Constatare nulitate act

Cod ECLI [...]

Dosar nr. [...]

R O M Â N I A

[...] [...]

SECTIA A [...] CIVILA SI DE [...] [...] [...]

[...] CIVILA Nr. 318/2021

Şedinţa publică de la 28 [...] 2021

Completul compus din:

[...] [...] [...]

Judecător [...] [...]

Grefier [...] [...] [...]

Pe rol pronunţarea apelului declarat de apelantul [...] [...] [...], domiciliat în  [...], [...], nr. 13, bl. 13, ap. 21, judetul [...], [...] [...] cu domiciliu ales  LA [...] [...] din comuna [...],  str. [...], nr. 18, judetul [...], în contradictoriu cu intimatii [...] [...] [...] SA, cu sediul în [...], str.[...], nr. [...],  sector 1, [...] [...] [...] SA [...] [...], cu sediul în [...], str. [...], nr. 16, bl. 22, [...], judetul [...],  [...] [...] [...] [...] [...] [...] [...] [...] SA, cu sediul în [...], str.[...], nr. [...],  sector 1, [...] [...] [...], cu sediul în [...], sector 1, str. [...] [...], nr. 79, [...] [...] [...] ...-[...] [...] [...] [...] [...], cu sediul în [...], sector 1, str. [...] [...], nr. 79, având ca obiect constatare nulitate act împotriva sentinţei civile  numărul [...] pronunţată de Judecătoria [...] în dosarul nr. [...].

Dezbaterile  au avut loc în şedinţa publică de la data de 16.09.2021 note consemnate în încheierea de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta  când instanţa în vederea deliberării şi pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunţarea cauzei la data de 30.09.2021, 14.10.2021, apoi pentru astăzi 28.10.2021, când:

INSTANŢA

Deliberând asupra  apelului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului [...] - Secţia a [...] de Contencios [...] şi Fiscal la data de 11.05.2021,  apelantul [...] [...] [...] în contradictoriu cu intimatele [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...], [...] [...] N[...] [...] prin [...] [...] [...] SA, [...] [...] [...], [...] [...] [...] ...-[...] prin [...] [...] [...]  a formulat apel împotriva sentinţei civile nr.[...] pronunţată de Judecătoria [...] în cadrul dosarului nr.[...], criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea acesteia, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.1- 9.4 din Convenţia de credit nr.[...], art. [...] din actul adiţional nr.1/2011 la contract şi art.[...] din actul adiţional nr.2/2012 la contract;  înlăturarea părţii abuzive în sensul stabilizării/îngheţării cursului [...] la cursul din data încheierii convenţiei; obligarea intimatelor să recalculeze ratele aferente creditului sau după caz creanţa cesionată la cursul [...] din ziua încheierii contractului de credit; obligarea intimatelor la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legala aferentă, începând cu data încheierii convenţiei şi până la data restituirii efective; constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.5.2 şi 5.3 din Convenţia de credit, înlăturarea acestora din cuprinsul convenţiei de credit şi stabilirea formulei de calcul a dobânzii în raport de indicele [...] şi marja fixă a băncii de la data încheierii convenţiei,  obligarea intimatelor la recalcularea dobânzii, în raport de indicele [...] şi marja fixă a băncii de la data încheierii convenţiei şi la plata sumelor încasate şi nedatorate în baza clauzelor abuzive, prevăzute la art.5.2 şi 5.3 din contractul de credit; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a invocat aspectul că în mod greşit prima instanţă a apreciat lipsa caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 9.1-9.4 din contract, având în vedere că acestea nu sunt clare şi inteligibile, consumatorul trebuind să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu. Aceasta a menţionat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că şi-a asumat riscul contractării în valută, reţinându-se că a fost opţiunea sa în calitate de consumator  de a contracta într-o anumită monedă, fără a se avea în vedere modalitatea de creditare şi mecanismul aplicat la tragerea creditului, precum şi lipsa de claritate şi transparenţă a clauzelor. Astfel, a precizat aceasta, convenţia ar fi trebui să prevadă în mod inteligibil şi concret modul de plată al ratelor şi mecanismul unui eventual schimb valutar, dacă acesta se impunea. 

A mai susţinut apelantul că aceste clauze nu au fost negociate, neexistând posibilitatea reală de a lua cunoştinţă despre schimbul valutar la care se referă clauza la data încheierii contractului.

A invocat obligaţia de informare a băncii în mod corect, complet şi precis asupra tuturor caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor pentru ca alegerea consumatorului să fie una raţională, în conformitate cu interesele economice sau de altă natură. A mai invocat lipsa bunei-credinţe în conduita băncii, aceasta nedepunând niciun înscris din care să reiasă tragerea creditului în franci elveţieni, tipul de creditare fiind unul special, diferenţiindu-se între moneda de cont şi de calcul care este francul elveţian şi moneda de plată, care este moneda naţională. A menţionat că acest mecanism nu reprezintă o aplicaţie a principiului nominalismului monetar, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond, ci reprezintă o modalitate de conservare a valorilor economice ale împrumutatului, prevăzută exclusiv în favoarea profesionistului.

Deşi moneda în care a fost contractat împrumutul face parte din obiectul principal al contractului, iar cea în care a fost tras creditul nu este [...], clauza prin care riscul valutar este transferat asupra consumatorului astfel că acesta nu poate evalua consecinţele economice, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, este susceptibilă de a fi considerată abuzivă dacă este contrară principiilor bunei-credinţe şi creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

În ceea ce priveşte clauzele prevăzute la art. 5.2-5.3 din contract, apelantul a învederat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că, clauza prevăzută la art. 3 din contract  privind modul de stabilire a dobânzii curente ca fiind formată din indicele marjă fixă a băncii de 6,77 puncte procentuale şi dobânda de referinţă [...] la 3 luni, nu presupune dificultăţi de înţelegere, fiind clară şi inteligibilă. Astfel, a precizat apelantul, în primul rând instanţa de fond analizează clauzele de la art. 5.2 -5.3 din contract prin raportare la clauza de la  art. 3 care nu se referă la modul de stabilire a dobânzii curente, iar în al doilea rând instanţa de fond nu a avut în vedere că marja de 6,77 puncte procentuale nu este prevăzută în contractul iniţial dintre părţi, ci este rezultatul majorării unilaterale efectuate de bancă, în funcţie de politica sa financiară, care nu a fost definită în contract, astfel încât consumatorul să poată anticipa întinderea obligaţiei sale de plată.

Acesta a mai menţionat că în contractul de credit semnat nu este definită o formulă de calcul a ratei dobânzii, nici o perioadă de timp la care banca era obligată să procedeze la actualizarea ratei de dobândă şi nici o valoarea a „marjei” sau o definiţie a acesteia. Astfel formula potrivit căreia dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută fără a exista consimţământul clientului, apare mai generatoare de dezechilibru decât cea anterioară (politica băncii), în condiţiile în care când indicele de referinţă [...] a scăzut (faţă de momentele de referinţă - 13.06.2008), banca nu a modificat dobânda în sensul reducerii ei.

[...], a învederat apelantul că nu a fost informat clar şi precis cât reprezintă dobânda de referinţă şi, la nivelul total al acesteia, la componentele dobânzii, această concluzie impunându-se cu atât mai mult cu cât modificarea ulterioară a unuia dintre aceste componente produce creşterea preţului total, fiind în plus, împiedicat a avea o reprezentare previzibilă a modului de derulare a relaţiei contractuale.

În drept apelul  se întemeiază pe dispoziţiile art. 466 Cod pr. Civ.

În temeiul art. 223 alin.3 Cod pr. Civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea apelului au fost depuse în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri.

Legal citată intimata [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal a formulat întâmpinare prin  care a învederat în esenţă că faţă de principiul nominalismului monetar reglementat de art.1578 Cod Civil  1864 suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, astfel încât este firesc ca împrumutatul să îşi asume riscul valutar  generat de deprecierea  monedei în care îşi realizează veniturile  faţă de moneda în care a contractat creditul şi în care trebuie să îl restituie. Aceasta a mai învederat că, contractul de credit nu are caracter echivoc pentru niciuna dintre părţi, acestea cunoscând încă de la data încheierii contractului întinderea obligaţiilor proprii. [...] obligaţiei de restituire a creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat, cu efectul suportării riscului valutar de către client, este clară şi fără echivoc, nu necesită cunoştinţe de specialitate în vederea analizării acestora şi a fost însuşită de reclamant prin semnarea contractului de credit, care a devenit astfel legea dintre părţile contractante.

A mai menţionat intimata că în speţa de faţă nu poate fi reținută incidenţa cauzei [...] [...] împotriva [...] din 30 aprilie 2014, [...] întrucât situaţia nu este identică cu cea pendinte, ci chiar diferite. Cauza [...] avea ca ipoteză de lucru un contract de credit în forinţi şi o clauză a acestuia care prevedea că determinarea valorii în valută a împrumutului se realizează la cursul de schimb la cumpărarea valutei praticat de bancă, în vigoare la data deblocării fondurilor, în timp ce o altă clauză permitea împrumutătorului să stabilească valoarea în forinţi maghiari a fiecărei rate lunare la cursul de schimb la vânzare al monedei, aplicat de bancă în ziua anterioară scadenţei. În acest context, împrumutatul era ţinut să suporte diferențele de schimb valutar, fără însă ca vreun serviciu de schimb sa fie furnizat de împrumutător.

Or, a precizat intimata, este evident că nu aceasta este situaţia în cazul creditului dedus judecății,  în care apelantul a contractat creditul în [...], i-a fost virată în cont suma exprimată în [...] şi are obligaţia de achita ratele tot în [...], având posibilitatea de a-şi procura liber această valută, iar  posibilitatea băncii  de a converti valuta, la propriul curs, sumele existente în conturile împrumutatului intervine doar în situaţia în care aceasta nu are în contul [...] sumele necesare achitării ratelor şi prin urmare, nu este de natură a atinge libertatea de opţiune în procurarea sumelor necesare de pe piaţa valutară.

A mai arătat intimata  că posibilitatea existenţei unor fluctuaţii ale cursului de schimb valutar  era de la sine înţeleasă, prevăzută şi acceptată de părţi la momentul încheierii contractului, existând posibilitatea ca acest curs să varieze şi în sensul aprecierii leului faţă de [...].

Aceasta a invocat în susţinerea tezei invocate neaplicarea [...] în speţă, dar în acelaşi timp a invocat aplicarea  [...] [...]/CEE.

Totodată, a susţinut că în speţă nu se poate aplica teoria impreviziunii care dealtfel nu a fost invocată de apelant, teorie care este diferită de regimul juridic instituit prin Legea nr. 193/2000, în cauză nu se pune problema nevalabilităţii contractului de credit, iar  la momentul încheierii contractului  nu exista un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât nulitatea nu îşi poate găsi aplicarea. Aceasta a mai susţinut că, chiar dacă s-ar admite  aplicabilitatea art.13 din Legea nr.193/200 modificarea contractului este exclusă în raport de dispoziţiile art.6 din [...] [...]/CEE , instanţa de judecată neputând interveni în locul voinţei părţilor în sensul înlocuirii unor clauze consimţite de acestea cu unele pe care le consideră echitabile.

[...]  a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul întâmpinării.

În temeiul art. 223 alin.3 Cod pr. civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Legal citate, intimatele [...] [...] [...] şi [...] [...] [...] au formulat întâmpinare, prin care au învederat că în mod temeinic şi legal instanţa fondului a constatat că nu poate fi făcută o analiză a caracterului abuziv al acestei clauze întrucât se încadrează în preţul contractului, astfel încât, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, aceasta este exceptată de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive.

Au mai menţionat că în speţă nu este întrunită cerinţa potrivit căreia clauza în discuţie să cauzeze un dezechilibru contractual contrar bunei-credinţe în favoare profesionistului atât timp cât consumatorii au cunoscut încă de la momentul încheierii contractului  aceste informaţii cu privire la dobânda percepută. Totodată, perceperea dobânzii contractuale nu apare ca fiind contrară bunei-credinte, nefiind vorba despre un cost ascuns al creditului.

În plus, au arătat intimatele, marja băncii a rămas fixă pe toata perioada de creditare, aspect reţinut şi de instanţa de fond prin soluţia pronunţată în cauză, iar clauza este exprimată într-un limbaj clar, inteligibil, nu doar din punct de vedere gramatical ci şi din punct de vedere al conţinutului, reclamantul a cunoscut încă de la momentul semnării contractului de credit informaţiile privind dobânda creditului.

În ceea ce priveşte prevederile contractuale cuprinse de art. 9.1-9.4, prevederi pe care apelantul le consideră abuzive, au subliniat intimatele că în cazul creditelor acordate în valută nu există situaţii excepţionale clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o dispoziţie din contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul, obligaţia debitorului fiind aceeaşi de la momentul încheierii contractului, respectiv de a restitui bunuri din categoria celor pe care le-a primit, respectiv de a restitui aceeaşi valută.

Astfel, au precizat că  riscul creşterii cursului de schimb este asumat de către client, în timp ce riscul scăderii cursului de schimb este asumat de către bancă, suma împrumutată fiind în [...], iar de la data încheierii contractului şi până în prezent, cursul [...] a variat cu aproximativ 50%, astfel încât nu se poate susţine existenta unui risc supraadăugat şi, implicit, a impreviziunii, mai mult, apelantul nemotivând sub nicio forma existenţa riscului supraadăugat care l-ar fi împiedicat să îşi îndeplinească obligaţiile asumate în temeiul contractului de credit.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 Cod pr. civ.

Instanţa de apel reţine că prin sentinţa civilă nr. [...] pronunţată de Judecătoria [...] în cadrul dosarului nr.[...] a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor [...] [...] [...] şi [...] [...] [...] şi totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului [...] [...] [...] în contradictoriu cu intimatele [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...], [...] [...] N[...] [...] prin [...] [...] [...] SA, [...] [...] [...], [...] [...] [...] ...-[...] prin [...] [...] [...]  având ca obiect constatare nulitate act.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut ca între reclamant  și pârâta [...] [...] [...] prin [...] [...] s-a  încheiat convenția de credit nr. [...],  privitoare la două împrumuturi de nevoi personale garantate cu ipotecă : de [...] [...], pentru refinanţarea  unor credite la [...] [...] şi [...] şi satisfacerea unor nevoi personale pentru care  există garanții imobiliare, asupra imobilului proprietatea sa din [...], b-dul [...] nr. 13, bl. 13, ap.21, jud.[...].

S-a reţinut de către instanţa de fond că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.5 pct. 5.2 și 5.3 și art. 9  pct. 9.1-9.3, solicitând deci să se constate nulitatea absolută a clauzelor, stabilizarea cursului [...]/LEI la data acordării creditului și stabilirea formulei de calcul a dobânzii în raport de indicele [...] și marja fixă a băncii de la data încheierii convenției.

Instanţa a reţinut în analiza sa că orice contract bancar, cum este şi cel încheiat în cauza de faţă, pe lângă condiţiile de validitate ale oricărui contract, trebuie să fie încheiat cu respectarea exigenţelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori şi ale [...] nr. [...]/CEE, căci, la încheierea acestui contract, pârâta a acţionat ca un profesionist (comerciant – la data încheierii contractului), iar reclamantul avea  calitatea de consumator, astfel încât, pe lângă cerinţele respectării condiţiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credit trebuia să respecte şi cerinţele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire la protecţia consumatorului, în speţa de faţă reclamantul având această calitate.

Conform practicii constante a [...], cât şi a [...], o instanţă poate analiza o clauză care se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp aceasta nu a fost redactată în mod clar şi inteligibil.

Chiar dacă informaţiile furnizate consumatorului înainte de încheierea unui contract îndeplinesc cerinţele de claritate şi de transparenţă care rezultă din art. 5 din directiva, această împrejurare nu poate permite, în sine, excluderea caracterului abuziv al unei clauze. Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil.

Limbajul clar înseamnă exprimarea corectă din punct de vedere gramatical. Însă chiar şi atunci când clauzele au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca l-a informat pe reclamant în legătură cu conţinutul contractului şi că i-a lăsat timp de analiză şi gândire nu înseamnă că a şi negociat contractul.

Limbajul inteligibil înseamnă posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, cu precădere sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-l priveşte (cauza [...]).

Totodată, instanţa de fond a reţinut că art. 3 din [...] [...] atribuie caracterul de clauză abuzivă acelor clauze contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului . Astfel, atât în dreptul intern - art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, cât şi în legislaţia comunitară se pot distinge aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv. [...]. 4 alin. 3 Legea nr.193/2000 instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. Pe de altă parte, nici legea naţională şi nici [...] [...]/CEE nu exclud, de principiu, posibilitatea existenţei unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul, art. 4 alin. 3, teza 1.

Instanţa  a  apreciat în considerentele sale că la încheierea unui contract de credit se nasc obligaţii şi responsabilităţi importante în sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie să fie conştient. Nu se poate admite ca debitorul să-şi dea acordul la semnarea convenţiei de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implică (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp), iar atunci când se pune problema executării propriilor obligaţii, să invoce faptul că măsurile băncii sunt neechivoce, nejustificate şi abuzive.

Instanţa a mai reţinut că părţile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamantă la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plăţii ratelor lunare în valuta în care a fost primit creditul , conform art. 9.2 ( ” [...] ratelor lunare se va efectua de către Client în conturile curente ale [...] deshise la Bancă în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul “ ).

Contractul a fost încheiat în [...] la solicitarea expresă a Clientului, fiind semnat prin acordul părţilor, devenind incidente prev. art.969 [...]. 1864, cu atât mai mult cu cât împrumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului. Prin urmare, clientul a optat pentru primirea unei sume de bani în franci elveţieni şi s-a obligat să returneze suma primită în aceeaşi monedă. Ca urmare a manifestării de voinţă a părții, în cadrul contractului de credit încheiat de părţi s-au introdus date referitoare la moneda creditului. Pe de altă parte, la data semnării contractului, partea a avut de ales dintre ofertele băncii, pe cea mai avantajoasă pentru el la acel moment, dat fiind că împrumuturile în [...], erau mai accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) şi acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care au beneficiat şi reclamanţii.

S-a apreciat că dispoziţiile Legii nr.193/2000 nu sunt menite a crea o nouă ordine de drept în care contractul să devină lipsit de forţă obligatorie, ci au menirea de a particulariza dispoziţiile legale generale aplicabile in rem şi in personam .

Obligaţia de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferată în totalitate în sarcina [...], câtă vreme nicio prevedere legală nu impune o asemenea obligaţie furnizorilor de servicii financiare. În consecinţă, clientul erau cel care trebuiau să analizeze posibilitatea evoluţiei nefavorabile (crescătoare) a monedei în care s-a contractat creditul, având în vedere că şi-au asumat riscul accesării unui împrumut în [...], cu atât mai mult cu cât împrumuturile în [...] erau uşor accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) şi acces la o sumă mai mare de bani.

S-a mai reţinut că deşi este adevărat că la momentul actual, se restituie datoria la un curs de schimb al francului elveţian dramatic majorat faţă de momentul contractării creditului, acest aspect ţine de natura contractului semnat de părţi, care este unul aleatoriu. Este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor, întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută, de care partea trebuia să fie conştient la momentul la care şi-a luat acest angajament.

Chiar dacă reclamantul susţine că nu avea  cum să prevadă ca şi un consumator mediu şi normal o evoluţie atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elveţian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piaţa interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru îngheţarea cursului de schimb al [...] la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.

În prezenta cauză însă, s-a constatat de către instanţa de fond că nicio dispoziţie contractuală nu impunea părții să cumpere [...] de la banca împrumutătoare, astfel încât nu se pune problema suportării de către aceştia a unor sume reprezentând diferenţe de curs valutar.

Prin urmare, instanţa a apreciat că nicio dispoziţie legală internă sau de drept internaţional aplicabilă nu interzice acordarea unui credit în valută, iar în măsura în care partea a acceptat oferta băncii în acest sens, nu poate uza ulterior de forţa coercitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru a determina modificarea acestui element esenţial al contractului, impunându-şi propria voinţă în detrimentul cocontractantului. [...] contractul de credit în deplină cunoştinţă de cauză, partea şi-a asumat pe deplin consecinţele contractării unui credit în franci elveţieni, iar evoluţia ulterioară a acestei monede transpune problema pe planul teoriei impreviziunii , iar nu al clauzelor abuzive.

Faţă de cele arătate, a apreciat instanţa că  reclamantul şi-a asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit în altă monedă decât cea în care realiza veniturile. A pretinde in prezent, după atâția ani de la încheierea contractului că banca nu şi-a îndeplinit în mod corect şi complet obligaţia de informare prevăzută de art.18 din OG 21/1992 şi art.57 din [...] 50/2010, doar pentru că executarea contractului a devenit deosebit de oneroasă pentru reclamant, s-a apreciat că este lipsit de fundament, cu atât mai mult cu cât este greu de anticipat evoluţia unei monede străine pe o perioadă atât de îndelungată chiar şi de către instituţiile de credit.

Prin această atitudine reclamantul nu face altceva decât să transfere riscul cursului valutar exclusiv în sarcina băncii, deşi partea era conştientă la data contractării creditului în valută de faptul că este un risc asumat. [...] mult, nu poate fi sancţionată pârâta prin transformarea esenţială a contractului de credit într-un mod pe care nu îl doreşte, în condiţiile în care aceasta nu este culpabilă pentru evoluţia cursului de schimb valutar al [...], stabilit în condiţii asupra cărora banca nu îşi poate manifesta în niciun fel influenţa.

În speţă, instanţa a reţinut că, având în vedere contractarea unui credit în [...] şi virarea sumei în această monedă de către bancă, este rezonabil să se presupună că, în urma unei negocieri individuale, reclamantul a acceptat restituirea creditului tot în [...], aceasta fiind regula în dreptul român şi pe piaţa financiară, prevăzută de dispoziţiile supletive ale art. 1578 Cod civil din [...]

Astfel, lipsa dezechilibrului care ar fi produs prin clauzele contestate este evidenţiată şi de faptul că acestea, stipulând restituirea creditului în moneda acordată, nu pun consumatorul într-o situaţie inferioară celei care ar rezulta din dispoziţiile legale supletive din dreptul intern. Chiar dacă aceste clauze nu ar fi fost incluse în contract şi chiar dacă s-ar face abstracţie de ele, prevederile incidente din Codul civil de la 1864 impun restituirea sumei împrumutate în aceeaşi monedă.

De asemenea, în condiţiile în care nu s-a dovedit că pârâta putea anticipa valorile acestor fluctuaţii, nu se poate reţine un dezechilibru nici din această perspectivă şi, cu atât mai puţin, faptul că parata a acţionat contrar cerinţelor bunei-credinţe.

În cazul contractului de credit, prestaţia esenţială a băncii este punerea la dispoziţie a sumei împrumutate, iar prestaţia esenţială a împrumutatului este restituirea capitalului şi a dobânzii (care reprezintă preţul creditului). Or, acestea sunt indisolubil legate de moneda creditului, neputându-se considera că face parte din obiectul contractului doar suma numerică indicată, nu şi moneda. Totodată, clauzele contractuale nu presupun dificultăţi de înţelegere, fiind clare şi inteligibile, iar cel mai puţin avizat consumator putea să înţeleagă că are obligaţia de a achita, lunar, sumele în franci elveţieni, aspect menţionat în mod expres atât în clauzele contractuale, cât şi în graficul de rambursare. [...] cursului valutar nu este de natură a afecta caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate şi al monedei creditului, întrucât profesionistul nu putea să prevadă modalitatea concretă în care cursul va varia, pentru a introduce în contractul de credit.

