Legea nr. 10/ 2001 nu circumstanţiază dreptul la despăgubiri de existenta sau nu a autorizaţiei de construire pentru construcţii

Legea nr. 10/ 2001 nu circumstanţiază dreptul la despăgubiri de existenta sau nu a autorizaţiei de construire pentru construcţii, astfel ca tribunalul nu putea da relevanta acestui aspect pentru a înlătură pe reclamanţi de la beneficiul legii.

- Art. 11 alin. (5), (6) si (7) din Legea nr. 10/ 2001

Domeniu despăgubiri

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - Secţia a IV-a Civilă,

decizia civilă nr.287R din data de 14 februarie 2012)

In ce priveste recursul declarat de paratul Municipiul Bucuresti, Curtea il constata nefondat si il va respinge in consecinta, in baza art. 312 C.pr.civ..

Sintetizand criticile invocate, Curtea constata ca acestea sunt urmatoarele: ca instanta de judecata nu se putea substitui unitatii detinatoare si sa solutioneze notificarea atata timp cat procedura administrativa nu a fost finalizata, ca procedura administrativa nu a fost finalizata intrucat reclamantii nu au depus actele doveditoare, desi li s-a pus in vedere acest lucru, si nici precizarea ca nu mai au alte acte de depus, ca actele depuse de reclamanti nu sunt asemenea acte doveditoare si nu fac dovada proprietatii, ca nu s-a clarificat situatia juridica a imobilului.

In ce priveste primele critici, Curtea constata ca prin decizia nr. 20/2007 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a stabilit că lipsa răspunsului unităţii deţinătoare la notificarea formulată echivalează cu refuzul restituirii imobilului şi că în această situaţie notificatorul se poate adresa direct instanţei de judecată pentru soluţionarea pe fond a pretenţiei sale, instanta de judecata avand sub acest aspect plenitudine de competenta. Asa fiind, in  cauza nesolutionarea de catre recurentul parat a notificarii reclamantilor pe o durata de aproape 10 ani, in conditiile in care termenul de solutionare a notificarii legal prevazut era de 60 zile, echivaleaza unei solutii negative, in raport de care instanta de judecata devine ea insasi competenta sa analizeze fondul dreptului reclamantilor la masuri reparatorii.

Recurentul parat nu poate invoca insuficienta inscrisurilor depuse de reclamanti, in conditiile in care actele depuse la dosarul administrativ - constata Curtea - erau suficiente pentru solutionarea acestuia, iar pe de alta parte in masura in care considera ca aceste acte nu fac dovada dreptului de proprietate al reclamantilor, recurentul parat avea posibilitatea legala sa respinga notificarea in consecinta, nefiind de conceput prelungirea sine die a termenului de solutionare sub pretextul insuficientei inscrisurilor.

In ce priveste sustinerea ca situatia juridica a imobilului nu a fost pe deplin lamurita in cauza, Curtea o constata total nefondata, la dosar existand probele relevante si complete referitor la acest aspect, anume adresele depuse la filele 12 si urm. dosar fond, f. 113, 114,115,117, 139, 140, precum si expertiza topografica efectuata in cauza (f. 216-219 dosar fond ). Din aceste probe, astfel cum se va dezvolta si in continuare, a rezultat atat modul de preluare a imobilului de catre stat, cat si situatia legala si urbanistica actuala.

In ce priveste critica referitoare la faptul ca proba dreptului de proprietate nu poate fi facuta cu inscrisuri sub semnatura privata, Curtea constata urmatoarele:

Trebuie avute in vedere disp. art. 24 din Legea nr. 10/ 2001, conform carora proba dreptului de proprietate poate fi facuta nu numai prin acte translative de proprietate, ci prin orice alte mijloace de proba.

In cauza aceste alte probe sunt reprezentate atat de chitanta sub semnatura privata incheiata la data de 30.03.1969  ( f. 7 dosar fond ),  prin care vanzatorii BD şi V  vand cumparatorilor SM  si V terenul in discutie, detinut de vanzatori in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ( f. 9 dosar fond ), dar si de istoricul de rol fiscal, coroborat cu actele de preluare a imobilului de catre stat, toate aceste acte indicandu-i in mod concordant pe reclamanti drept proprietari ai imobilului

Astfel, conform certificatelor fiscale depuse la filele 9 (datat in anul 1971) si f. 12 dosar fond, emis in anul 2007, reclamantii au figurat inscrisi la organele fiscale cu teren in suprafata de 283 mp. , incepand cu anul 1969, in baza vanzarii constata prin chitanta sub semnatura privata mentionata mai sus, iar incepand cu decembrie 1969 sunt impusi si pentru constructie situata la adresa. S-a depus la dosar si procesul verbal de contraventie (f. 11 ) prin care se constata savarsirea de catre reclamanti a contraventiei de edificare a unei constructii compusa din 2 camere si marchiza fara autorizatie de construire.

