Anularea procesului verbal al adunarii creitorilor: conditii

Sentinţă civilă 128 din 12.04.2021


Prin cererea înregistrată sub nr. X/104/2014/a4, contestatoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O in numele si pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, în contradictoriu cu intimaţii: administratorul judiciar S I IPURL în calitate de lichidator  judiciar al debitoarei SC B SRL, B SA, B T, B C R, SC C V SA, Primăria S, M IFN SA a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună admiterea prezentei contestaţii si anularea procesului verbal al adunării creditorilor debitorului SC B SRL in ceea ce priveşte atat cheltuielile curente cat si remuneraţia lichidatorului judiciar.

În motivare arată că, în fapt, la data de 10.03.2021 a avut loc adunarea creditorilor debitoarei SC B SRL.

Potrvit art.14, alin.7 din Legea nr.85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru motive de nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective si au făcut sa se consemneze aceasta in procesul verbal al adunării precum si la cererea creditorilor îndreptăţiţi sa participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.

In aceasta adunare, creditorul AJFP O a votat prin corespondenta. Subiectele supuse dezbaterii au fost:

-  prezentarea raportului de activitate privind derularea procedurii de insolventa a debitoarei SC B SRL,

- aprobarea de către Adunarea creditorilor a cheltuielilor de procedura reprezentate de onorariu lichidator in suma de 29.851 lei si onorariu evaluator 2.000 lei, cuprinse in planul de distribuire a sumelor publicata in BPI nr.X/26.01.2021.

Desi lichidatorul judiciar a luat act de hotărârea adunării creditorilor, in sensul ca AJFP O nu este de acord cu ordinea de zi, având in vedere ca nu a fost soluţionata contestaţia formulata de către AJFP O împotriva planului de distribuire.

Considera ca lichidatorul judiciar nu a valorizat corespunzător voturile exprimate de creditori, in special al creditorului majoritar.

Acest onorariu, in suma de 29.851 lei nu respecta criteriile legii speciale si mai mult decât atat, AJFP O a contestat planul de distribuire publicat in BPI nr.X/19.01.2021 si nr.X/26.01.2021, contestaţie care nu a fost soluţionata irevocabil.

Având in vedere aceste aspecte, solicită admiterea prezentei contestaţii si anularea procesului verbal al adunării creditorilor debitorului SC B SRL in ceea ce priveşte atat cheltuielile curente cat si remuneraţia lichidatorului judiciar.

In drept, îşi întemeiază prezenta pe dispoziţiile art.122, alin.3 din Legea nr.85/2006.

Solicita ca judecarea cauzei sa se faca si in condiţiile art.411 din Codul de Procedura Civila.

Administratorul judiciar S I IPURL în calitate de lichidator  judiciar al debitoarei SC B SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulata de contestatarul AJFP O, împotriva procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 10.03.2021, publicat în BPI nr.X/11.03.2021.

Pe cale de excepţie invoca tardivitatea formulării contestaţiei împotriva procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 10.03.2021, fiind depăşit termenul legal prevăzut de art.14 alin.8 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În fapt, administratorul judiciar a convocat adunarea creditorilor SC B SRL pentru data in 10.03.2021, având in vedere dispoziţiile judecătorului sindic pronunţate in dosarul nr.X/104/2014/a3 prin care s-a pus in vedere sa se depună la dosarul cauzei hotărârea de aprobare a cheltuielilor de lichidare si a onorariului lichidatorului judiciar.

La data convocării lichidatorul judiciar a constatat că Adunarea Creditorilor este legal întrunită, fiind îndeplinite cerinţele art. 15 alin (1) şi (2) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv sunt prezenţi creditori ale căror creanţe însumare să reprezinte minim 30% din valoarea totală a creanţelor împotriva averii debitorului.

Procesul verbal al adunării creditorilor a fost depus la dosarul cauzei si a fost publicat in BPI nr. X/11.03.2021.

In conformitate cu prevederile art. 14 alin.(8) din legea insolventei, termenul de contestare era de 5 zile de la data adunării creditorilor.

Creditorul AJFP O a formulat contestaţie împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor ce a fost înregistrata la Tribunalul Olt la data de 18.02.2021, depăşind cu doua zile termenul de depunere a contestaţiei, astfel cum acesta este reglementat de depoziţiile art.14. alin (8) din Legea 85/2006 privind procedura însolventei.

