Impozit pe profit si tva

Sentinţă civilă 311 din 14.04.2021


Prin cererea înregistrată sub nr. X/104/2018, pe rolul Tribunalului Olt –Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi Fiscal, reclamanta S.C. E S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, în temeiul prevederilor art. 281 aliniat 2 din Codul de procedura civila si art. 1 si următoarele din Legea nr. 554/2004, a solicitat anularea Deciziei nr. X din 24 aprilie 2018 emisa de pârâtă, cu consecinţa desfiinţării atât a acesteia cat si a raportului de inspecţie fiscala nr. F - X din 29.09.2017 si a deciziei de impunere nr. F - OT X/29.09.2017, şi, implicit, a exonerării reclamantei de la plata sumelor stabilite prin aceasta.

În motivare, s-a arătat că, urmare a inspecţiei fiscale efectuate de inspectorii din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscala din cadrul AJFP O, au fost întocmite acte administrativ fiscale, constând in decizia de impunere nr. F-OT X din 29.09.2017 si raportul de inspecţie fiscala nr. F - X din 29.09.2017, prin care au fost stabilite in sarcina reclamantei obligaţii constând in impozit pe profit in suma de 29.392 lei, TVA in suma de 69.870 lei.

In temeiul dispoziţiilor art. 268 din Codul de procedura fiscala, reclamanta a  formulat contestaţie la organul emitent, iar prin decizia nr. X din 26.04.2018, cererea i-a fost soluţionata de către Serviciul de soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP C, in sensul respingerii ca neîntemeiată pentru suma totala de 85.260 lei reprezentând impozit pe profit in cuantum de 29.392 lei si TVA in suma de 55.868 lei şi respingerii ca nemotivată a contestaţiei formulata pentru suma de 14.002 lei.

Din considerentele care au stat la baza acestei soluţii, sunt de reţinut, printre altele, următoarele:

Cantitatea de 214 bucăţi din produsul „ ţeava neagra 88,9X4 bara 6 m" in valoare de 36.808 lei, far a TVA, aprovizionata de la SC P M N SRL, cu factura 954 din 10.07.2014, însă aceasta din urma societate nu putea livra aceasta cantitate de ţeava, întrucât nu deţine documente de provenienţa in acest sens ", motiv pentru care această societatea controlata ar trebui sa rămână in stoc cu aceasta cantitate de ţeava, calculata la preţ de achiziţie fără TVA, deoarece nu a fost constatate in evidenta contabila documente privind livrarea acestui sortiment.

Cantitatea de 75 de bucăţi din produsul plasa sudata #6 in valoare de 12.150 lei, fora TVA, ce apare aprovizionata de la SC P SRL, care la rândul sau s-a aprovizionat de la SC P M N SRL, nu putea fi livrata întrucât această ultima societate nu deţine documente de provenienţa in acest sens, si aceasta marfa trebuind sa rămână in stoc la SC E SRL.

Prin înregistrarea in evidenta contabila in anul 2014 a bunurilor astfel achiziţionate, care nu apar a fi livrate ulterior de societatea contestatoare, s-au dedus nejustificat cheltuieli in suma de 107.173 lei si TVA in suma de 25.722 lei, suma căreia ii este aferent un impozit pe profit in suma de 17.148 lei.

Operatorul economic a înregistrat in evidenta contabila cheltuieli cu amortizarea unei investiţii reprezentând Vila Turistica Phoenix R, cheltuieli care aveau corespondenta cu venituri impozabile întrucât investiţia s-a făcut prin fonduri europene, astfel că pentru suma de 28.172 lei, contestatoarea datorează in mod legal un impozit pe profit in suma de 4.507 lei.

Petenta a dublat stornarea sumei de 48.358 lei, reprezentând factura de avans de la SC H D O SRL, in luna ianuarie respectiv februarie 2015, consecinţa fiscala fiind reprezentata de constituirea de venituri impozabile in suma de 48.358 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit in suma de 7.737lei.

In ce priveşte TVA, reclamanta a arătat că valoarea totala a achiziţiilor înregistrate ca fiind efectuate de la SC P SRL in anul 2014, urmare a stabilirii trasabilităţii bunurilor ce apar achiziţionate de la aceasta societate, a rezultat ca o parte din aceste bunuri, in valoare de 107.173 lei, cu TVA aferenta in suma de 25.722 lei, apar ca nefiind livrate mai departe de SC E SRL, deducându-se astfel nejustificat cheltuieli in suma de 107.173 lei si TVA in suma de 25.722 lei.

In luna septembrie 2014, reclamanta a dedus in mod eronat suma de 27.806 lei, prin efectuarea articolului contabil 4426 = 44286 cu suma de 27.806 lei, suma aferenta facturilor de achiziţie de la SC P SRL, care in anul 2013 au fost trecute din TVA neexigibilă in TVA exigibila, fiind dedusa TVA în aprilie 2013 in suma de 12.451,55 lei si decembrie 2013 in suma de 18.244,72 lei, reţinându-se că in jurnalele de cumpărări aferente perioadei ianuarie 2014 - iulie 2014, petenta nu prezintă TVA neexigibilă.

In luna septembrie 2014, in mod eronat a fost dedusa TVA de către petenta, in suma de 2.340 lei, întrucât petenta a trecut din TVA neexigibilă in TVA exigibila, suma aferenta facturii nr. 11 din 25.08.2013, emisa de către SC V T SRL, pentru care societatea a dedus TVA in luna decembrie 2013.

Petenta nu motivează in fapt si in drept diferenţa suplimentara de TVA in suma de 14.002 lei.

Toate aceste considerente nu pot fi primite in totalitate pentru cele arătate în continuare.

În fapt, diferenţele stabilite de echipa de inspecţie fiscala atât la impozitul pe profit, cât si in ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, nu sunt întemeiate.

Cu privire la impozitul pe profit, reclamanta a arătat  că SC E SRL a achiziţionat bunuri de la SC P SRL in perioada 01.01.2014 -31.12.2014 in valoare totala de 1.029.477,58 lei, din care valoare fără TVA 830.224 lei, TVA aferent de 199.253 lei, pe baza de facturi fiscale, suma declarata si de societatea partenera SC P SRL, aşa cum se precizează de altfel si în Raportul de inspecţie fiscala nr. F - X/29.09.2017 .

Conform evidentei contabile, reflectate in balanţele de verificare contabila pe anul 2014, bunurile au fost înregistrate in contul 371, Mărfuri, evidenta gestiunii de mărfuri fiind global valorica.

S-a precizat că echipa de inspecţie fiscala nu a solicitat documentele de inventariere a bunurilor si implicit a mărfurilor la 31.12.2014, din care puteau constata ca soldul contului de mărfuri la 31.12.2014 este de 262.875,03 lei si soldul contului 378 „ Adaos comercial " este de 5.164,67 lei, apreciind ca si suficiente constatările din procesul verbal nr.X/20.03.2017 întocmit de DGAF T J pentru stabilirea impozitului pe profit suplimentar in suma de 17.148 lei aferent sumei de 107.173 lei, motivul de fapt invocat de inspectorii antifraudă si reluat cu copy - paste de echipa de echipa de inspecţie, respectiv de organul de soluţionare a contestaţiilor, fiind că „ s-au dedus nejustificat cheltuieli in suma de 107.173 lei si TVA in suma de 25.722 lei".

De asemenea, s-a arătat că absolut toate bunurile aferente aprovizionărilor de la SC P SRL, s-au aflat in stoc in perioada inspecţiei fiscale, si au rămas in stoc pana la data restituirii de către DRAF (in anul 2017), data de la care in parte, aceste bunuri au fost in parte valorificate.

Reclamanta a precizat că nu a putut proceda la valorificarea acestora, întrucât toate actele  documentele de provenienţa - aferente acestor bunuri au fost ridicate si reţinute de DGAF, astfel ca numai după restituirea acestora, am putut - in parte - sa vindem aceste bunuri.

Or, potrivit art. 113 din Codul de procedura fiscala, „ (1) Inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după cea a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale:(2)  în scopul efectuării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală procedează la:…d) verificarea, constatarea si investigarea fiscală a actelor si faptelor rezultând din activitatea contribuabilului/plătitorului inspecţiei sau altor persoane privind-legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;f) verificarea locurilor unde se realizează activităţii generatoare de venituri impozabile ori unde se află bunurile impozabile; stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de obligaţia fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor si/sau stabilită, după caz, de organul fiscal;"

De asemenea, potrivit art. 118 care reglementează regulile privind inspecţia fiscală, „ (5) Inspecţia fiscală are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impozitare sau verificarea modului de respectare a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă:"

In concluzie, echipa de inspecţie fiscala a ignorat obligaţia prevăzuta arătata mai sus, fără a motiva de fapt si de a stabili fără echivoc, temeiul de drept a sarcinilor fiscale stabilite in urma controlului efectuat, având sarcina de a motiva decizia de impunere prin probe sau constatări proprii, încălcând astfel prevederile art. 55 lit. b din acelaşi act normativ.

Pentru suma de 28.172 lei reprezentând cheltuieli cu amortizarea investiţiei, Vila turistica Phoenix R, din fisa mijlocului fix Vila turistica R se constată următoarele: valoare de inventar a investiţiei 1.351.836 lei, acest obiectiv fiind pus in funcţiune in luna decembrie 2012, având o durata de amortizare de 480 de luni, fiindu-i aferenta o amortizare lunara in cuantum de 2.828,77 lei/luna.

Prin urmare, inspecţia fiscală a stabilit in mod arbitrar suma de 469.548 lei ca fiind valoarea imobilului decontat prin AFN, precum si durata de 600 luni amortizare conform catalog.

In concluzie, suma de 28.172 lei bază suplimentară pentru impozitul pe profit in suma de 4.507 lei a fost stabilita incorect, impunându-se anularea acestei sume stabilite nelegal in sarcina reclamantei.

