Salarizare

Sentinţă civilă 485 din 11.11.2021


Condiţii privind acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase acordat pentru situaţiile de risc epidemiologic determinată de răspundirea corona-virusului SARS-COV-2 pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 11.11.2021

Prin acţiunea înregistrată pe rolul TM la data de 14.07.2021, reclamanta HA a chemat în judecată pârâtul SJU DTS, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului la plata sporului de condiții periculoase în procent de 75% până la 85 %  din salariul de bază începând cu data de 16 martie 2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, potrivit H.G. nr. 1035/2020 și O.G. nr. 209/ 2020.

De asemenea  a  solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt,  reclamanta a arătat că este angajata SJU DTS, la secția de radiologie, în funcția de îngrijitor curățenie, astfel cum rezultă din contractul de muncă nr.xxx/01.03.2001.

A mai arătat că, potrivit Anexei nr. 2 la articolul unic litera A, punctul 9 al Hotărârii nr. 1.035/ 2020 privind modificarea și completarea anexei la HG nr.153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială”, „personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata stării de alertă și de urgență instituite, în condițiile legii, pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 60 de zile de la data încetării stării de alertă sau de urgență, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 75% până la 85% din salariul de bază, cu excepția personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din serviciile de ambulanță publice pentru care mărimea sporului este de 80%”.

De asemenea, a arătat că art. II din OG nr. 209/2020 menționează că sporul prevăzut la lit. A pct. 9 teza a II-a din anexa nr. 2 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“, aprobat prin HG nr. 153/2018, cu modificările și completările ulterioare, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice“, precum și din bugetul de stat pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din serviciile de ambulanță publice.

În acest sens, reclamanta a susţinut că pentru perioada stării de urgență și  a celei de alertă se acordă un spor de 75 % până la 85 % personalului medical din spitalele/ unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 și se precizează și fondurile din care se va plăti acest sport.

A menționat că de la începutul stării de urgență secția de Radiologie unde își desfășoară activitatea nu a beneficiat de acest spor, deși celelalte secții ale angajatorului implicate în procesul de diagnosticare și tratare a pacienților cu COVID-19 au beneficiat de acest sport.

De asemenea, a precizat că în toată perioada de la apariția virusului a efectuat radiografii la pacienți suspecți a fi infectați cu COVID-19 și care au fost confirmați că sunt purtători ai virusului, pacienți deja confirmați a fi pozitivi aflați în izolatorul UPU (cu aparatul mobil special achiziționat pentru asemenea diagnosticări), la pacienți internați deja în secția de Boli infecțioase în turele de sâmbăta și duminica, în turele II și III când în această secție nu era personal pentru acoperirea turelor.

Reclamanta a mai precizat faptul că angajații secției de radiologie din SO BA şi ai SM O au beneficiat de sporul pe care îl solicită.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.160 Codul Muncii, HG 1035/2020 și OG 209/2020.

La cererea de chemare în judecată a fost anexată, în copie, cartea de identitate.

Pârâtul SJU DTS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, s-a arătat că reclamanta este angajată pe funcția de îngrijitoare curățenie, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă și actele adiționale încheiat pe perioadă nedeterminată, fiind angajată în cadrul laboratorului de radiologiee al SJU DTS, unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care asigură asistența medicală de urgență, preventivă, curativă.

S-a mai arătat că, chiar dacă, potrivit dispozițiilor codului Muncii, angajatorul are obligația se acordă salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, dar cu condiția respectării legislației specifice, fapt pentru care solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată întrucât nu se impune acordarea sporului pentru activitatea desfășurată în condiții deosebit de periculoase, întrucât personalul medical sanitar și auxiliar nu a fost implicat efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave stabilite de MS.

Totodată a susținut că desemnarea spitalului conform Ordinului nr. 555/2020, nu a fost drept unitate suport de îngrijire a pacienților testați pozitiv cu coronavirus SARS COV 2 și declararea situației de urgență, respectiv a stării de alertă pe teritoriul României, nu sunt suficiente pentru încasarea de către reclamanți a sporului litigios, impunându-se, potrivit legii, și participarea efectivă a personalului în aplicarea măsurilor de limitare a unor pandemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de MS.

A mai susținut că acțiunea formulată este criticabilă atâta timp cât nu se precizează perioada certă pentru care se solicită acordarea acestui spor, mulțumindu-se  să precizeze doar, ,,începând cu data de 16.03. 2020...”

