Daune morale. Lezarea dreptului nepatrimonial al reclamantului, dreptul la mediu "sanatos si echilibrat ecologic"

Decizie 130 din 22.02.2022


Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X/11.05.2021 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2020 s-a luat act de renunţarea de către reclamant B G la capătul II din cererea de chemare în judecată, respectiv  obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei de interes și a prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de către pârâtă S.C. P P N S.R.L..

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant B G (Cnp ), cu domiciliul în ...................., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat P N S, în Municipiul S, str. ......., judeţul O, în contradictoriu cu pârâta S.C. P P N S.R.L., reprezentată legal prin administrator L V D, cu sediul în comuna G, sat G, Complex S, 205C, km. 1, judeţul V, înregistrată la Registrul Comerţului V sub nr. X/288/2008, CUI , ca întemeiată.

A fost obligată pârâta să-şi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul de lucru din satul N, oraşul S, judeţul O, astfel încât distanţa dintre aceste hale și locuinţa reclamantului să fie de minim 1500 metri.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru  a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Instanţa reţine că  reclamantul  a precizat la data de 28.07.2020 că renunţă la capătul II din cererea, respectiv  obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

La termenul din data de 29.09.2020 pârâta a arătat că nu are obiecţiuni cu privire la această precizare.

Instanţa, raportat la art.406 C.pr.civ. va lua act de renunţarea de către reclamant la capătul II din cererea de chemare în judecată, respectiv  obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Potrivit art.248 C.pr.civ. : “(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc”.

Pârâta a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale activei, lipsei de interes și prescripţiei dreptului material la acţiune.

Instanţa a respins excepţiile invocate pentru următoarele considerente.

În drept, art. 32 C.pr.civ. instituie condiţiile de exercitare a acţiunii civile: (1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenţie;

d) justifică un interes.

Calitatea procesuală, potrivit art.36 C.pr.civ., presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Potrivit dispoziţiilor art.9 şi art.194 lit c C.pr.civ. reclamantul are obligaţia de a preciza prin cererea de chemare în judecată, obiectul cererii sale şi motivarea în fapt şi în drept a acesteia.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamantului îi incumbă obligaţia de-a clarifica cadrul procesual atât în raport de obiectul cererii, cât şi de persoanele ce urmează a fi chemate în judecată, stabilind astfel atât calitatea sa procesuală, cât şi calitatea procesuală a pârâtului.

Totodată, art. 33 C.pr.civ. prevede că: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să îşi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul de lucru din satul N, oraşul S, judeţul O, astfel încât distanţa dintre aceste hale și locuinţa sa, să fie de minim 1500 m.

Din răspunsurile nr.7 și 8 la interogatoriu luat reclamantului şi declaraţia martorului G I, instanţa reţine că reclamantul are o locuinţă în comuna N, judeţul O unde se află și ferma pârâtei pe cale de consecinţă există identitate între reclamant şi subiectul activ în raportul juridic dedus judecăţii.

De asemenea, instanţa reţine că pârâta a invocat excepţia lipsei de interes raportat la sentinţa civilă nr.X/21.03.2018, respectiv că există deja o hotărâre prin care s-a dispus mutarea activităţii.

Una din condiţiile interesului este ca acesta trebuie să fie personal, iar prin sentinţa civilă mai sus menţionată s-a dispus raportat la locuinţa reclamanţilor din dosarul nr.X/311/2016,  și nu faţă de reclamantul din prezenta cauză.

În aceste condiţii, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtă.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei invocată de către pârâtă, instanţa de asemenea, o să respingă pentru următoarele considerente.

Instanţa observă că reclamantul în cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei să-și mute activitatea, inserând ca motive că „[...] fapta culpabilă a pârâtei [...] în zona în care locuieşte, i-a cauzat o afectare serioasă a sănătăţii [...]. Mai mult decât atât, el și familia sa au disconfort cert, fiind nevoiţi să trăiască întru-un mediu toxic, respirând un aer infect [...]”.

Potrivit, art. 2500 C.civ. „Dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. În sensul prezentului titlu, prin drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz”.

La art. 2502 C.civ. se arată că: alin.1-”Dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum și ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp. Alin.2: „În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel; [...]”

Art. 252 C.civ.: „Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică [...]”, iar la art.61 alin.1 C.civ. „Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege”.

În atare situaţie, instanţa apreciază că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul tinde la apărarea dreptului de a trăi într-un mediu sănătos, astfel încât să nu îi fie afectată sănătatea sa și a familiei sale,  iar potrivit art. 2502 C.civ. acţiunile prin care se tinde la apărarea drepturilor nepatrimoniale sunt imprescriptibile.

În acest sens,  acţiunea reclamantului nu este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, întrucât prin aceasta se urmăreşte apărarea unui drept nepatrimonial.

Pe fond.

Reclamantul a invocat ca temei al cererii dispoziţiile art.11 din Ordinul nr. 119/2014 emis de Ministrului Sănătăţii.

Pârâta a susţinut prin întâmpinare că nu îi sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, deoarece aceasta nu a efectuat lucrări noi, ci a preluat în 2007 situaţia existentă a imobilelor exploatate anterior de o altă societate de profil.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei aprobate prin:

„Distanţele minime de protecţie sanitară între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei sunt următoarele: - Complexuri de porci cu peste 10.000 de capete: 1.500 m, iar la alin. (2):„Conformarea la prevederile alin. (1) se va face în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme”.

Prin sentinţa civilă nr.X/21.03.2018 pronunţată de către Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr.360/11.12.2018 pronunţată de către Tribunalul Mehedinţi, s-a statuat că:[...] Având în vedere dispoziţia imperativă de la alin. (2) al textului de lege citat, care stabileşte expres un termen de 180 în care să aibă loc conformarea la prevederile de la alin. (1), respectiv la distanţele minime stabilite acolo, Judecătoria constată că textul de lege este de aplicabilitate generală, în sensul că toate societăţile de profil sunt obligate să respecte aceste distanţe. Astfel, textul se aplică nu doar societăţilor ce urmează să desfăşoare pe viitor aceste activităţi, după intrarea în vigoare a legii, ci şi celor care desfăşurau la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii activitate şi cărora le revine obligaţia de a se conforma în 180 de zile prevederilor legale privind distanţele minime. De altfel, având în vedere scopul pentru care acest text de lege a fost edictat (ocrotirea sănătăţii publice), o interpretare contrară ar duce la o aplicare discriminatorie a legii, în sensul că celor cărora îşi au locuinţele lângă un complex de porci în activitate (precum reclamanţii) nu le este ocrotită sănătatea [...]”.