Pentru suma de 48.358 lei, reprezentând factura de avans de la H D O SRL, in luna ianuarie, respectiv februarie 2015, consecinţa fiscala fiind reprezentata de constituirea de venituri impozabile in suma de 48.358 lei, căreia ii corespunde un impozit pe profit in suma de 7.737 lei, va rugam sa aveţi in vedere ca, potrivit tuturor regulilor contabile, factura de avans nu se contabilizează in corespondenta cu un cont de venituri, motiv pentru care reclamanta solicită să se reţină că în  niciun caz, stornarea acesteia nu influenţează conturile de venituri.

Faţă de cele arătate mai sus, constituirea de venituri impozabile in suma de 48.358 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit in suma de 7.737 lei, s-a făcut in mod nelegal de către inspecţia fiscala nefiind respectate regulilor contabile si fiscale aplicabile in astfel de situaţii.

Nu in ultimul rând, actele administrativ fiscale contestate, in principal decizia de impunere emisa de intimată este nelegală in ce priveşte impozitul pe profit, întrucât nu este motivată in fapt si in drept, aceste cerinţe trebuind a fi îndeplinite atâta vreme cat acestea constituie elemente fără de care nu poate exista ca si act emis de o autoritate in regim de putere publica.

 Cu privire la Taxa pe valoarea adăugată, reclamanta înţelege să conteste rezultatele echipei de inspecţie fiscala in ce priveşte TVA, pentru următoarele argumente:

Pentru TVA in suma de 25.722 lei aferent achiziţiilor de la SC P SRL pe baza unor documente ( facturi fiscale ) care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, reclamanta arată că  documentele financiar - contabile si documentele justificative sunt reglementate de Ordinul Ministrului Economiei si Finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile.

Or, in Anexa nr. l - Norme Metodologice de întocmire si utilizare a documentelor financiar - contabile 3 Ordinul Ministrului Economiei si Finanţelor nr.3512/2008 privind documentele financiar contabile la punctul 15 se precizează : „15. Factura se întocmeşte si se utilizează in conformitate cu prevederile Codului fiscal. "

Pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA aferenta achiziţiilor, o operaţiune economica trebuie sau îndeplinească condiţiile de fond si forma cerute de Legea 571/2003 privind Codul fiscal respectiv: Condiţii de forma: In conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, pentru achiziţiile efectuate, societatea comerciala trebuie sa deţină facturi emise in conformitate cu prevederile an. 155 din Codul Fiscal; Condiţii de fond : Achiziţiile efectuate de societatea comerciala trebuie sa fie destinate utilizării in folosul operaţiunilor prevăzute de art. 145 alin.(2) din Codul fiscal.

Or, în ce priveşte facturile de achiziţie de la SC P SRL, acestea conţin toate informaţiile obligatorii prevăzute de art. 155 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prezentat mai sus, astfel ca acestea au calitatea de document justificativ.

Susţine inspecţia fiscala ca in luna septembrie 2014 reclamanta a dedus in mod eronat suma de 27.806 lei prin efectuarea articolului contabil 4426=44286 cu suma de 27.806 lei aferenta facturilor de la SC P SRL (factura nr.X ,X ,X ,X, X, X ), facturi pentru care in anul 2013 a fost dedusa taxa pe valoarea adăugată (aprilie 2013, decembrie 2013).

Reclamanta a arătat că în mod eronat organul fiscal a reţinut că înregistrarea s-a efectuat in luna septembrie 2014, in realitate, respectiva înregistrare este în luna august 2014.

Ori, din consultarea Registrului persoanelor impozabile care aplica sistemul de TVA la încasare, reiese ca in data de 17.01.2014 SC P SRL CUI X a ieşit din acest sistem, iar din fisa de cont furnizor P SRL pe anul 2014 reiese ca la data de 17.01.2014, data ieşirii din sistemul TVA la încasare, SC E SRL nu avea datorii către SC P SRL.

In acest sens, reclamanta a solicitat să se aibă în  vedere prevederile art. 145 „ Sfera de aplicare a dreptului de deducere”  din Legea 571/2003 privind Codul fiscal care prevede : 1-1) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 134-2 alin. (3) - (8) este amânat până în momentul in care taxa aferentă bunurilor si serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorul/prestatorul său.

In concluzie, SC E SRL avea drept de deducere a TVA la data achitării facturilor iar prin articolul contabil 4426=44286, de fapt, s-a exercitat acest drept in luna august 2014, pentru suma de 27.806 lei.

Aceeaşi inspecţie retine in sarcina reclamantei  faptul că în luna septembrie 2014 a dedus in mod eronat suma de 2.340 lei prin efectuarea articolului contabil 4426 = 44286 cu suma de 2.340 lei aferenta facturii nr. X/25.08.2013 emisa de către SC V T SRL, factura pentru care in anul 2013 a fost dedusa TVA (decembrie 2013). Se precizează ca in mod eronat organul fiscal a reţinut ca înregistrarea s-a efectuat in luna septembrie 2014, in fapt respectiva înregistrare este in luna august 2014.

Astfel, din consultarea Registrului persoanelor impozabile care aplica sistemul de TVA la încasare, reiese ca in data de 24.01.2014 SC V T SRL CUI X a ieşit din acest sistem, de asemenea, din fisa de cont furnizor V T SRL reieşind că SC E SRL nu avea datorii către SC V T SRL.

Având in vedere prevederile art. 145(1-1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal prezentat mai sus, reclamanta consideră că SC E SRL avea drept de deducere a TVA la data achitării facturilor, iar prin articolul contabil 4426=44286, de fapt, s-a exercitat acest drept in luna august 2014, pentru suma de 2.340 lei.

Pentru toate cele arătate mai sus, având in vedere cele prezentate, precum si principiul neutralităţii TVA, reclamanta a considerat că organul fiscal in mod nelegal i-a refuzat dreptul de deducere a TVA aferent achiziţiilor de la SC P SRL, cu atât mai mult cu cât s-a constatat ca sumele sunt declarate si de societatea partenera, dar mai ales având in vedere că toate bunurile aferente acestor aprovizionări se aflau in stoc - deci existau fizic - la sediul şi punctele de lucru ale reclamantei.

Ori, potrivit dispoziţiilor art. 11 aliniat 1 din Codul fiscal, - in vigoare la data achiziţiilor efectuate de subscrisa de la cele doua societăţi -" (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

În cazul în care tranzacţiile sau o serie de tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate."

Apoi, potrivit dispoziţiilor menţionate, art. 145 aliniat 1 din Codul fiscal, „ 1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei, respectiv art. 146 aliniat 1 din Codul fiscal, ( art. 146 aliniat 1 litera a din Codul fiscal") (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare;

Nu in ultimul rond, potrivit dispoziţiilor art. 145 aliniat 1 din Codul fiscal, „ (1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei."

Apreciază reclamanta că interpretarea dată de echipa de inspecţie fiscala acestor dispoziţii prin raportare si la documentele ( destul de !) justificative depuse si deţinute de societatea reclamantă  este una nelegala si netemeinica in condiţiile in care, pe de o parte reclamanta nu are ( absolut!) nicio vină că unele dintre societăţile care i-au furnizat mărfurile înscrise in facturile fiscale verificate, nu au depus declaraţiile 394, ca nu erau plătitoare de TVA, etc.., după cum nu are nicio vina - neavând cunoştinţă - despre starea de neînregistrare a acestora in scop de TVA, respectiv despre scoaterea acestora din evidenta pe plătitor de TVA, starea lor de inactivitate ( ce nu a fost dovedita), respectiv de radierea acestora.

In acest sens, reclamanta a solicitat  efectuarea unei expertize care să ateste faptul ca bunurile aferente acestor aprovizionări exista, respectiv au fost valorificate si încasata contravaloarea acestora ( in parte ), si totodată depune alăturat contestaţiei toate dovezile care atesta faptul ca in perioada controlată reclamanta a deţinut absolut toate bunurile achiziţionate si neobservate de organul de inspecţie fiscala, că a întocmit note de intrare - recepţie, etc.

In plus, inspecţia fiscala trebuia sa aibă în vedere si dispoziţiile art. 151 ind. 2 aliniat 1 si 2 din Codul fiscal, Răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei, potrivit cărora, „ (1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19): a)nu este emisă;b)cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare; c)nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect. Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei”.

Raportat la aceste dispoziţii, se poate observa cu uşurinţă, pe de o parte, că facturile pentru care i-a fost înlăturat dreptul de deducere a taxei îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 155 Cod fiscal, iar pe de alta parte, că suma reprezentând contravaloarea achiziţiilor efectuate de societatea noastră de la furnizori a fost plătită in totalitate emitenţilor facturilor fiscale respective, aceştia au declarat acest TVA aferent, respectiv l-au plătit către stat.

In plus, reclamanta  deţine dovezi concludente în  sensul ca mărfurile achiziţionate de Ia aceşti furnizori au fost deţinute/valorificate clienţilor ei, astfel ca aceste achiziţii au fost reale si prin urmare facturile de achiziţie ale acestora sunt documente justificative in sensul dispoziţiilor legale învederate si interpretate nelegal de către inspecţia fiscala.

De asemenea, un aspect primordial si de avut in vedere îl constituie modul in care au fost aplicate dispoziţiile legale menţionate mai sus, prin faptul ca au fost încălcate si prevederile articolului 18 alineatul (1) litera (a) şi articolul 22 alineatul (3) litera (b) din a şasea directivă nr. 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18/CE a Consiliului din 14 februarie 2006.

Aceste dispoziţii trebuiesc interpretate în sensul că o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care  nu  este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conţin toate informaţiile impuse de respectivul articol 22 alineatul 3. lit. b),  în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menţionate si a naturii serviciilor furnizate.

În acelaşi sens sunt si prevederile art. 17 alineatul (6) din a şasea Directivă 77/388, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/18 care trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale care exclude dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătită de o persoană impozabilă unei alte persoane impozabile, prestatoare de servicii, atunci când aceasta din urmă nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată.

Aceste interpretări redate anterior au fost avute in vedere in cauza C-438/09 - Hotărâre 2010-12-22 Dankowski pronunţata de Curtea de Justiţie Europeana.

