Aplicarea dispoziţiilor procesual civile şi civile în procedura măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal nu trebuie înţeleasă în sensul că bunurile proprietate devălmaşă nu pot fi sechestrate ori că sechestrul presupune şi partajarea bunului

Prin încheierea penală nr. 833/18.10.2021 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în baza art. 2502 Cod procedură  penală, s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa procurorului din data de 20.10.2020 dată în dos nr 246/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu-Marmaţiei asupra următoarelor bunuri imobile aflate în proprietatea inculpaţilor, respectiv  :

- asupra cotei părţi de 1/2  aferentă imobilului de natură apartament în suprafaţă utilă de 65,12 mp situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, înscris în C.F. nr. 50707 – C1 – U 14 Sighetu Marmaţiei, nr. Top. 110/2 – 57, deţinută în proprietate de către inculpata S.I.;  (imobilul fiind în proprietatea comună a inculpatei şi a soţului său S.Ş.);

- asupra cotei părţi de 1/2 aferentă imobilului de natură construcţii (cu destinaţie de casă de locuit) situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, înscris în C.F. nr. 62792  Sighetu Marmaţiei, nr. Top.3263 / 10 şi 3262 / 10, deţinută în  proprietate de către inculpatul J.D.C. (imobilul fiind în proprietatea comună a inculpatului  şi a soţiei  sale J.M.).

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Procedând la soluţionarea contestaţiei, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, iar art. 249 alin. 5 Cod procedură penală prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Tribunalul nu şi-a însuşit argumentele instanţei de fond care nu a procedat la operarea unei distincţii nete între procedura de indisponibilizare a uni bun imobil prin aplicarea unui sechestru asigurător şi procedura de executare silită a aceluiaşi imobil pentru valorificarea lui în vederea reparării pagubei.

Aşa cum a remarcat în mod judicios şi Ministerul Public în argumentarea contestaţiei înaintate, dispoziţiile art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală nu disting în sensul că bunul asupra căruia se instituie măsura asigurătorie este necesar să aparţină în exclusivitate suspectului sau inculpatului.

Aşa fiind, împrejurarea că organele de urmărire penală au procedat la indisponibilizarea parţială, respectiv într-o cotă parte determinată din imobilul aflat în proprietatea devălmaşă a inculpatului, reprezintă o măsură proporţională şi echilibrată, prin care s-a încercat evitarea grevării în întregime a bunului care aparţine în aceeaşi măsură şi soţului codevălmaş căsătorit cu inculpatul.

De altfel, nimic nu ar fi împiedicat procurorul de caz să indisponibilizeze în întregime imobilul, obiect al măsurii asigurătorii în măsura în care circumstanţele cauzei ar fi impus-o: valoarea de circulaţie a  imobilului, cuantumul prejudiciului a cărei acoperire se urmăreşte, etc.

În  acest sens, în motivarea Deciziei nr. 894/2015, Curtea Constituţională a arătat că aplicarea dispoziţiilor procesual civile şi civile în procedura măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal nu trebuie înţeleasă în sensul că bunurile proprietate devălmaşă nu pot fi sechestrate ori că sechestrul presupune în mod obligatoriu şi partajarea bunului.

În concluzie, măsura asigurătorie instituită de procuror a fost luată cu respectarea legii, urmând a fi menţinută ca atare.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare