis şi apelul declarat de pârât, în scopul asigurării unei judecăţi unitare a cauzei în raport de toate părţile chemate în judecată.

 Cât priveşte apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, prin care apelantul reclamant tinde la remedierea aceleiaşi neregularităţi procedurale derivată din omisiunea conceptării şi citării în cauză a pârâtului UAT C..., instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a dat o rezolvare corectă cererii, stabilind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 442 Cod pr. civ., reclamantul neurmărind să îndrepte greşeli sau omisiuni susceptibile de a fi calificate ca erori materiale. Astfel, cum aspectele invocate sunt vicii care atrag nulitatea actelor de procedură, şi nu simple erori materiale, procedura reglementată de art. 442 Cod pr. civ. nu este incidentă în cauză. 

 Prin urmare, apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială era  nefondat şi a fost respins, potrivit art. 480 alin.1 Cod pr. Civ.

În  rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr. 8918/63/2019, întocmindu-se proces verbal, în care s-au arătat motivele pentru care i s-a atribuit un număr nou de înregistrare –fila 3.

La 28.01.2020 pârâţii M. C... şi P.M. C...., C.L. au depus în dosarul nr... cerere reconvenţională, având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare executării hotărârii 773/01.04.2019, pronunţată în dosarul... prin care au solicitat obligarea reclamantului la restituirea către M. C... a sumei de 116 900,8 lei indexată şi reactualizată la data efectuării plăţii efective a acesteia, sumă compusă din 107 621,8 lei, salarii indexate şi actualizate (52 716,80 lei reprezentând salariu net + 54 905 lei reprezentând contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat), 2000 lei cheltuieli de judecată, 7 279 lei cheltuieli de executare, pe care a plătit-o în vederea executării sentinţei judecătoreşi.

 Pârâţii au susţinut că, deoarece sentinţa judecătorească a fost anulată se impunea restabilirea situaţiei anterioare emiterii acesteia.

Au invocat prevederile art. 723 alin. 1, art. 724 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

În sedinţa publică din 26.02.2020 instanţa a dispus disjungerea cererii reconvenţionale formulată de pârâţii M. C... şi P.M. C..., C.L., detaşarea filelor 12-36 care cuprindeau cererea respectivă şi a documentelor justificative şi formarea unui nou dosar, având ca obiect "obligaţie de a face", cu termen de  judecată la data de 18.03.2020 pentru când a dispus citarea părţilor.

La termenul din 18.03.2020, în baza art. 412 alin 1 pct. 8 mcpc, instanţa a dispus suspendarea de drept a judecării cauzei, având în vedere Decretul 195/16.03.2020 al  Preşedintele României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Având în vedere Hot CSM nr. 707/30.04.2020, la 04.05.2020 din oficiu instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol  pentru continuarea judecăţii, a fixat termen la 13.05.2020, cu citarea părţilor prin notă telefonică.

În sedinţa publică din 13.05.2020 instanţa a pus în discuţia părţilor cadrul procesual stabilind că în raport de precizările exprese ale apărătorului contestatorului, precum şi de principiul disponibilităţii reglementat în ncpc, pârâţi chemaţi in judecată de contestator în această cauză sunt următorii: P.M. C...- instituţia primarului, P.M. C... si UAT C... (M. C...)  prin PRIMAR.

Instanţa a dispus introducerea în cauză a pârâtei P.M. C... şi citarea acesteia, acordând termen la 15.05.2020.

 În sedinţa publică din 15.05.2020 instanţa din oficiu a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei P.M. C..., întrucât nici legea 215/2001 a administraţiei publice locale, în vigoare la momentul sesizării instanţei şi nici OUG 57/2019 privind Codul administrativ, intrată in vigoare in cursul procesului, nu menţionează primăria ca şi persoană juridică.

Analizând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei P.M. C..., in raport de prevederile legale in vigoare la data sesizării instanţei, instanţa reţine următoarele:

Astfel, potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, "comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale".

Art. 21 din aceeaşi lege dispune la alin.1 că "unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu", acestea "sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii".

Potrivit alin.2 al art. 21 din lege, "în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean".

De asemenea, art. 62 din legea nr. 215/2001 prevede că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie".

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că unitatea administrativ-teritorială, în speţă UAT C... (M. C...), are personalitate juridică şi poate sta în nume propriu în judecată, fiind reprezentat de către P.M. C...

Pe de altă parte, conform art. 23 autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala în orase sunt consiliile locale ca autoritati deliberative si primarii, ca autoritati executive.

Primăria unităţii administrativ-teritoriale este conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, o structură funcţională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului, structură care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Se deduce că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată şi  nu răspunde cerinţei prevăzută de art. 56 alin.1 C.pr.civ. potrivit căruia "poate  fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile ".

Prevederi cu acelaşi continut se regăsesc şi în codul administrativ adoptat prin OUG 57/2019 – art. 96 şi 106, precum şi art. 5 litera hh. Deci nici sub imperiul legislaţiei în vigoare in prezent primăria nu a dobândit personalitate juridică, nu poate fi parte în proces.

Din cele arătate, reiese că este întemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a P.M. C..., deoarece aceasta nu are personalitate juridică, fiind numai o structură administrativă, deci nu are capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată, motiv pentru care instanţa va respinge acţiunea formulată în raport cu această pârâtă ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamantul V.D.L. a fost angajat în funcţia de administrator public în aparatul de specialitate al P.M. C..., în baza contractului de management nr. 6232/01.08.2016, având printre atributii conform art. 7 litera d din contract "să îndeplinească atribuţiile delegate de către primar, în limitele stabilite de acesta şi cu deplina respectare a prevederilor legale şi a hotărârilor consiliului local", precum şi atribuţia de ordonator de credite stabilită prin dispoziţia nr. 610/02.08.2016.

Prin Dispoziţia nr. 365/02.05.2018, emisă de P.M. C... –instituţia primarului,  s-a dispus concedierea reclamantului începând cu 03.05.2018, ca sancţiune disciplinară conform  art. 58 corob. cu art. 61 lit. a şi art. 248 alin.1 lit. e din legea nr. 53/2003.

În motivarea dispoziţiei s-a reţinut  că  acesta  a săvârşit următoarele abateri disciplinare:

-aplicarea vizei bun de plată pe facturi  ale căror documente justificative erau ataşate în copie, cu consecinţa introducerii lor la plată de mai multe ori;

-neverificarea corespondenţei dintre poziţiile de materiale înscrise în factură şi cele din referatele de necesitate;

-angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător, prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537 încheiat între P.M. C... şi Telekom România Mobile S.A., care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente;

-acordarea spre folosinţă a abonamentelor pentru servicii de comunicaţii electronice Telekom România Mobile, respectiv telefoane mobile cu simul corespunzător sau numai simul  către persoane care nu au calitatea de angajat la P.M. C..., dat fiind că nu au fost identificaţi toţi ultilizatorii respectivelor abonamente;

S-a reţinut în cuprinsul dispoziţiei faptul că prin modul cum a procedat, reclamantul a încălcat Normele Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 al MINISTERULUI Finanţelor Publice, prevederile art. 24 alin.2 şi 3 din legea nr. 276/2006, privind finanţele publice locale, art. 6 alin.1 lit. a din O.G. nr. 119/1999, precum şi art. 7 lit. d din contractul de management nr. 6232/01.08.2016, cu consecinţa perturbării grave a activităţii instituţiei.

Contestatorul a criticat dispozitia de sancţionare disciplinară – concediere invocând  următoarele motive de nelegalitate şi de netemeinicie:

- încălcarea prevederilor art. 251 din codul muncii prin aceea că cercetarea disciplinară a fost efectuată de un funcţionar public debutant, fără experienţă şi că s-a desfăşurat formal

- încălcarea art. 252 alin.2 literele a, b şi c din codul muncii prin aceea că nu se menţionează data săvârşirii faptelor reţinute ca si abatere disciplinară, nu se menţionează prevederile legale, contractuale încălcate, nu se menţionează  motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului

- încălcarea art. 252 alin. 1 din codul muncii prin aceea că dispozitia de sancţionare a fost emisă cu nerespectarea termenului de 30 zile de la data luării la cunoştinţă şi 6 luni de la data săvârşirii faptelor

- încălcarea prevederilor art. 250 din codul muncii prin aceea că la stabilirea sancţiunii nu s-a tinut seama şi de aspectele pozitive ale activităţii sale

-nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. 2 şi 7 din legea 215/2001  prin aceea că dispozitia nu a fost supusă controlului de legalitate al prefectului

- săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa nu a fost dovedită de către angajator.