Astfel, în data de 11 Martie 2020 Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia ca urmare a infectării lor masive cu Covid-19, ca urmare a situației epidemiologice la nivel național, și în țara noastră a fost instituită la data de 16.03.2020 starea de urgență pentru 30 de zile prin Decretul nr. 195/2020, perioadă prelungită ulterior prin Decretul nr. 240/14.04.2020.

În contextul medical excepțional ivit, spitalul nu a fost nominalizat ca spital Covid, astfel cum rezultă din anexa Ordinului nr 555/2020.

Pârâtul a susţinut că, până în decembrie 2020 acest spor s-a acordat numai în cazul existenței și în baza buletinelor de expertizare, după această dată acordându-se fără a cest buletin, în conformitate cu modificările aduse Anexei II la Regulamentul-cadru aprobat prin HG nr. 153/2018, prin HG nr. 1035/2020.

Ca urmare, apare ca fiind nefondată susținerea reclamantei referitoare la împrejurarea că lucrează și este implicată în diagnosticarea( nu intră în atribuțiile sistemului medical) și tratamentul pacienților diagnosticați cu covid-19, începând cu luna martie 2020, și în continuare, în condiții grele, de risc epidemiologic, cu pacienți infectați Covid (pacienții covid fiind internați în cadrul Secției  Boli Infecțioase (fostul spital G), locație separată, în clădiri diferite, față de locul de muncă al reclamanților.

Pentru respectivă activitate, angajata a încasat, suplimentul de risc în cuantum de 2500 lei lunar reglementat de OUG nr. 43/2020, iar atribuțiile fiind clare de efectuare de radiografii pentru pacienții internați, fi și testate pozitiv la Covid, pentru care beneficiază de sporul aferent.

Or, nu și-au desfășurat activitatea în prima linie a reacțiilor de epidemie Covid, fiind astfel expuși riscului de infectare cu acest tip de coronavirus. Acești angajați au acordat servicii medicale cu aparatul mobil, respectiv radiografii persoanelor/pacienților internați prin UPU, fiind remunerați pentru orele respective cu sporul de 85%, cel solicitat, conform tabelelor anexate și confirmate de medicii șefi, nefiind fondată și reală afirmația că nu exista personal pentru acoperirea turelor în cadrul Secției Boli Infecțioase, fiind angajat personal medical suficient pe perioadă determinată, pentru gestionarea pandemiei.

Solicitarea de acordare a sporului pentru condiții de muncă este neîntemeiată, atâta timp cât în prezent nu există la nivel național declarată epidemie deosebit de gravă stabilită prin ordin al ministrului sănătății.

În plus, nu există la nivel național reglementat modul de acordare a acestor sporuri și nici nu este indicată sursa de finanțare pentru plata lor.

În conformitate cu art. 7 alin. 1, lit. b) Anexa II, Cap. II din Legea nr. 153/2017, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, spor pentru condiţii deosebit de periculoase,pentru epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de MS, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază, iar nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli;

Potrivit HG nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială", anexa 2 Articol unic pct. 9, ,, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin” beneficiază de un spor de la 55% până la 85%.

Însă, solicitarea de acordare a sporului pentru condiții de muncă este neîntemeiată, atâta timp cât în prezent nu există la nivel național declarată epidemie deosebit de gravă stabilită prin ordin al ministrului sănătății

În continuare, prin modificările aduse HG nr. 153/2018 de către HG nr. 1035/2020, s-a stabilit, în completarea pct. 9 din anexa 2 articol unic, că pe durata stării de alertă şi de urgenţă instituite, în condiţiile legii, pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, precum şi pentru o perioadă de 60 de zile de la data încetării stării de alertă sau de urgenţă, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, mărimea sporului este de la 75% până la 85% din salariul de bază.

Astfel, se observă că limitele sporului sunt modificate prin situarea acestora la un nivel mai ridicat dată fiind situația excepțională în care sa aflat și a intervenit personalul medical sanitar și auxiliar sanitar în condiții de pandemie, dar și că acordarea acestui sport este condiționată de anumite activități/operațiuni/acțiuni pe care le-a îndeplinit/efectuat acesta în aplicarea măsurilor concrete de limitare a epidemiei COVID-19, și anume: transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 aspecte concrete pe care, de asemenea, reclamații trebuie să le probeze în cauză.

Mai mult decât atât, sporul respectiv a fost acordat proporțional cu perioada lucrată cu pacienții covid 19, iar în ceea ce privește dispozițiile legale incidente, se reține în primul rând că art. 4 alin 1 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 153/2018 prevede expres că sporurile prevăzute în anexele 1-6 și 8 nu pot fi cumulate aceleiași persoane.

