Legea nr. 221/2009. Art. 5 lit. b – sferă de reglementare

Bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, acestea neintrând în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.

Potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

Este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condiţiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparaţie arătate.

Prin sentinţa civilă nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 341/102/2010 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C. N. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, instanţa constatând  caracterul politic al măsurilor administrative aplicate reclamantului, constând în strămutare şi confiscarea averii şi obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 29.457 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea cotei de 1/3 părţi din bunurile mobile confiscate, menţionate în raportul de expertiză întocmit de expertul evaluator N. G. M. Celelalte pretenţii ale reclamantului au fost respinse.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că familia reclamantului locuia în localitatea Tăureni, judeţul Mureş şi, fiind mai înstărită, a fost considerată familie de chiaburi, iar terenurile acesteia au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 187/1945. De asemenea, bunurile mobile constând în animale, utilaje, produse agricole au fost confiscate, iar membrii familiei au fost strămutaţi la Târgu Mureş, unde li s-a fixat domiciliu obligatoriu.

Instanţa a constatat că măsurile administrative luate împotriva familiei reclamantului au avut un pronunţat caracter politic, fiind luate în scopul îngrădirii drepturilor şi libertăţilor economice şi sociale ale membrilor acesteia, apreciind că sunt întrunite cerinţele art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, prima instanţă a constatat incidente dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. b din acelaşi act normativ, dispunând acordarea despăgubirilor materiale constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate.

Cu privire la dunele morale, instanţa a reţinut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1358 şi 1360 din 21.10.2010 ale Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii promovate de reclamant ca neîntemeiată.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că prima instanţă a ignorat apărările sale, iar reclamantul nu a făcut dovada faptului că măsura administrativă luată faţă de acesta a avut caracter politic, în contextul în care aceasta a fost luată în baza Decretului nr. 83/1949.

Cu privire la despăgubirile materiale acordate, apelantul a arătat că instanţa s-a bazat pe o probă extrajudiciară, care nu a lămurit dacă bunurile mobile enumerate au fost confiscate şi preluate efectiv de stat, neexistând la dosar un proces verbal de confiscare încheiat de executorii judecătoreşti de pe lângă Tribunalul raionului de domiciliu.

În drept, apelantul a invocat dispoziţiile art. 282 şi urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 221/2009.

Intimatul reclamant C. N. P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, arătând că Decretul nr. 83/1949 a fost aplicat abuziv, măsura având caracter politic. Cu privire la despăgubirile acordate, intimatul a arătat că în faţa primei instanţe pârâtul nu a contestat valoarea stabilită în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.

Prin Decizia nr. 56/A din 05 mai 2011 a Curţii de Apel Tg. - Mureş s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureş.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia nr. 3108 din 08 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar dispunând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Prin această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că în cauză se impune completarea probatoriilor pentru a se verifica în ce măsură bunurile confiscate intră sub incidenţa legii, respectiv dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, în contextul în care despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condiţiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005.

Referitor la critica recurentului privind constatarea caracterului politic în baza Decretului nr. 83/1949, instanţa de control judiciar a arătat că o astfel de decizie/decret nu se regăseşte ca fiind enumerat în categoria actelor normative enunţate la lit. a-f ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel încât nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic dispusă împotriva reclamantului în condiţiile art. 4 şi art. 1 alin. 3 din actul normativ menţionat.

Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 22.11.2012 sub nr. 341/102/2010*.

Respectând cele indicate în decizia de casare, instanţa a pus în vedere reclamantului intimat să depună dovezi în susţinerea petitului referitor la constatarea caracterului politic al măsurii administrative invocate, însă acesta a arătat că nu are alte dovezi de administrat sub acest aspect, făcând trimitere la probele administrate în faţa primei instanţe. Reclamantul a solicitat însă efectuarea unei expertize prin care să se stabilească natura bunurilor confiscate. În contextul în care acesta a arătat în mod expres că printre bunurile confiscate nu existau bunuri imobile, ci bunuri mobile, iar singurele bunuri încorporate în imobil sunt soba de teracotă şi triorul, care este un utilaj agricol, instanţa a apreciat că, în raport de considerentele deciziei de casare menţionate anterior, proba nu este utilă soluţionării cauzei.

Analizând hotărârea atacată în raport de efectul devolutiv al căii de atac, consacrat de art. 292, art. 295 Cod procedură civilă, precum şi în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Mureş, reclamantul C. N. P. a solicitat a se constata faptul că măsurile administrative care s-au luat faţă de aceasta, respectiv confiscarea averii şi stabilirea domiciliului obligatoriu, au avut caracter politic şi abuziv şi a obliga Statul Român să-i plătească despăgubiri materiale, constând în contravaloarea bunurilor confiscate, precum şi despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.

Din probele administrate în cauză rezultă că în anul 1949 s-a făcut o inventariere şi evaluare a patrimoniului lui C. N. din comuna xxxxxx, moşia acestuia fiind predată către Ferma Gospodăriei Agricole de Stat din Comuna Sânger, în baza procesului-verbal din 25 martie 1949, aflat în copie la fila 9, în dosarul primei instanţe.

Susţinerile recurentului referitoare la stabilirea domiciliului obligatoriu sau strămutarea familiei acestuia la Tg.-Mureş nu sunt probate în cauză, nici din actele depuse şi nici din proba testimonială administrată nerezultând un atare aspect. Martorul V. G. B., audiat în faţa primei instanţe (fila 69) a arătat că în martie 1949 familia reclamantului a predat gospodăria şi s-a mutat în Luduş, iar apoi în Tg.-Mureş. Această afirmaţie a martorului, care nu s-a referit în mod expres la o măsură a stabilirii domiciliului obligatoriu sau strămutării, neînsoţită de nici un act care să ateste luarea unei astfel de măsuri administrative cu caracter politic, nu este de natură a proba susţinerile reclamantului.

Acesta a invocat, în justificarea caracterului politic al măsurii administrative, aplicarea abuzivă a Decretului nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară, întrucât potrivit actelor depuse, familia acestuia a fost scutită de expropriere, făcând în acest sens referire la extrasul din procesul-verbal nr. IV -1945, încheiat în şedinţa comitetului sătesc pentru aplicarea legii reformei agrare.

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunţate pentru faptele prevăzute în art. 4 şi 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945, însă din probele administrate nu rezultă existenţa vreunei astfel de condamnări.

Pe de altă parte, Decretul nr. 83/1949 nu se regăseşte enumerat nici printre actele normative indicate la lit. a-f ale art. 3 din Legea nr. 221/2009, aspect reţinut şi în considerentele deciziei de casare.

Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, textul legal făcând trimitere la art. 1 alin. 3 din acelaşi act normativ, care, la rândul său, face trimitere la unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.

Din probele administrate nu rezultă luarea faţă de familia reclamantului a vreunei măsuri administrative cu caracter politic, în sensul prevederii legale menţionate anterior.

Astfel, din înscrisurile depuse de la Arhivele Naţionale rezultă că C.N. a fost cuprins în tabelul cu proprietarii care au fost expropriaţi la Reforma agrară din anul 1945 şi le-au mai rămas proprietăţi (fila 4), precum şi în tabloul seminţelor, construcţiilor, maşinilor şi uneltelor agricole  existente la gospodăriile expropriate la 2 martie 1949 (filele 5-7) şi că moşia, conform formularului de evaluare şi inventariere, a fost predată Fermei Gospodăriei Agricole de Stat din comuna Sânger, aspect confirmat şi de martorul audiat în cauză. Acestea însă nu sunt în măsură să probeze existenţa măsurii strămutării sau stabilirii domiciliului obligatoriu şi a caracterului politic al unei astfel de măsuri.

Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada faptului că faţă de reclamant s-ar fi luat vreo măsură administrativă cu caracter politic, este de prisos a mai analiza capătul de cerere referitor la despăgubiri.

Cu toate acestea, având în vedere considerentele deciziei de casare, instanţa constată că reclamantul a arătat că pentru terenurile agricole a obţinut despăgubiri în baza legii fondului funciar, în prezenta cauză solicitând contravaloarea bunurilor mobile ce au fost predate în martie 1949 către Ferma Gospodăriei Agricole de Stat din comuna Sânger, acestea fiind cele enumerate în înscrisurile de la filele 12-18 şi cuprinse în raportul de expertiză depus în dosarul primei instanţe.

Analizând înscrisurile menţionate anterior, Curtea a constatat că bunurile a căror contravaloare o solicită reclamantul sunt bunuri mobile, acestea neintrând în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.

În acest sens, Curtea a reţinut că, potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de prevederile legale menţionate, astfel cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, este evident că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condiţiile Legii nr. 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative de reparaţie arătate.

Din această perspectivă, instanţa a constatat că bunurile mobile a căror contravaloare o solicită reclamantul nu intră în sfera de aplicare a textului legal menţionat, iar soba de teracotă şi utilajele agricole, în speţă triorul, nu reprezintă imobile sau imobile prin destinaţie, care să facă obiectul Legii nr.10/2001, respectiv al Legii nr. 247/2005. Cu referire la utilajele agricole, instanţa reţine că reclamantul nu a solicitat în cuprinsul cererii de chemare în judecată despăgubiri materiale pentru imobile, prin natura lor, care, în plus, să atragă şi incidenţa Legii nr. 10/2001 şi care să nu fi fost restituite prin procedura instituită de această lege, astfel că nu pot face obiectul dispoziţiilor art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.

Prin urmare, instanţa, în temeiul prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul promovat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1604 din 05.10.2010 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 341/102/2010 şi, în consecinţă, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C. N.P.

Domenii speta

Spete similare