Analizând  motivele de nelegalitate invocate de contestator, instanţa reţine că  sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art. 251 codul muncii pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a concedierii, cum este cea aplicată contestatorului, este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Cercetarea  disciplinară prealabilă presupune câteva etape stricte care trebuie urmate de angajator: sesizarea angajatorului cu privire la săvârşirea unor posibile abateri disciplinare de către salariat, împuternicirea de către angajator a unei persoane care sa realizeze cercetarea, convocarea salariatului la cercetare, cu precizarea obiectului cercetării, a datei, orei, locului întrevederii, cercetarea propriu zisă in timpul căreia salariatul formulează apărări, întocmirea unui raport cu rezultatul cercetării şi propunerea unei măsuri, aplicarea sancţiunii de către angajator prin reprezentanţii săi legali.

În cazul de faţă angajatorul a urmat toate aceste etape: angajatorul a fost sesizat  prin referatele nr. 3181/03.04.2018 –fila 33 şi 3534/16.04.2018 -fila 45, a împuternicit o persoană  să efectueze cercetarea disciplinară prin dispozitia nr. 246/06.03.2018 – fila 133 volumul 3, aceasta a emis convocările nr. 3716/19.04.2018 – fila 46 şi 3717/19.04.2018 –fila 34  prin care a invitat salariatul pentru data de  26.04.2018  la cercetare disciplinară menţionând expres obiectul cercetării, salariatul s-a prezenat la cercetare şi a răspuns în scris al întrebările puse – filele 35 şi 49, a fost intocmit raportul de cercetare disciplinară nr. 4105/02.05.2018 –fila 71 volumul 3, iar apoi angajatorul a emis dispoziţia de sancţionare disciplinară a salariatului, astfel că instanţa reţine că în cauză a fost efectuată cercetarea disciplinară prevăzută de art. 251 codul muncii.

Susţinerea contestatorului că cercetarea disciplinară nu respectă prevederile art. 251 din codul muncii deoarece a fost efectuată de un funcţionar public debutant -  consilier juridic M.F.J., care nu avea pregătirea şi experienţa profesională necesară pentru a analiza faptele imputate contestatorului, care ocupa o funcţie de conducere, nu va fi reţinută de instanţă deoarece nu este prevăzută de lege  o astfel de cauză de nulitate a cercetării disciplinare.

Art. 251 alin. 2 din codul muncii prevede doar că angajatorul trebuie să desemneze (să împuternicească) o persoană care să realizeze cercetarea, fără să stabilească condiţii privind  vechimea în muncă sau in unitate, pregătirea, felul şi nivelul studiilor persoanei care face cercetarea etc, iar dacă legea nu stabileşte astfel de condiţii, nici instanţa nu poate să adauge la legea condiţii.

Prevederile legale invocate de către contestator, respectiv art. 60 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarului public republicat, cu modificările si completările ulterioare, care reglementează faptul că "perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de către aceştia a specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia" nu exclud posibilitatea ca funcţionarul public debutant sa poată efectua cercetarea disciplinara.

De asemenea, prevederile art. 60 alin. 3 legea 188/199 care stabilesc că "Pe parcursul perioadei de stagiu, funcţionarul public debutant are un îndrumător, funcţionar public definitiv desemnat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, de regulă, din cadrul compartimentului în cadrul căruia urmează să îşi desfăşoare activitatea, cu atribuţii în stabilirea programului de desfăşurare a perioadei de stagiu şi în coordonarea activităţii funcţionarului public debutant pe parcursul acestei perioade" nu exclud posibilitatea ca funcţionarul public debutant sa poată efectua cercetarea disciplinara în conformitate cu art. 251 din codul muncii.

Nu este necesar ca persoana împuternicită de angajator să efectueze cercetarea disciplinară să ocupe o funcţie superioară celei deţinute de persoana cercetată, nu este necesar să aiba cunoştinţe de acelaşi fel cu salariatul cercetat, ci este  important să urmeze toţi paşii din procedura prealabilă de cercetare disciplinară  prevăzută in codul muncii înainte de aplicarea sancţiunii disciplinare, să verifice dacă salariatul a încălcat norme legale sau contractuale in desfăşurarea atributiilor de serviciu, iar consilierul juridic al unităţii este în măsură să realizeze un asemenea demers care are strânsă legătură cu pregătirea sa juridică.

