Desfacere contract de muncă

Dosar nr.2094/119/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA CIVILĂ NR.2112

Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011

Completul compus din:

Pe rol soluţionarea contestaţiei formulată de contestatoarea, B. Cs. împotriva dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă nr.33 din 16.10.2009, emisă de intimata S.C. … S.R.L.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se prezintă contestatoarea asistată de av. şi martora N. G., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că s-au depus la dosar, din partea intimatei înscrisurile solicitate, însă aceasta nu a precizat dacă contestatoarea a primit drepturile salariale pretins restante sau nu.

Reprezentantul contestatoarei declară că a primit un exemplar din actele depuse de intimată.

In continuare se procedează la audierea martorei, N. G. sub prestare de jurământ, declaraţia acestei fiind consemnată în procesul verbal instrumentat, care după citire şi semnare s-a ataşat la dosar.

  Nemaifiind cereri prealabile, instanţa constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise potrivit art.150 C.pr.civ. şi acordă cuvântul pe fond.

  Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea acţiunii, cum a fost precizată, anularea dispoziţiei de concediere, radierea menţiunilor înscrise în carnetul de muncă în baza dispoziţiei atacate şi să se constate că încetarea raporturilor de muncă a avut loc în baza demisiei depuse în data de 24.09.2009 cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale în sumă de 827 lei pentru lunile august – septembrie 2009, a sumei de 890 lei reprezentând indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat pentru anul 2008 şi 2009, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial, potrivit chitanţei pe care o depune la dosar.

  Arată că, iniţial s-a constatat o lipsă în gestiune care a determinat societatea intimată să-i desfacă disciplinar contractul individual de muncă, în paralel s-a pornit o acţiune în răspundere patrimonială care s-a soluţionat definitiv şi irevocabil prin respingerea recursului declarat, care a fost respinsă pe motiv că contestatoarea nu se face vinovată de această pagubă. Depune la dosar sentinţa civilă şi decizia pronunţată în acest sens.

 În legătură cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se emite dispoziţia nr.33 înregistrată la nr. de ordine 69, care este lovită de nulitate absolută deoarece nu conţine motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei.

 Potrivit înscrierilor din carnetul de muncă de la fila 22 acest contract individual de muncă s-a desfăcut în baza art.61 lit.a) din Codul muncii pe baza dispoziţiei nr. 33 iar în cursul procesului apare o altă dispoziţie cu nr. 32 motivată, dar întreaga motivare a acesteia se bazează pe răspunderea patrimonială a contestatoarei.

 Se procedează la desfacerea contractului individual de muncă pentru lipsa în gestiune cu toate că dispoziţia nr.32 chiar dacă ar fi stat la baza desfacerii contractului individual de muncă nu arată care sunt abaterile disciplinare săvârşite.

T R I B U N A L U L

Constată că, prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.11.2009, contestatoarea, B. CS., a solicitat în contradictoriu cu intimata, S.C …SRL Covasna ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 33 din 16 octombrie 2009, radierea menţiunilor înscrise în cartea de muncă privitoare la această dispoziţie, să se constate că raporturile de muncă au încetat prin demisie, în temeiul art.79 alin.(8) din Codul Muncii; a se hotărî şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale neacordate pentru august - septembrie 2009 în sumă de 827 lei, valoare netă şi indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat, aferent 2008 – 2009 cu cheltuieli de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că, intimata prin Dispoziţia nr. 33 a procedat la

 concedierea sa, în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii, începând cu 20 octombrie 2009.

A ocupat funcţia de lucrător gestionar iar în dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă nu s-a menţionat fapta ilicită săvârşită şi care constituie abaterea gravă care a justificat sancţiunea aplicată.

Nu s-au arătat motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei din Nota explicativă dată, nu s-a indicat nici o instanţă la care se poate contesta actul de concediere care nu a fost comunicat salariatei în termen de 5 zile de la emitere cu toate că în cartea de muncă s-a efectuat menţiunile corespunzătoare încetării raporturilor de muncă în baza art. 61 lit. a) din Codul Muncii.

Referitor la drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, în luna august 2009 i s-a achitat un avans de 200 lei, după care nu mai primit nici o sumă cu acest titlu deşi a prestat activitate toată luna august şi septembrie 2009.

În anul 2008 şi 2009 nu a efectuat concediu legal de odihnă şi nici nu s-a plătit indemnizaţia la care era îndreptăţită.

Au fost invocate în drept prevederile art. 79, art. 264 şi următoarele din Codul Muncii.

Cu titlu de probe a solicitat înscrisuri, martori şi orice alte probe la nevoie, în acest sens au fost depuse în copie dispoziţia nr. 33 şi împuternicire avocaţială, contract individual de muncă, carnet de muncă şi actul nr. 6641/2009 emis de ITM Covasna.

Potrivit dispoziţiilor art. 285 din Codul Muncii cererea contestatoarei este scutită de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Intimata  nu a depus întâmpinare prin reprezentantul său.