De asemenea, s-a apreciat a fi neîntemeiată şi invocarea de către reclamant a hotărârii [...] de Justiţie a [...] Europene din data de 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza [...], [...] [...] împotriva [...] [...] [...], întrucât situaţia de fapt şi cea juridică din prezentul litigiu sunt diferite de cele avute în vedere în hotărârea respectivă, întrucât reclamantul a contractat creditul în [...], i-a fost virată în cont suma exprimată în [...] şi şi-a asumat obligaţia de a achita ratele în [...], având totodată posibilitatea de a-şi procura liber această valută.

S-a mai apreciat că posibilitatea acordată băncii prin clauza cuprinsă în contract de a aplica propriul curs valutar pentru transformarea sumelor de bani aflate în conturile împrumutatului în moneda în care a fost acordat creditului nu reprezintă o clauză abuzivă, întrucât aceasta intervine numai dacă ratele de credit nu sunt achitate de către împrumutat la scadenţă, astfel încât consumatorul are posibilitatea ca, până la data scadenţei, să beneficieze de cursul de schimb cel mai favorabil pentru a cumpăra valuta în care trebuie achitată rata lunară. Aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât sunt aplicabile numai în situaţia în care împrumutatul îşi încalcă obligaţiile contractuale şi beneficiază de serviciul de schimb valutar pe care pârâta îl prestează cu privire la sumele existente în conturile deschise în alte valute.

Instanţa a mai reţinut că, întrucât contractul de credit reprezintă o specie a contractului de împrumut de consumaţie, se aplică principiul nominalismului monetar, instituit de art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil în speţă în temeiul art.3 şi art.102 din Legea nr. 71/2011), care are o reglementare legală, astfel încât achitarea ratelor în moneda acordată ([...]), indiferent de fluctuaţiile acesteia, nu poate fi considerată abuzivă, în conformitate cu art.3 alin.2 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte clauzele de la art. 5.2 şi art. 5.3 din contract, s-a reţinut de către instanţa de fond că prin actele adiționale la convențiile de credit, modalitatea de calcul a dobânzii a fost adaptată prevederilor [...] 50/2010, fiind formulate astfel:  3.1 La data încheierii prezentului act adițional, rata dobânzii curente este de [...] pe an și va fi variabilă trimestrial conform următoarei formule de calcul : dobânda de referință + marja băncii. La data semnării act adițional, valoarea dobânzii de referință este de 0,22 % iar marja băncii de [...]. 3.3. [...] de dobândă este variabilă și se modifică trimestrial în funcție de valoarea dobânzii de referință –[...] [...] la 3 luni.

Din înscrisul depus de pârâta [...] [...] SA, cu privire la evoluția dobânzii pentru creditele contractate de reclamant,  a rezultat că marja băncii a rămas fixă pe toată perioada de creditare 2008-2015 - [...]  (până la data declarării scadentei anticipate și cesiunii creditului) iar rata dobânzii  a fost în scădere de la 6,99 în 2008, 2009,2010  la [...] în 2015 .

S-a reţinut că deși clauzele privind dobânda fac parte din obiectul contractului având în vedere că dobânda reprezintă o contraprestație esențială a contractului de împrumut cu titlu oneros care îl caracterizează, reprezentând prețul folosinței banilor, excluderea prevăzută de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 operează doar în cazul în care clauza este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil.

 În acest sens,  a precizat instanţa că stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei cu pricina se raportează la un consumator ce deţine un standard mediu de cunoştinţe, normal informat și suficient de atent și de avizat, conform art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 şi jurisprudenţei [...] (C-210/96, [...], [...] [...] împotriva [...] des [...], 16 iulie 1996, pct. 31 şi 37). [...] privind transparența clauzelor contractuale trebuie înțeleasă în mod extensiv, iar nu redusă la numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucât sistemul de protecție pus la dispoziție de către legislația protecției consumatorului se întemeiază pe ideea unui nivel inferior de informare a consumatorului față de profesionist. [...], consumatorul trebuie să poată să prevadă pe baza unor criterii clare și inteligbile consecințele economice care rezultă în ceea ce îl privește ([...] [...] [...] și [...][...]ne[...] împotriva [...] [...][...]).

Din această perspectivă, instanţa a constatat că respectiva clauză contractuală prevăzută la art. 3 privind modul de stabilire a dobânzii curente ca fiind formată din indicele marja fixă a băncii de 6,77 puncte procentuale și dobânda de referință [...] la 3 luni nu presupune dificultăţi de înţelegere, fiind clară şi inteligibilă, sub aspect gramatical și este clară și inteligibilă sub aspect economic, consumatorul fiind capabil să anticipeze consecințele economice în ceea ce îl privește. Tot în acest sens, instanța a reținut că formula de calcul a dobânzii curente stabilite în contract este una transparentă fiind bazată pe elemente obiective, care nu depind de voința exclusivă a niciuneia dintre părți, fiind utilizat un indice de referință interbancar aferent monedei în care a fost acordat creditul, respectiv [...] la 3 luni corespunzător [...], a cărei valoare se stabilește  în mod liber și independent pe piața interbancară. precum și o marjă fixă de 6,77 %, nefiind prevăzută nicio clauză care să permită băncii modificarea unilaterală a acestei clauze sau a valorii indicelui de referință.

De asemenea, instanța a reținut că această formulă de calcul corespunde și prevederilor art. 37 din [...] nr. 50/2010, care prevăd obligativitatea unei astfel de formule de calcul a dobânzii pentru contractele de credit.

[...] mult, instanța a reținut că nici formula de calcul a dobânzii pentru perioada 2008-2010, ca fiind un procent de [...] nu presupune dificultăți de înțelegere și nu conține elemente aleatorii și nedeterminate, cu atât mai mult cu cât valoarea lunară a acesteia a fost menționată în graficul de rambursare, astfel încât partea putea lesne anticipa întinderea obligației de plată.

[...] neîntemeiat al cererii s-a apreciat că rezultă și din faptul că prevederile art. 5.2 și 5.3 nu mai produc nici un efect din 2010 întrucât au fost deja înlocuite cu cele prevăzute în  actul aditional nr.1/ august 2010 când s-a procedat la  stabilirea noii formule de calcul a dobânzii care răspunde întrutotul pretenției  actuale a reclamantului de a se calcula dobânda în funcție de indicele [...] şi marja fixă  de la data încheierii convenţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  apelantul [...] [...] [...], solicitând schimbarea acesteia, iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată, constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.1- 9.4 din Convenţia de credit nr.[...], art. [...] din actul adiţional nr.1/2011 la contract şi art.[...] din actul adiţional nr.2/2012 la contract;  înlăturarea părţii abuzive în sensul stabilizării/îngheţării cursului [...] la cursul din data încheierii convenţiei; obligarea intimatelor să recalculeze ratele aferente creditului sau după caz creanţa cesionată la cursul [...] din ziua încheierii contractului de credit; obligarea intimatelor la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legala aferentă, începând cu data încheierii convenţiei şi până la data restituirii efective; constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.5.2 şi 5.3 din Convenţia de credit, înlăturarea acestora din cuprinsul convenţiei de credit şi stabilirea formulei de calcul a dobânzii în raport de indicele [...] şi marja fixă a băncii de la data încheierii convenţiei,  obligarea intimatelor la recalcularea dobânzii, în raport de indicele [...] şi marja fixă a băncii de la data încheierii convenţiei şi la plata sumelor încasate şi nedatorate în baza clauzelor abuzive, prevăzute la art.5.2 şi 5.3 din contractul de credit; cu cheltuieli de judecată.

Analizând apelul prin prisma  limitelor stabilite expres de apelant potrivit dispoziţiilor art. 477 alin.1 Cod pr. Civ, precum şi având în vedere probele administrate, Tribunalul apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.477 alin.1 Limitele efectului determinate de ceea ce s-a apelat (1) Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Cu titlu preliminar, Tribunalul reţine că apelul este o cale ordinară şi devolutivă de atac, provocând rejudecarea în fond a pricinii, în  limitele a ceea ce s-a judecat în primă instanţă şi a ceea ce s-a criticat prin cererea de apel.

Prin urmare,  devoluţiunea prezentului apel va fi limitată la cererea şi motivele de apel invocate de părţi.

În fapt Tribunalul reține că la data de 13.06.2008 între [...] [...] [...] SA [...] [...] şi [...] [...] [...]  a fost încheiat contractul de credit nr. [...] privitoare la două împrumuturi de nevoi personale garantate cu ipotecă pentru suma de [...] [...], pentru refinanţarea  unor credite la [...] [...] şi [...] şi satisfacerea unor nevoi personale pentru care  există garanții imobiliare, asupra imobilului proprietatea sa din [...], b-dul [...] nr. 13, bl. 13, ap.21, jud.[...](filele [...] dosar fond).

Prin Actul Adiţional nr. 1/29.07.2011 şi Actul Adiţional nr.2/20.06.2012 părţile au convenit modificarea clauzelor contractuale de la  art. 5 punctul 5.5., art.7 punctul 7.11,  art. 9 punctul 9.1, art.10, art.12 punctul a)  din Contractul de credit nr. [...](filele [...] dosar fond).

Se reţine astfel că deşi ambele acte adiţionale fac trimiteri la alte modificări efectuate prin acte adiţionale anterioare(art. I din actele adiţionale), primul act adiţional are nr.1/29.07.2011, deci rezultă că nu a existat niciun act adiţional anterior, astfel încât prevederile art. 9.2-9.4  şi art. 5.2 şi art. 5.3 din contract se află în fiinţă  cel puţin la data de [...] primului act adiţional), astfel cum au fost stabilite iniţial de părţile contractante prin convenţia de credit [...] .

La data de 25.09.2013 [...] [...] [...] SA a cesionat creanţa totală provenită din contractul de credit anterior menţionat  în favoarea [...] [...] [...]. prin [...] [...] [...], iar la data de 27.09.2018  [...] [...] [...]. a cesionat în totalitate creanţa din contractul de credit anterior menţionat către [...] [...] [...], toate cesiunile de creanţă fiind notificate apelantului, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la filele [...] dosar fond).

Se mai reţine  de către Tribunal că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa  de fond a constatat că, creditul a  fost acordat efectiv în [...], a fost deschis un cont în [...] la bancă iar [...] [...]  a virat suma în [...] în contul respectiv, iar rambursarea urma să se efectueze  în moneda în care s-a acordat creditul, conform art.9.1-9.4 din contractul de credit încheiat între părţi. Creditul nu a fost  denominat în [...] ci a fost acordat în [...] şi ulterior s-a efectuat conversia creditului într-o monedă de circulaţie pe piaţa românească.

În drept, Tribunalul reţine, că, întrucât nu a fost contestată calitatea de profesionist a băncii şi nici faptul că apelantul persoană fizică a acţionat în afara ariei lui de expertiză, aşadar în calitate de consumator, instanţa de apel va porni în analiza sa de la premisa că acest contract este supus reglementărilor instituite prin [...] nr. [...]/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii şi implicit Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, care a transpus această directivă.

Conform art.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori: (1) Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.(2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.(3) Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Conform art.4 din Legea nr.193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.(…)(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Conform art.6 din Legea nr.193/2000: Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Conform art.7 din Legea nr.193/2000: În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.

Conform art.13 din Legea nr.193/2000: (1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. [...] Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.(4) Hotărârea este supusă numai apelului.

Conform art.14 din Legea nr.193/2000: [...] prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile [...] civil şi ale [...] de procedură civilă.

[...] privind caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9.1- 9.4 din contract: 

Se reţin dispoziţiile contractuale al căror caracter a fost solicitat a fi constatat abuziv de către apelant, astfel:

„9.1 [...] creditului se va face în  300 rate lunare egale (formate din rate de principal şi dobânda) la  data scadenţelor lunare, conform [...] de rambursare din Anexa nr. 1 care face parte din prezentul contract. Clientul acceptă faptul că acest grafic poate fi modificat unilateral de către Bancă în cazul modificării nivelului ratei de dobândă curentă conform [...]. 5.2.