În susţinerea celor de mai sus, instanţa reţine și referatul de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei privind proiectul „ferma de îngrăşare porci-localitatea S, sat N, judeţul O”, în care se face referire despre nerespectarea de către pârâtă a dispoziţiilor art.11 din Ordinul nr.119/2014 (f.10 referat, f.13 vol. II).

În atare situaţie, instanţa raportat la sentinţa civilă mai sus menţionată, apreciază că pârâtei îi sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art.11 din Ordinul nr. 119/2014 emis de Ministrului Sănătăţii.

Din declaraţia martorului G I, instanţa reţine că ferma (pârâta din prezenta cauză) este situată la aproximativ 100-150 metri faţă de prima casă, iar faţă de casa reclamantului ferma se află la o distanţă de aproximativ 700-800 metri.

Acest ultim aspect, rezultă și din înscrisurile (f.130 și 181-182 vol.II), respectiv că reclamantul are locuinţa la o distanţă de aproximativ 800 metri faţă de ferma Porc N.

Martorul a mai declarat că reclamantul  nu poate locui mai mult în casa părintească din comuna N  din cauza mirosului ce emană de la ferma de porci,  miros ce se simte inclusiv în zona unde locuieşte reclamantul.

Astfel, cum pârâta are o capacitate de peste 10.000 de capete (aproximativ 39.000 locuri porci, cu menţiunea că în autorizaţie de gospodărire a apelor nr.273/01.11.2017 revizuită cu nr.3/25.10.2019 se face referire la 4 serii/an: cca.115.000 capete), îi revine obligaţia să fie amplasată la o distanţă minimă de 1500 metri faţă de teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra sănătăţii populaţiei.

 În susţinerea celor de mai sus, instanţa reţine concluziile referatului de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei privind proiectul „ferma de îngrăşare porci-localitatea S, sa N, judeţul O”,  respectiv:”[...] obiectivul „Ferma de îngrăşare porci-localitate S, sat N, judeţul O, poate acea un impact pozitiv din punct de vedere socio-economic și administrativ în zonă, numai în cazul în care eventualul impact negativ asupra sănătăţii populaţiei  va fi evitat prin respectarea condiţiilor enumerate. Menţionăm că există posibilitatea ca în anumite condiţii climatice (secetă, vânt etc.) să apară senzaţia de disconfort datorată mirosurilor specifice, în condiţiile unui management defectuos, mai ales la populaţia rezident la o distanţă mai mică de 1000 m faţă de obiectiv [...]”.

La art.35 alin.1 din Constituţie se arată că: „Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.

Acest drept „la un mediu înconjurător sănătos” are la bază argumentul conform căruia aceste drept reprezintă premisa realizării altor drepturi fundamentale (cum ar fi: dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică și morală etc.)

Astfel, prin dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic” se are în vedere necesitatea întreţinerii unui mediu  care să permită nu doar apariţia și dezvoltarea vieţii, ci și menţinerea la standardele optime a calităţii acesteia.

Prin urmare, este firesc ca  orice persoană (ca și reclamantul din prezenta cauză) să pretindă să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat.

Instanţa, mai reţine că art.35 alin.3 din Constituţie reglementează pe lângă dreptul fiecărui om de a trăi într-un mediu sănătos, și îndatorirea tuturor persoanelor fizice şi juridice de a proteja şi ameliora mediul, tocmai ca o garanţie specială a acestui drept.

Așadar, afirmarea expresă a îndatoririi de a proteja mediul, ridică protecţia mediului la rangul de îndatorire fundamentală.

În consecinţă, dat fiind art.11 din Ordinul nr. 119/2014 emis de Ministrului Sănătăţii care obligă la respectarea distanţei minime de 1500 metri şi având în vedere că pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii în termen de 180 zile, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca întemeiată și a obligat pârâta să-şi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul de lucru din satul N, oraşul S, judeţul O, astfel încât distanţa dintre aceste hale și locuinţa reclamantului să fie de minim 1500 m.

În temeiul art.453 C.pr.civ. a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 27.04.2021 s-a dispus amânarea pronunţării, fiind reţinute aspecte cu privire la modul de soluţionare a anumitor excepţii, administrare de probatoriu şi concluzii pe fondul cauzei.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 27.04.2021 a declarat apel P P N S.R.L solicitând:

1. În principal, anularea în tot a Sentinţei civile nr. X/11.05.2021 şi a încheierii de şedinţă din data de 27.04.2021 şi reţinerea cauzei spre soluţionare în prima instanţă, conform dispoziţiilor art. 480 alin. 5 din Codul de procedură civilă;

2. În subsidiar, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. X/11.05.2021 cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată:

a. pe cale de excepţie: (i) ca netimbrată, (ii) ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, (iii) ca fiind lipsită de interes şi (iv) ca fiind prescrisă;

b. pe fond, ca neîntemeiată;

3. obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată avansate în etapa de fond.

Invocă aspecte prealabile, legate de o scurtă descriere a situaţiei de fapt şi de desfăşurarea litigiului în etapa de fond.

În procedura prealabilă stabilirii primului termen de judecată reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru motivul că nu avea mijloacele financiare necesare pentru plata taxei judiciare de timbru. Apreciază că, în mod eronat, instanţa a luat act de renunţarea la acest capăt de cerere, întrucât reclamantul nu achitase taxa judiciară de timbru. Astfel, pentru a putea lua act de renunţare, instanţa ar fi trebuit să fi fost legal învestită prin plata taxei judiciare de timbru.

Motivele de apel:

Motivele de apel care vizează încheierea din 27.04.2021

Instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia netimbrării

În esenţă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant vizează o obligaţie de a face privitoare la un bun imobil deţinut de către pârâta P P. Această concluzie rezultă din însăşi dispozitivul Sentinţei Apelate potrivit căruia P P a fost obligată să îşi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul de lucru din N, astfel încât distanţa dintre aceste hale şi locuinţa reclamantului să fie de minim 1.500 de metri.