Prevederi exprese în acest sens se regăsesc și în art. 8 alin 1 și 2 din Regulamentul cadru aprobat prin HG nr. 153/2018, potrivit căruia sporurile pentru condiții de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul cadru, personalul altor unități care își desfășoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament cadru beneficiind de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporțional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă.

Prin urmare, conform acestor dispoziții legale, este evident că personalul nu putea beneficia de ambele sporuri, fiind exclusă așadar posibilitatea acordării cumulate a celor două sporuri.

Pe altă parte, în ceea ce privește modalitatea de evidențiere a timpului lucrat în condiții deosebite de muncă diferite, dispozițiile art.8, alin 3 din Regulamentul cadru prevăd că personalul care în cadrul programului de lucru își desfășoară activitatea fracționat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament cadru, cu sporuri diferite, va beneficia de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcție de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Evidența timpului lucrat efectiv, în ore și în zile, în diferite locuri de muncă unde se acordă spor în procente diferite, precum și certificarea efectuării acestuia se realizează de către șeful fiecărui compartiment/secții/laborator/structuri.

De asemenea, în baza acelorași modificări aduse HG nr. 153/2018 prin HG nr 1035/2020, după art. 5 a fost introdus art.5 ind.1 potrivit cu care ,,prin derogare de la prevederile art. 5, pentru sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se eliberează buletine de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă”, astfel că, abia începând cu 4 decembrie 2020, data intrării în vigoare a HG nr. 1035/2020, s-a acordat sporul litigios fără întocmirea buletinului de determinare prevăzut inițial de art. 5, inclusiv reclamațiilor din speță de față.

Pârâtul a arătat că, prin OUG nr. 43/2020 s-a prevăzut acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2500 lei brut pe lună pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate pentru personalul medical implicat în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea, tratamentul pacienților Covid 19. Stimulentul de risc a fost acordat pentru toată perioada stării de urgență.

De asemenea, în 4 decembrie 2020 a fost publicată HG nr. 1035/2020 privind modificarea și completarea anexei la HG nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa II la Legea nr. 153/2017. Articolul unic din anexa 2. lit. A  pct. 9 la Regulamentul cadru a fost completat în sensul că s-a introdus teza a II-a care reglementează condițiile de acordare a sporului pe durata stării de urgentă și alertă, precum și pentru o perioadă de 60 de zile de la încetarea acestor condilii, în sensul că pentru acordarea sporului nu mai este necesară îndeplinirea condiției de existență a unui ordin de ministru.

 Față de noua reglementare, MS a precizat că sporul pentru condiții deosebit de periculoase pentru personalul medical poate fi acordat fără a mai fi necesară îndeplinirea condițiilor generale de existență a unui ordin de ministru privind declararea epidemiei, însă această acordare se poate face numai după data intrării în vigoare a HG nr. 1035/2020, adică după data de 04.12.2020.

În drept, se coroborează cu prevederile art.7 din Legea nr. 153/2017, care stipulează:

(1)În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri:

b) pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU - SMURD, UPU, CPU), secţii şi compartimente de ATI, de terapie intensivă şi de terapie acută, unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC), secţii şi compartimente de îngrijiri paliative, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secţii/compartimente pentru arşi, laboratoare de radioterapie, centru pentru arşi, serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti, centrele de transfuzie sanguină regionale/judeţene şi al municipiului Bucureşti, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională, în laboratoarele de endoscopie intervenţională, unităţi de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgenţe neurovasculare, genetică medicală, precum şi medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli.

Astfel, sporul pretins este cel reglementat de litera b din art. 7 Legea nr. 153/2017, anume sporul pentru condilii deosebit de periculoase.

În continuare, a menționat si prevederile prin care s-a aprobat Regulamentul cadru privind acordarea sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa II la Legea nr. 153/2017.

În art. 3 din HG nr. 153/2018 se stipulează că locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporului sunt prevăzute în anexele nr. 1-9 la prezentul regulament-cadru, după cum urmează:b) în anexa nr. 2, sporul pentru condiții deosebit de periculoase, acordat conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa 2, la articolul unic prevede că personalul cure își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de sporul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

A.Spor de la 55% până la 85% din salariul de bază:

9. personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de MS și declarate prin ordin.

Prevederile introductive din cuprinsul HG nr: 153/2018 reglementează procedura de urmat pentru stabilirea și acordarea acestui tip de spor, stipulând că: sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, pe baza criteriilor enumerate de textul legal (art. 5 alin. l). Nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor reprezentative la nivel de unitate/sindicatelor afiliate la o federație reprezentativă pe grup de unități/sector sau, după caz, a reprezentanților salariaților. în limita prevederilor din prezentul regulament-cadru (art. 12 alin. l). În speță nu a fost parcursă această procedură.

Cerințele stipulate de legiuitor pentru acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase de muncă au fost modificate prin adoptarea HG nr. 1035/27.11.2020 (publicată în MO din 4.12.2020).

Astfel, art. 5^1 introdus prin actul normativ anterior indicat stipulează că „prin derogare de la prevederile art. 5, pentru sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-COV-2, nu se eliberează buletine de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă”.

Prin aceiași HG nr. 1035/2020  a fost introdus și alin. 4 la art. 8, în sensul că:

Sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se poate acorda cumulat cu alte sporuri pentru condiții de muncă deosebit de periculoase, în situația în care, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, ar putea fi acordate sporuri pentru condiții de muncă ce nu se pot cumula, personalul va beneficia de sporul al cărui cuantum este mai mare.

Totodată,  HG nr. 1035/2020 a modificat punctul 9 de la lit. A, anexa 2, în sensul că:

9. *) personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății și declarate prin ordin. Pe durata stării de alertă și de urgență instituite, în condițiile legii, pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, precum și pentru o perioadă de 60 de zile de la data încetării stării de alertă sau de urgență, pentru personalul de specialitate medico  sanitar și auxiliar sanitar din unitățile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, mărimea sporului este de la 75% până la 85% din salariul de bază, cu excepția personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliu sanitar din serviciile de ambulanță publice pentru care mărimea sporului este de 80%.

Conform art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2020 (publicată în MO din 07.12.2020), sporul prevăzut la lit. A pct. 9 teza a II-a din anexa nr. 2, acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, se asigură prin transferuri din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de la titlul VI ,,Transferuri între unități ale administrației publice", precum și din bugetul de stat pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din serviciile de ambulanță publice.

Conform art.III din OUG nr. 209/2020, cuantumul sporului prevăzut la art. II din aceeași ordonanță de urgență se determina în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din OUG nr. 114/2018 și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art.25 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Așadar, prin apariția HG nr. 1035/2020 legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura de acordare a sporului pentru condiții deosebit de periculoase de muncă în beneficiul angajaților din domeniul sanitar care lucrează în situații de risc epidemiologic determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, fără a mai fi necesară expertizarea locurilor de muncă, eliberarea buletinelor de determinare.

Totodată, legiuitorul a reglementat procedura financiară pentru asigurarea fondurilor bănești necesare plății respectivelor drepturi salariale — prin OUG nr. 209/2020.

Prevederile HG nr. 1035/2020 nu pot fi însă aplicate în mod retroactiv câtă vreme nu există dispoziție specială în acest sens.

 Ca urmare, sporul pretins poate fi acordat salariaților, fără a se mai îndeplini procedura reglementată de Regulament în forma anterioară modificării acestuia, numai de la data publicării în M.O. a HG nr. 1035/2020, respectiv din 04.12.2020.

 A invocat disp. art. 16 alin. 2 din Constituția României  potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor”, iar potrivit art. 12 alin. 3 coroborat cu art. 11 alin. 1 din Legea nr.24/2000 hotărârile de Guvern produc efecte de la data publicării lor în Monitorul Oficial.

Așadar, pârâtul a precizat că pentru perioada cuprinsă între 16.03.2020-01.12.2020 salariații nu erau îndreptățiți la primirea sporului reglementat de pct.9 de la lit. A a Anexei 2 la Regulament, în forma pe care a avut-o acest text de lege în intervalul de timp respectiv (deoarece pentru respectivul spor, în acel interval, norma legală stipula în mod expres îndeplinirea condiției de expertizare, de întocmire a buletinelor de determinare a locurilor de muncă cu condiții deosebit de periculoase), mai mult se retine, în același timp, că pentru personalul medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid 19, legiuitorul a adoptat măsuri speciale pentru recunoașterea meritelor acestora, prin acordarea de drepturi salariale. Astfel, imediat după declararea stării de urgență, a fost adoptată OUG nr. 43/06.04.2020 în vigoare din 18.03.2020, în temeiul căreia angajații au beneficiat de stimulentul de risc în cuantum de 2500 lei brut. Apoi, în luna mai 2020 a fost adoptată Legea nr. 56/2020 prin care au fost reglementate modalitățile de recunoaștere a meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale Covid. Însă, în prezenta cauză, reclamantul/a nu a cerut acordarea sporului reglementat de Legea nr. 56/2020 și de  Ordinul MS nr. 1070/2020, ci sporul stabilit prin legea generală a salarizării personalului bugetar, anume Legea nr. 153/2017.