9.2 [...] ratelor lunare se va efectua de către Client în conturile curente ale [...] deschise la Bancă în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul. Clientul poate opta şi pentru depunerea sumelor datorate în orice altă monedă pentru care [...] are deschis un cont curent, [...] având dreptul să  realizeze conversia valutară începând cu ora 00 a datei scadentei lunare, folosind cursurile de schimb practicate de Bancă la acea dată, cu respectarea  normelor legale în vigoare. [...] are dreptul la libera alegere a ordinii în care va utiliza disponibilitățile din conturile deschise în diferite valute, iar utilizarea disponibilităţilor respective se va face până la limita rambursării integrale a sumelor datorate.

9.3 Clientul autorizează [...], în mod irevocabil şi necondiţionat, să debiteze contul său curent în valuta creditului şi orice alte conturi în alte valute deținute de către Client la Bancă, pe întreaga durată a prezentului contract în vederea plăţii ratelor lunare datorate, a dobânzilor, comisioanelor şi a oricăror altor sume, inclusiv din executarea silită datorate conform prezentului contract. [...] are dreptul, dar nu şi obligația de a efectua aceste operațiuni.

9.4 Clientul autorizează [...] să facă în numele şi pe conturile sale, până la nivelul sumelor datorate, orice operațiune considerată necesară, inclusiv de schimb valutar. [...] se va face la cursurile de schimb valutar practicate de Bancă la acea dată, cu suportarea de către Client a tuturor comisioanelor, spezelor şi a taxelor aferente acestor operațiuni. [...] are dreptul, dar nu şi obligația de a efectua aceste operațiuni.”

Prin Actul Adiţional nr. 1/29.07.2011-art.[...] clauza prevăzută la art. 9.1 s-a modificat astfel:

„ Pe o perioadă de 6 luni, calculată începând cu data de 29.07.2011, Clientul va trebui să achite lunar suma de 200 [...] conform graficului de rambursare informativ cuprins în Anexa 1 la prezentul Act Adiţional, care este parte integrantă din Contractul de credit.

Pe perioada de suspendare, sumele rămase neachitate de către client(principalul, dobânda, şi/sau  comisioane lunare, etc.) vor fi cumulate, iar suma rezultată(diferenţa de plată) va fi împărţită în mod  egal pe numărul de luni rămase până la rambursarea totală a creditului şi se va regăsi în graficul de rambursare ce va fi înmânat clientului/împrumutatului.

La expirarea celor 6 luni, rambursarea creditului se va face conform graficului de rambursare menţionat la alineatul anterior, care este parte integrantă la Contractul de credit. Clienţii acceptă  faptul că la expirarea celor 6 luni, acest grafic  se va modifica trimestrial ca urmare a aplicării noii  valori a ratei de refrinţă conform art. 27 din [...] nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori fără a fi necesară încheierea unui act adiţional la contractul de credit.”

Prin Actul Adiţional nr. [...]. [...] clauza prevăzută la art. 9.1 s-a modificat astfel:

„ Pe o perioadă de 6 luni, calculată începând cu data de 20.06.2012, Clientul va trebui să achite lunar suma de 280 [...] conform graficului de rambursare informativ cuprins în Anexa 1 la prezentul Act Adiţional, care este parte integrantă din Contractul de credit.

Pe perioada de suspendare, sumele rămase neachitate de către client(principalul, dobânda, şi/sau  comisioane lunare, etc.) vor fi cumulate, iar suma rezultată(diferenţa de plată) va fi împărţită în mod  egal pe numărul de luni rămase până la rambursarea totală a creditului şi se va regăsi în graficul de rambursare ce va fi înmânat clientului/împrumutatului.

La expirarea celor 6 luni, rambursarea creditului se va face conform graficului de rambursare menţionat la alineatul anterior, care este parte integrantă la Contractul de credit. Clienţii acceptă  faptul că la expirarea celor 6 luni, acest grafic  se va modifica trimestrial ca urmare a aplicării noii  valori a ratei de refrinţă conform art. 27 din [...] nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori fără a fi necesară încheierea unui act adiţional la contractul de credit.”

Prioritar, faţă de critica adusă de apelant aprecierilor eronate asupra noţiunii de  negociere” de către instanţa de fond , Tribunalul va analiza aceste aspecte având în vedere că acest aspect este comun tuturor clauzelor contractuale.

În acest sens, Tribunalul reţine că potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000  (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă aşadar că legea instituie o prezumţie de lipsă a negocierii în cazul contractelor standard al căror conţinut este redactat de către profesionist, fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, prin prezumţie legală înţelegându-se potrivit art.327 Cod pr. civ consecinţele pe care legea le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Conform art.328 Cod pr. Civ., prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia a fost instituită prezumţia, acesta însă având obligaţia de a face dovada faptului vecin şi conex pe care se întemeiază aceasta. Cu alte cuvinte, partea în favoarea căreia operează prezumţia legală trebuie mai întâi să facă dovada faptului cunoscut, vecin şi conex, din a cărui existenţă este dedus faptul necunoscut.

[...] aceste principii la speţă, rezultă că pentru a activa prezumţia de lipsă a negocierii, intimata bancă avea obligaţia de a face dovada caracterului standard, preformulat al conţinutului contractului. Or, o atare dovadă a fost făcută în speţă cât timp la dosar, în primul ciclu procesual, a fost depus contract de credit care nu a fost completat decât cu datele de identificare ale apelantului, obiectul, destinaţia şi durata contractului, ceea ce conduce la concluzia că acesta a fost redactat în prealabil de către bancă în ceea ce priveşte restul clauzelor contractuale. De asemenea, din analiza conţinutului convenţiei rezultă că acesta este unul standard, aplicabil unei întregi categorii de produse bancare (contracte de credit în lei, euro sau [...]).

Prin urmare, raportat la calitatea intimatei [...] [...] [...] SA, [...] [...] [...] [...] [...] de instituţie bancară şi la conţinutul concret al contractului instanţa de apel va considera că acesta este unul standard, pre-redactat de către bancă.

În aceste condiţii, se activează prezumţia de lipsă a negocierii ce poate fi răsturnată prin administrarea probei contrare care, potrivit art.249 Cod pr. Civ., incumbă băncii şi constă în dovedirea de către aceasta a faptului că împrumutatul a negociat în mod direct şi a influenţat conţinutul contractului. În prezenţa unei astfel de dovezi se prezumă în mod absolut că prevederile contractuale sunt rezultatul negocierii efective dintre părţi, al autonomiei de voinţă, ceea ce justifică pe deplin forţa obligatorie a convenţiei, legea părţilor.

Or, în speţă intimata bancă nu a dovedit că prevederile contractuale privitoare la dobândă reprezintă rezultatul negocierii efective şi directe dintre părţi, simpla împrejurare că apelantul ar fi  avut cunoştinţă în faza precontractuală despre conţinutul contractului, că a avut posibilitatea de a alege dintre mai multe produse disponibile pe piaţa bancară ori că a semnat contractul în cunoştinţă de cauză cu privire la conţinutul contractului, neputând fi asimilată unei negocieri propriu-zise a clauzelor privind riscul valutar şi dobânda contractuală.

O altă interpretare ar fi de natură să facă imposibilă orice verificare a caracterului abuziv în măsura în care contractul a fost însuşit prin semnătură de părţi întrucât în lipsa consimţământului împrumutatului  (lipsa semnăturii) nu putem discuta despre un contract. Prin reducerea la absurd, aplicând raţionamentul intimatei bancă ar rezulta că se poate proceda la verificarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale doar în cazul celor care nu au fost însuşite prin semnătură, ceea ce în mod evident nu corespunde voinţei legiuitorului.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul apreciază că nu s-a făcut dovada în speţă a caracterului negociat al clauzelor privind riscul valutar şi dobânda contractuală, ceea ce face posibilă verificarea de către instanţă a caracterului abuziv.

Cu privire la clauza privind riscul valutar, intimatele toate  au susţinut că este exclusă de la verificarea caracterului abuziv, încadrându-se în excepţiile reglementate de dispoziţiile [...] [...], respectiv de Legea nr.193/2000.

În ceea ce priveşte prima excepţie, reglementată de art.1 alin.2 din [...] [...] transpus prin art.3 alin.2 din Legea nr.193/2000, intimata a susţinut şi prima instanţă a admis că o clauză contractuală precum cea în cauză redă dispoziţiile art.1578 din vechiul Cod civil care reglementează principiul nominalismului în cazul contractelor de împrumut de folosinţă a unei sume de bani, fiind exclusă de la verificarea caracterului abuziv.

Cu privire la acest aspect Tribunalul reţine că potrivit art.1 alin.2 din [...] [...] „Dispozițiile prezentei directive nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozițiile ori principiile din convențiile internaționale la care statele membre sau Comunitatea sunt părți, în special în domeniul transportului.”

Prin hotărârea pronunţată la data de 09.07.2020 în cauza [...] NG, OH împotriva SC [...] [...] SA, [...] de Justiţie a [...] Europene a fost chemată să stabilească dacă articolul 1 alineatul (2) din [...] [...] trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

În analiza acestui aspect, [...] a reţinut că „24. Această excludere este de strictă interpretare, iar aplicarea sa presupune îndeplinirea a două condiții, și anume, pe de o parte, clauza contractuală trebuie să reflecte un act cu putere de lege sau o normă administrativă, iar pe de altă parte, actul sau norma respectivă trebuie să fie obligatorie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2020, [...] del Moral [...], [...], [...], punctele 30 și 31, precum și jurisprudența citată).

[...] cum reiese din cuprinsul celui de al treisprezecelea considerent al [...] [...], expresia „acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii”, care figurează la articolul 1 alineatul (2) din aceasta, se referă și la normele care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante, cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, [...] [...], [...], [...], punctul 26, și Hotărârea din 3 aprilie 2019, [...] [...], [...], [...], punctul 29).

26 [...] a statuat în mod repetat că această excludere de la aplicarea regimului [...] [...] este justificată de faptul că, în principiu, se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la anumite contracte (a se vedea Hotărârea din 21 martie 2013, [...] [...], [...], [...], punctul 28, precum și Hotărârea din 20 septembrie 2018, [...] [...] și [...] [...], [...], [...], punctul 53).

27 Prin urmare, împrejurarea că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la anumite contracte nu constituie o condiție pentru aplicarea excluderii prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din [...] [...], ci justificarea unei astfel de excluderi.

[...] că, pentru a stabili dacă condițiile excluderii prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din [...] [...] sunt îndeplinite, [...] a statuat că îi revine instanței naționale sarcina să verifice dacă clauza contractuală vizată reflectă dispoziții de drept național care se aplică în mod imperativ între părțile contractante independent de alegerea lor sau dispoziții de natură supletivă și, prin urmare, aplicabile automat, cu alte cuvinte în lipsa unui acord diferit între părți în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, [...] [...], [...], [...], punctul 26, Hotărârea din 10 septembrie 2014, [...] [...], [...], punctul 79, Hotărârea din 20 septembrie 2017, [...] și alții, [...], [...], punctele 29 și 30, precum și Hotărârea din 3 martie 2020, [...] del Moral [...], [...], [...], punctul [...]

[...] a mai statuat că „29. (...) din decizia de trimitere reiese că clauza stipulată în secțiunea 4 punctul 1 din condițiile generale ale contractului de refinanțare al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal prevede că „orice plată efectuată în baza convenției se va face în moneda creditului[…]”.

30 Instanța de trimitere a subliniat în plus că o astfel de clauză reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era consacrat la articolul 1578 din Codul civil. În temeiul acestuia, „debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății”. Pe de altă parte, această instanță a calificat articolul 1578 din Codul civil ca fiind o dispoziție legală de natură supletivă, cu alte cuvinte o dispoziție care se aplică contractelor de credit atunci când părțile nu au convenit altfel.

31 Prin urmare, din moment ce, potrivit instanței de trimitere, clauza din condițiile generale al cărei caracter abuziv este invocat de reclamanții din litigiul principal reflectă o dispoziție de drept național care este de natură supletivă, ea intră sub incidența excluderii prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din [...] [...].”

Din analiza acestor considerente rezultă că în măsura în care reprezintă o aplicaţie a unei norme legale interne, indiferent dacă aceasta este imperativă sau supletivă, clauza respectivă este exclusă din domeniul de aplicare al directivei. Excluderea se bazează pe prezumţia legitimă că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la anumite contracte şi este de strictă interpretare, revenind instanţei naţionale să stabilească dacă dispoziţia contractuală reflectă o normă din dreptul intern cu caracter supletiv.

În consecinţă, Tribunalul trebuie să analizeze cu prioritate dacă prevederile contractuale din art.9.1.-9.4 potrivit cărora creditul trebuie rambursat în valuta în care a fost acordat creditul reprezintă sau nu o aplicaţie a normei prevăzute de art.1578 Cod civil 1864 care reglementa principiul nominalismul monetar, în vigoare la data încheierii contractului.

Astfel, conform acestor dispoziţii „(1) Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. (2) [...] o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii”.

Acelaşi principiu este consacrat şi de Noul Cod Civil care, în art. [...], prevede că „(1) În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutatul este ţinut să restituie aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora. (2) În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel”.

Potrivit acestor prevederi, împrumutatul va restitui suma efectiv împrumutată, chiar şi în ipoteza unor eventuale modificări ale valorii monedei. Prin urmare, obligaţia de restituire urmează să aibă loc în acelaşi număr de unităţi monetare remise împrumutatului, indiferent de eventuala schimbare a valorii între punctul de plecare şi scadenţă.

[...] aceste dispoziţii la speţă, Tribunalul constată că şi în măsura în care părţile nu ar fi prevăzut în mod expres în contract obligaţia împrumutatului de a restitui suma împrumutată în valuta în care a fost acordată, [...], prevederile art.1578 [...]. ar fi constituit temei pentru o atare obligaţie, această dispoziţie legală fiind aplicabilă raportului juridic dintre părţi.

Rezultă astfel că părţile nu au derogat de la dispoziţiile art.1578 [...]., art.9.1-9.4 din contract constituind o aplicaţie a acestor dispoziţii legale.

Or, în aceste condiţii, astfel cum a statuat [...], clauza care reflectă o dispoziţie legală supletivă este exclusă din domeniul de aplicare al [...] [...], neputând fi analizată sub aspectul caracterului abuziv, potrivit art.1 alin.2 din directivă. Cu toate acestea, întrucât directiva reglementează un prag minim de protecţie, trebuie admis că în măsura în care legislaţia naţională de transpunere cuprinde dispoziţii mai favorabile, oferind consumatorilor o protecţie sporită, o clauză ar putea face obiectul verificării caracterului abuziv în virtutea dispoziţiilor interne.

Or, dispoziţiile art.1 alin.2 din directivă au fost transpuse în legislaţia internă prin art.3 alin.2 din Legea nr.193/2000 privind protecţia consumatorilor în conformitate cu care „(2) Clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispoziţiilor prezentei legi.”

Din analiza acestor prevederi rezultă că sunt excluse de la verificarea caracterului abuziv clauzele contractuale care reprezintă aplicarea în concret a unor acte normative în vigoare, fiind aşadar incluse atât normele imperative cât şi cele supletive, de la care părţile puteau deroga dar în concret nu au făcut-o.

Rezultă astfel că gradul de protecţie oferit de Legea nr.193/2000 nu este mai larg decât cel instituit de [...] [...].

În aceste condiţii, instanţa de apel constată că art.9.1-9.4 din contractul de credit reflectă principiul nominalismului monetar reglementat de art.1578 [...]. 1864, fiind exclus din domeniul de aplicare a directivei şi prin urmare nu poate face obiectul verificării pe fond a caracterului abuziv.

Acelaşi raţionament juridic se aplică şi art.[...]  din Actul Adiţional nr.1/29.07.2011 şi art. [...] din Actul Adiţional nr.2/20.06.2012.

Prin urmare, toate susţinerile apelantului în sensul neaplicării principiului nominalismului monetar speţie de faţă sunt apreciate de către instanţa de control judiciar a fi neîntemeiate, astfel cum a reieşit din considerentele expuse în paragrafele anterioare.

[...] privind caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5.2 şi art. 5.3 din contract: 

Se reţin dispoziţiile contractuale al căror caracter a fost solicitat a fi constatat abuziv de către apelant, inclusiv a clauzei de la art.5.1 având în vedere criticile aduse de apelaLant cu referire la cuantumul dobânzii stabilite în cuprinsul acesteia, astfel:

„5.1 La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de [...]. Dobânda se stabileşte în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă.

5.2 Dobânda este variabilă în conformitate cu politica [...]. Dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex: [...] (EUR)/[...] ([...]), [...]) etc.), fără a exista consimțământul clientului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.

5.3 Noul procent de dobândă va fi comunicat [...] prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont la adresa de corespondenţă specificată de acesta sau prin afișare la sediile unităților bancare. Clientul consimte că această metodă de notificare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adițional la prezentul contract de credit în acest sens, renunțând la orice plângere/ opoziție/contestaţie ulterioară.”

Cu privire la criticile exprimate în cuprinsul cererii de apel referitoare la dobânda contractuală şi posibilitatea băncii de modificare a acesteia unilateral, în funcţie de „politica băncii”, fără consimţământul clientului, Tribunalul reţine că, în conformitate cu prevederile art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Finalitatea acestei reglementări constă în evitarea utilizării de către consumatori a legislației clauzelor abuzive pentru a contesta preţul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.

Relativ la aceste aspecte, Tribunalul reţine că potrivit jurisprudenţei [...] de Justiţie a [...] Europene (cauza [...], [...], par.49-50), [...] schimb, întrucât articolul 4 alineatul (2) din [...] [...] prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă (Hotărârea [...] și [...]né [...], [...], [...], punctul 42).

50  Totodată, termenii „obiect [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, și serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” care figurează la articolul 4 alineatul (2) din [...] [...], trebuie, în mod normal, să primească în întreaga [...] [...] o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama de contextul acestei prevederi și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea [...] și [...]né [...], [...], punctele 37 și 38).

În continuare, [...] a arătat că 53.  În această privință, deși numai instanța de trimitere are competența de a se pronunța cu privire la calificarea acestor clauze în funcție de împrejurările proprii speței, nu este mai puțin adevărat că este de competența [...] să desprindă din dispozițiile [...] [...], în speță cele ale articolului 4 alineatul (2), criteriile pe care instanța națională poate sau trebuie să le aplice la examinarea unor clauze contractuale în raport cu acestea (Hotărârea [...] și [...]né [...], [...], punctul 45).

Astfel, în ce priveşte noţiunea de clauze contractuale care se circumscriu noţiunii de obiect principal al contractului [...] a statuat (par.56) că  în sensul articolului 4 alineatul (2) din [...] [...], trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător (a se vedea în acest sens Hotărârea [...] și [...]né [...], [...], punctele 49-51).

Având în vedere statuările [...] de la par.53 din hotărâre rezultă că revine instanţei naţionale învestită cu acţiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale competenţa de a stabili dacă o clauză precum cea privind caracterul variabil al dobânzii intră sau nu în obiectul principal al contractului, raportat la împrejurările cauzei, pe baza criteriile oferite de [...].

Or, în lumina jurisprudenţei [...] de Justiţie, în cadrul contractului de împrumut prestaţiile esenţiale sunt punerea la dispoziţia împrumutatului a creditului şi restituirea sumei împrumutate, precum şi plata dobânzii. Prin urmare, prestaţiile împrumutatului care caracterizează contractului de împrumut bancar sunt restituirea creditului şi plata dobânzii în cuantumul convenit, implicit caracterul fix ori variabil al dobânzii.

Rezultă aşadar că, clauzele privind stabilirea caracterului variabil al dobânzii fac parte din noţiunea autonomă de obiect principal al contractului, şi pe cale de consecinţă intră sub incidenţa exceptării de la verificarea caracterului abuziv.

Cu toate acestea, potrivit art.4 alin.6 teza finală din Legea nr.193/2002 (art.4 alin.2 din [...] nr.[...]/CEE), chiar şi clauzele care se circumscriu noţiunii de obiect principal al contractului pot fi verificate sub aspectului naturii abuzive dacă nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Referitor la acest aspect, [...] de Justiţie a [...] Europene a statuat că  (hotărârea din 20.09.2017 cauza [...], [...], par.43) cerința unei redactări clare și inteligibile se aplică chiar și în cazul în care o clauză intră sub incidența noțiunii „obiectul principal al contractului”, aceasta fiind exceptată de la aprecierea caracterului abuziv numai în măsura în care instanța națională consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de profesionist în mod clar și inteligibil (Hotărârea din 3 iunie 2010, [...] de [...] y [...] de [...] de [...], [...], [...], punctul 32).

Astfel, [...] ceea ce privește cerința privind transparența clauzelor contractuale, astfel cum rezultă aceasta din articolul 4 alineatul (2) din [...] [...], [...] a subliniat că această cerință, amintită și la articolul 5 din această directivă, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, ci că, dimpotrivă, întrucât sistemul de protecție pus în aplicare de directiva menționată se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește, printre altele, nivelul de informare, consumatorul se află într o situație de inferioritate față de profesionist, această cerință privind redactarea clară și inteligibilă a clauzelor contractuale și, prin urmare, privind transparența, impusă de aceeași directivă, trebuie înțeleasă în mod extensiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2014, [...] și [...]né [...], [...], [...], punctele 71 și 72, precum și Hotărârea din 9 iulie 2015, [...], [...], nepublicată, [...], punctul 52).

45 Prin urmare, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (Hotărârea din 30 aprilie 2014, [...] și [...]né [...], [...], [...], punctul 75, precum și Hotărârea din 23 aprilie 2015, [...] [...], [...], [...], punctul 50).

46 Această chestiune trebuie examinată de instanța de trimitere având în vedere ansamblul elementelor de fapt pertinente, printre care se numără publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul negocierii unui contract de împrumut (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2015, [...], [...], [...], punctul 75).

47 [...] precis, revine instanței naționale, atunci când ține seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, obligația să verifice că, în cauza respectivă, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său. Joacă un rol decisiv în această apreciere, pe de o parte, aspectul dacă clauzele sunt redactate în mod clar și inteligibil astfel încât să îi permită unui consumator mediu, și anume un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat, să evalueze un astfel de cost și, pe de altă parte, împrejurarea legată de lipsa menționării în contractul de credit a informațiilor considerate, având în vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a încheiat contractul, drept esențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, [...], [...], nepublicată, [...], punctul 66).

48 În final, potrivit unei jurisprudențe constante a [...], pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către profesionist (Hotărârea din 21 martie 2013, [...] [...], [...], [...], punctul 44, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, [...] [...] și alții, [...], [...] și [...], [...], punctul 50).

Rezultă aşadar că cerinţa redactării clare şi inteligibile a clauzelor contractuale trebuie interpretată în mod extensiv, nu doar la nivel gramatical, sub aspectul expunerii transparente a modului în care funcţionează clauza respectivă şi a relaţiei cu alte clauze astfel încât un consumator diligent să poată avea reprezentarea atât a costului total al contractului cât şi a consecinţelor economice ale clauzei respective. În acest demers, este determinantă împrejurarea dacă la momentul încheierii contractului au fost comunicate consumatorului toate informaţiile care pot avea un impact asupra executării obligaţiilor, dacă raportat la aceste elemente un consumator normal informat şi suficient de atent şi de avizat ar fi evaluat acest cost ori dimpotrivă lipsa oricăror informaţii considerate drept esenţiale.

Astfel cum s-a arătat deja în prezentele considerente, cerinţa excluderii clauzelor prevăzute de art. 4 alin. 6  din Legea nr. 193/2000 (art. 4 alin. 2 din  [...]) de la verificare din perspectiva caracterului abuziv are în vedere exprimarea  clară  şi  inteligibilă a acestora.

Faţă de aceste aspecte se reţin dispoziţiile prevederilor contractuale pentru care se va analiza exprimarea clară şi inteligibilă a acestora, respectiv art. 5.2 din contract.