Din perspectiva pârâtei, Sentinţa Apelată produce efecte juridice similare unei evacuări sau exproprieri, întrucât o obligă pe această să părăsească imobilele pe care le deţine şi să îşi mute întreaga activitate desfăşurată la punctul de lucru din N. Ca atare, chiar dacă este calificată drept o acţiune privind obligaţia de a face, cererea introductivă de instanţă reprezintă, de fapt, o cerere imobiliară, conform definiţiei prevăzute de art. 117 din Codul de procedură civilă.

În consecinţă, reclamantul datora o taxă judiciară de timbru stabilită în funcţie de valoarea impozabilă a fermei din N, conform dispoziţiilor art. 31 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În subsidiar, subzistă interpretarea potrivit căreia valoarea litigiului relevantă pentru stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru este dată de valoarea de inventar a fermei care trebuie relocată, în cuantum total de 52.688.538,82 de lei.

Neplata taxei judiciare de timbru este sancţionată cu nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată, nulitate care poate fi invocată în orice etapă a judecăţii, conform art. 178 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În consecinţă, consideră că instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia netimbrării şi să dispună anularea cererii de chemare în judecată.

Instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia necompetenţei materiale

Valoarea impozabilă a fermei din N sau valoarea de inventar sunt relevante şi pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei. Având în vedere că aceste valori depăşesc pragul de 200.000 de lei, consideră că instanţa competentă material să soluţioneze prezenta cauză, în primul grad de jurisdicţie este Tribunalul Olt Secţia Civilă. Ca atare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 480 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Motivele de apel care vizează Sentinţa nr. 2077/2021

Nelegalitatea:

Instanţa de fond a respins in mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale active

În primul rând, s-a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale active, argumentând că reclamantul nu domiciliază, în fapt, în proximitatea fermei din N, motiv pentru care nu este afectat de pretinsele efecte nefaste cauzate de aceasta. După cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei domiciliul reclamantului este în................ În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 87 din Codul civil, domiciliul este stabilit acolo unde persoana fizică declară că îşi are locuinţa principală.

Astfel, este evident că reclamantul îşi are locuinţa principală în B, imobilul din N fiind folosit doar ocazional. Folosirea ocazională a imobilului din N putea fi demonstrată, în mod facil, de către instanţa de fond prin solicitarea de informaţii cu privire la locul de muncă al reclamantului, precum şi la locul unde domiciliază familia sa.

În al treilea rând, prin cererea introductivă, precum şi prin probele administrate în faţa instanţei de fond, reclamantul nu a demonstrat că i-ar fi fost cauzată o vătămare a dreptului de a trăi într-un mediu sănătos.

Concret, în afara probei testimoniale, irelevantă pentru aflarea adevărului, reclamantul nu a propus s-au administrat vreo probă care să demonstreze că ferma pârâtei produce vreo poluare de natură a-i afecta sănătatea şi, implicit, dreptul de a trăi într-un mediu sănătos.

În al patrulea rând, soluţia instanţei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active este nemotivată.

Instanţa de fond nu a demonstrat care este raţionamentul juridic pentru care se impune respingerea excepţiei, limitându-se la a indica doar formal norma din Codul de procedură civilă care reglementează calitatea procesuală activa.

Instanţa de fond nu a oferit o dezlegare reală excepţiei lipsei calităţii procesuale active, deoarece lipseşte motivarea, iar, în orice caz, soluţia de respingere este una eronată.

Instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia dreptului material la acţiune

Acţiunea reclamantului nu a fost introdusă în scopul protejării dreptului personal nepatrimonial de a trăi într-un mediu sănătos, după cum rezultă din lectura cererii de chemare în judecată în care nu este menţionat dreptul nepatrimonial pretins a fi fost încălcat de către pârâtă.

Ca atare, fiind vorba despre o acţiune în pretenţii de drept comun nu sunt aplicabile dispoziţiile privind imprescriptibilitatea dreptului material la acţiune reglementate prin art. 2502 alin. 2 din Codul civil, ci termenul de prescripţie general de 3 ani.

Din răspunsurile reclamantului la interogatoriu rezultă faptul că acesta a avut cunoştinţe, cel puţin la nivel general, de faptul că ferma din localitate a fost dobândită de către pârâtă în anul în 2013.

De altfel, este de notorietate faptul că un alt locuitor din N a iniţiat împotriva P P un litigiu având un obiect identic cu cel din prezenta cauză în anul 2016, hotărârea din acea cauză fiind reţinută în considerentele Sentinţei Apelate.

În atare condiţii este evident faptul că reclamantul din prezenta cauză cunoştea sau ar fi trebuit cunoască, în mod rezonabil, prejudiciul pe care susţine că activitatea pârâtei i-l cauza, încă din anul 2013.

Introducerea prezentei cereri de chemare în judecată în anul 2020, cu încălcarea termenului de prescripţie, demonstrează faptul că acţiunea a fost introdusă doar în scopuri speculative de a obţine avantaje financiare prin încheierea unei tranzacţii judiciare sau extrajudiciare cu pârâta.

Instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia lipsei de interes

În şedinţa publică din data de 27.04.2021 reprezentantul convenţional al pârâtei a invocat oral excepţiei lipsei de interes cu motivarea că împotriva P P există deja un titlu executoriu, constând în Sentinţa nr. X/21.03.2018. (a se vedea în acest sens penultimul şi ultimul paragraf al paginii 7, precum şi primul paragraf de pe pagina 8 a Sentinţei Apelate).

Instanţa de fond a respins excepţia de interes argumentând că Sentinţa nr. X/21.03.2018 a fost pronunţată prin raportare la situaţia de fapt a unui alt locuitor din N, iar nu prin raportare la situaţia reclamatului din prezenta cauză.

Raţionamentul instanţei este doar în aparenţă corect, în realitate, instanţa de fond a omis faptul că obligaţia de mutare a activităţii de creştere a porcilor nu poate fi dispusă decât o singură dată, indiferent de numărul de persoane care acţionează în judecată P P.

În acest sens, precizează că întreaga vatra a satului N se află la o distanţă mai mică decât cea precizată în Ordinul nr. 119/2014. Cu toate acestea, după cum a arătat în etapa de fond şi astfel cum va arăta în continuare, Ordinul nr. 119/2014 şi autorităţile competente în domeniu îi permit fermei să funcţioneze pe actualul amplasament.

Ca atare, punerea în executare a Sentinţei nr. X/21.03.2018 influenţează inclusiv situaţia reclamantului din prezenta cauză.

Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri morale, astfel încât singurul capăt de cerere rămas era identic cu cel din dosarul nr. X/311/2016 în care a fost pronunţată Sentinţa nr. X/21.03.2018.

În concluzie, instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia lipsei de interes invocată în şedinţa publică din data de 27.04.2021.

 Netemeinicia Sentinţei nr. 2077/2021:

Premise esenţiale

Ca o chestiune prealabilă, analiza netemeiniciei Sentinţei apelate trebuie să pornească de la următoarele premise esenţiale:

• Ordinul nr. 119/2014 în forma în vigoare în momentul sesizării instanţei prin cererea de chemare în judecată, dar şi în momentul pronunţării Sentinţei apelate nu mai conţinea dispoziţia cuprinsă în art. 11 alin. 2, respectiv: „conformarea la prevederile alin. (1) se va face în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme";

• art. 11 alin. 2 din Ordinul nr. 119/2014 a fost abrogat în data de 21.08.2018 prin art. I, punctul 10 din Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea şi completarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014 („Ordinul nr. 994/2018");

• art. 20 din Ordinul nr. 119/2014 prevede că:

 „(1) Distanţele prevăzute la art. 11 alin. (1) pot fi modificate doar pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii publice elaborate de persoane fizice şi juridice specializate, certificate conform metodologiei de efectuare a studiilor de impact asupra sănătăţii, aprobată de către ministrul sănătăţii.

(4) Evaluarea impactului asupra stării de sănătate a populaţiei se realizează pentru activităţile care intră sub incidenţa prevederilor legislaţiei privind emisiile industriale, în cadrul procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu, pe baza documentaţiei întocmite în conformitate cu cerinţele ari. 12 din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare".

Instanţa de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile legale aplicabile în cazul de faţă

În primul rând, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. 2 din Ordinul nr. 119/2014 în forma în vigoare anterioară modificării operate prin Ordinul nr. 994/2018.

Atât în momentul sesizării instanţei prin cererea de chemare în judecată, dar şi în momentul pronunţării Sentinţei Apelate, art. 11 alin. 2 din Ordinul nr. 119/2014 nu mai era în vigoare fiind abrogat indirect prin Ordinul nr. 994/2018.

Ca atare, nu mai exista obligaţia de a se conforma la respectarea distanţei minime de protecţie sanitară de 1.500 de metri în 180 de zile.

Aplicarea unui norme abrogate reprezintă o gravă eroare de judecată care demonstrează netemeinicia Sentinţei Apelate.

În al doilea rând, instanţa de fond nu a observat dispoziţiile art. 20 din Ordinul nr. 119/2014 care permit, în mod expres, modificarea distanţelor de protecţie sanitară reglementate de art. 11 alin. 1 pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii publice elaborate de persoane fizice şi juridice specializate.

Or, tocmai aceasta este situaţia premisă din prezenta cauză, în care ferma pârâtei funcţionează, în mod legal, pe actualul amplasament, la o distanţă mai mică de 1.500 de metri de locuinţa reclamantului, în baza următoarelor studii de impact:

• Referatul de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei privind proiectul „Fermă de îngrăşare porci - localitatea S, sat N, jud. O", referat întocmit de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, Secţia de sănătate în relaţie cu Mediul - instituţie responsabilă cu emiterea studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei conform Ordinului nr. 119/2014; şi Raportul la Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului pentru Investiţia Renovare 4 Hale Creştere Porcine, Montare Echipamente Tehnologice în ferma N, raport emis în 2016 de către un evaluator autorizat în condiţiile legii.

Concluziile Referatului de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei au fost integrate în Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 1/19.02.2018, act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, dar şi de executorialitate, care îi permite fermei să funcţioneze pe actualul amplasament.

În concluzie, este evident faptul că ferma funcţionează, în mod legal, pe actualul amplasament, conform derogării de la distanţele minime de protecţie sanitară stabilită de art. 20 alin. 1 din Ordinul nr. 119/2014.

Instanţa a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în etapa de fond

În primul rând, reclamantul nu a propus spre încuviinţare, iar instanţa nu a administrat nicio probă care să ateste că activitatea fermei din N îi lezează dreptul reclamantului de a trăi într-un mediu sănătos.

Singura proba încuviinţată de instanţă este cea testimonială, tardiv propusă de către reclamant cu încălcarea art. 254 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care oricum nu tindea a dovedi susţinerile reclamantului, martorul fiind, în mod evident, imparţial.

În al doilea rând, instanţa a ignorat probele depuse prin întâmpinare dintre care deosebit de relevantă este pare Adresa VSC nr. 1333/17.01.2020 (dar şi cele reţinute în cadrul Adresei nr. WV/550/10.02.2021, ambele depuse în cadrul Anexei) emisă de către Ministerul Sănătăţii, în cuprinsul căreia s-au reţinut următoarele:

„În condiţiile în care ferma respectă distanţa legală sau cea stabilită prin studiul de impact la data intrării în vigoare a normelor privind mediul de viaţă al populaţiei (aprobate prin Ordinul MS nr. 536/1997) şi nu a efectuat modificări în ceea ce priveşte capacităţile de producţie, construirea ulterioară de locuinţe în perimetrul de protecţie sanitară nu ar trebui să producă efecte asupra amplasării fermei, disconfortul creat de funcţionarea fermei urmând a fi asumat de autoritățile care au eliberat autorizaţii de construire şi de populare care a ales să construiască în aproprierea fermei la o distanţă mai mică decât cea prevăzută legal".

În al treilea rând, în dovedirea lipsei unui impact asupra sănătăţii publice cauzat de ferma din N, depune următoarele înscrisuri:

• Raportul de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. 2987/311/2019 (Anexa nr. 2) cu un obiect identic care atestă că ferma din N nu afectează mediul înconjurător sau sănătatea locuitorilor din N;

• Adresa nr. 1565/27/02.03.2020 emisă de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului O (Anexa nr. 3) potrivit căreia: (i) nu există un disconfort olfactiv cauzat de ferma din N, (ii) analizele indicatorilor de calitate pentru emisii (aer ambiental, ape pluviale şi ape subterane) ale societăţii sunt corespunzătoare şi (iii) cabinetul medical din N C.M.I. dr. M M E a transmis că nu sunt înregistrate decese şi îmbolnăviri cauzate de infectarea apei, aerului şi solului de la ferma de suine.

 În al patrulea rând, dacă se considera că probatoriul administrat este insuficient putea pune în discuţia părţilor necesitatea completării probatoriului cu o expertiză tehnică în specialitatea protecţiei mediului, având drept obiectiv stabilirea dacă activitatea fermei din N afectează mediul înconjurător şi sănătatea locuitorilor din N.