Nu in ultimul rând, in cauza C277/2014, CJUE a stabilit in sensul celor arătate mai sus de reclamantă, stabilind că dispoziţiile celei de a şasea Directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale, precum cea în discuţie în litigiul principal, prin care nu i se recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această reglementare, drept un operator inexistent si că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, ca această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere".

Ori, in speţă, nu s-a dovedit in niciun mod că reclamanta a  ştiut că livrările menţionate erau implicate intr-o eventuala frauda privind TVA, după cum nu s-a dovedit că este vorba despre „ operatori economici inexistenţi" in sensul celor arătate mai sus.

In concret, nu s-a făcut nicio clipă dovada că au fost publicate - pentru a putea fi cunoscute de către subscrisa - informaţii despre societăţile despre care se susţine ca nu ar fi făcut dovada provenienţei bunurilor livrate ulterior, astfel cum se afirma, absolut neimputabil subscrisei, de către echipa de inspecţie fiscala.

Faţă de toate cele arătate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei, anularea  Deciziei nr. X din 24 aprilie 2018 emisa de pârâtă,  cu consecinţa desfiinţării atât a acesteia cat si a raportului de inspecţie fiscala nr. F - X din 29.09.2017 si a deciziei de impunere nr. F - OT X/29.09.2017, si implicit a exonerării reclamantei de la plata sumelor stabilite prin aceasta in sarcina sa.

În drept, s-au invocat prevederile art. 281 aliniat 2 din Codul de procedura civila si art. 1 si următoarele din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Ca probe, s-au solicitat  înscrisurile la care a făcut referire mai sus, precum si o expertiza tehnica - specialitatea contabilitate - fiscalitate - care sa verifice evidenta contabila a reclamantei, înscrisurile aflate la dosar precum si cele puse la dispoziţie de organul de inspecţie fiscala si sa stabilească daca au fost corect stabilite obligaţiile fiscale contestate, daca a fost întemeiat a ne fi înlăturat dreptul de deducere a TVA aferent tuturor aprovizionărilor efectuate de subscrisa in perioada supusa inspecţiei fiscale, precum si daca amortizarea realizata la obiectivul de investiţii imobil R au fost corect calculate de către reclamantă prin comparare cu concluziile intimatei din decizia de impunere contestata. Expertiza va stabili, de asemenea, daca operaţiunile de aprovizionare au fost reale, daca mărfurile aferente facturilor de achiziţii se regăsesc in stoc în contabilitate, fiind valorificate parţial, precum si daca TVA plătit de reclamantă  a fost declarat/plătit de către furnizorii noştri si in caz afirmativ, in ce cuantum. Expertiza să verifice fiecare factura fiscala menţionata in decizia de impunere atacata si in raport de elementele acestora sa stabilească daca acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 din Codul fiscal. Expertiza sa verifice modul in care au fost valorificate bunurile aprovizionate prin facturile - de aprovizionare - menţionate in decizia de impunere contestata, respectiv sa stabilească pentru fiecare in parte dintre produsele achiziţionate, destinaţia acestora, daca s-au încasat sumele aferente acestor livrări si implicit daca a fost reala aprovizionarea cu acestea. Expertiza să verifice contravaloarea aprovizionărilor de la furnizorii menţionaţi in decizia de impunere contestata si sa stabilească daca aceste aprovizionări au fost reale şi în ce constă susţinerea inspectorilor fiscali potrivit căreia unele dintre societăţile respective nu au livrat marfa către reclamantă.

Au fost anexate, în copie: decizia de soluţionare a contestaţiilor nr. X din 26.04.2018 emisa de intimata, decizia de impunere nr. F-OT X/29.09.2017, raportul de inspecţie fiscala nr. F-X/29.09.2017, fisa privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscal, adresa de comunicare a actelor administrative nr. OT G AIF X/03.10.2017, primita din data de 10.10.2017, balanţa de verificare contabila la 31.12.2014, fisa de cont furnizor P, fisa mijlocului fix Vila turistica R, chitanţa nr. 0611660067 .

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, în nume propriu si pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în  judecata, ca neîntemeiată.

In fapt, in urma controlului efectuat la societatea contestatoare, a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. F-X/29.09.2017, iar în baza acestuia a fost emisă Decizia ele impunere nr. F-OT X/29.09.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, acte prin care s-au calculat în sarcina contestatoarei obligaţii fiscale în sumă totală de 99.262 lei( impozit pe profit si TVA).

Împotriva acestor acte de control s-a formulat contestaţie, societatea contestatoare solicitând anularea deciziei de impunere nr. F-OT X/29.09 2017, in ceea ce priveşte suma de 29.392 lei, reprezentând impozit pe profit si 69.870 lei, reprezentând TVA.

Prin decizia nr. X/26.04.2018 emisă de DGRFP C, în conformitate cu art. 279 alin. 1 si 352 alin. 1 si 2 din Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală rep., s-a dispus respingerea contestaţiei formulate de S.C. E S.R.L, ca neîntemeiata, pentru suma totala de 85.260 lei, reprezentând impozit pe profit in cuantum de 29.392 lei, TVA in cuantum de 55.868 lei si, ca nemotivata, pentru suma de 14.002 lei, reprezentând TVA.

În opinia pârâtei, această soluţie este legală şi temeinică, la pronunţarea ei organul de soluţionare a contestaţiilor având în vedere următoarele considerente:

Anterior verificării fiscale, societatea contestatoare a fost verificata si de către inspectorii antifraudă ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscala - Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala 4 T J, fiind întocmit procesul verbal nr.X/20.03 2017, potrivit căruia se menţionează următoarele:urmare unor controale încrucişate desfăşurate de către inspectorii antifraudă din cadrul DRAF 4 Tg-Jiu la societăţile P M N SRL, R C SRL, F C SRL, M C E E SRL, P A COM SRL, P SRL, E SRL s-a creat proiecţia circuitului mărfurilor ce au făcut obiectul relaţiilor desfăşurate de aceste societăţi;operaţiunile de achiziţii si livrare, respectiv de încasări şi plaţi, înscrise in documentele înregistrate in evidenta contabila a societarii, din cele constatate şi  menţionate in procesul verbal întocmit, sunt lipsite de conţinut economie, având doar scopul de a se ridica sume importante de bani din societăţile implicate in circuit si de a obţine si de a transmite avantaje fiscale, prin deducerea de cheltuieli si TVA de către beneficiarii de pe circuitul comercial astfel creat; prin înregistrarea de către societatea E SRL a operaţiunilor prezentate in procesul verbal s-a disimulat realitatea, creându-se aparenta existentei unor operaţiuni care in fapt nu au existat, având ca scop diminuarea obligaţiilor de plata la bugetul statului si furniza ea de avantaje fiscale pe întregul circuit astfel creat, prin înregistrarea de cheltuieli si TVA, deduse nelegal; pentru bunurile/prestările de servicii înscrise în  facturile de achiziţii care n-au avut la baza operaţiuni reale sau fără provenienţa legala, care apar livrate de societatea E SRL către alte societăţi, stabilite conform trasabilităţii. circuite pe care societatea E SRL le-a generat sau s-a interpus, in scopul disimulării realităţii, consecinţele fiscale se vor stabilii la beneficiarul final al tranzacţiilor înscrise in facturi.

 Pentru impozitul pe profit in cuantum de 29.392 lei,  perioada verificată  a fost 01.07.2012 - 31.12.2016.

Societatea contestatoare E SRL  a declarat în  D394 achiziţii totale in valoare de 1.381.334 lei, fără TVA, din care 1.309.007 lei, de la următorii furnizori: P SRL, CUI X, in valoare de 830.224 lei, TVA aferenta 199.253 lei, suma declarată si de societatea parteneră; F C SRL, CUI 16384307, in valoare de 312.258 lei. TVA aferenta de 74.966 lei, suma declarată şi de societatea  parteneră; P M N SRL, CUI 5647424 in valoare de 166.525 lei, TVA aferenta de 39.966 lei, suma declarată şi de societatea partenera.

Din analiza documentelor înregistrate in evidenta contabila a societăţii E SRL, a rezultat faptul ca societatea contestatoare a efectuat achiziţii după cum urmează:

In perioada 07.03.2014 - 31.12.2014, contestatoarea SC E SRL achiziţionează materiale de construcţii de la furnizorul SC P SRL in valoare de 671.953 lei, valoare fără TVA, respectiv „amestec cauciuc nevulcanizat", „ţeava profil" „otel beton", „PC 52#6#8".

De asemenea, sunt înregistrate si două facturi reprezentând avans in valoare de 63.000 lei, valoare fără TVA, si o factura reprezentând „investiţie in curs hala" in valoare de 95.272 lei, valoare fără TVA.

Se retine că, din totalul materialelor achiziţionate in valoare de 671.953 lei, 407.335 lei reprezintă sortimentul „amestec cauciuc nevulcanizat".

Conform situaţiei comparative achiziţii-livrări a rezultat ca sortimentele si cantităţile de materiale de construcţii (exceptând sortimentul amestec cauciuc nevulcanizat) achiziţionate de la P SRL in valoare de 157.444 lei fără TVA au fost facturate la valoarea de 165.810 lei fără TVA către 4 societăţi, respectiv SC F C SRL, SC P C SRL, SC P A SRL si SC D E SRL.

Analizând circuitul mărfurilor, au fost constatate, spre exemplificare, următoarele:

Cantitatea de 214 buc din produsul „ŢEAVA NEAGRA 88,9X4 BARA OM" in valoare de 36.808 lei fără TVA, ce apare aprovizionata de la P SRL cu facturile cu nr. X/09.08.2014, X/00 08.2014, X/08.08 2014, X/08.08.2014, X.708.08.2U14, X/08.08.2014, X/07.08.2014, X/07.08.2014, X/07.08.2014, X/07.08.2014, din situaţia trasabilităţii întocmita la aceasta din urma pe baza documentelor contabile rezulta ca aceasta cantitate a fost aprovizionata de P SRL de la P M N SRL cu factura X/10.07.2014.

Din situaţia trasabilităţii pe produse si pe baza documentelor contabile rezulta ca societatea P M N SRL nu putea livra cantitatea de 214 buc „ŢEAVA NEAGRA 88,9X4 BARA 6M", deoarece nu deţinea documente de provenienţa in acest sens.

Astfel, societatea E SRL ar trebui să rămână în stoc cu „ŢEAVA NEAGRA 88,9X4 BARA 6M" conform anexei, in valoare de 36.808 lei, calculata la preţ de achiziţie fără TVA deoarece nu au fost constatate in evidenta contabilă documente privind livrarea acestui Sortiment.

Cantitatea de 75 buc din produsul „PLASA SUDATA # 6" in valoare de 12.150 lei fără TVA, ce apare aprovizionata de la P SRL cu facturile cu nrX/07.08.2014, X/06.08.2014, X/06.08.2014,/ X/06.08.2014, din situaţia trasabilităţii întocmită la aceasta din urmă pe baza documentelor contabile rezulta că această cantitate a fost aprovizionata de P SRL de la P M N SRL cu factura nr. X/08.07.2014.

Din situaţia trasabilităţii pe produse si pe baza documentelor contabile rezultă că societatea P M N SRL nu putea livra cantitatea de 75 buc „PLASA SUDATA # 6", deoarece nu deţinea documente de provenienţa in acest sens.

Astfel, societatea contestatoare ar trebui să rămână în  stoc cu „PLASA SUDATA # 8" conform anexei, in valoare de 12.150 lei, calculata la preţ de achiziţie fără TVA, deoarece nu au fost constatate ca fiind înregistrate in evidenta contabila documente privind livrarea acestui sortiment.

Se retine astfel că  din valoarea totală a achiziţiilor înregistrate ca fiind efectuate de la aceasta societate, a rezultat ca o parte din aceste bunuri, in valoare totală  de 107.173 lei fără TVA (TVA aferenta in suma de 25.722 lei), apar ca nefiind livrate mai departe de societatea contestatoare.

Potrivit art.11 alin.1 din Legea 571/2003, privind codul fiscal( in vigoare raportat la perioada verificata): „(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod. autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. (...)" , iar, potrivit art. 19 din codul fiscal „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivii normelor de aplicare."

Se reţine astfel că prin înregistrarea în evidenţa  contabilă, in anul 2014, a bunurilor astfel achiziţionate, care nu apar a fi livrate ulterior de societatea contestatoare E SRL, s-au dedus nejustificat cheltuieli in suma de 107.173 lei si TVA in suma de 25.722 lei.

Astfel, pentru suma de 107.173 lei, SC E SRL datorează in mod legal un impozit pe profit in suma de 17.148 lei .

De asemenea, se retine ca societatea contestatoare a înregistrat in evidenta contabila cheltuieli cu amortizarea unei investiţii reprezentând Vila Turistica Phoenix R, cheltuieli care aveau corespondenta cu venituri impozabile întrucât investiţia s-a făcut prin fonduri europene, legea fiscala aplicabila fiind reprezentata de OMFP X/2009, respectiv OPANAF X/2014, consecinţa fiscala fiind considerarea sumei de 28 172 iei ca fiind nedeductibila fiscal.

Astfel, potrivit pct. 46, alin. l si alin.2 din OMFP X/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene: "(1) Principiul prevalentei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ si contul de profit si pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, ci nu numai de forma juridica a acestora. (2)  Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate si prezentarea fidela a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economica, punând în evidenta drepturile si obligaţiile, precum si riscurile asociate acestor operaţiuni. Evenimentele şi operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate astfel cum acestea se produc, în baza documentelor justific stive. Documentele  care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie sa reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanta cu realitatea”.

De asemenea, potrivit pct.53, alin.3 pct.57 alin.2 OPANAF nr. X/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate: pct.53 „(3) Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute simultan în contabilitate prin asocierea  directă între cheltuielile şi veniturile aferente cu evidenţierea distinctă a acestor venituri şi cheltuieli."

Pct.57 „(2) Evenimentele şi operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative.

Documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie sa reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea. De asemenea, contractele încheiate între părţi trebuie să prevadă modul de derulare a operaţiunilor şi sa respecte cadrul legal existent."

Astfel, având in vedere prevederile legale specificate, se retine ca, pentru suma de 28.172 iei, contestatoarea datorează in mod legal un impozit pe profit in suma de 4.507 lei(28.172*16%) .

Se retine, de asemenea, şi faptul că societatea contestatoare a dublat stornarea sumei de 48.358 lei reprezentând factura de avans de la SC H D O SRL, in luna ianuarie, respectiv februarie 2015, consecinţa fiscala fiind reprezentata de constituirea de venituri impozabile in suma de 48.358 lei căreia ii corespunde un impozit pe profit in suma de 7.737 lei (48.358 lei 16%).

Astfel, potrivit art. 19 din Legea 571/2003 „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. "

Astfel, având in vedere prevederile legale specificate, apreciem ca in mod legal sa reţinut ca pentru suma de 48.358 lei, contestatoarea datorează in med legal un impozit pe profit in suma de 7.737 lei.

În ceea ce priveşte TVA-ul de plată in cuantum de 69.870 lei, se pot reţine următoarele:

Şi în ceea ce priveşte TVA-ui de plata, raportat la cele constatate iniţial de inspectorii antifraudă, arătate in apărarea privind impozitul pe profit, se retine ca, din valoarea totala a achiziţiilor înregistrate ca fiind efectuate de la SC P in anul 2014, urmare a stabilirii trasabilităţii bunurilor ce apar achiziţionate de la aceasta societate, a rezultat ca o parte din aceste bunuri, in valoare de 107.173 lei cu TVA aferenta in suma de 25.722 lei, apar ca nefiind livrate  mai departe de societatea contestatoare.

Astfel, prin înregistrarea in evidenta contabila in anul 2014, a bunurilor astfel achiziţionate, care nu apar a fi livrate ulterior de societatea contestatoare s-au dedus nejustificat cheltuieli in suma de 107.173 lei, din care TVA in suma de 25.722 lei.

Potrivit art.146 alin. l lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare: „(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au  fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare;" iar, potrivit art. 11 alin. I  din Legea 571/2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare: „(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale put să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pol reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. (..)."

De asemenea, în speţă sunt aplicabile si prevederile Legii contabilităţii nr.82/1991, art.6 alin.1 si alin.2, precum si cele ale OMFP nr. X/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile cu directivele europene, pct.46, alin. l si 2 si Decizia nr.5/2007 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Astfel, potrivit art.6 din Legea 82/1991 „(1) Orice operaţiune economico-financiară efectuata se consemnează in momentul efectuării ei intr-un document care sta la baza înregistrărilor in contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor in contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat in contabilitate, după caz", iar, OMFP X/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, pct.46, alin. l si alin.2, menţionează: „(1) Principiul prevalentei economicului asupra juridicului Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ si contul de profit si pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, si nu numai de forma juridica a acestora. (2) Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate si prezentarea fidela a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economica, punând în evidenta drepturile si obligaţiile, precum si riscurile asociate acestor operaţiuni. Evenimentele si operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative. Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie sa reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv sa fie în concordanta cu realitatea. (...)"

Mai mult, prin decizia nr.5/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, se arată că „Nu poate fi de dedusă TVA si nu se poate diminua baza impozabila la stabilirea impozitului pe profit in situaţia in care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile legale prevăzute de dispoziţiile legale in vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicita deducerea TVA."

Se retine, de asemenea, că în luna septembrie 2014, societatea contestatoare a dedus in mod eronat suma de 27.806 lei prin efectuarea articolului contabil 4426=44286 .

Din fisa contului 44286, rezulta ca reclamanta a trecut din TVA neexigibilă în TVA exigibila suma de 27.806 lei aferenta facturilor de achiziţie de la SC P SRL (factura nr.X, X, X, X, X, X), facturi care in anul 2013 au fost trecute din TVA neexigibilă in TVA exigibila, fiind dedusa in aprilie 2013 TVA in suma de i 2.451,55 lei si in decembrie 2013 TVA in suma de 18.244,72 lei.

 De asemenea, se retine că în luna septembrie 2014, in mod eronat a fost dedusă TVA de către reclamanta, in sumă de 2.340 lei.

Din fisa contului 44286 rezulta ca reclamanta a trecut din TVA neexigibila in TVA exigibila suma de 2.340 lei aferenta facturii nr. 11/25.08.2013, emisa de către SC V T SRL prin efectuarea articolului contabil X-44286, pentru caro societatea dedusese TVA in anul 2013 (decembrie 2013)

Astfel,  întrucât înregistrările contabile menţionate la pct. b) si c) nu au la baza documente justificative, având in vedere si prevederile art. 146 alin (1), lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu pct. 46 alin.(l) din HG 44/2004, pârâta apreciază în mod legal ca suma ce 30.146 lei (27.306 lei + 2.340 lei), reprezentând TVA  nu este  deductibila.

În ceea ce priveşte suma de 14 002 lei, reprezentând TVA, pârâta apreciază corectă  motivarea organului de soluţionare contestaţii, prin care a fost respinsa contestaţia formulata ca fiind nemotivata, întrucât reclamanta nu a motivat in fapt si in drept contestaţia asupra acestei sume.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată  pe toate dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Au fost anexate, în copie: actele care au stat la baza emiterii deciziei de soluţionare contestaţi nr. X/26.04 2018, a deciziei de impunere nr. X/29.09.2017 si a raportului de inspecţie fiscala nr. X/29.09.2017 .

Reclamanta S.C. E S.R.L. a  depus la dosar răspuns la întâmpinarea depusă  de DGRFP C, prin care a solicitat admiterea  contestaţiei formulata împotriva Deciziei nr. X din 24 aprilie 2018 emisa de intimata, cu consecinţa desfiinţării atât a acesteia cât si a raportului de inspecţie fiscala nr. F - X din 29.09.2017 si a deciziei de impunere nr. F - OT X/29.09.2017, si implicit a exonerării reclamantei de la plata sumelor stabilite prin aceasta in sarcina reclamantei.

Reclamanta a arătat că este de acord cu introducerea in cauza a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, având in vedere ca actele a căror anulare se solicită  au fost emise, în parte, de aceasta.

Pe de altă parte, având in vedere că întâmpinarea este depusa chiar de către această instituţie, in calitate de reprezentant al DGRFP C, dar si in nume propriu, reclamanta apreciază că  nu mai este necesara depunerea de înscrisuri, inclusiv cererea de chemare in judecata, pentru a-i fi comunicate.

In ce priveşte fondul cauzei, reclamanta a arătat că, aşa  cum rezultă din conţinutul apărărilor expuse de pârâtă, aceasta nu a adus niciun argument nou de natură a combate susţinerile reclamantei, limitându-se la a reitera cele avute in vedere de echipa de inspecţie fiscala, respectiv de organul de soluţionare a contestaţiei, astfel că nu se vor relua susţinerile reclamantei.

În concluzie, reclamanta a solicitat să se reţină competenta materiala, teritoriala si funcţionala a instanţei în  soluţionarea acestei cauze admiterea  probatoriul solicitat prin cererea de chemare in judecată, respectiv  înscrisurile depuse si proba cu expertiza tehnica - specialitatea fiscalitate - care sa răspundă obiectivelor pe care reclamanta  le-a expus in cererea de chemare in judecata, respectiv: sa verifice evidenta contabila a reclamantei, înscrisurile aflate la dosar precum si cele puse la dispoziţie de organul de inspecţie fiscala si sa stabilească daca au fost corect stabilite obligaţiile fiscale contestate, daca a fost întemeiat a i se  fi înlăturat dreptul de deducere a TVA aferent tuturor aprovizionărilor efectuate de reclamantă în perioada supusa inspecţiei fiscale, precum si daca amortizarea realizata la obiectivul de investiţii imobil R au fost corect calculate de către reclamantă  prin comparare cu concluziile intimatei din decizia de impunere contestată; sa stabilească daca operaţiunile de aprovizionare au fost reale, daca mărfurile aferente facturilor de achiziţii se regăsesc in stoc/in contabilitate, fiind valorificate parţial, precum si daca TVA plătit de reclamantă a fost declarat/plătit de către furnizorii reclamantei  si in caz afirmativ, in ce cuantum;expertiza sa verifice fiecare factura fiscala menţionata in decizia de impunere atacata si in raport de elementele acestora sa stabilească daca acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 din Codul fiscal; expertiza sa verifice modul in care au fost valorificate bunurile aprovizionate prin facturi/e - de aprovizionare -, menţionate in decizia de impunere contestata, respectiv sa stabilească pentru fiecare in parte dintre produsele achiziţionate, destinaţia acestora, daca s-au încasat sumele aferente acestor livrări si implicit daca a fost reala aprovizionarea cu acestea; expertiza sa verifice contravaloarea aprovizionărilor de la furnizorii menţionaţi in decizia de impunere contestata si sa stabilească daca aceste aprovizionări au fost reale si in ce consta susţinerea inspectorilor fiscali potrivit căreia unele dintre societăţile respective nu au livrat marfa către  reclamantă.

Prin încheierea de şedinţă din 05.02.2019, instanţa a dispus în temeiul art. 16 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice O, fiind emitentul deciziei de impunere nr. X din 29.09.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. X din 29.09.2017.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O, in nume propriu si pentru Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice C, a depus la dosar note scrise, raportat la cererea de probatorii formulata de societatea reclamantă.

Pârâta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri solicitata de către contestatoare si de către instituţiile pârâte, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, a solicitat respingerea probei cu expertiza tehnica judiciara, specialitatea fiscalitate, ca nefiind utila, pertinenta si concludenta cauzei, întrucât înscrisurile depuse la dosarul cauzei sunt suficiente soluţionării cauzei.

In situaţia in care se admite proba cu expertiza tehnica, specialitatea fiscalitate, suplimentar obiectivelor propuse de societatea contestatoare, pârâta a propus următorul obiectiv: să se stabilească dacă societatea contestatoare deţine documente de provenienţa pentru cantităţile de materiale de construcţii, ce apar a fi aprovizionate de la SC P  SFL,  raportat ia  documentele contabile  si  situaţia trasabilităţii pe produse întocmita la aceasta societate furnizoare de către inspectorii antifraudă( proces verbal nr. X/20.03.2017). De asemenea, in ceea ce priveşte obiectivul nr. 3, propus de societatea reclamanta, să se aibă în vedere la analiza facturilor menţionate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de pct. 46 alin. 1 si 2 din OMFP X/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conform cu Directivele Europene, art. 155 alin. 24 din Lege-a 571/2003, privind codul fiscal( in vigoare pentru perioada verificata) si pct. 76 alin. 4 din HG 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003.

La termenul din 22.10.2019, instanţa a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea fiscalitate, cu obiectivele propuse .

De asemenea, a fost încuviinţată participarea la efectuarea expertizei a unui expert consilier pentru reclamantă.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, reclamanta S.C. E S.R.L. a fost supusă inspecţiei fiscale în perioada 22.06.2017 - 29.09.2017, inspecţia fiscală vizând perioada 01.07.2012 -31.12.2016, iar la sfârşitul inspecţiei a fost întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. F-X/29.09.2017 (filele nr. 52-70 din volumul I).

În urma inspecţiei fiscale a fost emisă de pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O decizia de impunere nr. F-OT X/29.09.2017 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. E S.R.L. impozit de profit suplimentar în cuantum de 29.392 lei şi TVA de plată în cuantum de 69.870 lei (filele nr. 41 - 51 din volumul I).

Prin această decizie organele fiscale au reţinut că în perioada 07.03.2014 – 31.12.2014 reclamanta a achiziţionat materiale de construcţii de la furnizorul P S.R.L. în valoare de 971.953 lei, iar în urma analizei circuitului mărfurilor s-a constatat că:

cu privire la cantitatea de 214 bucăţi din produsul ţeavă neagră 88,9x4 bară 6m, în valoare de 36.808. lei fără TVA, ce apare aprovizionată de la P S.R.L., care la rândul său le achiziţionase de la P M N S.R.L. (care nu putea livra aceste produse deoarece nu avea documente de provenienţă pentru ele), nu au fost constatate în evidenţa contabilă documente privind livrarea acestui sortiment, astfel că reclamanta ar trebui să rămână cu marfa în stoc;

cu privire la cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă sudată #6, în valoare de 12.150 lei fără TVA, ce apare aprovizionată de la P S.R.L., care la rândul său le achiziţionase de la P M N S.R.L. (care nu putea livra aceste produse deoarece nu avea documente de provenienţă pentru ele), nu au fost constatate în evidenţa contabilă documente privind livrarea acestui sortiment, astfel că reclamanta ar trebui să rămână cu marfa în stoc;

cu privire la cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă sudată #5, în valoare de 10.050 lei fără TVA, ce apare aprovizionată de la P S.R.L., care la rândul său le achiziţionase de la P M N S.R.L. (care nu putea livra aceste produse deoarece nu avea documente de provenienţă pentru ele), nu au fost constatate în evidenţa contabilă documente privind livrarea acestui sortiment, astfel că reclamanta ar trebui să rămână cu marfa în stoc;

cu privire la cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă sudată #4, în valoare de 7.410 lei fără TVA, ce apare aprovizionată de la P S.R.L., care la rândul său le achiziţionase de la P M N S.R.L. (care nu putea livra aceste produse deoarece nu avea documente de provenienţă pentru ele), nu au fost constatate în evidenţa contabilă documente privind livrarea acestui sortiment, astfel că reclamanta ar trebui să rămână cu marfa în stoc;

cu privire la cantitatea de 181 bucăţi din produsul ţeavă 81,9x4, în valoare de 30.780 lei fără TVA, şi cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă STM #4, în valoare de 9.975 lei fără TVA, ce apar aprovizionate de la P S.R.L., nu s-a arătat ce anume este nelegal cu privire la achiziţia acestor mărfuri, deşi şi aceste sume au fost luate în considerare atunci când s-a stabilit că s-au dedus nejustificat cheltuieli în cuantum de 107.173 lei şi s-a stabilit TVA de plată suplimentară în cuantum de 25.722 lei.

De asemenea, prin decizia de impunere s-a reţinut că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa fiscală cheltuieli cu amortizarea unei investiţii reprezentând Vila Turistică Phoenix Rînca, cheltuieli care aveau corespondenţă cu venituri impozabile întrucât investiţia s-a făcut prin fonduri europene, consecinţa fiscală fiind considerarea sumei de 28.172 lei ca fiind nedeductibilă fiscal, şi că agentul economic a dublat stornarea sumei de 48.358 lei, reprezentând factura de avans de la S.C. H D O S.R.L., în luna februarie şi respectiv martie 2015, consecinţa fiscală fiind constituirea de venituri impozabile în cuantum de 48.358 lei, căreia îi corespune un impozit pe profit în sumă de 7.737 lei.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a formulat contestaţie administrativă, contestaţie care a fost respinsă prin decizia nr. X/24.04.2018 emisă de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C (filele nr. 15 - 40 din volumul I).

Din raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză rezultă că obligaţiile fiscale contestate, respectiv impozitul pe profit şi TVA de plată stabilite suplimentar nu au fost corect stabilite de organele fiscale, drepturile de deducere a cheltuielilor de aprovizionare și a TVA aferente nefiind acordate în mod nelegal și netemeinic; reclamanta a diminuat nelegal creanța bugetară – impozit pe profit cu suma de 4.507 lei, așa cum au stabilit organele fiscale, reprezentată de costul cu amortizarea obiectivului de investiții - imobil Rînca, astfel că reclamanta S.C. E S.R.L. datorează obligații fiscale suplimentare în cuantum de 10.625 lei, reprezentând 4.507 lei impozit pe profit și 6.118 lei TVA de plată; că pe baza documentelor financiar contabile operațiunile de aprovizionare au fost reale, sunt înregistrate în evidența contabilă, reclamanta întocmind NIR-uri, mărfurile regăsindu-se în listele de inventar anuale, iar pentru cele pentru care organele fiscale nu au identificat documente de vânzare s/a stabilit că o parte dintre ele au fost vândute cu factură după efectuarea controlului, fiind în stoc la data controlului, celelalte fiind în stocul gestionat global-valoric al reclamantei, la inventarele anuale organele de control neconstatând diferențe; aprovizionarea bunurilor a fost reală; bunurile aprovizionate prin facturile menționate în decizia de impunere au fost destinate operațiunilor taxabile, o parte fiind vândute ulterior controlului, iar celelalte identificându-se în inventarul anual 2014; reclamanta deține documente de proveniență pentru cantitățile de materiale de construcții ce apr aprovizionate de la P S.R.L., acestea fiind menționate în RIF, organele fiscale necontestând existența documentelor, ci doar. nejustificarea trasabilității produselor până la beneficiarul final, furnizorul furnizorului reclamantei nefăcând dovada aprovizionării cu produsele vândute (filele nr. 83-99 din volumul III).

În drept, la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii. Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta [art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal].

Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile [art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal].

Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, respectiv în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare [art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal].

Nu sunt deductibile: cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor [art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal].

Motivarea în fapt a actului administrativ fiscal este prevăzută expres de dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aceasta trebuind să fie adecvată actului administrativ emis, să prezinte într-o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a luat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să cunoască motivele măsurii dispuse şi să permită instanţelor judecătoreşti să efectueze cercetarea legalităţii şi temeiniciei actului.

Jurisprudenţa este constantă în sensul recunoaşterii obligaţiei autorităţilor publice de a motiva actele administrative pe care le emit, având în vedere că motivarea constituie o cerinţă de legalitate a actului, care permite exercitarea controlului de legalitate asupra acestuia de către instanţa de judecată ( a se vedea în acest sens ICCJ – SCAF - Decizia nr. 1653 din 5 mai 2017).

Obligativitatea motivării actului administrativ reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești. Prin urmare, orice act administrativ de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivat nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să-și motiveze deciziile sau motivarea acestora poate fi una evazivă, subînţeleasă sau dedusă echivalează cu golirea de conținut a esenței democrației și a statului de drept bazat pe principiul legalității.

Cu alte cuvinte în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora și în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură și absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absența motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ, ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește, în primul rând, o funcție de transparență în profitul beneficiarului actului, care va putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat; şi permite, de asemenea, instanței să realizeze controlul său jurisdicțional, deci în cele din urmă permite reconstituirea, în cazul angajării răspunderii solidare a persoanei care a determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, faptelor imputate şi a raționamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Desigur ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul actului și să fie realizată de autorul său. 

Aşadar, organul fiscal are obligaţia de a emite un act administrativ fiscal motivat atât în fapt, cât şi în drept, iar situaţia de fapt evidenţiată trebuie probată chiar de emitentul actului.

Din această perspectivă în privinţa sumelor stabilite suplimentar cu titlu de impozit pe profit instanţa constată că organele fiscale nu au motivat în fapt aspectele care vizează operaţiunile cu privire la care au reţinut că nu au existat în fapt şi în baza cărora au stabilit obligația de plată a impozitului pe profit în sumă de 20.020 lei, aferent cheltuielilor  ce au fost înregistrate  ca urmare a unor operaţiuni nereale  (125.122*16%=20.120 lei). Simpla trimitere la procesul-verbal nr. /20.03.2017 întocmit de ANAF – DGAF T J nu reprezintă motivarea în fapt a deciziei de impunere prin care este stabilit impozit pe profit suplimentar.

În cazul în care prin deciziile de impunere se stabilesc obligaţii fiscale suplimentare diferite, impozit pe profit şi TVA, organul fiscal are obligaţia de a motiva atât în fapt cât şi în drept fiecare tip de obligaţie fiscală întrucât deductibilitatea TVA este diferită de deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, fiind impozite reglementate diferit, Deşi regulile aplicabile în cele două cazuri se aseamănă, fiind deductibilă şi TVA şi cheltuiala, dacă achiziţia este aferentă activităţii economice, sfera de deducere a TVA se limitează la acele achiziţii care sunt destinate operaţiunilor taxabile, scutite cu drept de deducere, impozabile în străinătate, dar care au drept de deducere în ţară, pe când la impozitul pe profit, cu excepţiile expres prevăzute de lege, orice cheltuială aferentă activităţii economice este deductibilă, indiferent dacă din punct de vedere al TVA activitatea este scutită fără drept de deducere sau i se aplică un regim special. La impozitul pe profit, pe lângă regula generală conform căreia sunt deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, legea prevede şi o serie de cheltuieli care nu sunt deductibile sau au o deductibilitate limitată, existând şi o serie de cheltuieli nedeductibile care însă nu conduc la ajustarea TVA deduse (de exemplu pierderile de stocuri sau de mijloace fixe din gestiune neimputabile sunt deductibile numai în măsura în care există contracte de asigurare pentru aceste bunuri, pe când la TVA legea prevede că în cazul pierderilor, furturilor sau distrugerilor bunurilor, în măsura în care se face dovada incidentului, nu se operează ajustări ale taxei deduse indiferent dacă bunurile erau sau nu asigurate). Astfel, că nu orice TVA deductibilă este o cheltuială deductibilă la impozitul pe profit.

De asemenea, se observă că deşi s-a reţinut un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 29.392 lei, din decizia de impunere nu rezultă cum a fost stabilit acest cuantum (20.120 + 7.737=27.857 lei şi nu 29.392 lei), în condiţiile în care organele fiscale au reţinut un impozit pe profit suplimentar de 20.120 lei (aferent sumei de 125.122 lei), au reţinut că este nedeductibilă fiscal suma de 28.172 lei, aferentă investiţiei de la imobilul din R, fără a stabili însă suma cu titlu de impozit pe profit suplimentar pentru această sumă, şi suma de 7.737 lei, aferentă sumei 48.358 lei, reprezentând stornare factură de avans de la S.C. H D O S.R.L.

Mai mult decât atât acceptând că motivarea de fapt cu privire la achiziţiile reclamantei de la P S.R.L. cu privire la TVA este similară cu cea a impozitului pe profit instanţa constată că suma reţinută ca fiind nedeductibilă, 125.122 lei, este diferită de suma menţionată în secţiunea vizând TVA în care sunt redate achiziţiile de la P S.R.L. menţionate în procesul-verbal nr. X/20.03.2017, de 107.173 lei, neputându-se stabili care operaţiuni au fost considerate nereale de organele fiscale şi ce sume sunt considerate nedeductibile fiscal din punct de vedere al modului de calcul al impozitului pe profit.

Totodată se observă că în suma de 107.173 lei (36.808 + 12.150 + 10.050 + 7.410 + 30.780 + 9.975 = 107.173 lei) sunt incluse şi sumele de 30.780 lei şi 9.975 lei, aferente cantităţilor de 181 bucăţi din produsul ţeavă 81,9x4, respectiv 75 bucăţi din produsul plasă STM #4, produse cu privire la care în actele contestate nu există nicio motivare prin care să se explice de ce sumele de achiziţie au fost considerate cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

Prin raportul de inspecţie fiscală nr. F-X/29.09.2017 s-a reţinut suma de 107.173 lei ca nefiind deductibilă fiscal din punct de vedere a modului de calcul a impozitului pe profit, reţinându-se că o parte dintre bunurile achiziţionate de la furnizorul P S.R.L. apare ca nefiind livrată mai departe de reclamantă astfel că această sumă a fost dedusă nejustificat.

Analizând şi raportul de inspecţie fiscală se constată că acesta conţine neconcordanţe atât cu privire la menţiunile din acest document, cât şi cu privire la menţiunile din raport şi cele din decizia de impunere. Astfel, în ceea ce priveşte produsele reţinute ca fiind achiziţionate şi nelivrate la filele nr. 4 şi 5 din raport sunt indicate pe de-o parte mai multe produse decât cele reţinute în decizia de impunere, fiind indicate de câte două ori cantităţile de 214 bucăţi din produsul ţeavă neagră 88,9x4 bară 6m, în valoare de 36.808 lei fără TVA,  75 bucăţi din produsul plasă sudată #6, în valoare de 12.150 lei fără TVA, 75 bucăţi din produsul plasă sudată #5, în valoare de 10.050 lei fără TVA, 75 bucăţi din produsul plasă sudată #4, în valoare de 7.410 lei fără TVA, existând neconcordanţe şi între sumele reţinute ca fiind nedeductibile pentru fiecare categorie de produse (36.808+12.150+10.050+7.410+36.808+12.150+10.050+7.410=132.836 lei) şi suma totală reținută ca fiind nedeductibilă (107.173 lei).

Chiar și acceptând că au fost indicate din eroare de câte două ori categoriile de produse în raportul de inspecție fiscală, instanța constată că se mențin neconcordanțele dintre sumele indicate, totalul achizițiilor produselor (214 bucăţi din produsul ţeavă neagră 88,9x4 bară 6m, în valoare de 36.808. lei fără TVA,  75 bucăţi din produsul plasă sudată #6, în valoare de 12.150 lei fără TVA, 75 bucăţi din produsul plasă sudată #5, în valoare de 10.050 lei fără TVA, 75 bucăţi din produsul plasă sudată #4) fiind de 66.418 lei (36.808+12.150+10.050+7.410=66.418 lei), față de 107.173 lei reținută de organele fiscale.