. Pentru soluţionarea cauzei s-a încuviinţat proba cu acte, interogatoriul intimatei şi audierea de martori.

La data de 15 aprilie 2010 s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 244 alin.(1) C.pr.civ., cum este consemnat în încheierea de şedinţă de la acea dată(f. 66) până la soluţionarea irevocabilă a cauzei dosar 1917/2009 având ca obiect cererea intimatei de stabilire a răspunderii patrimoniale pentru paguba constată la inventarul efectuat la gestiunea unităţii unde contestatoarea şi-a desfăşurat activitatea.

S-a reluat judecata pricinii la 9.06.2011 la cererea petentei(f. 76).

Tribunalul,  examinând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:

În fapt, Contestatoarea a fost salariata intimatei în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM la data de 3 septembrie 2003, îndeplinind, începând cu 14 august 2003 funcţia de lucrător gestionar cu un salariu de 250 lei lunar. Activitatea fiind desfăşurată la sediul societăţii intimate(f.11).

Prin dispoziţia nr. 33 din 22 octombrie 2009(f.4) s-a dispus concedierea  contestatoarei conform reglementărilor art. 61 lit. a) din Codul Muncii, începând cu data dispoziţiei.

S-a reţinut de angajator că salariatul în cauză a săvârşit abateri grave şi repetate de la regulile de disciplină a muncii stabilite prin fişa postului şi regulamentul de ordine interioară.

Dispoziţia în cauză, se mai menţionează în cuprinsul acesteia se va comunica celui în cauză, în termen de 5 zile.

În drept, conform art. 263 din actul normativ amintit angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare, ori de câte ori constată că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară constând într-o acţiune sau inacţiune, respectiv o faptă de nesocotire cu vinovăţie a normelor de disciplină a muncii stabilite prin diverse reglementări legale inclusiv cele cuprinse în contractul individual de muncă.

În raport de art. 264 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul este îndreptăţit să aplice una dintre sancţiunile disciplinare instituite prin acest text normativ, inclusiv sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, prevăzută de lit.f), care este cea mai aspră, extremă măsură ce se poate aplica cu respectarea procedurii prevăzute le lege, în caz contrar măsura este lovită de nulitate absolută( art.76).

Angajatorul poate dispune concedierea, potrivit art. 61 lit. a) din cod, în situaţia în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil şi regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.

Pentru aplicarea sancţiunii disciplinare, faţă de prescripţiile art.268 alin.(1) din Codul Muncii, angajatorul să emită o decizie în formă scrisă, în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de la data săvârşirii ei.

Nu s-a putut verifica de instanţă dacă acest termen de prescripţie a fost sau nu respectat de angajator întrucât, cum se poate observa în dispoziţia nr. 33 nu se face nici o referire privind data la care s-a constatat abaterea disciplinară imputată.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, în alin.(2) a art. 264 sânt enumerate elementele care trebuie să le conţină, în mod obligatoriu o decizie de sancţionare, printre altele: descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost nesocotite de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu s-a efectuat cercetarea prealabilă în condiţiile art. 267 alin.(3).

În dispoziţia de concediere nr. 33, cum cu uşurinţă se poate constata nu s-a consemnat descrierea concretă a faptei ilicite decurgând din nerespectarea prevederilor regulamentului intern, a contractului colectiv de muncă, a fişei postului, angajatorul limitându-se a specifica generic” Ţinând seama: Abaterea gravă şi abateri repetate de la regulile de disciplina muncii, stabilite în baza fişei postului şi a regulamentului de ordine interioară” şi având în vedere: decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare, în temeiul art. 61 (a) din Codul Muncii; lipsesc, de asemenea motivele pentru care au fost înlăturate apărările ridicate de salariat în timpul cercetării prealabile.

Lipsa unor elemente din conţinutul actului de concedierea nu poate fi suplinită cu alte înscrisuri chiar dacă acestea au o legătură mai mare sau mai mică cu derularea raporturilor de muncă dintre cele două părţi.

Alin.(3) şi (4) din acelaşi articol din codul precitat, impune angajatorului obligaţia de a comunica salariatului, în cel mult 5 zile calendaristice decizia de sancţionare, de la data emiterii acesteia urmând a produce efecte de la data comunicării.

Operaţiunea de comunicare se realizează prin predarea cu semnătură de primire a salariatului iar în caz de refuz prin scrisoare recomandată la domiciliul sau reşedinţa acestuia.

Plecând de la regula instituită de art. 287 din Codul Muncii, conform căreia sarcina probei cade asupra angajatorului, acesta nu a depus nici o dovadă care să demonstreze convingător, deplin că dispoziţia atacată s-a comunicat persoanei sancţionate.

Aşadar, măsura concedierii fiind dispusă cu încălcarea regulilor de procedură impuse de normele legale la care s-a făcut referire anterior, este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 76 din Codul Muncii.

Dispoziţia în cauză a fost consemnată şi în carnetul de muncă a contestatoarei la poziţia 38(f. 22) şi constituie actul în baza căruia raporturile de muncă dintre cele două părţi litigante au încetat.