Pârâtul a învederat, că solicitarea de acordare a sporului pentru condiții de muncă este neîntemeiată, până la intrarea în vigoare a HG nr. 1035/2020, atâta timp cât în prezent nu există la nivel național declarată epidemie deosebit de gravă stabilită prin ordin al ministrului sănătății.

Cu toate acestea, au beneficiat de sporul solicitat conform tabelelor/foilor conective de prezență proporțional cu timpul prestat.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă, pârâtul a solicitat  respingerea, întrucât actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs având o natura juridică diferită de cea a dobânzii solicitate.

Actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare a acestuia, însă răspunderea civila va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, fapta creditorului însușii ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde, situația survenită fiind independent de voința noastră, aceste sporuri fiind acordate proporțional cu orele efectuate, conform înregistrărilor din pontaje însușite și confirmate de medicii șefi.

În drept, își întemeiază prezenta întâmpinare pe dispozițiile Codului Muncii, HG nr. 1035/2020, Legea nr. 153/2017 și legislației subsecvente.

În dovedirea susținerilor a depus în copie următoarele înscrisuri: extras din Ordinul nr. 1791/2020, proces-verbal încheiat în xx.xx.2020  şi xx.xx.2021, cu ocazia întâlnirii membrilor CD al S, foaie colectivă de prezenţă pe luna iunie 2021.

Reclamanta a formulat şi depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea apărărilor pârâtului.

A arătat că sporul solicitat nu are legătură cu acordarea sporurilor conform Regulamentului cadru din 29 martie 2018, acordate pe baza buletinelor de expertizare, deoarece este doar pe perioada pandemiei.

Stimulentul de risc în cuantum de 2500 lei la care face referire pârâtul a fost acordat conform OUG nr.43/2020 unei categorii mai extinse de personal care a fost implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienților diagnosticați cu Covid 19.

S-a dispus emiterea unei adrese către pârâtul SJU DTS, cu următoarele menţiuni:

- să comunice dacă funcția de îngrijitor curățenie intră în categoria personalului auxiliar sanitar, însoţit de dovezi;

- să depună contractul individual de muncă şi actele adiționale la C.I.M privind pe reclamantă,  fişa de post a reclamantei;

- să indice locul de muncă al reclamantei pe perioada în litigiu;

- să comunice căror categorii de personal  s-a acordat sporul de condiţii periculoase şi perioada în care s-a acordat sportul solicitat,  şi temeiul juridic în baza căruia a fost acordat acest spor;

- să depună tabelul/foile colective de prezentă la care face referire în cuprinsul întâmpinării, pe toată perioada în litigiu.

Pârâtul SJU DTS a depus răspuns/note de şedinţă cu adresa nr.xxx/2021, la aceasta fiind anexate în copie înscrisuri constând în: contractul individual de muncă al reclamantei, actele adiționale la contractul individual de muncă, fişa postului reclamantei şi foile colective de prezență şi tabelele cu orele prestate perioada martie 2020 – septembrie 2021.

Urmare a revenirii cu adresă către SJU DTS, cu menţiunea de depune fişa de post a reclamantei şi să comunice căror categorii de personal  s-a acordat sporul de condiţii periculoase şi perioada în care s-a acordat sportul solicitat,  şi temeiul juridic în baza căruia a fost acordat acest spor, s-a depus răspuns cu adresa nr.xxx/2021, la aceasta fiind anexate, în copie,  înscrisuri constând în: actele adiționale la Contractul individual de muncă înregistrat sub nr.xxxx privind pe reclamantă, adresa nr.xxxx/2020 emisă de SJU DTS, foile colective de prezență pe lunile noiembrie şi decembrie 2020.

Analizând actele dosarului, prin prisma legislaţiei incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

În speţă,  reclamanta este angajata SJU  DTS, în funcţia de îngrijitor curăţenie în cadrul laboratorului de radiologie şi imagistică medicală a S, şi prin acţiunea de faţă solicită obligarea pârâtului la plata sporului de condiții periculoase în procent de 75% până la 85 %  din salariul de bază începând cu data de 16 martie 2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, potrivit HG nr. 1035/2020 și OG nr. 209/ 2020.

De asemenea  a  solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la reglementarea legală a sporului pentru condiții de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS – COV – 2, instanţa reţine următoarele:

Prin HG nr. 153/2018 s-a aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Sănătate şi asistenţă socială"

Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 martie 2018 şi reglementează modalitatea de stabilire a locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete, precum şi a condiţiilor de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Au fost aduse modificări la HG nr. 153/2021 prin HG nr. 589/2018 (în vigoare din 8 august 2018), prin HG nr. 1035/2020 (în vigoare din 4 decembrie 2020) şi prin OUG nr. 209/2020 ( în vigoare din 7 decembrie 2020).