Aşa cum s-a arătat, în decizia de impunere se face vorbire și de cantitatea de 181 bucăţi din produsul ţeavă 81,9x4, în valoare de 30.780 lei fără TVA, şi cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă STM #4, în valoare de 9.975 lei fără TVA, ce apar aprovizionate de la P S.R.L., însă nu s-a indicat ce anume este nelegal cu privire la achiziţia acestor mărfuri şi de ce au fost ajustate fiscal aceste achiziţii, deşi şi aceste sume au fost luate în considerare atunci când s-a stabilit că s-au dedus nejustificat cheltuieli în cuantum de 107.173 lei (36.808 + 12.150 + 10.050 + 7.410 + 30.780 + 9.975 = 107.173 lei).

Mai mult decât atât, din raportul de expertiză fiscală efectuat în cauză rezultă că impozitul pe profit stabilit suplimentar nu a fost corect stabilit de organele fiscale, în mod nelegal și netemeinic organele fiscale neacordând drepturile de deducere a cheltuielilor de aprovizionare deoarece acestea nu au făcut dovada că reclamanta S.C. E S.R.L. avea cunoştinţă despre eventualul comportament fiscal ilegal al furnizorului furnizorului său, P M N S.R.L., din lanţul de aprovizionare.

De asemenea, expertul a arătat că au fost efectuate livrări de ţevi negre de 6m şi plase de sârmă, după ce au fost restituite reclamantei documentele financiar contabile ridicate de organele fiscale (de exemplu factura de vânzare nr. 30737/01.10.2018 pentru 14 ţevi de 6 m şi 5 plase sudate, vândute către S.C. L S T E S.R.L.).

Totodată, a constatat că organele fiscale nu au efectuat inventarierea faptică a mărfurilor din stoc, iar din menţiunea de la pagina 20 din RIF ,,inventarierea elementelor patrimoniale a fost efectuată în fiecare an fiscal” rezultă că au fost analizate listele de inventar. Mărfurile au fost achiziţionate în luna august 2014, iar în listele de inventar pentru anul 2014 se identifică sortimente de teavă neagră 6m şi de plase sudate. Expertul nu a constatat diferenţe de inventar la mărfurile în cauză indiferent de sortodimensiuni, de altfel nici organele fiscale nu au constatat, prin urmare mărfurile se aflau în stoc la data efectuării inspecţiei fiscale.

Expertul fiscal a reţinut că reclamanta S.C. E S.R.L. conduce evidenţa contabilă a stocurilor conform metodei global-valorice, iar organele fiscale au identificat lipsa în stoc a mărfurilor menţionate doar pe baza trasabilităţii sortimentelor de mărfuri, iar metoda de conducere specifică de conducere a evidenţei contabile a stocurilor în cazuri de urmărire a trasabilităţii sortodimensiunilor produselor/mărfurilor este metoda cantitativ-valorică, neutilizată, de altfel legal, de reclamantă, aceasta utilizând metoda global-valorică.

Metoda global-valorică utilizată de reclamantă este practicată pentru produsele/mărfurile asemănătoare, cu o marjă de adaos similară şi care pot fi astfel agregate şi contabilizate doar valoric, cum este în cazul de faţă. În RIF organele fiscale se referă la lipsa facturilor de vânzare pentru sortimente de plasă sudate şi un sortiment de ţeavă neagră de 6m, din multitudinea sortimentelor de şevi şi plase sudate rulate în gestiunea reclamantei, făcând totală abstracţie că la inventarierea anuală nu s-a constatat lipsa lor. Conform acetsei metode stocurile nu se înregistrează în fişe de magazie pe sortimente, aşa cum ar fi necesar pentru urmărirea trasabilităţii, gestionarul răspunzând pentru diferenţele din totalul valoric inventariat faptic şi cel scriptic din evidenţa contabilă, evidenţa stocurilor fiind doar valorică, în evidenţa contabilă necunoscându-se câte bucăţi sunt din fiecare produs dacă nu se face inventarierea faptică; vânzarea/descărcarea din gestiune a produselor fiind pe baza de coeficientului K (de adaos comercial) obţinându-se un cost mediu de aprovizionare aferent tuturor mărfurilor  vândute, nu pe fiecare sortiment de marfă cantitativ-valoric.

Metoda cantitativ-valorică, neutilizată de reclamantă, presupune o evidenţă mult mai amănunţită, pentru fiecare produs există fişe de magazie unde sunt trecute cantităţile, precum şi preţul de intrare şi valoarea pentru ieşire, gestiunea fiind integrată în contabilitate, astfel încât în orice moment există evidenţă scriptică – câte bucăţi sunt din fiecare produs şi ce valoare are fiecare. Această metodă ar fi fost adecvată pentru stabilirea realităţii existenţei sortodimensiunilor mărfurilor urmărite de organele de control fiscal, dar în cazul de faţă metoda cantitativ-valorică nu era aplicată de reclamantă, astfel că organele fiscale ar fi trebuit să dispună inventarierea faptică pentru stabilirea realităţii mărfurilor existente în stoc, deşi la inventarierea anuală nu s-au constatat diferenţe. Organele fiscale nu au făcut nicio constatare la faţa locului pentru a stabili dacă bunurile în cauză sunt lipsă de inventar, au fost sau nu utilizate de reclamantă în activitatea sa (filele nr. 83-99 din volumul III).

Conform art. 7 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 operatorii economici au obligaţia să efectueze inventarierea generală a elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar, precum şi în cazul fuziunii, divizării sau lichidării, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa tuturor elementelor respective, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, la data la care aceasta se efectuează [conform pct. 1 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii].

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii ale fiecărei entităţi, precum şi a bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii situaţiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi a performanţei entităţii pentru respectivul exerciţiu financiar [conform pct. 1 alin. (2) din anexa la Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii].

În temeiul prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, entităţile au obligaţia să efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii deţinute, la începutul activităţii, cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuziunii sau încetării activităţii, precum şi la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege [conform pct. 2 alin. (1) lit. a) din anexa la Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

În raport de aceste dispoziţii se constată că, la momentul efectuării inspecţiei fiscale, date fiind elementele ce rezultau din procesul-verbal nr.  X/20.03.2017 întocmit de ANAF – DGAF T J şi faptul că pentru contabilitatea stocurilor reclamanta S.C. E S.R.L. utiliza metoda global-valorică, organele fiscale pentru stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de natura activelor, respectiv pentru stabilirea existenţei în stocurile reclamantei a produselor achiziţionate în anul 2014 de la P S.R.L., aveau obligaţia pentru a demonstra că operaţiunile de achiziţie nu au fost reale să ceară inventarierea stocurilor reclamantei, însă nu au utilizat de această prerogativă legală, concluzionând eronat, printr-o analiză a trasabilităţii sortimentelor de mărfuri ce ar fi putut fi folosită doar în cazul în care reclamanta ar fi utilizat metoda cantitativ-valorică a stocurilor, că operaţiunile nu sunt reale.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ și valoric sau numai valoric, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare. Aşadar, legea prevede că operatorii economici pot ţine contabilitatea stocurilor fie cantitativ şi valoric (utilizând metoda cantitativ-valorică), fie doar valoric (utilizând metoda global-valorică).

În condiţiile în care reclamanta S.C. E S.R.L. utiliza pentru conducerea evidenţei stocurilor metoda global-valorică, aşa cum rezultă din raportul de expertiză fiscală, organele fiscale nu puteau stabili lipsa din inventar a produselor/mărfurilor achiziţionate de la P S.R.L. şi implicit fictivitatea acestor operaţiuni, în lipsa efectuării inventarului faptic al stocurilor, având în vedere că la inventarierea anuală nu se constataseră lipsuri, prezumându-se astfel că rezultatul inventarierii anuale reflectat în contabilitate redă situaţia reală. Mai mult decât atât, se observă că o parte din aceste bunuri au fost vândute ulterior de reclamantă (14 ţevi de 6 m şi 5 plase sudate vândute către S.C. L S T E S.R.L. conform facturii de vânzare nr. X/01.10.2018), aşa cum rezultă din raportul de expertiză fiscală, ceea ce vine să confirme existenţa bunurilor în stocul reclamantei.

De asemenea, nu i se poate imputa reclamantei faptul că P M N S.R.L., furnizorul furnizorului său P S.R.L., nu deţine documente de provenienţă a produselor achiziţionate, atât timp cât produsele se regăsesc în evidenţele reclamantei atât scriptic (aspect necontestat în cauză), cât şi faptic (în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, nu s-a demonstrat că acestea nu existau faptic la momentul efectuării inspecţiei fiscale, organele fiscale utilizând metoda cantitativ-valorică pentru verificarea stocurilor reclamantei, deşi aceasta utiliza metoda global-valorică, fiind vorba despre bunuri de gen – ţevi şi plase sudate de diferite dimensiuni) şi nici nu s-a demonstrat că reclamanta avea cunoştinţă de comportamentul nelegal al unui furnizor din lanţul de aprovizionare din amonte.

Nelegală este şi stabilirea sumei de 7.737 lei cu titlu de impozit pe profit întrucât, aşa cum a arătat expertul fiscal, organele fiscale au considerat că avansul de 48.358 lei primit de reclamantă de la S.C. H D O S.R.L. în luna ianuarie 2015 este venit impozabil, deşi din punct de vedere contabil sumele primite ca avans nu se contabilizează ca venituri, ci într-un cont distinct de avansuri, fără conţinut economic de venituri, aşa cum rezultă din pct. 311 alin. (1) din anexa la Ordinul MFP nr. X/2014.

Instanţa reţine legalitatea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere în privinţa sumei de 4.507 lei, reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor cu amortizare imobilului din Rînca, expertul fiscal stabilind că reclamanta S.C. E S.R.L. a diminuat în mod nelegal creanța bugetară – impozit pe profit cu această sumă, așa cum au stabilit organele fiscale, deoarece subvenţia pentru investiţii se înregistrează legal ca venit nu în momentul primirii subvenţiei, ci în lunile în care se înregistrează cheltuielile cu amortizarea imobilului dat în funcţiune, reclamanta neînregistrând aceste venituri din subvenţii în ehivalent  cu cheltuielile cu amortizarea.