Având in vedere aspectele ce au fost prezentate, se impune respingerea contestaţiei formulate de AJFP O ca tardiv formulata, dupa depăşirea termenului legal prevăzut de art. 14. alin (8) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestaţiei ca nefondata.

Creditorul AJFP O a formulat contestaţie împotriva Hotărârilor Adunării creditorilor în data de 10.03.2021, ce a fost convocata de către lichidatorul judiciar in dosarul de faliment nr.X/104/2014 aflat pe rol la Tribunalul Olt, privind procedura de lichidare judiciara a debitorului SC B SRL, pe motive de nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 14 alin (7) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, dar fara a preciza in mod concret care sunt aspectele de nelegalitate invocate si fara a se aduce nici o dovada pentru susţinerea afirmaţiilor formulate.

Lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor SC B SRL pentru data 10.03.2021, având în vedere dispoziţiile judecătorului sindic pronunţate in dosarul X/104/2014/a3, prin care s-a pus în vedere sa se depună la dosarul cauzei hotărârea de aprobare a cheltuielilor de lichidare si a onorariului lichidatorului judiciar.

Având in vedere aceste dispoziţii ale Instanţei de judecata, lichidatorul judiciar a convocat Adunarea creditorilor, având pe ordinea de zi:

- prezentarea Raportului de activitate privind derularea procedurii de insolventa a debitorului SC B SRL,

- aprobarea de catre Adunarea creditorilor a cheltuielilor de procedura reprezentate de onorariu lichidator in suma de 29.851 lei si onorariu evaluator - 2000 lei, cuprinse in Planul de distribuire a sumelor publicat in BPI nr.X/26.01.2021, astfel cum acestea au fost aprobate de catre creditorul garant.

La data convocării creditorul AJFP O a trimis punctul sau de vedere, respectiv :

AJFP O nu este de acord un ordinea de zi. având in vedere ca nu a fost soluţionata contestaţia formulata de catre AJFP O împotriva Planului de distribuire.

Punctul de vedere transmis de catre creditorul AJFP O nu face nici un fel de referire la ordinea de zi. astfel cum ea a fost stabilita dc lichidatorul judiciar prin convocarea făcuta. El a fost consemnat ca atare in Procesul verbal al Adunării creditorilor, asa cum se prevede in cadrul art 14 alin(6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Creditorul B T, creditor ce deţine un procent de 36,79 % din totalul creanţelor înscrise in tabelul definitiv consolidat de creanţe al debitorului SC B SRL, creditor cu garanţie imobiliara asupra bunului a cărui valoare de vanzare a fost distribuită conform Planului de distribuire publicat in BPI X/26.01.2021, cu adresa nr. 238384/09.03.2021 a transmis punctul său de vedere cu privire la ordinea de zi:

- B T ia act de raportul de activitate privind derularea procedurii de insolvenţa a debitorului B SRL

- B T aproba cheltuielile de procedura reprezentate de onorariu Lichidator in suma de 29.851 lei si cheltuieli curente, reprezentate dc cheltuieli posta, arhivare, onorariu evaluator la suma de 2000 lei. Cuprinse in planul de distribuire a sumelor publicat in BP1 nr, X/26.01.2021

Ţinând cont de punctele de vedere transmise în scris de către creditori, de punctul de vedere al creditorului cu garanţie asupra bunului valorificat al cărui preţ de vânzare se distribuie către creditori, adunarea creditorilor hotărăşte:

- se ia act de punctul de vedere exprimat de caire creditorul AJFP O prin care nu este de acord cu ordinea de zi, având in vedere ca nu a fost soluţionata contestaţia formulata de catre AJ O împotriva Planului de distribuire.

- se ia act de raportul de activitate privind derularea procedurii do faliment.

- se aproba cheltuielile de procedura reprezentate de onorariu lichidator in suma de 29851 lei si cheltuieli curente, reprezentate de cheltuieli posta, arhivare, onorariu evaluator in suma de 2000 lei cuprinse in planul de distribuire a sumelor publicat in BPI nr. X/26.01.2021.

Punctul de vedere exprimat de creditorul AJFP O a fost avut in vedere si a fost preluat in cuprinsul procesului verbal al Adunării creditorilor. Acest punct de vedere, astfel-cum el a fost formulat, nu a exprimat un vot, nici afirmativ şi nici negativ, cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi, fiind preluat ca atare in cuprinsul Procesului verbal, fara a avea vreo influenţa in hotărârile adoptate.