 În ce priveşte susţinerea reclamantului că cercetarea disciplinară a fost efectuată doar formal, fiind încălcate dispoziţiile imperative ale art 251 Codul muncii, instanta reţine că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că cercetarea disciplinară s-a făcut cu respectarea tuturor rigorilor codului muncii, fiind o cercetare  efectivă, pentru toate faptele mentionate in dispoziţia de concediere.

Salariatul a fost convocat la cercetare, în convocare mentionându-se expres pentru ce anume este cercetat, s-a prezentat la data convocării şi a dat note de relaţii amănunţite cu privire la faptele imputate, răspunzând la întrebările angajatorului – filele 36 – 54 şi respectiv 47 – 51.

Salariatul a avut posibilitatea să cunoască toate acuzaţiile pe care  angajatorul şi-a întemeiat acuzaţiile formulate împotriva sa şi să formuleze apărările pe care le-a considerat necesare, scopul pentru care legiuitorul a prevăzut obligativitatea cercetării disciplinare fiind astfel atins.

De asemenea, angajatorul i-a adus la cunoştinţă probele pe care se bazează acuzaţiile formulate împotriva sa, menţionând expres în cuprinsul convocării nr. 3181/03.04.2018 ca faptele reies din Raportul de activitate nr. 15767/05.03.2018. Raportul de activitate nr. 15767/05.03.2018 al comisiei  de control, constituită prin dispoziţia nr. 94/08.02.2018 în urma sesizării efectuate de  către compartimentul Audit Public Intern nr. 1479/05.02.2018 –fila 52, i-a fost comunicat salariatului la 16.04.2018 aşa cum rezultă din nota de relaţii nr. 53655/16.04.2018 –fila 35, i s-a acordat la cerere un termen pentru a-l putea studia şi a pentru a pregăti apărarea, iar salariatul şi nu a contestat raportul de control mentionat.

Deci,  nu se poate reţine că cercetarea a fost formală, că angajatorul a căutat doar un pretext pentru a concedia pe contestator, ci  a fost reală impusă de împrejurarea că fuseseră semnalate deficienţe grave în activitatea contestatorului de organele de control care ii verificaseră activitatea. Contestatorul a formulat apărări şi cu ocazia controalelor efectuate de comisia de audit intern,  apărări care au fost verificate de respectivele comisii şi au fost înlăturate ca neîntemeiate.

Referitor la susţinerea contestatorului că ar fi încălcate prevederile art. 252 alin.1 litera a din codul muncii că nu ar fi descrise faptele instanţa reţine că este neîntemeiată deoarece, în dispozitia de condediere apar descrise explicit faptele reţinute în sarcina contestatorului, precum şi data săvârşirii acestora, respectiv intervalul de timp 01.11.2017 – 25.01.2018, dat fiind că faptele contestatorului au avut un caracter repetat, s-au întins pe o durată mai mare de timp, iar angajatorul a limitat cercetarea si aplicarea sancţiunii doar pentru faptele care se încadrau in intervalul de timp de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 codul muncii.

Pentru  fapta constând in aplicarea vizei "bun de plata" pe facturi ale căror documente justificativei referate de necesitate erau ataşate in copie, cu consecinţa introducerii lor la plata de mai multe ori, la fila 3 a dispoziţiei de concediere se  arată expres că este vorba de factura 2339/27.11.2017 care se încadrează în termenul de 6 luni prevăzut de art. 252 alin. 1 din codul muncii, factură la care angajatorul a făcut referire expresă şi în cursul cercetării disciplinare, fiind menţionată expres în lista de întrebări adresată contestatorului.

Tot in legătură cu această factură angajatorul a reţinut şi fapta constând  în aceea că nu a verificat corespondenţa dintre poziţiile de materiale inscrise în factură şi cele inscrise pe referatele de necesitate, această faptă fiind in strânsă legătură cu cea de aplicarea vizei "bun de plata" pe facturi ale căror documente justificativei referate de necesitate erau ataşate in copie.

Pentru faptele constând în angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător, prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537 încheiat între P.M. C... şi Telekom România Mobile S.A., care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente şi acordarea spre folosinţă a abonamentelor pentru servicii de comunicaţii electronice Telekom România Mobile, respectiv telefoane mobile cu simul corespunzător sau numai simul  către persoane care nu au calitatea de angajat la P.M. C... s-a arătat expres că data săvârşirii acestora este data încheierii actului adiţional la contractul de telefonie 10.01.2018.