Analizând clauza prevăzută la art. 6.2 din Contract, Tribunalul reţine, spre deosebire de raţionamentul instanţei de fond, intimata bancă unilateral, fără a negocia direct cu împrumutatul, şi-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii curente, în funcţie de „politica băncii”, printr-o clauză care instituie avantaje pentru intimata bancă, permiţându-i să majoreze dobânda arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale împrumutatului, acesta fiind determinat a achita o sumă mai mare de bani decât cea stabilită iniţial prin creşterea ratei împrumutului de rambursat.

Revenind la dispoziţiile art.4 alin. (2) din [...] [...]/CEE şi ale art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 care exclud de la controlul caracterului abuziv clauzele privind preţul, cu condiţia ca acestea să fi fost exprimate clar şi inteligibil,  Tribunalul apreciază că, într-adevăr,  această condiţie nu este îndeplinită în speţă atâta timp cât banca poate modifica în mod unilateral dobânda „în conformitate cu politica băncii”.

Astfel, se apreciază că această clauză pune sub semnul întrebării echilibrul contractual, deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente fără ca noul nivel al dobânzii să fie negociat cu consumatorul.

Se reţine că, în principiu, potrivit  art.1 lit. a) din Anexa nr. 1 a Legii nr.193/2000 o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut în contract şi totodată, cu condiţia informării clientului, care să aibă libertatea de a continua sau rezilia imediat contractul. Prin „motiv prevăzut în contract" în sensul legii se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, va trebui să suporte o dobândă mărită. [...] mult, în eventualitatea unui litigiu, ea trebuie să poată fi verificată de către instanţă.

Clauza care dă dreptul împrumutătorului de a modifica, unilateral, dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menţionat generic, fiind de netăgăduit ca piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează.

Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională, prin raportare la obligaţiile reciproce.

Prin necircumstanţierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând, practic, la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Motivul „în conformitate cu politica băncii” nu îndeplineşte cerinţele susmenţionate, o schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă putând fi apreciată de o alta ca nefiind semnificativă.

Dacă în cazul creditului cu dobândă fixă, părţile  stabilesc o rată unică a dobânzii anuale şi, cunoscând suma creditului acordat, cunosc de la început întinderea exactă a prestaţiilor, în cazul creditului cu dobândă variabilă, suma totală de rambursat nu este cunoscută la semnarea contractului, dar se determină în funcţie de evoluţia indicilor specificaţi în contract.

Astfel,  se reţin în continuare  prevederile de la art.5.2  din Contract potrivit cărora dobânda curentă poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (ex. [...] (EUR)/[...] ([...])/ROBOR (RON) etc..

Din analiza acestei dispoziţii contractuale rezultă că deşi a fost indicat caracterul variabil al dobânzii contractuale precum şi indicele de referinţă, [...], împrumutul fiind acordat în [...], nu au fost stabilite elemente precum obligativitatea operării modificării în funcţie de variaţia indicelui de referinţă, periodicitatea modificării, valoarea indicelui [...] la data încheierii contractului şi valoarea marjei fixe a băncii, ceea ce atribuie un caracter incert, neclar conţinutului acestor elemente şi implicit dobânzii contractuale. Astfel, modul de redactare al clauzei privind caracterul variabil al dobânzii nu este unul transparent întrucât nu prevede în mod univoc mecanismul de modificare al dobânzii ceea ce face posibilă interpretarea clauzei în favoarea profesionistului şi în detrimentul consumatorului şi prin urmare poziţionează consumatorul pe o poziţie de inegalitate, de inferioritate juridică faţă de bancă.

Se apreciază astfel că, în speţă, prin voinţa exclusivă a băncii, aceasta a stabilit o dobândă variabilă în funcţie de propria decizie a băncii, o astfel de clauză fiind  abuzivă, întrucât transformă convenţia de credit într-un contract aleatoriu doar pentru împrumutat. Cu alte cuvinte, obligaţia creditorului de a respecta nivelul ratei dobânzii este sub condiţie pur potestativă, fiind sancţionată potrivit dispoziţiilor de drept comun cu nulitatea absolută (art. 1010 Cod civ.).

În aceste condiţii, Tribunalul apreciază că această clauză contractuală nu respectă exigenţele unei redactări clare şi inteligibile şi prin urmare, poate face obiectul aprecierii naturii sale abuzive.

Prin urmare, Tribunalul va proceda la verificarea pe fond a caracterului abuziv al clauzei de la art.5.2 din Contract,  ceea ce conduce şi la analiza îndeplinirii condiţiilor privind cerinţa bunei-credinţe şi dezechilibrul  semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor,

Se reţin dispoziţiile art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000 prevăzând că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aceste dispoziţii transpun prevederile art.4 alin.1 din [...] [...] care nu face trimitere la dreptul naţional al statelor membre pentru stabilirea înţelesului acestor termeni, astfel că potrivit jurisprudenţei [...] cele două noţiuni, buna-credinţă şi dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor au un înţeles autonom, conţinutul lor neputând fi determinat prin raportare la dreptul intern.

În acest sens, în cauza [...] (Hotărârea din 22 februarie 2018, cauza [...])  [...] a arătat că  30 Astfel, pentru a determina în ce împrejurări se creează, „în contradicție cu cerința de bună credință”, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, instanța națională trebuie să verifice dacă profesionistul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, [...] și alții, [...], [...]0, punctul 57, precum și jurisprudența citată).

În acelaşi timp, în cauza [...] [...] (hotărârea din 14 martie 2013, [...]), [...] a definit cele două noţiuni autonome astfel: pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive. (par.68).

Totodată,  69. În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicție cu cerința de bună-credință”, este important să se constate că, având în vedere al șaisprezecelea considerent al directivei și astfel cum a subliniat, în esență, avocatul general la punctul 74 din concluzii, instanța națională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale.

 Referitor la cerinţa privind existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, Tribunalul reţine că aceasta se analizează în funcţie de plasarea consumatorilor într-o situaţie juridică de inferioritate faţă de profesionist în raport cu cea prevăzută în legislaţia internă.

În speţă, prevederea contractuală referitoare la modificarea dobânzii contractuale în funcţie de dobânda de referinţă variabilă  nu poate fi considerată o clauză exprimată în mod clar şi inteligibil, câtă vreme nu se poate deduce care este mecanismul în funcţie de care poate varia dobânda de referinţă, limitele în care aceasta evoluează, consumatorul (apelantul) nu are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din aceasta, în ceea ce îl priveşte.

[...] reţine Tribunalul că în hotărârea pronunţată în cauza [...] 13 ([...] [...], [...] [...]ne [...] împotriva [...] [...] [...]) [...] [...] de Justiţie a statuat că art. 4 alin. 2 din [...] 93/ 13 trebuie interpretat în sensul că, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze (…), astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Din felul în care este redactată clauza de la art.5.2 din contractul de credit, nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a părţii variabile a dobânzii pe care apelantul trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral şi discreţionar, criteriile în funcţie de care va stabili această componentă a dobânzii.

Prin urmare clauza în discuție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, întrucât plasează consumatorul într-o situaţie juridică inferioară în raport cu banca, acesta fiind obligat să accepte modificarea costului creditului conform deciziei unilaterale a băncii, o astfel de clauză fiind incompatibilă atât cu prevederile art. 969 Cod civ.  1864 cât şi cu prevederile legislaţiei în materia protecţiei consumatorului în vigoare la data încheierii contractului.

Totodată, Tribunalul apreciază că nu este îndeplinită cerinţa bunei-credinţe deoarece intimata bancă  nu a acţionat corect şi echitabil faţă de împrumutat, întrucât nu l-a informat şi nu a specificat în contract valoarea dobânzii de referinţă variabilă, nici situaţiile concrete care ar putea duce la modificarea cuantumului dobânzii curente şi implicit a cuantumului dobânzii şi nici mecanismul unei astfel de modificări, aşa încât banca nu se putea aştepta în mod rezonabil, ca împrumutatul să accepte o astfel de clauză în cazul unei negocieri individuale. 

Or, în condiţiile în care nu au fost indicate în contract în mod clar şi univoc elementele în prezenţa cărora banca poate opera modificarea dobânzii, acest fapt echivalează cu posibilitatea modificării unilaterale a contractului în mod arbitrar, lăsată exclusiv la aprecierea creditorului care va opera modificarea raportat exclusiv la interesele sale economice.

Acest dezechilibru exista de la data încheierii contractului şi rezultă cu precădere din modul în care banca pârâtă a aplicat dispoziţiile contractuale (mai exact a omis să aplice).

Acesta este motivul pentru care, spre deosebire de  opinia instanţei de fond, Tribunalul apreciază caracterul abuziv al clauzei prevăzute la  art.5.2 din contract, impunându-se eliminarea acesteia din contract. 

În ceea ce priveşte susţinerile intimatei bancă din cuprinsul întâmpinării cu privire la încălcarea dispoziţiilor art.6 şi 7 din Legea nr.193/2000 şi ale art. 969 Cod civil 1864, dar şi a jurisprudenţei [...] în această materie referitor la  imposibilitatea intervenirii în contract, prin stabilirea unei noi formule de calcul a dobânzii, în acest sens reieşind şi imposibilitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor art. 37 din OG nr.50/2010, Tribunalul  reţine efectele constatării caracterului abuziv.

 În acest sens se reţine că, potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, clauzele constatate abuzive nu vor produce efecte în privinţa consumatorilor.

 Cu toate acestea, Tribunalul reţine cele statuate prin Hotărârea [...] Europene de Justiţie C-269/19([...] [...] vs.A.A.A.), astfel:

 32 În schimb, atunci când un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, [...] a admis că articolul 6 alineatul (1) din [...] [...] nu se opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul contractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, în situații în care invalidarea clauzei abuzive ar obliga instanța să anuleze contractul în ansamblul său, expunându l prin aceasta pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile, astfel încât acesta din urmă ar fi în acest fel penalizat (a se vedea printre altele Hotărârea din 30 aprilie 2014, [...] și [...]né [...], [...], [...], punctele 80 și 83, Hotărârea din 26 martie 2019, [...] [...] [...]ria și [...]ia, [...] și [...], [...], punctul 56, Hotărârea din 3 octombrie 2019, [...], [...], [...], punctul 48, precum și Hotărârea din 3 martie 2020, [...] del Moral [...], [...], [...], punctul 61).

33 O asemenea înlocuire este deplin justificată în lumina finalității [...] [...]. Astfel, ea este conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din [...] [...], întrucât această dispoziție urmărește să înlocuiască echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților cu un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea între aceste părți, iar nu să anuleze toate contractele care conțin clauze abuzive (a se vedea printre altele Hotărârea din 30 aprilie 2014, [...] și [...]né [...], [...], [...], punctele 81 și 82, precum și jurisprudența citată, Hotărârea din 26 martie 2019, [...] [...] [...]ria și [...]ia, [...] și [...], [...], punctul 57, precum și Hotărârea din 3 martie 2020, [...] del Moral [...], [...], [...], punctul 62).

 34 În cazul în care, într o situație precum cea descrisă la punctul 32 din prezenta hotărâre, instanța națională nu ar putea să înlocuiască o clauză abuzivă cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv și ar fi obligată să anuleze contractul în ansamblul său, consumatorul ar putea fi expus unor consecințe deosebit de prejudiciabile, așa încât caracterul descurajator care rezultă din anularea contractului ar risca să fie compromis. Astfel, în ceea ce privește un contract de împrumut, o asemenea anulare ar avea, în principiu, drept consecință exigibilitatea imediată a sumei împrumutate care rămâne datorată în proporții ce riscă să depășească capacitățile financiare ale consumatorului și, din această cauză, tinde să îl penalizeze mai degrabă pe acesta decât pe împrumutător, care, pe cale de consecință, nu ar fi descurajat să insereze astfel de clauze în contractele pe care le propune (a se vedea printre altele Hotărârea din 30 aprilie 2014, [...] și [...]né [...], [...], [...], punctele 83 și 84, Hotărârea din 26 martie 2019, [...] [...] [...]ria și [...]ia, [...] și [...], [...], punctul 58, precum și Hotărârea din 3 martie 2020, [...] del Moral [...], [...], [...], punctul 63).