Dintre cele trei modificări legislative, relevanţă prezintă pentru problema în discuţie HG nr. 1035/2020.

În raport de reglementarea HG nr. 153/2018  care a suferit modificări în timp, reglementări cu incidenţă asupra problemei de drept în discuţie, se impune analizarea problematicii acordării sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin raportare la două momente temporale:

1.Cu începere din 8 august 2018 până în 4 decembrie 2020, exclusiv ( intrarea în vigoare a HG nr. 1035/2020).

2.Cu începere din 4 decembrie 2020 – prezent.

 Pentru perioada 8 august 2018 – 4 decembrie 2020 exclusiv.

HG nr. 153/2018, în forma în vigoare în martie 2020 când s-a instaurat starea de urgenţă pe teritoriul României, prevedea la art. 3, lit. b din HG nr. 153/2018 că locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase sunt prevăzute în anexele nr. 2 din regulament-cadru: „b) anexa nr. 2, pentru condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare;”

Art. 7 alin. (1) lit. b) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017  la care face trimitere art. 3, lit. b din HG nr. 153/2018  prevede că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase poate fi acordat în raport de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, enumerate în concret la lit. b, astfel: „(1) În raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: (...) b) pentru condiţii deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică, TBC, SIDA, dializă, recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică, psihiatrie, medicină legală, asistenţă medicală de urgenţă şi transport sanitar, acordată prin serviciile de ambulanţă şi structurile de primire a urgenţelor (UPU - SMURD, UPU, CPU), secţii şi compartimente de ATI, de terapie intensivă şi de terapie acută, unităţi de supraveghere şi tratament avansat al pacienţilor cardiaci critici (USTACC), secţii şi compartimente de îngrijiri paliative, secţii şi compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică, neurologie, neurochirurgie, transplant de organe, secţii/compartimente pentru arşi, laboratoare de radioterapie, centru pentru arşi, serviciul/compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională "Prof. Dr. C.T. Nicolau" Bucureşti, centrele de transfuzie sanguină regionale/judeţene şi al municipiului Bucureşti, personalul încadrat în blocul operator, în punctele de transfuzii din spital, în laboratoarele de cardiologie şi radiologie intervenţională, în laboratoarele de endoscopie intervenţională, unităţi de accidente vasculare cerebrale acute (UAVCA)/unitate de urgenţe neurovasculare, genetică medicală, precum şi medicii de specialitate chirurgicală, epidemii deosebit de grave şi altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătăţii, cuantumul sporului este de până la 85% din salariul de bază. Nivelul sporului se stabileşte de conducerea fiecărei unităţi sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de sistem sanitar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli;”

Prin Anexa II, articol unic, lit. A, pct. 9 din HG nr. 153/2018 s-a reglementat mărimea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase  pentru „personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin”, ca fiind spor de la 55% până la 85% din salariul de bază.

Potrivit art. 4, alin. 1 din HG nr. 153/2018 – „Sporurile prevăzute în anexele nr. 1 - 6 şi 8 nu pot fi acordate cumulat aceleiaşi persoane.”

De asemenea, potrivit art. 5 din HG nr. 153/2018, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 lit. a-d, criterii care nu trebuie să fie îndeplinite cumulativ, fiind suficient să fie îndeplinit cel puţin un criteriu (alin. 5 şi 6).

Conform art. 8, alin. 1 din HG nr. 153/2018, sporurile pentru condiţii de muncă se acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru.

Din dispoziţiile redate mai sus rezultă că, pentru a putea fi acordat sporul pentru condiţii deosebit de periculoase trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- Să facă parte din personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din

unităţile sanitare şi unităţile medico-sociale.

- Să îşi desfăşoare activitatea în condiţiile enumerate în concret la art. 7 alin. (1) lit. b)

de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare să participe efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de MS şi declarate prin ordin.

- Să existe un ordin emis de MS prin care să fie declarată epidemie deosebit de gravă în România.

- Să existe buletine de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă

emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

- Conform art. 8, alin. 1 din HG nr. 153/2018, sporurile pentru condiţii de muncă se

acordă corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru – această condiţie vizează întinderea dreptului, nefiind o condiţie pentru acordarea sporului.

- Sporurile prevăzute în anexele nr. 1 - 6 şi 8 din HG nr. 153/2018 nu pot fi acordate

cumulat aceleiaşi persoane.