Pentru fapta constând în aplicarea vizei bun de plată pe facturi care erau însoţite doar de rapoarte întocmite de delegaţii săteşti fără ca acestea să fie însoţite de referate de necesitate întocmite de persoane cu atribuţii-ingineri, fapta constând în aplicarea vizei bun de plată pe facturi care nu erau însoţite de procedura de achiziţie, respectiv comanda SEAP sau nota justificativă şi fapta constând în acordarea abuzivă spre folosinţă a posibilelor beneficii constând în aparatură-telefoane, laptopuri, tablete, televizoare şi care ar fi putut fi date de către Telekom România Mobile S.A. la perfectarea unui/unor asemenea contracte, angajatorul, deşi a efectuat cercetări, fiind sesizat şi cu aceste fapte, a reţinut că nu au putut fi probate în cursul cercetării disciplinare şi deci nu au fost reţinute ca abateri disciplinare, nu au fost avute în vedere la aplicarea sanctiunii.

Legea nu prevede a anumită formă în care să fie descrisă fata, nici o anumita intindere a descrierii. Descrierea faptelor trebuie să fie suficient de clară astfel încât salariatul să stie care este fapta pentru care a fost sancţionat, să se poată apăra, iar instanţa să poată verifica atât susţinerile angajatorului cât şi pe cele ale  salariatului. În speta de faţă această condiţie a fost respectată. Nu se poate reţine că descrierea ar fi fost sumară şi că nu se poate sti  pentru ce anume a fost sancţionat salariatul.

Referitor la motivul de nelegalitate constând în încălcarea art. 252 alin. 2 litera b din codul muncii prin neprecizarea în concret a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă şi cel colectiv de muncă aplicabil, ce au fost încălcate de angajat, instanţa reţine că este neîntemeiat,  având în vedere că la pct. 2.a.3) şi 2.b.3) din dispoziţia contestată sunt menţionate prevederile legale a căror încălcare s-a reţinut prin săvârşirea abaterilor de către contestator, respectiv Normele Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 al MINISTERULUI Finanţelor Publice, prevederile art. 24 alin.2 şi 3 din legea nr. 276/2006, privind finanţele publice locale, art. 6 alin.1 lit. a din O.G. nr. 119/1999, precum şi art. 7 lit. d din contractul de management nr. 6232/01.08.2016, cu consecinţa perturbării grave a activităţii instituţiei.

În ce priveşte critica vizând încălcarea art. 252 alin. 2 litera c din codul muncii prin neprecizarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului în cursul cercetării disciplinare, Tribunalul  reţine că  este neîntemeiată deoarece, în cuprinsul dispoziţiei, la pct. 2.a.2) - I a) şi  II a) şi III a), 2. b.2) -I .b ), II .b ), III b) şi IV b), sunt arătate  motivele pentru care au fost înlăturate sau acceptate apărările contestatorului.

Referitor la motivul vizând aplicarea sancţiunii disciplinare după împlinirea termenului de prescripţie de 30 zile, prevăzut  de art. 252 alin.1 din codul muncii, instanţa reţine că este nefondat, întrucât, potrivit art. 252 alin. 1 din codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, însă acest termen curge, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 16/2012, de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare la registratura unităţii.

Nu are deci relevanţă data finalizării raportului de către Comisia de Control audit intern 05.03.2018, data sesizării angajatorului, cum susţine contestatorul.

În cauză, raportul de cercetare disciplinară a fost înregistrat  în registrul unităţii  sub nr. 4105 din data de 02.05.2018, iar dispozitia de concediere a fost emisă la 02.05.2018, deci a fost respectat termenul de 30 zile prevăzut de art 251 alin. 1 din codul muncii, iar faptele pentru care a fost sancţionat au fost săvârşite în perioada 01.11.2017 – 25.01.2018, cum se menţionează expres în cuprinsul dispoziţiei de concediere, astfel că  angajatorul a respectat şi termenul de 6 luni de la data săvârşirii faptei, termen în care putea dispune aplicarea sancţiunii disciplinare, excepţia invocată de contestator fiind nefondată.