În ceea ce priveşte TVA, se observă că, prin actele contestate, pârâtele au stabilit în sarcina reclamantei S.C. E S.R.L. TVA de plată în cuantum de 69.870 lei, ce rezultă din achiziţiile de produse (214 bucăţi din produsul ţeavă neagră 88,9x4 bară 6m, în valoare de 36.808. lei fără TVA; 75 bucăţi din produsul plasă sudată #6, în valoare de 12.150 lei fără TVA; 75 bucăţi din produsul plasă sudată #5, în valoare de 10.050 lei fără TVA; 75 bucăţi din produsul plasă sudată #4, în valoare de 7.410 lei fără TVA) de la furnizorul P S.R.L., reţinându-se că furnizorul le-a achiziţionat la rândul său de la P M N S.R.L. care nu deţine documente de provenienţă şi că nu au fost identificate în evidenţa contabilă a reclamantei documente privind livrarea acestor produse.

Pentru produsele reprezentate de 181 bucăţi din produsul ţeavă 81,9x4, în valoare de 30.780 lei fără TVA, şi cantitatea de 75 bucăţi din produsul plasă STM #4 nu s-a expus nici în raportul de inspecţie fiscală şi nici în decizia de impunere de ce se impune a nu fi luate în considerare pentru deducere facturile în baza cărora au fost achiziţionate.

Potrivit art. 146 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare; b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (2) - (6), să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 sau documentele prevăzute la art. 1551 alin. (1).

Deducerea TVA este una dintre regulile cele mai importante ale sistemului TVA care asigură neutralitatea acesteia, orice persoană impozabilă care nu este consumator final având posibilitatea să deducă TVA aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate activității sale economice cu drept de deducere.

Regula generală pentru deducerea TVA prevăzută de art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este de fapt un principiu, fiind deductibile toate achizițiile destinate utilizării în scopul operațiunilor cu drept de deducere (orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul unei operaţiuni taxabile).

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA ul pe care îl datorează TVA ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziționate și pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA ului instituit prin legislația Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C 78/00, punctul 28, Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C 80/11 și C 142/11, punctul 37, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 35).

Regimul deducerilor urmărește să degreveze în întregime întreprinzătorul de sarcina TVA ului datorat sau achitat în cadrul tuturor activităților sale economice. Sistemul comun al TVA ului garantează, în consecință, neutralitatea impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca activitățile menționate să fie, în principiu, ele însele supuse TVA ului (a se vedea în special Hotărârea din 21 martie 2000, Gabalfrisa și alții, C 110/98-C 147/98, punctul 44, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 37, precum și Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C 80/11 și C 142/11, punctul 39).

Dreptul de deducere face parte integrantă din mecanismul TVA ului și, în principiu, nu poate fi limitat din moment ce persoanele impozabile care doresc să îl exercite respectă cerințele sau condițiile atât de fond, cât și de formă.

În principiu condițiile de fond sunt: deducerea să fie exercitată de o persoană impozabilă, achizițiile să fie realizate de la o altă persoană impozabilă și să fie destinate în aval operațiunilor sale cu drept de deducere.

În ceea ce privește cerințele sau condițiile de fond, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că reiese din articolul 168 litera (a) din Directiva 2006/112 că, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere, trebuie, pe de o parte, ca persoana interesată să fie o „persoană impozabilă” în sensul respectivei directive și, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica acest drept să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile ale acesteia și ca, în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie prestate de o altă persoană impozabilă (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 6 septembrie 2012, Tóth, C 324/11, punctul 26, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 39, precum și Hotărârea din 22 octombrie 2015, PPUH Stehcemp, C 277/14, punctul 28).

Persoana impozabilă are obligația de a deține o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 și cu articolele 238-240 din aceasta (Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 40).

Principiul fundamental al neutralității TVA ului impune ca deducerea TVA ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă au fost omise de persoanele impozabile (Hotărârea din 12 iulie 2012, EMS Bulgaria Transport, C 284/11, punctul 62 și jurisprudența citată, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 41, precum și Hotărârea din 28 iulie 2016, Astone, C 332/15, punctul 45).

De asemenea, dreptul de deducere poate fi refuzat atunci când se stabilește, ținând seama de elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv (Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C 80/11 și C 142/11, EU:C:2012:373, punctele 42 și 43, precum și Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 43).

Curtea a arătat că lupta împotriva fraudei, a evaziunii fiscale și a eventualelor abuzuri este un obiectiv recunoscut și încurajat de Directiva 2006/112. În această privință, justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. În consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Bonik, punctele 35-37 şi Hotărârea din 13 februarie 2014, Maks Pen EOOD C 18/13, punctul 26).

Dacă această regulă se aplică atunci când o fraudă fiscală este săvârșită de chiar persoana impozabilă, atunci se aplică și când o persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participa la o operațiune implicată într o fraudă privind TVA ul. Așadar, în scopul Directivei 2006/112, aceasta trebuie să fie considerată ca participant la această fraudă, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor taxabile efectuate de aceasta în aval (a se vedea Hotărârea Bonik, punctele 38 și 39, precum și şi Hotărârea din 13 februarie 2014, Maks Pen EOOD C 18/13, punctul 27).

Astfel, dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că această persoană impozabilă, căreia i au fost livrate bunurile sau i au fost prestate serviciile care justifică dreptul de deducere, știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziționarea acestor bunuri sau a acestor servicii a participat la o operațiune implicată într-o fraudă privind TVA ul săvârșită de furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul acestor livrări sau al acestor prestări (a se vedea Hotărârea Bonik, punctul 40 și Hotărârea din 13 februarie 2014, Maks Pen EOOD C 18/13, punctul 28).

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că administrația nu poate impune persoanei impozabile să întreprindă verificări complexe și aprofundate referitoare la un furnizor, transferând de fapt în sarcina acesteia actele de control care sunt în atribuția acestei administrații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C 80/11 și C 142/11, punctul 65, Hotărârea din 19 octombrie 2017, Paper Consult SRL C 101/16, punctul 51, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2013, Stroy trans, C 642/11, punctul 50).

În cauză nu au fost probate de organele fiscale elemente obiective din care să rezulte că reclamanta S.C. E S.R.L. ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţionarea produselor de la P S.R.L., în baza unor facturi, a participat la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA săvârşită de un furnizor (P M N S.R.L.) care a intervenit în amonte în lanţul acestei livrări.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat, în acest sens, că dispoziţiile Directivei 2006/112/CE trebuie interpretate în sensul că se opun posibilității ca administraţia fiscală a unui stat membru să considere că o livrare de bunuri nu a fost efectuată, împiedicând astfel persoana care a achiziţionat bunurile să poată deduce TVA suportată cu ocazia acestei achiziţii, pentru motivul că acesta din urmă nu a dovedit nici originea mărfurilor în cauză, nici faptul că furnizorul lor se afla în posesia acestora, atunci când această administraţie nu a demonstrat că persoana respectivă care a achiziţionat bunurile a participat la o fraudă în materia TVA şi ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea în cauză era implicată într-o asemenea fraudă (a se vedea în acest sens Ordonanţa din 15.07.2015, Itales, C-123/14).

În raport de situaţia de fapt reţinută instanţa constată că nu i se poate imputa reclamantei S.C. E S.R.L. faptul că P M N S.R.L., furnizorul furnizorului său P S.R.L., nu deţine documente de provenienţă a produselor achiziţionate, atât timp cât produsele se regăsesc în evidenţele reclamantei atât scriptic (aspect necontestat în cauză), cât şi faptic (în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, nu s-a demonstrat că acestea nu existau faptic la momentul efectuării inspecţiei fiscale, organele fiscale utilizând metoda cantitativ-valorică pentru verificarea stocurilor reclamantei, deşi aceasta utiliza metoda global-valorică, fiind vorba despre bunuri de gen – ţevi şi plase sudate de diferite dimensiuni) şi nici nu s-a demonstrat că reclamanta avea cunoştinţă de comportamentul nelegal al unui furnizor din lanţul de aprovizionare din amonte.

Examinând modul în care a fost exercitat de reclamantă dreptul de deducere cu privire la TVA expertul fiscal a stabilit că aceasta datorează TVA în cuantum de 6.118 lei şi nu 69.870 lei, aşa cum au stabilit organele fiscale (filele nr. 83-99 din volumul III).

Având în vedere că pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA reclamanta S.C. E S.R.L., care este o persoană impozabilă, a prezentat facturi fiscale cu privire la produsele achiziţionate, că, în amonte, acestea au fost furnizate de o persoană impozabilă, P S.R.L., şi, în aval, au fost sau urmează să fie utilizate de reclamantă în scopul operațiunilor sale taxabile şi luând în considerare aspectele reţinute anterior cu privire la aceste operaţiuni cu ocazia analizei efectuate cu privire la impozitul pe profit suplimentar stabilit prin actele fiscale contestate, din care rezultă că organele fiscale nu au demonstrat că aceste achiziţii au fost fictive şi nici că reclamanta a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că este implicată într-o fraudă fiscală, precum şi concluziile raportului de expertiză fiscală, instanţa constată că în mod nelegal a fost stabilită TVA de plată în cuantum de 69.870 lei, nefiind luate în considerare toate achiziţiile efectuate de reclamantă, TVA de plată datorată fiind, conform raportului de expertiză fiscală, în cuantum de 6.118 lei.

În raport de cele ce precedă se va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. E S.R.L., prin administrator judiciar IGF E C IPURL, în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE C şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE O; se va dispune anularea în parte a deciziei nr. F-OT X/29.09.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. F X/29.09.2017 cu privire la suma de 24.885 lei, reprezentând impozit pe profit (29.392-4.507=24.885 lei), şi suma de 63.752 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată (69.870-6.118=63.752 lei), şi se va dispune anularea în parte a deciziei nr. X/24.04.2018 în raport de cele de mai sus; urmând a se menţine actele contestate cu privire la suma de 4.507 lei, reprezentând impozit pe profit, şi suma de 6.118 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată.

Data publicarii pe portal: 12.11.2021