 În concluzie, instanţa a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în etapa de fond, prin ignorarea cu desăvârşire a probelor propuse de către pârâtă care demonstrau, în mod lipsit de echivoc, faptul că dreptul reclamantului de a trăi într-un mediu sănătos nu a fost afectat.

 Nu în ultimul rând, faţă de toate motivele de nelegalitate exprimate supra, în contextul în care Societatea ar fi obligată la mutarea fermei, aceasta ar suferi un grav prejudiciu, imposibil de reparat. Acest prejudiciu ar însuma, pe de-o parte, toate costurile pe care P P ar trebui sa le angajeze pentru a reloca activitatea de creştere a porcinelor, şi, pe de altă parte, toate costurile aferente respectării tuturor condiţiilor impuse de lege privitoare la înlăturarea efectelor produse asupra mediului prin închiderea fermei. După cum rezultă din Raportul de expertiză fiscală extrajudiciară pentru analizarea impactului punerii în executare a Sentinţei aferente dosarului nr. X/311/2016, ataşat prezentei (Anexa nr. 4), prejudiciul pe care P P l-ar suferi în această situaţie a fost estimat la suma de 95.085.985,85 lei.

Solicită admiterea apelului declarat împotriva Sentinţa nr. 2077/2021 astfel cum a fost formulat şi motivat şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de decată avansate în prezenta cauză, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.

Solicită proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, înscrisurile anexate prezentului apel, precum şi proba cu expertiza tehnică în specialitatea protecţia mediului având drept obiectiv provizoriu: - dacă activitatea fermei din N afectează mediul înconjurător şi sănătatea locuitorilor din N.

În drept, inv. art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, precum şi orice alte dispoziţii legale la care a făcut referire în prezenta cerere.

Apelul a fost timbrat conform dovezii de la dosar.

Intimatul B G a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică precum şi încheierii contestate, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul arată că este proprietarul imobilului situat în satul N, conform certificatului de moştenitor nr. 167/22.06.2006, iar pârâta a achiziţionat complexul de creștere a porcilor şi si-a extins treptat activitatea construind hale noi şi extinzându-şi perimetrul de activitate foarte aproape de proprietatea sa la aprox. 600-800m.

În continuare, invocă şi redă art. 11 din OMS  nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.

Relatează că din probele administrate în cauză se reţine că activitatea de creştere a porcilor desfăşurată de pârâtă în punctul de lucru din localitatea N, se desfăşoară, în privinţa unora dintre halele afectate aceste activităţi, la o distanţă mai mică de 1500 m faţă de locuinţa sa.

Arată că apelanta a invocat excepţiile netimbrării şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond, excepţii pe care le consideră neîntemeiate şi cu privire la care solicită respingerea, întrucât acţiunea a fost corect timbrată iar Judecătoria Slatina a fost instanţa competentă material să soluţioneze cauza conform considerentelor din încheierea din 27.04.2021.

De asemenea, solicită respingerea excepţiilor calităţii procesuale active, a lipsei de interes şi a prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiate, în acest sens făcând referire la art. 32 c.p.c., art. 36 c.p.c., art. 33 c.p.c..

Prin cererea de chemare in judecată, precizată, a solicitat obligarea paratei să își mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul de lucru din satul N, astfel încât distanţa dintre aceste hale şi locuinţa sa să fie de minim 1500m.

Din actele de proprietate de la dosar, răspunsurile nr. 7 şi 8 la interogatoriu luat reclamantului şi declaraţia martorului G I dovedeşte că acesta are o locuinţă în comuna N unde se află şi ferma pârâtei, existând identitate între reclamant şi subiectul activ în raportul juridic dedus judecăţii.

De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei de interes raportat la sentinţa civilă nr. X/21.02.2018, respectiv că există deja o hotărâre prin care s-a dispus mutarea activităţii, apreciind că interesul trebuie să fie personal iar prin sentinţa civilă mai sus menţionată s-a dispus la locuinţa reclamanţilor din dosar nr. X/311/2016 şi nu faţă de reclamantul din prezenta cauză, în aceste condiţii instanţa de fond respingând temeinic şi legal excepţia lipsei de interes.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, instanţa de fond a respins-o in mod temeinic, deoarece se observă că în cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei să-şi mute activitatea, inserând ca motive că: fapta culpabilă a pârâtei [...] în zona în care locuieşte, i-a cauzat o afectare serioasă a sănătăţii |... |, atât acesta, cât şi familia sa au un disconfort cert, fiind nevoiţi sa trăiască într-un mediu toxic, respirând un aer infect.

În acest sens invocă şi redă disp. art.2500 C.civ.,  art. 2502 C.civ, art. 252 C.civ., art. 61 alin. 1 c.civ. şi consideră că instanţa de fond a apreciat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul tinde la apărarea dreptului de a trăi într-un mediu sănătos, astfel încât să nu îi fie afectată sănătatea sa şi a familiei sale, iar potrivit art.2502 C.civ. acţiunile prin care se tinde la apărarea drepturilor nepatrimoniale sunt imprescriptibile.

In acest sens, acţiunea formulata nu este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, întrucât prin aceasta se urmăreşte apărarea unui drept nepatrimonial.

Pe fond, apărările formulate de apelanta parata la instanţa de lotul cat si in apel nu sunt neîntemeiate după cum urmează:

In acest sens, la fond a făcut dovada celor menţionate cu copie de pe Google maps din care reiese ca distanta dintre locuinţa sa si halele paratei este de 600-800 mp. Răspunsul dat de pârâtă la interogatoriu în care se recunoaşte că distanţa dintre aceste hale şi locuinţa este mai mică de 1500 m. precum şi declaraţia data de martorul G I, audiat nemijlocit în cauză în acelaşi sens.

In aceste condiţii, având în vedere faptul că textele de lege citate anterior nu lasă loc niciunei interpretări, stabilind în mod expres şi imperativ distanţele minime, acţiunea a fost admisa, cu consecinţa obligării pârâtei să mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată in halele amplasate la punctul respectiv de lucru, astfel încât distanţa dintre aceste hale şi locuinţa să fie de minim 1500 de metri.

Apărările formulate de apelanta parata la fond si apel nu sunt neîntemeiate:

Temeiul cererii de chemare in judecata este reprezentat de dispoziţiile art. 11 din OMS  nr. 119/2014 emis de Ministrului Sănătăţii.