În ce priveşte  motivul de nelegalitate referitor la necomunicarea dispoziţiei contestate către prefectul judeţului, în vederea exercitării controlului de legalitate, conform disp. art. 115 alin. 2 şi alin. 7 din Legea nr. 215/2001 este de asemenea neîntemeiat deoarece prefectul exercită dreptul de tutelă administrativă numai în privinţa actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, în înţelesul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a statuat ICCJ prin decizia 11/11.05.2015 în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Pentru  celelalte acte ale autorităţilor administraţiei publice locale [cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile ori de muncă] încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept excedează dreptului şi contenciosului administrativ, sunt  aplicabile reglementările specifice de drept substanţial şi procedural, iar nu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, căruia i se circumscrie instituţia juridică a tutelei administrative.

Actul atacat în prezenta cauză nu este emis în regim de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci este un act al autorităţii publice locale, ce excede dreptului şi contenciosului administrativ, aspect ce rezultă şi din sentinţa nr. 578/2018, pron. de Curtea de Apel Craiova în dos. nr. 1957/54/2018, prin care s-a reţinut că prezentul litigiu izvorăşte dintr-un raport juridic de dreptul muncii, aşa încât, nu exista nici obligaţia prev. de art. 115 alin.2 din legea nr. 215/2001, motivul de nulitate fiind astfel neîntemeiat.

Analizând motivele de netemeinicie invocate de contestator, respectiv susţinerile contestatorului că nu a săvârşit faptele, instanta reţine de asemenea că sunt neîntemeiate.

1. Referitor la fapta constând in aplicarea vizei "bun de plata” pe facturi ale căror documente justificative (referate de necesitate) erau ataşate in copie cu consecinţa introducerii lor la plata de mai multe ori,  menţionata ca atare la fila 1, punctul 1, prima liniuţă din dispoziţia nr. 365/02.05.2018, instanţa reţine că a fost dovedită cu înscrisuri- factura nr. 2339/27.11.2017 şi referatul aferent acesteia,  cu concluziile raportului nr. 15767/05.03.2018  al Comisiei de Control  - Compartimentul Audit Public Intern –fila 54, cu recunoaşterea contestatorului că avea o astfel de practică.

Introducerea la plata a facturilor insotite de referate de necesitate in copie  a dus la prejudicierea intimatei, ceea ce face ac fapta contestatorului să fie gravă şi să justifice aplicarea sancţiunii disciplinare.

Astfel, intimata a  identificat trei situaţii în care se ajungea la prejudicierea bugetului local al Municipiului: -referatele au fost ataşate in copie la mai multe facturi si implicit au fost plătite de mai multe ori; -referatele ataşarea nu conţineau toate cantitatile de materiale inscrise in facturi, acestea fiind ataşate intenţionat in copie tocmai pentru a da impresia ca acele materiale sunt cele solicitate si cuprinse in factura, insa acesta nu proceda la numărarea/verificarea acelor materiale (ciment, multibat) inscrise in factura cu cele din referate; -unitatea de măsură din referate nu era aceeaşi cu cea din factura: in referate de cele mai multe ori era in bucăţi, sau bucăţi si metri liniari, ţeava in factura era in ml, iar in refarat in bucăţi; policarbonat buc. - ml.; tabla kg. - buc., reclamantul nu a procedat la transformarea unităţilor de măsură - factura nr. 2339/27.11.2017.

Sustinerile contestatorului că legea ii permitea să ia în calcul documente justificative în copie (referate) sunt neîntemeiate, deoarece  Normele Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1792/2002 al Ministrului Finanţelor Publice, prevăd că numai în cazuri excepţionale, când nu este posibilă prezentarea documentelor justificative în original, vor fi acceptate şi copii ale documentelor justificative, certificate pentru conformitatea cu originalul de către ordonatorul de credite sau de persoana delegată cu aceste atribuţii. Ori, contestatorul în mod obişnuit accepta referate în copie, fiind încălcate astfel prevederile acestui act normativ.

2. Referitor la fapta constând în aceea că, contestatorul nu a verificat corespondenţa materialelor  enumerate in facturi cu cele din referatele de necesitate, deşi avea această obligaţie pentru a putea aplica viza "bun de plată", instanţa reţine că a fost dovedită cu concluziile raportului nr. 15767/05.03.2018  al Comisiei de Control  - Compartimentul Audit Public Intern –fila 54. Aplicarea vizei "bun de plată" presupunea obligatoriu această verificare, confirmarea că materialele din facturi corespund cu cele din referatele de necesitate aprobate anterior. Persoana împuternicită  să efectueze lichidarea cheltuielilor trebuie să verifice personal documentele justificative şi prin punerea vizei "bun de plată" confirma pe propria răspundere că această verificare s-a efectuat şi datele corespund, ceea ce contestatorul nu a făcut în fapt.