Prin urmare, ori de câte ori nu sunt îndeplinite condiţiile  expuse mai sus, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase nu poate fi acordat.

De subliniat că abia ulterior, prin HG nr. 1035/2020, s-a reglementat expres sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, astfel că nu poate fi acordat un astfel de spor decât cu intrarea în vigoare a HG nr. 1035/2020 – 4 decembrie 2020 ( legea civilă neretroactivând), cu respectarea condiţiilor de acordare ce vor fi redate mai jos.

Se impune constatarea că legiuitorul a înţeles să aibă în vedere situaţii juridice diferite, în condiţiile în care reperul fundamental instituit prin cele două texte legale este el însuşi diferit: „sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase”, pe de o parte, respectiv „sporul pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”, pe de altă parte.

1.Cu începere din 4 decembrie 2020 – prezent.

Pct. 9 din anexa nr. 2 la articolul unic litera A din HG nr. 153/2020 se modifică prin HG nr. 1035/2020, astfel:

"9. personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare care participă efectiv la aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave şi altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătăţii şi declarate prin ordin. Pe durata stării de alertă şi de urgenţă instituite, în condiţiile legii, pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României, precum şi pentru o perioadă de 60 de zile de la data încetării stării de alertă sau de urgenţă, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice sau din structurile acestora, după caz, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, mărimea sporului este de la 75% până la 85% din salariul de bază, cu excepţia personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din serviciile de ambulanţă publice pentru care mărimea sporului este de 80%;".

În realitate, legiuitorul a completat pct. 9, sens în care se observă că prima teză de la pct. 9 este reluată din forma anterioară a legii, legiuitorul înţelegând să adauge teza a II-a prin care reglementează modalitatea de acordare a sporului pentru condiţii deosebit de periculoase în situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României.

În continuare, se observă că teza a II-a vizează starea de alertă şi de urgenţă instituite, în condiţiile legii, context în care trebuie subliniat că legiuitorul a avut în vedere starea de alertă în derulare la momentul intrării în vigoare a HG nr. 1035/2021, precum şi starea de urgenţă viitoare.

În consecinţă, că nu poate fi avută în vedere starea de urgenţă instaurată în perioada 16 martie 2020-15 mai 2020 întrucât la acel moment nu a existat această formă a legii, iar, pe de altă parte, legea civilă nu retroactivează.

 Curtea Constituţională a afirmat de nenumărate ori neretroactivitatea legii civile, sens în care exemplificăm Decizia nr. 57/2006, ("orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.") sau Decizia nr. 9/1994 ("După intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, neretroactivitatea a devenit un principiu constituţional şi deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încălcarea lui. Suntem în prezenţa unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă [...], indiferent dacă este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional.")

Prin urmare, a proceda altfel ar însemna o încălcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.)

Aşadar, pentru perioada anterioară datei de 4 decembrie 2020, HG nr. 1035/2020 nu poate constitui temei de acordare a sporului pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, putându-se cel mult pune problema analizării condiţiilor de acordare doar după acest moment temporal – 4 decembrie 2020.

În ceea ce priveşte declararea stării de alertă, aceasta a fost instaurată iniţial prin HG nr. 24/2020, fiind prelungită succesiv prin mai multe acte normative, ultimul fiind HG nr. din 09.09.2021 prin care s-a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, începând din 10 septembrie 2021.

Prin urmare, începând din 15 mai 2020 şi până în prezent, pe întreg teritoriul României s-a declarat stare de alertă instituită în condiţiile legii. De asemenea, din economia normei mai rezultă că un astfel de spor mai poate fi acordat şi pentru o perioadă de 60 de zile de la data încetării stării de alertă sau de urgenţă, ipoteză în care nu ne aflăm întrucât starea de alertă este în derulare.

O altă condiţie de acordare vizează ca personalul prevăzut de lege să fie implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, condiţie din care rezultă că nu se impune ca unitatea spitalicească să fie declarată prin lege „Spital Covid”, fiind suficient ca personalul medical-sanitar/auxiliar sanitar din unităţile sanitare publice/structuri ale acestora să desfăşoare în mod direct una din activităţile enumerate de text.

Prin art. 5^1, introdus prin HG nr. 1035/2020 s-a prevăzut o derogare de la obligaţia existenţei unui buletin de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă pentru ipoteza acordării sporului în discuţie, acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 – „Prin derogare de la prevederile art. 5, pentru sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se eliberează buletine de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă.”

Așadar, nu se mai impune ca pentru acordarea acestui spor să existe un buletin de determinare/expertizare a locurilor de muncă.