Pârâta, a susţinut si la fond că nu îi sunt aplicabile aceste dispoziţii legale, deoarece aceasta nu a efectuat lucrări noi, ci a preluat in 2007 situaţia existentă a imobilelor exploatate anterior de o altă societate de profil.

În continuare, invocă şi redă conţinutul art. 11 alin. 1 din Nomele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei,  alin. 2 cu privire la distanţele minime de protecţie socială, invocând decizia nr. X/21.03.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar  X/311/2016 rămasă definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. X/11.12.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, precum şi faptul că în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut şi referatul de evaluare a impactului asupra sănătăţii populaţiei privind proiectul „ferma de îngrășare porci-localitatea S – sat N, jud. O” în care se face referire despre nerespectarea de către pârâtă a disp. art. 11 din Ordinul nr. 119/2014 (f. 10 referat, f. 13, vol. II). Instanţa raportat la sentinţa civilă mai sus menţionată apreciază că pârâtei îi sunt aplicabile disp. art. 11 din O. 119/2014.

Relatează intimatul că din declaraţia matorului G I, instanţa de fond a reţinut că ferma este situată la aprox. 100-150 m faţă de prima casă, iar faţă de casa sa ferma se află la aprox. 700-800 m., aspect ce rezultă şi din înscrisurile de la dosar, respectiv că are o locuinţă la o distanţă de aprox. 800 m faţă de fermă, şi că martorul a declarat că nu poate locui mai mult în casa părintească din N din cauza mirosului ce emană de la ferma de porci, miros ce se simte inclusiv în zona unde locuieşte reclamantul. Susţine că faţă de distanţele reglementate de normele în vigoare, de capacitatea fermei şi autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 273/01.11.2017 revizuită cu nr. 3/25.10.2019, apelantei îi revine obligaţia ca ferma să fie amplasată la o distanţă de minim 1500 m faţă de teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri asupra populaţiei.

În continuare invocă şi redă disp. art. 35 alin. 1 din Constituţie.

Susţine că este firesc să pretindă să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat.

Afirmarea expresă a îndatoririi de a proteja mediul, ridică protecţia mediului la rangul de îndatorire fundamentală, astfel că, în consecinţă, dat fiind art. 11 din ordinul 119/2014 emis de MS care obligă la respectarea distanţei de 1500 m şi având în vedere că pârâta nu s-a conformat acestei obligaţii în termen de 180 de zile, instanţa va admite cererea de chemare în judecată ca întemeiată şi va obliga pârâta să îşi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în ambele hale amplasate la punctul de lucru din N, astfel încât distanţa dintre aceste hale şi locuinţa reclamantului să fie de minim 1500 m.

Faţă de acestea, arată că potrivit probelor de la fond a făcut dovada că locuinţa sa se află la o distanţă mai mică de 1500 m faţă de fermă.

Având în vedere disp. legale de mai sus care stabilesc în mod expres şi imperativ distanţele minime, acţiunea a fost admisă cu consecinţa obligării pârâtei să-şi mute activitatea de creştere a porcilor desfăşurată în halele amplasate la punctul respectiv de lucru, astfel încât distanţa dintre hale şi locuinţa sa să fie de minim 1500 m.

Solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei şi a încheierii ca legale şi temeinice, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept inv. art. 205 Cpc.

Părţile au depus concluzii scrise, prin care au reiterat aspecte susţinute anterior.

Tribunalul a administrat proba cu înscrisuri şi a avut în vedere si probele administrate în faţa instanţei de fond.

Analizând sentinţa şi încheierea prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Apelanta-pârâtă SC P P N SRL a formulat apel împotriva Încheierii din data de 27.04.2021, precum şi împotriva Sentinţei civile nr. X/11.05.2021 pronunţate de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2020.

1.Cu privire la apelul împotriva Încheierii din data de 27.04.2021, prin care au fost respinse excepţiile invocate de pârâtă, soluţia fiind criticată în apel

Potrivit dispoziţiilor art. 466 al. 4 Cpc: ,,Împotriva încheierilor premergătoare  nu se poate face apel decât  odată cu fondul, afară de cazul  când legea dispune altfel.”

Întrucât nu există un text legal care să prevadă că  apelul împotriva hotărârii finale se consideră a fi exercitat  si împotriva încheierilor premergătoare,  înseamnă că partea trebuie să atace in mod expres încheierea a cărei schimbare sau anulare doreşte şi să formuleze critici concrete împotriva acesteia

Tribunalul reţine şi faptul că excepţiile procesuale absolute, de procedură sau de fond, sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică şi al căror regim juridic permite invocarea lor de către parte sau de către instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, regulă prevăzută expres de art. 247 alin. 1 Cpc.

Prealabil, se reţine că apelanta a criticat şi faptul că, prin încheierea şedinţă din data de 23.03.2021 instanţa de fond a încuviinţat proba testimonială, deşi reclamantul era decăzut din această probă.

Însă, această încheiere nu a fost în mod expres atacată prin apelul de faţă, astfel încât, raportat la disp. art. 466 alin. 4 Cpc, criticile sunt inadmisibile şi nu vor fi analizate.

Referitor la Încheierea de şedinţă din data de 27.04.2021 se reţine că este o încheiere interlocutorie, ce se încadrează în categoria încheierilor premergătoare susceptibile a fi atacate decât odată cu fondul, cale de atac pe care apelanta a înţeles să o formuleze.

Cu privire la excepţia netimbrării, apelanta apreciază greşită soluţia de respingere, întrucât reclamantul datora o taxă judiciară de timbru stabilită în funcţie de valoarea impozabilă a fermei din N, conform dispoziţiilor art. 31 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Tribunalul reţine că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face doar cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, conform art. 39 alin. 1 din OUG 80/2013.

De asemenea, conform art. 38 din OUG 80/2013: În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, se apreciază că nu reprezintă un motiv de nelegalitate a încheierii atacate critica formulată în apel, întrucât, în situaţia în care tribunalul aprecia că la judecătorie taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, ar fi dispus obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Or, această măsură nu a fost dispusă, apreciindu-se că obiectul cauzei este obligaţie de a face, neevaluabilă în bani.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale, apelanta a apreciat că a fost greşit soluţionată, susţinând, în esenţă, că, fiind o cerere evaluabilă în bani, iar valoarea impozabilă a fermei din N sau valoarea de inventar depăşesc pragul de 200.000 de lei, tribunalul era instanţa competentă.