35 Pe de altă parte, [...] a declarat de asemenea că articolul 6 alineatul (1) din [...] [...] se opune remedierii lacunelor unui contract, care rezultă din eliminarea clauzelor abuzive care figurează în acesta, numai pe baza unor dispoziții naționale cu caracter general care nu au făcut obiectul unei evaluări specifice din partea legiuitorului în scopul stabilirii unui echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor cocontractanților și care, din acest motiv, nu beneficiază de prezumția lipsei caracterului abuziv, prevăzând că efectele exprimate într un act juridic se completează printre altele cu efectele care decurg din principiul echității sau din obiceiuri, care nu sunt dispoziții supletive și nici dispoziții aplicabile în cazul unui acord între părțile la contract (Hotărârea din 3 octombrie 2019, [...], [...], [...], punctele 61 și 62).

37 Deși modul de redactare a articolului 6 alineatul (1) din [...] [...] nu furnizează nicio indicație în această privință, trebuie subliniat că finalitatea [...] [...] este aceea de a acorda un nivel ridicat de protecție consumatorilor. În special, legiuitorul [...] a indicat în mod expres la articolul 7 din [...] [...], interpretat în lumina celui de al douăzeci și patrulea considerent al acesteia, că autoritățile, printre altele judiciare, trebuie să aibă la dispoziție mijloace adecvate și eficace pentru a împiedica aplicarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

38 În această perspectivă, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctele [...] din prezenta hotărâre, consecințele care trebuie deduse din constatarea caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într un contract încheiat între un profesionist și un consumator trebuie să permită realizarea a două obiective. Pe de o parte, instanța trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părțile la contract pe care aplicarea unei clauze abuzive în privința consumatorului ar fi pus o în pericol. Pe de altă parte, trebuie să se asigure descurajarea profesionistului de a introduce astfel de clauze în contractele pe care le propune consumatorilor.

39 Or, [...] [...] nu urmărește să prevadă soluții uniforme în ceea ce privește consecințele care trebuie deduse din constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Astfel, în măsura în care, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din [...] [...], clauzele abuzive nu pot fi obligatorii pentru consumatori, aceste obiective au putut fi realizate, după caz și în funcție de cadrul juridic național, prin simpla neaplicare în privința consumatorului a clauzei abuzive în cauză sau, în cazul în care contractul nu ar fi putut continua să existe fără această clauză, prin înlocuirea acesteia cu dispoziții de drept național cu caracter supletiv.

[...] consecințe ale constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale nu au însă un caracter exhaustiv.

[...], atunci când instanța națională consideră că contractul de împrumut în cauză nu poate, în conformitate cu dreptul contractelor, să continue să existe din punct de vedere juridic după eliminarea clauzelor abuzive în cauză și nu există nicio dispoziție de drept național cu caracter supletiv sau o dispoziție aplicabilă în cazul unui acord al părților la contract susceptibilă să înlocuiască clauzele respective, trebuie să se considere că, în măsura în care consumatorul nu și a exprimat dorința de a menține clauzele abuzive, iar anularea contractului l ar expune pe acest consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile, nivelul ridicat de protecție a consumatorului, care trebuie să fie asigurat în conformitate cu [...] [...], impune ca, pentru restabilirea echilibrului real între drepturile și obligațiile reciproce ale cocontractanților, instanța națională să adopte, ținând seama de ansamblul dreptului său intern, toate măsurile necesare în vederea protejării consumatorului de consecințele deosebit de prejudiciabile pe care anularea contractului de împrumut în cauză le ar putea provoca, printre altele ca urmare a exigibilității imediate a creanței profesionistului față de acesta.

 42 În această privință, trebuie să se precizeze că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, nimic nu se opune printre altele ca instanța națională să invite părțile să negocieze în vederea stabilirii modalităților de calcul al ratei dobânzii, cu condiția ca aceasta să stabilească cadrul negocierilor respective și ca ele să urmărească stabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților, ținând seama printre altele de obiectivul protecției consumatorului care stă la baza [...] [...].

 [...], după cum [...] a amintit deja, această instanță este obligată să aplice, în măsura posibilului, dreptul său intern astfel încât să fie deduse toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în cauză pentru a atinge rezultatul stabilit la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, și anume ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații pentru consumator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, [...], [...], [...], punctele 52 și 53). [...] este aceeași atunci când trebuie să se determine, în urma constatării caracterului abuziv al unei clauze, consecințele care trebuie deduse din această constatare pentru a asigura, în conformitate cu finalitatea acestei directive, un nivel ridicat de protecție a consumatorului.

 Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei [...] Europene,  se impune înlocuirea clauzei constatate ca fiind abuzivă cu privire la dobândă cu dispoziţii din dreptul intern, în vederea restabilirii echilibrului real între drepturile şi obligaţiile părţilor şi mai ales, în vederea protejării consumatorului.

În susţinerea acestei opinii, se mai reţine din analiza probelor administrate în cauză(înscrisurile emise de către bancă aflate la filele [...] dosar fond) că,  în perioada dintre data de 13.06.2009, ulterior primului an când dobânda era fixă conform art.5.1([...]), şi data  21.09.2010, când potrivit art.5.2 dobânda curentă era variabilă, valoarea dobânzii contractuale a rămas în speţă neschimbată, [...], şi nu a variat deşi valoarea indicelui de referinţă ([...]) a scăzut începând din aprilie [...] august 2010 0,46-0,17. De asemenea, se observă o scădere a indicelui prin raportare la data încheierii contractului când valoarea acestuia era de [...]

Acest fapt a fost posibil întrucât în contract nu s-a prevăzut obligativitatea operării modificării dobânzii de către bancă, în funcţie de variaţiile indicelui [...], indiferent de creşterea ori scăderea acestuia, periodicitatea modificării, valoarea marjei fixe a băncii şi valoarea indicelui [...] la data încheierii contractului.

Acest mod de redactare a contractului a permis băncii să interpreteze şi să aplice clauza contractuală privind caracterul variabil al dobânzii exclusiv în favoarea sa şi în detrimentul consumatorului întrucât  nu a operat aceste modificări în situaţia reclamantului în perioada iunie [...]septembrie 2010, când indicele [...] era în regres (2,75-0,46-0,17) ceea ce ar fi atras în mod firesc şi scăderea cuantumului dobânzii contractuale. 

Se mai reţine că prin actul adiţional nr. [...]. [...]), precum şi prin actul adiţional nr. [...]. [...]), părţile au convenit ca, ulterior perioadei  de 6 luni a plăţilor în sume fixe conform graficelor de rambursare ale noilor acte adiţionale, graficele de rambursare se vor modifica trimestrial  ca urmare a aplicării noii valori a ratei de referinţă conform art. 37 din [...] nr.50/2010, prevederi din care reiese că banca a reglementat ulterior perioada de modificare a ratei dobânzii, stipulând faptul că rata de dobândă este variabilă si se modifică trimestrial în functie de valoarea dobânzii de referinţă astfel : pentru credite în [...] dobânda de referinţă este [...] [...] la 3 luni.

În ceea ce priveste marja băncii, se apreciază din interpretarea art.5.2 din Contractul de credit nr. [...] rezultă că singurul element variabil din compunerea dobânzii este indicatorul de referinţă.

Cum în contract  nu s-a prevăzut posibilitatea majorării de către bancă a marjei fixe de la momentul încheierii contractului,  instanța de control judiciar se va raporta  la marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008, având în vedere că începând cu data de 21.09.2010, ulterior intrării în vigoare a [...] nr.50/2010, marja fixă a băncii a crescut la [...] (plus indicele de referiţă [...] la 3 luni), fără ca banca să justifice această creştere a marjei fixe la 6.77 puncte procentuale.

Sub aparenţa alinierii la dispoziţiile [...] nr.50/2010, banca nu a făcut altceva decât să menţină modificarea unilaterală a dobânzii, practic să o consfinţească, adăugând marje care, în cel mai fericit caz pentru consmator, dacă nu majorează dobânda cu acest prilej, o menţine pe cea deja majorată.

În considerarea celor expuse la paragrafele anterioare cu privire la varianţa indicelui de referinţă [...] nu numai în sens ascendent ci şi în sens descendent, Tribunalul apreciază că banca ar fi avut, în mod evident posibilitatea de a reduce dobânda, pentru că dispoziţiile [...] nr.50/2010 o obligau doar la alinia calculul dobânzii la o anumită formula-Indice ([...]) + [...] băncii), pe care şi-o putea stabili liber, cum dealtfel a şi făcut-o la 6,77 puncte procentuale. Se apreciază din analiza evoluţiei dobânzii contractuale că în fapt, răspunsul băncii la modificările impuse de [...] nr.50/2010 a fost acela de a-şi dimensiona marja la un nivel care să conserve majorarea deja efectuată, menţinând astfel prin efectele ei, aplicabilitatea clauzei contractuale care îi permitea modificarea unilaterală a ratei dobânzii.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că, prin înlocuirea indicelui de referinţă al intimatei bănci cu un indice de referinţă obiectiv, ce este variabil în funcţie de factori externi părţilor,  se va readuce echilibru contractual.

Prin urmare, se apreciază justă modificarea clauzelor contractuale, astfel  că dobânda contractuală stabilită la art. 5.2 din contract va fi în următorul sens: „ pe perioada [...] nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...] are în vedere valoarea [...] de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008” şi  „nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...]  are în vedere marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008”.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei bănci în sensul că  nu se pot aplica retroactiv dispoziţiile art. 37 din [...] nr.50/2010, având în vedere că indicele de referinţă [...] a fost avut în vedere la momentul încheierii contractului, astfel cum reiese din prevederile art. 5.2 din Contract chiar de către intimata bancă, iar marja fixă reprezintă de asemenea marja aplicată de bancă la momentul încheierii tuturor contractelor încheiate de către  instituţia de creditare în acea perioadă.

Prin urmare, nu se poate reţine aplicarea retroactivă a dispoziţiilor invocate de către intimata bancă, atât timp cât este evident că şi aceasta la momentul încheierii contractului de creditare cu consumatorii se raporta tot la aceste elemente, respectiv marja fixă a dobânzii practicată de către bancă şi indicele de referinţă [...] pentru creditele contractate în [...], astfel încât susţinerile intimatei sub acest aspect sunt neîntemeiate.

 În ceea ce priveşte solicitarea apelantului cu privire la restituirea sumelor percepute cu titlu de dobândă, efect al constatatării caracterului abuziv al clauzei contractuale referitoare la dobânda contractuală, la modalitatea de stabilire a acesteia de către instanţa de control judiciar şi prin urmare şi a dispoziţiei instanţei de restituire a sumelor achitate  în plus de apelant, se reţine:

Deşi legislația internă lasă o marjă largă de interpretare, Tribunalul reţine  referitor la efectele nulității clauzelor contractuale abuzive și  întinderea acestora,  punctul 22 din Preambulul la [...] nr. [...]/CEE și  art. 6 al.1, respectiv art. 7 al.1 și 2 din același act normativ, texte legale care statuează:

 “ …statele membre ar trebui să se asigure că nu se includ clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către un vânzător sau furnizor și” [că] „în cazul în care, cu toate acestea, se includ astfel de clauze, acestea nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să creeze obligații pentru părți prin acele clauze, în cazul în care poate continua să existe fără dispozițiile abuzive.”

“(1) [...] membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

“(1) [...] membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori. (2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.”

Din analiza  conținutului art. 6 și 7 din [...] nr. [...]/CEE, se retine ca efectul restitutoriu al constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale din convențiile de credit constituie în mod indiscutabil un mijloc adecvat și eficient prin care se realizează atât protecția drepturilor consumatorului cât și prevenția utilizării clauzelor abuzive în viitor.

Dacă anularea unei prevederi abuzive nu ar avea ca efect restituirea prestațiilor percepute în baza acestora, profesionistul care a utilizat astfel de clauze nu ar fi practic sancționat în niciun fel, lipsirea de efecte a clauzei abuzive exclusiv pentru viitor este o sancțiune insuficientă pentru profesionistul care a utilizat o astfel de clauză, conferindu-i acestuia certitudinea că în ipoteza utilizării unor clauze abuzive, singura măsură punitivă pe care ar suferi-o ar fi doar înlăturarea consecințelor juridice ale acestora ulterior constatării caracterului abuziv, fără a fi considerate și prestațiile deja executate în baza clauzelor anulate.