Din copia Decretului de expropriere nr. 102/1980 (14-17 din dosar fond), rezulta ca la poziţia nr. 11 pct. 11 figurează reclamanţii SM şi SV cu terenul preluat de 282 m.p., din  şi construcţia cu o suprafaţă de 54 m.p., din care 29 m.p. suprafaţă utilă (locuibilă).

Legea nr. 10/ 2001 are in vedere restituirea imobilelor preluate abuziv catre fostii detinatori, reglementand o repunere a partilor in situatia anterioara actului de preluare abuziva. Aceasta ratiune justifica si inserarea dispozitiilor derogatorii de la regimul probatoriu obisnuit continute in art. 24, dispozitii in lumina carora daca s-a facut proba preluarii de la o anumita persoana ( si pentru o anumita suprafata de teren ) masurile reparatorii opereaza in mod corespunzator, prin repunerea aceleiasi persoane in situatia avuta anterior actului de preluare abuziva.

De aceea, in contextul Legii nr. 10/ 2001 rigorile probatorii nu sunt atat de mari.

Intr-adevar, art. 24 din Legea nr. 10/ 2001 instituie o prezumtie relativa pana la proba contrara, insa aceasta proba contrara nu este facuta in cauza, caci chitanta sub semnatura privata din anul 1969, ca si istoricul de rol fiscal si celelalte probe administrate, nu arata un alt proprietar decat cel indicat in actul de preluare a imobilului de catre stat, ci in mod concordant tot pe acesta.

Proba contrara care sa rastoarne prezumtia de proprietate instituita de art. 24 din lege semnifica proba faptului ca, in pofida actului de preluare a imobilului de catre stat care indica drept proprietar o anumita persoana, se dovedeste cu alte mijloace de proba ca proprietar era nu acea persoana indicata de actul de preluare, ci o alta.

In cauza insa, dimpotriva, actul de preluare a imobilului indica drept proprietari pe reclamanti, iar celelalte mijloace de proba administrate  confirma aceasta situatie juridica.

Totodata, curtea constata ca exproprierea imobilului valoreaza preluare abuziva in conditiile art. 2 lit. h din Legea nr. 10/ 2001.

In concluzia, Curtea constata nefondata acesta critica a recurentului parat.

Fata de toate acestea, va fi respins recursul paratului ca nefondat. 

In ce priveste recursul declarat de reclamanti, Curtea il constata fondat si il va admite, pentru urmatoarele considerente:

Inainte de toate, Curtea constata ca nu se impune incadrarea acestor critici in cazurile prevazute de art. 304 C.pr.civ., fata de dispozitiile art. 304 indice 1 C.pr.civ., care permit analiza cauzei sub toate aspectele de temeinicie si legalitate.

In legatura cu prima categorie de critici dezvoltate de reclamanti, care vizeaza motivarea sentintei recurate si contradictia dintre motivare si solutia pronuntata, Curtea constata ca intr-adevar la inceputul considerentelor tribunalul retine ca din expertiza topografica efectuata in cauza a rezultat ca terenul este ocupat de __, de trotuarul pietonal si spatiul verde aferent, astfel ca "este imposibil de restituit in natura pe vechiul amplasament". Se retine mai departe insa, chiar in urmatorul alineat, in mod contradictoriu, "ca o mare parte din teren este ocupat de un santier in lucru pentru realizarea obiectivului Centrul Comercial ". Curtea constata ca tribunalul extrage aceasta concluzie  fara a fi mentionat in cuprinsul raportului de expertiza topografica sau in vreo alta proba administrata in cauza acest aspect. Singurele referiri la acest obiectiv in curs de constructie se fac prin atasarea la dosar a unor planse fotografice ( f. 103-112 dosar fond ), insa expertul topograf, reconstituind amplasamentul vechiului imobil din , nu precizeaza nicaieri ca "o mare parte din teren" ar fi ocupat de acest obiectiv, cum retine tribunalul in mod gresit, ci precizeaza exclusiv ca acest teren este ocupat astfel: spatiu verde suprafata de 55,45 mp., _suprafata de 207,95 mp., trotuar suprafata de 18,91 mp.. Aceste suprafete totalizeaza 282,31 mp..