Din preţul vanzarii obţinut in urma valorificări bunului imobil si care face obiectul distribuirii, creditorul AJFP O nu va primi nici o suma, indiferent de cuantumul cheltuielilor de lichidare, deoarece acestea vor fi repartizate integral catre B T, in calitatea sa de creditor garantat, astfel ca este evidenta lipsa de interes a AJFP O.

Faţă de cele menţionate solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se respingă cotestatia formulata de contestatarul AJFP O, împotriva procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de 10.03.2021, ca tardiv formulata. Pe fondul cauzei solicită respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

In temeiul dispoziţiilor art. 223 din Noul Cod de Procedura Civila solicită judecarea cauzei in lipsa.

Anexează dovada publicării Procesului verbal al adunării creditorilor din data de 10. 03.2021 in BPI nr. X/11.03.2021

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarele:

Contestatoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O in numele si pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, în contradictoriu cu intimaţii: administratorul judiciar S I IPURL în calitate de lichidator  judiciar al debitoarei SC B SRL, B SA, B T, B C R, SC C V SA, Primăria S, M IFN SA a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună admiterea prezentei contestaţii si anularea procesului verbal al adunării creditorilor debitorului SC B SRL in ceea ce priveşte atat cheltuielile curente cat si remuneraţia lichidatorului judiciar.

În motivare arată că, în fapt, la data de 10.03.2021 a avut loc adunarea creditorilor debitoarei SC B SRL.

Potrvit art.14 alin.7 din Legea nr.85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru motive de nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective si au făcut sa se consemneze aceasta in procesul verbal al adunării precum si la cererea creditorilor îndreptăţiţi sa participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor.

În fapt, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor SC B SRL pentru data 10.03.2021, având pe ordinea de zi:

- prezentarea Raportului de activitate privind derularea procedurii de insolventa a debitorului SC B SRL,

- aprobarea de catre Adunarea creditorilor a cheltuielilor de procedura reprezentate de onorariu lichidator in suma de 29.851 lei si onorariu evaluator - 2000 lei, cuprinse in Planul de distribuire a sumelor publicat in BPI nr.X/26.01.2021, astfel cum acestea au fost aprobate de catre creditorul garant.

La data convocării creditorul AJFP O a trimis punctul sau de vedere, respectiv : AJFP O nu este de acord un ordinea de zi. având in vedere ca nu a fost soluţionata contestaţia formulata de catre AJFP O împotriva Planului de distribuire şi a fost consemnat ca atare in Procesul verbal al Adunării creditorilor, asa cum se prevede in cadrul art 14 alin(6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Creditorul B T, creditor ce deţine un procent de 36,79 % din totalul creanţelor înscrise in tabelul definitiv consolidat de creanţe al debitorului SC B SRL, creditor cu garanţie imobiliara asupra bunului a cărui valoare de vanzare a fost distribuită conform Planului de distribuire publicat in BPI X/26.01.2021, cu adresa nr. X/09.03.2021 a transmis punctul său de vedere cu privire la ordinea de zi:

- B T ia act de raportul de activitate privind derularea procedurii de insolvenţa a debitorului B SRL;

- B T aproba cheltuielile de procedura reprezentate de onorariu Lichidator in suma de 29.851 lei si cheltuieli curente, reprezentate dc cheltuieli posta, arhivare, onorariu evaluator la suma de 2000 lei. Cuprinse in planul de distribuire a sumelor publicat in BPI nr. X/26.01.2021

Ţinând cont de punctele de vedere transmise în scris de către creditori, de punctul de vedere al creditorului cu garanţie asupra bunului valorificat al cărui preţ de vânzare se distribuie către creditori, adunarea creditorilor s-a hotărât:

- se ia act de punctul de vedere exprimat de către creditorul AJFP O prin care nu este de acord cu ordinea de zi, având in vedere ca nu a fost soluţionata contestaţia formulata de către AJFP O împotriva Planului de distribuire.

- se ia act de raportul de activitate privind derularea procedurii de faliment.

- se aproba cheltuielile de procedura reprezentate de onorariu lichidator in suma de 29851 lei si cheltuieli curente, reprezentate de cheltuieli posta, arhivare, onorariu evaluator in suma de 2000 lei cuprinse in planul de distribuire a sumelor publicat in BPI nr. X/26.01.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. 1 din legea nr. 85/2006 care prevăd că: Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor vor avea loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente, judecătorul sindic reţine că hotărârea adunării creditorilor a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale , criticile petentei fiind neîntemeiate, motiv pentru care va respinge contestaţia formulată de aceasta.

Data publicarii pe portal: 22.07.2021