Consecinţa faptului că nu a realizat verificarea, a constat în perturbarea gravă a activităţii instituţiei, aşa cum s-a reţinut şi din cercetarea compartimentului de audit intern, existând  diferenţe mari între ceea ce s-a aprobat a se achiziţiona şi ceea ce s-a achiziţionat efectiv, creând premisele pentru sustragerea de bunuri.

Prin urmare, contestatorul,  titular al postului de administrator public la nivelul M. C... a exercitat atribuţiunile de serviciu cu încălcarea Normelor Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale aprobate prin Ordinul nr -1  1792/2002 al Ministrului Finanţelor Publice, precum şi a prevederilor art. 24 alin. 2, alin. 3 din Legea nr-1 276 / 2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 6 alin. 1 lit. a ) din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern si controlul financiar, fiindcă referatele în xerocopie nu pot să dovedească îndeplinirea cerinţelor legale, respectiv, existenţa aprobărilor şi avizelor necesare şi să ateste că s-a efectuat verificarea documentelor anterior punerii vizei ,,Bun de plată,, , precum şi ale art. 7 lit. d) din contractul de management înregistrat sub nr.-1 6232 / 01.08.2016 la P.M. C...  (fila 3 a dispozitiei nr. 365 / 02.05.2018 ).

3. Fapta constând in angajarea de cheltuieli fără viza CFP şi fără a exista creditele bugetare aprobate în mod corespunzător prin perfectarea actului adiţional din data de 10.01.2018 la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537,  încheiat între P.M. C... şi Telekom România Mobile S.A, care să permită perfectarea respectivului contract pentru un număr de 109 abonamente, este mentionata ca atare la fila 1, punctul 1, a cincea liniuta din dispozitia nr.365 /02.05.2018.

Prin actul adiţional la contractul de abonament pentru serviciile de comunicaţii electronice Telekom România Mobile cu numărul 0766090537,  încheiat între P.M. C... şi Telekom România Mobile SA încheiat de contestator la 10.01.2018  - fila 56 au fost achiziţionate servicii de roaming pentru toate cele 107 abonamente menţionate în cuprinsul său, din care 59 abonamente erau deja în relaţie contractuală cu Telekom România, dar nu aveau acest serviciu şi iar 48 de abonamente au fost nou încheiate, incluzând si serviciul de roaming pe lângă cele de date şi voce, (2 numere fiind radiate) aşa cum rezultă din actele depuse de intimată împreună cu notele de sedinţă de la fila 129 şi urm din volumul 1 al Curtii de Apel Craiova.

 În schimbul acestui beneficiu clientul s-a obligat să continue relaţia contractuală pentru fiecare număr în parte până la data expirării duratei contractuale existente pentru fiecare număr, în caz contrar urmând să plătească costurile de incetare a contractului  menţionate la punctul 4 din contract.

S-a prelungit astfel durata contractuală cu 24 luni, cât era perioada iniţială a contractului, prin perioada iniţială înţelegându-se "perioada minimă contractuală  ... şi orice prelungire ulterioară a acesteia", aşa cum rezultă din secţiunea "termeni generali ai contractului –punctul 1 definiţii " –fila 244 din volumul 1 al Curtii de Apel Craiova.  Chiar dacă s-ar reţine apărarea contestatorului că nu a fost prelungit contractul pentru cele 59 de abonamente existente deja, pentru cele 48 de abonamente noi este evident că a fost extinsă perioada contractuală cu 24 luni de la data încheierii actului adiţional, ceea ce presupunea o cheltuială ce trebuia angajată doar cu respectarea prevederilor legale.

Este evident că prin încheierea acestui act adiţional se creau obligaţii noi de plată în sarcina intimatei pentru care era necesară viza CFP şi era necesară aprobarea creditelor bugetare corespunzătoare.

Ori contestatorul a procedat la angajarea de cheltuieli prin semnarea actului adiţional, adică printr-un angajament legal, fără viza CFP şi fără a exista credite bugetare aprobate în mod corespunzător, fiind încălcate prevederile art. 6 alin. 1 lit. a ) din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern si controlul financiar potrivit cărora "fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează în principal angajamentele legale şi creditele buegtare sau creditele de angajament, după caz".