Si in nota de reconstituire intocmita de unitatea detinatoare in dosarul administrativ se reliefeaza aceeasi situatie (fila 100 dosar fond).

Asadar, in mod total nejustificat in raport de probele administrate tribunalul retine initial ca terenul e ocupat de trotuarul pietonal si spatiul verde aferent, astfel ca este imposibil de restituit in natura pe vechiul amplasament, ca apoi in mod contradictoriu sa precizeze  ca "o mare parte din teren este ocupat de un santier in lucru pentru realizarea obiectivului Centrul Comercial ______". Iar in finalul considerentelor tribunalul constată că "în cea mai mare parte este liber de construcţii, astfel cum a fost şi la 01.01.1990, iar faptul că acesta este afectat de realizarea unui obiectiv comercial în beneficiul unei persoane juridice de tip privat, fără să i se fi transferat dreptul de proprietate în condiţiile legii, nu constituie un impediment pentru restituirea imobilului în natură." Iarasi. nu rezulta din niciuna din probele dosarului care a fost situatia la data de 01.01.1990 ( cum sustine tribunalul ) si nici nu s-au administrat probe din care sa rezulte care este situatia juridica a acestui teren ocupat de obiectivul in constructie Centrul Comercial . Raman deci total nesustinute aceste afirmatii ale tribunalului.

Curtea constata asadar ca intr-adevar motivarea tribunalului contine foarte multe inexactitati si chiar contradictii, retinandu-se aspecte care nu erau relevate catusi de putin de probele administrate.

Iar in final tribunalul dispune restituirea in natura, dar nu pe amplasamentul vechii proprietati, astfel cum acesta a fost reconstituit prin expertita topografica, ci pe un amplasament "corectat astfel incat sa nu afecteze domeniul public".

Curtea constata ca aceasta modalitate de solutionare a cauzei este intr-adevar gresita, atat in raport de situatia de fapt rezultata din probe, cat si in raport de dispozitiile legale.

Astfel, pe de o parte Curtea constata ca din probele administrate, (mai exact din raportul de expertiza topografica efectuat de expertul DP si nota de reconstituire depusa la fila 100 dosar fond ) rezulta cu certitudine ca amplasamentul fostei proprietati din este in prezent ocupat de elemente de sistematizare, respectiv strada , trotuar si spatiu verde.

In consecinta, in mod evident nu poate fi dispusa restituirea in natura, fata de dispozitiile art. 10 din Legea nr. 10/ 2001, masurile reparatorii cuvenite reclamantilor fiind prin echivalent.

Pe de alta parte, daca se pleaca de la aceea ca, potrivit Legii nr. 10/ 2001, masurile reparatorii prin echivalent pot consta fie in compensare cu alte bunuri sau servicii, fie in despagubiri acordate conform Legii nr. 247/ 2005, si daca s-ar imagina ca tribunalul a avut in vedere de fapt nu restituirea in natura, ci acordarea in compensare a unei alte suprafete de teren invecinate, Curtea constata ca nu se poate proceda la o asemenea masura decat in urma verificarii situatiei juridice concrete a terenului oferit in compensare, pentru a stabili daca regimul juridic ii permite o asemenea atribuire in compensare, iar pe de alta parte in mod esential trebuie identificat ca atare si delimitat acest teren care eventual ar putea fi dat in compensare.

Aceasta pentru ca instanta de judecata trebuie sa pronunte, astfel cum corect arata recurentii reclamanti, solutii care sa poata fi puse in executare, iar nu solutii neviabile si imposibil de executat ulterior si care sa fie ele insele izvor de incalcari de drepturi pentru parti.

Or, tribunalul a pronuntat o solutie care nu individualizeaza amplasementul pe care ar trebui sa se faca restituirea, iar neindividualizat fiind acest amplasament nici nu poate fi verificata disponibilitatea in sine a acestuia si nici situatia juridica, pentru a constata ca intr-adevar acel teren poate face obiectul unei masuri compensatorii.