Contrar acestor susţineri, tribunalul apreciază că obiectul cauzei este obligaţie de a face, neevaluabilă în bani, fiind corect stabilită competenţa judecătoriei conform art. 94 lit. h Cpc.

În acest sens, se reţine că reclamantul solicită obligarea pârâtei să îşi mute construcţiile, astfel încât să respecte distanţa de 1500 m între hale şi locuinţa sa. Prin urmare, solicită  desfiinţarea construcţiilor existente, fără a afirma dreptul său de proprietate asupra terenului pe care a fost edificată construcţia, caz în care valoarea obiectului cererii este determinată de valoarea porțiunii de teren pe care este edificată construcţia.

 Tribunalul apreciază că valoarea construcţiei ce se solicită a fi demolată nu reprezintă valoarea obiectului cererii, întrucât reclamantul nu afirmă un drept asupra construcţiei, ci dreptul afirmat şi a cărui protejare o solicită este un drept nepatrimonial, dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic”, întrucât pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat.

2. În ceea ce priveşte apelul împotriva Sentinţei civile nr. X/11.05.2021 pronunţate de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2020

Se reţine, mai întâi, că apelanta a criticat soluţia prin care s-a luat act de renunţarea de către reclamantul B G la capătul II din cererea de chemare în judecată, respectiv  obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

Apelanta a pretins că soluţia este greşită, întrucât s-a luat act de renunţarea la o cerere care nu a fost timbrată legal. Această critică este nefondată, pentru motivele arătate mai sus, cu privire la aplicabilitatea art. 38 din OUG 80/2013. Mai mult, apelanta nu justifică niciun interes în formularea acestei critici, în condiţiile în care, oricum, nu a solicitat analizarea pe fond a acestui capăt de cerere şi nici nu s-a opus formulării acestei cereri de renunţare.

Sunt nefondate şi criticile privind soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, argumentând că reclamantul nu domiciliază, în fapt, în proximitatea fermei din N, motiv pentru care nu este afectat de pretinsele efecte nefaste cauzate de aceasta.

Se reţine că una din condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil este existenţa calităţii  procesuale pasive. Calitatea procesuală, potrivit art. 36 Cpc, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Or, în prezenta cauză, această condiţie de exercitare a acţiunii civile este îndeplinită, reclamantul fiind titularul dreptului pretins, un drept nepatrimonial, dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic”.  Criticile apelantei  privesc, de fapt, soluţia pe fond, anume dacă acest drept este afectat, în condiţiile în care reclamantul nu ar locui permanent în proximitatea fermei din N.

Apelanta susţine că s-a respins în mod eronat şi excepţia dreptului material la acţiune. Susţinerile sale în sensul că acţiunea reclamantului nu a fost introdusă în scopul protejării dreptului personal nepatrimonial de a trăi într-un mediu sănătos, sunt contrazise chiar de cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se face referire la  dreptul de a trăi într-un mediu normal, fiind invocate prevederile art. 252-253 Cod Civil.

Astfel, fiind invocată protejarea unui drept nepatrimonial, în mod legal, prima instanţă a apreciat că acţiunea este imprescriptibilă, potrivit art. 2502 C.civ.

Tribunalul apreciază ca nefondate şi criticile privind respingerea eronată de către prima instanţă a  excepţiei lipsei de interes, cu motivarea că împotriva P P există deja un titlu executoriu, constând în Sentinţa nr. X/21.03.2018, iar obligaţia de mutare a activităţii de creştere a porcilor nu poate fi dispusă decât o singură dată, indiferent de numărul de persoane care acţionează în judecată P P.

În acest sens, se reţine că, într-adevăr, Sentinţa nr. X/21.03.2018 a fost pronunţată prin raportare la situaţia de fapt a unui alt locuitor din N, iar nu prin raportare la situaţia reclamatului din prezenta cauză. Astfel, reclamantul justifică, la acest moment, un interes în formularea acţiunii, atât timp cât nu a fost  parte în procesul în care s-a pronunţat sentinţa respectivă, iar construcţiile respective existau la momentul formulării acţiunii.

Pe fondul cauzei, având în vedere şi criticile apelantei, se apreciază că este neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, pentru motivele de mai jos.

În primul rând, se reţine că dreptul afirmat de reclamant şi a cărui protejare o solicită este un drept nepatrimonial, dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic”, întrucât pretinde să trăiască într-un mediu sănătos, nepoluat. Susţine că pârâta se face vinovată de încălcarea dreptului său la sănătate, a dreptului său la un mediu înconjurător curat, a dreptului său de a se bucura, în limitele legii, de bunurile mobile şi imobile pe care le deţine în proprietate şi a dreptului său la demnitate şi onoare, motiv pentru care se impune obligarea acesteia la plata de daune morale, precum şi, în temeiul art. 253 C.civ., interzicerea săvârşirii faptei ilicite.

Reclamantul a invocat şi prevederile art. 252 Cod Civil, iar ca modalitate de apărare a dreptului nepatrimonial a solicitat mutarea activităţii de creştere a porcilor, astfel încât pârâta să respecte distanţa de 1500 m dintre aceste hale şi locuinţa sa, ceea ce presupune, de fapt, demolarea construcţiilor existente ale fermei SC P P N SRL.

Prin urmare, reclamantul nu a atacat actul administrativ reprezentat de Autorizaţia de Mediu nr. X/2007 rev. 1 obţinută în data de 26.02.2016, respectiv de Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 1/19.02.2018, în baza căreia funcţionează societatea începând din anul 2018, acte care nu au fost anulate până la această dată. Nu s-au atacat în contencios administrativ aceste acte şi nici nu s-a invocat o excepţie de nelegalitate a actului administrativ, pentru a se analiza conformitatea acestuia cu legea, anume cu Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, respectiv cu Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea şi completarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, precum şi cu alte dispoziţii legale aplicabile.

Aspectele reţinute prin Sentinţa civilă nr.X/21.03.2018 pronunţată de către Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului prin Decizia nr.360/11.12.2018 pronunţată de către Tribunalul Mehedinţi, au privit obiectul şi părţile din cauza respectivă, fără a se pune în discuţie legalitatea actelor administrative arătate, întrucât nu acesta a fost obiectul dosarului respectiv.