Tot prin HG nr. 1035/2020 s-a introdus alin. 4 la art. 8 din HG nr. 153/2018, astfel – „(4) Sporul prevăzut în anexa nr. 2 la articolul unic lit. A pct. 9 teza a II-a, acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu se poate acorda cumulat cu alte sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase. În situaţia în care, pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, ar putea fi acordate sporuri pentru condiţii de muncă ce nu se pot cumula, personalul va beneficia de sporul al cărui cuantum este mai mare.”

Prin urmare, sporul acordat pentru situaţia de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care în esenţă este un spor pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase, nu poate fi cumulat cu alte sporuri din aceeaşi categorie, astfel că, ori de câte ori beneficiarului i s-a acordat un spor pentru condiţii deosebit de periculoase, nu i se mai poate acorda sporul SARS-CoV-2, nefiind posibil un astfel de cumul de sporuri.

Legiuitorul a reglementat şi ipoteza cumului de sporuri, context în care trebuie subliniată sintagma folosită de legiuitor „sporuri pentru condiţii de muncă”, sintagmă care conduce la interpretarea că ori de câte ori beneficiarului i s-ar putea acorda sporuri pentru condiţii de muncă ce nu se pot cumula, se va acorda sporul cu un cuantum mai mare.

Sporul pentru condiţii de muncă este definit de art. 2, lit. a din HG nr. 153/2018 ca fiind compensaţie financiară a riscurilor, acordată personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă vătămătoare, periculoase, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă, periculoase sau vătămătoare, în unităţi cu specific deosebit, în condiţii deosebite cum ar fi stres sau risc sau condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare, altitudine sau căi de acces dificile.

Prin urmare, în acesta sunt incluse sporuri pentru condiţii de muncă vătămătoare, periculoase, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă, periculoase sau vătămătoare.

Aşadar, având în vedere că, potrivit art. 4, alin. 1 din HG nr. 153/2018, toate aceste categorii de sporuri nu pot fi acordate cumulat aceleiaşi persoane, aflându-se astfel în ipoteza textului redat mai sus, ori de câte ori o persoană, prin activitatea sa, beneficiază de unul/mai multe sporuri pentru condiţii de muncă, inclusiv sporul SARS-CoV-2, se va acorda sporul al cărui cuantum este mai mare.

Ca atare, raportat la analiza legislației arătate mai sus, cu privire la perioada în litigiu pentru care reclamanta solicită acordarea sporului, 16 martie 2020 – prezent, se reține că sporul solicitat nu poate fi acordat decât cu intrarea în vigoare a H.G. nr.1035/2020 – 4 decembrie 2020,când a fost reglementat expres sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase acordat pentru situația de risc epidemiologic determinată de răspândirea coronavirusului SARS - COV – 2, şi cu îndeplinirea condițiilor de acordare arătate.

Pct.9 din anexa nr.2 la articolul unic litera A din H.G. nr.153/2020 modificat prin H.G. nr.1035/2020  vizează ca şi condiție de acordare ca personalul prevăzut de lege să fie implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, ceea ce nu este cazul de faţă, reclamanta fiind îngrijitor curățenie în cadrul laboratorului de radiologie şi imagistică medicală şi care, potrivit contractului individual de muncă şi relaţiilor comunicate de angajator nu a desfășurat activitățile arătate.

Potrivit notelor de şedinţă depuse la dosarul cauzei de către pârâtul SJU DT S s-a arătat că, diagnosticarea pacienților infectați cu Covid 19, nu intră în atribuțiile personalului laboratorului de radiologie, iar reclamanta fiind îngrijitor curățenie are ca atribuții de serviciu efectuarea curățeniei şi nu acordă, în nici un caz servicii medicale, nefiind îndeplinită cerința să fie implicată direct în activitățile medicale  enumerate limitativ de actul normativ.

Diagnosticarea nu intră în atribuțiile îngrijitorului curățenie, nici transportul pacienților diagnosticați cu Covid 19 şi aşa cum rezultă din relațiile comunicate de pârât, începând cu luna martie 2020 şi în continuare, pacienții covid au fost internați în cadrul Secției Boli Infecțioase (fostul Spital G), locație separată, în clădire diferită faţă de locul de muncă al reclamantei.

Ca atare, luând în considerare toate cele de mai sus şi analizând condiţiile de acordare a sporului solicitate, instanţa constată că acestea nu sunt îndeplinite potrivit dispozițiilor legale arătate şi în consecință va respinge acţiunea.

Această sentinţă a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de  reclamantă ca nefondat prin Decizia nr. 579/14.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.