In consecinta, Curtea constata gresita solutia tribunalului de a dispune restituirea in natura a terenului, intrucat terenul este ocupat de elemente de sistematizare de interes public care atrag, in conditiile art. 10 din Legea nr. 10/ 2001, imposibilitatea restituirii in natura, iar pe de alta parte nu se poate dispune nici atribuirea in compensare- ca masura reparatorie prin echivalent - a unui alt teren, pe un amplasament care sa se suprapuna cu cel ocupat de obiectivul in constructie Centrul Comercial _____, in conditiile in care situatia juridica a acestuia nu a fost lamurita pentru a se constata ca permite legal acest transfer de proprietate catre reclamanti.

De aceea, Curtea va modifica sentinta recurata in primul rand cu privire la acest aspect, urmand a constata dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul in suprafata de 282,31 mp., masuri reparatorii care vor fi acordate in conditiile Legii nr. 247/ 2005.  Curtea are in vedere aceasta suprafata a terenului rezultata din raportul de expertiza care a reconstituit fosta proprietate.

Mai departe, Curtea constata fondate si criticile reclamantilor legate de gresita respingere de catre tribunal a cererii de acordare a masurilor reparatorii pentru constructie.

Sub acest aspect, Curtea constata ca tribunalul a apreciat ca despagubirea primita de reclamanti la momentul exproprierii a fost suficienta si a reprezentat o justa despagubire, avand in vedere ca era vorba de o constructie din chirpici, cu 2 camere si marchiza, edificata fara autorizatie de construire.

Curtea constata ca potrivit adresei de la fila 13 dosar fond, emisa de SC AVL Berceni SA sub nr. 184/ 2008 reclamantii au primit la momentul exproprierii in anul 1981 suma de 17.091 lei drept despagubiri, din care 705 lei pentru teren.

Este asadar inexacta si retinerea tribunalului conform careia nu s-ar fi primit despagubiri pentru teren ( pag. 9 alin. 4 final din sentinta ) si ca suma de 17.091 lei a reprezentat  despagubiri doar pentru constructie.

Curtea constata ca art. 11 alin. 5, 6 si 7 din Legea nr. 10/ 2001 stabilesc foarte clar ca valoarea masurilor reparatorii cuvenite pentru terenul expropriat (imposibil de restituit in natura) si pentru constructiile demolate se determina ca diferenta intre valoarea de piata actuala stabilita conform standardelor internationale de evaluare si valoarea actualizata a despagubirilor primite.

In mod total nelegal tribunalul a apreciat cu de la sine putere ca despagubirea primita la momentul exproprierii a reprezentat o justa despagubire, legea nepermitand instantei de judecata asemenea aprecieri.

Tribunalul nici macar nu a pretins ca a facut un calcul propriu-zis pentru a vedea daca, in urma aplicarii formulei de calcul reglementate de textele legale mentionate mai sus, mai ramane vreo diferenta de plata in favoarea reclamantilor, ci a apreciat direct ca suma de 17.091 lei a reprezentat o justa despagubire.

Asa cum foarte judicios analizeaza recurentii reclamanti, Legea nr. 10/ 2001 nu circumstantiaza dreptul la despagubiri de existenta sau nu a autorizatiei de construire pentru constructii, astfel ca tribunalul nu putea da relevanta acestui aspect pentru a inlatura pe reclamanti de la beneficiul legii.

Pentru aceste motiv, Curtea va modifica sentinta tribunalului si sub acest aspect, urmand sa constate dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent si pentru constructia demolata.

Desigur, in aplicarea art. 11 alin. 5, 6 si 7 din Legea nr. 10/ 2001, urmeaza a fi scazuta din valoarea acestor masuri reparatorii despagubirea actualizata primita de reclamanti, insa excede obiectului contestatiei prezente si excede atributiilor instantei la acest moment efectuarea acestui calcul pentru a vedea daca in final ar rezulta ca reclamantii mai au sau nu de primit vreo suma si care ar fi cuantumul acesteia.

In concluzia celor expuse, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul reclamantilor si va fi modificata sentinta recurata in sensul ca se va constata dreptul reclamantilor la masuri reparatorii prin echivalent pentru teren si pentru constructia demolata, in conditiile art. 11 alin. 5, 6 si 7 din Legea nr. 10/ 2001, masuri reparatorii care vor fi acordate in conditiile Legii nr. 247/ 2005.

.

Domenii speta

Spete similare