Prin urmare, întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, în cadrul procesual fixat de reclamant nu pot fi analizate alte aspecte şi se aplică prezumţia că ferma pârâtei funcţionează, în mod legal, pe actualul amplasament, la o distanţă mai mică de 1.500 de metri de locuinţa reclamantului, în baza actelor administrative menţionate, care au avut la baza emiterii lor studiile de impact arătate şi în apel.

Astfel, tribunalul are de analizat, în concret, lezarea dreptului nepatrimonial al reclamantului, dreptul la mediu „sănătos și echilibrat ecologic”, determinată de desfăşurarea activităţii pârâtei, iar în situaţia în care se constată ameninţarea sau încălcarea acestui drept, în sensul art. 253 Cod Civil, care sunt mijloacele concrete de apărare, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

În această analiză, se porneşte de la situaţia concretă a reclamantului a cărui locuinţă se află la aproximativ 800 m de ferma pârâtei, fără ca doar acest aspect să determine constatarea încălcării dreptului pretins de reclamant.

Din declaraţia martorului G I, audiat de prima instanţă, s-a reţinut că ferma (pârâta din prezenta cauză) este situată la aproximativ 100-150 metri faţă de prima casă, iar faţă de casa reclamantului ferma se află la o distanţă de aproximativ 700-800 metri.

Acest ultim aspect, rezultă și din înscrisurile (f.130 și 181-182 vol. II ds fond), respectiv că reclamantul are locuinţa la o distanţă de aproximativ 800 metri faţă de ferma SC P P N SRL.

Martorul a mai declarat că reclamantul  nu poate locui mai mult în casa părintească din comuna N  din cauza mirosului ce emană de la ferma de porci,  miros ce se simte inclusiv în zona unde locuieşte reclamantul, iar apa nu este bună de băut, miroase.

Prin urmare, singurul aspect dovedit de reclamant este faptul că de la ferma de porci se emană un miros care se simte şi în zona locuinţei sale.

Reclamantul nu a dovedit şi celelalte susţineri ale sale privind mediul toxic în care trăieşte şi care îi afectează sănătatea; insectele care îi invadează locuinţa şi care sunt un mijloc de transmitere a microbilor nocivi vieţii normale; fântânile sunt infectate de dejecţiile provenite din activitatea pârâtei; imposibilitatea de a consuma fructe şi legume din grădinile sale, care sunt afectate de substanţele toxice emanate din activitatea pârâtei.

Tribunalul reţine că, raportat la prevederile art. 249 Cpc, sarcina probei îi revenea reclamantului, care a formulat aceste susţineri privind afectarea dreptului său la un mediu înconjurător curat, a dreptului său la sănătate, la demnitate şi la onoare.

Astfel, doar din declaraţia martorului, care s-a referit la mirosul emanat de ferma de porcine, nu rezultă ameninţarea sau încălcarea acestor drepturi, de natură să ducă la aplicarea prevederilor art. 253 Cod Civil.

Se are în vedere şi faptul că, aşa cum a arătat şi martorul audiat, reclamantul nu locuieşte permanent în Comuna N, ci vine doar în anumite perioade la casa bătrânească, fapt care se coroborează şi cu adresa de domiciliu a reclamantului conform CI (f. 6 vol. I ds. fond).

 De asemenea, tribunalul reţine că art. 253 Cod Civil prevede mijloacele de apărare a drepturilor nepatrimoniale:

 (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:

a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Legea prevede mai multe mijloace de apărare a drepturilor nepatrimoniale, pentru a se putea aprecia în concret asupra aplicabilităţii acestora în funcţie de gravitatea încălcării şi ţinând cont totodată de interesele contrare existente, cu respectarea principiului proporţionalităţii măsurii dispuse.

Astfel, deşi reclamantul nu a solicitat expres constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, implicit a solicitat să se constate încălcarea drepturilor sale nepatrimoniale arătate mai sus, cerere apreciată ca nefondată de tribunal.

Mai mult, în ceea ce priveşte mijloacele de apărare a drepturilor pretins încălcate, se constată că reclamantul a renunţat la plata unor daune morale şi a insistat doar în cererea privind obligarea pârâtei să îşi mute construcţiile, astfel încât să respecte distanţa de 1500 m între hale şi locuinţa sa.

Or, în cauza de faţă, măsura solicitată se dovedeşte disproporţionată, raportat la situaţia particulară a reclamantului arătată mai sus şi ţinând cont de faptul că societatea pârâtă îşi desfăşoară activitatea pe baza Autorizaţiilor Integrate de Mediu revizuite. Măsura desfiinţării construcţiilor existente aparţinând SC P P N SRL - întrucât doar astfel se poate realiza, de fapt, respectarea distanţei de 1500 m solicitate de reclamant, se dovedeşte disproporţionată, deoarece ar afecta grav sau chiar ar determina încetarea activităţii acestei societăţi, care a achiziţionat ferma de porci din localitatea N încă din anul 2013.

Reclamantul are posibilitatea, în măsura în care drepturile sale nepatrimoniale sunt încălcate, situaţie care trebuie dovedită de acesta, să solicite alte mijloace de apărare a acestor drepturi, inclusiv despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, potrivit art. 253 alin. 4 Cod Civil.

Tribunalul reţine că reclamantul a făcut referire, la modul general, şi la încălcarea dreptului său de a se bucura, în limitele legii, de bunurile mobile şi imobile pe care le deţine în proprietate. Însă, acţiunea a avut ca temei prevederile art. 252- 253 Cod Civil referitoare la apărarea drepturilor nepatrimoniale. Mai mult, nici din motivarea acţiunii nu rezultă că a urmărit apărarea dreptului de proprietate, iar prima instanţă a analizat cererea raportat la temeiul de drept invocat de reclamant, aspect care nu a fost apelat de acesta, intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru toate aceste motive, în temeiul dispoz. art. 480 alin. 2 Cpc,  tribunalul va admite apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. X/11.05.2021 pronunţate de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2020.

Va schimba, în parte, sentinţa apelată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea. Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei, referitor la celelalte aspecte soluţionate şi criticate în apel: renunţarea de către reclamantul B G la capătul II din cererea de chemare în judecată,  respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi prescripţiei dreptului material la acţiune.

Va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva încheierii din data de 27.04.2021, pronunţate de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. X/311/2020.

În temeiul art. 453 Cpc, va obliga intimatul reclamant în favoarea apelantei pârâte la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Data publicarii pe portal:27.06.2022