4. Fapta constând in acordarea spre folosinţă a abonamentelor pentru servicii de comunicaţii electronice Telekom România Mobile, respectiv telefoane mobile cu simul corespunzător sau numai simul către persoane care nu au calitatea de angajat P.M. C..., dat fiind că nu au fost identificaţi toţi utilizatorii respectivelor abonamente, este mentionata ca atare la fila 1, punctul 1,a sasea liniuta din dispozitia nr. 365 /02.05.2018

Intimata a stabilit în cursul cercetărilor disciplinare că nivelul M. C..., există un număr de 168 de posturi ocupate, din care 10 salariaţi nu beneficiază de telefon de la instituţia angajatoare şi că intituţia plăteşte  abonamente pentru un număr de 164 cartele sim/numere de telefon. Deci, cel putin 6 abonamente nu sunt folosite de salariaţii săi, ci de persoane din afara instituţiei aspect de care contestatorul stia sau trebuia să stie, pentru că este cel care a încheiat contractele de telefonie, plătea facturile lunare şi avea obligatia să verifice ca acest plăţi să se realizeze doar pentru salariaţi instituţiei, neputând angaja plăţi pentru  persoane din afara.

Astfel, în urma verificărilor efectuate de intimată nu au putut fi identificate persoanele care folosesc abonamentele telefonice în cauză, de exemplu: 0743287276, 0760243653, 0768697018, 0786119835 sau există foarte multe abonamente care te întâmpină cu  un mesaj sonor, cum ar fi 0786099157, etc (fila 2 a dispozitiei nr. 365 / 02.05.2018).

Consecinţele faptelor prezentate, urmare a exercitării abuzive a atribuţiunilor de serviciu constau în efectuarea de cheltuieli care nu se justifică, în scopul folosirii de către persoane care nu au calitatea necesară, şi pe cale de consecinţă păgubirea bugetului local cu contravaloarea respectivelor servicii şi a lipsirii angajatilor intimatei de dreptul de folosinţă a telefoanelor .

Instanţa nu va reţine susţinerile  contestatorului că nu era treaba sa să distribuie telefoanele spre folosinţă salariaţilor, deoarece nu a făcut dovada că o altă persoană a avut această sarcină, iar în plus contestatorul este cel care a  încheiat actele adiţionale la contractele de telefonie, cel care a efectuat plata serviciilor de telefonie şi  trebuia să verifice pentru ce cheltuieşte banii intimatei.

Prin modul cum a procedat, reclamantul a încălcat prevederile art. 24 alin. 2, alin. 3 din Legea nr-1 276 / 2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 6 alin. 1 lit. a ) din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern si controlul financiar, precum şi ale art. 7 lit. d ) din contractul de management înregistrat sub nr.-l 6232 / 01.08.2016, la P.M. C....

 Critica referitoare la greşita individualizare a sancţiunii deoarece nu s-a tinut seama şi de aspectele pozitive ale activităţii salariatului instanţa reţine că este neîntemeiată deoarece intimata a respectat prevederile art. 250 din codul muncii.

Potrivit art. 250 din codul muncii "angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta", iar din actele dosarului rezultă că intimata a avut în vedere inclusiv comportarea generală  în serviciu a salariatului, faptul că în urma controalelor efectuate de Auditul intern au rezultat nereguli în activitatea acestuia pe perioade mari de timp – anii 2016 - 2017, nu doar în cele 6 luni pentru avute în vedere la cercetarea disciplinară.

În plus, contestatorul  a mai fost cercetat disciplinar şi a fost sancţionat disciplinar cu avertisment scris pentru fapta constând în neprezentarea în termen a documentelor solicitate de Comisia de Audit Public Intern din cadrul P.M.  C.... prin adresa nr. 520019/12.03.2018 prin dispoziţia nr. 304/05.04.2018 .

Faţă de cele arătate mai sus instanţa va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestator împotriva dispoziţiei de concediere nr. 365/02.05.2028 în contradictoriu cu  paratii P.M. C... - institutia primarului şi UAT C... (M. C...) -prin Primar şi ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă în raport de parata P.M. C...

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre şi considerentele ei.

Domenii speta

Spete similare