Având în vedere împrejurările de fapt şi drept prezentate se va constata nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 33, înregistrată la unitate sub nr. 93 din 16.10.2009 şi se va dispune înlăturarea menţiunilor din carnetul de muncă privitoare la temeiul legal al încetării contractului individual de muncă al contestatoarei.

Pe lângă dispoziţia în cauză, intimata a mai emis şi o Decizie, înregistrată sub nr. 92 din 15.10.2009, deci la o zi distanţă de aplicare a sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, cea ce este inadmisibil din perspectiva art. 264 alin.(2) din cod, la care am făcut referire mai sus, de unde rezultă neîndoielnic că pentru sancţionarea unui angajat se emite un singur act de sancţionare. Despre aceasta decizie nu se face referire în carnetul de muncă.

Raporturile de muncă ale contestatoarei se vor constata că au încetat prin demisie.

Potrivit art. 79 din Codul Muncii prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care printr-o notificare comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după împlinirea unui termen de preaviz.

Prin excepţie, conform art. 79 alin.(8) din acelaşi cod, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă, inclusiv plata drepturilor salariale.

În speţă, pe fondul unei situaţii litigioase intervenite la locul de muncă, urmare a inventarului efectuat şi paguba constatată(f. 62), cum atestă Sentinţa civilă nr. 1268/2010 a Tribunalului Covasna, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 187/2011 a Curţii de Apel Braşov(f. 93-99), contestatoarea şi-a înaintat demisia în data de 24 septembrie 2009.

Martorul audiat în cauză, N.G.(f. 90) a declarat că petenta a venit la unitate cu cererea de demisie la 24.09.2009, redactată într-un singur exemplar pe care a lăsat-o pe masa şefei de unitate, aceasta nefiind la birou. Însă, martorul a mai susţinut că a luat la cunoştinţă despre cerere datorită modului în care s-au derulat relaţiile ulterior.

Statul de plată depus la fila 87 – 88 pentru luna august 2009, demonstrează că suma calculată cu titlu de drepturi salariale nu este semnat, deci suma calculată nu a fost plătită.

Situaţia este identică şi pentru luna septembrie 2009(f. 40 – 42).

Art. 163 alin.(1) din Codul Muncii prevede că, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată sau a altor documente justificative care să probeze că salariatul îndreptăţit a obţinut drepturile sale.

Conduita intimatei reprezintă o nesocotire a obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă şi justifică admiterea pretenţiilor cu acest titlu şi obligarea intimatei de a achita salariul restant în valoare netă de 827 lei.

Unitatea având cunoştinţă de demisia depusă trebuia să procedeze în consecinţă, respectiv să o convoace pe contestatoare pentru a clarifica situaţia, fără a trece imediat la măsura extremă de desfacerea a contractului individual de muncă, mai ales ştiind că nu i-a achitat contravaloarea muncii prestate.

Contestatoarea nu a efectuat nici concediu legal de odihnă în perioada 1.01.2008 20.10.2009, cum s-a constatat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna prin actul de răspuns nr. 6641 din 10.11.2009(f. 24) cu toate că dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor, conform art. 139 alin.(1) din Codul Muncii.

În cazul în care intervine încetarea contractului individual de muncă, angajatorul este dator să compenseze în bani concediu de odihnă neefectuat. Or, în cauză nu s-a demonstrat cu probe de unitate că a plătit petentei indemnizaţia la care avea dreptul, ca atare şi acest capăt de cerere este găsit întemeiat, urmând a se admite şi obliga la plata sumei de 890 lei(f.52).

Văzând culpa procesuală a intimatei, în baza art. 274 din C.pr.civ, instanţa urmează a dispune obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare de 3.500 lei reprezentând onorariu apărător conform împuternicirii avocaţiale de la fila 5 şi a chitanţei de la fila 91.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite, contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea, B. CS., domiciliată în …., în contradictoriu cu intimata, S.C. … S.R.L. cu sediul în oraşul …, judeţul Covasna şi în consecinţă:. 

 Constată nulitatea absolută a dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă nr. 33 emisă de intimată la 16 octombrie 2009.

Constată încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei prin demisie, conform dispoziţiilor art. 79 alin. (8) din Codul Muncii, începând cu data de 24 septembrie 2009.

Dispune radierea menţiunilor din cartea de muncă a contestatoarei vizând dispoziţia a cărei nulitate absolută s-a constatat.

 Obligă angajatorul, S.C. … SRL Covasna să plătească  contestatoarei suma de 827 lei, valoare netă, reprezentând drepturi salariale pentru luna septembrie 2009 şi suma de 890 lei, valoare netă reprezentând indemnizaţie concediu de odihnă neefectuat în natură în anul 2008 şi 2009.

Admite cererea contestatoarei pentru acordarea cheltuielilor de judecată si obligă intimate la plata sumei de  350 lei, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă şi executorie.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 13 octombrie 2011.

Domenii speta

Spete similare