Aceasta  abordarea creează din start un vădit dezechilibru între drepturile consumatorului și drepturile profesionistului, în detrimentul celui dintâi și în beneficiul celui din urmă.

Prin prisma “întinderii” efectelor nulității clauzelor abuzive și mai ales a limitelor efectelor retroactivității acesteia, prevederile art. 6 al.(1) din [...] nr. [...]/CEE au fost interpretate de către [...] [...] de Justiție ca fiind contrare unei jurisprudențe naționale care limitează în timp efectele restitutorii legate de constatarea pe cale judiciară a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 alineatul 1 din această directivă, al unei clauze conținute într-un contract încheiat de un profesionist cu un consumator doar la sumele plătite în mod nejustificat în aplicarea unei astfel de clauze, ulterior pronunțării deciziei care a constatat pe cale judecătorească acest caracter abuziv. (Hotărârea [...] în cauzele conexate [...], [...] și [...], [...] [...] și alții).

Se reconfirmă astfel  principiul restitutio in integrum ca operabil și în materia clauzelor abuzive .

[...] constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale comportă un efect restitutoriu cu privire la prestațiile executate în baza acesteia, în limita termenului de prescripție

 Efectul retroactiv și de repunere a părților în situația anterioară a anulării clauzelor abuzive este susținut și de faptul că în materia drepturilor consumatorilor, instituția constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale are atât funcția de protecție a consumatorilor împotriva unor diferite dezechilibre contractuale dar și de sancționare a profesionistului care utilizează astfel de clauze în contractele sale.

 În ceea ce priveşte solicitarea apelantului din cererea de apel şi din cererea de chemare în judecată  în sensul obligării intimatelor la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate  în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, începând cu data încasării fiecărei sume şi până la plata efectivă, Tribunalul reţine  că potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, clauzele constatate abuzive nu vor produce efecte în privinţa consumatorilor.

Jurisprudenţa constată a [...] de Justiţie Europene în cauzele menţionate în considerentele prezentei a fost în acelaşi sens, respectiv  instanţa este obligată să aplice, în măsura posibilului, dreptul său intern astfel încât să fie deduse toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în cauză pentru a atinge rezultatul stabilit la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, și anume ca o clauză abuzivă să nu creeze obligații pentru consumator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, [...], [...], [...], punctele 52 și 53).

 Prevederile art. 6 al.(1) din [...] nr. [...]/CEE au fost interpretate de către [...] [...] de Justiție ca fiind contrare unei jurisprudențe naționale care limitează în timp efectele restitutorii legate de constatarea pe cale judiciară a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 alineatul 1 din această directivă, al unei clauze conținute într-un contract încheiat de un profesionist cu un consumator doar la sumele plătite în mod nejustificat în aplicarea unei astfel de clauze, ulterior pronunțării deciziei care a constatat pe cale judecătorească acest caracter abuziv. (Hotărârea [...] în cauzele conexate [...], [...] și [...], [...] [...] și alții).

Se reconfirmă astfel  principiul restitutio in integrum ca operabil și în materia clauzelor abuzive .

Efectul retroactiv și de repunere a părților în situația anterioară a anulării clauzelor abuzive este susținut și de faptul că în materia drepturilor consumatorilor, instituția constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale are atât funcția de protecție a consumatorilor împotriva unor diferite dezechilibre contractuale dar și de sancționare a profesionistului care utilizează astfel de clauze în contractele sale.

 Or, atâta timp, cât s-ar admite ca între momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale care au făcut obiectul prezentei judecăţi, ce a operat retroactiv de la data încheierii contractului, şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată să nu se poată acorda dobânda legală aferentă acestor sume, s-ar admite nejustificat faptul ca tocmai acele clauze abuzive au produs efecte juridice în perioada menţionată, aspect nepermis de lege faţă de dispoziţiile art.6 din Legea nr.163/2000.

[...] dreptul intern la speţa de faţă, se reţin şi dispoziţiile art. 994 Cod civ 1864 care stabilesc  dreptul la restituirea atât a capitalului, cât şi a dobânzilor în cazul plăţii nedatorate, cum este cazul sumelor plătite de apelant şi care nu erau datorate faţă de constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în temeiul cărora au fost încasate de către intimate.

 Prin urmare, dobânda legală este datorată în temeiul art.3  alin.2 din OG nr.13/2011 în vigoare, de la momentul plăţii fiecărei sume şi până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce priveşte critica apelantului art. 5.3 din Contract, referitoare la posibilitatea băncii de a comunica noul procent de dobândă împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple  sau extras de cont transmis la adresa de corespondenţă sau prin afişare la sediile unităţilor bancare, clientul consimţind ca această metodă de comunicare este suficientă, nefiind necesară încheierea unui act adiţional în acest sens şi totodată renunţând la orice plângere/opoziţie, contestaţie ulterioară, se reţine că, această modalitate de comunicare în sine poate fi considerată abuzivă, de vreme ce s-a prevăzut în acelaşi timp şi lipsa necesităţii încheierii actului adiţional şi renunţarea împrumutatului la formularea contestaţiei la noua dobândă modificată de către bancă. Astfel, se constată de către Tribunal că acest mod de redactare a clauzei contractuale a permis băncii să interpreteze şi să o aplice  exclusiv în favoarea sa şi în detrimentul consumatorului şi creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. [...], în mod abuziv banca modifică unilateral dobânda contractuală şi totodată impune împrumutatului această modificare unilaterală pe de o parte, iar pe de altă parte impune acceptarea acestei modificări fără încheierea unui act adiţional ce ar presupune negociere din partea ambelor părţi şin cu renunţarea consumatorului la orice drept de contestaţie.

Prin urmare, şi acest motiv de apel este fondat, Tribunalul urmând să constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 5.3 din contract şi eliminarea acesteia din convenţia părţilor.

În considerarea tuturor aspectelor prezentate în paragrafele prezentei decizii, Tribunalul, faţă de dispoziţiile art. 480 Cod pr. Civ, Tribunalul va admite apelul declarat de  apelantul  [...] [...] [...], în contradictoriu cu apelanta intimatele [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...], [...] [...] N[...] [...] prin [...] [...] [...] SA, [...] [...] [...], [...] [...] [...] ...-[...] prin [...] [...] [...], va schimba în tot sentinţa civilă nr.[...] pronunţată de Judecătoria [...] în cadrul dosarului nr.[...] şi în rejudecare:

 Va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de credit nr. [...] şi va modifica clauza prevăzută la art. 5.2 din contract, în sensul: „ pe perioada [...] nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...] are în vedere valoarea [...] de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008” şi  „nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...]  are în vedere marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008”.

Va obliga intimatele pârâte [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...] la  recalcularea dobânzii astfel cum a fost stabilită de către instanţă şi la plata către apelantul reclamant a sumelor achitate în  plus de către acesta peste formula de calcul anterior stabilită, având în vedere că în cuantumul dobânzii variabile s-a stabilit de către instanţă că intră pe întreaga perioadă contractuală  marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului-13.06.2008, iar valoarea indicelui de referinţă [...] între data încheierii contractului(13.06.2008) şi data primului act adiţional(29.07.2011) este cel de la momentul încheierii contractului-13.06.2008, ulterior datei de  29.07.2011 banca urmând a avea în vedere un indice de referinţă [...] la 3 luni conform prevederilor din actul adiţional nr.1.

Va obliga intimatele pârâte [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...] la calcularea şi plata către apelantul reclamant a  dobânzii legale aferente sumelor restituite prin sentinţa apelată, de la data plăţii fiecărei sume şi până la achitarea efectivă a debitului, conform OG nr.13/2011.

Totodată,  va constata caracterul abuziv al art. 5.3 din contractul de credit nr. [...]  cu consecinţa eliminării acesteia din contract.

Va respinge  ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la  constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.1-9.4 din contractul de credit nr. [...], art. [...] din actul adiţional nr.1/2011 la contract şi art.[...] din actul adiţional nr.2/2012 la contract;  înlăturarea părţii abuzive în sensul stabilizării/îngheţării cursului [...] la cursul din data încheierii convenţiei; obligarea intimatelor să recalculeze ratele aferente creditului sau după caz creanţa cesionată la cursul [...] din ziua încheierii contractului de credit; obligarea intimatelor la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legala aferentă, începând cu data încheierii convenţiei şi până la data restituirii efective.

Faţă de dispoziţiile art. 453 Cod pr. civ, având în vedere culpa procesuală a intimatelor faţă de soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în  judecată, le va obliga pe acestea la plata sumei de 2600 lei către apelantul reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat  fond şi apel conform dovezilor de la dosarul cauzei(fila 219 dosar fond şi dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEG[...]

DECIDE

Admite apelul  formulat de apelantul  [...] [...] [...], domiciliat în  [...], [...], nr. 13, bl. 13, ap. 21, judetul [...], [...] [...] cu domiciliu ales  LA [...] [...] din comuna [...],  str. [...], nr. 18, judetul [...],  în contradictoriu cu apelanta intimatele [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, cu sediul în [...], str.[...], nr. [...],  sector 1,  [...] [...] [...] [...] [...], cu sediul în [...], str.[...], nr. 16, bl. 22,[...], judetul [...], [...] [...] N[...] [...] prin [...] [...] [...] SA, cu sediul în [...], str.[...], nr. [...],  sector 1, [...] [...] [...], cu sediul în [...], sector 1, str. [...] [...], nr. 79, [...] [...] [...] ...-[...] prin [...] [...] [...], cu sediul în [...], sector 1, str. [...] [...], nr. 79,  schimbă în tot sentinţa civilă nr.[...] pronunţată de Judecătoria [...] în cadrul dosarului nr.[...] şi în rejudecare:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.2 din contractul de credit nr. [...] şi modifică clauza prevăzută la art. 5.2 din contract, în sensul: „pe perioada [...] nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...] are în vedere valoarea [...] de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008” şi  „nivelul dobânzii variabile percepute în temeiul contractului de credit nr. [...]  are în vedere marja fixă a băncii de la momentul încheierii contractului – 13.06.2008”.

Obligă intimatele pârâte [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...] la  recalcularea dobânzii astfel cum a fost stabilită de căt prezenta instanţă şi la plata către apelantul reclamant a sumelor achitate în  plus de către acesta peste formula de calcul anterior stabilită.

Obligă intimatele pârâte [...] [...] [...] SA prin reprezentant legal, [...] [...] [...] [...] [...] la calcularea şi plata către apelantul reclamant a  dobânzii legale aferente sumelor restituite prin prezenta decizie, de la data plăţii fiecărei sume şi până la achitarea efectivă a debitului, conform OG nr.13/2011.

Constată caracterul abuziv al art. 5.3 din contractul de credit nr. [...]  cu consecinţa eliminării acesteia din contract.

Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la  constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art.9.1-9.4 din contractul de credit nr. [...], art. [...] din actul adiţional nr.1/2011 la contract şi art.[...] din actul adiţional nr.2/2012 la contract;  înlăturarea părţii abuzive în sensul stabilizării/îngheţării cursului [...] la cursul din data încheierii convenţiei; obligarea intimatelor să recalculeze ratele aferente creditului sau după caz creanţa cesionată la cursul [...] din ziua încheierii contractului de credit; obligarea intimatelor la restituirea sumelor plătite în plus în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legala aferentă, începând cu data încheierii convenţiei şi până la data restituirii efective.

Obligă intimatele la plata sumei de 2600 lei către apelantul reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat  fond şi apel.

Definitivă.

Pronunţată  prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei conform art.402 teza finală Cod pr. Civ. azi, 28.10.2021.

Preşedinte, Judecător,

[...] [...][...] [...]

Grefier,

[...] [...] [...]

[...] 28 [...] 2021

Ex. 9, com. 7 ex./28.10.2021

Jud fond...

Domenii speta

Spete similare